Sus pe deal, munca e-în toi.
Flăcăii se-întrec la coasă.
Coasa cântă în trifoi,
Fetele-i cheamă la masă.

catren de Dumitru Delcă (iunie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

În amurg

În amurg, soarele pleacă
Să se culce după deal.
Când noaptea stă să înceapă,
Duios se-aude un caval.

La chemarea-i neîntreruptă
Codanele vin la poartă.
Glasul dragostei ascultă,
Îşi spun dorurile-n şoaptă.

Pe furiş, apar flăcăii
Să le fure un sărut.
Mama din uşa odăii
Le cheamă în aşternut.

Liniştea nopţii se-aşterne.
Luna somnul le veghează.
Fetele cu capu-n perne,
La iubitul lor visează.

poezie de Dumitru Delcă (iunie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unu' cu coasa

De coasă muri-vom fiecare,
Însă nu m-am prins deloc
Ce semn-ificaţie are
Coasa ce-o ascute Boc.

epigramă de Vasile Iuşan din Postelectorale (2010)
Adăugat de Vasile Iuşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremuri de coasă

Pe câmp cu lanuri aurite,
Văzut-am un om mic cu coasa
Şi tot trudea... (că nu se lasă)
Să "tundă" pensiile... muncite...

epigramă de Constantin Enescu (iunie 2010)
Adăugat de Constantin Enescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despărţirea de păcat

Am lăsat la voi pe masă
o hârtie-n care scrie,
Că din viaţa tumultoasă
mă retrag în veşnicie.
Ajuns la capăt de drum
nu mai am rost pe pământ.
Trăirea e doar un fum
spulberat iute de vânt.
Dumnezeu la El mă cheamă
păcatul să-mi ispăşesc.
Pe pământ viaţa-i o dramă,
sus este raiul ceresc.
Despărţirea de păcat
veşnicia o aşterne.
Sufletul e mai curat
în raiul vieţii eterne.

poezie de Dumitru Delcă (mai 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un ţăran la coasă. Tiptil, se apropie de el o doamnă bătrână. Se uită la el, îi ia coasa din mână şi zice: "Eu sunt doamna cu coasa, am venit să te iau." Omul o privi mai mult cu curiozitate decât cu teamă şi o urmă în tăcere.

Mihail Mataringa (31 mai 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au plecat olteni la coasă!

Ca s-avem ceva pe masă
Şi să scăpăm de necaz,
Noi plecarăm toţi la coasă.
Muierile... după praz.

epigramă de Gheorghe Burduşel
Adăugat de Gheorghe Burduşel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un episod de viaţă

În zori a plecat de-acasă să cosească pentru boi
Iarbă bună, iarbă grasă, cu lucernă, cu trifoi,
Otavă din cea aleasă pentru vite, pentru oi.

Carul scârţâie alene, omu-ndeamnă la urcuş:
- Hai, Cezare! Haide, tată! Uite, ajungem acuş.
O să paşti liber băiete, nu te mai ţin la ţăruş.

Când ajunge sus, bătrânul slobodă calul din ham,
Strânge hăţul, ia mâncarea, o agaţă într-un ram,
Prinde coasa şi se-nchină către cerul ca de geam.

Să mai trăiască ar vrea, câţi ani cucul îi cuvântă.
Cântă coasa în trifoi, omul fluieră şi cântă,
Munca pentru el a fost, totdeauna treabă sfântă.

Cum culcă la pământ otava, brazdă după brazdă,
Se-opreşte. Priveşte sus şi nu-i vine ca să creadă
Că pe cerul cel senin se-adună norii grămadă.

La munte vremea se strică cum se scutură un nor.
Iată! Ploaia a-nceput. Omul adună fân de zor
Şi-l încarcă în căruţă, ca să-l ducă în obor.

După ce înhamă calul, repede pornesc la drum,
Dinspre munte vine ploaie cu vânt, grindină, cu fum.
Peste el cad brazi grămadă şi-i rupe carul cu fân.

Omul cade, calul fuge, potopul s-a aşternut.
S-a speriat rău bătrânul când din munte a căzut,
Lângă el, un brad mai mare, pe care vântul l-a rupt.

Printr-o vreme rea ca asta, de multe ori a trecut,
Dar să îi rupă şi carul, zău că nu e de crezut,
Ba să îi fugă şi calul, care, poate s-a pierdut!

Din şanţu-n care căzuse, se ridică. Iese-n drum,
Scutură fân de pe dânsul, vede că nu mai e fum,
Deznădăjduit se-ntreabă, ce să facă el acum,

Fără Cezar, fără car... Cum să ajungă acasă?
Ploaia a-ncetat de-acum. Vremea e din nou frumoasă.
Omul pleacă-ngâdurat, fără fân şi fără coasă.

Ajuns acasă le spune la vecini tot cea trăit,
Cum deodată tot cerul, cu nori s-a acoperit,
Până să bage de seamă, ploaie mare s-a pornit.

Ce-i drept, necazul e mare, dar e învăţat la greu.
Cu obrajii-n mâini gândeşte:-Unde o fi calul meu?
Nu tu cal, nu tu căruţă... care mai e rostul său?

Tot gândind, iese-n ogradă. Rămâne stupefiat
Când îl vede pe Cezar că-i obosit şi speriat.
Bucuros, cu ochii-n lacrimi, pe frunte l-a sărutat.

- Bunul meu căluţ! Ajutorul meu! Nu m-ai părăsit.
Am rămas tot împreună. Ploaia nu ne-a despărţit.
O să reparăm noi carul, şi iar mergem la cosit.

Scurtă vreme a trecut, omul pe treabă s-a pus.
A lucrat şi zi, şi noapte. Din răsărit la apus.
Acum calul iar înhamă. Pleacă să cosească sus.

Pe drum omul iar doineşte mergând s-adune trifoi.
Privind muntele îi zice: -Nu poţi scăpa tu de noi!
Cezar şi cu mine vom mai înfrunta vânturi şi ploi.

Ajuns sus, din nou coseşte, calul paşte liniştit,
Ziua stă să se sfârşească, cu soare în asfinţit,
El încarcă în car fânul, care cu drag l-a cosit.

Cam grăbit înhamă calul, apoi zice:-Hai Cezar!
Dumnezeu să ne ferească de necazuri şi amar,
S-ajungem cu bine-acasă, să punem fânu-n hambar.

Drumu-i lung până acasă, dar ajunge, în sfârşit.
Opreşte carul în curte şi se-chină mulţumit,
Că în iarna care vine, poate să stea liniştit.

poezie de Dumitru Delcă (6 aprilie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

În dimineaţă,
la marginea lacului
trestia cântă.

haiku de Dumitru Delcă (15 mai 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vază, fructe, flori,
masă împodobită,
natură moartă.

haiku de Dumitru Delcă (18 mai 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Munca ne sfinţeşte locul

La noi în Bărăgan, vara,
E de aur câmpul-
Grâul şi secara,
Le sărută vântul.

Soarele blând aureşte
Lanul de grâu şi secară.
Cuptorul, pâinea dospeşte
Pentru truditori de-o vară.

Cerului ei mulţumesc
C-a plouat când le-a fost sete.
Pe Dumnezeu îl slăvesc,
Şi muncesc pe îndelete.

La noi, aici, în Bărăgan,
Curge grâul an de an
Cum curge apa în val,
Dintr-un munte, sau un deal.

Satul hambarele umple,
Pâinea e asigurată.
Rău nu are să se-ntâmple.
La noi criza e plecată.

Ziua recoltei sărbătorim
Şi încingem tare jocul.
Cu ce facem, ne mândrim:
Munca ne sfimţeşte locul!

poezie de Dumitru Delcă (24 septembrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nevasta aşază masă

Când bărbatul nu-i acasă
nevasta aşază masă.
Aţi ghicit, nu pentru el.
Pentru vecinul Costel!

poezie de Dumitru Delcă (2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nevasta aşează masă

Când bărbatul nu-i acasă
Nevasta aşează masă.
Aţi ghicit. Nu pentru el.
Pentru vecinul Costel.

epigramă de Dumitru Delcă (ianuarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţa

Dimineaţa zori se-aprind,
Zarea este luminată.
Pe cer stelele se sting,
Natura e minunată.

Soarele-înroşeşte norii,
Încălzeşte toată glia,
Colo sus, în dealul mori,
Frumos cântă ciocârlia.

În grâu se-aude pitpalacul.
Salută şi el dimineaţa.
Păsări survolează lacul,
Clocoteşte iarăşi viaţa.

poezie de Dumitru Delcă (15 iunie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântă cucul sus pe deal,
Pe-o creangă de stejar,
Iubăreţii îl ascultă,
Primăvara îi ca o nuntă.

catren de Valeria Mahok (28 martie 2019)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

U.S.L.-iştii

Vor să fie soare
Şi pe strada lor.
Chiar dacă îi doare,
Tot cântă în cor.

epigramă de Dumitru Delcă (4 aprilie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţă de vară

Bătrânii îmi spuneau că-n zori,
în grâu, cântă pitpalacul.
Boabe de rouă cad pe flori,
soarele-înroşeşte lacul.
Negrul nopţii se destramă,
se aureşte tot lanul.
Câmpia la muncă cheamă,
să strângă pâinea, ţăranul.
Necuvântătoarele
se trezesc de dimineaţă.
Să salute soarele,
ciocârlia se înalţă.
Pe iarba verde strălucesc
boabe de mărgăritar.
E anotimpul ce-l iubesc.
E vară-n câmp şi-n calendar.

poezie de Dumitru Delcă (iulie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

De sus

De sus,
cu ochi mei albaştri,
măicuţă, te privesc.
Îmi este dor de tine,
de tot ce-i pământesc.
Când luna-şi picură lumina,
pe raza ei, am să cobor.
Să-ţi mai sărut odată mâna,
s-astâmpăr mamă al meu dor.

poezie de Dumitru Delcă (iunie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singuraticul cioban

În amurg soarele pleacă
Să se culce după dealuri.
Ramuri sălciile-apleacă,
Apa curge printre maluri.
Sus, în muntele cu stână,
Duios cântă un caval.
Printre brazi, luna-i stăpână
Peste munte, peste deal.
Cocoţat în vârf de stâncă,
Singuraticul cioban,
Lângă-un foc ce arde încă
Îşi cântă al său alean.
Jos în vale, el priveşte
O fereastră luminată,
Unde stă şi ghindoseşte
Dulce şi frumoasă fată.
Ciobănia îl lipseşte
De ce este mai frumos,
De fata care-l iubeşte
Şi-l aşteaptă-acolo, jos.
Gândul la iubită-i zboară.
Şi din cântat se opreşte.
De pe stâncă se coboară
În gând, singur, îşi vorbeşte.
El în taină, roagă luna
Cu glasul şoptit şi moale,
Să-i păzească puţin stâna
Până dă o fugă-n vale.
Fata să o-îmbrăţişeze
Şi să-i fure un sărut,
Lângă ea să se aşeze
În călduţul aşternut.
Până-n zori să se iubească,
Să uite de ciobănie,
De sus luna să-i privească,
Cum se duc la cununie.
Tot vorbind încet cu luna
Ciobanul a adormit.
Dorm oile, doarme stâna,
Cavalul a amuţit.
Doarme muntele şi dealul,
Luna totul poleieşte,
El rămâne cu aleanul
După fata ce-o iubeşte.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un vânt călduţ de primăvară

Un vânt călduţ de primăvară
Mă cheamă să ies afară,
S-aud muguri cum plesnesc,
Cum pe crengi frunzele cresc.
Cum aspiră spre lumină
Frunze verzi, flori de hermină.
A-nverzit din nou câmpia,
Mieii zburdă pe tăpşan,
Cântă iarăşi ciocârlia
Alături de-un ciocârlan.
Fluturi frumos coloraţi
Zboară-acum din floare-n floare.
Bucuroşi că-s parfumaţi,
Mai cu poftă vor să zboare.
O buburuză pictată
Pe mâna mea s-a aşezat.
I-am cântat ceva şi-ndată,
În văzduh s-a avântat.
Ca o ploaie, albinuţe
Se aşează pe floricele,
Şi cum sunt de hărnicuţe
Adună mierea din ele.
Colo-n vale, în zăvoi
Cucul cântă ani de viaţă.
Sus pe crengi, un piţigoi
Cântă de azi dimineaţă.
Pe copacii înfrunziţi,
Pupăza noastră roşcată
Te-ndeamnă ca s-o asculţi,
Cum făcea Nică odată.
Toate păsările cântă
De răsună-ntreaga glie.
Copiii cu drag ascultă
Şi saltă de bucurie.
Din cerul lipsit de nori
Soarele-şi trimite raze
În grădinile cu flori,
Ale vieţii mândre oaze.
Un vânt călduţ de primăvară
Obrajii-mi mângâie uşor.
Rândunelele iar zboară
Să-şi hrănească puii lor.

poezie de Dumitru Delcă (martie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

La coasă

Mai multă iarbă! Striga îngerul..
Mai multă iarbă!
Coasa stătea agăţată de câmp.
Tăişul ei sufocat în oţel
bătea a moarte.
Mai multă iarbă!
striga îngerul...
Iar clopotele vacilor băteau.
Cosaşul trist fugea de-acasă
iar fraţii lui încă plângeau
cu toţi în jur
îngrămădiţi în iarbă
la coasă!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!