Lucian: Iar tu, Nis, bunul și vechiul meu prieten, din copilărie...
Nistor: Șefu', sincer, eu n-aș vrea să-ți reproșez nimic; am totuși o mică nemulțumire, legată de cele petrecute în ultima perioadă.
Lucian: Spune, Nis! Te ascult!
Nistor: Păi, șefu', eu tocmai terminasem de completat toate hărțile mele cu denumirile despre care chiar tu ai amintit și doream ca tu să fii primul care le va vedea, la ședința pe care am avut-o joi, dar tu ai dormit în tot timpul ședinței. Așa că, nu le-am prezentat deloc la acea ședință, pentru că încă îmi doresc ca tu să fii primul care le va vedea.
Lucian: Vai, Nis... Îmi pare rău! Iarăși am greșit față de tine și te-am dezamăgit. Deși te asigur că n-am vrut, sincer. Crede-mă, te rog!
Nistor: Aș, șefu'... Dezamăgit e un cuvânt prea dur!
Lucian: Dar e adevărat, Nis! Asta am făcut, te-am dezamăgit, din nou. Uite însă cum vom repara această mare greșeală, bunul meu prieten, dacă-i atât de important pentru tine... Acum sigur n-aș putea vedea hărțile tale, pentru că mă voi retrage în rezerva mea, să mă odihnesc, în cele din urmă; foarte probabil că nici mâine n-am să pot, dar de îndată ce mă voi trezi și mă voi simți în putere, te voi vizita, în camera ta din oraș, să-mi arăți toate acele hărți, completate cu denumirile corespunzătoare. Ce zici, e bine așa?
Nistor: Sigur, șefu'. E super! Și astfel, tot tu vei fi primul care le va vedea.
Lucian: Da, mă, tot eu...
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Lucian: Știi, Nis, de fapt, trecusem pe la tine cu un scop anume, nu doar așa, din curtoazie...
Nistor: Serios? Cu ce scop, șefu'?!
Lucian: Păi, nu știu... Te simți bine?
Nistor: Sigur. Super... De ce nu m-aș simți bine? Nu-s bolnav!
Lucian: Bolnav, nu, dar zilele trecute, la ședință, îmi păreai preocupat de ceva. Te rog, spune-mi sincer, ai vreo problemă? Te pot ajuta cu ceva?
Nistor: Ce probleme să am, șefu'?! Nimic serios; poate doar niște denumiri lipsă, dar le adaug eu pe toate, cât de curând. Altfel nu s-ar putea...
Lucian: Sigur, mă?! Doar despre atât e vorba?
Nistor: Păi, despre ce altceva?!
Lucian: Hai, mă, chiar atât de mult te-a deranjat faptul că ți-am atras atenția în ședință despre denumirile alea?! Dacă știam, tăceam!
Nistor: Lasă, șefu'... De ce să fi tăcut? Totuși, sunt un bun geograf, măcar atâta, dar nu aflasem încă despre denumirile astea... Ar fi trebuit să mă interesez din timp, nu să aștept să-mi atragi tu sau altul atenția. Acum însă știu, așa că mă ocup serios de ele!
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nistor: Păi și... N-ai nevoie de ajutor?
Lucian: În nici un caz! Mă lipsesc de așa ajutor. Ce, vrei să-mi strici și aluatul de prăjituri? Pleacă odată!
Nistor: Bine, șefu'. Cum zici tu.
Lucian: Și... Nis! Să-ți intre bine-n cap! Prăjiturile astea de acum nu mai sunt doar pentru tine. Ai înțeles? Sau vrei din nou traducere?
Nistor: 'Țeles, șefu'! Oricum, n-aș mai putea mânca atâtea.
Lucian: Sincer, mă-ndoiesc de acest lucru. Dar să nu se repete. Pentru că data viitoare n-am să te mai iert. Și să nu zici că nu te-aș fi avertizat.
Nistor: Gata, șefu'; priceput...
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Nis, scuză-mă, te rog!
Nistor: Să te scuz?! Nu înțeleg... Pentru ce, șefu'?!
Lucian: Că... Am fost un mare prost?!
Nistor: Prost, tu?! Cum, adică?
Lucian: Pentru că nu demult te-am rugat să nu strigi în gura mare, de față cu toți ceilalți, ce anume te deranjează la mine, când mi-ai zis că aș fi căpos și enervant, în peștera aceea. Dar eu cum am procedat oare cu tine acum?! Nu-i corect! Am greșit față de tine! Nu trebuia să-ți reproșez nimic în legătură cu denumirile astea afurisite! Chiar n-aveai de unde să știi despre ele. Iar eu puteam să-ți spun foarte frumos doar ție, în liniște, spre exemplu, uite acum, nu atunci, acolo, în ședință! Ți-am mai spus, te rog, oprește-mă când mă port urât cu tine! De ce-mi dai voie să te tratez astfel?! Nu meriți așa ceva!
Nistor: Lasă, șefu', nu-i nimic...
Lucian: Ba da, nu e corect! Deloc! N-am nici un drept să te tratez astfel! Și nici măcar dreptate n-am! Sper doar să nu fii prea supărat pe mine, din cauza asta.
Nistor: Hai, mă, șefu'... Cum să fiu supărat pe tine?! N-ar fi posibil!
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Păi, uite, din cauza mea, lucrezi în weekend, sâmbăta și duminica, în loc să faci altceva mai plăcut...
Nistor: Altceva?! Să fim serioși! Ce altceva?! Aș avea oare ce altceva să fac pe aici? Mai plăcut decât asta?! Nu, clar nu...
Lucian: Bine, mă... Atunci, sigur totul e-n ordine?
Nistor: Da, șefu'. E! Sau va fi, în curând, după ce termin cu toate denumirile astea...
Lucian: Și n-ai nimic altceva să-mi spui?
Nistor: Nu, șefu'... Nimic.
Lucian: Bine, mă. Așa să fie, cum zici tu.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Deci, astea sunt toate hărțile tale?
Nistor: Da, șefu', astea sunt cele terminate. Mai am unele începute, dar nu sunt gata. O să le termin în curând și pe acelea. De ce, șefu'? Nu sunt bune?
Lucian: Ba da, mă, nărodule, în mare măsură sunt foarte bune, arată bine, sunt bine realizate, detaliate, cu toate elementele necesare... Dar se putea și mai bine de atât. Adică, privește și tu, Nis! Ce fel de hărți sunt acestea, oare? Și ce fel de geograf mai ești și tu?!
Nistor: De ce, șefu'?! Ce anume nu e bine? Eu n-am greșit nimic, serios. E totul corect. Foarte corect, din orice punct de vedere.
Lucian: Oare ce nu e bine, mă?! Nimic de zis, nu vreau să te critic, ai lucrat mult la ele, se vede, sunt foarte bine realizate și sunt convins că sunt foarte corecte, dar unde sunt denumirile?! Un bun geograf ar fi pus toate denumirile la locul lor! Iar tu ai pretenția că ai fi un bun geograf, nu?!
Nistor: Păi... Care denumiri, șefu'?!
Lucian: Cum, care denumiri, mă?! Toate! Ai mai văzut tu pe undeva hărți fără denumiri?! Eu, unul, nu! Deci, cred că ar trebui să le pui și tu la locurile lor... Nis, chiar și aici, pe Proxima, toate au denumirile lor specifice: străzile, aleile, parcurile, restaurantele, clădirile, tunelele subterane sau cele de legătură cu exteriorul, cercurile colorate, râurile artificiale, munții etc. Totul are o denumire proprie, doar e normal să fie așa.
Nistor: Serios?! Au denumiri? Păi... Nu știam.
Lucian: Acum știi! Deci, ai face bine să le afli și să le pui la locul lor, pe toate. Dar să nu le scrii de mână, că altfel strici toată frumusețea acestor hărți, cu scrisul tău indescifrabil! Oricum, fără denumiri, ce fel de hărți mai sunt și acestea?!
Nistor: Ai dreptate, șefu'.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nistor: Se poate, șefu'?
Lucian: Sigur. Imediat... Mulțumesc pentru dansul acordat, Ly.
Ly: N-ai pentru ce.
Lucian: Și atunci înseamnă că ne-am împăcat și nu-mi mai porți pică?
Ly: Nu conta pe asta!
Lucian: Păcat. Mi-ar fi plăcut.
Ly: Îmi închipui. Ți-ar fi surâs ideea, dar... Nu încă! Poate altădată.
Lucian: Bine, Ly. Aștept cu nerăbdare acea altădată. Nis... Sper că ne-ai lăsat și nouă din prăjiturile alea.
Nistor: Sigur, șefu'! Jur că nici măcar nu m-am atins de ele. Până acum...
Lucian: Ai grijă, Nis! Nu-s numai pentru tine!
Nistor: Știu, șefu'. M-am învățat minte.
Lucian: Nu sunt atât de sigur de acest lucru...
Nistor: Aș...
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nistor: Șefu'...
Lucian: Ce-i, Nis?
Nistor: Cum rămâne cu problema mea?
Lucian: Care problemă, mă? Ai vreuna?!
Nistor: Păi, știi tu, cu dulciurile mele.
Lucian: Ah, problema aia... Nu știu, mă, habar n-am! Ce mă întrebi pe mine? Iată-l pe Nick chiar acolo, se uită la un film. Vorbește cu el și vezi ce-ți zice!
Nistor: Da' nu pui și tu o vorbă bună pentru mine?
Lucian: Eu?! De ce-aș face asta? Nu cred. Descurcă-te singur!
Nistor: Hai, mă, șefu', te rog...
Lucian: Nis, scutește-mă! Bine?!
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Hmm... Nis, nu te stresa prea mult! E timp suficient să treci denumirile alea afurisite pe toate hărțile tale! Nu-i nici o grabă!
Nistor: Lasă, șefu', nu mă stresez deloc! Îmi place să lucrez. Trece timpul mai repede, dacă am o ocupație. E bine așa...
Lucian: Și văd că nici nu ronțăi la dulciuri.
Nistor: Păi, șefu', mai iau și eu o pauză de la ele. Nu se poate să le ronțăi mereu, zi și noapte! Poate m-am obișnuit fără ele, după perioada aia, de interdicție, dată de Nick.
Lucian: Ah, zău?! Atunci presupun că ar trebui să primești mai des porunci de felul ăsta, spre binele tău.
Nistor: Aș... Nu mă necăji, șefu'!
Lucian: Nu intenționez deloc să te necăjesc, vorbeam serios!
Nistor: Păi, mai bine lasă-te de poante din astea, dacă tot vrei să vorbești serios!
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: În cazul ăsta... Noi, să mergem!
Nistor: Un moment, șefu'! Vrei să mergem în munți acum și să intrăm din nou în peștera aceea?
Lucian: Da, Nis, exact! Cred că m-am exprimat destul de clar.
Nistor: Sigur, șefu'; clar. Foarte clar. Dar să... Mergem toți? Adică... Și eu?
Lucian: Evident. Deja au fost toți de acord. Iar tu faci parte din echipaj. Deci, nu văd care e problema.
Nistor: Păi, problema e că... Eu n-aș merge, șefu'! De fapt, sigur nu vreau să merg. Prefer să rămân aici, sau în oricare altă parte.
Lucian: Cum, adică? De ce să nu mergi?
Nistor: Păi, să vezi, șefu'... Din cauză că nu pot. Adică... Sunt claustrofobic.
Lucian: Ce ești, mă? Claustrofobic? Ce-ai, ești nebun?
Nistor: Nu, șefu'; vorbesc serios! Nu glumesc. Dacă nu știi ce în-seamnă, pot să-ți explic...
Lucian: Cum să nu știu? Ce tot vorbești?! Știu foarte bine ce înseamnă asta, nu-i nevoie să-mi explici nimic. Nu știam însă că ai avea astfel de probleme.
Nistor: Poate că nu m-ai întrebat niciodată, sau n-ai avut ocazia.
Lucian: Nu te-am întrebat...
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nistor: Șefu'... Ce-i cu tine aici?!
Lucian: Așa mă întâmpini tu, mă, nărodule?
Nistor: Aș... Salut, șefu'!
Lucian: Salut, Nis. Ce faci aici?
Nistor: Cum, ce?! Hărți, așa cum mi-ai spus! Trec toate denumirile la locurile lor, doar asta trebuie să fac! Nu?! Ți-am zis, nu vreau să te dezamăgesc! Așa că am trecut serios la treabă!
Lucian: Da, mă, nărodule, dar și duminica? La ora asta?
Nistor: Și ieri, toată ziua, șefu', până seara târziu... Sunt multe denumiri de adăugat. Încă nu le-am aflat pe toate, dar uite, unele hărți deja sunt complete! Deci, voi reuși! E clar.
Lucian: Da, văd... Te-ai străduit chiar să scrii citeț! Cu majuscule, de tipar.
Nistor: Da, ca să priceapă și restul populației, nu doar eu... Uneori chiar și eu întâmpin greutăți în a-mi descifra propriile-mi mâzgăleli.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nistor: De ce, șefu'?! De când ai devenit mare consumator de dulciuri?
Lucian: Nu-s pentru mine, tontule! N-am de gând să-ți fac concurență.
Nistor: Ah, nu?! Atunci, pentru cine? Vrei cumva să-i ademenești pe body-guarzii tăi, oferindu-le dulciuri? Să-i "îmbunezi"?
Lucian: Nu, Nis, m-am împrietenit deja cu ei, fără a avea nevoie de dulciuri de la tine. Pentru altcineva îți cer... Și nu insista să afli pentru cine!
Nistor: Eu, șefu'?! Nici gând. Nu sunt curios.
Lucian: Și-ți cer ție dulciuri, pentru că știu că ai destule, iar astfel n-o să mai fiu nevoit să trec mai târziu pe la magazin, să cumpăr și nu-i vorba că n-aș avea cu ce, dar n-aș vrea să mă plimb prin magazine doar pentru dulciuri, cu body-guarzii ăia după mine.
Nistor: Ziceai că te-ai împrietenit cu ei, șefu'...
Lucian: Poate, dar nici chiar așa de mult. Și o să-mi dai sau nu ce ți-am cerut?
Nistor: Îți dau, șefu', ce naiba?! Deși după aia o să trebuiască să-mi reînnoiesc rezervele...
Lucian: Nu mai spune?! Eu credeam că stocul tău e inepuizabil.
Nistor: Aș, șefu'; de unde inepuizabil?! Aș vrea eu...
Lucian: Măi, ce-o să ne facem cu tine vreo 15 ani de acum încolo?
Alex: La cât bagă-n el, dacă ar fi "Pacifis" toată făcută doar din dulciuri, ar consuma-o într-o lună.
Nistor: Nu zău, mă?! Cum le știi tu pe toate...
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Apropo, Nis, când plecăm, să nu uiți să-mi dai și mie câteva bomboane, biscuiți, napolitane, în general dulciuri din astea, de la tine; nu și gume de mestecat.
Nistor: De ce, șefu'?! De când ai devenit mare consumator de dulciuri?
Lucian: Nu-s pentru mine, tontule! N-am de gând să-ți fac concurență.
Nistor: Ah, nu?! Atunci, pentru cine? Vrei cumva să-i ademenești pe body-guarzii tăi, oferindu-le dulciuri? Să-i "îmbunezi"?
Lucian: Nu, Nis, m-am împrietenit deja cu ei, fără a avea nevoie de dulciuri de la tine. Pentru altcineva îți cer... Și nu insista să afli pentru cine!
Nistor: Eu, șefu'?! Nici gând. Nu sunt curios.
Lucian: Și-ți cer ție dulciuri, pentru că știu că ai destule, iar astfel n-o să mai fiu nevoit să trec mai târziu pe la magazin, să cumpăr și nu-i vorba că n-aș avea cu ce, dar n-aș prea vrea să mă plimb prin magazine doar pentru dulciuri, cu body-guarzii ăia după mine.
Nistor: Ziceai că te-ai împrietenit cu ei, șefu'...
Lucian: Poate, dar nici chiar așa de mult. Și o să-mi dai sau nu ce ți-am cerut?
Nistor: Îți dau, șefu', ce naiba?! Deși după aia o să trebuiască să-mi reînnoiesc rezervele...
Lucian: Nu mai spune?! Eu credeam că stocul tău e inepuizabil.
Nistor: Aș, șefu'; de unde inepuizabil?! Aș vrea eu...
Lucian: Măi, ce-o să ne facem cu tine în misiune, vreo 13 sau 15 ani de acum încolo?!
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nistor: Șefule, mai mergem și azi în peștera aia? Din nou...
Lucian: Da, mă. Doar trebuie să ne lămurim și noi cât de cât, dacă se poate.
Nistor: Așa e, șefu', ai dreptate. Da' eu tot mai sunt claustrofobic. Și azi, la fel ca ieri.
Lucian: Știi ce, Nis... Eu am impresia că suferi mai mult de claustroprostie, nu de claustrofobie.
Nistor: Hai, mă, șefu'... Eu vorbesc serios, nu glumesc.
Lucian: Nici eu, Nis. Ai văzut destul de bine ieri că n-ai de ce să te temi. Nu există motive. Dacă ieri n-ai pățit nimic, poți fi sigur că nici azi.
Nistor: Bine, șefu', cum zici tu. Întotdeauna. Deși să știi că ieri m-am ales totuși cu vreo câteva cucuie zdravene de pe acolo, din cauza galeriilor mai joase.
Lucian: Păi, Nis, apleacă-te, ce naiba!
Nistor: Zău, șefu', la înălțimea mea, mai dificil de înaintat în poziția cocoșat. Încearcă tu, dacă poți! Nu crezi?
Lucian: Las' că te descurci tu.
Nistor: Am să mă străduiesc, șefu'.
Lucian: Deci, Nis, nu ne vei crea probleme? În cercetarea peșterii...
Nistor: Sper că nu.
Lucian: Poate scapi și de claustrofobie astfel, dacă-ți înfrunți temerile. Cine știe?!
Nistor: Aș, șefu', mai dificil... Nu se scapă așa de ușor de chestia asta.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Bravo, Nis! Mi-ai plăcut de data asta.
Nistor: Eu, șefu'?! Dar ce-am făcut?! Ce-am mai greșit...? Ah, dacă e în legătură cu ciocolata aia, recunosc că am făcut încă o gafă, dar nu asta mi-a fost intenția.
Lucian: Nu, mă, nărodule. Ce înțelegi tu?! Eu vorbeam serios! Chiar mi-a plăcut mult modul în care l-ai pus în încurcătură pe Nick cu întrebările tale, incomode pentru el, legate de trecutul familiei sale. Trebuia să continui. De ce te-ai oprit oare?
Nistor: Păi... Chiar ți-a plăcut?
Lucian: Sigur, mă! Uite așa se află lucruri importante!
Nistor: Adevărat?! Atunci tu de ce nu l-ai întrebat nimic, șefu'?
Lucian: Pentru că așa era mai bine, să nu intervin. Am ascultat însă cu foarte mare atenție totul. Și chiar mi-a plăcut. Felicitări! Te-ai descurcat de minune! Meriți un bonus pentru asta.
Nistor: Și în ce-ar consta acest bonus, șefule?!
Lucian: Zi-mi tu ce preferi! Orice, Nis!
Nistor: Păi, dacă ar fi vorba despre niște dulciuri delicioase, adică niște prăjiturele gustoase, făcute de tine personal, mi-ar face mare plăcere. Aș fi foarte mulțumit.
Lucian: Hmm; ești atât de ușor de mulțumit! Dar dacă asta-i tot ce-ți dorești, se va rezolva, pentru că, de data asta, chiar le meriți! Și să nu uit, se pare că blonda nu ți-a spus. Să vii sâmbătă în navă!
Nistor: Sâmbătă?! De ce, șefu'?
Lucian: Pentru că atunci vom serba aniversarea blondinei.
Nistor: Aniversare?! În cazul ăsta, voi fi primul prezent în navă! După tine, desigur, pentru că tu vei fi deja acolo. Dar vor fi, sper și prăjiturelele alea, nu-i așa, șefu'?
Lucian: Da, vor fi, categoric! Din cele mai bune! Și de care-ți plac ție cel mai mult. Mă voi ocupa personal de ele. De data asta, chiar le meriți, pe bună dreptate, fie chiar și pe toate!
Nistor: Mersi, șefu'.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nistor: Șefu'! Șefule!
Lucian: Hmm... Ce-i, mă? Ce s-a întâmplat?
Nistor: Am terminat, toți! E rândul tău să citești acum, șefule.
Lucian: Ah, da... E rândul meu... Deci, ați terminat, toți... Știu că v-ați aștepta acum să vă prezint raportul meu, însă cum sunt prea obosit, nu cred că voi putea să vă satisfac așteptările... Stați așa, n-am terminat ce aveam de spus! Deci, n-am să vă prezint eu raportul meu, în schimb... Nis, te rog, ia-l și prezintă-l, tu în locul meu!
Nistor: Eu, șefu'?! De ce eu?
Lucian: Pentru că așa te-am rugat eu, mă, de aia! Ce nu pricepi?
Nistor: Bine, șefu', dacă mă rogi tu, am să-l prezint eu în locul tău.
Lucian: Mersi, Nis...
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Ce-i asta, Nis?!
Nistor: Cum ce?! Raportul meu, șefu'. Nu asta mi-ai cerut?
Lucian: Un dosar n-ai găsit și tu, să pui foile astea în el?
Nistor: Scuze, șefu', nu m-am gândit la așa ceva. Data viitoare o să le pun într-un dosar.
Lucian: Bine. Să nu uiți. Păi... Cred că mi-am uitat ochelarii de spionaj acasă, pe Terra.
Nistor: Poftim?! Care ochelari, șefu'? Tu nu porți ochelari. Cum să-i fi uitat? Pe care?
Lucian: Pe aceia de spionaj, care să mă ajute să înțeleg scrisul tău foarte urât și să citesc ce-i pe foile astea ale tale.
Nistor: Eh, șefu'... Ce vrei?! Așa scriu eu; nu pot altfel.
Lucian: Zău, Nis, mai bine foloseai computerul și scoteai foile la imprimantă, ca să înțeleagă și alții mâzgălelile tale.
Nistor: Computerul?! Muncă în plus, șefu'. Las' că te ajut eu să înțelegi ce-am scris pe acolo.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Și, Nis... Altădată, te rog mult, nu-mi mai permite să te jignesc de față cu ceilalți, oprește-mă la timp, înainte să spun ce n-ar trebui despre tine, ceva ce apoi am să regret! Pentru că oricât de bun prieten ți-aș fi, sau tocmai din acest motiv, n-ar trebui să vorbesc urât despre tine de față cu ceilalți. Pricepi, mă, nărodule?! Dă-mi peste nas, dacă e nevoie!
Nistor: Lasă, șefu', că nu m-ai jignit deloc! Nu-i nevoie să-ți dau peste nas! Nu trebuie să te simți vinovat de chestia asta, deci n-ai ce regreta. Zău... E-n ordine! Tot prieteni suntem. Bine?!
Lucian: Exact, prieteni... Sigur, nu s-ar putea altfel. Dar între prieteni, n-ar trebui să existe astfel de manifestări, deci, repet, nu-mi da voie să mă port urât cu tine, pentru că nu meriți! Ești un tip de treabă...
Nistor: Sigur, șefu'... Am priceput. Eu sunt marfă! Da' nici tu nu ești prost, în nici un caz!
Lucian: Ba, când mă port urât cu tine, fără motiv, chiar sunt, foarte prost, să știi... Hai, pa!
Nistor: Bine, șefu', cum zici tu... Pa!
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Alex: Ia vezi, mă, la ce se holbează așa...
Nistor: Vai, șefu', te-am prins! Să nu-mi zici că asta-i domnișoara psihiatru despre care ne vorbeai într-un timp de ne amețisei. Ți-a picat cu tronc!
Lucian: Hmm?! Ce-ți bagi nasul în fișele mele? Vezi-ți de ale tale, ai destule!
Nistor: E-ndrăgostit și tipa asta nici măcar nu-l bagă-n seamă...
Lucian: Măi, vrei să taci odată?!
Alex: Bine, tace! Da' pot s-o văd și eu pe tipa respectivă?
Lucian: Nu!
Alex: Nu fi rău! Ce-i atât de secret?
Lucian: Uff...
Nistor: Frumoasă tipă pentru un psihiatru, nu-i așa?
Alex: Brunetă, ochi albaștri... Extra! Dar eu n-aș vrea s-o știu prietena mea.
Lucian: De ce?!
Alex: Cum, de ce?! E psihiatru; asta spune tot, nu?!
Lucian: Aș; la treabă! N-avem prea mult timp.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Și deci, din cauza Adelei nu dorești tu să-ți faci o altă prietenă acum, aici, pe această planetă?
Nistor: Păi, cum să-mi fac alta, șefu'?! Nu pot! I-am promis că mă voi întoarce special pentru ea și că mă voi gândi mereu numai la ea. N-o pot trăda!
Lucian: Ce-ai zis, mă?!
Nistor: Ce-ai auzit, șefu'. Îi sunt fidel prietenei mele, chiar dacă ea a rămas pe Terra. În plus, mi-a promis și ea că mă va aștepta, oricât de mult va trebui, adică atât cât va dura misiunea noastră.
Lucian: Cum?! Ești cumva într-o ureche?
Nistor: De ce, șefu'?
Lucian: Păi, cum ai putut să-i ceri așa ceva?!
Nistor: Nu i-am cerut nimic; ea însăși mi-a promis... apoi și eu ei!
replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Nis... Nu mai ești claustrofobic, mă?!
Nistor: Ba da, șefu', sunt, dar...
Lucian: Cum ai găsit intrarea, Nis?!
Nistor: Nu-mi dau prea bine seama, șefu', dar modul de intrare are legătură strânsă cu piatra aceea ciudată, dacă o mai știi.
Lucian: O știu. Ce-i cu ea, mă?!
Nistor: Păi, am încercat din nou s-o scot de la locul ei, dar n-am reușit, evident. Când am abandonat încercarea de a o scoate, nu știu cum s-a mișcat de la locul ei și a declanșat sistemul de deschidere, care consta în deplasarea lentă a blocului masiv de piatră ce părea a pune capăt peșterii acesteia. Dar, după cum vezi, șefu', nu era deloc capătul!
Lucian: Da, mă, văd... Bravo, Nis! Descoperirea asta cred că ți se trage de la claustrofobie; sau de la dulciuri.
Nistor: Aș...
replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!