Panaceu pilulic

Rotundul viciu escaladă
Se face-n cumul de sechele
Cu iz de lemn bătut în ladă
Şi vânăt roşu... îl făcând, piele.

Ambiţia e doar în lene
De inerţie la schimbare,
Punând în spatele la gene
Şi maladii şi vindecare.

Vertijul luat din elixir
-Etilicul tactil de creier-
Rămâne zilnic suvenir
Se alienând într-un descreier...

... Cum multe fumuri coş îneacă
În nicotinic excitante
Şi din gudron se toarnă placă
Pierdut în aere mancante...

... Şi cura-n act de caritate
De a înghite tot peste măsură;
E reuşita obezitate
C-o uvertură, un tub şi-o gură!

Făr-a mai spune de agenţi
Pe patologice de drumuri
Necurăţate de demenţi
Ce-şi spală jegul cu parfumuri.

Religie periculoasă
Cu crez că inutilă-i bila
Şi steaua lui cea norocoasă
E că s-a inventat pastila!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De medicament n-ar fi

O odă ar merita ce leacul făptuieşte;
Resuscitare când bătaia e pierdută
Cu propriul său, ca-ntr-un război civil, redută
Ce stă să cadă în trădare mişeleşte.

Nu-i doar uzura inamic de depanare
Când facerea-i auto reciclare-n ciclu;
E laşitatea minţii-n răul acceptat multiplu
În loc de crez înspre-o dorită vindecare.

Vendetta poate fi din alte gene
Ce ţin memoria pierdutelor ambiţii
Se retrasând aşa cum o fac paraziţii,
Sau când nectarul sau polen sunt alergene.

E zilnic un parcurs printre invazii
De vechi sau de necunoscute chipuri
Noi; metamorfozate-n trucuri, tipuri
Să-nşele vizite nevinovate-n razii.

Câţi s-au pierdut din noi de secole cu rândul
Rămaşi goliţi de vlagă-n neputinţă
Şi-atât de tineri pierzând trup; chiar de voinţă
Îngemănau cu crez şi cast, sperând nicicândul.

Trăim favorul revolut din veşnic aliment
Ce tatonăm în multele necazuri de milenii...
Lui Dumnezeu i-am luat din geniu şi vedenii
Şi ne-am făcut Mesia în aşteptare... Un medicament!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Restanţă de... loc

Mă scald cu trup şi minte într-un torid octombrie-n final,
Reîntors pe cheiul studenţesc de-o Dâmboviţă, apă
Ce spală încă oraş de tranzitu-mi de-o viaţă, spartă-n bal
De şcoală, într-o escală de amintiri şuvoi, ce gându-mi scapă.

Sunt parcă pictorul ce-şi cerne văz în trecătoare chipuri,
Ce parcă îmi transpun din corpu-mi timp trecut
Şi atâtea nostalgii m-afundă din real în filme, scurte clipuri...
Sunt cum e actorul care-şi joacă rol în filmul din retină, mut.

Nu mai tânjesc priviri, ocheade, lumea-i ca o scenă
Ce-şi scrie actele perpetuu, îmi calcă trup trecând,
Doar eu mă înfrupt frugal, din mintea-mi ce gunoi mi-aruncă de-a sa benă,
Cu crez că perimarea îmi va fi o lungă, peste orice gând.

Mă întreb afilozofic cast, de asta-i lumea crudă,
Felii de euri care zac în straturi cum poteci de oase?...
Şi-o zi voi şti ce-i totul, când n-oi fi, doar liniştea cea nudă,
De ce-oi fi fost, de e vreun rost în loteria numerelor scoase?...

M-am luat din nou cu melancolic, cu "amănuntele" lumeşti,
Scăpând esenţa iar, restanţier de-o toamnă, în Bucureşti...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pustiul alb

S-a prăvălit luciul de stele din întreaga boltă
Din cele mai îndepărtate colţuri, se făcând fărâme
Pe-o coajă de telur cu vântu-n vele şi parâme
Ce şi-au pierdut busolă... Sau seceriş ne vor, recoltă?!

E câmpul plin, că totu-i plin de ace îngheţate
Boldind în pielea caldă, se-ncercând s-o crape
În prăvăliri criotice lăsând priviri crispate,
Vrând tot ce nu-i alb pur, geros... friant să-ngroape.

Până şi dâre-s albe, ce erau uliţi, drumuri
Şi casele-s igluuri, maşinile-s doar fiare.
Reper nu mai există, pe coş ies albe fumuri
Şi mintea-i îngheţată... Neputinciosu' o doare.

Doar trecători-s negri de-un negru trecător
Şi pomii-s piscuri sure din loc în loc; ce scutur
Cu mâna-ntinsă aripi, c-am gândul zburător
Şi-s plin de vise încă... N-aş vrea să mor, sunt flutur!...

... Este şi ziua mea; feb' paişpe ce-ncă bucur...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu, moştenit

Din naştere toţi suntem o parte din trecut,
Cu viitor cu tot ce alţii îl tot amână
Într-un mesaj nescris, predat din mână în mână...
Parcă aşa mă simt mai scump, propriu-mi avut.

M-am pus pe îmbogăţire de-a mea apartenenţă,
Să mă strâng o ştafetă cum un olimpic foc,
Să nu mă ruşinez când mă plec, reverenţă
Şi, golul ce rămâne să fie plin... în loc.

Cu gându' aşa macabrul dispare-ntr-o vigilă,
Ce-şi lasă doar amprenta pe fila dintr-o carte,
Topită-n bronz la unii, ori roata cu argilă
Ce-o învârte un olar, făcând un blid... aparte.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fond de rulment

Ciudat cum bila se rostogoleşte şi la început formă-şi adună,
apoi, de la un împlinit, rămâne parcă neschimbată,
nu se toceşte din frecare,
poate din lustru e mai mată,
din vie, albă îşi ia culoare...
se cheamă, în limbaj comun, c-aşa devine, ea... bătrână.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre picături

Sunt femecat cum se prăvale apa
În şuvoaiele de picuri grei şi ascult
Din Mariane, înecat mesaj, din groapa
Abisului adânc de timp, peste demult.

Mă-ncânt în cântul-ropot de pe tablă
În mii de cai galop; cum ralul pulmonar
Venit cu aburii -stând îngeri, ca să cadă-
Din tau, savană-n răget, rugă de altar.

Mă spăl prin canioanele din creier
-Odată cu torentul de-amintiri-
Mă prăbuşind în melancolicul descreier
Necontrolat purtat, apos în năluciri.

Mă las atins de picurii-n masaj
Pe piele, din durerea răului de-azur
Ce-mi strânge timp în umed derapaj
De suflet răspândit, fără control, contur...

Am tremurul în barbă, dar sunt pur,
Spălat pe bronzul arămiu încins de soare...
Sunt tot topit şi-o umbră de-abajur
M-acoperă, şoptind... "E ploaie şi te doare..."

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar o feminitate

De ce-ai înlănţuit tot, zile
Pe întreg Pământ, luându-i odihnă
Pierdut să te privească în tihnă
La nesfârşit, Evă, Dalile...

De ce te îmbraci mereu în floare
Făcând Pământ şip de parfumuri,
Urnind mulţimi alai pe drumuri,
De te-or găsi izvor, licoare.

De ce nici mintea nu secretă
Din tot Pământul alte forme
Să unduie visări enorme
De suavu-ţi gât fin, de egretă.

De ce nu-i oare în Univers
Un alt Pământ cu atât frumos,
Să înveţe scribi ce-i "drăgăstos"...
Neant, nu ştie liric, vers?

De ce idilele fac mame
Şi întreg Pământul e-o idilă
Din fete, fiecare o filă
De dragoste... cu suflet rame?

De ce doar tu aşterni alee
Pământ, de noi, să o parcurgă...
De ce doar tu eşti demiurgă
De-un basm, de-o lume... tu, femeie?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 iunie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Feminitate

De ce-ai înlănţuit, tot zile,
Pe întreg Pământ, luându-i odihnă,
Pierdut să te privească în tihnă
La nesfârşit, Evă, Dalile...

De ce te îmbraci mereu în floare,
Făcând Pământ şip de parfumuri,
Urnind mulţimi, alai pe drumuri,
De te-or găsi izvor, licoare.

De ce nici mintea nu secretă
Din tot Pământul alte forme,
Să unduie visări enorme
De suavu-ţi gât, fin, de egretă.

De ce nu-i oare în Univers
Un alt Pământ cu atât frumos,
Să înveţe scribi ce-i "drăgăstos"...
Neant, nu ştie liric, vers?

De ce idilele fac mame
Şi întreg Pământul e-o idilă
Din fete, fiecare o filă
De dragoste, cu suflet rame?

De ce doar tu aşterni alee
Pământ de noi, să o parcurgă...
De ce doar tu eşti demiurgă
De-un basm, de-o lume... tu, femeie?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 iulie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fragedă

Pe gleznele fine e-n salt de gazelă
În tenişii mici, blugi... mulaţii pe coapse.
Doar iese din mall; şi-a luat o franzelă
Şi doru-i aiurea, e plin de sinapse.

Cu geaca din piele pe mijlocul mic,
Ce sânii fragili îi ascunde de şoapte,
Aşteaptă ca ziua să scurgă un pupic;
Să muşte, s-anine de gură la noapte!

Se unduie toată şuviţe şi fese
Şi ochii-i sunt calzi şi umezi de focă...
Nu-i nimeni ca ea, oricum n-o să-i pese
C-o zi se va scurge... Iubirea invocă!...

Nu ştie; franzela-i finalul de cocă!?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crez

Nu cred, n-am cum să am credinţă,
Când nu de crez destin depinde
Nici pentru mâine s-ai merinde...
Nici făcut bine-i elocinţă.

N-am cum să cred nicicum minuni
Că sunt doar spuse, prefăcute
Din adevăruri în minciuni
De Guri... cu însemne ca de mute.

Nu pot să cred "de necrezut",
Căci niciun crez nu se explică
Doar să iau tot ce-i nevăzut
De evident... că e, se aplică.

Nu poate fi loc de crezare
Când promotori ce-o promovează
Fac din credinţă o arătare...
Pe crezul meu, se exersează!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 iunie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nemulţumiri de-o iarnă

Nu iubesc iarna, de loc frigul că ne răceşte între noi
Şi nici zăpada n-o iubesc cu albul ei ce pur ne minte
Că mai curată ar fi, doar o apă multă, multă ca din ploi
Şi râuri aburinde îngheaţă, minţindu-ne c-ar fi fierbinte.

Ne face şi copii să fim, să ne jucăm pe nişte scânduri
Să ne-aruncăm nebuni cu trup crezând că-i moale şi e fermă
Iar din întinsurile cuminţi se răscoleşte-n dune rânduri,
Sau avalanşe răsuflarea în puf ne e inerţie eternă.

Atâtea vieţi a luat degeaba cu oglinda morţii ne îmbiind
Şi din bucăţi ne-a luat, din noi, arzându-ne cu caldu-i ger,
Cum zilele mi-a luat din viaţă scurtându-le şi nopţi mărind...
Şi asasin mă face iarna; în rit să-mi fac tăiş din fier!

Şi ce-i mai rău e că an sfârşeşte şi-i trecere fără de întors,
M-aruncă pradă la microbi, la viruşi, m-umplu de sechele.
Îmi face contul anual; "Câte am făcut? Cât am fost stors?"...
Şi m-amăgeşte-odată-n plus cu artificii în loc de stele!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Binecuvântată necunoaştere

Te-am luat de mână alături, din tot, tocmai pe tine,
Să ştim cât mai puţine ascunse unul de-altul,
Că-i vorbă din bătrâni –"nu ştii ce-o şti tot satul"-
Şi locul schimbă timp şi doar gând timp deţine.

Aşa-mi trec existenţe din nevrute ştiute
Şi-mi ţin culoar de fugă ca pe-un intim traseu;
Să nu mă lovesc suflet, rănindu-mi pedigreu,
La nesfârşit aleg alei de-abis abrupte.

Stau doar între coperţi închis într-un roman
Şi mă trec roase file, felii de scene, act,
Actor, ce mă întretai cu-ai mei ca într-un impact,
Lăsând poate o culoare, pe-un raft, scris... "Pământean".

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Statică reverie

Nu mai am niciun gând, nu ştiu ce-aş face, spune,
Golit de ţel, de tot, mă irosesc în lene,
Nici inima-mi nu-mi bate, în artere... numai vene
Îmi recoltează simţuri, ce şi ele ar apune.

Sunt parcă un inert, cuprins de-un scurs de vlagă,
Epuizat de-a face, rămas doar aşteptare
Să se petreacă orice... oricum orice încercare
E-un gând, mereu rămas doar vrutul ce se roagă.

Aştept ca bila neagră -rămasă nemişcată,
Ce stă pe pluşul verde să nu se încheie joc,
Sub abajur aprins, pâclit de fum- noroc,
Să cearnă etern, să fiu... şi eu aşa, odată...

La masa cea de taină, taina mea... a mea roată.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezgust

Regurgitus sunt astăzi, jălbar cu multe ţinte,
"On target" denumite, în snob de nou model,
De aşcoliţi ce adună diplome-n crez, ce minte;
E-o clonă din furat şi bou e-ou... din viţel!

Şi-i multă mult minciuna, tupeul cu hoţia,
Că-s devenite merit, cu titluri de nobleţe,
Ne păcălind şi ţara, pe cel ce dă simbria...
Şi moare un neam... odată, predestinat să-nveţe?!

Mă jur pe toţi strămoşii s-audă, să-i trezesc
Din os sfinţit străjeri, din cultul rusticism
Să curme redundantul, pe cei ce săvârşesc
Ruşinea dezlânată... şcoliţii-n empirism!

Estomacabil simţ 'n icterice sechele
Îmi lasă gust amar, îmi sparge voal-timpane...
Şi-s depăşit că-s mulţi, sus-puşii de lichele,
Ce etnia îmi conduc... aleşi din proşti, cotloane!

Nici moartea nu-i îndeajuns la reproduşii-n copii,
Mai sadice-n pervers, cu spirit mai japcan;
Inculţi cu şcoli plătite, cu mers ca interlopii,
Ce-şi fac adepţi din leneşi... tipare, după şan!

Şi mor de-atât necaz, că dacă-mi pierd şi limbă
Nu am cum să mai spun şi n-o să am nici cui...
Mă rog la Dumnezeu, că poate lume schimbă
Cu alţii noi, din vechii... Lui, ce-are îndestui!?!...

Cum Doamne, pe Pământ, alţii-s altfel? Să-mi spui!

PS
Nu-s sigur Eminescu, dar mă-ntreb c-o povaţă;
Ai noştri tineri, oare, tot la Paris învaţă???

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezanţi

Mi-e greu să înţeleg de ce în poezie
Din sublim se reduce, tot scade din spectacol,
Lăsând-o fără ritm, metafore, oracol
Şi, rima e desuetă, doar haos, gălăgie.

Se pare că sub faldul facilului amorf
Se toarnă doar cuvinte, fără virgule, frază,
Uitând de sunet fin... cinel e mâlul torf,
Se înflamând că-i clasic, ca diamant, o rază.

Nu mai este-un balet de iambi, trohei, nu-s paşi,
E doar un salt din şiruri, rămase-ntr-un picior,
Stând, parc-ar vrea să cadă sterile, făr' de urmaşi...
Doar propoziţii rupte plutind, fără a şti zbor.

E ca libret în arii melodios afone,
Sau rockul doar zbierat, fără bătăi, cadenţă...
Un scris dezordonat de înţelepciuni în clone,
Cu crez de aforisme... de-un secol-complezenţă.

E-un avatar de snobi cu părul încâlcit,
În dezordine de plete color, sau mult albite,
Cu aere de genii vânzându-şi vreun merit...
Pe acela de distrus, o artă, barzi, iubite.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intervenţie solară

Când se pune zi să răsară soare,
Cum de păsări multe, multe, încântătoare
Ştiu că ne-am trezit vise şi timpane
Să tânjim la zbor note diafane?

Şi cum de ştiu florile să reînflorească,
Să-şi deschidă bulb, văz să împodobească
Cu culori, parfumuri, să înfioare piele,
Iris, gust, narine, gând fără zăbrele?

Iară Luna rece, cum de ea se culcă?
Licuricii nopţii ce de-amor exultă,
Pleacă unde? Oare-s şi ei tot la fel,
Lumini efemere? Tot soare-i fidel?

De ce totu-n viaţă-i datorat la Soare?
Întuneric, noapte, nu-s oare eroare
Să-njumătăţească timp şi aşa puţin!?
Ştiţi s-oprim orgia?... Cum să intervin?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciclu...

... freaticul se tot revarsă din haznale, criptele-n periplu,
într-un melanj cu parfum spart în lacrimi
şi ceva sudoare, în palme, sau în patimi,
cu un lipici de la sărut
şi muls în laptele de supt,
sau scurgeri din gonade,
se amestecând cu sângele, dând roşu în curcubeu cu acolade,
ce stau pe roua dimineţilor ce le prind fortunaţii,
căror le curge încă soarta în raţii,
de picătură după picătură,
în şuvoi, plecând de la izvor,
ce adună în mări, oceane, nor,
spunând că spală lumea, ploaie, doar o apă în ciclu...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 septembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Homoversalis

... dincolo de reflectoare, sus, după ce cortina s-a tras
în negrul de unde se suspendă sforile timpului
pentru toate actele, scenele, schimbatul decorurilor,
se uită galaxiile, ce mi-au devenit cristalinele din spatele pleoapelor, storurilor
şi plasma-mi diluată atinge asteroidic, ca acele ghimpului,
să înţepe spaţiul infinit, să-mi ajungă la termen, cât încă lumea există, glas...

... sunt răspândit femptomolecule, imens,
aşa cum îmi pregătisem sufletul, o peliculă-fum,
să pot strânge în pumn, într-un coş ce sunt piept,
respiraţia suferinţelor urcânde pe aburi, în speranţe avute incert...
că nu-i nimeni, nu văd mai departe, nu-i alee, nu-i drum,
nu ştiu casă de e, pod s-acopere zbor, ce n-opreşte, e doar sens...

... simt doar aură,
o fi...
parcă-i golul lăsat
şi-o căldură mă îmbie peste frigul imens, cum e gerul crăpat,
o suflare de zi
dintr-un negru... n-am creier să judec... este-un plin într-o gaură...

... diluajul infiniţilor "mine şi "tine", ce-ntr-un duh se instaură...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 septembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mereu nefiind

Tot copil sunt, tot un pui
Într-o inimă şi-o minte;
Ce le am la fel, pe-un cui,
M-aşteptând să mor cuminte.

La-nceput visam să fiu
Altfel decât ce eram;
Curios ce-o să deviu...
N-aveam timp, nu-l suportam!

Într-un timp, am fost ce-am vrut,
Sau s-a vrut ce-a fost să fie;
Ce părea neîntrerupt...
Doar etern, filozofie.

Şi-ncet nu mai vreau să fiu
El, în care stau schimbat;
Mă revăd ades iar fiu,
Cu părinţi, amorezat!

Tot mai des îs de unul singur,
Ca un figurant de-al meu
Şi din vise mă prefigur;
Cel ştiut, de derbedeu...

... Un ştrengar, jucând cu viaţa
Făr-a şti că-i alta-ntr-una
Şi-ntr-o zi din ani, fac piaţa
Cu ce-am zilele, cu luna...

Sunt o notă-n "eu", pe struna...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pas

Pun curajos piciorul în faţă
la început, copiindu-i pe alţii desculţi
şi când cu toţii mă răsfaţă
... născătorii adulţi,
mă încalţ, strâng şireturi de drumuri
puse fundă pe piele
şi păşesc spre făclia lumânării cu fumuri
până îmi rod vis, pingele...
salt, sau fug, ca să scap de pământ
chiar de ştiu că nu zbor
şi-mi las paşii doar urme, la uşa înspre sfânt...
când mă duc să mă culc... ca să mor.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!