Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Martorul unei iubiri

În orașu-n care teii, scutură floarea de dor
Pictând umerii femeii cu dureri din seva lor,
Totul pare o răscoală de miresmă și culoare
Unde rochia de gală e brodată-n fir de soare.

Sentimente adormite se trezesc din nou la viață
Inimi ce au fost rănite se îmbracă în speranță
Înfloresc în taină gânduri cu stamine din iubiri
Iar tristețile tăcute se prefac în amintiri.

El și ea, îmbrățișați, rătăciți prin munți de flori,
Jurăminte-și fac pe veci, prinși în vrajă și fiori,
Iar bătrânul tei zâmbește văzând inocența lor
Le dă binecuvântarea, leagănând floarea cu dor!

poezie de (15 iunie 2013)
Adăugat de Angelina NădejdeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 3 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Citate similare

Doar noi doi

Mi-e dor de curcubeul lăsat peste-amândoi
Când ploile de stele ne spală de tristeți,
De cântecul viorii, de dans tăcut în doi
Iar mândre răsărituri ne prind în dimineți.

Mi-e dor de primavară, de floarea de cais,
Vreau câmpul de lalele să înflorească-n noi
Și să țâșnească mirul din suflete-n vernis
Să acopere ruptura făcută de-amândoi.

Buchete de speranțe să răsădim în zori,
Cu rouă din durere aș vrea să le udăm,
Veșminte din petale ne-om pune de la flori
Și-n valsul vienez prin nori să alergăm.

Să fim pe cerul vieții doi fluturi prinși în dans,
Iar oda bucuriei să cânte pentru noi,
Din dragoste și viață să facem un balans
Mi-e dor astăzi iubite, mi-i dor, doar de noi doi!

poezie de (15 mai 2013)
Adăugat de Angelina NădejdeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Din nou la viață

Au înflorit bujorii și-au îmbrăcat grădina
Cu hainele de gală ca pentr-un mare bal,
Pare-o mărită doamnă ce-și pune crinolina
În verdele smarald, dantelării și voal.

Pictată este-n roșul iubirilor aprinse,
Dorințele din inimi în rozul diafan,
Par rugi arzând în flăcări de patimă încinse
Acompaniate-n noapte de vânt ca de pian.

Și peste tot și toate, parfum amestecat
De liliac, narcise, incandescenți bujori,
Iar cerul e o mare de floare franjurat
Unde salcâmi sărută nestigheriții nori.

În toată această vrajă de cântec și culoare,
Se nasc în noi speranțe și nesfârșite vise,
În suflete-ostenite ne construim altare
Le-nsuflețim cu viață, iubiri ca antimise.

poezie de (12 mai 2013)
Adăugat de Angelina NădejdeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 3 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Îmbrățișați

Două arderi într-un foc
Cuib de inimi la un loc,
Ploi de vise ca un roi
I-amăgesc pe amândoi
Și se cred stăpâni pe cer
Prinși de vrajă și mister.
Ochi în ochi, două priviri,
Unul altuia, sclipiri
De își văd ca-ntr-o oglindă
Sufletele până-n tindă.
Timpul stă în loc să-i vadă
Cum sunt prinși ca într-o nadă,
Încurcați le sunt fiorii
De cutreieră toți porii...
Trupurile lor devin
De la alb pân' la carmin,
Amforă din lut prea crud
Modelată-n joc fecund.
Nu ne văd, nu ne aud,
Sentimentul lor e nud!
Prinși de clipă și de zbor
Lumea toată... e a lor!

poezie de (17 iulie 2013)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În orașul cu floarea de tei

soțului meu, cu iubire

în parcul cu băncuța cea veche
din orașul cu floarea de tei
am jurat să fim o pereche
presărând săruturi pe alei.

contopiți amândoi în sublima iubire
n-am știut de erori de decepții
urmărind numai cărări de împlinire
cu credință din înalte concepții.

în orașul cu floarea de tei
am strâns seva dulce din rădăcini
cu flux nemărginit am prins temei
cumulând amintiri din lumini.

ne-am iubit sub soare, sub lună
vrăjiți de aurore de-a stelelor cunună.

sonet de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Bilanț

Am rugat primavara
să vină în toamna
din suflet
să-mi înflorească ghioceii
speranței.
I-am cerut pădurii
cu împrumut
parfum de lăcramioare
să-mi împrospătez
seva lacrimilor.
Obrazului
i-am dat canon
să le numere;
cele de bucurie să le adune
de tristețe să le scadă.
Iar inima
să-mi contabilizeze
suspinele;
din noptile cu dor
și cele ce dor...
Apoi să fac bilanțul
trăirilor
și să aștept
un nou anotimp
sau o altă viață...

poezie de (5 octombrie 2012)
Adăugat de Angelina NădejdeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 4 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Fiori de dor...

Fiori de dor răsar în noapte,
Râuri de șoapte, sub tâmple albe,
Din albia lor m-alintă ușor.

Fiori de dor, iubirea nostră,
Ca marea albastră schimbă culori,
Rătăcind spre vechea fereastră.

Fiori de dor, valuri de flori
Îmi mângâie visul, unor noi chemări,
Efemere păsări măiastre.

Fiori de dor, sub lună plină,
Nopți neuitate, ciorchini de fiori,
Miresme înflorate din lanul amintirilor.

Fiori de dor, gingășii dorite,
Veșnic neprețuite, la timpul lor,
Dar acum, la apusul vieții, adorate.

Fiori de dor, salcie de stele,
Lacrimile mele strălucesc fără vrere,
În absența ta, vis nemuritor.

poezie de (18 iunie 2017)
Adăugat de Valeria MahokSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Fiori de dor...

Fiori de dor răsar în noapte,
Râuri de șoapte, sub tâmple albe,
Din albia lor m-alintă ușor.

Fiori de dor, iubirea nostră,
Ca marea albastră schimbă culori,
Rătăcind spre vechea fereastră.

Fiori de dor, valuri de flori
Îmi mângâie visul, unor noi chemări,
Efemere păsări măiastre.

Fiori de dor, sub lună plină,
Nopți neuitate, ciorchini de fiori,
Miresme înflorate de roua amintirilor.

Fiori de dor, gingășii dorite,
Veșnic neprețuite, la timpul lor,
Dar acum, la apusul vieții, adorate.

Fiori de dor, salcie de stele,
Lacrimile mele strălucesc fără vrere,
În absența ta, vis nemuritor.

poezie de (18 iunie 2017)
Adăugat de Valeria MahokSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iubiri

Eu n-am să plâng după iubiri ce mor,
Ci doar suspin la ce-ar fi fost să fie
De le aveam cu mine pe vecie.
Le-aș fi-mbrăcat în straie de lumină
Pe cap cununi de dor cu iasomie
Și peste toate- munți de duioșie.
Iar hrană le-ar fi fost a mea trăire
Cu suflet, cu durere și iubire
Stropite din belșug cu poezie.
..................................
Dar au ales să plece-n altă parte
Și au rămas de mine necântate.

poezie de (20 noiembrie 2012)
Adăugat de Angelina NădejdeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 3 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Eva

Orologiul bate-n taină, gânduri rătăcesc în noapte,
Albul norilor îmbracă, floarea de salcâm în șoapte
Curg din ochii tai agale, raze de surâs și soare
Trupul îmbrăcat în valuri, vise cu miros de mare.
Îmi lipsești.
Mi-e dor de tine și mi-e dor să mă privesc
În oglina unui suflet unde-n umbră strălucesc
Amintiri și-o nebunie legănată ca un prunc
În adâncul de păcate cu al lor ecou prelung.

Orologiul bate-n taină, timpul îngroapă trecutul
Aripile cern tăcerea, străbătând domol văzduhul.
Doar imaginea iubirii, așezată-n rama veche
Își anină versul cald, ca o șoaptă la ureche.

Somnul poartă umbra mea, dormi ușor pe-o adiere
Iarba crudă-ți udă pielea într-o dulce mângâiere
Roua picură pe buze, vântul prinde-ntr-o șuviță
O atingere firavă, cu miros de lămâiță.
Îmi lipsești.
Și-ți cer în gânduri, când revii s-aduci cu tine
Asfințit de dor și vara prinsă-n zilele senine
Să călătorim în viață, prin tăcerea din abis.
Te-am dorit.
Cum Eva-n taină dorea fructul interzis.

poezie de (23 august 2016)
Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihaela Banu

Mi-e dor! ...

Mi-e dor de veri cu lacuri nesfârșite
Ce-n flori de nuferi au sădit lumina,
De crinii ce-au înmiresmat grădina,
De flori de mac prin lanuri rătăcite!

Mi-e dor de trandafirii albi din glastră,
De tufele albastre de verbină,
Să văd ciorchinii grei de la glicină
Ce îmi aduc seninul la fereastră!

Mi-e dor de râurile de petunii
Care-au făcut risipă de culoare,
Pictând cu-o nuanță fiecare floare
Și împletind o punte-n noapte lunii!

Mi-e dor de veri cu zvelta lor lavandă,
De spicele ce freamătă-n câmpie,
Să gust din tihna răsărind din glie,
Pierdută-n balansoarul din verandă!

poezie de din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela BanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Loredana Nicoleta Vițelaru

Miroase iar a dor și vară

miroase a fân, a flori și viata
miroase-a zbor și-a seri cantand
a ceas batand din aripi ude
a primaveri cu dans de flutur.

miroase iar a nopti rapuse
de inimi ce-n iubiri se zbat
a gangur de povesti ascunse
la umbra nucilor din sat.

miroase a mesteacan dulce
a papadii ce umbla-n zori
a plans de salcii si naluce
a dor si lungi imbratisari.

miroase iar a pasi prin ganduri
si a suspine in amurg
scrisori pe frunze si pe ciuturi
a dragoste in demiurg.

miroase iar a seri de vară
a lacrimari în ochi blajini
a-ndragostiri ce or sa doară
de așteptări, fiori și vini.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iarbă, frunze, în sânge

Dor de somn pe iarbă, sub un soare blând,
strigă și mă cheamă la el să ajung

Să simt iar covorul, verde ciufulit,
să îmi piară dorul de-a fi fericit

Dor de somn pe frunze, întinse la umbră,
sub a lor surate agățate încă

Mi-e dor de pădure și mi-e dor de câmp,
mi-e dor de izvorul țâșnind din pământ

Dor de somn pe iarbă, oriunde pe câmp,
dor de somn pe frunze sub un pom bătrân

Să simt iar parfumuri, de pământ și flori,
umplându-mi plămânii limpezimea lor

Dor rămas în sânge și în carnea mea,
dor de a fi liber și de-a alerga

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Irosiri

Scrisoare de dor rătăcită-n pustiu,
Furtuni de nisip iau aduceri aminte,
Avea mângâiere de fluture viu
Și lacrima serii în tandre cuvinte.

Am pus inocența din vise stinghere
Crezând în iubire ca în Dumnezeu,
Altare de jertfă în patru unghere,
Pe tine din umbră, sculptatu-te-am zeu.

Și-n fiece seară cu mirul durerii,
Scriam nostalgia pe pânze de vânt,
Cerșindu-i speranțe mereu primăverii
Și-n taină, în suflet, credeam în cuvânt.

Azi toate-s iluzii, închise pe veci,
Pe vrana iubirii, pecetea uitării,
Trimis-am scrisoarea pe alte poteci
Și-n mine-s izvoare cu seva iertării.

poezie de (19 iunie 2013)
Adăugat de Angelina NădejdeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 3 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Învingători prin vremi

Nu vezi că plâng zăpezi căzute peste noi
Iar umerii ne dor de-atâta împovarare,
În depărtări văd lupii urlând la amândoi
Și colții și-i arată de javre în turbare.

Ne frâng și ne rănesc la orișice cuvânt
Și vor să ne ucidă speranța în iubire
Iar ale mele ramuri ajung pân' la pământ
Strivite-s de bocancii ce calcă în neștire.

Lovesc până și floarea ce înflorește-n noi,
Se tânguie și frunza și vestejită plânge,
Vor despica copacul și vom rămâne goi
Ne-or smulge rădăcina dar nu ne pot înfrânge.

Nu pot să ne-ngenunche o gloată de pigmei
Cu inimi mult prea negre și putrede de ură
Noi ne-am născut să fim de-a pururi corifei,
Vom pune frumusețea din suflete armură.

Suntem sortiți de astre să fim mereu întreg
Copac iubit de soare și veșnic roditor,
De vor să ne doboare nu pot să-i înțeleg
Vom înfrunta urgia prin harul ziditor.

poezie de (16 martie 2013)
Adăugat de Angelina NădejdeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Dureri

Mă doare pieptul când inspir
Din floarea mea mucigăită
În mine-s ghimpi de trandafir
Și ghimpi îmi cresc ca o ispită

Mă doare capul de nebun
Înnebunit mult prea devreme
dor nebunii din prejur
dor și ale lor blesteme

dor picioarele de mers
Spre locul plecat mai departe
Mă doare luna și-al ei stres
Când noaptea ei o strâng în brațe

Mă doare totul și nimic
dor cuvinte-ncrucișate
Mă doare când primesc un plic
De îl deschid, ce mă mai paște

Mă doare piatra când o calc
Mă doare urcând povârnișul
dor tăcerile cu tâlc
Mă doare însuși infinitul

Mă doare și acum când scriu
Pe-o foaie ce-i mototolită
Prin ridurile ei mă știu
O poezie scrijelită

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mă tem de petale...

primăverile vin
din adâncuri de ierni
din gânduri pe care începi să le cerni
din zăpezi colorate
mult cântate de om
crescute-n miracolul vieții din pom
preschimbate-n petale
în fir de iubire
în scrieri de dor... într-o altă simțire
și curg peste noi
peste viu și culoare
căderea lor lasă priviri temătoare
de curgerea lumii
de fructul rămas
zămislit peste timp să mai fac'-un popas
mă tem de petale
de cântul lor mut
mă tem că nicicând n-am să-nvăț să le-ascult
de urma lăsată în gând
de unicul lor adevăr
mă tem doar de cele rămase prin păr

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Zboară dorul

Zboară dorul, căutând amorul,
Pe câmpii cu flori și rouă în obrăjori,
Trezite în zori de ciripitori,
Care dau fiori cu orchestra lor.

Zboară dorul, căutând amorul,
Prin păduri stufoase, leagăne umbroase,
Verde mătăsos cu miros frumos,
Ce îngână ușor glasul de izvor.

Zboară dorul, căutând amorul,
În cascade reci și curcubee seci,
Descântate în veci de admiratori
Ce iubesc din zori înălțând fiori.

Zboară dorul, căutând amorul,
Prin troiene groase, albe și spumoase,
Pe plaiuri cu ghiocei, ca urechile de miei,
În bucurii naive ca și cărciul babei.

Zboară dorul, căutând amorul,
Întrecând și norul ce umbrește sporul,
de îl va prinde nu va fi cuminte,
Totul va fi odă, totul va fi cinste.

Zboară dorul, căutând amorul
Ce-atâță fiorul pictând viitorul,
Cântec și speranță, dragoste de viață,
Sfințită cu altă prefață.

poezie de (17 ianuarie 2021)
Adăugat de Valeria MahokSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ce ne facem, Doamne?

Întinăm cuvinte,
Spunem la intamplare
Fără să ne pese,
Vorbe care dor.

Întinăm iubiri,
Nu contează care:
De iubit, de frate, de parinți, copii;
Întinăm mai grav.... dragostea de țară.

Ne întinăm credința,
Pentru care moșii și strămoșii noștri
Și-au dat a lor viață,
Pe altarul ei.

Întinăm pe Domnul
Prin purtarea noastră,
Prin nesăbuință, vorbe, fapte rele;
Intinăm cuvinte, iubiri si credință
Dragostea de țară.

poezie de (17 iunie 2012)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!

De-am să te uit

N-am să te uit, dar dacă o voi face,
Să rătăcești prin vise nopți la rând,
Să-mi torni peste iubirea care zace
Licoare, să te-aduc mereu în gând.

Pune în ea parfum de lăcrămioare,
Ulei de busuioc bătut cu dor,
Năvalnic, de prin stânca din hotare,
De dragoste mereu vindecător.

Și roagă luna să mă mângâie pe față
Cum ceru-n noapte-i alintat de stele,
Să dorm până răsar spre dimineață
Zori în culori, tristețile să-mi spele.

Prefă-te în copac la geamul meu,
Trimite floarea peste tot și-n toate,
din iubire-altar și atuncea eu
Te voi iubi și dincolo de moarte.

poezie de (20 aprilie 2013)
Adăugat de Angelina NădejdeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De atâta primăvară

În lumina dimineții, soarele și-a pus cununa
Bucuriei peste oameni, să-le arate că-i iubește;
Și cu raze de speranțe, a rugat până și luna
Să-și întârzie venirea, până somnul... se ivește.

Ploile cu flori inundă inimile adormite,
De atâta frig în noi rătăcit-am printre umbre,
Ne trezesc din hibernare sentimentele-amorțite
Și tristețile ivite în culori de gheață sumbre.

A-nflorit până și cerul de atâta primăvară
În culori de liliac și magnolii albe, roz,
Totul este-o simfonie ce-n arpegii de vioară
Dirijată e din ceruri de un mare virtuoz.

poezie de (28 aprilie 2013)
Adăugat de Angelina NădejdeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 3 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook