Practic, nu aveau prea multe de văzut, nu era ceva deosebit, totul fiind pustiu; roci, stânci golaşe, fără vegetaţie sau vieţuitoare. Părea la fel de pustiu ca şi pe suprafaţa planetei, această senzaţie, de pustietate, domnind peste tot. Dar nu era neplăcut. Aerul, care pe măsură ce urcau, devenea din ce în ce mai puţin alb, aproape incolor, era la fel de curat, de proaspăt, de purificat, ca şi în oricare alt loc de pe suprafaţa planetei gazdă. Le dădea o senzaţie plăcută de prospeţime; era îmbietor, ceea ce le facilita oarecum urcuşul.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îşi pregăti rapid un ceai aromat, fierbinte, puţin îndulcit, pe care-l bău, savurându-l în tihnă, apoi ieşi pe suprafaţa albă a planetei, ca să se împrospăteze. Ştia că aerul de afară îi va face bine, îl va înviora; aerul acela alb, atât de curat, de îmbietor... O mică plimbare îi va fi de folos, după cum se gândea el, deci ieşi afară, pe suprafaţa albă, imaculată a planetei şi nu regretă hotărârea luată. Aerul alb, dens, neuniform, îl înconjură inevitabil. Era atât de plăcut să simtă cum îl trage în piept, cum îi pătrunde în organism, invadând benefic fiecare celulă a corpului său, purificându-l parcă; cu adevărat o gură de aer curat. Se simţi relaxat, revigorat.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se aşezară liniştiţi şi priviră de jur-împrejur, atât cât puteau cuprinde cu ochii. Cupola oraşului artificial nu putea fi încă observată din locul în care se aflau ei, dar se vedeau vârfurile altor munţi, unii mai înalţi, alţii mai joşi. Stăteau, fără a se teme că ar putea fi atacaţi de cine ştie ce animale, pentru că nu erau acolo nici urşi, nici lupi, nici râşi, şerpi, vulturi, nici măcar căprioare, iepuraşi sau alte vieţuitoare, fie ele naturale, ori artificiale. De fapt, nu era nimic, nici măcar plante, fie ele artificiale; era pustiu... Doar roci, stânci, pietre, nisip; nimic altceva. Nici urmă de pomi, iarbă, flori sau altceva asemănător. Senzaţia de pustietate era la fel de apăsătoare ca şi pe suprafaţa acestei imense planete.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe măsură ce înaintau în altitudine, remarcau că densitatea atmosferei scădea, altfel spus, aerul devenea din ce în ce mai puţin alb, prezenţa dantoniului devenea din ce în ce mai puţin simţită şi continua să scadă în intensitate, până-n momentul în care va dispărea complet, iar aerul va rămâne în totalitate incolor şi implicit, perfect transparent. Deja nu mai era atât de dens, încât să împiedice o bună vizibilitate, pe suprafeţe întinse. Dar dedesubt, în jos, nu putea fi zărit nimic, decât aerul alb, opac, care părea a fi înghiţit totul. Urcaseră, deci, destul de mult. Depăşiseră distanţa în altitudine până la care dantoniul era în totalitate stăpân. Aici densitatea gazului alb scădea simţitor, influenţa lui fiind din ce în ce mai slabă, totul devenind din ce în ce mai clar.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înserarea era, ca de obicei, extraordinară, dar aici, la această înălţime, parcă era şi mai deosebită. În sus, cerul senin cuprins de o mulţime de culori specifice înserării, iar în jos albul impenetrabil al atmosferei încărcate de dantoniu, prin care nu se zărea nimic. Desigur, lipsea strălucirea produsă de materialul alb cu care era pavată suprafaţa planetei, pe munţi materialul fiind inexistent, dar acest lucru nu scădea din frumuseţea peisajului.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cele două nave porniră spre solul planetei, ambele în acelaşi timp, "Vulturul" fiind încă tractat de "Pacifis". Fiind însă vorba despre aterizare, puţin ajutor din partea navei "Vulturul" era necesar, de aceea unchiul Pavel trecuse la pilotaj. Nis se descurca perfect; chiar era un bun pilot, cum bine remarcase "şeful". Pe suprafaţa planetei tocmai se lumina de ziuă. La bordul celor două nave, toate ceasurile indicau 11.45, deci, vor atinge suprafaţa planetei la miezul zilei, după ora terestră. În acea dimineaţă, localnicii vor fi treziţi de zgomotul produs de motoarele celor două nave, care coborau neinvitate pe planeta lor. Dacă se vor speria sau nu, rămânea de văzut. Oricum, surpriza lor va fi mare, descoperind cu ce se alegeau: vizitatori nepoftiţi, sosiţi din spaţiu... La 11.55, "Pacifis" se opri pe suprafaţa planetei, urmată, la numai câteva secunde, de "Vulturul". Era marţi, 28 iunie, o altă dată importantă, numai demnă de reţinut, pentru membrii echipajului. Ajunseseră, fără a fi dorit, pe suprafaţa unei planete necunoscute. Erau, poate, la fel de speriaţi ca şi localnicii care se treziseră în zgomotele puternice, produse de aterizare. Iarba se arsese de jur împrejurul celor două nave; sistemul de răcire intrase automat în funcţiune, pentru a stinge instantaneu incendiul provocat de oprirea motoarelor.

citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cupola transparentă se zărea într-adevăr, deşi era destul de îndepărtată. Depăşea cu mult în înălţime acel vârf muntos pe care-l urcaseră ei şi nu se putea zări de unde începe şi unde se termină, sau încotro se îndreaptă. Fiind transparentă, sub ea se puteau observa, deşi minuscule, multe dintre clădirile oraşului artificial. Nu le puteau recunoaşte, fiindcă se distingeau cu greu, oricât de înalte ar fi fost ele. Rămaseră acolo, nemişcaţi, privind fascinaţi peisajul ce li se înfăţişa înaintea ochilor. Deşi se aflau la o altitudine apreciabilă, iar atmosfera era incoloră, temperatura aerului era la fel ca şi pe suprafaţa planetei, neschimbată, destul de plăcută şi nu adia nici cel mai mic vânt, nu se auzea nici un fel de zgomot, nici cel mai neînsemnat.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Însă tuturor li se părea mult mai convenabilă varianta cu rămasul acasă, datorită prezenţei body-guarzilor şi a felului în care se manifesta lumea faţă de ei; aproape toţi îi considerau un fel de vedete, iar ei nu erau obişnuiţi să fie trataţi astfel, deşi nu era ceva neplăcut, care să-i deranjeze sau să-i enerveze; totuşi... Dacă nu aveau însă încotro, plecau de acasă. Era cazul lunganului, doar îi promisese o vizită Adelei; deocamdată însă, încă nu, era prea devreme, de dimineaţă; peste vreo câteva ore, da, va porni spre casa adolescentei.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cercetară întreaga zonă cu privirile, atât cât puteau zări. Imaginea oferită ochilor era minunată, fermecătoare... Mai întâi admirară tăcuţi munţii cei înalţi, care străpungeau semeţi solul cel alb, imaculat, ridicându-se în sus, deasupra vălului alb al atmosferei planetei, părând a ajunge până-n tăriile cerului. Desigur, stâncile abrupte erau golaşe, lipsite de orice fel de vegetaţie, dar acest lucru nu scădea deloc din măreţia peisajului.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astrul central Alfa răsărise de mult, luminând puternic totul, aşa că stinseră lanternele de cum se apropiară de ieşirea din peşteră, iar cei doi roboţi le adunară pe toate cu grijă, aşezându-le la locul lor. Se aflau la o altitudine la care dantoniul era încă prezent, însă într-o concentraţie mai mică, de aceea nu influenţa foarte mult atmosfera, care era mai puţin albă şi nu atât de mată ca la suprafaţa planetei.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nistor: Nu aveau gură?! Păi... Şi cum naiba mâncau atunci?
Dick: Deoarece suprafaţa exterioară a corpului lor gelatinos nu era tare, pur şi simplu, ceea ce constituia pentru ei hrana, se integra parcă în materia lor, hrana lor fiind constituită din ceva cu aspect dubios, aproape la fel de respingător ca şi ei. Şi totuşi, nu s-ar putea spune că erau chiar urâţi, ci doar foarte ciudaţi, diferiţi de ceea ce noi sau voi obişnuim a concepe drept a fi normal. Depinde de cum anume erau priviţi.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elvira era o fată liniştită, retrasă; aproape ca el... Până atunci Dan n-o remarcase în nici un fel, pentru că nu era interesat de fete. Practic, nici atunci nu era, el având alte preocupări, însă... Ea se "agăţase" de el, ca de un colac de salvare, ivit pe neaşteptate, menit s-o scoată din mizeria în care soarta nedreaptă o aruncase, fără voia ei, încă de la fragedă vârstă. Ştia că şi el avea aceeaşi soartă, ca ea, dar nu conta. Era mai bine în doi. Înfruntau împreună necazurile şi obstacolele.

Cornelia Georgescu în Destine împletite
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era mulţumit de condiţia lui, de geograf al echipajului; îşi îndeplinise cu bine rolul, spera el, mai ales pe suprafaţa Proximei. Rămăsese burlac, dar acest lucru nu era un dezavantaj... Ce dacă rămăsese astfel? Doar nu era cine ştie ce mare pagubă...

citat din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu se luminase încă de ziuă, deşi suprafaţa Proximei era veşnic albă şi înceţoşată. În sfârşit, ajunse lângă corpul albastru, metalic. Parcă remarcă o mică schimbare în aspectul exterior al navei, ce părea ca nouă, dar nu-şi dădea seama cărui fapt i se datora această schimbare; n-avea cum să-şi închipuie că Lucian o revopsise în întregime, singur, cu mâna lui, prin urmare consideră că i se păruse numai că ar fi survenit vreo schimbare în aspectul extern al navei. Era sigură că i se părea doar, asta probabil din cauză că n-o văzuse de mult timp.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul nu era foarte dificil, dar nici prea uşor. Oricum, nu întâlniseră în cale obstacole care să le îngreuneze urcarea, de aceea înaintau în voie, destul de repede. Dacă urcau în continuare în ritmul acesta, probabil că aveau să reuşească să ajungă totuşi până în vârf, înainte de înserare, dat fiind că, întâmplător, muntele pe care-l aleseseră nu era exagerat de înalt.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare câtă apă strânseseră norii ce acopereau cerul aproape în întregime, nelăsând razele soarelui să încălzească şi să usuce totul?! Erau chiar atât de îmbibaţi, încât ploaia să dureze atât de mult? Într-adevăr, nu mai plouase de câtva timp, fusese mereu foarte cald, deci într-un fel ploaia era poate binevenită, dar devenea supărătoare, pentru că era prea multă, dintr-o dată.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar petrecerea se prelungi, pentru că era week-end, continuând şi duminică, 1 martie 2093, până luni. Şi parcă tot nu era de ajuns pentru dragul lor comandant; merita mai mult, oricât de mult... Dar, deşi Sonya Kelso îi categorisise, fără răutate, drept nişte "petrecăreţi incurabili", iată că nu erau chiar aşa; aveau şi ei limitele lor, pe care nu le depăşeau. Ar fi fost prea de tot s-o ţină astfel în continuu. Nu neplăcut, dar exagerat...

citat din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian nu avea mult timp la dispoziţie, însă ştia că poate. Şi că va reuşi, pentru că nu era genul de om care să dea înapoi, să abandoneze încercările, fără a persevera. El nu ceda! Era ambiţios. Deci, totul părea a fi în favoarea lui; era, ca de obicei, favorizat. Nici nu se putea altfel.

citat din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acea vastă întindere deşertică, albă, cu suprafaţa mai netedă ca a unei oglinzi, cu acel aer alb ca laptele, uneori alb, alteori transparent, ori ambele la un loc, în acelaşi timp (nici până în acel moment nu reuşiseră să-şi dea în totalitate seama cum anume era, de fapt), tot ceea ce-i înconjura, părea desprins dintr-un tablou ireal, dintr-o lume de vis, de basm, fantastică, o lume perfectă, o utopie, dar pustie, monotonă, mohorâtă, lipsită de farmecul inegalabil oferit de minunăţiile naturii.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Comandantul misiunii, fără uniforma specifică funcţiei sale, se afla din nou la distracţie; discoteca Institutului era plină de tinere domnişoare frumoase; localul, destul de spaţios, părea acum neîncăpător. Ca şi seara trecută, îl întâmpinară cum se cuvine pe Don Juan, doar pe el îl aşteptau. Fetele încercară totuşi să nu fie prea insistente, ca nu cumva să i se pară lui ceva în neregulă şi să plece acasă prea devreme; doreau să petreacă împreună cu el cât mai mult timp posibil, sau măcar să-l ştie acolo, aproape... Şi pentru că fetele nu aveau un comportament care să nu fie pe placul lui, Lucian le recompensă rămânând toată seara la discotecă, miezul nopţii găsindu-l tot acolo, iar el nu părea dispus a pleca, deşi era târziu. Era conştient că de dimineaţă va fi nevoit să se trezească devreme, pentru a nu întârzia la bordul navei...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi totuşi, în ciuda avertismentelor ei, iat-o dansând, alături de el. Acestea erau puţinele momente când ea era aproape de el, în braţele lui, când dansau împreună; el ar fi vrut ca aceste clipe să se prelungească la nesfârşit, dar nu era posibil. Lucian surâse; era ea, ca de obicei, tare îndărătnică, i se împotrivea cu tărie, cu fermitate; şi totuşi... O privi cu multă admiraţie, sorbind-o parcă din priviri: era la fel de frumoasă, ba chiar mai frumoasă decât în urmă cu cinci ani şi jumătate. Domnişoara psiholog... Consilierul misiunii... Înaltă, suplă, brunetă, ochii albaştri, tenul alb, chip angelic, de păpuşă; superbă... Încă era îndrăgostit de ea, la fel de mult, sau poate chiar mai mult, dar până în acel moment, în toţi aceşti ani, el se ţinuse de cuvântul dat atât ei, cât şi tatălui ei, deci îşi respectase promisiunea aceea pe care ar fi preferat să n-o fi făcut niciodată; era ca o barieră solidă între ei, o barieră greu de dărâmat, aproape de netrecut.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!