Eugen: De atunci și până acum lucrurile s-au schimbat drastic.
Traian: Da; sunt directorul aceluiași Institut, dar ce folos? Ea încă e cu blondul, în timp ce pentru mine e ca un obiect tabu... Eu sunt doar cu Institutul. Și atât! Asta-i tot ce mi se cuvine, tot ce mi-a rămas.
Eugen: Nu! De ce ești pesimist?
Traian: Aș zice, mai degrabă, realist. Trebuie să mă mulțumesc cu ceea ce am; poate nu-i foarte mult, poate nici prea puțin, dar asta e. Oricum, nu sunt chiar atât de ghinionist: Chiar dacă nu se știe, am totuși un fiu minunat și cel puțin un prieten foarte bun, adică tu. Și-n tot timpul ăsta, erai atât de aproape de mine, dar eu nu știam...
Eugen: Ah, mă flatezi! Nu cred că sunt singurul tău prieten.
Traian: Nu crezi?! Mai gândește-te, Eugen... Cât despre Diana... Un singur cuvânt din partea ei și... Aș fi în stare să renunț la tot; n-aș avea ce pierde... Dar nu cred că se va întâmpla vreodată așa ceva; nu va renunța ea la blondul ei, iar eu n-o pot obliga. De fapt, dacă mă gândesc mai bine, cred că din cauza ei am păstrat tăcerea în cazul lui Luci, ca nu ea să sufere, ci eu...
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Diana: Traian, tu ești conștient de faptul că băiatul va pleca?
Traian: Normal, altfel cum?!
Diana: Și cum poți fi atât de insensibil?
Traian: Insensibil?
Diana: Da; e totuși fiul tău, iar tu pari atât de nepăsător...
Traian: Fiul meu...?! Mă mir că ți-ai amintit acum acest lucru! Par nepăsător, zici?! Sunt insensibil?! Poate că din cauza ta am devenit astfel, poate că tu m-ai transformat... Crezi că nu mai am sentimente? Scuze, greșești! Par nepăsător și insensibil; reține însă, aparențele înșeală...
Diana: Și atunci, în cazul tău...?!
Traian: Ce-ai vrea? Sunt totuși directorul... Nu-mi pot permite să mă exteriorizez, mai ales că nu se cunoaște adevărul; toți știu doar că-i preferatul meu... Chiar ar deveni suspect dacă m-aș manifesta altfel, adică așa cum mă simt... Insensibil, nepăsător... Să știi, nu mă așteptam să-mi spui așa ceva! Chiar nu mă așteptam la asemenea reproșuri din partea ta.
Diana: Vai... Repet, îmi pare rău.
Traian: Asta nu mă ajută cu nimic. Regretele tale nu-mi sunt de nici un folos, la fel ca mulțumirile sau recunoștința ta; n-am nevoie de ele! Repet: Dacă n-ai de gând să renunți la blondul tău, lasă-mă în pace, cu nepăsarea și insensibilitatea mea cu tot! Pricepi?
Diana: Bine, te las... Ah, iartă-mă, te rog, Traian... Iarăși am spus ce nu trebuia.
Traian: Să știi... Mai bine tăceai, dar... Off, chiar nu mai contează!
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eugen: Știi ce avea Luci printre bagaje, la obiectele sale personale?
Traian: Nu; n-am văzut decât biluțele de sticlă din colecția lui Alex, care erau împrăștiate pe jos și niște animălușe de pluș.
Eugen: Animălușele erau ale domnișoarei biolog Maria; iar Luci avea haine pentru păpuși, deși păpuși n-am observat, dar dacă erau hăinuțe, probabil erau și păpușile pe undeva...
Traian: Luci?! Ai văzut tu?!
Eugen: Foarte clar. În plus, domnișoara consilier avea vreo câteva arme din secolele trecute, Nistor o grămadă de pietroaie...
Traian: Pietroaie?! Poate dulciuri.
Eugen: Nu; pietroaie. Dulciurile nu m-ar fi mirat deloc; asta era de așteptat din partea lui.
Traian: Pietroaie?! Și arme?!
Eugen: Da; pistoale, din acelea cu gloanțe, dar acelea, ale domnișoarei, fiind de colecție, n-aveau gloanțe. Erau vechi, însă arătau ca noi; erau foarte bine îngrijite.
Traian: Auzi; pistoale?!
Eugen: Și pe mine m-a surprins foarte mult. Cât despre ceilalți doi, nu s-au lăsat nici ei mai prejos: tânărul informatician avea o sumedenie de componente electronice minuscule confecționate chiar de el, iar domnișoara doctor o foarte stranie colecție de... încuietori.
Traian: Poftim?!
Eugen: Încuietori; lacăte și alte chestii de genul ăsta.
Traian: Hmm... Ce pasiuni mai au și copiii ăștia...
Eugen: Foarte ciudate!
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eugen: Și atunci, mama lui Luci, Diana... Nu mi-aș fi închipuit vreodată că ai iubit-o.
Traian: Am iubit-o?! La naiba! Încă o mai iubesc, Eugen! Enorm... Ca un nebun... Înțelegi acum de ce nu m-am căsătorit niciodată? Din cauza ei, desigur, altfel, n-aș fi avut nici un motiv.
Eugen: Dar a trecut atâta timp de atunci... Ar fi trebuit să-ți refaci viața, să nu rămâi singur...
Traian: Nu, fără ea n-avea nici un rost; n-aș fi putut. Știu; lumea e plină de multe alte femei frumoase, nu e ea singura, dar pentru mine nici nu se pune problema alteia.
Eugen: De ce?!
Traian: De ce?! Pentru că eram mult prea îndrăgostit de ea, din cauza asta. Și încă mai sunt. Nu reușesc să mi-o scot din minte... Poate că dacă n-aș vedea-o zilnic pe aici, prin Institut... Dar nu, nici așa n-aș putea-o uita sau înlocui cu alta... Mi-e imposibil!
Eugen: Dar ai avut o relație cu ea atunci.
Traian: Aș, relație... E deja prea mult spus. Amândoi eram mult prea tineri, naivi, visători, niște copii. În plus, ea nu mă iubea deloc. Eu, desigur, mă aflam la polul opus; eram în stare să-mi dau viața pentru ea. I-aș fi pus lumea la picioare, aș fi mutat munții din loc; aș fi făcut orice pentru ea. Se pare că nu era de ajuns. L-a preferat pe blond și încă îl preferă, tot pe el. Pe atunci nu doar ea, ci și mama ei, doamna Dana Dragomir. Eu ce eram?! Doar un elev al Institutului. Ce-i puteam oare oferi fiicei dânsei? Mai nimic! N-aveam casă, n-aveam mașină, n-aveam bani. Nimic... S-a împotrivit categoric unei relații între mine și fiica ei.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eugen: Mai aveți nelămuriri?
Maria: Da, ar mai fi ceva.
Eugen: Spuneți, domnișoară.
Maria: De fapt, aș vrea să știu dacă... Dacă ar fi posibil să... Să luăm animale la bordul navei, în misiune?!
Eugen: Animale?! Nu știu dacă s-ar putea... N-am discutat despre asta cu nimeni. Personal însă, nu v-aș sfătui.
Maria: De ce?
Eugen: Nu că v-ar încurca cu ceva; sunt tare drăgălașe, dar mă gândeam la faptul că nu trăiesc prea mult, adică, durata vieții animalelor de companie nu e foarte lungă, iar asta ar putea ridica probleme; ar fi de preferat să le evitați.
Maria: Dar plante?
Eugen: Plante?! Desigur, da... Cred că astea nu încurcă pe nimeni, cu nimic. În cazul lor, altfel stă treaba. Deci, plante cred că puteți lua.
Maria: Și... Dacă ar fi vorba de mai multicele, aș avea unde să le depozitez? Și li s-ar asigura toate condițiile necesare?
Eugen: Eu cred că da, dar aici mai bine îți poate răspunde unul dintre cei trei elevi ai mei. Luci, lămurește-o tu pe domnișoara, te rog!
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eugen: Fiul tău... Nu mi-aș fi închipuit niciodată, deși, practic, nu era greu de imaginat. Băiatul are cam aceleași înclinații și trăsături, ca și tine: Luci nu-i blond, iar de altfel, e matematician, ca tine, în timp ce domnul Enka nu suportă deloc matematica.
Traian: Te rog, nu-mi aminti de blondul acela acum; e ultima persoană despre care aș vrea să vorbesc.
Eugen: Te înțeleg. Îl urăști?
Traian: Nu, deloc; n-aș avea motive. E un om bun, demn de toată admirația.
Eugen: Să știi, chiar e.
Traian: Sigur, altfel nu l-aș fi lăsat pe Luci în preajma lui; aș fi luptat din răsputeri pentru el, să câștig tutela, dar n-a fost cazul... În alte împrejurări, mi-ar fi plăcut tare mult ca acest om blond să-mi fie prieten apropiat, dar în condițiile de față nu e posibil. Prieteni sigur n-am putea fi, însă i-aș putea fi recunoscător pentru că i-a dat fiului meu o educație aleasă, l-a crescut cum trebuie, ba chiar l-a iubit ca pe propriul său fiu. Practic, nici n-am ce să-i reproșez acestui domn blond.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eugen: Ia te uită; s-a făcut târziu...
Traian: Așa-i. Numărătoarea inversă trebuie să fi ajuns deja pe la 52200; mai sunt 14 ore și jumătate până la plecare.
Eugen: Le numeri de parcă noi ar trebui să plecăm.
Traian: Știu că nu noi, ci cei șapte tineri, printre care și fiul meu pleacă, însă tocmai din cauza asta e și mai important pentru mine; sunt mult mai emoționat.
Eugen: Te înțeleg...
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nistor: Dom' profesor, iar ați întârziat...
Eugen: Știu.
Alex: Ați avut cumva probleme cu reporterii? Vă trebuie cumva câțiva body-guarzi? Vă împrumutăm noi cu plăcere.
Eugen: Nu, n-am avut nici un fel de probleme, cu nimeni; doar cu domnul director... Adică, de fapt, cu Traian; să nu cumva să mă spuneți că i-am zis altfel! Iar cu el am avut doar de pus la punct unele amănunte, legate, în principal, de misiunea voastră, deci, n-am nevoie de body-guarzi; tot vouă vă sunt mai de folos.
Alex: Noi ne-am lipsi cu drag de ei.
Eugen: O să vă lipsiți; după 27 iunie.
Nistor: Mai e mult până atunci. Da' nu contează... Astăzi ce trebuie să facem; care e programul?
Eugen: Păi, să vedem... Încă n-am stabilit nimic concret pentru voi. De fapt, ia spuneți ce-ați făcut ieri, după plecarea mea?
Nistor: Bairam, dom' profesor; ce altceva?!
Eugen: Măi, fii serios!
Nistor: Bine... De fapt, am vizitat o mică parte din navă, dom' profesor. Și le-am mai explicat câte ceva noilor noștri colegi.
Eugen: Așa mai merge. Foarte bine. Presupun că n-ați terminat cu întreaga navă.
Lucian: Nu, dom' profesor, n-am fi avut când.
Eugen: Atunci, cred că vă puteți continua această activitate. Și pentru asta, chiar n-aveți nevoie de mine, deci, vă pot lăsa din nou singuri; vă descurcați voi. Dacă reușesc, am să trec pe aici mai pe seară, dacă nu, ne vedem tocmai luni de dimineață, la 8.00.
Nistor: Dom' profesor, prea ne lăsați de capul nostru...
Eugen: Asta-i și ideea; trebuie să vă obișnuiți împreună, pentru că după 27 iunie chiar veți rămâne singuri.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Diana: Traian, te rog... Nu-l mai favoriza atât. Nu-i face nici lui bine. Ești directorul, știu că ai putere nelimitată în acest Institut, dar... Lasă-l în pace! Se descurcă foarte bine și singur; e capabil. Nu are nevoie de intervențiile tale.
Traian: Intervenții?! De ce mă acuzi, Diana? Cred că e de ajuns! Să n-o luăm de la capăt! Nu-ncepe și tu ca Luci, că n-are rost! Trebuie să înțelegeți că n-am intervenit cu nimic în favoarea lui. I-am dat doar mașina și telefonul, atâta tot! În plus, o săptămână, cât a lipsit de acasă, apartamentul meu... Dar de intervenit în favoarea lui, n-am intervenit deloc! De ce crezi că n-am făcut parte din Comisia pentru Zboruri Spațiale? Ar fi trebuit, în mod normal, să fiu președintele acestei Comisii. Dar nu s-a putut. Pentru că se știe că e preferatul meu și l-aș fi putut favoriza; așa însă... N-a fost decizia mea! De ce crezi că sunt atât de mândru de el?! Acum sper că ți-e destul de clar că n-am avut nici un amestec în numirea lui, nici ca membru al echipajului și nici în faptul că a fost desemnat în funcția de comandant al misiunii, deci, sper să nu mai aud astfel de acuzații niciodată. Și gata! Crezi ce vrei. La urma urmei, nici măcar nu mă interesează ce crezi, doar să nu mă mai acuzi pe mine de chestiile astea. Nici tu, nici el!
Diana: Bine, deci nu l-ai favorizat. Și înțeleg că ești mândru de el, dar încearcă să te abții; nu mai tot afirma acest amănunt peste tot, în public; e periculos!
Traian: Diana, încetează cu cererile de acest gen! Nu mai poți să te joci cu mine cum vrei tu. Nu te mai las să mă manipulezi, nu vreau să-ți mai fac mereu pe plac, nu vreau să mă las mereu influențat de tine! Îmi ajunge! M-am săturat! Speram că ai să te întorci vreodată la mine, dar acum am înțeles că te-am pierdut definitiv, că nu vei renunța nicicând la blondul tău, așa că... Lasă-mă-n pace!
Diana: Să te las în pace?! Bine, cum vrei.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Maria: Poate că nu te-ai străduit destul. Doar atât dacă i-ai spune, că o iubești și totul s-ar rezolva, s-ar schimba brusc, în bine, pentru amândoi.
Lucian: Chiar crezi asta? Eu nu sunt atât de sigur. Nu cu ea. Cu ea nu va fi așa de ușor. Dacă ar fi fost alta, poate da, dar ea... Nu! Nu merge. Poate ar fi ținut figura dacă ea ar fi fost altfel, însă... Nu știu. Nu știu ce să mai cred.
Maria: Cum să nu știi? Cum poți spune așa ceva? Tocmai tu? Acest termen nu există, sau poate fi depășit, mai ales pentru tine.
Lucian: Bine ar fi să fie așa, însă, din nefericire pentru mine, nu e deloc astfel... Sunt nehotărât, Maria; e pentru prima oară în viață că mi se întâmplă așa ceva, dar culmea, într-adevăr nu știu ce să fac. Ezit mereu, amân mereu, deși nu asta mi-aș dori. Din cauza asta trebuie să mă mai gândesc, să devin odată hotărât.
Maria: Bine, Luci, atunci mai gândește-te, poate că ceea ce ți-am spus îți va fi de folos într-un fel; cel puțin eu așa sper.
Lucian: Sigur. Chiar îmi este de folos. Îți sunt recunoscător.
Maria: Lasă asta. N-am nevoie de recunoștința ta.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Traian: În plus, nu i-am dat doar mașina, ci și celularul meu, acesta definitiv.
Diana: Telefonul? Care telefon?!
Traian: Al meu, doar ți-am spus. Nu ți l-a arătat?
Diana: Nu. Nu-i bine ceea ce faci; mașina și telefonul sunt lucruri de valoare, nu se împrumută.
Traian: Te rog, Diana! Mașina și telefonul?! Eu mi-aș da și viața pentru Luci, i-aș pune totul la dispoziție, iar tu faci gălăgie pentru niște obiecte, chipurile, de valoare?
Diana: Dar nu înțelegi că nu-ți poți permite să fii atât de atent cu el?
Traian: Nu, nu înțeleg! Luci nu știe că eu sunt tatăl lui; de fapt, nimeni nu știe asta, cu excepția a câtorva persoane; le putem număra pe degete... Te rog, nu-mi răpi și plăcerea de a-i oferi câteva lucruri, de a-i pune la dispoziție tot ceea ce-i este necesar; atât îți cer! În schimbul a ce? A nimic! Nu vreau decât să știu că lui îi este bine; crezi că-i prea mult?! Am acceptat tăcerea, am acceptat să tăinuiesc ceva ce... Și crede-mă, mi-e foarte greu! Nu-mi cere și să-l ignor! Nu sunt dispus să mai accept. Ce vre, i de fapt? Vrei să vorbesc în public despre toate astea? Acum? În acest moment?
Diana: Nici gând!
Traian: Atunci, nu insista! Deja am făcut prea multe compromisuri, doar pentru tine. Ce-am obținut în schimb? Nimic. Măcar o fărâmă din atenția ta? Nici gând! Am prea multe pretenții, nu-i așa?
Diana: Nu...
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Stela: Bine, Luci. Mersi. Asta-i tot ce doream să aud. Acum sunt mult mai liniștită. Tu-l cunoști bine pe Alex, deci, am încredere în tine. Sper doar că nu mi-ai spus toate astea numai ca să mă faci pe mine să mă simt mai bine.
Lucian: Nici gând! Nu mi-aș permite. Dar tu, doctore? Ce simți pentru Alex? Tu nu l-ai acceptat oare în viața ta numai pentru că n-ai avut pe cine altcineva?
Stela: Vai, Luci, cum poți să crezi așa ceva despre mine? Chiar las eu o impresie atât de proastă?
Lucian: Nu, doctore. Nu din cauza asta, bineînțeles. Însă Alex e pentru mine, nu doar un foarte bun prieten, ci chiar ca un fel de frate mai mare, deci, n-aș vrea să sufere...
Stela: Luci, nu-ți face griji pentru el. Nici eu nu sunt genul ăsta de om. Chiar îmi place de el, sincer! Și de ce spui că nu aveam pe cine altcineva alege? Spre exemplu, chiar pe tine; de ce nu?
Lucian: Poftim?! Cum?! Ăăă... Ah, eu...
Stela: Da, tu, doar ești liber, nu?
Lucian: Ah, păi, eu; să vezi...
Stela: Deci, de fapt, nu ești chiar așa de liber precum pari.
Lucian:...?!... Ce să-ți spun, doctore?! M-ai prins pe picior greșit.
Stela: Și eu ce să înțeleg de aici?
Lucian: Înțelegi ce vrei, doctore. Eu... Mai bine tac!
Stela: Hmm, deci, ești îndrăgostit... N-am să te întreb cine ar fi norocoasa, deși am o bănuială. Bun; în cazul ăsta și tu ieși din discuție, la fel și Mihai. Atunci ar mai fi doar Nis.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Bine. Ca să vezi, încă mai am încredere în tine.
Lia: Ar trebui să ai... Luci, cum era relația ta cu tatăl tău, domnul Iulian Enka?!
Lucian: Poftim? Ce-ți veni să mă întrebi acum de blondul ăla enervant?!
Lia: Hmm... Deci, chiar îl urăști?!
Lucian: Cum?! Să-l urăsc?! De unde ai dedus tu așa ceva?!
Lia: Păi, dacă ori de câte ori vorbești despre domnul Enka, spui "blondul ăla enervant"... Ce crezi că reiese de aici? Ce altceva?
Lucian: Lia, te rog... Nu-mi răstălmăci cuvintele! Chiar nu înțelegi nimic?! Ce fel de om mă crezi?! Cât de groaznic aș putea fi?!
Lia: Luci, nu te supăra; eu doar așa am înțeles.
Lucian: Ca de obicei, ai înțeles total greșit! Auzi la ea, să-l urăsc... Cum ai putea oare să-ți închipui vreodată așa ceva despre mine?!
Lia: Păi, doar din cauza ta, dacă așa spui mereu...
Lucian: Lia, nu ești atentă, niciodată, la nimic! Ascultă-mă doar, poate o să pricepi totuși, poate auzi ce spun eu mereu... Blondul ăla enervant...
Lia: Ah... Vai, scuză-mă, Luci! Acum pricep; de fapt, spui asta cu multă admirație pentru cel la care te referi, cu afecțiune chiar...
Lucian: Exact! Văd că ai priceput, în cele din urmă. Ah... Ce idee nebunească și pe tine! Să-l urăsc?! Cum aș putea oare?! E tatăl meu! La naiba, îl iubesc! Enorm. Nespus de mult. E un om minunat! Absolut minunat! Și mi-a dovedit asta, mai ales în ultimul timp, înainte de plecarea în această misiune afurisită. Uneori mi-aș dori atât de mult să pot fi ca el, atât de calm, de liniștit, de blând, nepăsător, mai ales în unele situații; mi-ar prinde bine. Dar, sigur, cu temperamentul meu, asta ar fi imposibil!
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Știi, anul trecut aveai o părere total diferită despre mine. Aș vrea ca lucrurile să fie din nou la fel ca atunci.
Ly: Da, dar știi că nu mai pot fi la fel ca atunci!
Lucian: Știu... Ia loc, te rog! Și relaxează-te! N-am să te mănânc, pe cuvânt! Serios, nu sunt chiar un monstru... Nu mă privi atât de speriată; n-am de gând să-ți fac absolut nimic! Nici să te sărut. Promit! Jur! Ce vrei mai mult de atât de la mine?
Ly: De ce-aș avea încredere în tine?
Lucian: De ce n-ai avea?! Ți-am dat vreodată vreun motiv?
Ly: Da, mi-ai dat, atunci...
Lucian: Ah, atunci... Știu, am fost un dobitoc! Și-mi cer mii de scuze față de tine, Ly, pentru acel gest necugetat! Chiar nu mă poți ierta? Nu poți trece peste ceea ce s-a întâmplat atunci? Te rog, din nou...
Ly: Nu știu... Nu știu ce să mai cred despre tine, Lucian! După ce te-am văzut la supercomputer, de ziua mamei tale... Mă derutezi continuu!
Lucian: Sunt un ciudat...
Ly: Nu chiar un ciudat. Și totuși, ce făceai pe aici?
Lucian: Nimic deosebit. Înainte de a intra tu, de abia sosisem și... Răsfoiam puțin albumul cu fotografii al Liei.
Ly: N-ar trebui să umbli prin lucrurile ei, dacă ea nu este aici.
Lucian: Știu foarte bine asta, dar tocmai am stabilit că sunt un ciudat, deci, nu mă comport normal... Crezi că am greșit chiar atât de mult, dacă i-am răsfoit puțin albumul?
Ly: Nu, probabil că nu. Știi, de fapt, cred că aș vrea să-l văd și eu, pentru că ea nu mi l-a arătat niciodată. Crezi că s-ar supăra dacă voi arunca și eu o privire?
Lucian: Nu, n-ar avea de ce.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Ați aflat deja cine face parte din Comisia Disciplinară?
Traian: Nu pe toți, dar i-am aflat. Și ține-te bine, președintele Comisiei este o veche cunoștință de-a ta. Se numește Doru Dragoste.
Lucian: Cum?! Ah, dacă-i vorba despre dânsul, e clar: Sunt deja mort și îngropat; caz clasat, fără drept de recurs... Sunt condamnat!
Traian: De ce crezi că ar fi astfel?
Lucian: Păi, e vorba despre fostul meu profesor de istorie. Și câte a îndurat dânsul din cauza mea, a lui Alex și a lui Nis; cine știe mai bine decât mine?! Acum are ocazia să se răzbune...
Traian: Deh, eu v-am spus mereu să fiți cuminți, dar voi trei nu binevoiați să-mi dați niciodată ascultare.
Lucian: Din cauză că totuși, mereu erați de partea noastră.
Traian: Ah, acum tot eu sunt vinovat... Mersi, ești tare drăguț!
Lucian: Dom' director, n-am vrut să spun că ar fi fost vina dumneavoastră. Nu v-am acuzat.
Traian: Lasă, nu contează. Să știi totuși că domnul Dragoste te aprecia mereu, în ciuda nebuniilor tale copilărești. Și nu cred că ar avea în gând posibilitatea răzbunării acum. Deci, nu ești deloc condamnat, nici mort, nici îngropat.
Lucian: Sper să aveți dreptate. De altfel, se va vedea mâine.
Traian: Nu, mâine nu te vei confrunta cu fostul tău profesor de istorie; acesta se va prezenta doar în ultima zi, la pronunțarea deciziei finale a Comisiei, pe care dânsul o va expune. Bineînțeles, între timp, va fi bine pus în temă în legătură cu cazul tău.
Lucian: Nu cred că ar fi nevoie; mai repede i-ar pune dânsul în temă pe ceilalți membrii ai Comisiei, în legătură cu cazul meu.
Traian: Nu, Luci, dânsul nu știe încă nimic despre cele întâmplate recent.
Lucian: Fiind vorba despre mine, nu-i va fi foarte greu să-și imagineze; cu siguranță, nimic bun...
Traian: Crezi că ar avea o impresie atât de proastă despre tine?
Lucian: Mai mult ca sigur.
Traian: Oh, nu-mi place deloc scepticismul ăsta de care dai dovadă; nu-ți este de nici un folos! Ai face mai bine să nu te mai gândești astfel. Încearcă să te aduni!
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lia: Luci, te rog... Aș dori să... Să plec acum.
Lucian: Tremuri... De ce? Chiar îți este frică de mine? Încă îți mai este? Și ție?!
Lia: Nu, nu chiar... Nu de tine.
Lucian: Nu de mine?! Atunci, de cine? Sau de ce? Off... Aș vrea să te cunosc mai bine, să-ți descifrez secretele... Aș vrea să te pot înțelege, dar nu voi reuși. Nu atâta timp cât nu ești foarte sinceră cu mine, pentru că simt că îmi ascunzi ceva. Doar că nu-mi dau seama ce... Dacă aș ști, poate ar fi mai bine. Oricum, așa cum sunt, bun sau rău, prost sau nu, indulgent sau exigent, modest sau lăudăros, arogant, tâmpit, idiot, indisciplinat, sau oricum ai considera tu că aș fi, sunt totuși îndrăgostit de tine. Asta-i sigur! Sunt îndrăgostit nebunește de tine! Și nu de acum, nici de ieri, sau de curând. Ci de ani și ani, de când te-am cunoscut. Te iubesc. Și chiar dacă nici acum nu mi-ai acceptat prietenia, m-ai refuzat din nou, nu contează! Eu n-am să renunț! Nu voi ceda! Am să fac tot posibilul să te cuceresc, odată și odată. Nu ca pe un trofeu, evident, ci să-ți cuceresc doar inima, dragostea ta. Deocamdată, mă bucur că ți-am spus și că știi... Că te iubesc! E totuși un început. Iar pe moment, mă mulțumesc și cu atât.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Diana: Uite, vreau să-ți dăruiesc ceva.
Lucian: Mie?
Diana: Da. Doar dacă-mi promiți că vei lăsa în urmă acea întâmplare.
Lucian: Să-ți promit? Nu vreau să te mint; nu cred că pot, dar cel puțin am să încerc.
Diana: E bine și atât. Iată; lănțișorul meu... Poftim! Ia-l tu, ca să-ți amintească de mine în următorii ani.
Lucian: Dar, mamă, e al tău...
Diana: Bineînțeles că-i al meu. Însă vreau să-l ai tu, ca să nu mă uiți.
Lucian: Știi bine că nu te-aș putea uita nicicând, indiferent de distanța care ne-ar despărți sau anii în care nu te-aș vedea.
Diana: Te cred, dragul meu. Primește însă și acest lănțișor, iar când îți vei aminti de mine, privește-mi chipul din medalion. Eram foarte tânără atunci...
Lucian: Încă mai ești și acum, tânără și frumoasă. În fotografia asta însă pari cu adevărat doar o copilă. Ce vârstă aveai?
Diana: 16, poate aproape 17.
Lucian: 16... Chiar erai doar o copilă. Pot să te întreb de unde ai lănțișorul și medalionul? Sau de la cine?
Diana: Le-am primit... de la tatăl tău.
Lucian: Și de ce nu apare și blondul în fotografie, alături de tine?
Diana: Pentru că atunci n-a avut o fotografie atât de mică, iar după aceea am neglijat... Așa că a rămas doar a mea.
Lucian: A rămas doar fotografia ta? Pe mine nu mă deranjează deloc, dar...
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lia: Deci, mama ta e foarte tânără. Mi se părea mie, dar nu credeam că-i chiar atât de tânără.
Lucian: Avea 38 de ani când am plecat noi.
Lia: Ca să vezi... Mama mea e cu un an mai mare decât dânsa, ea avea 39 de ani atunci. Iar eu credeam mereu că ea era prea tânără când s-a căsătorit, dar ea împlinise deja 18 ani atunci. Și avea 19 când am venit eu pe lume.
Lucian: Și dânsa era destul de tânără. Gândește-te că blonda avea aproape 19 ani când am părăsit Terra. Iar campionul, 18.
Lia: Așa e, ai dreptate.
Lucian: Și uită-te la mine! Am aproape 28 de ani acum și nu numai că nu am un copil sau o soție, dar nici măcar o iubită sau cel puțin, o prietenă apropiată. Iar ea, mama, când avea 28 de ani, eu aveam deja 11. Eram destul de mărișor și-i făceam o groază de belele. Mari de tot, nu glumă!
Lia: Deci, nu erai prea cumințel.
Lucian: Cumințel, eu?! Glumești, nu?! Nu cunoșteam sensul acestui cuvânt. Însă eu nu mi-am dorit niciodată să mă căsătoresc atât de devreme, ca ea. Și cred că încă nu sunt prea bătrân.
Lia: Păi, sigur nu ești.
Lucian: Acum nu. Nu încă. Însă când vom ajunge înapoi, pe Terra, da! Voi avea cel puțin 34, dacă vom reuși să ajungem la timp. Mi se pare destul de mult.
Lia: Nu-i chiar atât de mult; cel puțin, cu siguranță, nu vei fi deloc bătrân!
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Dacă voi mai pleca în această misiune.
Traian: Nu spune prostii; sigur vei pleca! Nu se va ajunge atât de departe încât... Fără tine, n-ar mai putea fi vorba despre nici un fel de misiune. Dar nu, nici nu vreau să-mi imaginez o asemenea posibilitate. Trebuie să se rezolve cumva situația asta; ia spune, acum, dacă tot suntem în oraș, ai fi dispus să mergem împreună până la domnișoara consilier acasă, să stăm puțin de vorbă cu ea și cu părinții ei?
Lucian: Poftim?! Nu, dom' director, mai bine nu!
Traian: De ce nu, băiete?
Lucian: Ce rost ar avea?
Traian: Am putea-o convinge să-și retragă reclamația; nu-i timpul pierdut.
Lucian: Nu, lăsați... Nu cred că ea și-ar retrage-o.
Traian: De ce nu crezi? Deci, ai supărat-o totuși cu ceva?!
Lucian: Nu, dom' director, n-am supărat-o deloc.
Traian: Luci, din cuvintele tale, așa reiese.
Lucian: Înseamnă că m-am exprimat greșit, deși s-ar putea s-o fi deranjat faptul că de vreo câteva ori m-a surprins când fetele din Institut s-au năpustit asupra mea; dar nu-i vina mea, nu eu le-am provocat!
Traian: Luci, eu te cred, dar cine știe ce-și închipuie domnișoara... Tocmai de aceea, pentru a evita pe viitor asemenea incidente, ar trebui să-mi spui numele acelor domnișoare, să nu te mai deranjeze altă dată. Uite, îți promit chiar că n-am să fiu deloc aspru cu ele, nu voi lua măsuri severe împotriva lor, iar dacă nu va fi cazul, nu voi lua deloc, nici un fel de măsuri; vreau doar să le conving să te lase în pace.
Lucian: Credeți că ați putea reuși?
Traian: N-ar fi imposibil, dacă ele se vor dovedi înțelegătoare și cooperante. Te rog, Luci, măcar atât permite-mi să fac pentru tine, dacă la domnișoara acasă nu vrei să mergem, să încercăm să oprim acțiunea pornită împotriva ta; dă-mi o listă, măcar cu câteva dintre ele și repet, te asigur că voi fi foarte înțelegător cu acele fete, admiratoarele tale, iar tu știi prea bine că eu nu promit în zadar.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Deci, un singur lucru este foarte clar pentru mine acum, în acest moment. Anume, atunci erai îndrăgostită de mine, chiar dacă nu mă cunoșteai personal, nu mă întâlnisei încă. Sunt cuvintele tale, nerostite, însă scrise clar aici, de mâna ta, în aceste foi, fără să te fi obligat cineva... În plus, se pare că nu ți-ai schimbat părerea nici după ce m-ai întâlnit prima oară. Nu te-am dezamăgit... Întrebarea este dacă încă mă mai iubești, chiar și acum, după atâta timp?! Pentru că eu, da, te iubesc, chiar foarte mult, doar ți-am spus, de atâtea ori... Și dacă aș fi știut că și tu... Uff... Totul este atât de greu și nu știu de ce... Spune-mi, Lia, sincer... Mă iubești sau nu?!
Lia: Luci, te rog... E atât de jenant...
Lucian: Jenant?! Ce-ar putea fi jenant?! Mie nu mi se pare.
Lia: Situația asta... Mă simt penibil! Te rog...
Lucian: De ce? Pentru că am aflat astfel că erai îndrăgostită de mine? Nu mi se pare deloc jenant. Nu-i nimic rău în asta.
Lia: Poate că nu, dar... De moment ce ai aflat despre modul în care... M-am îndrăgostit de tine, fără a te cunoaște personal măcar... Ce crezi oare acum despre mine?
Lucian: Ce cred despre tine...?! Cred că ești minunată. Și te iubesc! Tot mai mult. Din ce în ce mai mult. Ar trebui să știi că, odată formate, eu nu-mi schimb deloc părerile. Și mă abțin să-ți fac complimente, pentru că știu că nu le apreciezi, le consideri doar vorbe goale, nedemne de luat în seamă. Însă dacă ar fi după mine, n-aș înceta cu complimente la adresa ta. Pentru că ești... Absolut fascinantă! Ai un efect asupra mea așa cum nimeni nu l-a avut vreodată. Și nici n-aș fi crezut că vreo persoană ar putea deține controlul asupra mea. Însă s-a întâmplat... Eu m-am îndrăgostit de tine din prima clipă în care te-am zărit, pentru că, din nefericire, n-am avut niște colegi care să te fi cunoscut din timp și să mi te fi descris amănunțit, altminteri aș fi pățit același lucru ca și tine. Adică, m-aș fi îndrăgostit fără a te fi cunoscut pe tine personal înainte... Însă, cum, ne-cum, eu te iubesc! Din tot sufletul meu! Mult de tot... Dar tu... Mă mai iubești? Încă?! Și acum? Da, sau nu?!
Lia: Da, Luci, te iubesc... Dar...
replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Diana: Ah, cred că nu te-am înțeles niciodată; nici acum nu reușesc să te înțeleg... De ce n-ai încercat să-ți refaci viața?
Traian: Ce-ar mai fi fost de refăcut, după ce mi-ai distrus-o tu?!
Diana: Încă ți-o poți reface și acum, doar n-ai nimic de pierdut, nu e deloc târziu; ești tânăr... N-ai decât 39 de ani, ești director, chipeș, înstărit... Ce aștepți?
Traian: Chiar n-ai înțeles nimic! Niciodată... Cum crezi că aș putea manifesta interes pentru vreo altă femeie? N-ai priceput că tu ai fost totul pentru mine?
Diana: Traian, eram niște copii pe atunci; mult prea tineri pentru a înțelege unele lucruri. Îți puteai însă întemeia o familie, mai târziu...
Traian: Fără tine? Crezi că ar fi fost posibil?
Diana: Da; de ce nu? Meriți să fii fericit.
Traian: Dar n-aș putea, pricepe odată!
Diana: Nu, nu pricep; ce te reține?
Traian: Tu... Mă doare amintirea ta, răul pe care mi l-ai făcut... Cum crezi că aș mai putea avea vreodată încredere oarbă într-o altă ființă gingașă, cu chip înșelător?! Ai ucis în mine totul! L-ai preferat pe blondul acela, cu care încă ești și acum...
Diana: Da, l-am preferat, pentru că-l iubeam și încă îl iubesc. Eu eram prea mică, iar el... Era pentru mine omul ideal, mai mare, cu o situație stabilă; îmi putea oferi siguranța materială și liniștea unui cămin. Avea un serviciu bun, stabil...
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!