Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Numai fotografiile de pe cămin arătau cât de mult timp se scursese. Cu zece ani în urmă, fotografiile înfățișau ceva rotund și rozaliu, ca o minge de plajă, dar acum Dudley nu mai era un prunc, iar fotografiile arătau un băiat mult prea gras și blond, călare pe prima lui bicicletă, cu călușeii, împreună cu mama și tatăl lui, jucând un joc pe computer, împreună cu tatăl său sau îmbrățișat și sărutat de mama lui.

citat din romanul Harry Potter și piatra filozofală de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "The Hogwarts Library Box Set 3 Volumes" de J.K. Rowling este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la -200.00- 100.99 lei.

Citate similare

Cornelia Georgescu

Ca de obicei, mâncarea, de a cărei pregătire se ocupa în ultimul timp, de vreo câțiva ani bunicei, tânărul Lucian, era foarte gustoasă. Mamei lui nu-i plăcea să-și vadă fiul petrecându-și majoritatea timpului liber la bucătărie, cu șorțul legat la brâu, printre cratițe și tigăi, deși băiatului îi stătea bine în postură de bucătar. Sau poate că tânărului îi stătea bine oricum; era un băiat frumos, amănunt ce nu putea scăpa neobservat, mai ales din atenția fetelor. Semăna mai mult cu mama lui, doamna Diana, care era tare mândră de el. Cât despre tatăl său, nu avea nimic în comun cu acesta. În timp ce mama și fiul serviră împreună cina, tatăl cel blond nu se ridicase deloc de pe fotoliu și nu-și întrerupsese activitatea începută, cea de a afla ultimele noutăți din presa locală și națională a zilei.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dudley căscă gura îngrozit, dar inima lui Harry tresăltă de bucurie. În fiecare an, de ziua lui Dudley, părinții îi luau, pe el și pe un prieten de-al lui, să-i distreze la bâlci, la cinematograf sau să le dea hambugeri. Pe Harry îl lăsau întotdeauna în grija doamnei Figgs, o bătrână isterică, la două străzi depărtare. Harry ura locul acela care mirosea a varză și unde doamna Figgs îl obliga să se uite la fotografiile tuturor pisicilor pe care bătrâna le avusese la viața ei.

citat din romanul Harry Potter și piatra filozofală de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Albus o spuse în șoaptă, mai mult pentru tatăl său și Harry știu că numai clipa plecării l-ar fi putut face pe Albus să arate cât de mult și de sincer se temea de aceasta. Harry se lăsă pe vine și chipul lui Albus ajunse acum puțin mai sus de al lui. Albus era singurul dintre cei trei copii ai lui Harry care moștenise ochii lui Lily.

în Harry Potter și Talismanele morții
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Woody Allen

Tatăl lui Boris: Îți aduci aminte de Raskolnikov băiatul de alături?
Boris: Mda.
Tatăl lui Boris: A omorât două femei.
Boris: Ce poveste nasoală.
Tatăl lui Boris: Bobalk mi-a zis. A auzit-o de la unul din frații Karamazov.
Boris: Trebuie să fi fost posedat.
Tatăl lui Boris: Eh... era un adolescent rebel.
Boris: Adolescent rebel... Era un idiot!
Tatăl lui Boris: Se făcea că a fost atacat și bătut.
Boris: Am auzit că era cartofor.
Tatăl lui Boris: Știi, ar putea fi dublura ta.
Boris: Cât de romanesc!

replici din filmul artistic Dragoste și moarte, scenariu de (10 iunie 1975)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLCSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Play It Again Sam Paperback" de Woody Allen este disponibilă pentru comandă online la 61.99 lei.

Tatăl lui Jim (discutând despre masturbare): E ca și cum te-ai juca și ai arunca o minge de tenis într-un zid, poate fi chiar distractiv. Poate fi distractiv, dar nu este un joc.
Jim: Am înțeles.
Tatăl lui Jim: Nu este un joc.
Jim: Nu.
Tatăl lui Jim: Ceea ce vrei este un partener care să îți dea mingea inapoi.

replici din filmul artistic Plăcintă americană, scenariu de
Adăugat de Dana Țugui MTTLCSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Aurel Rapa

Cu ceva timp în urmă, din fotografiile vechi lipseau culorile... Acum culorile există, dar lipsește viața.

citat din (9 aprilie 2016)
Adăugat de InaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Simona Antonescu

Ca și cum toată strada, împreună cu mahalalele din jur, veneau din când în când să lase câte o amintire pe fetrul așezat în vitrină. Treceau, iscăleau, apoi își vedeau de drumurile lor mai mult sau mai puțin șerpuite. Se mai întorceau sau nu. Își păstrau fotografiile sau nu. Și Franz înțelese că trebuie să clădească această vitrină cu responsabilitate, de vreme ce, în jurul său, oamenii aflau uneori prea târziu importanța unei clipe pe care aparatul său o făcuse nemuritoare.

în Fotograful Curții Regale (2015)
Adăugat de Dan CostinașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Hanul lui Manuc" de Simona Antonescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -49.95- 34.99 lei.
Cornelia Georgescu

După plecarea blondului, Traian Simionescu oftă scurt. "Rivalul" său... Într-adevăr, se părea că el învinsese, ieșise în avantaj; Lucian și Diana se numeau Enka, nu Simionescu... Deci, el, directorul, pierduse. Era singur... Se resemnase sau nu încă? Oare mai spera la vreo minune? Diana îl preferase pe Iulian, deși acesta era cu 11 ani mai mare decât ea, iar la 49 de ani, Iulian Enka încă era blond. Nefiresc de blond și nu era vopsit; părul nu începuse deloc să-i albească, nici măcar pe alocuri, câtuși de puțin... Iar acest domn blond trecea oficial drept tatăl lui Lucian.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În primele săptămâni de la întoarcerea sa de la Hogwarts, Harry se distra bombănind pe înfundate și privindu-l pe Dudley cum fugea din cameră cât de repede îl duceau picioarele lui grase. Dar lunga tăcere din partea Hermionei și a lui Ron îl făceau să se simtă atât de rupt de lumea magiei, încât până și tachinarea lui Dudley își pierduse farmecul. Iar acum, Ron și Hermione uitaseră și ei ziua lui de naștere...

în Harry Potter și camera secretelor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dudley semăna mult cu unchiul Vernon. Avea păr blond și des, care stătea lins pe fruntea grasă. Mătușa Petunia spunea adesea că Dudley semăna cu un înger, dar Harry era de părere că Dudley semăna mai degrabă cu un porc cu perucă.

citat din romanul Harry Potter și piatra filozofală de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mama lui Preston (părinții lui Preston se pregătesc să plece în weekend): Preston ți-am lăsat niște bani pe tejgheaua din bucătărie. Iar numerele de urgență sunt lângă telefon.
Tatăl lui Preston: Și ține minte fiule, fără petreceri.
Un tip (cărând un butoi de bere, împreună cu alt tip): Faceți loc la butoi! Salut, Preston.
Preston: Ce mai faci, frate?
Tatăl lui Preston: Noi chiar avem încredere în tine, Preston.
Roadie (în spatele lor alți doi tipi aduc un set de difuzoare): Unde vrei să punem difuzoarele astea, Preston?
Preston: Puneți toate alea în sufragerie. (Se adresează părinților.) Ei bine, ar fi cazul să plecați, nu? Pentru că o să iau Ferrari-ul vostru de colecție și o să mă duc în centru să mai iau câteva prostituate.
Mama lui Preston: Bine, atunci, dragul meu. O să te sunăm mai târziu, să vedem ce faci.
Preston: Mamă, până atunci o să fiu atât de drogat încât nici nu omai știu unde este telefonul.
Mama lui Preston: Haha! Ăsta-i băiatul meu.

replici din filmul artistic Încă un film despre adolescenți?!
Adăugat de Dana Țugui MTTLCSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Iarna de la sfârșitul lumii

Mama era iarna de la sfârșitul lumii
toată stătea pe câmp
copacii se albeau din tâmplele lui de țărm nătâng
timp de un gând iar nu timp de cuvânt.
Se răcise mâncarea pe masă
casa noastră nu mai avea casă
tatăl meu era plecat pe câmp
mama era iarna de la sfârșitul lumii.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Judecata lui Solomon

El a aflat, cu mintea lui,
Cam care-i mama pruncului,
Dar el și nimeni n-a aflat
Pe tatăl său adevărat.

epigramă de din Epigrama germană de cinci secole (1999), traducere de Florea Ștefănescu
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Lucas: Oricum... Băieții mă tot tachinau, cum că tatăl lui Nathan e și tatăl meu. Așa că am întrebat-o pe mama, care mi-a spus că nu e adevărat. Dar apoi mă-ntorceam acasă și o auzeam pe mama, plângând în camera ei. Știam că e adevărat, că Nathan era tatăl meu. Așa că nu m-am mai întors niciodată. I-am spus mamei că era din cauză că nu mai vroiam să fiu nevoit să-i văd fața. Dar de fapt nu mai vroiam ca ea să fie obligată să facă asta.
Peyton: Și ce-mi spui mie? Nici măcar nu ne cunoaștem.
Lucas: Poate ăsta-i motivul.

replici din filmul serial Ruleta destinului
Adăugat de Ionita IoanaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Câteva clipe, din prag, directorul urmări scena înduioșătoare. Un zâmbet scurt îi înflori, abia vizibil, la colțul gurii. Era mulțumit că se rezolvase problema, dar mai lipsea ceva pentru ca bucuria lui să fie deplină: Acel băiat era, de fapt, fiul lui. Ar fi vrut ca Lucian să cunoască acest amănunt, dar nu avea tăria de a i-l spune. Și dacă nu-i spusese până în acel moment, de ce ar face-o tocmai acum?! Se retrase ușor, lăsându-l pe Lucian cu mama lui, deși încă mai avea mult de lucru în acea încăpere.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Trăia undeva, într-o cetate înaltă și albastră, la marginea lumii, un împărat bătrân și înțelept, pe numele lui Nor-împărat, împreună cu soția sa. Buni la suflet, erau iubiți în toată împărăția; supușii se bucurau tare mult când aceștia se arătau în zilele de sărbătoare sau cu prilejul altor trebi ale împărăției, ieșindu-le în cale și însoțind alaiul cu urări de sănătate și ani mulți de viață.

începutul de la Împărăteasa norilor de (1986)
Adăugat de Dan CostinașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Cartea cu anotimpuri" de Virginia Carianopol este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -6.26- 4.99 lei.
Cornelia Georgescu

Lia se lăsă purtată pe ritmul muzicii alături de Lucian, căci să danseze cu el era cu adevărat o plăcere. Îl privi pe furiș, discret, dar cu mare atenție. Era același Don Juan irezistibil... Ea însă-i rezistase! Cinci ani și jumătate trecuseră în mod plăcut peste chipul lui; nu mai era doar un băiat chipeș, simpatic; acum trăsăturile îi erau, într-adevăr, mult mai bine conturate; arăta perfect, afurisitul! Trecerea anilor nu-l schimbaseră prea mult, poate doar îl maturizaseră puțin... Avea până și aceeași privire expresivă, pătrunzătoare, ca de vultur, mai ageră chiar decât cu cinci ani și jumătate în urmă, mai intimidantă. Iar el era atât de aproape de ea; dansa cu el... Acum să-l fi văzut toate admiratoarele lui; ar fi murit de invidie să-l știe alături de ea.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de (2009)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Nistor o privi nostalgic: Adela era frumoasă! Îmbrăcată cu pantaloni scurți, un maieu de vară decoltat, fără spate, cu papuci de casă, părul lung, blond, desfăcut, ochii ei mari, albaștri, privirea ei vioaie, visătoare, de copilă... Și când se gândea că în curând el va pleca departe, pentru mult timp, iar ea va rămâne aici, acasă... Cum să nu se întristeze?! Ce păcat! Tocmai când își găsise și el o prietenă mai înaltă, cât de cât pe măsura lui, era nevoit s-o părăsească, contrar voinței lui. Ce-i drept, ea era mică, în privința vârstei, avea doar 16 ani, el – 22, dar asta nu era o problemă; o îndrăgise tare mult, putea aștepta câțiva ani, ca ea să crească. Acum însă totul se năruia din cauza misiunii acesteia, ivită pe neașteptate.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cecilia Birca

Mori de vânt

desigur, despre poet
vorbește poezia lui
dar
și pantofii care-l poartă,
masa la care scrie,
ceașca lui de cafea,
tăcerea odăii.
poate mai vorbesc despre el
fotografiile,
câțiva oameni
și multe nopți palide, înainte de răsărit
apoi, despre poet
va mai vorbi
un timp
vântul
.
voi, morilor ce măcinați
rugați-vă
mai însemne ceva
cuvântul
atunci când
nici pământul
nu se va mai povesti.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Edgar Lee Masters

Nellie Clark

Aveam numai opt ani;
Până să cresc mare nu am știut ce însemană asta,
Nu am avut cuvinte pentru asta,
Doar că am fost înspăimântată și i-am spus mamei.
Tatăl meu a luat un pistol
Și l-ar fi ucis pe Charlie, care era un băiat mare,
De cincisprezece ani – noroc cu mama lui.
Oricum, povestea a rămas atârnată de mine.
Dar omul cu care m-am căsătorit, un văduv de treizeci și cinci,
Era abia venit în oraș și nu a aflat de întâmplare
Decât după doi ani de la nuntă.
S-a considerat înșelat,
Iar cartierul a confirmat că într-adevăr nu fusesem virgină.
Well, m-a părăsit, iar eu am murit
În iarna următoare.

epitaf de din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Spoon River Anthology Paperback" de Edgar Lee Masters este disponibilă pentru comandă online la numai 16.99 lei.

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook