Sonya: Spune-mi, Lucian, nu-i aşa că-i mai frumos la voi, pe Terra, decât aici, la noi?
Lucian: Depinde. E frumos şi acolo, dar şi aici, însă n-are rost să facem asemenea comparaţii, deci nu e bine să abordăm acest subiect. Amândoi ştim foarte bine care anume sunt diferenţele sau mai bine zis, diferenţa, unica, singura existentă, sau măcar cea mai importantă. Restul... E mai puţin relevant.
Sonya: Ai dreptate. Spune-mi, nu ţi-e dor de planeta ta?
Lucian: Ba da, evident. Dar nu-i indicat să-mi aminteşti acest amănunt.
Sonya: Totuşi, presupun că în acest moment ai vrea să fii acolo, pe planeta ta. Nu-i aşa că aici te-ai plictisit deja?
Lucian: Nu m-am plictisit încă, deşi... Te rog, să nu mai vorbim despre asta. E normal să-mi fie dor de planeta mea, însă nu pot spune că nu m-aş simţi bine aici.
Sonya: Eşti drăguţ; foarte amabil, subtil...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonya: Şi totuşi, nu despre acel raport e vorba, ci despre jurnalul ei personal; măcar acest amănunt l-am observat detaliat, din apropiere...
Lucian: Ciudat... De ce să fi scris Lia despre mine în jurnalul ei personal?
Sonya: Pentru că te iubeşte. Şi tu pe ea. Nu-i aşa?
Lucian: Sonya, de câte ori să te rog să nu mai vorbim despre ea? Înţelege! Nu vreau să punem în discuţie sentimentele mele. N-am de gând să mă destăinuiesc faţă de tine sau altceva asemănător.
Sonya: Spune-mi măcar dacă eşti îndrăgostit sau nu...
Lucian: Ah, nu... Ascultă, Sonya, sunt drăguţ şi amabil, dar dacă mai continui mult astfel, insistând pe subiectul ăsta, am să-mi pierd răbdarea şi să ştii că mă voi întoarce imediat înapoi în navă, chiar dacă ar fi un gest grosolan şi nepoliticos din partea mea! Îmi asum acest risc.
Sonya: Luci, nu vreau să te supăr, dar insist doar pentru că... Vreau să-mi răspunzi la această întrebare, cu sinceritatea care te caracterizează, pentru că s-a întâmplat, fără voia mea, ceva ce n-am putut evita...
Lucian: Ce vrei să spui?!
Sonya: Nimic rău... Îmi pare rău, ştiu că nu trebuia, n-am vrut, dar... M-am îndrăgostit de tine.
Lucian: Oh, nu... Nu se poate! Asta-i grav! Dar nu... Nu e bine! Chiar deloc.
Sonya: Ştiu că nu trebuia, dar... Îmi pare rău.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonya: Vezi, localnicii tot pe tine te consideră ca fiind comandantul vizitatorilor de pe Terra.
Lucian: E normal ca localnicii să mă considere astfel, dar nu mă interesează acest amănunt!
Sonya: Păi şi colegii tăi tot aşa te consideră.
Lucian: Colegii mei?! Nici asta nu mă interesează!
Sonya: Dar...
Lucian: Sonya, ceea ce s-a petrecut între mine şi colegii mei ne priveşte doar pe noi şi vom rezolva cumva această problemă între noi, sper, în curând, fără amestecul tău sau al localnicilor. Pricepi?
Sonya: De acord. Rezolvaţi-vă singuri problemele. Dar când? Când ai de gând să-ţi reglezi conturile cu colegii tăi?
Lucian: În curând, probabil.
Sonya: Vai, Luci, ce încăpăţânat eşti... Zău, ar trebui să...
Lucian: Sonya, te rog încă o dată, să renunţăm de bună-voie la acest subiect.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonya: De fapt, ştiam ce faci în acest moment şi că mai ai puţin de vopsit aici, de aceea mi-am permis să te deranjez.
Lucian: Aha, pricep... Deci, m-ai urmărit, chiar dacă nu în direct; ai continuat însă să mă urmăreşti.
Sonya: Aşa e, recunosc. Nu te văzusem de mult timp şi doream să ştiu ce faci, lucru pe care-l puteam afla cu uşurinţă.
Lucian: Pricep. Nu te condamn deloc. Dacă ai posibilitatea să afli orice, de ce nu? Poate că şi eu aş fi procedat la fel, în locul tău. Dar dacă tot ai venit până aici, hai să intrăm în navă, n-are rost să stăm afară. Termin mai târziu de vopsit nava, am destul timp.
Sonya: De ce nu-i laşi pe roboţi să se ocupe de treaba asta?
Lucian: Să las roboţii?! Nu; prefer să termin eu, de moment ce eu m-am apucat de revopsit, eu voi vopsi toată nava cu albastru, deci, eu o voi termina.
Sonya: Bine, n-ai decât; fie cum vrei...
Lucian: Deocamdată... Hai să intrăm în navă.
Sonya: Mai bine nu. Sincer, aş prefera să mergem prin oraşul artificial, să discutăm, să ne plimbăm, ca să scap de costumul ăsta incomod; mă simt mult mai bine fără el, dar aici sau în nava ta, nu pot renunţa la el.
Lucian: Vom merge şi prin oraş, însă înainte de asta, tot va trebui să intrăm în navă, măcar pentru puţin timp, atâta cât să mă curăţ şi să mă schimb în uniformă. Doar ce ai spus că aşa, albastru cum sunt acum, i-aş putea speria pe toţi locuitorii planetei. N-aş vrea să se întâmple una ca asta.
Sonya: Ai dreptate. Bine, în cazul ăsta, să intrăm în nava ta.
Lucian: După tine, domnişoară.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Iată, m-am întors. Sper că nu m-ai aşteptat foarte mult. Te-ai plictisit cumva?
Sonya: Nu m-am plictisit deloc.
Lucian: Ce zici? Cum arăt acum?
Sonya: Tot albastru. Însă acum semeni cu cel pe care-l ştiam eu.
Lucian: Sper că nu te vei mai speria de mine, nici tu, nici altcineva.
Sonya: Nici gând. Nici înainte nu m-aş fi speriat de tine. Cel puţin, nu eu.
Lucian: Mă bucur. Sper că nu vei avea probleme dacă vei fi văzută în compania mea.
Sonya: Nu, evident. Ce tot spui prostii? E o cinste să fiu văzută de alţii în compania ta, iar pentru mine – o adevărată plăcere. Dar... Unde sunt cele şase bulinuţe de pe reverul hainei tale?
Lucian: Nu contează... Hai, să mergem! După tine, domnişoară... Ah, să nu uităm pacheţelul.
Sonya: Nu era nevoie să te deranjezi.
Lucian: Ba da. E foarte important. Vei fi prima persoană de pe Proxima, care va avea ocazia să guste ceva pregătit de mine personal.
Sonya: Oho, ce onoare...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Ce mai face Sid?
Sonya: Sid?! Lasă-l pe fratele meu, ştii foarte bine ce face; el e singurul privilegiat, cu care te-ai întâlnit aproape zilnic în tot timpul ăsta. Chiar şi ieri l-ai văzut.
Lucian: Aşa-i, dar nu ştiu ce face acum, când nu mai e cu mine.
Sonya: Păi, drept să-ţi spun, nici eu nu ştiu exact ce face în acest moment. Dar, dacă vrei, putem afla foarte uşor.
Lucian: Nu; lasă. Nu-i nevoie să-l deranjezi.
Sonya: Nu l-aş deranja deloc. Aş afla doar pe unde este, fără ca el să ştie nimic. Vei continua să te întâlneşti zilnic cu el?
Lucian: Desigur. E un bun profesor pentru mine, un bun îndrumător.
Sonya: Profesor? Îndrumător? Tu n-ai nevoie de aşa ceva, te descurci întotdeauna foarte bine de unul singur, fără ajutor.
Lucian: Atunci îmi e un foarte bun prieten.
Sonya: Aşa-i mult mai bine.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonya: Adică... Vrei să spui că tu găteşti?
Lucian: Zilnic. Arta culinară sau gastronomia, cum i se mai spune pe Terra, este una dintre marile mele pasiuni, iar mie mi se pare că mă descurc destul de bine, mâncărurile preparate de mine mi se par suficient de gustoase. Depinde care va fi părerea ta, depinde ce gusturi ai. Oricum, eu gătesc de foarte mult timp, fac pe bucătarul, iar asta chiar îmi place.
Sonya: Ciudat... Nu mi se pare tocmai potrivit ca un comandant ca tine să gătească. Adică, vreau să spun că eşti totuşi comandantul acestei misiuni, nu bucătarul, deci, nu e ceva potrivit pentru tine. Nu aceasta-i datoria comandantului misiunii.
Lucian: Auzi... Te rog să nu mai tot aminteşti acest amănunt, ştii prea bine care, mai ales acum. Pentru mine funcţia pe care am avut-o nu contează foarte mult; repet, am avut-o – acum n-o mai am; îmi place ceea ce fac şi nu mă deranjează deloc, deci, nu mă intresează dacă mi se potriveşte sau nu. Aşteaptă-mă, te rog, am să încerc să mă grăbesc cu pacheţelul.
Sonya: De acord, te aştept. Însă nu te grăbi doar din cauza mea; mă simt bine aici, e drăguţă nava ta. E o ambianţă plăcută, deci nu trebuie să-ţi faci probleme din cauza mea, ţi-am mai spus doar că mă simt foarte bine, în ciuda incomodului meu costum.
Lucian: Mă bucur că te simţi bine aici, însă n-am de gând să te las să mă aştepţi prea mult, n-ar fi frumos din partea mea să profit de faptul că îţi place aici.
Sonya: Păi... Fotoliile sunt confortabile, muzica e foarte plăcută; parcă nici nu mă mai deranjează atât de mult costumul pe care-l port, însă nu pot renunţa la el, chiar dacă aşa aş vrea sau mi-ar place.
Lucian: Nici nu ţi-aş cere să renunţi la costumul tău... Am să trimit pe unul dintre cei doi roboţi, să stea cu tine până revin.
Sonya: N-am nimic împotrivă. Poţi să-mi trimiţi chiar şi pe unul dintre roboţii tăi sau pe amândoi, dacă vrei, dar acum hai, du-te odată şi curăţă-te! Nu mai întârzia! Ce aştepţi?

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Mda... Nu pot să spun decât că voi încerca, dar nu-ţi promit nimic. Tot ceea ce-ţi pot spune sigur e că mi-ai trezit curiozitatea în privinţa existenţei jurnalului Liei şi poate că din această cauză mă voi întoarce printre colegii mei; poate-ţi voi urma sfatul, pentu că vreau să aflu cât mai multe despre acest presupus jurnal...
Sonya: Nu presupus, sigur are unul, jurnalul există; l-am văzut. Nu te-aş minţi în privinţa asta. N-aş avea nici un interes, nu crezi?
Lucian: Nu ştiu ce să mai cred şi ce nu. Aş vrea să fiu sigur, să mă conving, să am certitudinea că ar fi aşa.
Sonya: Dar poţi face acest lucru, ţi-am spus cum.
Lucian: Am reţinut; şi-ţi mulţumesc pentru sfat.
Sonya: Nu trebuie să-mi mulţumeşti, Lucian. A fost plăcerea mea.
Lucian: Ciudată plăcere...
Sonya: De asta-ţi sunt prietenă, să te ajut. Prietenii se ajută între ei, chiar şi pe Terra, nu-i aşa?
Lucian: Sigur că se ajută.
Sonya: Asta încerc şi eu acum, să te ajut, deşi e atât de greu acest lucru...
Lucian: Mersi pentru intenţie. E frumos din partea ta, deşi modalitatea de a mă ajuta e cam dură.
Sonya: Dură sau nu, ar trebui să-ţi convină.
Lucian: N-am spus că nu mi-ar conveni...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonya: Aşa-i mult mai bine.
Lucian: Desigur. Şi arăţi mult mai bine. Cu costumul ăla pe tine, nici nu-ţi distingeam chipul. Doar după glas am reuşit să te recunosc, să-mi dau seama că eşti tu. E chiar atât de incomod costumul protector, de nu-l poţi suporta pe tine?
Sonya: Nu chiar, dar nu mă simt bine încorsetată cu el; am impresia că aş fi privată de libertate. Mi-e mult mai bine fără el.
Lucian: Pricep. Deci, nu costumul e incomod, ci faptul că eşti obligată să-l porţi.
Sonya: Cam aşa. De ce nu încerci să porţi şi tu un costum din ăsta câtva timp, să vezi cum e? Poate aşa ai înţelege mai bine...
Lucian: Aş putea încerca, dar nu, mulţumesc, prefer să stau aşa, fără.
Sonya: Păi, vezi... Ce bine e de tine, de voi; voi sunteţi cu adevărat liberi, noi avem doar falsa impresie de libertate, când, de fapt, trăim mereu izolaţi de mediul extern, fie într-o lume artificială, fie în costume protectoare.
Lucian: Lasă, nu-i chiar atât de grav cum ţi se pare. Dar cum, n-aţi găsit o altă posibilitate de a supravieţui?
Sonya: Nu, pentru noi asta pare unica modalitate de supravieţuire.
Lucian: E bine că aţi găsit totuşi o soluţie.
Sonya: Care nu pare deloc a fi cea mai potrivită.
Lucian: Totuşi, e destul de bine. Dar să nu mai vorbim despre asta, dacă nu-ţi convine subiectul şi te indispune...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Mda, sigur; ai dreptate... Nu trebuia să accept de la bun început, trebuia să fi refuzat.
Sonya: Însă de moment ce tot ai acceptat, nu poţi da înapoi, trebuie să-ţi faci datoria care îţi revine, în calitate de comandant al misiunii, datorie pe care ai neglijat-o în ultima vreme.
Lucian: Poftim?! Greşeşti! Îmi fac datoria, aşa cum ştiu.
Sonya: Nu-i adevărat! De la un timp, nu-ţi faci deloc datoria, în nici un fel. De ce te-ai separat de colegii tăi, de ce i-ai lăsat singuri?
Lucian: Nu mă-ntreba! Nu cred că te interesează. Nu-i treaba ta.
Sonya: Ba este şi treaba mea; mă interesează ceea ce ţi se întâmplă, pentru că-ţi sunt prietenă. Ţi-am spus că ştiu ce s-a petrecut între voi. Ştiu din ce cauză s-a produs această separare. Ştiu cine şi ce ţi-a spus, dar asta nu explică deloc comportamentul tău, nu-ţi justifică purtarea.
Lucian: Sonya, te rog încă o dată, renunţă la acest subiect!
Sonya: Sigur, laşule... Dar nu renunţ deloc. Să văd, ce o să faci?
Lucian: Nu ştiu ce voi face, dar laş nu sunt, să ştii!

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonya: Dar încă nu mi-ai răspuns la...
Lucian: Ştiu ce vrei să afli. Cred că ar fi mai bine să afli sigur, direct de la mine, deci... Da, sunt îndrăgostit, întotdeauna am fost... Asta este. Nu pot nega realitatea.
Sonya: Despre ea e vorba, nu-i aşa?
Lucian: Off... Cred că n-are rost să mai încerc să ascund adevărul, aşa că am să recunosc, cu toate că nu-mi convine... Da, e adevărat, despre ea e vorba. Lia... Ea e cea de care m-am îndrăgostit, nu acum, de curând, ci de mult, pe Terra, în urmă cu cel puţin şapte ani, când am întâlnit-o prima oară; de atunci nu mi-o mai pot scoate din minte, orice aş face, oricât aş încerca... De fapt, am şi încercat, de mai multe ori chiar, în fel şi chip, însă n-am reuşit; sentimentul mă depăşeşte...
Sonya: Înţeleg, sau cel puţin încerc. Deci, n-am nici o şansă cu tine, n-am avut-o niciodată, nici eu, nici altcineva...
Lucian: Nu; din nefericire.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonya: Spune-mi, tot mai crezi despre mine că aş fi artificială? Despre noi toţi, locuitorii Proximei, cu excepţia membrilor familiei Kuny, sau ţi-ai schimbat între timp această părere?
Lucian: De ce mă întrebi?
Sonya: Fără un motiv anume. Vreau doar să ştiu ce mai crezi despre noi, locuitorii Proximei? Crezi că e o întrebare nepotrivită, incomodă pentru tine?
Lucian: Nu, dar ar trebui să-ţi dai seama că nu-mi schimb părerile aşa de repede, odată formate. Deci, deşi n-am mai aflat nimic nou în acest sens, tot mai cred că sunteţi creaturi artificiale, dar extraordinar de reuşite...
Sonya: Deci, îţi păstrezi convingerile.
Lucian: Da, în privinţa asta, nu sunt un tip schimbător. Sunt foarte conservator, statornic...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonya: Mai bine explică-mi de ce te-ai separat de colegii tăi? Doar din cauza cuvintelor pe care ţi le-a adresat colega ta preferată? Te-au deranjat atât de mult?
Lucian: Ai auzit ce mi-a spus, aşa-i? Iar dacă ştii, de ce mă mai întrebi?
Sonya: Repet, ceea ce s-a întâmplat, nu-ţi justifică deloc comportamentul, nici decizia luată. Doar dacă... O iubeşti atât de mult?
Lucian: Cum?! Pe cine?
Sonya: Nu te preface. Ştii bine pe cine, doar nu eşti prost. Pe cea care ţi-a adresat acele cuvinte. De aceea te-au deranjat atât de mult cuvintele ei?
Lucian: Nu, nu-i vorba despre asta.
Sonya: Atunci despre ce?
Lucian: Nu ştiu... Poate că am greşit. Trebuia să mă fi gândit mai bine înainte de a fi luat o asemenea hotărâre, însă în acele momente nu eram capabil să mai şi gândesc; nu eram în stare... Orice decizie aş fi luat, tot greşită ar fi fost.
Sonya: Atunci îndreapt-o! Ce mai aştepţi? Du-te înapoi la colegii tăi şi vorbeşte cu ei! Fiţi din nou o echipă unită, aşa cum îţi place ţie, ca o mare familie.
Lucian: Cum îmi plăcea; înainte de incidentul ăsta. Acum lucrurile s-au schimbat.
Sonya: Eşti încăpăţânat! Renunţă la orgoliul ăsta prostesc; n-aduce nimic bun.
Lucian: Nu-i deloc prostesc.
Sonya: Nu eşti sincer cu mine acum.
Lucian: Încă îmi pui la îndoială sinceritatea? Tot n-ai încredere în mine?
Sonya: Nu-i vorba despre asta, deşi nici chiar tu nu eşti întotdeauna sincer, uneori ascunzi câte ceva; probabil ai motivele tale să procedezi astfel. Nu te pot acuza de nimic, dar aş vrea să te ajut.
Lucian: Nu cred că ar fi nevoie.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonya: Ştii, ea scrie foarte mult despre tine în jurnalul ei.
Lucian: Cum ai spus?! Jurnalul... Ce jurnal? Jurnalul ei? Al ei personal? Lia are un jurnal al ei aici, pe Proxima?
Sonya: Da. Nu ştiai?
Lucian: Nu. Nu ştiam... Şi spui că scrie despre mine în jurnalul ei?
Sonya: Sigur. Cred că nu există pagină din acel jurnal, pe care să nu-ţi fi menţionat numele, cel puţin o dată.
Lucian: Adevărat?! De ce şi ce ar putea să scrie despre mine?
Sonya: Nu ştiu. N-am văzut ce scrie. Nu sunt chiar atât de curioasă sau indiscretă, deşi aş fi putut observa foarte clar tot ce era scris acolo, în jurnalul ei, dacă aş fi mărit puţin imaginea, însă n-am procedat astfel.
Lucian: Atunci înseamnă că n-ai văzut că ar fi scris despre mine în jurnalul ei, dacă n-ai urmărit îndeaproape.
Sonya: Ai dreptate, n-am văzut concret, însă de scris, a scris despre tine în fiecare zi în jurnalul ei, asta-i sigur. Iar după cum ţi-am spus, cred că nu există pagină pe care să nu fie scris numele tău, cel puţin o dată.
Lucian: De unde ştii? Dacă n-ai văzut, cum poţi susţine că ar fi scris despre mine?
Sonya: Am dedus.
Lucian: Ai dedus? Te-ai bazat pe deducţie?
Sonya: Sigur, am dedus după mişcările pe care le făcea cu mâna în timp ce scria şi după privirea visătoare pe care o avea în acele momente... De altfel, nici nu era prea greu de dedus. În plus, de când v-aţi separat, e mereu tristă; cred că nu se gândeşte decât la tine, la nimic altceva.
Lucian: Serios? Chiar crezi? Uite, mi-ai trezit curiozitatea, nu pentru că susţii că s-ar gândi la mine mereu, ci pentru că nu ştiam că ar avea un jurnal al ei personal, aici, pe Proxima. Aş vrea să văd ce scrie zilnic în el.
Sonya: Păi, acum ştii: Are unul şi scrie foarte mult despre tine în paginile lui.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonya: Bănuiesc că au fost multe cele ce s-au îndrăgostit de tine.
Lucian: Dacă au fost sau nu... Nu ştiu; poate... Printre ele s-a numărat şi blondina noastră micuţă, Maria. Ceea ce ştiu însă foarte sigur, e că eu nu m-am îndrăgostit de nici una, decât de ea, de la început, de cum am văzut-o, iar asta s-a întâmplat cu foarte mult timp în urmă. Dacă n-ar fi fost ea, poate că ai fi fost tu; ai fi avut şanse, eşti drăguţă... Tu, Maria sau alta. Dar aşa...
Sonya: Aşa nu poate fi decât ea.
Lucian: Întocmai. Ea-mi domină gândurile, iar eu nu pot schimba nimic în acest sens. Am încercat de multe ori, dar... La naiba! Nu ştiu de ce, însă... Mi-e imposibil!
Sonya: Ba da, poţi schimba ceva.
Lucian: Nu înţeleg...
Sonya: Dacă tot o iubeşti atât de mult, atunci de ce suferi din cauza ei, când totul ar putea fi atât de simplu? Mai ales că şi ea te iubeşte pe tine, asta e clar.
Lucian: Nu ştiu; eu nu sunt atât de sigur.
Sonya: Ar trebui să fii. Pentru că te iubeşte. Scrie foarte mult despre tine în jurnalul ei, se gândeşte mereu la tine, atât de mult, încât vorbeşte şi noaptea cu tine, în somn. De ce crezi că ar proceda astfel? Simplu: Pentru că te iubeşte, e singura explicaţie.
Lucian: Posibil... N-aş putea să te contrazic, dar nici să te aprob. Nu sunt sigur că ai dreptate.
Sonya: De ce nu încerci să te convingi singur?
Lucian: Ce vrei să spui?
Sonya: Încearcă să afli adevărul, să fii sigur, să ştii dacă te iubeşte sau nu.
Lucian: Cum să fac asta?
Sonya: Încearcă să-i găseşti jurnalul, să vezi dacă scrie sau nu des-pre tine în paginile lui, iar dacă scrie, să afli ce anume scrie despre tine. Presupun însă că ar trebui să-l cauţi în timp ce ea nu este în cameră; îl ţine întotdeauna bine ascuns, uneori, din când în când, schimbând locul respectiv, în care-l pune. Nici Ly, colega ei de cameră, nu ştie de existenţa jurnalului; când scrie, are grijă ca Ly să nu fie acolo, să fie doar ea, singură.
Lucian: Îmi sugerezi cumva s-o spionez? Asta mă sfătuieşti?
Sonya: Da. De ce nu? Pare a fi singura soluţie pentru a afla ceea ce te frământă atât de mult, pentru a te linişti, însă pentru asta e nevoie să te întorci printre colegii tăi, să fii iarăşi împreună cu ei; aţi stat destul separat, nu crezi?
Lucian: Poate...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Sonya, te rog...
Sonya: Lasă, nu mă mai tot ruga! Să ştii că sunt la curent cu tot ceea ce s-a întâmplat între tine şi colegii tăi.
Lucian: Eram convins de asta şi mă temeam că vom ajunge şi la acest subiect.
Sonya: Trebuie să vorbeşti şi despre ceea ce nu-ţi convine; nu poţi evita realitatea.
Lucian: Realitatea, spui?! Singura realitate pe care o ştiu e aceea că nu mai sunt comandantul lor acum; m-am dezlegat de această responsabilitate, cu şase luni în urmă.
Sonya: Cum te-ai dezlegat? Cu a cui aprobare? Cu a cui permisiune?
Lucian: Cu a mea! N-am nevoie nici de aprobarea, nici de permisiunea nimănui. Şi mai ales, nu de a lor!
Sonya: Faptul că ai înlăturat cele şase bulinuţe aurii de pe reverul hainei tale nu semnifică nimic. Oficial, tot tu eşti comandantul misiunii, chiar dacă tu nu te mai consideri astfel. Colegii tăi nu şi-au ales un alt comandant între timp. Şi chiar de şi-ar fi ales, oficial, tot tu erai...
Lucian: Nu mă interesează ce şi-au ales sau ce nu, nici cine ar fi oficial...
Sonya: Nu-i adevărat! Te interesează, chiar dacă nu vrei să arăţi. Şi încă ai o mare responsabilitate faţă de colegii tăi în această misiune. Singur nu te poţi debarasa de funcţia ce ţi-a fost încredinţată.

replici de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Salut, blondino.
Maria: Ah, Luci... Salut! Dar să ştii că m-ai speriat puţin.
Lucian: Mii de scuze! Nu asta mi-a fost intenţia.
Maria: Hmm... Dar care-ţi era intenţia?!
Lucian: Nici una, cred...
Maria: Bine, comandante. Scuzele se acceptă. Însă altădată să nu mă mai iei aşa, prin surprindere.
Lucian: Voi încerca. Deci, eşti foarte matinală, ca de obicei.
Maria: Nu chiar ca de obicei, dar azi e o zi deosebită.
Lucian: Da, ştiu. Va trebui să te desparţi de mititica ta prietenă, Ema.
Maria: Aşa e. Îmi va fi dor de ea.
Lucian: N-ar trebui să-ţi fie. Doar ştii că va fi bine îngrijită acolo unde o vom duce, iar de altfel, o vei putea vedea ori de câte ori vei dori, nu-ţi va interzice nimeni acest lucru.
Maria: Ai dreptate.
Lucian: Bineînţeles că am! Şi eşti de mult aici?
Maria: Nu, dar nici de prea puţin.
Lucian: Aha... Şi ai venit singură?
Maria: Nu, evident. Nick e pe puntea principală, n-a vrut să vină aici, la Ema.
Lucian: Aşa, deci...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Hmm... Şi crezi că e bine să continui cu aceste lecţii, cu Sid?
Lia: Evident. De ce nu?
Lucian: Şi ce-ai să faci dacă el se va îndrăgosti de tine?
Lia: Cine?! Sid?!
Lucian: Da, el. De ce te miri?! Crezi că n-ar fi posibil?
Lia: Nu ştiu. Însă nu cred că el ar comite o asemenea imprudenţă.
Lucian: Să presupunem că totuşi o va face. Cum te vei descurca în această situaţie?
Lia: Nu ştiu. Chiar nu m-am gândit la această posibilitate.
Lucian: Dar ea există! Aşa că gândeşte-te mai bine, înainte ca acest lucru să se întâmple. Nu va aduce nimic bun, pentru că el n-are nici o şansă cu tine!
Lia: De unde ştii tu că nu are?! De ce eşti atât de convins?
Lucian: E simplu: El e de aici, iar tu eşti de pe Terra. Nu cred că tu vei dori să rămâi aici, iar el nu te va putea însoţi pe Terra, în nici un caz, niciodată!
Lia: De ce nu?! Nick ne va însoţi!
Lucian: Nick e diferit. Cu el e cu totul altceva.
Lia: Nu s-ar zice. Amândoi sunt de aici.
Lucian: Te rog... Doar nu vrei să mă convingi că ar fi aşa. Şi sper că nu crezi cu adevărat acest lucru. Dar i-am promis domnului Kuny că n-am să insist asupra acestui subiect delicat, legat de originea membrilor familiei sale.
Lia: I-ai promis?!
Lucian: Da, pentru că dânsul m-a rugat insistent şi nu vreau să-l supăr. E un om deosebit. Totuşi, asta nu înseamnă că aş crede altceva. În fine! Nu mai vorbesc despre asta, doar aşa am promis... Era însă vorba despre Sid. Şi ar fi mai indicat să renunţi la aceste lecţii, ca să eviţi eventualele probleme, ce s-ar putea ivi.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Deci, costumele astea ciudate vă protejează fonic... Totuşi, când eşti afară, îmbrăcată cu acel costum şi vorbeşti cu mine, mă auzi.
Sonya: Evident că te aud. Costumele nu ne protejează de sunete ce nu ne-ar dăuna cu nimic, doar de cele mult prea ample, pe care le elimină în totalitate, astfel încât să nu le auzim. Dar pe tine, dacă nu ţipi la mine, am să te aud, chiar şi când port acel costum de protecţie.
Lucian: Să ţip?! De ce-aş face aşa ceva? Nu-mi stă în caracter! Nu ţip la nimeni, deci, nici la tine, evident. Sau mai ales la tine.
Sonya: Luci, dădeam doar un exemplu; nu înseamnă că tu procedezi astfel.
Lucian: Aşa, deci... Păi, cu prima ocazie, poate o să ţip totuşi la tine!
Sonya: Poftim?!
Lucian: Doar ca să verific eficienţa costumelor voastre.
Sonya: N-ai încredere în ceea ce ţi-am spus? Vrei să mă verifici?
Lucian: Nu... Sonya, te rog! Doar nu m-ai şi crezut! Ce-s nebun, să ţip la tine?! Să fim serioşi!
Sonya: Ah... Eşti ciudat.
Lucian: Ştiu... Mi s-a mai spus.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Mergem pe jos până-n oraş, sau folosim un avion?
Sonya: Ar fi mai bine să mergem cu avionul.
Lucian: De ce? Nu ţi-ar plăcea să te plimbi cu mine?
Sonya: Nu interpreta greşit alegerea mea. Nu din cauză că nu m-ar atrage ideea unei plimbări până-n oraş, alături de tine, ci doar din cauză că astfel, cu avionul, voi scăpa mai repede de costumul ăsta incomod; e o adevărată povară. O pacoste!
Lucian: Înţeleg. Asta-i cu totul altceva... Atunci, hai să găsim un avion.
Sonya: Nu trebuie să găsim unul. Cu ce crezi că am venit până aici? Doar nu pe jos.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Dar, spune-mi, Luci, înainte de a pleca, nu-i aşa că o iubeşti pe Lia? Spune-mi, e adevărat?
Lucian: Tu ce crezi?!
Maria: Nu, te rog, nu ceea ce cred eu... Ţi-am spus deja ce cred eu. Vreau însă să aud asta de la tine personal, pentru că m-aş simţi mult mai liniştită; ar fi ca o confirmare a afirmaţiilor pe care le-am făcut, o confirmare din partea ta a convingerilor mele.
Lucian: De ce crezi că ţi-aş spune ţie?
Maria: Te rog, Luci...
Lucian: Dacă insişti atât, fie, cedez... Da, recunosc: O iubesc; şi încă foarte mult, de la bun început, de cum am văzut-o... Poftim, e bine?! Ai aflat, direct de la mine. Deşi aş fi dorit foarte mult ca ea însăşi să fie prima persoană căreia să-i spun acest adevăr, nu tu, sau altcineva...
Maria: Sunt convinsă. Dar te rog, să nu-ţi pară rău că mi-ai spus mie mai întâi; eu oricum ştiam deja acest lucru, mi-am dat de mult seama, nu uita asta.
Lucian: Sigur. Sper să ai dreptate...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!