Stele şi frunze

Am galbenii din cerul răsturnat
Prin saci de aer, colţuri şi hambare,
Iar luna, o bătrână dintr-un sat,
Pendulă ruginie pe ogoare...

Şi niciodată n-am fost mai bogat:
Bancnote mari de frunze-abandonate
Mi le strecoară vântu-n buzunare
Ca să-mi alung ispita din cetate.

Stă muntele de vorbă cu înaltul:
Notele vii îşi plâng înfăţişarea...
Aşa e toamna, goală pentru altul,
Îmbrăţişând copacilor uitarea...

poezie de Gheorghe Pruncuţ
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna cere vamă

Toamna fără milă cere iarăşi vamă
Din buzunarele copacilor săraci,
Munca de-o vară, bănuţii moi de-aramă
Cu lăcomie strânşi sunt îndesaţi în saci.

Nimic nu iartă, la treabă se înhamă,
Castanii tremură şi freamătă posaci,
Toamna fără milă cere iarăşi vamă
Din buzunarele copacilor săraci.

La pândă-i luna, stă să prindă vârcolaci,
Lacrimi se preling din sângerie poamă,
Se plânge ramul dezgolit de-un vânt gonaci
O crizantemă deloc n-o ia în seamă,
Toamna fără milă cere iarăşi vamă.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna vieţii

Toamnă ruginie, zile ruginii...
În forfota vieţii, n-am ştiut că vii
Să-mi astâmperi gânduri, zboruri şi dorinţi;
N-am crezut s-ajungem chiar aşa cuminţi!

epigramă de Georgeta Paula Dimitriu din Epigrame (2006)
Adăugat de Mihai Haivas
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, ce bogat am fost...

O, io, io...
Ce bogat am fost
în clasa a şaptea
primară!

Stătea în prima bancă.
Părul ca noaptea,
iar ochii de viezure -
iaz înserându-i pelinul.
Breton, uniformă albastră
ca floarea de in.

Era
cea mai frumoasă fată
din clasa a şaptea...

Odată
întorcându-se,
spre ultima bancă,
mi-a zâmbit,
aşa, din senin.

O, io, io..
Ce bogat am fost
în clasa a şaptea!
Pentru prima poezie,
da, pentru...
Am primit aşa de mulţi bani
c-am cumpărat în trei volume
pe Monte Cristo,
iar pentru noi, anume -
răsfăţ de zile mari,
la cofetăria din Centru,
savarine
şi de două ori îngheţată!
O, io, io...
Ce bogat
am fost în clasa a şaptea!

***

Prin ce sertar îngălbeneşte
fotografia mea de atunci
ce i-am strecurat-o-n pupitru?
Aveam ochii mari ca de cerb
speriat de cornul lunii
curgând prin brădet
şi cât de mândru,
pe poză
cu creionul chimic i-am scris:
Ichim Dumitru,
elev în clasa-a şaptea şi poet!

poezie de Dumitru Ichim
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul generozităţii

De aş avea vreo zece buzunare,
Ticsite cu bancnote de o sută,
Eventual o sumă în valută,
Mi-aş pune bunătatea la-ncercare.

Aş merge pe o cale cunoscută,
Dar, stăpânit de calm şi de răbdare,
De aş avea vreo zece buzunare,
Ticsite cu bancnote de o sută.

Şi întâlnindu-i pe aceia care
Fac din necinste veşnica dispută,
Le-aş oferi bancnote la derută,
În schimbul unui gest de remuşcare.
De aş avea vreo zece buzunare?

rondel de Virgil Petcu
Adăugat de Virgil Petcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde-i satul românesc

La sat e maica veşnicia,
la sat e crezul din bătrâni,
la sat e cerul şi câmpia,
la sat te simţi că eşti român.
Aici în sat moaşa Ilinca
buricul vostru a tăiat...
şi tot în sat a fost bunica
ce va crescut, va legănat.
La şcoala veche din cătun
au învăţat bunici, părinţi,
purtau în suflet omul bun
şi dascălii ca nişte sfinţi.
Mihai, Vasile, baci Ilie...
voi aţi fost dascălii din sat,
prin voi atâtea generaţii
au învăţat şi au luptat.
Nobil cuvânt, ŢĂRAN ROMÂN,
pentru pământ ai tot luptat,
pentru credinţă şi dreptate
ai fost erou, ai fost bărbat.
Să nu uitaţi că popa-n sat
v-a botezat, sunteţi creştini,
aşa aţi devenit bărbaţi
şi mai presus sunteţi români.
Gheorghe, Mărine, tu, Ioane...
la talpa ţării v-aţi născut,
plugul cu boi şi două palme
au fost şi hrană, dar şi scut.
La cimitirul de la ţară
ai noştri dragi se odihnesc,
vă rog a nu ştiu câta oară,
păstraţi pământul strămoşesc.

poezie de Marian Bărăscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu vrei să-mi dăruieşti

Mă plimb prin roua florilor din zori,
Alung durerea dintre noi doi,
Tu vii lângă mine şi mă cuprinzi cu drag,
Şi-mi spui să vin din nou la tine-n prag.
Ne plimbăm apoi ţinându-ne de mână,
Printre florile ce parfum emană,
Acum mi-ai dărui şi cerul dacă ai putea,
Ş-ai face covor de flori-n calea mea
Şi tot din flori mi-ai împleti cunună,
Iar luna ai prinde-o într-o mână.
Nu ştii ce să-mi mai dăruieşti,
Eu vreau linişte şi sper că şi tu asta îţi doreşti.
Sper că toate se vor înfăptui,
Când noi împreună vom fi.

poezie de Eugenia Calancea (2 noiembrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

În furtuna toamnei

Furtuna vine când e linişte
şi alungă tăcerea copacilor
iar luna nu mai trimite raze
şi râsetele seminţelor zboară
spre inimi uşoare cu suspine-n suflet
şi vântul coboară spre mărăcini de spini,
iar fluturii s-ascund sub ramurile florilor,
aşteptând din nou apusul de soare.
Vântul păzeşte cheia toamnei,
pe care o deschide când norii apar
şi zboară fără oprire spre apus,
iar toamna îşi desface poala cu o moştenire,
ce te face bogat de vise
pe care nu ştii să le uiţi
pentru a redescoperi fericirea ei.

poezie de Eugenia Calancea (3 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când cerul cântă şi dansează

De-atâta somn
umbra copacilor
se strecoară alene
în simfonia ierbii
pe când cerbii
foşnesc pădurile
iar luna poznaşă
irizează izvorul.

Inima - reporter jucăuş -
îşi trece infinitul
în pescăruşii visului
în zenit de căprioară
şi cerceii lunii
anunţă triumfala vârstă
în neştiuta
oră.

Cerul cântă
dansează
alături de privighetori
şi suflet.

poezie de Nicu Petria din Ziua de după napte (2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna

Îmi place toamna...
Cu struguri mari, frumoşi din vii
Cu pere, nuci, gutui şi mere aurii.
Îmi place toamna c-ăi bogată
În multe nunţi, în cumătrii.
Când văd că tinerii se însoară
Şi vor avea şi ei copii
Îmi place toamna...

Îmi plac fetele şi horele din sat
Mă simt mai tânăr, mai bărbat
De vreau să cânt, să joc, să strig
Îmi place toamna...
Când văd că oamenii în câmp
Muncesc, zâmbesc, vorbesc de bine
Mai uit de frig, de vânt, de ploi...
Îmi place toamna.

poezie de Mihalachi Veaceslav (septembrie 2016)
Adăugat de Mihalachi Veaceslav
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă despart senin

Nu-i clipă-n care cerul să nu cheme,
Între-austere ziduri de cetate,
O mamă, tatăl, sora sau un frate,
Cu ochi închişi, tăcuţi, uitaţi de vreme.

Iar porţile rămân desferecate.
Trec corbi ţipând şi vântu-n ramuri geme
Pustiitor, dar nimeni nu se teme.
Strigat a fost şi nu se mai abate.

N-am să-ncrustez o lacrimă-n uitare.
Rămân aşa, pierdut şi trist, dar demn
Şi mă despart senin, chiar dacă doare,

De cei mai dragi, vegheaţi de cruci de lemn.
Căci nici un loc din lumea pieritoare
Nu e al morţii, ci al vieţii semn.

sonet de Adrian Munteanu (14 aprilie 2012)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odiseea spre neuitări

Demult, demult,
Îmi place primăvara s-o ascult,
S-o simt, să-mi fie
O mângâiere şi o bucurie,
Să-mi dea mireasma florilor de tei
Şi amintirea vechii odisei
A paşilor pe care-n vremuri, eu,
Îi presăram pe drumul tău, mereu,

Căci tu-mi erai
Ispita coborâtă dintr-un rai
Ori dintr-un vis
Pe care Universul l-a trimis
Unduitor, tăcut, plutind uşor
Prin liniştea adâncului de dor
Şi ai rămas pe-un loc ce-n veşnicii
A fost al tău şi te-aştepta să vii.

Acolo-mi eşti,
Neîncetând de-atunci să-l îngrijeşti,
Să-mi fii, să-ţi fiu
O primăvară-a timpului târziu
Din sufletu-mi ce vrea să îţi rămână
Acelaşi ce a fost şi, mână-n mână,
Să trecem împreună în uitare
Şi-n neuitări din viaţa viitoare.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa mi se întâmplă...

Şi iarăşi vine noaptea şi iarăşi n-am să dorm,
Am să privesc iar cerul cu luna ca un corn
Şi totul într-un mine voi cerne gândul mut,
Voi fi cu amintirea scăldată în trecut,
Voi fi un rob al nopţii cu ochii mari deschişi,
Mă voi certa cu cerul căci tu nu eşti aici,
Mă voi certa cu luna... ce mult m-a păcălit,

Mi-a spus că-i e totuna, că tu nu mai iubit
Şi iarăşi toată noaptea, mă voi gândi ce-am fost,
Îmi voi vedea greşeala şi rostul cu-al lui rost,
Îmi voi citi prin versuri cuvinte din trecut
Să văd cu ochii minţii un adevăr pierdut,
Să văd de pot vreo dată ce-a fost să înţeleg,
Misterul ce m-apasă încerc să îl dezleg,

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O voce siderală

Uitarea retrezită, ivită dintr-o teamă
lăsată deoparte pe vârful unui dâmb,
în prag de insomnie fără răgaz îşi cheamă
ispitele amare găsite-n gândul strâmb.

Trec orele haine şi somnul întârzie
sub visuri revenite, pe aripi de mister,
din rimele trădate în falsa poezie,
trecută de pendulă prin ceasul auster.

Iar timpul, pe tăcute, aduce fără grabă
secundele orfane, venite din trecut
cu amăgiri haine ascunse-ntr-o silabă
la marginea tăcerii din dorul convolut.

Aud în depărtare o voce siderală –
ajunge fără veste, în timp nedefinit,
destramă neuitarea şi ultima-ndoială
prin ceasul cu pendulă dispare-n infinit.

poezie din Creaţie nouă
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duşmani

Eram prieteni vechi, odată,
Ba din acelaşi sat,
Şi pentr-o 'mpărăţie 'ntreagă
Noi nu ne-am fi certat.

Dar într-o zi de sărbătoare,
Mergând pe câmp agale,
C-o fată, dintr-un sat aproape,
Ne-am întâlnit în cale.

"A cui eşti, fa?" — i-am zis în treacăt
"Ia stăi din mers o leacă..."
"A cui să fiu?" — ea ne răspunde,
"A cui o şti să-mi placă..."

Atât a trebuit: o vorbă,
Şi-un semn cu salba mâinii, —
Şi dintr-o vorbă de muiere
Azi ne mâncăm ca câinii...

poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna murind

Toamna în grădină îşi acordă vioara.
Plâng strunele jalnic, lung şi prelung
Şi-n goala odaie acorduri ajung…
Şi plâng în odaie, şi eu din vioară…
Plâng strunele toate lung şi prelung.

Fereastra e deschisă… vioarele plâng…
O, ninge… şi toate se sting…
Palidă, toamna nervoasă, cântând a murit…
Îmi cade vioara şi cad ostenit,
Iar toamna, poetă, cântând a murit.

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna

Toamna mă cunună cu tine,
veşted frunzişul
ne îmbracă-n culori,
rămânem în vii să culegem
razele soarelui din ciorchinii de struguri.

Prin sat
trece caravana iubirii,
ne ia cu ea.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Mă cred fluturele ce stă nemişcat pe piciorul tău..."

ai spus
iar lumea din jurul meu
a devenit atât de mică
încât
m-am simţit inutilă
cu braţele moi
cu tâmplele zvâcnind de durerea cuvintelor tale
şi când n-am putut să mai respir
am închis ochii
de parcă sub pleoapele mele
se ascundea
o grădină imensă
unde strigătele stau suspendate

şi vezi tu
mă tem să te crezi fluture
că toamna fluturii trec în uitare
şi nu vreau să îmi fie dor
nu încă
pentru că n-am apucat
să gustăm
din întâmplarea noastră
ca dintr-un fruct zemos
şi să ne limpezim poveştile
să ne ştergem braţele
de sânge
să alergăm desculţi prin toate visele
ca şi când tot ce am trăit până acum
a fost nimic

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De sub zăpezile uitării

De- aş mai fi rămas în satul meu
să-ţi ţin de cald, să-ţi ţin de sete
ne binecuvânta chiar Dumnezeu
iubita mea cu blonde plete...

Ne-am despărţit sub salcia pletoasă
şi am pornit pe ale vieţii valuri;
eu spre departe, tu pe lângă casă,
eu prin armată, tu şi pe la baluri.

Mă sfâşiau prin depărtări haine
dulci amintiri din satu-ndepărtat,
mă ucidea şi dorul după tine
şi câte şi mai câte-am îndurat...

N-am mai găsit un strop de fericire
sub uniforma verde, militară,
prin roua dimineţii n-am găsit iubire
nici trenul nostru din bătrâna gară.

Scriam scrisori ce nu-ţi ţineau de sete
iar peste noi s-a aşternut uitarea
iubita mea din sat, cu blonde plete...
cu altul ţi-ai urmat destinul şi cărarea.

Mi te-am pierdut, frumoasă, prea devreme
când peste sat se aşterneau ninsori,
pe frunzele iubiri ţi-am mai scris poeme
şi, încă, mă visez cu tine... uneori!

poezie de Eugen Coţa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnele lăsate în trecut

Stau nemişcat în umbra răsfirată
sub falnicii copaci din luminiş,
mai treci şi tu pe-acolo câteodată –
văd paşii tăi pe iarba din podiş.
Când te zăresc, copacii se frământă,
chemându-te să vii în umbra lor,
sub frunzele din plopii care cântă
pe notele desprinse dintr-un dor.

Eu te aştept privind în depărtare
când soarele coboară de pe cer,
iar umbrele-nserării cresc bizare
din scutul spart al unui lăncier.
Pe foşnetul din frunzele uscate
plâng toamnele lăsate în trecut,
se-ntorc acum pe melodii uitate
în cornul strâmb al unui arnăut.

Işi trece vântul mantia subţire
prin frunzele uscate din copaci,
pârâul între maluri, scos din fire,
stă abătut că ai ajuns dar taci.
Tăcerea ta îmi pare nesfârşită,
cuvintele nespuse mă rănesc,
privirile, trecute ca prin sită,
la mijlocul cărării se-ntâlnesc.

Din întâlnirea lor neprevăzută,
străfulgerat de-o rază de mister,
simt toate amintirile cum pier,
iar umbra ta se face nevăzută.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa mi se întâmplă...

Şi iarăşi vine noaptea şi iarăşi n-am să dorm,
Am să privesc iar cerul cu luna ca un corn
Şi totul într-un mine voi cerne gândul mut,
Voi fi cu amintirea scăldată în trecut,
Voi fi un rob al nopţii cu ochii mari deschişi,
Mă voi certa cu cerul căci tu nu eşti aici,
Mă voi certa cu luna... ce mult m-a păcălit,

Mi-a spus că-i e totuna, că tu nu m-ai iubit
Şi iarăşi toată noaptea mă voi gândi ce-am fost,
Îmi voi vedea greşeala şi rostul cu-al lui rost,
Îmi voi citi prin versuri cuvinte din trecut
Să văd cu ochii minţii un adevăr pierdut,
Să văd de pot vreo dată ce-a fost să înţeleg,
Misterul ce m-apasă încerc să îl dezleg,

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!