Miracol

Pe vremuri aveai un sărut de soare cu gust de iarbă,
acum miroşi a copil - după două naşteri
care te-au împăcat cu propria-ţi naştere,
dar
încă te mai vezi în casa bunicilor.

Cauţi în Tarot semnele unui viitor ce îşi ţine
trecutul în braţe,
ca un sinucigaş ajuns la marginea podului, cu piatra de gât,
dar ezitând să se arunce...

Şi întrezăreşti,
în clipa când laşitatea imploră o amânare
lumina indiferentă a zilei, miracolul ei monoton
care te salvează!

poezie de Dinu Flămând din Opera poetică (2007)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un oftat

şi un sărut pe inima
goală într-un ocean
de nebunie - o conservă
de peşte în sos tomat
aruncată de un psihiatru -
inima ta două clipe
sinucidere din ne
fericire
în viteză călătoresc spre tine
te sărut pe gât pe buze pe sâni - două
pilule cu whisky - inima
iar mă doare, lumina vine
din stânga în dreapta
stai tu cu trupul gol
tânjesc după un sărut
o clipă de nebunie şi o melodie
la pian - un whisky cu gheaţă
tu eşti răspunsul - clipa
vine clipa trece ne
bunia rămâne după sărut
alt sărut după sărut (?!)

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călugăriţa: Eu mă întâlnesc cu miracole în fiecare zi. Miracolul naşterii, dragostei...
Dr. House: Unde este miracolul în livrarea unui copil dependent de heroină şi în abandonarea lui de către mamă pentru că ea are nevoie de încă o doză? Miracolul dragostei. Eşti de două ori mai expus să fi omorât de persoana pe care o iubeşti decât de un străin.

replici din filmul serial House M.D
Adăugat de Steffy
Comentează! | Votează! | Copiază!

As spune că până din clipa în care nu îl cauţi sau chiar nu îl găseşti pe Dumnezeu (măcar să îl cauţi profund), dar până în clipa în care nu îl recunoşti pe Dumnezeu, viaţa aceasta nu are niciun gust.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub semnul lui Brâncuşi

Când umbra se lungeşte în asfinţit de soare,
Chipul cioplit în piatră al,, Porţii de Sărut''
Cu vraja şi sublimul smintiţi în sărutare,
Ascultă cum finalul imploră început.

E locul unde piatra sărută timpul mut,
Cuvântul zugrăveşte din inefabil fraze,
Iar ochii largi sub pleoapă deschişi în absolut
Îşi caută lumina în spaţiul dintre raze.

L-au dobândit poporul, obârşia şi vatra,
Ca binecuvâtare a codrilor prin lut
Şi l-au jurat pe cruce la poarta de sărut
Să ştie tot românul că-i frate şi cu piatra.

O operă a lumii cum nu mai este alta
A scos din piatra sacră nimic şi absolut
Trudită-n praful stelei din care s-a născut
Din dragostea ciocanului cu dalta

poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între viitorul şi trecutul meu e un joc... Mă simt liniştit şi împăcat, dar îmi dau seama că viaţa mea înseamnă chiar acest joc între trecut şi viitor, care e anormal la vârsta mea... Nu vreau eu să mă gândesc la viitor, dar atunci apare în mine, pretimpuriu, trecutul, ca un mare semn de întrebare, pe care eu mă prefac că nu-l văd.

Marin Preda în Marele singuratic
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Momentele trecut, prezent şi viitor sunt făcute de minte şi, în ultimă instanţă, iluzorii. Trecutul şi viitorul sunt forme ale gândirii, abstracţii mentale. Nu-ţi poţi aduce aminte de trecut decât în clipa Acum. Ceea ce îţi aminteşti este un eveniment care a avut loc în clipa Acum, iar tu ţi-l aminteşti în clipa Acum. Viitorul, când va veni, este clipa Acum. Aşa că singurul lucru adevărat, singurul lucru care există este clipa Acum.

Echart Tolle în Linistea vorbeşte, traducere de Ovidiu George Vitan
Adăugat de Valentish
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu mă cauţi

să nu mă cauţi... întâmplarea
a fost când eu credeam că-s moartă
dar ispăşind pedeapsa vie,
am tras zăvorul de la poartă

să nu mă cauţi prin pădure
tu m-ai găsit când rătăceam...
acum busola e la mine
şi să mă cauţi e în van

să nu mă cauţi când e noapte
pe raza lunii alunecam...
am fost puţin descumpănită
acum privesc lumina iar

să nu mă cauţi...

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul meu - Cal priponit în soare

La marginea unui sat
Cai priponiţi la soare
Un singur om
Străin
Tăcere.
M-am apropiat de el pe furiş
Un ochi îi plângea
Iar celălalt nu vedea
De ce îţi plânge doar un ochi
L-am întrebat ca un copil.
Pentru că nu mai am decât un suflet, mi-a răspuns.
Pe celălalt l-am dăruit unei femei
Care nu avea
Şi pe care am iubit-o doar pe jumătate.
Acum rătăcesc prin lume şi caut Să vindec sufletul rămas călător
De sufletul nepăsător
Al Ei.
A adăugat străinul ciudat
Cu două suflete, dar singur.
Până atunci eram convins
Că lucrul cel mai grav pentru un om
Este să-şi piardă sufletul.
De fapt, e mult mai grav să pierzi
Perechea lui
Rămânând ca un cal priponit în soare
La marginea unei lumi
Nicăieri.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu studiez dezastrele născute dintr-un sărut

nici moartea pe cruce
nici învierea de după
oricum îmi este de ajuns
câte o apocalipsă
între două naşteri
şi o trecere prin haos
aproape cât o adormire de duminică
în care s-a născut visul
şi paradisul
de iad ne-am ocupat noi
după ce nu ne-a mai ajuns
fericirea
.....................................
mă tot întreb de unde
mi-a rămas această muzică
care parcă vine
din rădăcina unei lacrimi
.....................................
poate fiecare stea cânta
în pliscul unei păsări de foc
iar un copil ciudat
venit parcă dintr-o zbatere de aripi
împletea galaxile
ca pe o vată de zahăr ars
care-şi aştepta spirala
apoi
ca şi când nu mai era de ajuns cântecul
din gândul cioplitor de univers
au apărut cuvintele
.....................................
fiecare rostire era o nouă lume
până când nu a mai ştiut nici măcar el
de unde începuse
şi nici unde să mai găsească loc
pentru câte rostiri
mai avea de rostit
...................................
împreună cu magica rostire
a apărut oul
mai apoi şi întrebarea
poate si filosofia
dar cum era aşa greu să plângă singur
chiar înainte de a umple cu oceane pământul
a început să gândească viaţa
ca pe o iarbă verde tivită cu margarete
soarele nu poate fi
doar un ou de pasăre măiastră
poate nici faraonii nu sunt nemuritori
îngropaţi aiurea
sub imposibile cuiburi
de unde nu le mai cântă stelele

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Satiră pentru un nesimţit

Şi cauţi cordăciuni în lumea largă,
N-a fost de-ajuns că m-ai avut pe mine...
Străbaţi în lung şi-n lat lumea pribeagă,
N-ai înţeles cum îţi era mai bine!

Şi cauţi ideal care expiră...
N-a fost suficient că eu eram!
Sufletu-ţi se stinge, dar respiră...
Trăieşti ca mort, dar eu îţi existam!

Când dai de greu, îţi aminteşti de mine...
Ştii cât de mult în inimă-i rănit!
În viaţă cauţi doar drumurile line,
Dar ce-i uşor, nu face fericit!

Şi lenea te doboară când te-atinge,
Acel moment în care să te zbaţi...
Îţi plouă peste creier şi îţi ninge,
Şi nu cauţi un drum ca să răzbaţi!

Şi cauţi şi tot cauţi o scăpare...
În labirint de inimă eşti prins;
Şi viaţa ta nu mai are culoare,
Din clipa când în inimă m-ai stins.

Mă cauţi în orice femeie ce o vezi...
Şi inima-ţi suspină dupa mine.
Ştii de iubirea mea şi o visezi,
Ştii c-ai greşit făcând doar după tine!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina dragostei

să simţi priviri de lup bătrân ţesându-te în plasa lor şi-n jur să vezi doar chipuri cunoscute

dar ce e dragostea? de unde a ei culoare? şi ce gust are lacrima de dor

când trupul ţi arcuieşte un pod peste uitare şi yin and yang descriu al zilei drum sub soare

ai adormit în cântec, şi-n cântec te petreci, ai fost copil şi-acuma copilu-n viaţă-l treci

iubirea este viaţă, iubirea este moarte, iubirea e-n grăunte, iubire e în toate

ce e iubirea nu ştiu, poate n-am învăţat dar dau bucăţi din mine chiar de nu-s întrebat

aştept să văd lumina, să mă spăl în lumină şi pentru că sunt viu dau viaţa în surdină

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe cerul nemărginit albastru două braţe întinse descătuşează în sfârşit plumbul. Dar nu ştii ce vor. Poate imploră lumina de sus. Poate blesteamă viermuirea deşartă de jos.

Cezar Petrescu în Calea Victoriei (1930)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Telefon îmbătrânind

Trec anii şi se numără ca banii
Şi viaţa mă aşază pe rugul ei cărunt,
Bunica nu-mi mai spune nani-nani,
Mă-nfrigurează fiecare amănunt.

Şi cel ce-am fost şi cel ce sunt se ceartă,
Dar vai şi-acest război e-atât de monoton,
Mi-mbătrâneşte numărul la poartă,
Mi-mbătrâneşte numărul de telefon.

Se adaugă mai fiecare oră
Şi telefonul sună distant şi suveran
Şi parcă şi el însuşi mă imploră
Să nu-l tot schimb adăugând un an.

Acum, când crucea anilor e spartă
Şi omul de zăpadă, ce sunt, îşi ia palton,
Mi-mbătrâneşte numărul la poartă,
Mi-mbătrâneşte numărul de telefon.

Răsună-n mine toate ca-ntr-o sală
În care mormăie strigoiul unui urs
Şi creşte din greşeală în greşeală
Pedepsitorul căilor ce le-am parcurs.

Şi dacă moartea mea nu mai e moartă
E că eu însumi mi-am ajuns un zvon,
Mi-mbătrâneşte numărul la poartă,
Mi-mbătrâneşte numărul de telefon.

Ceva, aici, produce cărunteţe,
O fabrică de calcar la mine-n oase văd
Şi vine albul ei să mă înveţe
Cum să surâd aliniindu-mă-n prăpăd.

Cu fiecare an ce nu mă iartă,
Ca într-o adunare făcută monoton
Mi-mbătrâneşte numărul la poartă,
Mi-mbătrâneşte numărul de telefon.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Rezervaţia de zimbrii
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflexii

în casa aceasta cu multe oglinzi
se târau paşii noştri
şi-un soare plăpând
ţinând isonul unei cântări absurde.

în casa aceasta dimineţile nu mai au gust de pâine,
nu mai promit nimic, nicio poveste...
până şi moartea se rătăcise
într-un azil neîncăpător,
când eram atât de singuri.

în casa aceasta oglinzile sunt fluide,
nu le poţi refuza lumina,
se reinventează lacrimă de copil,

nici cerul nu se sfârşeşte
cu îngeri căzuţi!

poezie de Eugen Pohontu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cat de ciob...

Cat de ciob sunt,
cand globul-noi s-a spart acum
si a ramas din el,
doar aerul ca o sfera.
Cat de ciob sunt
si cat de nihilist
e liantul ce m-ar putea lipi
la loc, in spatiul acela gol,
prin care intra si ies acum in voie,
demonii unui viitor
ce ar fi putut fi
dar deja nu mai e.
Cat de ciob sunt,
si cat de netede imi sunt marginile
si cat de mate,
ca ale unei prisme
care tine in ea,
toata lumina unui soare negru
ce va lumina de acum,
doar umbrele unui trecut
ce va fi doar in...
ciobul din mine,
globul din tine,
si sfera de aer
ce obisnuiam sa o respiram
candva...
... impreuna.
Cat de ciob sunt...

poezie de Mihai Antonescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu bunicii am avut o relaţie foarte bună, ca orice copil normal. Eram o familie obişnuită şi nu am avut o copilărie cu conflicte sau cu mari probleme. Cu toate acestea, este dificil pentru mine să mă refer la casa părintească într-un mod emoţionant, cum fac majoritatea oamenilor care îşi amintesc de locul în care au copilărit. Propriu-zis, casa părintească nu a existat. Am stat cu chirie şi ne-am mutat de mai multe ori. Poate că multora li se pare un lucru neobişnuit pentru acele vremuri, când majoritatea familiilor erau legate de o casă, fie ea şi casa bătrânească, în care locuiau mai multe generaţii. Dar aşa a fost viaţa mea.

Klaus Iohannis în Pas cu pas, capitolul I (2014)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu răstorn lumea nimănui

uită-te în ochii mei
vezi
nu e nimic din ce cauţi
nicio certitudine
nimic clar
nu pare că dincolo de ei ar fi vreun adult responsabil
dar nici un copil care gângureşte
uită-te adânc şi ai să vezi
până dincolo de începutul lumii
genunea
focul
şi raiul şi iadul
dar nimic din ce cauţi
niciun fluture nătâng răsucind curcubee
doar o mare picurând cuvinte
pe o veşnică plajă nouă
două urme de nicăieri

felul meu ciudat de a iubi
fără să întorc lumea

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învăţătură hristică: Să arunce cu piatra...

Să ridice piatra, fără ezitare,
Cel ce-i fără vină şi păcat nu are,
Cu ea să arunce, tare, îndârjit,
În acela care a păcătuit!

poezie de George Budoi din Biblia în versuri (17 martie 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru casa bătrânească

Casa bunicii, marea ei ogradă,
Cocoşii şi curcanii puşi pe sfadă,
Nucul bătrân şi banca de la drum
Le văd în ceaţa vremii şi acum.
Îmi văd bunicul cum îşi bate sapa,
Simt şiroind la tâmpla vremii apa...
Îmi pare că-i o lacrimă de-a mea
Şi un copil să redevin aş vrea.

Casa bunicii, marea ei ogradă,
Să mă întorc copil, încă m-aşteaptă.
A nins în mine şi-am argint la tâmple
Şi pleoapa-i grea şi ochiul mi se umple
De lacrima bunicilor deodată...
Aud cum strigă cineva la poartă.
E doar un gând în noapte... şi... tăcere.
Poate-i un vis... E cerul plin de stele...

Cocoşii şi curcanii puşi pe sfadă
S-au potolit, s-au potolit deodată.
Şi căţeluşa pare-ncremenită.
Priveşte-n gol o nevăzută ţintă.
Poate-au venit bunicii să privească,
Mânaţi de dor, căsuţa bătrânească.
Iar noi, cuminţi şi plânşi, îi aşteptăm
Şi clipa revederii o visăm.

Nucul bătrân şi banca de la drum
S-au gârbovit de plâns şi timp de-acum.
Când bate vântul, parcă aud târşiţi,
Paşii celor din cer abia veniţi.
În ploaia rece, cade în pridvor,
Adesea, şi o lacrimă de-a lor.
Bătrânul ceas măsoară alte timpuri,
Noi trecem gârboviţi de anotimpuri.

Le văd prin ceaţa vremii şi acum
(S-au rătăcit în colbul de pe drum)
Privirile de plâns înceţoşate...
Ei, cad uitaţi ca două păsări moarte...
Le-au cenzurat căderea din înalt,
Iar ei, bătrâni şi trişti, n-au mai aflat
Ce-n sufletele noastre se ascunde.
Se-aude-un clopot – al durerii mute...

Îmi văd bunicul cum îşi bate sapa,
Bunica lung oftează, dar degeaba...
Mă văd zburând cu fluturii spre soare
Spre drumuri de speranţă. Ce candoare!
Dar dintr-o dată, pe sub nori de pleoape
Se scaldă faţa-n lacrimă de ape.
A fost decât un vis... oh, v-am pierdut!
Dar vă iubesc, bunici, atât de mult!

Simt şiroind la tâmpla vremii apa...
În zorii zilei, tata dă cu sapa.
Poate că sparge-n el amărăciunea
Pierdutei clipe, începând de lunea.
Ori poate-i ruga sapei către cer,
Când eu, în somn, bunicule, te chem.
Tu ne priveşti ca ieri. Şi-n ciob de piatră,
Precum un înger inima tresaltă.

Îmi pare că-i o lacrimă de-a mea...
Oh! Cât aş da să vă mai pot avea!
Dar azi îmi dorm secundele la tâmple
Lucind în van ca nişte pietre scumpe.
Mi-e părul nins ascuns sub o basma...
De tine-mi este dor, bunica mea!
Şi în copilărie mă-ntorc atunci plângând,
Vă caut ne-ncetat, vă caut rând pe rând.

Şi un copil să redevin aş vrea,
S-o strâng în braţe pe bunica mea,
Să-i mângâi părul nins de sub broboadă...
Iubirea mea – un foc spre cer să ardă.
Oh! Îmi doresc să fiu copil mereu,
Să-l strâng în braţe pe bunicul meu
Şi-n leagănul copilăriei mele
Să alergăm desculţi pe drum de stele.

Şi un copil să redevin aş vrea...
Îmi pare că-i o lacrimă de-a mea.
Simt şiroind la tâmpla vremii apa...
Îmi văd bunicul cum îşi bate sapa.
Le văd prin ceaţa vremii şi acum
Nucul bătrân şi banca de la drum,
Cocoşii şi curcanii puşi pe sfadă,
Casa bunicii, marea ei ogradă...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Păstorel Teodoreanu, ofiţer de artilerie

Când făceai parte din rezervă,
Aveai şi duh, aveai şi vervă,
Dar de când te-au mobilizat,
Paradoxal - pari dezarmat.

paradox epigramatic de Octav Dessila din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!