Pe ecranul imens de deasupra noastră se conturau pe un fond cenuşiu, diafan, păsări alunecoase ce împodobeau panorama cu mişcătoare broderii ancestrale. Doar eu puteam înţelege frumuseţea mută a acestui tablou, doar eu vorbeam cu privirile, cu viaţa de dincolo de oameni, cu tainica frumuseţe a lumii aceleia.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alteori ne raportăm propria imagine energetică, tradusă mai precis în suflet, la evenimente sau persoane pozitive sau negative din viaţa noastră, fie ele şi tangenţial apărute, pentru a înţelege menirea noastră ca OM pe pământ.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce cred eu despre frumuseţea umană? Ce frumuseţe va salva lumea? Există doar un singur exemplu de frumuseţe pe pământ şi acesta este Iisus Hristos. Manifestarea acestei figuri este de o frumuseţe incomensurabilă şi cu siguranţă un miracol. Pentru Sfântul Ioan, frumuseţea merge în această direcţie: singura frumuseţe constă în întrupare. Aceasta este manifestarea Frumuseţii. Frumuseţea, înţeleasă ca frumuseţe spirituală, va salva lumea în sensul privilegierii vieţii.

Camelia Opriţa în Ecce homo (decembrie 2007)
Adăugat de Alberto Casiraghy
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de viaţă poate nu mai există nimic, nu mai există raţiune, nu mai există vise, ci doar un somn prelung, obositor, lipsit de sens şi de claritate. Şi fiecăruia îi trebuie voinţă, numai atât, pentru a găsi şi a înţelege raţiunea de "a trăi".

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duduia şi prozodia

E un teren alunecos în fond,
Şi-n decolteul ei se vede... tot.
Iar el, infatuatul, vrea să ştie
Dacă duduia-i doar... o prozodie.

epigramă de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teamă

De spiritul ce dăinuie în noapte
Încă mă mai ascund şi mă mai tem,
Căci va pluti şi dincolo de moarte
Deasupra noastră, precum un blestem.

Se-ascunde-n umbre,-n taină şi în gânduri
Şi scormoneşte dincolo de noi,
Acolo unde paseri dorm în rânduri,
Străfulgerând a lacrimilor ploi.

În inimă-i vulcan, taifun şi tunet,
Înfioraţi în fiecare ceas,
Înmugurim, suntem surâs şi zâmbet...
E tot ce de o vreme ne-a rămas...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea aceasta de dincolo de ferestre era acum un colţ de paradis... doar atât.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo, în liniştea munţilor, jumătatea acestui septembrie ne primea cu ospitalitate, căci pitorescul priveliştilor ne încânta privirea, desenând pe pânza ochilor tablouri uşor mişcătoare atunci când braţele vântului scormoneau prin cenuşa de frunze a verii în căutare de comori ascunse, nebănuite...

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii oameni, oricât de bătrâni ar ajunge, nu îşi pierd niciodată frumuseţea: doar şi-o mută de pe faţă în inimă.

citat din Martin Buxbaum
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cer albastru deasupra noastră, cer negru dincolo de el. Primul, o pojghiţă protectoare ca o aură de seninătate, al doilea abis întunecat şi rece, punctat de faruri incandescente multicolore, ale căror raze străpung de miliarde de ani nemărginirea pentru a ajunge până la privirile noastre întrebătoare. Niciunul însă adevărat, doar amăgiri şi scorneli ale minţii omeneşti, iscoditoare dar tributară unor viziuni distorsionate asupra cerurilor imaginare de deasupra. Când de fapt totul nu e decât hău şi văgăună fără margini, fără scop şi fără finalitate.

Mihail Mataringa (31 martie 2013)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere!

Tăcere!
Vreau să aud secundele
Rostogolindu-se în albia timpului.
Să le cunosc fărămiţarea,
Spre a le putea înţelege.
Să le aud căderea ca pe a unui cristal
Căzut pe treptele vieţii.
Răsărit şi apus,
Anotimpuri transferându-şi misterele,
Fluturi şi flori,
Păsări şi susur de ape,
Toate prinse într-un curubeu
Pe care doar ochiul pineal îl percepe...
Atât de aproape
Şi totuşi... atât de departe...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar ce suntem, în fond, dacă nu două cercuri concentrice, eu şi restul lumii, două cercuri ca două emisfere ale aceleiaşi lumi? Eu şi restul lumii, lumea din jurul meu şi cea din interiorul meu... Două banale baloane de săpun...

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constatare

Martor la facerile lumii,
Epigramistul a aflat,
Că doar în mijlocul furtunii
De critici... s-ar fi lepădat.

epigramă de Rodica Nicoleta Ion din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbim despre fapte, şi totuşi faptele există doar parţial pentru noi, dacă nu sunt repetate şi recreate prin intermediul emoţiilor, gândurilor şi sentimentelor. Mie mi se pare că nu existăm cu adevărat, sau că existăm numai pe jumatate, pentru că nu ne puteam înţelege pe de-a-ntregul pe noi înşine şi nu puteam comunica cu lumea la nivel imaginar, din pricină că inventivitatea noastră servise unui joc politic.

Azar Nafisi în Citind Lolita în Teheran
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa noastră?!

Viaţa noastră?! Spumă de lumină,
Condensată în baloane ce ascund curcubeul
Sentimentelor pure, înălţătoare.
Dans de secunde şi păsări risipindu-se-n zare...
Petale de trandafiri, ori aduceri-aminte,
Caleidoscop de impresii
Pe care oglinda destinului le impozitează,
Re-direcţionându-le spre eter.
Pleoapă peste care roua dansează
Cu rochia albă a luminii.
Viaţa noastră?! O amazoană
Alunecând dinspre istorii, devenind istorie,
Privindu-se în oglinda unui alt timp.
Un timp ce nu este al nostru,
Un timp în care sălbatica lupta a vieţii
Învaţă să se lase rănită,
Spre a cunoaşte fericirea deplină.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versul iernii noastre

Azi am cioplit
un vers din magica plăsmuire
a apusului din era noastră
glaciară,
n-am găsit păsări măiastre
să pun rimă cu triluri,
doar nişte biete ciori,
ilustre şi lugubre ghemotoace
botezate-n zgomote ancestrale,

dar tu,
nefericita vieţii mele
dăltuită-n candelabre de ţurţur
vei înţelege că mi-e atâta dor
de palma ta alcătuită din
franjuri de soare,
adună-mă din nisipurile
congelării veacurilor uitate
şi redă-mă cursului existenţial,

vreau să-ţi cioplesc versuri
din păpădii aşezate de zâne
prin iarba câmpiei
din zodia
primăverii de ceară.

poezie de Ion Ţoanţă din Rezervaţia de himere (2017)
Adăugat de Lucia mandache
Comentează! | Votează! | Copiază!

frumuseţe (vezi şi frumos)

Frumuseţea este o înşelăciune mută.

definiţie de Theofrast
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trist, trist

Contemplu-acest foc. Reprim un căscat iminent.
Ploaia lăcrimează la geam. Vântul plânge.
Alături un pian reia un refren, îl desface şi-l strânge.
Viaţa e tristă şi curge-încet, inconsistent.

Cânt pentru Pământ, atomul acestui moment,
Pe ecranul nemărginit al cerului etern care ne respinge,
Pentru acei puţini care ne-îndură privirile nătânge
Şi pentru Tot ce ne-a fost interzis permanent.

Pentru toţi cei asemeni nouă! Mereu aceeaşi comedie,
Vicii, suferinţe, maladii, melancolie –
Veniţi, e vremea să ne desfacem în aprinse păpădii de aur.

Suntem efemeri. Un Univers îşi revendică-n noi substanţa.
Totul să se repetă,-aceleaşi păsări cuibărind pe-acelaşi plaur.

Cât de singuri suntem! Cât de tristă-i viaţa!

poezie de Jules Laforgue, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vorbeşti

Când vorbeşti.. doar marea ascultă
încuiată într-o scoică.

Câd vorbeşti doar sirenele cântă
tânguios pentru cei plecaţi pe ape.

Când vorbeşti doar valul strigă durere
în spumă de alb jertfită pe mal.

Când taci doar paşii vorbesc
În urme sărutate de ape…

Când vorbeşti sau când taci…
doar fiinţa mai scapără-n apă
înnecată de lumina mişcătoare a valurilor,
prelungă umbră pe chipul mării...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (iunie 2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singură

În pofida iubirii, sunt singură,
Dincolo de tot ce am luat şi dat –
Dincolo de toată tandreţea ta
Uneori de viaţă m-aş fi lepădat.

Sunt singură, mă simt ca şi cum aş zăbovi
Pe piscul cel mai înalt al lumii, sub un trudit astru,
În jurul meu, doar viscole şi doar zăpadă,
Deasupra, cerul larg, din albastru mai albastru;

Cu ţărâna potrivnică şi cu raiul interzis,
Cu sufletul meu cel mândru, de neocolit,
Încerc să fug de pacea celor care
Nu mai sunt singuri – fiindcă au murit.

poezie de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt oameni, care există în viaţa ta, iar la plecarea lor nu simţi nimic. Şi sunt oameni, care deşi ne-au încălzit sufletul doar câteva clipe, au lăsat în urmă un gol imens.

citat din Cristina Moloman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!