Înaintau, fără a se grăbi, sperând că vor găsi un alt drum, o altă cale spre ieşirea din această peşteră; de abia acum luau seama la aspectul ei interior... Avea galeriile foarte largi şi înalte, deci, nu erau deloc nevoiţi să se aplece în timp ce mergeau, ceea ce era în favoarea lor, altfel înaintarea le-ar fi fost cu mult îngreunată. Ca aspect, semăna mult cu peşterile din munţii de pe Terra; lipseau, evident, orice urmă de vegetaţie, fie ea reprezentată doar de muşchi şi licheni, cât şi animalele sau umezeala specifică peşterilor, altfel era destul de frumos, de plăcut. Însă aspectul peşterii nu era prioritar în acel moment; nici nu-i atrăgea, nici nu-i impresiona, altceva interesându-i pe ei, anume cum să ajungă mai repede afară de acolo. Ce bine că totuşi nu se aflau într-un loc strâmtorat, galeriile fiind înalte şi largi, foarte spaţioase.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce fiecare primi câte o lanternă, le aprinseră, iar interiorul peşterii fu inundat de fascicule luminoase puternice, care dezvăluiră aspectul peşterii, însă nici unul nu era tentat să admire interiorul plăcut şi frumuseţea acelui loc deosebit, fiind preocupaţi de cu totul alte gânduri, altfel, în mod normal, frumuseţea, ca şi aspectul inedit al peşterii, le-ar fi captat în întregime atenţia.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian şi domnul To Kuny vorbiseră în şoaptă, mergând încet, undeva, pe la mijlocul grupului. Ceilalţi erau răspândiţi care mai de care, unii înaintea lor, alţii în urma lor, admirând cu multă curiozitate tot ceea ce-i înconjura. Numai Lucian şi colega lui, Lia (care era în urmă, împreună cu Ly), nu admirau aspectul peşterii în care fuseseră captivi. Primii, cel mai în faţă, se aflau cei doi roboţi, care nu păreau deloc interesaţi de aspectul peşterii. Ei înaintau nestingheriţi, fără a întârzia în admirarea interiorului şi fără a comenta pe această temă. Erau secondaţi de Nistor, care se grăbea spre ieşire. Astfel, în cele din urmă reuşiră să ajungă toţi afară, unii înainte, alţii mai în urmă, primii fiind tot cei doi roboţi...

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De data aceasta porniră toţi spre ieşire, la îndemnul domnului To Kuny, fără a mai sta pe gânduri. Cu lanternele aprinse, se îndreptau spre ieşirea din peşteră, acum, că-şi regăsiseră colegii, fiind mai voioşi. Încordarea le dispăruse de pe chipuri şi îşi permiseră chiar să admire aspectul plăcut al peşterii, comentând pe seama acesteia. Lumină aveau destulă, mai mult chiar decât suficientă. Acum nici măcar nu mai înaintau într-un grup compact, se împrăştiaseră neglijent, aşa că To Kuny prinse momentul potrivit pentru a vorbi cu Lucian.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În interiorul navei însă, lucrurile stăteau cu totul altfel. Aici, situaţia era "roză", deci, temperatura, mai mult decât plăcută şi mereu constantă, nu ridica probleme celor aflaţi pe puntea principală, la acea oră, cei trei băieţi, care intraseră, urcând rapid treptele ce duceau spre intrarea în navă. În aşteptarea "inspectorilor", îşi revăzură nava, aşa cum le indicase directorul, deşi, ştiind că totul era în bună stare, efectuaseră mai superficial această nouă verificare. Totuşi, controlară din nou toată aparatura navei aflate în stadiul de pregătire pentru o asemenea călătorie îndepărtată, bineînţeles, controlând de data aceasta mai în fugă totul. Erau foarte siguri că nu uitaseră nimic şi că totul era perfect pe acolo sau prin orice altă parte a navei lor. Totuşi, nu doreau să aibă nici o surpriză neplăcută, după cum nu aveau intenţia să se expună nici unui risc, tocmai de aceea revăzură totul. Terminară însă destul de repede.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian nu avea mult timp la dispoziţie, însă ştia că poate. Şi că va reuşi, pentru că nu era genul de om care să dea înapoi, să abandoneze încercările, fără a persevera. El nu ceda! Era ambiţios. Deci, totul părea a fi în favoarea lui; era, ca de obicei, favorizat. Nici nu se putea altfel.

citat din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stela: Dar creier aveau aceste bizare creaturi?
Dick: Nu, nu aveau nici creier, deşi erau fiinţe raţionale, însă sistemul lor de gândire era cu totul altfel, foarte diferit, nu se asemăna deloc cu al nostru, nu aveau deci nici sistem nervos. Nici măcar oase nu aveau, deci erau lipsiţi de sistemul osos, de cel muscular, ca şi de inimă, vene, sânge şi tot ceea ce noi cunoaştem drept fiind sistemul circulator. De altfel, aveau nişte organe interne foarte ciudate şi simple, care erau şi ele total diferite de ale noastre. În plus, fiind transparenţi, erau vizibile.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măcar de l-ar fi avut pe Mihai prin preajmă, chiar dacă era doar un puştan de nici 18 ani, totuşi, fost campion mondial la lupte, arte marţiale; interesant... Puştiul s-ar fi descurcat într-o asemenea situaţie, dar el, geneticianul, ce putea face? Habar n-avea... Nu-i rămânea decât să se supună agresorilor, deşi varianta nu era deloc foarte convenabilă lui; intrase însă singur în această încurcătură nedorită. De ce nu acceptase oferta poliţistului, sau măcar pe-a tatălui său? Preferase să plece singur, să facă pe viteazul! Iată unde ajunsese... Discret, trase cu coada ochiului spre individ; deşi era negură, îi putu zări trăsăturile; nu era un tip fioros. Avea însă o armă, ceea ce contrazicea aspectul său fizic; era totuşi agresiv... Cât de agresiv oare?! Alex spera să nu afle.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reveni în sală şi porni spre locul ei. Îl privi fără să vrea; el se afla în primul rând, cu urmele acelea de ruj tot acolo, pe obraji... "Don Juan..." se gândi ea, dar nu-i mai făcu nici un fel de semne. Îşi retrăsese, în sfârşit, acuzaţiile la adresa lui, deci el putea fi liniştit – nu va fi sancţionat! Dar, în mod ciudat, după această acţiune, era şi ea mult mai liniştită... De ce nu procedase astfel de la început? Sau şi mai bine, de ce nu renunţase la acea reclamaţie?! Ah, de n-ar fi scris-o deloc; sau măcar de-ar fi rupt-o după ce-o scrisese, înainte de a o depune... Oricum, tot era bine şi mai târziu, decât deloc. Vor pleca deci în misiune, iar ei vor fi totuşi colegi. Cum se va înţelege oare cu el? Iar ceilalţi cum o vor mai privi, cu excepţia Mariei, care se arătase foarte amabilă, prietenoasă? O vor considera ei vreun soi de ciudăţenie?! Rămânea de văzut... Acum era foarte curioasă să afle totuşi care va fi decizia Comisiei, pentru că va exista o decizie...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul nu era foarte dificil, dar nici prea uşor. Oricum, nu întâlniseră în cale obstacole care să le îngreuneze urcarea, de aceea înaintau în voie, destul de repede. Dacă urcau în continuare în ritmul acesta, probabil că aveau să reuşească să ajungă totuşi până în vârf, înainte de înserare, dat fiind că, întâmplător, muntele pe care-l aleseseră nu era exagerat de înalt.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petre şi Adi îşi sprijiniră colega, în momentul coborârii din maşină; ea era deja cam slăbită, deşi încerca să se ţină tare, să reziste cât mai mult, iar până în acel moment reuşise destul de bine acest lucru; era încă în picioare, pe propriile-i picioare, chiar dacă mai avea nevoie de puţin ajutor, pe care colegii ei i-l ofereau cu drag. Afară era linişte, mult mai linişte decât în timpul zilei. Era noapte, o noapte plăcută de vară, călduroasă, cu cerul senin, înstelat, dar luminile oraşului făceau ca strălucirea stelelor să scadă în intensitate. Însă nici unul nu luă seama la luminozitatea stelelor; acum erau preocupaţi de cu totul altceva.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian se grăbi în a împărţi autografe pe bluziţe, tricouri, foi, fotografii; în cazul lui însă, era mult mai greu să încheie mai repede această activitate, căci fiecare domnişoară dorea măcar o semnătură de la el, ca o ultimă amintire şi erau destul de multicele acolo... Cum să plece la timp din mijlocul lor, ba încă intact?! Încercă să le înduplece în fel şi chip, cu vorbe frumoase, mieroase, bine alese şi meşteşugite; era însă posibil? Nici gând! Vai lui! Ora 08.00 se apropia nemilos; îşi văzuse aproape toţi colegii îndreptându-se spre rachetodrom. Doar el nu reuşise acest lucru; era încă acolo. Zâmbi, deşi cu amărăciune şi zise, făcând din nou apel la înţelegerea acelor tinere...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamna Enka dispăru în interiorul navei, lăsându-l pe lungan cu dulciurile sale. Însă nu-şi găsi fiul pe puntea principală. Îl strigă de câteva ori, dar acesta nu-i răspundea, chiar dacă ar fi fost acolo. Nu ştia pe unde să-l caute, nava fiind imensă; porni însă spre culoarul ce ducea spre rezervele echipajului. O verifică pe cea cu iniţialele E. L., corespunzătoare numelui fiului ei, dar Lucian nu era nici acolo, sau dacă era, nu dorea să-şi dezvăluie prezenţa, ceea ce-i reuşea foarte bine. Îl mai căută câtva timp, în zadar însă! Fiul ei nu era de găsit pe nicăieri. Dacă-şi propusese să se ascundă, reuşea foarte bine acest lucru. Tristă, Diana Enka ieşi din nava albastră; acum pe trepte nu era doar Nistor, ci şi Alexandru. Amândoi se ridicară în picioare, auzind trapa navei.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Momentan, Lucian o oprise pe Lia din povestirile ei mitologice, dar nu pentru foarte mult timp. Deocamdată, restabiliseră legătura cu Terra şi se bucurau să-şi revadă părinţii, cât şi pe director sau pe profesorul-instructor Manea; se îndepărtau de Terra, din ce în ce mai mult, dar legătura "acasă" era încă posibilă, tocmai de aceea nu întâmpinaseră greutăţi în această nouă încercare de contactare a celor de "acasă": imaginea era foarte clară, iar de auzit, se auzea perfect, fără interferenţe sau intermitenţe. La întrebarea directorului "Unde vă aflaţi acum?", cei şapte tineri, ca răspuns, încadrară în imagine planeta de un albastru-verzui, ca ai ochilor geografului; toţi cei prezenţi în cabinetul directorului înţeleseră rapid că era vorba despre planeta Uranus, deci, nu mai era mult până ce "Pacifis" va părăsi sistemul solar şi implicit, până la ultima legătură cu Terra... De abia după aceea urma cu adevărat despărţirea, pentru următorii ani, cel puţin 13... Deocamdată însă, vorbeau cu părinţii lor, aceasta fiind una dintre ultimele convorbiri cu Terra; discuţia era cam dificilă.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pantere negre, superbe, pătate... Frumoase animale! Nu doar felinele, ci, în general, toate. Poate chiar şi gândacii; de ce nu?! Dacă nu-i priveşti din prima clipă cu un sentiment de repulsie, de scârbă, nu sunt deloc atât de dezgustători cum par. El începu să-şi schimbe impresia despre gândaci, nu i se mai păreau deloc atât de respingători cum îi considerase prima oară când îi văzuse, dar încă era mai rezervat în a le lăuda aspectul; de asemenea, nu intenţiona să intre în contact tactil cu ei; prefera să păstreze distanţa faţă de aceste creaturi bizare. Acum nu mai erau respingătoare, ci doar bizare; altfel decât cum obişnuiesc oamenii să perceapă normalitatea. Şi ce dacă erau altfel, diferite?! Existau, deci probabil aveau un rol bine stabilit şi determinat în ecosistem, adică erau importante; şi în număr foarte mare.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar dacă treaba mersese greu în cazul produselor nealimentare, nici în cazul celor alimentare nu se dovedi a fi mai uşoară; mergea destul de greu, oricât de priceput ar fi fost Mihai. În plus, deja sosiseră o parte din produsele, de data asta alimentare, deci, erau nevoiţi să se ocupe şi de depozitarea lor, sau cel puţin de coordonarea acestei activităţi. Ah; şi cât de multe erau! Însă, evident, toate erau foarte necesare, chiar în cantităţi mari, aşa cum le comandaseră, sfătuiţi de director (dânsul avea mare grijă să nu cumva să omită ceva de pe liste, pentru că nu dorea să le lipseasă nimic, iar grija dumnealui nu era deloc exagerată). Treaba mergea greu, anevoios; noroc însă că preşedintele întârzia; foarte probabil fusese reţinut pe traseu, din cauza altor probleme, politice sau nu; erau destule.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erau în Institut, aici nu li se asigura protecţie. Protecţie?! Pentru ce-ar fi avut nevoie?! Şi totuşi, în drum spre rachetodrom, câteva fete, angajate ale Institutului sau încă eleve, îl reţinură pe Lucian. Vai... Şi de ele cum să mai scape?! Tocmai când sosise şi el mai devreme, înainte de ora 08.00, să nu întârzie... Noroc că aceste domnişoare nu erau chiar atât de insistente, deci uniforma lui nu avea de suferit, însă de sărutări nu putu scăpa; fetele nu-i dădeau pace. Şi iată-se din nou cu urme de ruj, nu doar pe obraji... El spera totuşi să reuşească să ajungă în navă înainte de a sosi colegii săi; n-avu însă această şansă. Şi cine sosise mai devreme de ora 08.00?! Ah, ce ghinion! Tocmai Lia, domnişoara consilier... Dintr-o singură privire albastră pricepu tot ce se întâmpla, dar nu se opri în acel loc, îşi continuă drumul spre rachetodrom. Deşi era conştient că acţiunea la care se gândise nu era deloc în favoarea lui, Lucian găsi totuşi tăria de a o striga... Uimită, ea se opri totuşi, iar el privi rugător spre fetele ce-l înconjuraseră, cerându-le să-l lase să treacă spre rachetodrom.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia ajunse în dreptul rezervei ei şi fără a sta pe gânduri, intră. Găsi totul neschimbat, nemişcat; nimeni nu se atinsese de lucrurile ei, totul era exact aşa cum lăsase în urmă cu şase luni, însă era ordine şi curăţenie, ceea ce semnifica faptul că totuşi umblaseră şi pe acolo, evident, pentru a întreţine curăţenia, dar avuseseră grijă să nu lase urme. Ieşi din rezerva ei, mulţumită de aspectul acesteia şi-şi continuă drumul spre puntea principală, unde ajunse în scurt timp. Se aşeză pe un fotoliu, făcându-se comodă.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei şapte tineri porniră într-o incursiune prin nava albastră, pentru a o cunoaşte mai bine, lucru valabil, bineînţeles, doar în cazul celor patru tineri mai noi în echipaj, conduşi de cei trei colegi mai vechi. Cu această ocazie, Lucian stătu, după cum promisese, mai mult în apropierea Liei, oferindu-i cât mai multe explicaţii referitoare la uriaşul vehicul cu care vor întreprinde îndelungata lor misiune, dovedindu-se a fi foarte bine informat şi pregătit, deci, chiar nu era doar Don Juanul Institutului, bun de nimic altceva; dovedea că se pricepea şi la altceva, nu doar la a fi pe placul fetelor, deşi chiar şi-n acel moment, tot pentru a-i face pe plac unei domnişoare, anume ei, se străduia el să fie cât mai explicit. Lia, evident, îl admira, dar în tăcere; era impresionată de persoana lui, dar cu totul altceva reieşea din comportamentul sau cuvintele ei; ea încă nu dorea să-şi exprime sentimentele reale faţă de el...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astrul central Alfa răsărise de mult, luminând puternic totul, aşa că stinseră lanternele de cum se apropiară de ieşirea din peşteră, iar cei doi roboţi le adunară pe toate cu grijă, aşezându-le la locul lor. Se aflau la o altitudine la care dantoniul era încă prezent, însă într-o concentraţie mai mică, de aceea nu influenţa foarte mult atmosfera, care era mai puţin albă şi nu atât de mată ca la suprafaţa planetei.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Comandantul începu să scrie, cu mâna dreaptă. Încet; i se păru dificil. Acum i se părea mult mai uşor cu stânga, de parcă aşa ar fi normal, să scrie cu mâna stângă. Enervant! El nu dorea să rămână stângaci! Se strădui; trebuia să reuşească! Altfel cum?! Dură câtva până să aştearnă vreo câteva cuvinte; altădată s-ar fi mişcat mult mai repede, doar era un lucru absolut normal să scrie cu dreapta. Acum însă... Privi nemulţumit foiţa. Nici nu scrisese frumos, cum era el obişnuit. Nu erau ca mâzgălelile geografului, dar nici departe de acestea; hmm... Deloc convenabil!

citat din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!