Iulian: Ce face Luci?
Diana: Stă. Ce-ar putea?! Nu-mi place cum te-ai purtat astăzi. Ai fost cam ursuz, mai ales față de familia domnișoarei biolog.
Iulian: Ce-ai fi vrut? Să par bucuros, când de fapt nu eram?
Diana: Ce motive aveai să nu fii?
Iulian: O grămadă. Dar cel mai mult m-a indispus faptul că l-ai lăsat pe Luci să rămână cu directorul în seara asta!
Diana: Doar câteva ore, Iuli... Nu puteam să-l refuz.
Iulian: Câteva ore?! Nu era oare de ajuns că a stat o săptămână întreagă la el? Și că, în plus, l-a văzut în tot timpul ăsta, zi de zi, mai mult chiar decât noi? Ce-i mai trebuiau câteva ore?
Diana: Te rog, fii înțelegător!
Iulian: Am fost întotdeauna; prea înțelegător, prea tolerant...
Diana: Iuli, te rog! N-are rost să ne certăm.
Iulian: Evident, n-are; nici nu vreau și nici n-am de gând. Așa că poți sta liniștită: Orice supărare mi-a trecut deja.
Diana: Mulțumesc. Avem destule pe cap, nu ne trebuia încă o grijă în plus.
Iulian: Sigur... Am să urc și eu puțin până la Luci. Crezi că l-aș deranja?
Diana: Nu știu. Încearcă!
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre timp
- citate despre șefi
- citate despre trecut
- citate despre toleranță
- citate despre săptămâni
- citate despre supărare
- citate despre seară
- citate despre prezent
- citate despre ore
Citate similare
Diana: Iuli!
Iulian: Da, dragă.
Diana: Mulțumesc.
Iulian: Pentru ce? Pentru mașina asta? Îți place așa de mult?
Diana: Nu chiar pentru mașina asta, deși îmi place destul de mult.
Iulian: Atunci pentru ce-mi mulțumești? Cumva pentru că ți-am propus să-ți iei și tu permis de șofer?
Diana: Nu, Iuli... Pentru că te-ai împăcat cu Luci; asta-i mult mai important decât orice altceva.
Iulian: Ah, asta era... Să nu crezi că m-am împăcat cu el doar din cauza cuvintelor tale, deși poate și acelea m-au influențat destul de mult; nu puteam risca să-mi pierd familia din cauza unei neînțelegeri. Tu și Luci sunteți foarte importanți pentru mine, ocupați primul loc în viața mea; restul cade pe plan secundar. Dar chiar și fără cuvintele tale, tot nu puteam risca nimic. Cu ocazia acestei neînțelegeri, mi-am dat seama cât de mult țin de fapt la băiatul ăsta; dar am și motive, o sumedenie... Toată noaptea n-am putut dormi, nu reușeam să închid un ochi, din cauza frământărilor care m-au chinuit până când am stat de vorbă cu el. Doar așa m-am putut liniști...
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre mulțumire, citate despre cuvinte, citate despre viață, citate despre somn, citate despre noapte, citate despre familie sau citate despre automobiliști
Diana: Deci, te-a deranjat propria atitudine pe care o adoptasei față de el?
Iulian: Da... Aveam mustrări de conștiință, pentru că știu că el nu-i deloc un băiat rău, nu poate fi indisciplinat, dar nu-ți fie teamă, m-am revanșat față de el azi; sper...
Diana: Cum?!
Iulian: I-am spus unele lucruri pe care nu le-a auzit prea des de la mine.
Diana: Ce i-ai spus?
Iulian: Nu-ți fie teamă; nimic rău.
Diana: Vai, Iuli, mă bucur nespus de mult că ești din nou în relații bune cu el; și cu mine... Poate că meriți chiar și o recompensă pentru asta, măcar din partea mea.
Iulian: Te iubesc, Diana... Și pe Luci, evident; voi sunteți familia mea. Ce altceva mi-aș putea dori? Am o soție fermecătoare și un fiu minunat. N-aș putea suporta nici gândul că v-aș pierde... Hai însă să intrăm; prea le dăm subiecte de comentat celor de afară. De ce-or sta și în ploaie aici? N-au altceva mai bun de făcut oare?
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre soție
- citate despre ploaie
- citate despre iubire
- citate despre gânduri
- citate despre frică
- citate despre dorințe
- citate despre căsătorie
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Diana: Iuli, de ce te porți așa cu Luci? De ce-i provoci suferință?
Iulian: Suferință?! Lui?! El suferă?! Și eu cum crezi că m-am simțit, când, din cauza lui, am fost luat la întrebări de către cei din Comisie? Sau acum, când am văzut prin ziare scris despre el, sau am auzit vorbindu-se la știri, ca despre un element rău?!
Diana: Ah, acum nu-ți convine, imediat îl consideri vinovat...
Iulian: Păi, că doar n-oi fi eu vinovat.
Diana: Dar până acum era bine, te simțeai mândru când se vorbea despre "domnul comandant".
Iulian: Bineînțeles că eram mândru de performanța lui, dar acum cu ce mă pot mândri? Cu un act de indisciplină?!
Diana: Te-ai gândit măcar o clipă că totuși ar putea fi nevinovat? Nu... Tu te-ai grăbit să-l acuzi, să-l judeci, te-ai grăbit să crezi că ar putea fi rău. N-ai vrut să fii de partea lui.
Iulian: Să fiu de partea lui?! Cum să fiu de partea lui, când are probleme de acest gen, cu disciplina...
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre mândrie, citate despre știri, citate despre vinovăție, citate despre suferință, citate despre nevinovăție, citate despre jurnalism sau citate despre bine și rău
Diana: Aici ai de gând să lași mașina, Iuli; afară, în ploaie?
Iulian: Unde altundeva, dragă?
Diana: În garaj ar fi cel mai indicat, nu crezi?
Iulian: Ar fi, într-adevăr, dar acolo n-are loc; e deja cealaltă.
Diana: Cealaltă e veche.
Iulian: Tocmai; e veche. N-ar rezista afară, în ploaie... Asta-i nouă; deocamdată rezistă foarte bine. Dar cum, îi porți deja de grijă? Parcă nu erai de acord cu cumpărarea ei.
Diana: Acum, dacă tot am luat-o și am dat o grămadă de bani pe ea, e normal să-i port de grijă.
Iulian: Tu ai dat? Eu, dragă; erau salariul și economiile mele. Banii tăi sunt intacți, în siguranță.
Diana: Nu contează...
Iulian: Ai dreptate. Repet însă, deocamdată, nu există motive de îngrijorare în privința ei. Mai târziu, va trebui să luăm măsuri; cred că vom fi nevoiți să lărgim garajul, să-i facem loc și acesteia, lângă cealaltă.
Diana: Vrei s-o păstrăm și pe aceea?
Iulian: Desigur; doar nu-mi sugerezi s-o vindem... E foarte importantă pentru mine! Nu m-am gândit nici o clipă la această variantă. Mă simt foarte legat de ea; n-aș renunța niciodată la ea.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre bani, citate despre superlative, citate despre siguranță, citate despre salariu, citate despre existență sau citate despre dreptate
Traian: Luci, poți să-mi explici ce-i cu obrajii tăi? Iarăși?!
Lucian: Ce-i cu ei, dom' director?
Traian: Ai urme de ruj... Să nu-mi spui că așa te-ai prezentat în fața Comisiei Disciplinară astăzi și așa ai rămas acolo tot timpul, la audierea finală, fără să te ștergi măcar?!
Diana: Vai, dragul meu... Scuză-mă, te rog, Luci, de la mine ți-au rămas urmele astea. Ți-amintești; eu te-am sărutat pe obraji chiar înainte ca tu să intri în sală...
Lucian: Cum așa, mamă?!
Diana: Îmi pare rău, nu mi-am dat seama. Crede-mă, Luci, n-am vrut să te pun într-o asemenea situație neplăcută, în fața celor din Comisie...
Lucian: Mamă, știi ce poate însemna asta?!
Iulian: Vai, Diana, cum ai putut să faci una ca asta?
Diana: Regret, n-am vrut.
Iulian: Lasă, Luci, va fi bine! Orice ar fi...
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre sărut, citate despre ruj, citate despre mamă sau citate despre cosmetică
Iulian: Ce chei? De la care director?
Diana: Nu știai, Iuli, că fiul tău umblă prin oraș cu mașina directorului Institutului? Se pare că acesta i-a dat cheile de la mașină, până pe 27 iunie.
Iulian: Cum adică umblă cu mașina directorului? Eu văd doar că umblă cu un papagal colorat pe umăr, cu care s-a ales în locul câinelui său.
Diana: Nu glumi, e ceva foarte serios! Ar trebui să luăm măsuri severe.
Iulian: Ce măsuri, Diana?! Fii serioasă! Nu exagera, te rog! Dacă directorul i-a dat cheile mașinii sale, lasă-i în pace! Băiatul n-are decât să umble cât vrea prin oraș sau prin alte părți cu mașina directorului, dacă acesta i-o pune la dispoziție.
Diana: Ce tot spui?!
Iulian: Păi, doar de asta i-a dat cheile, nu?! Ca să se plimbe cu ea!
Lucian: Știi ce, blondule, de data asta sunt de acord cu tine. Ceea ce nu se întâmplă foarte des.
Iulian: Păi, da, Luci... Aș vrea să știi că eu am fost de acord chiar și cu plecarea ta în această misiune, încă de atunci, din seara aceea, doar că mama ta s-a împotrivit cu îndârjire; atitudinea ei n-a dus la nimic bun. Eu am avertizat-o, dar n-a vrut să mă asculte.
Lucian: Știu, blondule, mi-a spus; și mă bucur că mă susții.
Iulian: Ce-i cu Rikky ăsta? Ce tot cere biscuiți, bomboane și chei? Și cum o să dormi cu el, dacă nu se dă jos de pe umărul tău?
Lucian: Eu sper că o să se dea jos în cele din urmă.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre umor, citate despre plimbare, citate despre papagali, citate despre pace sau citate despre oraș
Diana: Te-ai întors acasă, Luci? Cu cine vorbeai? Cu vreunul dintre body-guarzii tăi? Haideți, intrați, lăsați-i pe Rikky și pe Nero...
Traian: Sărut mâna, doamnă.
Diana: Domnule director, ce surpriză! Cu ce ocazie pe la noi?
Traian: L-am adus pe fiul dumneavoastră acasă...
Diana: Cred că Luci se descurca și singur; de altfel, parcă era însoțit de doi body-guarzi.
Traian: Nu și-n această seară.
Diana: Iuli, mi-ai spus că Luci e cu unul dintre body-guarzii săi.
Iulian: Scuze, dragă, era întuneric, așa mi s-a părut... Nu știam că vom avea oaspeți atât de distinși în seara asta... Cărui fapt îi datorăm onoarea acestei vizite, domnule director?
Traian: Am venit cu Luci; nu-l puteam lăsa singur.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre întuneric, citate despre surprize, citate despre onoare, citate despre mâini sau citate despre acasă
Lucian: Mamă, spune-i blondului să vină puțin!
Diana: Bine, dragul meu.
Lucian: Dă-mi proiectul tău, Mihai! Ia vezi, blondule, uită-te puțin peste foile astea!
Iulian: Roboți?! Bine lucrat! Bravo, tinere! Felicitări! Ai un proiect de nota 10. Am să-l mai studiez puțin când mă voi întoarce, dacă nu pleci până atunci; nu voi întârzia prea mult.
Mihai: Mulțumesc, domnule. Dacă se poate, am să vă aștept.
Iulian: Și acum, hai, domnule kilometru! De ce mai stai? Te-ai răzgândit? Nu vrei să mai plecăm?
Nistor: Ba da, domnule, dar... Or fi plecat body-guarzii?
Iulian: Să vedem cât de eficient e directorul vostru; a trecut sfertul de oră... Diana, ia vezi, au plecat body-guarzii geografului?
Diana: Nu știu dacă au plecat, mai sunt încă patru.
Nistor: Înseamnă că au plecat. Dacă ar fi rămas, ar fi fost șase, cu cei ai campionului...
Iulian: Mda; ce calcul complicat... Atunci hai să mergem, Nistor, ce mai aștepți?
Nistor: Sigur, domnule... Șefu', mersi pentru ajutor!
Lucian: Cară-te odată, Nis!
Iulian: Luci, sigur nu-i nici o problemă cu mașina prietenului tău?
Lucian: Pa, blondule. Cheile sunt în mașină; le găsești pe acolo.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre tinerețe, citate despre sport, citate despre roboți sau citate despre prietenie
Diana: Ia te uită la Rikky; credeam că numai pe umărul lui Luci stă.
Lia: Ah... Singur s-a așezat la mine.
Diana: Bineînțeles. N-a zis nimeni că l-ai fi așezat tu cu forța.
Iulian: Știi de unde avem acest papagal, domnișoară?
Lia: Da; de la colega noastră cea blondă, Maria, domnișoara biolog.
Iulian: Așa-i; de la ea.
Diana: Dacă ai vedea câte animale are fata aceea blondă acasă... Eu am văzut; am fost cu Luci și cu Nero, pentru că se îmbolnăvise câinele. Și m-am speriat îngrozitor de un șarpe imens, un piton galben încolăcit pe covor, căruia colega voastră îi zicea Marta. Vai, cât era de mare! Iar Luci l-a mângâiat. Mai târziu m-am trezit cu un șoarece din acela de rasă... Cum naiba îi zice?!
Iulian: Hamster, dragă...
Diana: Așa; exact. Un hamster din ăla mi se urcase pe picior! Și câți câini, câte pisici... Mai avea și papagali din ăștia, dar Rikky era cel mai drăgălaș. N-a vrut să mai plece de pe umărul fiului meu, iar aseară, când domnișoara blondă a venit să-l ia acasă, Rikky n-a vrut; a preferat să rămână la noi. Așa ne-am ales cu un papagal. În plus, Luci s-a dus să-l ia pe Nero acasă, de la domnișoara blondă; îl lăsase acolo cu o seară în urmă, pentru ca mama domnișoarei, medic veterinar, să-l țină sub observație. Eu n-am mai vrut să merg din nou acolo, în acel apartament, unde, din cinci camere, patru sunt ocupate de felurite animale; nici nu vreau să-mi închipui ce fel de animale or fi pe acolo. Luci a vizitat toate camerele, eu nu! De Rikky însă îmi place; și de Nero, evident, doar m-am obișnuit cu el. Luci mi-a reproșat că l-aș fi lăsat intenționat fără hrană și apă timp de o săptămână, cât a lipsit el de acasă, dar nu-i chiar așa.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre șerpi, citate despre câini, citate despre zoologie sau citate despre sperieturi
Diana: Iuli, cum ai putut să umbli atât de mult prin oraș cu mașina aia; știi bine că nu-i a noastră!
Iulian: Lasă, dragă, doar nu-i nici o problemă. Este, Luci?
Lucian: Sigur, blondule, e-n ordine!
Iulian: Vezi, Diana, băiatul zice că e-n ordine. Și-n plus, tocmai dat fiind că m-am plimbat atât prin oraș, acest lucru m-a ajutat să mă decid să-mi cumpăr și eu o mașină ca asta, sau măcar asemănătoare.
Diana: Poftim?!
Iulian: Ai auzit bine; o să-mi cumpăr una. Mai ales că-mi pot permite acum.
Diana: Și cu cea veche ce-o să facem?
Iulian: Las-o acolo, în garaj, e bătrână, dar o mai fi bună și ea vreodată la ceva... Oricum, îmi voi lua una din asta nouă, elegantă, modernă. Ce zici, Luci, dacă o să cer salariul în avans, pentru luna iunie, poate și pe iulie, cu clauzele promise, prietenul tău va fi de acord?
Lucian: Cred că da, ai șanse.
Iulian: Atunci luni de dimineață să mă aștepți, vom pleca împreună la Institut; o să-i las o cerere prietenului tău. Sper să mi-o aprobe.
Lucian: Sigur, blondule, luni de dimineață. Și nu-ți face probleme, dom' director îți va aproba cererea.
Diana: Ah, nu-mi vine să cred că te gândești la altă mașină!
Iulian: De ce nu, dragă; doar nu-i interzis să-mi cumpăr o mașină nouă?
Lucian: Hai, Mihai; să mergem.
Mihai: Hai.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre promisiuni, citate despre interdicții, citate despre dimineață sau citate despre bătrânețe
Iulian: Luați loc, vă rugăm!
Traian: N-am să pot rămâne prea mult, e târziu și oricât de important ar fi Luci pentru mine, nu pot neglija nici Institutul.
Diana: Domnule director, relaxați-vă! Institutul nu fuge de acolo. În plus, mâine e sâmbătă, o zi liberă.
Traian: Liberă?! Nu și pentru mine...
Diana: Parcă ziceați că Luci fi deprimat. N-am înțeles însă de ce ar fi deprimat?
Traian: Doamnă, vă rog... Vă repet, motivele lui vi le va spune chiar el, după plecarea mea.
Iulian: Acum vă luați mașina, presupun.
Traian: Nu. Încă i-o las fiului dumneavoastră; eu voi lua un taxi... Ne vedem luni, Luci.
Lucian: Poate și mai curând, dom' director; spre exemplu, mâine.
Traian: Oricând dorești.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre zile libere, citate despre viitor, citate despre taxi sau citate despre libertate
Diana: Luci... Cine sunt oamenii aceia din curte?
Lucian: Body-guarzii noștri, mamă.
Diana: Cum?! Și de ce stau acolo? Nu intră în casă?
Lucian: I-am invitat, dar dacă nu vor, nu-i pot obliga.
Diana: Nu; cum să obligi oamenii... Și totuși, să stea așa, acolo... Ce ciudat! Și mașina aia albastră... Luci, cu ce-ați venit acasă?
Lucian: Cu mașina directorului, mamă, bineînțeles.
Diana: Cum ai putut?! Ți-am interzis...
Lucian: Lasă, mamă...
Diana: Ah; și am uitat, din cauza ședinței, să vorbesc despre chestia asta cu directorul, dar mâine n-o să uit din nou.
Lucian: Îți pierzi timpul de pomană, mamă!
Iulian: Ai venit cu mașina directorului, fiule? Ce interesant! Ah, de n-ar fi toți reporterii ăștia, poliția, body-guarzii voștri... Aș admira în voie mașina aia... Scuze, domnișoară; bună seara!
Maria: Bună seara, domnule.
Lucian: Salut, blondule.
Iulian: Luci... Haideți dincolo!
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre vorbire, citate despre polițiști sau citate despre albastru
Lucian: Salut, blondule.
Iulian: Să nu-mi spui că mi-ai făcut rușinea de a ajunge în fața Comisiei Disciplinare a Institutului!
Lucian: Îmi pare rău, blondule...
Iulian: Cum?! Nu se poate! E înjositor! În 30 de ani, de când lucrez aici, n-am ajuns în asemenea situație și nu mi-am închipuit niciodată că tocmai tu ai fi capabil de așa ceva! Cum e posibil?!
Traian: Domnule Enka, vă rog să vă calmați! Nu astfel trebuie să vă purtați cu Luci; are nevoie de sprijinul dumneavoastră.
Iulian: Nu-mi spuneți dumneavoastră mie cum să mă port cu fiul meu! Rușine, Luci; rușine! Nu mă așteptam la una ca asta din partea ta... Mă dezamăgești! Comandantul misiunii... Halal!
Diana: Te rog, Luci, nu-l lua în seamă; o să-i treacă...
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre rușine sau citate despre posibilitate
Lucian: Ce-i cu tine, băiete? Ești flămând și însetat? Mamă, ce i-ați făcut lui Nero?
Diana: Cum adică, dragul meu? Ce-i puteam face?
Lucian: I-ați dat sau nu apă și mâncare zilele astea?
Diana: Dacă i-am dat sau nu?! Cine știe? Eram atât de preocupată din cauza ta, încât nu-mi dau seama.
Lucian: Eram sigur. E clar: L-ați neglijat, deși știați foarte bine cât de mult țin la el. Nu numai că nu i-ați dat să mănânce și să bea, dar în plus, l-ați mai și lăsat pe afară!
Diana: Dragul meu, liniștește-te! De Nero roboții trebuiau să se ocupe; poate i-au dat ei apă și mâncare.
Lucian: Nu cred, mamă; pentru a avea grijă de Nero, roboții trebuiau programați, sau cel puțin trebuia să li se spună să se ocupe de el, în lipsa mea. Voi le-ați spus măcar așa ceva?
Diana: Nu știu, dragul meu; eu nu... Poate tatăl tău; știi ceva, Iuli?
Iulian: Poftim?! Ah, despre Nero vorbeați? Nu... Nu știu nimic.
Lucian: Deci ați uitat! O săptămână întreagă! Nu-mi vine să cred! Bietul Nero; nu știu cum a rezistat atât! Probabil doar dorul de mine l-a mai ținut în viață. Uită-te la el, mamă! Vezi în ce hal arată?
Diana: Liniștește-te, fiule; doar n-a pățit nimic. Mie mi se pare că arată foarte bine. E teafăr!
Lucian: Ți se pare, mamă!
Diana: Pe cine suni?
Lucian: Pe o colegă.
Diana: La ora asta?! N-o deranja degeaba, din cauza câinelui, doar n-are nimic grav.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre mâncare, citate despre zile sau citate despre uitare
Lucian: Mai aveai de gând să stai mult, mamă?
Diana: N-am întârziat prea mult, Luci; de altfel, m-am grăbit cât am putut.
Lucian: Rikky, Nero, să fiți cuminți! Ne vedem diseară.
Diana: Luci, tu cu ce mașină vrei să plecăm?
Lucian: Cu a directorului, mamă.
Diana: Dar...
Lucian: De cealaltă s-ar putea să aibă nevoie blondul mai târziu; vine și el la Institut.
Diana: Bine; să zicem că accept. Dar domnii aceia doi chiar trebuie să ne însoțească?
Lucian: Se pare că da; n-avem încotro. Dacă vrei fără ei, va trebui să pleci mai târziu, cu blondul.
Diana: Nu, lasă... Hai!
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Traian: În plus, nu i-am dat doar mașina, ci și celularul meu, acesta definitiv.
Diana: Telefonul? Care telefon?!
Traian: Al meu, doar ți-am spus. Nu ți l-a arătat?
Diana: Nu. Nu-i bine ceea ce faci; mașina și telefonul sunt lucruri de valoare, nu se împrumută.
Traian: Te rog, Diana! Mașina și telefonul?! Eu mi-aș da și viața pentru Luci, i-aș pune totul la dispoziție, iar tu faci gălăgie pentru niște obiecte, chipurile, de valoare?
Diana: Dar nu înțelegi că nu-ți poți permite să fii atât de atent cu el?
Traian: Nu, nu înțeleg! Luci nu știe că eu sunt tatăl lui; de fapt, nimeni nu știe asta, cu excepția a câtorva persoane; le putem număra pe degete... Te rog, nu-mi răpi și plăcerea de a-i oferi câteva lucruri, de a-i pune la dispoziție tot ceea ce-i este necesar; atât îți cer! În schimbul a ce? A nimic! Nu vreau decât să știu că lui îi este bine; crezi că-i prea mult?! Am acceptat tăcerea, am acceptat să tăinuiesc ceva ce... Și crede-mă, mi-e foarte greu! Nu-mi cere și să-l ignor! Nu sunt dispus să mai accept. Ce vre, i de fapt? Vrei să vorbesc în public despre toate astea? Acum? În acest moment?
Diana: Nici gând!
Traian: Atunci, nu insista! Deja am făcut prea multe compromisuri, doar pentru tine. Ce-am obținut în schimb? Nimic. Măcar o fărâmă din atenția ta? Nici gând! Am prea multe pretenții, nu-i așa?
Diana: Nu...
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre telefon, citate despre valoare, citate despre tăcere, citate despre telefonul mobil, citate despre schimbare sau citate despre plăcere
Diana: Ce de animale la familia aceea...
Lucian: Multe și frumoase. Te-ai făcut de râs, mamă; mai bine rămâneai acasă.
Diana: De ce? Pentru că m-am speriat de șarpe, apoi de șobolan?
Lucian: Era un hamster mititel, mamă, iar șarpele era unul neveninos, un piton, unul blând. Iar tu te-ai cam dat în spectacol.
Diana: Regret, mie nu-mi plac chiar toate animalele, ca oamenilor acelora; nu e deloc ceva condamnabil.
Lucian: Poate că nu, mamă, dar nici chiar așa, ca tine... Puteai mângâia măcar hamsterul puțin, nu te mânca.
Diana: Ce tot vorbești? Nu-ți dai seama ce spui? Eu nu l-am mân-gâiat nici pe Nero niciodată și tu ai fi vrut să ating șobolanul acela jegos? De ajuns că mi s-a urcat pe picior!
Lucian: Ah, deci, nu l-ai mângâiat niciodată pe Nero. Deci, de fapt nu-l iubești, deloc; cred că de abia aștepți să moară, să scapi de el, doar e bătrân.
Diana: Nu-i adevărat! Chiar dacă nu mă crezi, țin totuși la Nero, în felul meu, dar nu-mi place apropierea asta directă, exagerată, față de animale; e mai bine să se păstreze o oarecare distanță.
Lucian: Tu ai păstrat-o, mamă, una imensă; l-ai ținut pe bietul Nero fără apă și hrană timp de o săptămână întreagă. Ce zici de asta? E o faptă scuzabilă?
Diana: Te rog, Luci; ți-am mai spus că n-a fost deloc intenționat. Trebuie să mă crezi.
Lucian: Bine; să zicem că accept. Dar sper că nu astfel îl vei îngriji pe Nero și după plecarea mea în misiune.
Diana: Promit că nu se va mai repeta. Voi avea grijă de câinele tău, Luci.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre animale sau citate despre râs
După plecarea blondului, Traian Simionescu oftă scurt. "Rivalul" său... Într-adevăr, se părea că el învinsese, ieșise în avantaj; Lucian și Diana se numeau Enka, nu Simionescu... Deci, el, directorul, pierduse. Era singur... Se resemnase sau nu încă? Oare mai spera la vreo minune? Diana îl preferase pe Iulian, deși acesta era cu 11 ani mai mare decât ea, iar la 49 de ani, Iulian Enka încă era blond. Nefiresc de blond și nu era vopsit; părul nu începuse deloc să-i albească, nici măcar pe alocuri, câtuși de puțin... Iar acest domn blond trecea oficial drept tatăl lui Lucian.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre păr blond, citate despre păr sau citate despre alb
Iulian și Diana coborâră treptele navei albastre. Afară, seară călduroasă de vară; soarele încă strălucea pe cerul senin, iar vântul, potolit, nici măcar nu adia. Ceva mai în față, Diana o zări pe blonda cea mărunțică și pe părinții acesteia; nu uitase vizita în straniul ei apartament plin de animale. Ținând însă cont de ceea ce-i spusese Luci, se grăbi să-i ajungă din urmă; blondul nu grăbi deloc ritmul pașilor (de parcă îi era ciudă că fiul său rămăsese cu directorul, deci, de fapt, adevăratul tată).
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre vânt, citate despre tată, citate despre ritm sau citate despre Soare
Iulian: Îmi place! Ai plecat cu un câine negru și te-ai întors cu un papagal multicolor; nu-i rău... Foarte interesant! Acum, că i-ai dat și chei papagalului, o să poți dormi... Văd că mănâncă multe dulciuri și-ți spune "șeful"; parcă ar fi Nis.
Lucian: Noapte bună, blondule.
Iulian: Noapte bună, fiule. Sper că mâine ai să treci și pe aici cu mașina aia albastră, a directorului, să te văd și eu la volanul ei.
Lucian: Am să încerc.
Diana: Nici prin gând să-ți treacă să îndrăznești! Iuli, nu-l încuraja!
Iulian: Aș, dragă...
Lucian: Noapte bună, mamă.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre încurajare sau citate despre negru