Cu bunicul

În serile cu lună plină
Cu bunicul stau la poartă,
Sau, admirăm din grădină
Senina boltă-înstelată.

Aproape-n fiecare seară
Îl întrebam pe bunicul,
Unde e Steaua Polară,
Unde este răsăritul.

Răspundea-întrebării mele,
Arătându-mi cu răbdare,
Din puzderia de stele,
Pe cea mai strălucitoare.

Spunea că ea luminează
Mintea celui ce se pierde.
Că-n viaţă-l orientează
Să rămână mereu verde.

Bunicul m-a învăţat
Că steaua e ghidul vieţii.
După ea, eu m-am ghidat
Ca să trec prin valul ceţii.

poezie de Dumitru Delcă (25 iulie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melancolie

Melancolic stau la poartă
doar cu gândurile mele,
Căutând a mea consoartă
în puzderia de stele.
Melancolic stau la poartă
în noaptea cu lună plină,
Gândurile sus mă poartă
unde zarea e senină.
Melancolic stau la poartă,
privesc cerul plin cu stele,
Printre ele a mea consoartă
străluceşte ca şi ele.

poezie de Dumitru Delcă (iunie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunicul

Pe băncuţa de la poartă
Îl aud din când în când,
Pe bunicul meu oftând,
După vremuri de-altădată.

E supărat. E abătut.
Ochii-n lacrimi umezesc,
Când amintiri îl năpădesc,
Din timpul care-a trecut.

poezie de Dumitru Delcă (iulie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunicul

Avea bunicul o pălărie frumoasă
mi-a dăruit şi mie una la fel
mergea la muncă în gradină ori pe câmp
îşi aşeza pălăria jos să nu o murdăreasca
eram mereu împreună, îl imitam
îi plăcea să mă îmbrace la fel cu el
fapt care s-a şi întâmplat
copil cum eram, nu ştiam că-i bolnav
şi într-o zi a murit
nici asta nu am priceput dintr-o dată
aşa că îmi tot aşezam pălăria pe cap
şi întrebam unde-i bunicul?

De atunci am rămas doar cu pălăria
în ea se ascunde bunicul
astăzi ca să fim împreună
nu numai în amintire,
o port la muncă în gradină
o aşez jos lângă flori
şi sap.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (5 mai 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eroul de sub nuc...

Cireşul pe care l-a tăiat tata
transpira ori de câte ori
îi scotea scoarţa
pentru a aţâţa focul
pe locul acela cândva
fuse înmormântat bunicul
cu Steaua României pe piept

şi ce mândru era tata
cand i se spunea că
este prunc de erou...

şi ca să
nu-l dezamăgească pe bunicul
în locul cireşului tata
a sădit un nuc pe care a scris
"aici se odihneşte tata"

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunicul

după ce a murit bunicul,
l-am visat într-o noapte şi mi-a spus:
- vino în cerdac să mai stăm de vorbă.

şi pentru că m-am trezit imediat
şi am văzut o lumină pâlpâind,
am ieşit afară.

bunicul mă aştepta în cerdac

avea în faţă o lumânare aprinsă
şi mânca dintr-un colac

- mamă, tată,
veniti să vi-l vedeţi pe bunicul

am deschis uşa şi le-am arătat
picăturile calde de ceară
şi fărâmăturile rămase

- e bolnav ăsta micu' ziceau ei
noi nu vedem nimic
şi se duceau din nou la culcare

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aţi găsit Carul Mare sau Ursa Major, cum i se spune în astronomie. După ce aţi identificat Carul Mare priviţi ultimele două stele din patrulater (din car). Acestea indică drumul spre steaua Polară. Trasaţi o linie imaginară de la steaua mai slabă la cea strălucitoare şi mergeţi cu privirea până când întâlniţi o stea cu strălucire asemănătoare cu a stelelor de la care aţi pornit. Aceasta este steaua Polară. Dacă nu sunteţi siguri că aţi identificat-o bine, mergeţi în casă (sau aşteptaţi) o jumătate de oră, apoi ieşiţi şi vedeţi dacă steaua Polară s-a mişcat în raport faţă de clădirile de pe teren (fata de copaci sau orizont). Dacă nu s-a mişcat este steaua Polară.

citat din Adrian Şonka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunicul şi nepoţii

Pe când spunea bunicul, cu emfază,
Cum barza îi aduce pe cei mici,
Un nepoţel precoce i-o retează:
"Păi, astea sunt poveşti... pentru bunici!"

epigramă de Alexandru Clenciu din 101 epigramişti retuşaţi şi încondeiaţi de Alexandru Clenciu (2001)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunicul

- Copiii – zise cu blândeţe -
Îmi trec adesea pragul,
Dar sprijinul la bătrâneţe
Rămâne doar toiagul.

epigramă de Victor Macarevici din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunicul şi tehnologia

Nepoţii îi cam dau de furcă
La jocuri pe calculator:
Bunicul nu se prea descurcă,
Deşi... a dat în mintea lor!

epigramă de Liviu Sergiu Manolache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna

Cu bunicul stau la poartă,
Privesc cerul plin cu stele.
Constat că de astă dată,
Luna nu e printre ele.

După nopţi de strălucire
Sus, bolta înstelată,
Ia concediu vreo trei zile,
Apoi din nou se arată.

Îşi va relua iar mersul
Pe bolta cerului senină.
Va polei universul,
Cu aura-i de lumină.

poezie de Dumitru Delcă (mai 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama, steaua copilăriei mele

Orice copil are o stea
Frumoasă, caldă, iubitoare.
Însă eu ştiu că steaua mea
Este cea mai strălucitoare.

Cu zâmbet cald, cu ochi senini,
Ea îmi îndrumă paşii-n viaţă.
Ştiu unde merg, de unde vin,
Pentru că steua mea mă-nvaţă.

Ce fericită mă trezesc
Când mă sărută, dimineaţa...
Şi, când spre steaua mea privesc,
Ei i se luminează faţa.

Şi mă iubeşte steaua mea,
Cât nu pot spune în cuvinte.
Căci eu sunt universul ei:
Fetiţa ei cuminte.

Orice copil are o stea
Şi pururea să ţineţi seama
Că steaua oricărui copil
Are acelaşi nume: MAMA.

poezie de Angela Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există însă o stea ce întodeauna indică nordul, în orice luna, zi, oră sau an. Se numeşte steaua Polară şi sigur aţi auzit de ea. Poate aveţi impresia că steaua Polară este cea mai strălucitoare stea de pe cer, fiind atât de importantă. Nu este aşa. Este o stea slabă ca strălucire, a 50-a de pe cer. Din fericire steaua Polară este usor de găsit. Dacă o faceţi veţi învăţa şi câteva constelaţii.

citat din Adrian Şonka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am întors de la şcoală pe la cinci şi jumătate. Uşa de la intrare era închisă, ca să descurajăm vizitatorii. Nu ne-ar conveni să vină cineva, pentru că bunicul e singur acasă şi zace în aşternut. (Bunicul era orb.)

începutul de la Jurnal de la şaisprezece ani. Adolescentul de Yasunari Kawabata, traducere de Cornelia Daniela Lupşă
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunicul

bunicul sau doar o părere
înnopta adesea în cerdac
avea în faţă o lumânare aprinsă
şi un colac
din care mânca şi nu se sfârşea niciodată
mamă tată
veniti să vi-l vedeţi pe bunicul
deschideam uşa şi le arătam
picăturile calde de ceară
şi fărâmăturile rămase
e bolnav ăsta micu' ziceau
noi nu vedem nimic
şi se duceau din nou la culcare

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunicul

soldaţii de plumb
din sertarul bunicului
dorm prinşi în seară
aşteaptă probabil toamna
să le crească aripi
asemenea zeilor
din tabloul în care bunicul
îmi pune în braţe merele
şi mă sărută pe frunte
cu tăcerea de argint

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Familia Universului

Soarele e tată,
Luna este mamă.
Au copii o gloată,
buni de pus în ramă.
Tata-i încălzeşte,
mama-i luminează,
Gloata străluceşte
şi în nopţi veghează.
Dintre stelele-copii,
niciodată n-o să piară
nici Luceafărul de zi,
nici Luceafărul de seară.
Sora lor mai mare
e Steaua Polară.
Calea Lactee-cărare,
cerul împresoară.
Cu Carul mic şi Carul mare,
Gemenii ies la plimbare.
La toţi, bolta le e casa
unde locuiesc,
Pământul le este masa
unde se-întâlnesc.
O familie unită
niciodată nu dispare.
e foarte bine definită
în Universul mare.

poezie de Dumitru Delcă (10 noiembrie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunicul

(poezie închinată bunicului meu
Ioan Andrieşanu)

S-a dus în ceruri bunicul meu, Ioan,
Că unde-ar fi putut, altminteri, oare
Să meargă cu o inimă-aşa mare,
Bunicul meu cel drag de la Vişan.

L-am dus tăcut pe ultimul său drum,
Cu-ntregul sat, în acea zi de vară
Şi-am retrăit, la fel ca prima oară,
Copilăria-mi dusă ca un fum,

Cu veri, vacanţe şi cu toamne pline
De nuci, de prune, struguri şi gutui,
Iar azi bunicul meu acasă nu-i,
Dar, Doamne, câte a lăsat în mine!

De azi-nainte-n iarnă, timp fulgerat de ger
E pentru mine, încă, un Sfânt Ioan în cer!

sonet de Constantin Tiron
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din rama anilor şi-acum

... am întrebat pe bunicul
cum s-a-mpăcat cu pământul
şi-au trăit până la adânci biruinţi
brăzdându-şi unul altuia faţa
bunicul fiind
cel mai mare peste răbdare
în timpul acesta mai lua
şi pământ în parte
mare strângător era bunicul
el nu uita niciodată
să pună de-o parte
gând pe gând
în lada de zestre
a firii lui tata
de cânta în pragul casei
întotdeauna din fluier
îngropa toţi morţii
după pământul muncit de el
până la scara murgului
şi-avea o frunte aşa înaltă
când pe punea în locul soarelui
că nu mă mai săturam
măsurând-o cu timpul
aşa nepoată
de-a dii mărarul soarelui
până la scara murgului...

poezie de Maria Podari (30 decembrie 1970)
Adăugat de Maria Pîrlogea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunicul şi ceasul de buzunar

Fără ca să-i dea prin minte,
Ceasul său (fir'ar să fie!)
I-a luat-o înainte
Cu un... hoţ de meserie!

epigramă de Ioan Toderaşcu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

O noapte cu lună

Cu luna luminând jumătate de casă,
Cu Steaua Polară la zenit
Şi cu Steaua Sudului la asfinţit,
Simt primul puls cald al aerului de primăvară –
În cântecul unei insecte la fereastră,
Sub perdeaua de mătase verde.

poezie de Liu Fangping, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!