În cazul lapsusurilor, pe lângă relaţiile tonale şi similitudinea cuvintelor, trebuie să admitem şi influenţa asociaţiilor de cuvinte. Dar nici aceasta nu ajunge. Există o întreagă serie de cazuri în care explicaţia unui lapsus observat nu reuşeşte decât dacă se ţine seama de propoziţia care a fost enunţată sau măcar gândită anterior. Sunt şi acestea cazuri de acţiune la distanţă, de felul acelora citate de Meringer, dar de o amploare mai mare.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Extinzând concepţia asupra deformării numelui, găsim că explicaţii analoge sunt valabile pentru unele cazuri de lapsus cu efect comic sau absurd: "Vă invit să râgâiţi (aufstossen) pentru prosperitatea şefului nostru" (în loc de: să beţi – anstossen). Aici o atmosferă solemnă este tulburată, contrar oricărei aşteptări, de irupţia unui cuvânt care trezeşte o reprezentare dezagreabilă; amintindu-ne de unele cuvinte şi discursuri injurioase, suntem autorizaţi să admitem că în cazul de faţă o anumită tendinţă caută să se manifeste, în contradicţie flagrantă cu atitudinea aparent respectuoasă a vorbitorului. În fond, este ca şi cum acesta ar fi vrut să spună: nu credeţi în ceea ce spun, nu vorbesc serios, îmi bat joc de moşulică etc. Fără îndoială la fel se petrec lucrurile în cazul lapsusurilor în care cuvinte anodine se văd transformate în cuvinte inoportune şi obscene, cum ar fi, de exemplu, "apopo" pentru "apropo" (Meringer şi Meyer).

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raporturile tonale şi similitudinile verbale nu fac deci, întocmai ca şi stările corporale, decât să favorizeze lapsusul, fără a-i da propriu-zis o explicaţie. Aşadar, în marea majoritate a cazurilor, discursul meu nu este câtuşi de puţin tulburat de faptul că termenii pe care îi întrebuinţez cheamă prin asonanţa lor alţii, sau sunt intim legaţi de antonimele lor, ori că provoacă asociaţii uzuale. În cel mai rău caz, se poate spune că lapsusul se produce atunci când, ca o consecinţă a epuizării fizice, tendinţa de asociaţie depăşeşte toate celelalte intenţii ale discursului. Explicaţia ar fi perfectă, dacă nu ar fi contrazisă de experienţă, care, în unele cazuri, dovedeşte absenţa factorilor corporali, iar în altele absenţa asociaţiilor capabile să favorizeze lapsusurile.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constatând că într-un mare număr de cazuri uitarea unui proiect se reduce la o contra-voinţă, extindem aceeaşi concluzie şi la o altă serie de cazuri în care persoana analizată, nemulţumindu-se să nu confirme contra-voinţa reliefată, pur şi simplu o neagă (de exemplu, numeroasele cazuri în care se uită restituirea cărţilor împrumutate, achitarea facturilor sau plata datoriilor). Trebuie să avem curajul să spunem persoanei interesate că ea are intenţia de a păstra cărţile, de a nu plăti datoriile, chiar atunci când această persoană va nega intenţia pe care i-o atribuim, nefiind în stare să explicăm prin alte motive atitudinea sa. Îi vom spune că are această intenţie şi că nu îşi dă seama de ea, dar că, în ceea ce ne priveşte, ne este de ajuns că ea se dă în vileag prin efectul uitării. Celălalt ne va răspunde că tocmai de aceea nu-şi aminteşte. Deci, ajungem la o situaţie în care ne-am mai găsit o dată. Voind să dăm întreaga dezvoltare logică interpretările pe cât de variate, pe atât de justificate ale actelor ratate, suntem fără doar şi poate determinaţi să admitem că există tendinţe capabile să acţioneze fără ştirea lui. Formulând însă această idee, venim în contradicţie cu toate concepţiile aflate în vigoare în viaţă şi în psihologie.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ceea ce priveşte tendinţa tulburată, nici o îndoială nu este cu putinţă în legătură cu aceasta: persoana care săvârşeşte un act ratat o cunoaşte şi o revendică. Îndoieli şi ezitări nu pot lua naştere decât în legătură cu cealaltă tendinţă, aceea perturbatoare. Ori, există o întreagă serie de cazuri în care şi această din urmă tendinţă este manifestă. Ea ne este revelată de efectul lapsusului, cu singura condiţie de a avea curajul să examinăm acest efect în sine însuşi.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Care sunt intenţiile care se manifestă de o manieră atât de ieşită din comun şi vin să le tulbure pe celelalte? Evident, este vorba despre intenţii foarte diferite, dar cărora vrem să le desprindem caracteristicile comune. Dacă examinăm sub acest raport o serie de exemple, acestea se lasă lesne orânduite în trei grupe. Din prima grupă fac parte cazurile în care tendinţa perturbatoare este cunoscută de cel care vorbeşte şi în plus, i s-a dezvăluit acestuia înainte de lapsus. A doua grupă cuprinde cazurile în care persoana care vorbeşte, cu toate că recunoaşte în tendinţa perturbatoare o tendinţă care îi aparţine, nu ştie că această tendinţă era activă în propria sa fiinţă înainte de lapsus. Ea admite deci interpretarea dată lapsusului, dar nu poate să nu se arate într-o anumită măsură mirată. Exemple referitoare la această atitudine ne sunt poate mai uşor furnizate de alte acte ratate decât de lapsusuri. A treia grupă cuprinde cazuri în care persoana interesată respinge energic interpretarea care i se sugerează: nu se mulţumeşte numai cu negarea existenţei intenţiei perturbatoare înainte de lapsus, dar ea afirmă că această intenţie îi este absolut străină.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Modelul lui Ptolemeu dădea un sistem destul de precis pentru precizarea poziţiilor corpurilor cereşti pe cer. Dar, pentru a prezice correct aceste poziţii, Ptolemeu a trebuit să facă ipoteza că luna urma o traiectorie care o aducea în unele cazuri la o distanţă de două ori mai aproape de pământ decât în altele. Şi aceasta însemna că luna trebuia să fie în unele cazuri de două ori mai mare decât în altele. Ptolemeu a recunoscut acest punct slab, dar, cu toate acestea, modelul lui era acceptat în general, deşi nu universal.

Stephen Hawking în Scurtă istorie a timpului – de la Big Bang la găurile negre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi admite că singura deosebire care există între cele trei grupe ale actelor ratate constă în gradul de refulare a intenţiei perturbatoare. În prima grupă, această intenţie există şi este sesizată de persoana care vorbeşte, înainte de manifestarea sa; tocmai atunci se produce refularea pentru care intenţia perturbatoare se răzbună prin lapsus. În a doua grupă refularea este mai accentuată şi intenţia nu este sesizată înainte de începerea discursului. Ceea ce este uimitor, este faptul că această refulare, destul de profundă, nu împiedică intenţia perturbatoare să participe la producerea lapsusului. Situaţia aceasta facilitează considerabil explicarea a ceea ce se petrece în a treia grupă. Voi admite că putem sesiza în actul ratat manifestarea unei tendinţe refulate de multă vreme, în aşa fel încât persoana care vorbeşte nu-şi mai dă seama câtuşi de puţin de ea şi este foarte sinceră negându-i existenţa. Dar chiar lăsând de-o parte problema referitoare la a treia grupă, se ajunge la concluzia care decurge din examinarea celolalte cazuri, anume că refularea intenţiei de a exprima ceva constituie condiţia indispensabilă pentru apariţia unui lapsus.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când se săvârşeşte un lapsus, acesta poate îmbrăca nenumărate forme; în locul cuvântului potrivit, pot fi pronunţate nenumărate cuvinte nepotrivite, care-i imprimă cuvântului adecvat o mie de deformări. Şi când, într-un caz particular, din toate lapsusurile posibile, este comis decât un anumit lapsus determinat, există pentru aceasta motive decisive, sau este vorba doar de un fapt accidental, arbitrar, de o chestiune care nu comportă nici un răspuns raţional?

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În alte cazuri, lapsusul adaugă pur şi simplu un alt sens sensului intenţional. Propoziţia apare astfel ca un soi de concentrare, de abreviere, de condensare a mai multe propoziţii.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În alte cazuri eroarea, tocmai pentru că este independentă de conţinutul textului, cere o analiză aprofundată care nu reuşeşte decât dacă eşti exersat în tehnica psihanalitică şi ai încredere în ea. Cel mai adesea însă, este mult mai uşor de obţinut explicaţia unei erori de lectură. Ca în exemplul Lichtenberg (Agamemnon în loc de angenommen) cuvântul substituit ne dezvăluie fără dificultate suita de idei care constituie sursa tulburării. Ceea ce interesează şi preocupă vine să ia locul a ceea ce este străin de preocupările noastre şi încă nu ne interesează. Ecoul ideilor noastre tulbură percepţiile curente.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În cazurile limită, deosebirile dintre concepţia psihanalitică despre lapsus şi concepţia fiziologică obişnuită se şterg. În aceste cazuri există o tendinţă care tulbură intenţia care are a se exprima în discurs; dar această tendinţă anunţă doar existenţa sa şi nu scopul pe care îl urmăreşte ea însăşi. Tulburarea pe care ea o provoacă însoţeşte anumite raporturi sau afinităţi asociative şi poate fi înţeleasă ca servind la deturnarea atenţiei de la ceea ce intenţiona să se spună. Dar nici această tulburare de atenţie, nici aceste afinităţi asociative nu sunt suficiente spre a caracteriza însăşi natura procesului. Luate la un loc însă, ele dezvăluie destule fapte despre existenţa unei intenţii perturbatoare, fără ca auditoriul să-şi poată forma o idee despre natura sa, potrivit cu efectele sale, aşa cum este cu putinţă în cazurile mai accentuate.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Influenţa stărilor fiziologice, rezultând din indispoziţii, tulburări circulatorii, stări de epuizare, asupra producerii lapsusurilor trebuie recunoscută fără rezervă. Experienţa dumneavoastră personală şi cotidiană ajunge ca să vă facă evidentă această influenţă. Dar această explicaţie lămureşte prea puţin! Şi înainte de toate, stările pe care le-am enumerat nu sunt condiţii necesare ale actului ratat. Lapsusul se poate produce tot atât de bine în deplină stare de sănătate, în stare perfect normală. Aceşti factori somatici nu au valoare decât în măsura în care facilitează şi favorizează mecanismul psihic particular al lapsusului.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se va obiecta, susţinându-se că există cazuri, spre exemplu cel al visului de angoasă, în care visul este incapabil să păstreze somnul. Dar trebuie să se conchidă pur şi simplu că visul este investit cu două funcţii, dintre care cea de-a doua este aceea de a întrerupe somnul atunci când trebuie.

Sigmund Freud în Interpretarea viselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când o persoană ca a comis un lapsus declară în legătură cu acest fapt ceva care nu vă convine, spuneţi că ea este autoritatea supremă şi decisivă: "O spune persoana însăşi!" Dar dacă ceea ce declară persoana interogată nu vă convine, pretindeţi numaidecât că explicaţia sa nu are nici o valoare, că nu mai este demnă de încredere. Este exact, fireşte.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De obicei, materialul refulat nu se poate manifesta ca amintire, dar în schimb el rămâne activ în mod potenţial; într-o zi, sub influenţa unui factor extern, din el se nasc produse psihice care trebuie considerate metamorfoze sau mlădiţe ale amintirii uitate şi care nu pot fi înţelese decât astfel.

Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umorul apare când există o situaţie care de obicei ne produce sentimente neplăcute şi când totodată asupra noastră acţionează factori capabili să reprime aceste afecte în "statu nascendi"; în aceste cazuri, plăcerea umorului se naşte pe seama acestor afecte suspendate, din economisirea unui consum afectiv.

Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am dreptul să presupun că activitatea premergătoare a aşteptării nu este independentă de propoziţiile impresiei aşteptate, ci că acestea vor fi reprezentate mimic printr-un consum pregătitor mai mic sau mai mare, ca şi în cazul comunicării sau al gândirii neexpectative. Consumul de aşteptare are desigur, mai multe componente şi chiar dezamăgirea este influenţată de mai mulţi factori: contează nu numai dacă impresia primită este strict senzorială, dar şi dacă ea satisface marele interes cu care a fost aşteptată.

Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În unele cazuri, actele ratate înlocuiesc acele omina (omen în latină – cuvânt care circulă şi în limba germană, cu sensul originar de prevestire, piază, semn prevestitor), sau premoniţii ale anticilor. Şi într-adevăr, unele omina nu erau decât acte ratate, ca în cazul când cineva se împiedica sau cădea. Altele aveau totuşi caracteristicile unui eveniment obiectiv, nu pe acelea ale unui act subiectiv. Însă este greu de deosebit dacă un eveniment dat aparţine uneia sau alteia din aceste categorii. Adesea actul îşi pune masca unei întâmplări pasive.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există şi cazuri în care actele ratate se multiplică, se înlănţuiesc între ele, se înlocuiesc reciproc. O dată uiţi de un rendez-vous; data următoare eşti hotărât să nu-l mai uiţi, dar reiese că din greşeală ai notat o altă oră. În timp ce cauţi, prin tot felul de artificii, să-ţi reaminteşti un cuvânt uitat, îţi scapă din memorie un al doilea, care te-ar fi putut ajuta să ţi-l aminteşti pe primul; şi pe când porneşti în căutarea acestui al doilea cuvânt, uiţi un al treilea şi aşa mai departe. Acelaşi lucru, se ştie, se poate produce şi în cazul erorilor tipografice, pe care le putem considera acte ratate ale culegătorilor de litere.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Actele ratate au un sens: aceasta este concluzia care trebuie să admitem că se degajă din analiza efectuată, pe care s-o punem la baza cercetărilor ulterioare.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!