Necesitatea răului poate fi înţeleasă astfel. Fiindcă nu există doar binele, trebuie să existe o limită a ieşirii din el, sau dacă cineva vrea să spună altfel, a coborârii neîntrerupte sau a depărtării de el, iar această limită, după care nimic nu mai poate exista este răul. De aceea este necesar ca ceea ce urmează după cel dintâi să existe, astfel încât şi ultimul să existe, acesta este materia, care însă nu are nimic din bine. Aceasta ar fi necesitatea răului. Când materia devine stăpâna formei întruchipate în ea, o distruge şi o corupe, aplicându-i propria natură, opusă ei, nu ducând recele spre cald, ci punându-si propria lipsă de măsură peste forma caldului, şi diformitatea peste formă şi excesul şi defectul peste ceea ce este măsurat, până când va determina forma să fie a ei şi să nu-şi mai aparţină, ca şi în cazul hranei animalelor, când este mâncată nu mai este deloc ca şi când a venit. Aşadar dacă trupul este cauza relelor, materia ar putea deveni, prin ea însăşi cauza relelor. Viciul care este ignoranţa şi lipsă de măsură în privinţa sufletului este al doilea rău.

citat clasic din Plotin
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre realităţi, există şi materie există şi suflet, şi acestea sunt într-un singur loc, căci nu există un loc separat al materiei şi unul separat al sufletului(cum ar fi unul pe pământ pentru materie şi unul în aer pentru suflet), ci locul sufletului este separat, în sensul că nu se află în materie. Aceasta înseamnă faptul că sufletul nu este unit cu materia, iar acelaşi lucru nu se poate naşte şi din suflet şi din materie, adică nu se poate naşte din materia ca substrat (pentru că ea nu este formă)şi anume este separat. Materia aşezându-se pe sine însăşi sub suflet este luminată de el şi nu poate să pună stăpânire pe cel de la care primeşte lumină;sufletul nu poate suporta materia fiindcă din cauza acestei materii rele este incapabil să vadă. Aceasta este căderea sufletului: faptul de a veni astfel în materie şi de a deveni slab, fiindcă nu toate puterile sale sunt active, fiindcă materia le împiedică să îşi ocupe locul pe care sufletul îl deţine şi oarecum se opune şi face să devină rău ceea ce a luat ca pintr-un fel de furt, până când sufletul reuşeşte să se întoarcă la starea lui superioară. Aşadar materia este şi cauza slăbiciunii din suflet şi cauza viciului. Căci este ea însăşi rea mai înainte ca sufletul să devină rău, este de fapt răul iniţial.

citat clasic din Plotin
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

După cum sufletul pleacă de la virtute pentru a se înălţa spre frumos şi spre bine, la fel el porneşte de la viciu pentru a coborî la răul absolut. Contemplarea care aparţine sufletului ce contemplă viciul este a răului absolut, iar participarea la acest rău îi revine sufletului, care devine vicios, căci el se va afla în întregime pe "tărâmul neasemănării" când scufundându-se în sine, va cădea într-o mlaştină întunecată. Când sufletul se află în întregime în viciul absolut, el nu mai deţine viciul, ci îşi transformă natura într-una rea. Sufletul care se îndreaptă spre intelect se îndepărtează de materie şi nu se apropie de lipsă de măsură, rămânând pur.

citat clasic din Plotin
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Universul inteligibil este doar raţiune şi nu s-ar mai putea naşte încă un altul care să fie doar raţiune, ci dacă se năştea un altul trebuia să fie inferior aceluia, nefiind raţiune, dar nici materie căci materia nu este ordonată, de aceea trebuia să fie un amestec. Cele la care universul acesta se opreşte sunt materia şi raţiunea, iar acolo de unde începe se află sufletul, care guvernează amestecul. Partea din suflet raportată la realitatea divină superioară rămâne neamestecată şi nu are piedică în actul ei, după cum partea sufletului care dă viaţă corpului nu primeşte nimic de la el.

Plotin în Enneade
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nevăzutul există în Linişte, fără a deranja sunetul. Oceanul nu pretinde atenţia valului, chiar dacă Oceanul susţine existenţa valului. Însă, oare, valul îşi aminteşte că el este apă sub forma unui val? Aceasta este călătoria de cunoaştere de Sine, aceasta este călătoria de întoarcere la Sine şi de renunţare la sine. Căci tot ceea ce vezi în lumea manifestată sunt fragmente ale Unicului Sine, care se exprimă prin toate formele existente. Nu există separare între vlăstarii Unicului Sine, la fel cum nu există separare între mal şi apă. Dacă apa nu exista, malul nu avea niciun sens. Apa şi malul sunt Una, exprimate în forme diferite, unice, dar interconectate. La fel este şi forma pe care tu o ai acum: este un fragment al Unicului Sine - al Conştiinţei Absolute - exprimată într-o formă unică şi interconectată cu celelalte forme, la rândul lor unice. Însă, cu adevărat, nu eşti forma pe care o vezi în oglindă - eşti Viaţa din această formă, care se exprimă prin această formă. Iar faptul că ai inteligenţă proprie, se datorează unui mecanism natural prin care forma îşi păstrează direcţia de mers. Însă, ce face forma? Se identifică total cu forma, deoarece uită de ceea ce ea era înainte să fie sub forma unei forme. Înainte ca forma ta să existe, era Fără De Formă. Şi încă mai este, căci Nevăzutul este în continuare în forma ta, susţinându-ţi existenţa formei.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Conştiinţa pură
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În om există două lucruri: binele şi răul, natura şi viciul. Binele, fiindcă este natură, fiindcă a fost corupt, fiindcă a fost diminuat, trebuie restabilit prin exerciţiu. Răul, fiindcă este viciu, fiindcă este corupere, fiindcă nu este natură, trebuie înlăturat. Iar dacă nu poate fi exterminat din rădăcină, trebuie cel puţin temperat, aplicându-se un remediu.

citat din Avicenna
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Necesar e numit acel lucru fără de care nu e cu putinţă să se trăiască, ca unul ce contribuie la menţinerea vieţii. De asemenea, în absenţa necesarului nu e cu putinţă ca binele fie să existe, fie să se facă ori răul să fie înlăturat sau eliminat. În alt sens, necesar se numeşte constrângătorul şi constrângerea. Acesta este ceea ce împiedică şi opreşte împotriva tendinţei naturale şi a intenţiei: căci constrângătorul este numit necesar, de unde rezultă că acesta este şi dureros. Şi se pare că necesitatea este ceva inflexibi şi pe bună dreptate, căci ea se opune mişcării izvorâte din intenţie şi deliberare raţională.

citat celebru din Aristotel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A Fi este infinit mai important decât a deveni. A Fi nu este contrariul lui a deveni. Dacă este opusul lui sau în opoziţie cu el, atunci nu mai este A Fi. Numai când a deveni ia sfârşit definitiv, A Fi poate să existe. Orice strădanie lăuntrică de a deveni trebuie să înceteze. Doar atunci există A Fi.

citat celebru din Krishnamurti
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Materia şi corpul sunt una. deci e clar că nu putem fi astea deoarece ele sunt temporare, vin şi pleacă. Şi asta nu e valabil doar pentru materia corpului nostru care în esenţă e doar o altă materie/formă consumată. Materia sau corpul nostru a luat naştere dintr-o bucată de muci - un ovul şi un spermatozoid - care şi acel muci, flegmă a fost rezultatul inevitabil al hranei. Aşadar corpul este doar un produs al hranei, nu eşti tu. Dar după cum am spus, tot ceea ce vine şi pleacă, se naşte şi moare, apare şi dispare este efemer şi deci nu suntem noi, cel Unicul Etern.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când gândeşte materia, sufletul resimte o afectare ca o urmă a ceea ce este inform, pentru că el gândeşte întregul şi ambele componente la un loc. Gândirea sau percepţia atributelor este limpede, pe când cea a substratului, a ceea ce este inform, este obscură, pentru că ea nu este o formă.

citat din Plotin
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu adevărat (în mod absolut), Tu nu eşti forma, ci Esenţa manifestată sub respectivă formă; tu nu eşti forma, ci Viaţa din respectiva formă; tu nu eşti forma, ci Liniştea exprimată sub respectiva formă. Esti o formă doar din punct de vedere relativ, adică incomplet. Dacă este incomplet, este temporar. Dacă este temporar, în plan absolut nu există. Aşadar, cu adevărat (complet, absolut), eşti Factorul Fără Formă, fără de care forma nu ar putea exista. De îndată ce te identifici cu forma, dai naştere unor întregi scenarii, construite prin raportarea la celelalte forme ale realităţii, formate chiar în jurul formei care crezi că eşti. Privind realitatea prin ochii formei, încerci să interpretezi ceea ce priveşti, tocmai pentru a-i da sens realităţii şi pentru a construi ierarhii de valoare.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Conştiinţa pură
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu se pierde, pentru că nicio formă nu există cu adevărat (absolut). Fiecare creaţie este un avatar pentru Oceanul Esenţei, prin care Viaţa se manifestă sub diverse forme. Când forma se raportează la formă, apare egoul - sinele fals - care ţine forma departe de ceea ce nu este formă, pentru că forma este o expresie a Lipsei de Formă. Liniştea din care provine sunetul, este lipsită de formă, lipsită de orice crede omul despre Ea, pentru că o idee care pleacă în direcţia Liniştii joacă rolul unui ghid către Linişte, însă o idee nu poate cuprinde niciodată Liniştea, pentru că Liniştea nu este gând, o idee, un concept. Liniştea nu este o formă, ci sursa fiecărei forme, întrucât fiecare formă este un sunet, iar sunetul provine din Linişte. Nimic nu desparte sunetul de Linişte, în afară de identificarea sunetului cu sunetul, aşa cum nimic nu desparte valul de Ocean, în afară de identificarea valului cu valul. Prin conştientizarea Liniştii ce precede sunetul, sinele fals al sunetului este slăbit, iar dacă sunetul se eliberează de sinele fals, se eliberează de ceea ce îl desparte de Ceea Ce Este El Cu Adevărat. Acolo unde nu este identificarea cu "eu", nu este iluzie, iar acolo unde iluzia nu penetrează, suferinţa nu îşi poate susţine existenţa, pentru că suferinţa însăşi este o reflexie a iluziei.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Conştiinţa pură
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este cunoscut faptul că de la începutul creaţiei sale, sau a fiinţei sale sufletul omului este ca o tablă ştearsă şi are o facultatea prin care este dispus să primească forme sau intenţii ale lucrurilor, iar o asemenea facultate se numeşte intelect posibil;el se aseamănă cu materia, căci tot aşa cum materia este în potenţă faţă de diferite forme, tot aşa intelectul posibil este în potenţă faţă de cunoaşterile diverse. Însă intelectul este în act atunci când sufletul este desăvârşit de cunoaşteri sau de intenţii sau de intenţiile lucrurilor inteligibile: aşa încât, atunci când el doreşte, iese în actul acelui care înţelege şi produce acele intenţii care îi sunt prezentate în act, iar sufletul desăvârşit astfel şi dispus astfel se numeşte intelect în act.

Avicenna în Cartea Definiţiilor
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liniştea nu înseamnă tăcere. Tăcerea este cuprinsă în Linişte sau tăcerea poate deveni Linişte. În clipele de tăcere, încă mai pot exista războaie interioare - aceasta nu este Linişte, căci nicio urmă de război nu poate exista în Împărăţia Liniştii. Tăcerea poate ascunde un vulcan interior, care poate erupe oricând şi la exterior. Tocmai de aceea este necesară această conştientizare: tăcerea are potenţialul de a deveni Linişte, însă, atâta timp cât încă mai există zgomot interior (conflict interior), tăcerea nu se poate integra în Linişte, căci, în Tărâmul Liniştii, tot ceea ce nu este Linişte nu îşi poate susţine existenţa. Prin conştientizarea şi acceptarea Liniştii de dinaintea zgomotului, conflictul îşi pierde din forţa de existenţă, iar astfel are loc transcenderea zgomotului şi eliberarea de sub efectul războiului interior. Această eliberare poate veni în mod spontan, dacă privirea este păstrată constant asupra fundalului în care se întâmplă ceea ce se întâmplă.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Liniştea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este ridicol să se salveze cineva doar datorită zeilor dacă a făcut toate lucrurile în viaţă dupa judecata proprie, iar nu aşa cum le place zeilor, şi nu a făcut nici măcar acele lucruri pe care zeii înşişi le orânduiesc în vederea salvării;dacă se întâmplă contrariul şi pacea se menţine în toate nelegiurile şi viciile, aceasta ar fi o neglijenţă a providenţei, care ar lăsa pe cei răi să conducă. Dar cei răi conduc datorită laşităţii celor conduşi, aceasta este drept iar contrariul nu. Providenţa nu trebuie să existe astfel încât noi să nu mai însemnăm nimic. Dacă totul ar fi providenţă şi doar providenţă, atunci nici ea însăşi nu ar mai fi: căci pentru ce anume ar mai putea fi? Nu ar mai exista decât divinitatea. Dacă unii au devenit răi, nu le este permis, ca făcând rugăciuni, să pretindă altora să fie salvatorii lor, neglijându-se pe ei înşişi, nici să pretindă ca zeii să renunţe la vieţile proprii, pentru a dirija treburile lor particulare.

Plotin în Enneade
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărul e că materia, fiind calitatea vădită, se impune cu mai multă evidenţă percepţiunii, fiind luată ca substanţă, ca nucleul (sâmburele) lumii. De fapt, avem numai împreunarea elementelor care alcătuiesc un tot – lumea. Când zicem substanţă, înţelegem elementele lumii sau ceva analog, mai conform cu realitatea; substanţa reprezintă legătura de unire a elementelor care construiesc lumea. În acest fel, cuvântul substanţă exprimă indirect ideea unui tot invizibil – lumea întreagă. E de observat că astfel înţeleasă substanţa, o putem analiza ca ceva ce poate fi cunoscut. Căci, din clipa ce avem o îndrumare în cunoaşterea raportului elementelor care alcătuiesc lumea, totul e aflat. (...)
Revenind la materie, amintesc cele trei chestiuni care adesea se pun: materia este nesfârşit de mare, sau este mărginită? Se divizează la infinit, ori până la o limită oarecare? Este de un fel, sau de mai multe feluri? Toate aceste întrebări se pun şi elementelor constitutive ale lumii, care trebuie să fie rezolvate în acest sens.

Vasile Conta în Întâiele principii care alcătuiesc lumea
Adăugat de Avramescu Norvegia-Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce suntem noi este fără urmă. Dacă acest "Eu-Sunt" este deja perfect? "Ce urmează?" Eu zic: Nu te aştepta la nimic! Pur şi simplu, lasă viaţa să curgă liberă! Dacă într-adevăr o experienţă este atât de profundă, încât să ne atingă interior, atunci acea experienţă este recunoaşterea a cine şi ce suntem noi. Recunoaşterea Experimentatorului. După care nu mai există: "Ce urmează?" Noi suntem crescuţi de minte în sens evolutiv. Dar dacă există ceva de veacuri perfect în noi? Lui nu i se poate adăuga nimic şi nu i se poate lua nimic. Dar în momentul în care acest "eu" dispare, nu mai există niciun fel de urmare. Ceea ce suntem noi este fără urmă. Dacă acestui moment simt că îi lipseşte ceva, atunci îl voi vinde pe cea mai puternică experienţă a mea din trecut. Chiar şi experienţa este văzută în noi, indiferent cât de măreaţă ni se pare. În momentul acela, experimentatorul însuşi este dizolvat în Nemărginire. Iar ceea ce rămâne este fără formă, fără margini, este beatitudinea însăşi, este această beatitudine de A FI. Experienţele vin şi pleacă, dar oare Experimentatorul se schimbă?!

Atmaji Maharaj în Ceea ce suntem noi este fără urmă, Partea 2
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice creaţie este o formă de sunet. Forma prin care te exprimi este o formă de sunet. Un gând este o formă de sunet. Un sentiment este o formă de sunet. O bară de oţel este o formă de sunet. Prin schimbarea frecvenţei, reaşezi dansul dansatorului, însă această schimbare poate provoca atât fericire, cât şi tristeţe. Acesta este motivul pentru care orice formă de sunet trebuie să fie conştientă de melodia pe care dansează. Nimeni şi nimic nu poate stopa acest mecanism existenţial. Chiar dacă omul se împotriveşte, Liniştea continuă să rămână, indiferent de încercările omului de a face zgomot, căci Liniştea nu poate fi eliminată - Ea este De Sine Existentă. Din Linişte provine orice sunet, în Linişte se întoarce orice sunet.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Conştiinţa pură
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Materia nu este fiinţă, ci ea este un omonim al ei, deoarece adevărata expresie a materiei ar fi nefiinţă. Răutatea din suflet şi formele ei sunt determinate de materia cu care este în legătură sufletul.

citat din Plotin
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul este fericit când poate realiza ceea ce prin natura sa este destinat să realizeze, iar acest lucru înseamnă, dincolo de determinările exterioare, să-şi îndeplinească datoria prescrisă de imperativul raţiunii. Esenţa fericirii este determinată însă de natura actului specific omului în calitate de om, act de natură pur spirituală, constând în activitatea sufletului "conformă cu raţiunea sau nu lipsită de raţiune", îndeplinit la superlativ de omul desăvârşit din punct de vedere intelectual şi moral. Dacă contingenţa ţine de neputinţa formei de a domina materia, omului îi este dat, pentru a realiza în el însuşi perfecţiunea, să ordoneze lumea, nu să o nege în favoarea altei lumi.

citat celebru din Aristotel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu este o prezenţă eternă. Preştiinţa sa este ştiinţa unui prezent permanent actual. Ea nu impune faptelor omeneşti necesitatea de a se produce;oamenii au deci voinţă liberă să facă binele, căci nu-s zadarnice virtuţile şi rugăciunile lor. Precunoaşterea divină nu schimbă natura şi proprietatea lucrurilor, ci le priveşte în faţa sa ca prezente, în forma în care ele se vor produce odată în viitor. Nici nu confundă judecătile sale despre realitate, şi într-o singură privire a minţii sale, deosebeşte ceea ce va exista neapărat de ceea ce nu va fi obligat să existe, după cum voi, când vedeţi în acelaşi timp un om mergând pe pământ şi soarele răsărind spre cer, deşi aveţi deodată ambele intuiţii, vă daţi totuşi seama că o intuiţie subsemnează un fenomen voluntar, iar alta unul necesar.

citat celebru din Boethius
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!