Confesiune în fața unei blonde
Ei, bine, draga mea, nu e o taină
Că micii-mi plac mai mult ca orișicine,
Dovadă,-n buzunarul de la haină,
Am scobitori, da-mi place și de tine,
Și... nu te amărî de gelozie!...
Semințele îmi plac, de bostănel,
Sărate... și de floare, însă, mie
Îmi place și de tine tot la fel...
Iar de-mi apari în spume, tot un drac!
Sau, rece cât ai fi, nu mi-e rușine:
Alunele prăjite, iar îmi plac,
Dar, îți repet, îmi place și de tine...
Așa că,-mi cer iertare, când ești goală
Și după ajutor mă vezi că sar
Până-n tavan, strigând, băgat în boală,
"Mai adu' înc-o halbă, ospătar!"
poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vestimentație
- poezii despre rușine
- poezii despre păr blond
- poezii despre medicină
- poezii despre iertare
- poezii despre gelozie
- poezii despre flori
- poezii despre draci
- poezii despre boală
Citate similare
Îmi place luxul. Îmi plac iahturile. Îmi plac avioanele. Îmi plac călătoriile. Pot trăi fără toate astea și așa ar trebui, dar n-am de ce să mă simt vinovată și să mă scuz sau să pretind că nu-mi place luxul.
citat din Sofia Vergara
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre vinovăție, citate despre viață, citate despre lux, citate despre iertare sau citate despre aviație
Îmi place literatura americană contemporană, îmi plac biografiile, îmi place jazzul, îmi place baseballul, îmi plac scriitorii care scriu despre condiția umană, iar SF-ul este doar ceva în care s-a întâmplat să fiu implicat.
citat din Jonathan Frakes
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre baseball, citate despre scriitori, citate despre literatură, citate despre jazz, citate despre condiția umană sau citate despre Statele Unite ale Americii
Tot pe tine...
Când zâmbești, zâmbesc și eu.
Când ești tristă, plâng mereu.
Când greșești, te înțeleg
Și tot pe tine te aleg.
Când m-ajuți, îți mulțumesc.
Când mă cerți, înebunesc.
Când îmi ceri, eu îți ofer
Și tot pe tine te prefer.
Când ești speriată, te alint.
Când mă-ntrebi, nu te mint.
Când crezi că uit, îmi amintesc
Și tot pe tine te doresc.
Când îmi șoptești, te ascult.
Când nu-ți ajunge, aduc mai mult.
Când nu ai, eu îți fac
Și tot pe tine eu te plac.
Când lipsești, eu mă sufoc.
Când ai ghinion, îți dau noroc.
Când nu-nțelegi, îți definesc
Și tot pe tine te iubesc.
poezie de Andrei Tudora
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zâmbet
- poezii despre tristețe
- poezii despre sperieturi
- poezii despre plâns
- poezii despre noroc
- poezii despre mulțumire
- poezii despre minciună
- poezii despre iubire
- poezii despre greșeli
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Îmi place în antiteză
Îmi plac oamenii care răsucesc cuțitul în rană,
Și se bucură în sine, la a altui dramă.
Nu am pretenția de a plânge cot la cot cu mine,
Dar nici nu purta "masca suferinței". Nu te prinde bine.
Imi place societatea care ne distribuie un rol,
Și tot ea, ne etichetează ca fiind un "bun actor".
Îmi place, când unul e colacul de salvare pentru toți,
Iar restul, îl încarcă cu povară și-l face negoț.
Îmi place, când fiecare își vede de el,
Acceptă să fie partaș la un joc mișel.
Imi place cum pionii se mută,
Nu în terenul celui ce joacă murdar,
Se face șah-mat, tot în spațiul curat.
Îmi plac și cei care se ascund sub scutul puterii,
Ca apoi, pe timp de furtună, să fie la nivel cu zgomotul durerii.
Imi plac și cei care fug după funcții și renume,
Iar când totul se sfârșește, rămân doar simpli oameni pe lume.
Îmi place timpul, cum ne arată regulile de joc,
Să-ți înfrunți temerile și să nu privești înapoi.
Îmi place cum unul pe altul, încearcă să se scoată,
Comanda e de la nivel înalt, de la cel cu inimă neagră.
Îmi place, iar acum nu mai e în antiteză,
Că într-un final, binele va fi cel ce va cuteza,
Îmi plac cei care afișează un caracter slab,
Ca apoi, să construiască ziduri cu cărămizile ce l-au dărămat.
poezie de Diana Niță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre timp, poezii despre spațiu și timp, poezii despre înălțime, poezii despre șah, poezii despre suferință, poezii despre sfârșit, poezii despre salvare sau poezii despre negru
Îți cer iertare
Îmi cer iertare, om frumos,
Că prea mult mă gândesc la tine
Iar gândul mi-e curat, duios,
Și când ești trist, vreau să te-aline.
Îmi cer iertare, ai pătruns
În inima mea și pe veci
Eu te-am legat și te-am ascuns
Și nu o să te las să pleci.
Iertare-ți cer că-mi ești pe plac
Și-l rog pe Dumnezeu cel sfânt
Să îți dea pentru toate leac
Și viață lungă pe pământ.
Să îți dea bine și noroc
Și calea să îți fie dreaptă,
Să ai în multe inimi loc,
Să urci pe slăvi, treaptă cu treaptă.
Și-atâta vreau să mă mai ierți:
Că te iubesc cu nesimțire.
Iar de m-accepți, și nu mă cerți
M-ai condamnat la fericire.
Îți cer iertare...
poezie de Eugenia Mihu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre inimă, poezii despre viață, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie sau poezii despre religie
Toamna
Îmi place toamna...
Cu struguri mari, frumoși din vii
Cu pere, nuci, gutui și mere aurii.
Îmi place toamna c-ăi bogată
În multe nunți, în cumătrii.
Când văd că tinerii se însoară
Și vor avea și ei copii
Îmi place toamna...
Îmi plac fetele și horele din sat
Mă simt mai tânăr, mai bărbat
De vreau să cânt, să joc, să strig
Îmi place toamna...
Când văd că oamenii în câmp
Muncesc, zâmbesc, vorbesc de bine
Mai uit de frig, de vânt, de ploi...
Îmi place toamna.
poezie de Mihalachi Veaceslav (septembrie 2016)
Adăugat de Mihalachi Veaceslav
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tinerețe, poezii despre vânt, poezii despre vorbire, poezii despre toamnă, poezii despre struguri, poezii despre sat, poezii despre ploaie sau poezii despre nuntă
Charlie: Herb, îți plac tufișurile?
Herb: Păi... îmi place un tufiș bine crescut. Cum l-a lăsat Dumnezeu.
Charlie: Mie îmi plac cele tunse.
replici din filmul serial Doi bărbați și jumătate
Adăugat de Ioana Niță
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai mult umor despre tuns, umor despre religie, umor despre creștere sau umor despre Dumnezeu
Nu-mi plac expozițiile. Nu-mi plac afacerile. Îmi place să interpretez roluri... Îmi place să vorbesc cu oamenii.
citat din Jeffrey Tambor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre vorbire sau citate despre afaceri
Lângă tine
Lângă tine îmi găsesc alinarea,
Că ești bun și nu-ți place trădarea,
Inima mea te vrea lângă mine
Și tot viitorul să-mi fie lângă tine.
Îmi place că tu ai milă
Stai cu mine și nu ți se face silă
Vezi, uite așa timpul trece
Și împreună viața noi vom petrece.
poezie de Eugenia Calancea (4 iulie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viitor sau poezii despre trădare
Îmi place libertatea de a scrie și apoi îmi place realizarea regiei. Nu pot favoriza una sau alta. Îmi plac ambele părți ale procesului.
citat din Dee Rees
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre libertate
Ceartă
Hai să ne certăm așa, fără niciun chichirez:
Nu-ți place sarea cu care-mi asezonez
Cuvintele... iar mie luminile mi se sting
În veninul în care dubiile tale mă împing.
Îmi place Shelley... pentru Keats inima-ți tresaltă,
Ceva ne desparte și ceva ne ține laolaltă.
Îmi plac salatele.... ție cotletele-ți plac foc;
Ceva funcționează bine și-altceva deloc.
Ceva-și ascunde plânsul, lacrimile-amare,
Ceva tremură; ceva moare.
Eu ador panglicile-albastre de la iarmaroace,
În schimb ție să despici firu-n șapte-ți place.
Mi-i drag adevărul, ți-i drag și ție-am observat....
Nu-i așa că ce spun e cu adevărat adevărat?
poezie de Elinor Morton Wylie, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ceartă, poezii despre adevăr, poezii despre schimbare, poezii despre moarte, poezii despre lumină, poezii despre foc sau poezii despre cuvinte
Îmi place...
Îmi place să mă trezesc cu soarele în față,
Și lui Dumnezeu să i mulțumesc pentru tot,
Ca într-o prefață a operei de viață.
Îmi place să mânânc bine și de toate,
Sunt o gurmandă înfometată de lucruri bune,
Mărețe, de pace și dreptate.
Îmi place să străbat cărările naturii,
Din vârf de munte până în vale
Și ochilor să le ofer frumosul, plin de încântare.
Îmi place să-mi beau cafeaua dimineața
Pe un bolovan scăldat în razele de soare,
În mijlocul unui râu cu valuri mici, ca viața trecătoare.
Îmi place să-mi adap setea la gură de izvoare,
Iar trupul să mi-l spăl în cascade zgomotoase, reci,
Cu incantații, de binecuvântare.
Îmi place muzica cerului plin de ciripitoare,
Ce au inspirat marii artiștii ai lumii,
Nimic din întâmplare, pentru încântare.
Îmi plac hainele la modă, mai mult să le privesc,
Dar sincer, mă atrage un trening lejer,
Pentru capriciile mele, copilărești.
Îmi plac călătoriile alături de oameni cu spirit frumos,
Iar glumele spuse lângă un foc zdravăn
Să fie descântat cu un vin Rose, pentru sufletul setos.
Îmi place să citesc o carte bună,
Cocoțată în vârful patului cu dicționarul alături,
Să decodific ce nu am învățat și ce încă nu știu.
Îmi plac toate florile din lume și din jurul meu,
Ce bucură sufletul omenesc cu parfumul lor natural,
Și în șoaptă să le vorbesc.
Îmi place să iubesc, și să fiu iubită,
Dar nu prea am noroc la acest măreț tupeu...
Probabil n-am firea potrivită, m-am resemnat, dar greu.
Îmi place viața la nebunie!
Acest miraculos dar divin,
Asta sunt eu, nu mai puțin.
Libertatea m-a curtat mereu,
Binecuvântată să fie!
poezie de Valeria Mahok (26 martie 2019)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frumusețe, poezii despre Soare, poezii despre învățătură, poezii despre văi sau poezii despre umor
Multicolor
Îmi place mirosul de hârtie proaspătă și sunetul creioanelor colorate pe ea.
Scrijelind lumini și sentimente -
Așa mă poți găsi uneori în diminețile leneșe cu soare și flori.
Uneori, când uit să mai respir,
Pixul meu cu miros de căpșuni și margini transparente
Îmi aduce aminte.
Dulce.
Miroase a dulce la mine în casă.
E de la tortul cu cremă de brânză, în straturi cu grijă așezate.
Îmi plac ochelarii de soare, dar de cele mai multe ori
Îmi strâng ochii și las soarele să îmi încălzească fața
În timp ce în mintea mea curge o fântână de ciocolată.
Am douăzeci de ani din nou
Apoi treizeci înapoi
Și iar douăzeci
Și iar treizeci.
Clipesc
Și am cinci.
Sunt iar copil și îmi plac cărțile de colorat
Dulciurile (la care nu mai număr gramele de zahăr)
Și urăsc păpușile cu ochi mari
(Îmi e frică de ele).
Clipesc
Și am iar treizeci,
Dar lângă mine e ea.
Cu mintea ei dulce și zâmbetul de curcubeu,
Cu dragonii ei și jucăriile pufoase.
Cu sclipici, mult scipici
Și rozul de care am fugit eu toată viața mea
Inutil.
Îmi plac diminețile lungi cu miros de ciocolată caldă
Scorțișoară
Sau cereale cu lapte.
Îmi plac zilele mele lungi și colorate,
Așa cum sunt ele acum.
poezie de Dana Mușat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre roz, poezii despre lactate, poezii despre dulciuri, poezii despre culori, poezii despre zile sau poezii despre zahăr
Declarație de dragoste
Îmi plac toate fetele,
Blondele, brunetele,
Dar de tine, înger cult,
Mie-mi place cel mai mult.
madrigal de Mihai Cuțulencu din Cenaclul Umoriștilor al Casei de Cultură Buzău (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre îngeri, epigrame despre iubire, epigrame despre fete sau epigrame despre declarații de dragoste
Îmi place vara. Îmi place vremea mai caldă și îmi plac zilele mai lungi. Sunt unul dintre oamenii aceia prostuți care se bucură să lenevească la soare - copiii mei sunt îngroziți de asta.
citat din Danielle Steel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre zile, citate despre timp, citate despre lene, citate despre groază, citate despre copilărie, citate despre bucurie sau citate despre Soare
Rondelul Ei
Îmi place să te călăresc
Întruna, dulcea mea ispită,
Tu ești un dar dumnezeiesc
Și numai mie hărăzită.
Pe șaua-ți, când mă proțăpesc,
Te-aud cum sfârâi fericită,
Îmi place să te călăresc,
Întruna, dulcea mea ispită!
Și ție-ți place -e firesc-
Să fii de mine călărită;
Iar eu, la rându-mi, îți șoptesc:
Motocicletă multiubită,
Ce-mi place să te călăresc!
rondel de Ica Ungureanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre călărie, poezii despre motociclete sau poezii despre fericire
Îmi plac lucrurile care sunt nonșalante. Îmi plac personajele care sunt monotone și bazate pe comedie, pentru că îmi place umorul și subtilitatea.
citat din Emily Rios
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre umor sau citate despre comedie
Îmi plac sporturile pline de aventură, dar îmi place să le fac într-un mod cât mai sigur.
citat din Catherine Bell
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre sport
Iubita mea...
ți-aș da o floare la sfârșit de an
și-o dulce sărutare,
și-o creangă ruptă dintr-un ram,
cu boabe dulci și-amare
dulceața când ne împăcăm,
amarul când ne ceartă,
frumos mă simt când ne iertăm,
urât mai sunt în ceață
ți-aș da un drum să știi să vii,
mereu, mereu la mine
și dulce aș fi și te-aș iubi,
pe tine, doar pe tine
iubita mea cu ochi căprui,
căpruiul tău mă doare,
aș vrea să fie al nimănui,
al meu să-mi fie floare
căci floarea inimii îmi ești,
și simt cum bati în mine,
te strâng să nu îmi ieși din piept,
să nu mă rupi de tine
m-ai amețit cu un cuvânt
și amorțit mi-e visul,
beția ta m-a tot cuprins,
și-mi place asfințitul
și-mi place râsul tău nebun,
și când mă cerți îmi place,
mă vreau cu tine peste fum,
mă vreau cu vino-ncoace
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre crengi, poezii despre visare, poezii despre sărut, poezii despre râs, poezii despre ochi căprui sau poezii despre nebunie
Îmi place un anumit stil de spectacol, îmi place pacea, îmi place un anumit ritm, îmi place mult comedia, toate acestea amestecate cu drama din viața mea.
citat din Amy Sherman-Palladino
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre ritm sau citate despre pace