Alfabetul... dinozaurilor!

A

Ankylosaurus blindat
E-un tanc viu, neînfricat,
O măciucă-n coadă are,
Ce-i osoasă, foarte tare.

Archaeopterix are
Pene multe, dinţi şi gheare,
E o pasăre ciudată
Şi reptilă-nnaripată.

Cel mai mare dinozaur
E un Argentinosaur;
Un sauropod-namilă
Chiar şi-n stadiul de fosilă!

Iară Allosaurus
Şi Albertosaurus
Sunt teribili prădători,
Nişte aprigi vânători.

B

Erbivorul dinozaur
Cu numele Brontosaur
Este mare, dar vioi,
Chiar dacă este greoi.

Brachiosaurus, să ştiţi,
N-are gheare şi nici dinţi.
E un erbivor flămând,
Plante ar mânca oricând.

C

Corithosaurus cel vestit
La cântat e iscusit.
Are o creastă şi un cioc
Nu ne-nspăimântă deloc!

Centrosaurus cu un corn
C-un rinocer ar semăna,
Sigur nu-i un unicorn,
Plante multe ar mânca.

Raptorul cel timpuriu,
Coelophysys numit,
Cu gheare de bisturiu,
În Triasic a trăit.

Carcharodontosaurul
În Africa stăpân era;
Nu exista dinozaurul
Ce de teama-i nu "tremura".

D

Gâtul lung, coada subţire,
Diplodocus – ce uimire!
Oricâte plante ar mânca,
El tot nu s-ar sătura!

Deinonychus cel teribil,
Cu gheare ca de secure,
Nu e nici el invizibil,
Umblă ţanţoş prin pădure.

Văr cu Regele-Tiran,
Dasplaetosaurus numit,
Un neînfricat titan
Ce-n Cretacic a trăit.

E

Iar în apă, printre peşti,
Chiar şi-un monstru întâlneşti.
El este un dinozaur,
Se numeşte Elasmosaur.

F

Fabrosaurus erbivor
De plante lacom mâncător,
Dacă şi acum trăia
Pomi şi iarbă devora.

G

Giganotosauru-i
Un feroce carnivor,
Nu se satură c-un pui,
E un aprig prădător.

H

Hypsilophodon micuţ
E un rapid alergător,
Un dinozaur drăguţ
Dac-ar fi doar erbivor.

I

Prin iarbă – Iguanodon
Într-una ar tot mânca,
O ferigă, chiar şi-un pom,
Să-l oprească cineva!

Ichtyosaurus din mare
Nu-i un delfin oarecare,
Ci un peşte-dinozaur,
Pofticios ca un balaur!

J

Jaxartosaurus cu creastă
Nu trăieşte-n lumea noastră,
Însă dacă ar mai fi
După plante s-ar "topi".

K

Kentrosaurus hai-hui
Umblă doar cu turma lui,
E ţepos nevoie mare,
Mulţi ţepi poartă pe spinare.

M

Maiasaura – bună mamă
Pe toţi puii-i bagă-n seamă,
Îi iubeşte şi-ngrijeşte
Până ce mari îi va creşte.

Mososaurus fioros
În ape-i periculos;
De el peştii n-au scăpare:
Nu iartă nici mic, nici mare!

În Jurassic prădător
Megalosaurus era,
Un teropod vânător
Ce pe mulţi înspăimânta.

N

Nodosaurus ţepos
Este foarte noduros,
Este bine protejat
De inamici apărat.

O

Oviraptor fură ouă
Pentr-o masă sau chiar două.
Apoi de părinţi el fuge,
Să îl prindă – Cin' l-ajunge?

P

Pteranodon-nnaripat
E foarte bun la zburat,
Iar Pachycephalosaurul
Dă cu capul – "taurul"!

Sus pe cer – Pterodactyl,
Pterozaur-proiectil,
Iară jos – un cântăreţ:
Parasaurolophus cel isteţ.

Plesiosaurus înoată
Prin oceane şi prin mări,
Nu e un dragon de apă
Şi nu scoate fum pe nări.

Q

Quetzalcoatlusul zboară,
Dar să ştiţi, nu e o cioară,
Ci un pterozaur mare,
Aripi de-avion el are...

R

Rhamphorhynchus ştie să zboare
Ca un liliac cu gheare,
Cu pieliţe alungite
Ce-s de corpul său lipite.

S

Stegosaurus frumos,
Cu plăcuţe-mpodobit
Multe plante are de "ros" –
Le mănâncă liniştit.

Styracosaurus are
Capul plin de ţepi osoşi,
Nu-i un dinozaur mare,
Dar ţepii-i sunt periculoşi.

Spinosaurus cel mare
C-o creastă osoasă pe spinare,
Are dinţi şi are gheare,
Înspăimântă pe oricare!

T

Ty Rex mare şi puternic
E un monstru fioros,
Un necrofag autentic
Şi vânător periculos.

Triceratops tricornut,
De prădători e temut,
Fiindcă nu este fricos
Şi are un scut osos.

Troodonul inteligent
Era foarte vigilent;
Dacă ar mai fi trăit
Sigur ne-ar fi înlocuit.

U

Ultrasaurus e greu,
Dinozaur-paraleu,
De vegetaţie mâncător,
Fiindcă este erbivor.

Utahraptor prădător,
Un gigantic vânător,
Prin păduri alergător,
Terifiant carnivor.

V

Velociraptor – negreşit
E-un hoţ rapid şi iscusit.
Nu o fi el foarte mare,
Însă dinţi şi gheare are!

W

Semăna c-un Stegosaur,
Însă era Wuerhosaur,
Plăci pe spate el purta
Şi în China vieţuia.

X

Un teropod cam feroce
Xenotarsosaurus e,
Gata oricând să atace,
Niciunul n-are scăpare.

Y

Iar în China din Jurassic
Yunnanosaurus trăia
Şi fiindcă nu era pitic
Plante multe tot "toca".

Z

Zephyrosaurus micuţ,
Sigur nu-i un zmeu drăguţ,
Dar e un mic erbivor
Tot de plante mâncător.

Carnivorul primitiv,
Zupayzaurus numit,
Avea gheare la "activ"
Şi pe toţi i-a îngrozit!

Şi cu ei am încheiat
Alfabetul cel ciudat,
Al acestor creaturi
Din îndepărtate vremuri.

poezie pentru copii de Cornelia Georgescu din Tăcere...
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dinozaurii

Dinozaurii au fost
Creaturi care au trăit
În vechime, cu un rost
Ce ne dă mult de gândit.

Şopârle înfricoşătoare,
Cu sânge rece sau cald,
Creaturi înfiorătoare,
Ce-au populat acest meleag.

Erau mai mari ca o casă,
Sau chiar un bloc cu terasă,
Însă deloc minte n-aveau,
Mai proşti ca o mâţă erau.

Aveau kilograme multe,
Cântăreau tone zeci sau sute,
Zeci de metri în lungime
Şi tot atât înălţime.

Foarte mari ei au crescut,
Ajungând chiar de temut;
Unii erau ierbivori,
Iară alţii carnivori.

Aveau arme în dotare:
Fălci cu dinţi, labe cu gheare;
Trup robust şi cozi mobile,
Braţe şi picioare agile.

Văzul bun, auzul fin
Şi mirosul dezvoltat,
Pentru inamici – un chin,
Pentru amici – de bază aliat.

Erau creaturi cam dure
Şi micuţe, şi mature,
Curajoase, fără teamă,
Fără milă – bag de seamă.

Ty Rex – Regele Tiran,
Brontosaurus, Diplodocus,
Velociraptor cel viclean,
Stegozaurus, Deinonychus.

Cântăreţul Parasaurolophus,
Ţanţoşul Corythosaurus,
Înaripatul Pterodactylus,
Cap tare – Pachycephalosaurus.

Blindatul Ankylosaurus,
Gât lung – Brachiosaurus,
Sauroniholestes, Coelurosaurus,
Coelophysis, Procompsognathus.

În văzduh – Pteranodon,
Plesiosaurus în mare,
Prin ieburi – Iguanodon,
Se răpuneau; care pe care?

Archaeopterix – primitive păsări,
Triceratops cu trei coarne,
Nu erau balauri cu flăcări,
Nici din poveşti, nici din basme.

Ci dinozauri din carne şi oase,
Monştri vii, mai mari decât case,
Lacomi mâncători de alte vietăţi,
De ierburi, pomi şi alte crudităţi.

Nimeni nu ar fi dorit
Aşa monştri să-ntâlnească;
Să-i vadă doar ca pe un mit,
Fosile multe să găsească.

Aşa speră paleontologii,
Geologii, arheologii;
Să dezgroape oase multe,
Pentru schelete complete.

Care să ne poată "spune"
Acele fiinţe cum erau,
Să ne arate, să ne-ndrume,
Să-nţelegem cum trăiau.

Demult, demult, în trecut,
Totul cu Triasic a-nceput,
La mijloc era Jurasic
Şi s-a sfârşit cu Cretacic.

65 de milioane de ani în trecut
Atunci ei au dispărut,
După ce au înspăimântat
Toate vieţuitoarele de pe uscat.

Dar şi din ape sau cer
Timp de vreo 160 milioane de ani,
Iar astăzi, mai sunt, sper,
Doar păsări din acei titani.

Păsări ce-au evoluat
Din familia raptorilor,
Micşorându-se, au zburat,
Cu ajutorul penelor.

Nu erau deloc pterozauri
Cu membrane de corp lipite,
Ci arhaice păsări-dinozauri,
Cu plisc, dinţi şi gheare alungite.

Într-o eră demult apusă,
Mezozoic se numea,
De asteroid distrusă,
Ce pe dinozauri îi răpunea.

Iată, aşa se presupune
Că ar fi sfârşit dinozaurii,
Deşi nu ştim dacă-s bune
Toate aceste nesigure teorii...

Care nu ne lămuresc
De ce-au fost şi-au dispărut
Şi nici cum, în mod firesc,
În timpul lor au apărut.

De ce erau aşa mari?
De ce minte nu aveau?
De ce erau cam barbari?
Şi de ce cam proşti păreau?

De ce n-au supravieţuit?
De ce n-au evoluat?
Iar dac-ar mai fi trăit,
Cum ar mai fi arătat?

S-ar fi micşorat sau nu?
Oare s-ar fi îmbunat?
Poate ar fi fost un dezastru
Printre noi de-ar fi umblat.

Poate că aşa-i mai bine,
Fără creaturi bizare;
Mari, fioroase reptile,
Să rămână în uitare...

Într-o lume demult apusă,
Inaccesibilă oamenilor,
Prea îndepărtată, dusă,
Pierduta eră a dinozaurilor...

poezie pentru copii de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leul este cel mai mare prădător al uscatului, vulturul este este cel mai mare prădător al aerului, iar rechinul este este cel mai mare prădător al apelor.

aforism de George Budoi din Peştii, pescarii şi pescuitul în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (1 decembrie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Als: Şi crezi că ai să mă poţi lămuri tu în privinţa dinozaurilor?
Rena: Trebuie. Măcar esenţialul, Als!
Als: Esenţialul? Ştiu cam cum ar trebui să arate un Ty Rex şi un Tricer, deci cred că e de ajuns.
Rena: Ba nu-i deloc suficient! Acolo, afară, nu te vei confrunta doar cu Ty Rex şi cu Tricer. Sunt o mulţime de alte specii, pe care n-ai cum să le recunoşti, doar prin simpla comparare cu aceştia.
Als: Dar ce nevoie aş avea să le recunosc?
Rena: Nu se ştie niciodată. Poate vei avea.
Als: Eh, dacă are gheare şi dinţi, înseamnă că e un carnivor feroce, periculos şi trebuie să mă feresc din calea lui; dacă nu, e din celălalt, un ierbivor mai puţin periculos şi nu trebuie să-mi fac probleme...
Rena: Nu te poţi ghida doar după aceste amănunte! Dinozaurii ierbivori şi-au perfecţionat numeroase modalităţi de apărare contra atacatorilor.
Als: Bine, hai să încercăm să învăţăm puţină paleontologie. Instruieşte-mă, şefa!

replici din romanul "Speranţa"... dinozaurilor! de Cornelia Georgescu (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: E greu de crezut că ai putea avea duşmani.
Lucian: Aşa ţi se pare ţie, din cauză că eşti foarte bună. Cum reuşeşti?
Maria: Explicaţia ar fi simplă: Trăind mereu printre plante şi animale, iubindu-le, preţuindu-le şi îngrijindu-le cu drag, am devenit poate sufletistă şi bună. În plus, aş putea afirma că am reuşit să înţeleg adevărata valoare a vieţii.
Lucian: Adevărata valoare a vieţii?! Şi care ar fi aceasta?
Maria: Nu ştiu dacă într-adevăr am dreptate şi chiar aş fi descoperit această valoare inestimabilă, dar, după umila mea părere, ea constă în existenţă însăşi.
Lucian: Adică?!
Maria: Adică fiece vietate e importantă pentru că există; şi nu mă refer doar la fiinţele vii, ci şi la plante, pentru că şi ele trăiesc, chiar dacă n-au posibilitatea de a se deplasa singure, prin mijloace proprii, dintr-un loc în altul. În plus, nu e deloc corect ca noi să ne autoconsiderăm superiori tuturor celorlalte fiinţe, doar pentru că aşa ni se pare nouă. Nu suntem cu nimic mai presus decât celelalte creaturi cu care convieţuim, doar pentru că noi avem impresia că putem fi stăpâni, că totul ni s-ar cuveni; nu-i chiar aşa! Chiar şi o muscă, o floare sau un microb este la fel de important şi poate revendica aceleaşi drepturi. De ce? Pur şi simplu, pentru că există! Dacă n-ar fi importante, n-ar exista, iar lucrurile s-ar simplifica, reducându-se doar la existenţa noastră, a speciei umane. Ar fi însă monoton, plictisitor şi deloc interesant dacă n-ar exista nimic altceva cu excepţia oamenilor. De aceea îndrăznesc să afirm că fiecare îşi are rolul şi rostul bine determinat.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carasul (Carassius gibelio)

E-ntâlnit, de multe veacuri,
În canale, iazuri, lacuri,
Râuri cu mişcare lentă,
Unde specia-i prezentă.

Colorat în argintiu,
Uneori slab auriu,
Sau oranj, uşor verzui,
După mediul dumnealui,

Peştele numit caras
Nu-i nici slab, dar nu-i nici gras,
Nu-i nici mare, nici prea mic,
Însă este foarte şic.

poezie de George Budoi din Peştii, pescarii şi pescuitul în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (25 martie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Politică de trei parale

Ne dăm pe mâna orişicui, că iată, nu avem ce-alege,
Toţi sunt o apă şi-un pământ, ei n-au credinţă şi nici lege.
Ne tot lăsăm îmbrobodiţi, când vin din patru-n patru ani,
Cu vorbe mari, sforăitoare şi cu discursuri de doi bani.
Promisiuni de viaţă bună şi miere multă peste tot,
Nu au măsură la minciună să prindă cât mai mulţi la vot.
Iar după-aceea... noroc bun! De noi, în cot pe toţi îi doare,
Prioritatea-i pentru ei s-apuce osul cel mai mare.
Se sfâşie ca nişte fiare, pe viaţă şi pe moarte-i lupta
Se folosesc de orice arme şi crâncen îşi păzesc reduta.
Ca nişte stoluri de lăcuste rod tot ce întâlnesc în cale,
În urma lor, pe trupul ţării rămâne doar potop şi jale,
Un biet popor încovoiat de-atâtea biruri şi ponoase,
Abia mai poate respire în case mici şi friguroase.
E sărăcie peste tot şi deznădejdea-i tot mai mare;
La ştiri auzi că un biet om s-a sinucis din disperare.
Nici Dumnezeu nu te mai scapă, nici toată inchiziţia
De-o să ajungi prin tribunale afla-vei ce-i justiţia.
Pe-un amărât de cum l-au prins, c-un sac de boabe c-a furat -
Adio, sfânta libertate! La puşcărie l-au băgat...
Cam vreo cinci ani, ba chiar mai mult, justiţia e foarte dură,
Doar legea este pentru proşti, nu pentru grangurii ce fură
Şi-atâtea au devalizat: uzine-ntregi, maşini, vapoare,
Pământul ţării l-au furat şi din păduri mii de hectare.
Ei nu acceptă că sunt hoţi, voi, însă, ştiţi cum se numesc,
Ei spun că fac " privatizare " când faptic fură cât poftesc.
Şi dacă-aşa,... dintr-o "eroare", un avocat "nepriceput",
Mai bagă vreunul la-nchisoare... se ştie ce e de văzut:
Cum se găseşte câte-un doctor, ce foarte prompt ne dovedeşte-
Că are-o mare suferinţă şi închisoarea nu-i prieşte.
Pe loc, e pus în libertate şi ne sfidează clar, pe toţi.
Se-aplică legea la cei mici, ea nu e pentru marii hoţi.

poezie de Mariana Dobrin din Ţara lui Papură-Vodă (2000)
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decaloguri comparative...

Nici o floare nu e floare, dacă n-are admiratoare.
Nici o pasăre nu-i rară, fără de cuvântul vară.
Nici vântul nu este vânt, dacă bate doar în gând.
Nici izvorul nu-i izvor, dacă nu-i dorit de dor...
Nici o mare nu e mare, fără valuri vorbitoare.
Nici o noapte nu-i frumoasă, dacă luna nu-i mireasă.
Nici un om nu este om, dacă n-a sădit un pom.
Nici o zi nu e aleasă, fără de iubire în casă.
Nici o casă nu-i frumoasă, fără de copii la masă.
Nici o vorbă nu e vorbă, fără tâlcul scos din tolbă.
Nici o prietenie mare, nu e fără cumpătare.
Nici un gând nu-i măreţie, fără a lui împărăţie.
Nici un drum cu ocoliş, nu e fără ascunziş...
Nici o fală nu e fală, dacă n-ajunge de-ocară.
Nici o iubire nu-i mare, de nu trece de hotare.
Nici durerea nu-i durere, de nu cere mângâiere.
Nici o dărnicie în lume, nu rămâne fără nume.
Nici credinţa nu-i credinţă, dacă n-are stăruinţă.
Nici o soartă nu e soartă, când bate din poartă în poartă.
Nici viaţa nu e viaţă, de nu, îţi zâmbeşte în faţă.

poezie de Valeria Mahok
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu m-am dus apoi la şcolile cele mari din oraş, iară când m-am întors, peste un an, acasă, Huţu era tot mare, dar îmi părea mai puţin straşnic. Nu-i vorbă, şi acum zicea Tatăl nostru, cânta chiar în strană şi citea Apostolul în biserică, şi acum purta pe Mili, ba chiar şi pe Linică cea mică în braţe; el cu toate acestea îmi părea cam prost, ba câteodată chiar grozav de prost. Dar tot ţineam la el, fiindcă era băiat domol şi intra totdeauna în voile mele. Dacă însă acum Huţu îmi părea mie grozav de prost, eu îi păream lui grozav de înţelept.

citat celebru din Ioan Slavici
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora a treia am avut geografia. Şi eu care credeam că geografia e cine ştie ce obiect greu! Ca aritmetica, de pildă. Da' de unde! E foarte uşor! Geografia este ştiinţa despre pământul pe care trăim noi, despre munţi, mări şi oceane. Până acum îmi închipuisem că pământul nostru e drept şi întins ca o foaie de clătită. Olga Nikolaevna ne-a spus însă că nu e întins, ci rotund. Rotund ca un glob! Mai auzisem eu aşa ceva, dar am crezut că e cine ştie ce poveste sau născocire. Acum însă se ştie sigur că asta nu-i poveste. S-a stabilit că pământul nostru este un glob mare, mare de tot, şi că oamenii, trăiesc peste tot, de jur împrejurul lui. Pământul atrage spre el oamenii şi animalele şi tot ce se află pe pământ, şi iată de ce vietăţile care trăiesc dedesubtul nostru nu cad niciodată! Mai e ceva foarte ciudat: cei care trăiesc dedesubt merg cu picioarele în sus, adică cu capul în jos, numai că ei nu bagă de seamă asta şi-şi închipuie că merg aşa cum trebuie; pentru că, nu-i aşa, dacă lasă capul în jos şi se uită la picioare, văd pământul pe care stau, iar dacă înalţă capul, văd cerul. De aceea li se pare că şi ei merg cum trebuie.

Nicolai Nosov în Vitea Maleev la şcoală şi acasă, Capitolul I (1951)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Deci, mama ta e foarte tânără. Mi se părea mie, dar nu credeam că-i chiar atât de tânără.
Lucian: Avea 38 de ani când am plecat noi.
Lia: Ca să vezi... Mama mea e cu un an mai mare decât dânsa, ea avea 39 de ani atunci. Iar eu credeam mereu că ea era prea tânără când s-a căsătorit, dar ea împlinise deja 18 ani atunci. Şi avea 19 când am venit eu pe lume.
Lucian: Şi dânsa era destul de tânără. Gândeşte-te că blonda avea aproape 19 ani când am părăsit Terra. Iar campionul, 18.
Lia: Aşa e, ai dreptate.
Lucian: Şi uită-te la mine! Am aproape 28 de ani acum şi nu numai că nu am un copil sau o soţie, dar nici măcar o iubită sau cel puţin, o prietenă apropiată. Iar ea, mama, când avea 28 de ani, eu aveam deja 11. Eram destul de mărişor şi-i făceam o groază de belele. Mari de tot, nu glumă!
Lia: Deci, nu erai prea cuminţel.
Lucian: Cuminţel, eu?! Glumeşti, nu?! Nu cunoşteam sensul acestui cuvânt. Însă eu nu mi-am dorit niciodată să mă căsătoresc atât de devreme, ca ea. Şi cred că încă nu sunt prea bătrân.
Lia: Păi, sigur nu eşti.
Lucian: Acum nu. Nu încă. Însă când vom ajunge înapoi, pe Terra, da! Voi avea cel puţin 34, dacă vom reuşi să ajungem la timp. Mi se pare destul de mult.
Lia: Nu-i chiar atât de mult; cel puţin, cu siguranţă, nu vei fi deloc bătrân!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prince

Era crescut, de mic, şi îngrijit
ca fiu al unui mare campion
ce nu ştia ce-nseamnă abandon
la cursele de cai ce l-au călit
în Albion.

Iar mama lui, pur sânge englezesc,
fusese,-n tinereţe,-o mare stea
ba, chiar şi-acum, bătrână, tot putea
s-arate celor ce o îngrijesc
valoarea sa.

Căci fiul ei, un mânz promiţător,
era de-acum, doar la un an, frumos,
puternic, ne'nfricat, ambiţios,
şi se vădea a fi un luptător
periculos.

Iar Prince era, nu doar un nume dat
la naştere, aşa cum l-a primit,
era chiar numele cel potrivit
urmaşului atât de talentat
şi de iubit.

Acum, el vede ochii-ngrijoraţi
ai unui medic, tânăr specialist
în boli precum a lui şi, sufletist,
îi mângâie cu vorbe ca-ntre fraţi.
E foarte trist,

Căci boala lui a început demult,
din noaptea când o ploaie l-a surprins
şi i-a adus, în sânge, foc nestins
ce-l mistuie şi-l afectează mult.
Se simte-nvins.

Iar Lady, cum o ştie el de mic,
e tristă şi mai plânge-atunci când el
refuză şi grăunţe, orice fel,
nu poate să mănânce mai nimic,
iar orz, defel.

Dar azi, i-a amintit, în lung discurs,
de-nvingători, de tatăl, mama sa,
şi l-a convins că, numai dacă vrea,
în lupta lui, ca-n orice alt concurs,
Va câştiga.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hei! dar multe se petrec în lume, şi dintre multe, multe bune şi rele multe! S-a întâmplat adică, ca feciorul de împărat să aibă şi o mamă vitregă, iară asta, o fată mare în păr, pe care a fost adus-o cu sine, având-o de la cel dintâi bărbat. Şi apoi, vai şi amar de acela ce cade în asemenea cuscrii! După gândul vitregei era să fie ca fiica sa s-ajungă soţie de împărat şi stăpână peste împărăţie, iară nu Lăptiţa, fata cea de păcurar. Şi acuma sărmana Lăptiţa avea să sufere pentru că n-a fost pe gândul vitrigei, ci după voinţa lui Dumnezeu. Vezi! aşa e lumea: chiar şi acolo e rea unde o poartă gândul cel bun. Era acuma în gândul vitrigei ca întâmplându-se după cum a fost zis Lăptiţa, să facă pe lume să creadă şi să creadă feciorul de împărat că nu e precum este şi precum s-a zis. Nu putea însă face nimic, fiindcă feciorul de împărat stătea de-a pururea, zi şi noapte, lângă soţia lui. Îşi puse dar de gând ca, cu una, cu două, cu vorbe şi iscusinţe, să-l urnească pe acesta, iară după aceea, rămânând Lăptiţa în grija ei, a ei să fie grija. Ştia că nu-i va fi greu să afle cale şi chip.

Ioan Slavici în Doi feţi cu stea în frunte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru cea aflată la extrema opusă în privinţa înălţimii, domnişoara cea blondă, era foarte greu să se despartă, nu doar de părinţi, ci şi de toate acele plante şi animale în mijlocul cărora crescuse. Pentru domnişoara consilier, era dificilă despărţirea de Magda şi Dora, cât şi de motănaşul ei gri, tare răsfăţat; bineînţeles, fără a-i mai pune la socoteală şi pe părinţi. Mezinul echipajului renunţase fără a avea remuşcări la impresionanta sa carieră sportivă; îl aştepta o alta, cel puţin la fel de palpitantă, de astronaut. Doctoriţa nu avea de ce să regrete faptul că nu va avea mulţi pacienţi; oricum, în următorii ani, va fi nu doar unicul medic pentru colegii ei, ci chiar unicul cadru medical, ceea ce era o provocare destul de îndrăzneaţă pentru un medic atât de tânăr ca ea. Decanul de vârstă al echipajului era mulţumit că se înţelesese cu domnişoara body-guard Petra Neţoiu şi că o ajutase să studieze genetica în Institut. Cât despre comandantul misiunii, acesta era mulţumit că din echipaj făcea parte şi domnişoara... Barbie şi că scăpa acum de fetele din jur, de "faima" lui de mare Don Juan; era însă uşor contrariat de atitudinea directorului, iar unica nemulţumire îi era provocată de cuvintele pe care i le adresase mamei sale, pe care el nu le putea uita. Acum, că momentul plecării se apropia, şi le amintea din ce în ce mai des, în mod chinuitor.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea vieţii mele

Valurile mării se-agită şi se-înalţă,
Dau în clocot cu-înspumate creste;
Nu au tihnă, unul nu se odihneşte,
Fac tot ce pot, în adânc sau la vedere,
Să-oficieze-un spectacol de putere.

Pe marea vieţii mele iertare nu-i, nici îndurare,
Pe după colţuri pândesc primejdii cu-ascuţite gheare
Stau de neclintit pentru libertatea mea; nu voi fi sclav.
Este timpul să ne numărăm. Este timpul să fii brav.

Pentru mine-acesta-i momentul
Să îmi revendic locul pe pământ,
Să dovedesc pe omul care sunt.
Pentru că ştiu că stau pentru dreptate,
Eu voi lupta, nu mă voi da deoparte.

Pe marea vieţii mele iertare nu-i, nici îndurare,
Pe după colţuri pândesc primejdii cu-ascuţite gheare
Stau de neclintit pentru libertatea mea; nu voi fi sclav.
Este timpul să ne numărăm. Este timpul să fii brav.

Chiar dacă apele se învolburează
Şi mânia lor mă va lăsa fără-adăpost,
Eu ştiu că mâine-n zori, la prima rază,
Toate se vor linişti, de parcă nici n-au fost.

Pe marea vieţii mele iertare nu-i, nici îndurare,
Pe după colţuri pândesc primejdii cu-ascuţite gheare
Stau de neclintit pentru libertatea mea; nu voi fi sclav.
Este timpul să ne numărăm. Este timpul să fii brav.

Pe marea vieţii mele iertare nu-i, nici îndurare,
Sunt singur. Rezist. După colţuri pândesc primejdii cu-ascuţite gheare.
Stau de neclintit pentru libertatea mea, luptând fără-încetare.
Este timpul să-îndrăzneşti, este timpul să fii tare.

poezie de Paul Callus, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blondul intrase în dormitor, deşi nici gând să doarmă, nici el. Fiul lui, pe care mereu îl considerase a fi foarte cuminte, ajunsese în faţa Comisiei Disciplinare a Institutului. Ce însemna oare acest lucru? În nici un caz că n-ar avea absolut nici o vină, doar nu ajunsese din greşeală în această situaţie. Iar blondul era tare nemulţumit din această cauză. Îl dezamăgise oare Lucian? Nu era foarte sigur de acest amănunt, dar îi venea tare greu să-l considere nevinovat. Şi nu-i plăceau probleme de acest gen. Nu-i plăcea ca lumea să-l arate cu degetul, vorbindu-l pe la spate, şuşotind pe seama comportamentului fiului său. Uşa dormitorului se deschise şi intră Diana. Era întuneric, deci, n-o vedea prea bine; îi auzi însă glasul...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pisoiul şi elefantul (fabulă)

Într-o zi se întâlni
Un elefant – gigant –
Animal foarte înalt,
Cu un motănaş, gingaş,
Mic şi tare drăgălaş,
Ce era puţin la stat,
Însă... foarte îngâmfat.
Dintr-o simplă întâmplare,
Animalu' acela mare,
Fiindcă tot privi în jos,
Îl văzu pe mustăcios.
Iar pentru că tot îl zări,
Elefantul astfel gândi:
"Şi aşa eu mă plictisesc,
Ia! Mai bine să vorbesc
Cu acest motănaş
Aşa mic şi drăgălaş."

Astfel în minte-şi propuse
Şi-n cele din urmă-i spuse:

- Ascultă, motănaşule,
Dragă pisoiaşule,
Hai aici să discutăm,
Două vorbe să schimbăm!
Fiindcă eu m-am plictisit
De când cu nimeni n-am mai vorbit.

Dar motanul înfumurat
Îl privi cam supărat
Şi crezându-se isteţ
Îi răspunse îndrăzneţ,
Înfruntându-l cu dispreţ:

- I-auzi, bre, ce îndrăzneală,
Să-mi ceri mie socoteală,
Poţi să mori de plictiseală,
Dar să vorbeşti cu mine, nici pomeneală!
Eşti un elefant gigant,
Dar pe cât eşti de înalt,
Pe atâta eşti de prost,
Să vorbim nu are rost!
Trompa-ţi-e aşa de lungă,
De-n pământ stă să-ţi ajungă!
Iar pielea ta cea cenuşie
Nu prea îmi convine mie:
E mereu foarte pătată,
Nu-i curată niciodată!
Este, fie prea zbârcită,
Fie deloc curăţită!
'Geaba în apă ore stai,
De mizerie scăpare n-ai!
Mereu cu praf te stropeşti
Şi-n noroi te bălăceşti.
Şi pământ porţi pe spinare,
Eşti murdar nevoie mare!
Şi mai ai şi un miros,
Aşa că... Ce mai folos!
Şi apoi uită-te la mine,
Nu-s deloc aşa ca tine!
Nu-s un animal ciudat
Şi sunt potrivit la stat,
Deşi tu, de eşti înalt,
Mă vezi atât de mic,
Încât socoţi că-s pitic.
Dar chiar de-aş fi mic de statură,
Admiră a mea alură!
Eu sunt bine îngrijit
Şi sunt veşnic curăţit.
Blăniţa mea e vărgată
Şi pe spate e dungată.
Este bine pieptenată,
De aceea-i mereu curată.
Şi-n ale mele lăbuţe
Eu am nişte mici gheruţe
Ce le ţin în perinuţe,
Exact ca la pisicuţe.
Şi am mersul delicat
Păşesc frumos neîncetat,
Torc frumos de-s mângâiat
Şi am un dulce mieunat.
De aceea spun aşa,
Nu avem ce discuta!

Cu acestea fiind spuse,
Motănaşul îngâmfat
Se puse pe alergat.
Şi alergă înaintea gigantului,
Oprindu-se drept în faţa elefantului.
Elefantul nu-l zări
Şi-l călcă de îl strivi;
Deşi nu vru să-l strivească,
Ci numai să-i vorbească.

Apoi el privi mirat
Spre ceea ce rămase din motanul îngâmfat
Şi gândindu-se mai bine,
Elefantul zise către sine:
"Lauda de sine
Nu miroase a bine!"

fabulă de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ai o ambiţie mare, fă un pas cât de mare posibil în direcţia îndeplinirii acesteia, dar dacă pasul este doar unul micuţ, nu-ţi fă griji dacă este cel mai mare posibil, acum.

citat din Mildred McAffe
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea este foarte mare în meseria noastră. Căutaţi cât se poate binele, chiar dacă se greşeşte faţă de voi. Dacă e cineva care greşeşte, nu-i ţineţi ranchiună. Generozitatea e lucrul cel mai minunat. Există această cunună, de care să aveţi grijă. Nici să vă aplecaţi prea tare că vă cade de pe cap, nici să vă ţineţi prea fuduli că loviţi pragul de sus al uşii şi vă strică, Doamne fere'! Mare grijă cu această cunună pe care o aveţi şi care nu este eternă pentru că lucrul cel mai groaznic nu e că am pierdut buletinul, portofelul, trenul, ci că am pierdut harul.

citat clasic din Mircea Albulescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintre toate elementele de o importanţă critică pentru plante, fosforul se găseşte de obicei cel mai puţin, iar sursele sale sunt rareori disponibile pe plan local. Dintre toate îngrăşămintele fosfatice folosite Europa şi America de Nord consumă 75% şi obţin mai puţine recolte de la această amendare datorită folosirii lor exagerate, a irigării exagerate şi a economiei slabe a solului. Dacă vrem cu adevărat să reducem foametea în lume, redirecţionarea acestor fosfaţi care sunt în surplus către solurile sărace din Africa şi India sau oricare altă zonă săracă în mâncare ar rezolva problema. Uitaţi de plante miraculoase; avem nevoie de etici globale pentru toate aceste resurse esenţiale pentru sol. Atâta timp cât cultivăm şi aruncăm resturile, cea mai mare parte din această resursă esenţială şi rară va ajunge în mare.

citat din Bill Mollison
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar dacă treaba mersese greu în cazul produselor nealimentare, nici în cazul celor alimentare nu se dovedi a fi mai uşoară; mergea destul de greu, oricât de priceput ar fi fost Mihai. În plus, deja sosiseră o parte din produsele, de data asta alimentare, deci, erau nevoiţi să se ocupe şi de depozitarea lor, sau cel puţin de coordonarea acestei activităţi. Ah; şi cât de multe erau! Însă, evident, toate erau foarte necesare, chiar în cantităţi mari, aşa cum le comandaseră, sfătuiţi de director (dânsul avea mare grijă să nu cumva să omită ceva de pe liste, pentru că nu dorea să le lipseasă nimic, iar grija dumnealui nu era deloc exagerată). Treaba mergea greu, anevoios; noroc însă că preşedintele întârzia; foarte probabil fusese reţinut pe traseu, din cauza altor probleme, politice sau nu; erau destule.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!