Raporturile tonale şi similitudinile verbale nu fac deci, întocmai ca şi stările corporale, decât să favorizeze lapsusul, fără a-i da propriu-zis o explicaţie. Aşadar, în marea majoritate a cazurilor, discursul meu nu este câtuşi de puţin tulburat de faptul că termenii pe care îi întrebuinţez cheamă prin asonanţa lor alţii, sau sunt intim legaţi de antonimele lor, ori că provoacă asociaţii uzuale. În cel mai rău caz, se poate spune că lapsusul se produce atunci când, ca o consecinţă a epuizării fizice, tendinţa de asociaţie depăşeşte toate celelalte intenţii ale discursului. Explicaţia ar fi perfectă, dacă nu ar fi contrazisă de experienţă, care, în unele cazuri, dovedeşte absenţa factorilor corporali, iar în altele absenţa asociaţiilor capabile să favorizeze lapsusurile.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lapsusul cel mai frecvent şi mai frapant este acela care constă în a spune exact contrariul a ceea ce voiai să spui. Este evident că în acest caz relaţiile tonale şi efectele de similitudine nu joacă decât un rol minim; ca o substituire a acestor factori se poate invoca faptul că există între contrarii o strânsă afinitate conceptuală şi că ele sunt extrem de apropiate în asociaţia psihologică. Avem exemple istorice de acest gen: un preşedinte al Camerei Deputaţilor din Austria a deschis într-o zi şedinţa cu cuvintele: "Domnilor, constat prezenţa unui număr de... membri şi în consecinţă, declar şedinţa închisă."

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În unele cazuri, putem afla care este tendinţa perturbatoare chiar din gura persoanei care vorbeşte şi care, după ce a comis lapsusul, îşi revine şi restabileşte cuvântul potrivit.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Factori psihofiziologici cum sunt emoţia, distragerea, tulburările de atenţie, este evident că nu sunt de prea mare ajutor în explicarea actelor ratate. Sunt moduri de a vorbi, paravane îndărătul cărora nu ne putem interzice să privim. Mai bine am întreba: Care este, în cutare caz particular, cauza emoţiei, a devierii excepţionale a atenţiei? Pe de altă parte, influenţele tonale, similitudinile verbale, asociaţiile obişnuite pe care le prezintă cuvintele au şi ele, trebuie recunoscut, o anumită importanţă. Toţi aceşti factori facilitează lapsusul, îndrumându-l pe o cale posibil de urmat. Mai trebuie un mobil interior pentru a decide, o forţă care să împingă în acea direcţie.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lapsusurile cele mai simple, cele mai frecvente şi cele mai insignifiante constă în contrageri şi anticipări care se mainifestă în părţile cele mai puţin clare ale discursului. Într-o frază mai lungă, de exemplu, se constiutie lapsusul care constă în pronunţarea prin anticipaţie al ultimului cuvânt al comunicării. Aceasta dă impresia unei anumite nerăbdări de a termina fraza, sau, pur şi simplu, faţă de însuşi actul de a vorbi.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Influenţa stărilor fiziologice, rezultând din indispoziţii, tulburări circulatorii, stări de epuizare, asupra producerii lapsusurilor trebuie recunoscută fără rezervă. Experienţa dumneavoastră personală şi cotidiană ajunge ca să vă facă evidentă această influenţă. Dar această explicaţie lămureşte prea puţin! Şi înainte de toate, stările pe care le-am enumerat nu sunt condiţii necesare ale actului ratat. Lapsusul se poate produce tot atât de bine în deplină stare de sănătate, în stare perfect normală. Aceşti factori somatici nu au valoare decât în măsura în care facilitează şi favorizează mecanismul psihic particular al lapsusului.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În cazul lapsusurilor, pe lângă relaţiile tonale şi similitudinea cuvintelor, trebuie să admitem şi influenţa asociaţiilor de cuvinte. Dar nici aceasta nu ajunge. Există o întreagă serie de cazuri în care explicaţia unui lapsus observat nu reuşeşte decât dacă se ţine seama de propoziţia care a fost enunţată sau măcar gândită anterior. Sunt şi acestea cazuri de acţiune la distanţă, de felul acelora citate de Meringer, dar de o amploare mai mare.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chestiunile cele mai interesante pe care le-am formulat cu privire la actele ratate şi cărora încă nu le-am dat o dezlegare, sunt următoarele: actele ratate rezultă din interferenţa a două intenţii diferite, din care una poate fi calificată ca perturbată, iar cealaltă ca perturbatoare. Ori, dacă intenţiile tulburate nu ridică nici o altă problemă în ceea ce priveşte intenţiile perturbatoare, interesează în primul rând să stabilim care sunt acele intenţii capabile să le tulbure pe altele şi în al doilea rând, ce raporturi se stabilesc între intenţiile perturbate şi cele perturbatoare. Lapsusul este reprezentantul principal al întregii specii de acte ratate.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vă aflaţi în prezenţa cuiva care are tendinţa să uite nume, cercetarea analitică vă va permite întotdeauna să constataţi că, dacă anumite nume îi scapă, nu este pentru că îi displac sau îi evocă amintiri dezagreabile, ci pentru că la el se includ în alte lanţuri de asociaţii cu care ele se află în rapoturi mai strânse. S-ar putea afirma că aceste nume sunt legate strâns de aceste lanţuri asociative şi sunt respinse de alte asociaţii ce se pot forma după împrejurări. Amintindu-vă de asociaţiile mnemotehnicii, veţi constata nu fără oarecare uimire, că unele nume sunt omise ca urmare a însăşi asociaţiilor care sunt stabilite în mod intenţionat pentru a evita fenomenul uitare.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creierele noastre se ocupă în exclusivitate de experienţele care sunt "caz special". Numai minţile noastre sunt capabile să descopere principiile generale care operează fără excepţie în ficare caz de "experienţă specială", care dacă sunt detectate şi stăpânite vor oferi un avantaj de cunoştinţe în toate celelalte cazuri.

citat din Buckminster Fuller
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lapsusul cel mai frecvent şi cel mai frapant este acela care constă în a spune exact contrariul a ceea ce voiai să spui.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acţiunile sunt drepte, proporţional cu tendinţa lor de a promova fericirea, şi greşite, proporţional cu tendinţa lor de a produce contrariul fericirii. Prin fericire se vizează plăcerea şi absenţa durerii; prin nefericire, durerea şi privarea de plăcere.

citat din John Stuart Mill
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erorile de scris, ca şi lapsusurile exprimării verbale, sunt rareori remarcate de autorii lor.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ceea ce priveşte deformarea numelor, nu putem admite că ar fi întotdeauna vorba de o concurenţă între două nume, în acelaşi timp asemănătoare şi diferite. Chiar şi în absenţa acestei concurenţe, cea de-a doua intenţie nu este greu de descoperit. Deformarea unui nume are adesea loc în afara oricărui lapsus. Prin deformare se încearcă transformarea unui nume în ceva ce sună urât sau în ceva care aminteşte de un obiect vulgar. Este un gen de insultă foarte des răspândit, la care omul cultivat sfârşeste prin a renunţa, dar adesea fără convingere. De multe ori el îi dă forma unei "vorbe de duh", de o calitate cu totul inferioară. Pare deci indicat să admitem că lapsusul rezultă adesea dintr-o intenţie injurioasă care se manifestă prin deformarea numelui.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă procesul visului este care dă naştere imaginilor morbide, cu atât mai interesantă ar fi determinarea condiţiilor în care el se produce. Nu mică ne va fi surpriza aflând că el poate exista fără ajutorul somnului şi fără cel al bolii şi că un număr considerabil de fenomene care aparţin vieţii cotidiene a subiecţilor normali ca uitările, lapsusurile de vorbire şi de comportament sunt create prin aceleaşi mecanisme psihice ca şi visul şi ca toate simptomele morbide desemnate mai sus.

Sigmund Freud în Interpretarea viselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceia care aud pentru prima oară vorbindu-se despre uitare ca mijloc de apărare contra amintirilor penibile, rareori pierd prilejul de a formula obiecţia că, potrivit propriei lor experienţe, mai degrabă amintirile penibile se şterg cu greu, revenind pururea, orice am face să le înăbuşim, torturându-vă fără încetare, cum este cazul, de pildă, cu amintirea unor ofense şi umiliri. Faptul este exact, dar obiecţia nu rezistă. Ne interesează să nu pierdem din vedere faptul că viaţa psihică este un câmp de bătălie şi o arenă unde se înfruntă tendinţe opuse sau, ca să vorbim într-un limbaj mai puţin dinamic, că ea se compune din contradicţii şi din cupluri antinomice. Dovedind existenţa unor tendinţe determinatoare, nu dovedim prin aceasta absenţa unei alte tendinţe care acţionează într-un sens contrar. Există loc şi pentru una şi pentru cealaltă. Problema e numai să cunoaştem raporturile care se stabilesc între termenii opuşi, acţiunile care emană atât de la una, cât şi de la cealaltă.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Care sunt intenţiile care se manifestă de o manieră atât de ieşită din comun şi vin să le tulbure pe celelalte? Evident, este vorba despre intenţii foarte diferite, dar cărora vrem să le desprindem caracteristicile comune. Dacă examinăm sub acest raport o serie de exemple, acestea se lasă lesne orânduite în trei grupe. Din prima grupă fac parte cazurile în care tendinţa perturbatoare este cunoscută de cel care vorbeşte şi în plus, i s-a dezvăluit acestuia înainte de lapsus. A doua grupă cuprinde cazurile în care persoana care vorbeşte, cu toate că recunoaşte în tendinţa perturbatoare o tendinţă care îi aparţine, nu ştie că această tendinţă era activă în propria sa fiinţă înainte de lapsus. Ea admite deci interpretarea dată lapsusului, dar nu poate să nu se arate într-o anumită măsură mirată. Exemple referitoare la această atitudine ne sunt poate mai uşor furnizate de alte acte ratate decât de lapsusuri. A treia grupă cuprinde cazuri în care persoana interesată respinge energic interpretarea care i se sugerează: nu se mulţumeşte numai cu negarea existenţei intenţiei perturbatoare înainte de lapsus, dar ea afirmă că această intenţie îi este absolut străină.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când constrângerea la care sunt supuşi de ideile lor delirante este slăbită prin dezvăluirea de către medic a refulatului care se ascunde în spatele lor, bolnavii sunt complet vindecaţi. Odată ce au înţeles, dezleagă ei singuri ultimele şi cele mai importante enigme ale stării lor ciudate: totul se produce sub forma unor iluminări bruşte.

Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă intenţia de a produce un efect comic este împărtăşită de partener, sunt suficiente diferenţe de consum extrem de mici, care ar trece neobservate în absenţa intenţiei comice.

Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În alte cazuri, lapsusul adaugă pur şi simplu un alt sens sensului intenţional. Propoziţia apare astfel ca un soi de concentrare, de abreviere, de condensare a mai multe propoziţii.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Individul care, plimbându-se, abia dacă ştie unde se duce, cu toate acestea nu rătăceşte drumul şi ajunge la destinaţie fără a bâjbâi. Pianistul exersat lasă să-i cadă degetele, fără a reflecta, pe clapele potrivite. Fireşte că i se poate întâmpla să greşească, dar dacă actul automat ar fi de natură să sporească şansele de eroare, atunci tocmai virtuozul al cărui act, ca urmare a unui exerciţiu îndelungat, a devenit pur automat, ar trebui să fie şi cel mai expus greşelii. Dimpotrivă, vedem însă că multe acţiuni reuşesc îndeosebi atunci când nu constituie obiectul unei atenţii speciale, iar greşeala se poate produce tocmai atunci când ţinem în mod deosebit să reuşim o execuţie perfectă, adică atunci când nu are loc o abatere a atenţiei. În acest caz, putem spune că greşeala este efectul "emoţiei". Dar de ce emoţia nu ar mări mai curând atenţia îndreptată spre o acţiune căreia i se acordă maximum de interes?

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!