Intern... ET
Colaj întins imagini, cuvânte-n scris vorbit și fără frontiere
De-acces nelimitat în năzuințe, știri, științe de nepătruns.
E proba ca-n proces; ce-i evidentul cert e-adesea un ascuns
De chip în avatar, când martori nu-s admiși, minciuna-i la vedere.
E-o lume ideală pe firul de poveste întins din casă-n casă
În cânt de clape-n index chemând intraterestru prieteni virtuali,
Sau deschizându-și suflet, legându-se de mână realii ireali,
Dar și spărgând intrări; violul de creații fără un ban să iasă!
E visul de comod ce vizitează o lume din scaun sau sofa
Cu gândul dus -nu-i grabă să dai răspunsul iute, e timpul de "replay"-
Și poți trimite "message on line", cum se mai spune să dai ca-n schimb să iei,
Să-ți joci pe deget oameni, să legi în "facebook" pe Smith c-un Mustafa.
O lume-i în delir pe plasticul de sticlă în lichidele cristale
Cu soli despre univers; se baladează-n parcuri, își stimulează sex,
Trimite star-pupici la idolii ce-i are, învață facultate, câștigă și perplex...
Se-ntoarce-oricând ar vrea la anost ce-l înconjoară... Doar lumile reale!?
În fond extraterestru-i ET-ul nesperat venit la masa verde
Se descărcând cu totul în "foldere" cu file ce nu mai stau pe rafturi,
Își încercând noroc să-și stimuleze mintea ciupindu-și-o în afturi
Să își sudeze drag, iubiri să cucerească, iubita să-și dezmierde.
E apologia haitei la planul planetar; chiar peste-i la ascet
Sihastru-n sânge, în gene se dezgolind discret, comunicării-i cumul,
Nu-i trebuie condus, legi singur și-a făcut, își știe singur drumul.
E castul apolitic, un nemânjit de hoții trăind numai din vot... E "simplul" internet!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Final
Un tot de scurgeri necontabilizate
Din frică, pe ascuns, sau neștiință...
Nu sunt fără de cont și fără "date";
Irefutabile-s de-o viitoare... neputință!
Chiar risc de nu-i, a fost, sau sigur este,
Totul începe cert și măsurabil...
Prin muncă-l definești indubitabil
Trecut, adăugat în lada genelor de zestre.
Un taboo creem cu mintea ce ne-o stoarcem;
Că doar refuzu-oprește evoluții,
Uitând de timpul, singur veșnic cu soluții
Și linia de start, un "finish" unde... întoarcem.
Indiferent ce-i, spirit, vis, real...
Toate-au un trend, este o scară-n "V";
N-a fost, posibil e, a fost și nu mai e...
Epuizantul maraton, ce-alergi, către FINAL!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Balanța
Perfidul nume, fără acoperire
-Corespondent, absent în realitate-
Doar simplă noțiune despre cantitate,
Crezută de novici!... E-o ispitire!
E judecata oarbă-ntr-o minciună
Înșelătoare-n dublul de-nțeles;
E neputința, la dreptate, fără acces,
Ce moare iluzoriu-n vis... fără arvună.
Ustensil zilnic, mască la sustras,
Ce-nclină-n avantaj de numerar;
Cu unic sens la cel ce-are cântar
Cu greutăți apăsătoare, într-un tas.
Înclinație paranormală-n caracter,
Cu iz de explicație astrală;
Un simplu horor scop ce-ți spune boală,
Ori ghinion, averi... ce-ar fi din cer.
Dar însăși viața-i cumul de minciuni,
Cu păcăleli, în false de percepte;
Că munca, cinstea și morala-s drepte,
Iar fericire, lux și averi-s deșertăciuni?!
În fond, natura însăși nu o are,
Proliferând și oamenii ca-n junglă;
În marș, peste cadavre, ca să strângă
Doar cei fără de milă... la oroare!
E titlul lecției de primă importanță,
Că răutatea-i singurul destin
Ce-asigură o apreciere... Doar un vis divin
Căci tot ce-i, Univers și lume, n-au nicio balanță...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Imigrant
E devenit aproape o rasă
Făr' de culoare definită.
"Exterior" îi este ispită...
S-a săturat, de viață "trasă".
Visează sigur motivat,
Câștigu-i doar mulțumitor.
Își face plan de viitor...
De unde e, s-a săturat!
Nimic nu vrea, nu mai îl leagă.
Renunță fără să clipească
La neam, la țara strămoșească;
Nu o mai vrea, nu-i mai e dragă.
Își vinde tot și pleacă-n lume
Căci fiu de neam, este hulit.
N-are nimic, chiar de-a muncit...
Nu-i dintre fortunați, nu-i nume.
Ajuns "aiurea" nu-i ușor,
Muncește mult, de se spetește.
Adună un pic, dar reușește...
Nu-i fericit, dar are spor.
Îi e dor de țară, sau de-o rudă,
Dar timpul trece, uită-ncet.
E drept, trăiește sobru, ascet,
Ban se câștigă greu, cu trudă.
Vine pe-acasă tot mai rar,
Pentru cutume, ce-a lăsat.
Prietenii l-au și uitat,
E ruda, ce aduce dar.
Are mâini roase de la muncă,
Dar are casă și mașină;
Putea să stea, el n-are vină...
Acasă-s hoți, știu doar poruncă.
De ce-i mai bine în altă parte?
De ce, noroc, au numai curve
Și n-are cine să-i perturbe!?
Ne pierdem neam... ne dorim moarte!?!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dedicație
De m-ai uitat, e că ți-ai pierde mintea
Ce-am sechestrat-o-ntr-un seif de gânduri
Ce-l țin în palme și ascult când murmuri
La altul, tot ce te-nvățasem... Rugămintea.
Să nu mă uiți că ce-i mai rău e-a pierde
Când ți-a luat timp să mă ai fără pretenții
În lumea asta unde numai delicvenții
Pot să te-ncânte mimetind... Dezmierde.
Șă știi că sunt lipit de mine, te păzind
Și nu-mi rămâne liber mult, doar o fărâmă
Ce-o țin în așteptare, o exersând... iubind,
Să-ți fie cum un ruj, ce-l pui de vrei... Pe gură.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Concluzie
Nici n-am știut când am crescut;
Nu văd nimic când mă modific
Și zilnic stau cu mine, neîntrerupt
Mă judecând sau contemplând mirific.
Doar gândul mi-e ascuns; ciudat
Că nici pe acesta nu-l țineam captiv,
Să nu se piardă interiorizat,
Crezând că-l stăpâneam... În fond fără motiv.
N-am nicio libertate; sunt legat
De-un lanț ce-i spunem ADN-eu
Și-l am, mă amăgind că-s unicat...
Dar el mă stăpânește, nu sunt eu!
Înseamnă, în fond; cu toți ne naștem sclavi
Cu coduri pe catene paralele,
Mințiți c-am fi ce vrem... Plebeici bravi,
Doar sadic țintuiți, ca niște jagardele!
Mă uit cu detașare; mă privesc
Și-am dor nebun să fiu din nou cum vreau...
Câtă prostie am putut s-agonisesc
Crezând că numai eu decid ce iau, ce dau!?
Aș vrea, cel puțin la sfârșit, să știu
Ce rost aveam; că totu-i cu folos,
Altfel aș fi eroare și nu-s singur, de-s să fiu...
Vă-ntreb; "Vă întrebați la fel? Sau pot să vă... descos?"
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pagină de lume
Stau gânditor pe-un scaun, nemișcat, aton
Avalând tot ce-i în jur; imagini unicate,
Căci fiecare clipă-i alta, un abandon
De ce a fost, înspre a fi... și oricui c-o altă parte!
Absorb avid momentum, căci e cât încă "sunt"
Și vreau să-mi fac colaj de-un film în mii de cadre,
Pe rola cu al meu rol pe-o coajă de pământ,
Ce-i voi fi condiment... raclă-ntre candelabre!
O fadă mângâiere o am, fiindcă mă știu
Că-s lume cu de-ai mei și va dispare toată
Odată, căci deodată am fost toți fată, fiu
Și lumi ce-au fost, vor fi cum spițele pe-o roată!
Poate de aceea scriu, pe fila-mi... paginată...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Drumul cunoașterii
Ca eu să te cunosc,
mai întâi trebuie să-ți efleurez privirea,
apoi să-ți tulbur mintea ca un mosc,
să mă primești în gând, gândirea,
să iau un loc în suflet,
să-ți ating într-un tot tremur mâna,
de care să mă prind dintr-un răsuflet,
să mă apropii mult de corp, întins pe râna
pe care să-l pătrund
pe toatele intrări, cotloane
și unde să mă vărs profund
de mine, să mă uit de orice, galoane
ce inutile sunt,
când dezbrăcat tot, gol
de umbre... numai o umbră pe pământ
e numai adevăr, nu se mai joacă rol,
ci numai pur și simplu dăruirea
total, până la oase... trosc,
când e doar câteva minute fericirea
de-a fi, să pot să te cunosc
și să mi te repet minute, ore, zile, ani...
ce fac din fire, firi, bălani...
pân' n-o să mă mai recunosc!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Perplex
Mă întreb degeaba, din reflex,
De ce omoru-i de doi bani;
Se pedepsind vreo șapte ani
În țara mea... pământ perplex?
Că-n timp ce hoții-s în conex
La vârf de neam; prin dregători
Se leagă la dosar cu sfori!!!...
Nu cu cătușe! Nu-i perplex?
De arăt cu degetul convex
Eu "hoț", scârbit de judecată;
Că ou, ce am pe-un an, nu-i vacă...
Și-a mea-i găina! Nu-i perplex?
Dar totu-i bine, în scris Codex,
Că toți ce "pot" sunt imuabili,
De neclintit; ba conți contabili,
Ba romi, rege, împărat perplex?...
Primarii îs primii la anex
De tot ce-n timpuri nu visau;
Că azi nu-i "Sfat", e un bau-bau
"Popular"... Democrat, perplex!
Tot dau în gropi, sau urc apex
Pe neaoșe căi ca-n savane;
Că și bordura-i milioane...
Aici, cu asfalt căscat perplex!
Mă pierd de proști fără complex
Parlamentând, mulți, șase sute...
Și alți de-ai mei, de școli prea multe,
Stau toți cruciș, tâmpiți perplex!
Cu amenzi din neavut, latex
Mi se întinde pielea goală...
Și hoți din pușcării, ce-s școală,
Ies tot bogați! Că-i văd! Perplex!
Viața-i divertisment, doar sex
Cu trei de "X" mânjind ecrane;
Nuvele tele, nu romane,
La burta goală... Ce perplex!
De limbă nu mai zic, de "dex",
Că "alfa", bete" azi sunt rare;
Ceva grecesc, de prin fanare...
Deci scris și vorbă îs prea... perplex!?!
Iar dacă încerc la ziar telex
-Să mă plâng lui de nedreptate-
N-aude nimeni; surditate
E laitmotiv, motiv perplex!
Nici scară nu-i după cortex,
Că nu sunt trepte de valori;
La vârf stând cei cu capu-n nori,
Întunecați pân' la perplex!
Mi-e mintea în două, un duplex;
C-o parte-i vis, primit minciună,
Cât ochii îi țin închiși... Ca lună;
Ce-i văd doar nevăzut, perplex.
Oi fi eu singurul index
Cu țară... neam, un individ,
Sau trași în piept, toți apatrid,
Ne-au dat-o gol? Un tun per... plex?!
Mi-e țara toată un circum... flex,
Adică un fel de circ; c-o droaie
Ce fac orice, ce cap nu-i taie...
Tăind de la toți, lor... Perplex!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 septembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Înșelăciune
Cât de păcat e că adevărul nu e de sine stătător,
Cu deget să-l arăți pe stradă, să îi atingi firul de păr,
Să fie atât de evident cum fără alb negru nu-i gri
Și niciodată tați și mame n-ar naște invers, din copii.
Sau ne autoînșelăm, că noi am inventat minciună,
Cum fresce antice îngropăm în strat de bidinea cu humă
De ce-i frumos, valoare, drept, cinste și harul de onoare...
Că suflet ce le-a pus pe zid, de-atât ascuns dispare, moare.
Este promis necugetat sau pus la cale doar să-ncânte
Cum vechi icoane din tipar se vânt sfințite că sunt sfânte
Și apa din butoi de plastic murdară de la măturoi
E sfânta pură de gargară ce-o lume-o crede... Un puhoi!
E bunul dat de un nebun pe o avere greu muncită
Din lumea lui de minți surori ce vând prostia iscusită,
Lăsând naiv încrezător, loial în crezul lui uman
Fără de scut... în remușcări se îmbolnăvind și fără ban.
E dragostea clamată des în lingușiri încântătoare
Spusă la spin, din interes, c-ar fi o roză înfloritoare,
Sau violând sentiment pur pus dar în palmele întinse...
Și l-aruncând cum avatar de poze false, "self" pretinse.
Urâtul searbăd viitor spus în cuvinte meșterite
De hâd ce n-are niciun scrupul de-alte hoții la fel, leite,
Și rău făcut nu-i e morală când singur țel e să conducă
Ca el și-ai lui să-și facă plinul... chiar lumea toată de-o să ducă.
Nici în religie nu-i sigur că biblici îi sunt slujitorii
Când raiu-l vând pe nevăzute și vina singură o au norii,
Iar cartea multă adevărată nu mai e semn de înțelepciune
De istețimea n-ai furat-o cu diplome de înșelăciune!
Se pare azi că-n general e cea mai scumpă slăbiciune!?!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Minunat
Mă privesc consternat de rele ce-mi produc;
Mă tai, mă ard, în nesimțiri mă scrijelesc
Și mă repar de unul singur. Nu eu; am noroc
Cu cineva din mine, neștiut... Mi-e leac, mă oblojesc!
E ca miracolul, ce-ateu nu-l cred și sunt eu proba;
Mă uit cum cresc la loc bucată ruptă, eu-mi...
Și mai spun, prost ce sunt, că nu-s divin, n-am roba
Deasupra capului... Ce m-a blagoslovit; El, Sacrul Însumi!
Și tot eu plămădesc ce vreau, că știu a vrea
Și-atât perfect pot face chiar neînvățat.
Mi s-a spus că e normal; "e doar mesajul, da,
Ce-l am...!" Dar cin' l-a scris și l-a lipit?... Și când s-a întâmplat?
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 aprilie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Autosugestie
E ca-n orice, cu rezultat
Depinzând polul ce-l privești...
Deci pozitiv, să știi ce ești
Ori, negativ... la exaltat.
În fond e numai o idee
Ce ți-o faci singur, nedidact;
Din mizerabil... epopee
Ori, calității să faci pact.
Poate servi de reușită,
Depinde reușita cui...
Indusul altuia-n ispită,
Înspre avantajul... nimănui...
... Sau -spusul cu alte cuvinte-
Indus de ego în păcăleală,
Ajunsă la extrem de minte...
Până a-și mânca singur momeală?
Ideea, în sinea-i că nu... minte
Când mintea, ea, și-a pus în minte,
Sau, nu știi cât te duce... minte
Și, ți-ai adus -că ai- aminte...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 mai 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Holograme
Se perindă mistere de timp pe trotuar,
enigmatic,
crâmpeie de singuri, de cupluri,
lăsând gândul să vadă,
să creadă măcar
fără țel al său propriu, apatic,
imagini mănunchiuri...
în intim, nu paradă.
Atât de bogat se răsfață extazul
de mult de divers,
de profund neștiut,
bănuit
făcut din povești inventate, talazul
de simț fără noimă din gândul pervers,
ce stoarce visat din real refăcut...
tălmăcit.
Rămâne romanul nescris, necitit,
doar file prelinse
de-un deget pe tâmplă, în amprentă
lăsând doar fantome, fantasme,
ce-o noapte se scoală din vag adormit,
reale pretinse
de-o minte de mistic ardentă,
crezând c-o altă viață ai avut-o vreodată... ori crezi pleonasme?!
O fi mintea, doar ea, lipind firile în chiasme???
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 octombrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * * (La fel ca-n teatru scena lumii este)
La fel ca-n teatru scena lumii este.
Jucăm într-un balet fără de veste:
Când cineva ar vrea fierbinte
Să-și facă drum spre titluri mai propice,
Nu-i bai să-și obosească mintea -
De-ajuns piciorul să-și ridice.
poezie clasică de Mihail Lermontov, traducere de Ion Hadârcă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Atotștiutorul
Opiniile-s interzise
Și orice subiect i-e cunoscut.
Știe și legile nescrise
Și neagă, dacă-i spui, când te-ai născut.
Nu-i temă sau domeniu;
Le știe precum nimeni, integral.
Explică tot, ca "geniu"
Cu aerul de-ndoctrinat și teatral.
Cum deschizi gura, țipă,
Întrerupe, neagă, fără jenă,
Răspunsul îl dă în pripă;
N-ascultă din ce-i spui, îi ești o anatemă.
E-un panaceu universal,
Căci leac are la orice maladie;
Bârfa-i domeniul cultural...
Din horoscop îți spune, ieri și ce-o să fie.
Pericolul nu-i existența
De n-ar avea la nesfârșit tupeul
Să-și facă nelipsit prezența...
Și n-ar fi ajutat mereu să-și promoveze EU-l!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De cuvânt
Cât fals este-n enunțul "de cuvânt",
Cu aluzie la cel ce îl respectă;
Cum leac la rana ce-i infectă
Și leacu-i doar o vorbă, legământ!
Căci nu cuvânt, golit de sensuri, e zălog,
Doar fapta ce-i urmează-i -dacă este,
În ziua când cuvânt este-o poveste,
Pentru naivi-... minciună-n epilog!
Zboară cuvintele-n eter cum anestezic
Pentru dureri avute, împărtășite
La popi diverși, fără sutană, cu vrăjitorite
Clinciuri în bule de cristal... Este pandemic!
Și fapte-i drept că le urmează apoi,
Dar nu purced cuvântului ce-i dat
-Cu bună știință întors, tot amânat, uitat-
Doar plasture pe abcesul de buboi!
Este legat din vechi, cuvânt cu onoare
Și cinste, azi cuvinte aproape dispărute
Din uzul celor ce destin pot rupe,
Zâmbind lingușitor, pervers... "Tot e-ntâmplare!"?
Și cum se-ntâmplă într-una doar dezastre,
Orice minciună trece, tot; cuvânt e gol
Și la prieteni, ori iubită, magistrat pe rol...
Căci flori sunt și uscăturile din mocirloase glastre!?!
Să-și schimbe și popor din triste obiceiuri
Și "om de fapte" să-și asume drept proverb
Nu gând, ascuns în vorbă... purul verb
Să fie el, chezaș cât încă-și mânuie condeiuri!...
... Să-și scrie singur soarta, mirul din uleiuri!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Durere
Un nu știu, ce-i inexplicabil
Ca și cum doar cuvânt n-ajunge,
La fel cum rău ce tot străpunge;
Hâd penetrabil, implacabil.
E doar când simți că ești, că te-ai
Pe bucățele ignorate,
Când redescoperi "sănătate"
Nu doar cuvânt... ci bir să dai!?
Inopinat îți devii rival
Sau altceva; un zvâcnet surd
Dintr-un afund ascuns, absurd,
Ca și cum n-ai fi tu... Halal!
O înlănțuire strânsă-n carne,
Se apăsând 'n dezintegrare
Pe fir țesut cu încleștare
Să țină, întreg să nu răstoarne...
Ispititor te-mpinge-n gesturi
Să rugi ardoarea, să disloci
-Din bun ce-l ai și rău invoci
În debaras-... ce crezi că-s resturi!?
Ciudat să-ți crești cu grijă eul
Visând că-ți ești deplin stăpân
Și fără semn, cum un nebun
Să-ntorci ușor bine, în greul...
... Ce-i blestemat să-și ia pedeapsă
Stupidă, ca-ntr-o-nfiorare
Se declanșând voios, că doare
Cum glonțul; ce-i nul fără capsă!
Suferă suflet, minte, gândul,
Pe rând sau toate odată, strâns
Cu inima, cu corpu-n plâns
Sperând în gând că-și trece ea vrândul.
E junghi ce strânge, sfredelește,
Înțeapă, stoarce, arde, frige,
Zvâcnește-n vuiet, minte-ncinge,
Apasă, sfarmă, găurește...
... În usturime explodează
Și roade, îngheață inimi, smulge
Respir... puls, gând, visări străpunge
În prăbușiri epuizează!
Oroarea-i că e al tău străfund
Sădindu-se în lut ce-l ai,
Rupând sălbatic ce nu-i dai,
Trezind la crudul "muribund".
De ce-i creată -umilind
Cu atât amar de-ngenunchiere,
De rupt de zbor, strigăt, tăcere-
Durerea?... Simbol suferind!!!
E nevăzut ce-ți ia plăcere
Când crezi că-i doar frumos și bine;
Semnal că mierea-i din albine
Și dulce nu-i fără durere!...
E-n fond se pare un răspuns
Că nu cedezi la lupta strâmbă,
Când soarta chipul își scălâmbă
Și-ți spune; a naște nu-i îndeajuns!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Întru... chipări
Aș vrea să fiu pământului, de uscat, o oază
Să poposească timp, din mine să se adape
Și să rămân miraj, îi păcălind etate...
La lumi reînnoite, o nesfârșită frază.
Ce mult aș vrea la fluvii să fiu imens, o deltă,
Să se reverse oricine prin brațele din mine,
Să fiu întins, o gazdă la orișicine vine
Să-și caute înspre mare zbor... de visare zveltă.
Cât dor aș vrea să fiu un aisberg milenar
Atât de pur pe afară, dar plin de atâta vreme,
Să fiu citit felii, pe rafturi reci pus teme...
Să mă topesc doar când dispare calendar.
Atâta aș vrea să fiu ca un atot-tablou
Uitat pe undeva, de timpuri suspendat,
Fără chip sau culoare, un gol pur înrămat...
În care ieri, azi, mâine să vezi prin el... hublou.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dorință eminesciană
Aș vrea să-l văd pe Eminescu-n pantaloni scurți, dezinvolt
Zâmbind la soare fără gânduri, doar desfătându-se pe-un câmp
Mijind de flori printre prieteni veniți de pe la Ieși, din Olt,
Să-și guste un' la altul glume pe-un dialog... de limbă strâmb.
... Să-și uite datul de titan, să-și lase frâu liber de geniu
Eliberat în imoral, să-și pună suflet la bătaie,
Să-și vindece maladul trup, să salte alături-n nou mileniu
Cu plete-n vânt, să soarbă izul de fericire... Un șpriț să-ndoaie...
Să-și lase timpul pentru hrana de zi cu zi, să-i fie dor
De tot ce și-ar fi vrut să aibă; s-asculte muza în cantate
Se depănând în vise limpezi, să-și umple suflet de amor
Fără suspin, fără trădare... Știindu-se o eternitate.
Ce dor îmi este să-l ating, să-i pipăi fizic, gând, speranțe,
Să stau -cum paparazzi, nopți- să-i fiu străjer din altă lume,
Să pot să-i fac din munca mea buchet de sute de vacanțe...
Doar să respir același aer, s-ascult când e chemat pe nume...
Ce mult aș da să-i spun... Mihaie, să suim dealul cu catrinți
Că vine și Ion lu' Creangă, al lu' Coșbuc... și-i plin de fete
Se pogorând dintre Luceferi pe ulițe cu alai de prinți
Ne petrecând cu flori de tei, albastre, brune sau brunete...
Mi-e dor, repet, de-un Eminescu de trup și purtător de suflet,
De simțuri, zâmbet, poate râs... de pielea dogorind dorinți;
L-aș vrea un pieton de rând, să-l văd pășind ca-n vis de umblet...
Oricum ades l-ating pe umeri și-i spun... că-s duhul scos din minți!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Viața
Viața este-un parcurs în paralel;
De îmbătrânire fizică, fără planificare,
Sau câteodată un parcurs spre țel...
Și gând nemuritor într-o perpetuă exersare!
Viața-i o mască adesea obligat s-o porți
Ca să dea bine, sau e-un fel de-a fi
Ce ți-l impui tu singur; un căutat de porți
La care bați c-un nume fără importanță... Știi!...
... Că e și nudul, viața și pe-afară și-n înăuntru,
Ce nici n-arăți cu adevărat decât oglinzii
Și ascunzi perindele ce fug; le știe gându'
Ce-l nu vei spune-n veci nici funiei, nici grinzii!
Viața-i un trepăduș, ce-l știi, crezi că-i al tău
Și nu-i; tu-i ești al ei, la libera discreție,
Chiar de te-ncumeți să faci numai bine, nu și rău...
Rămâne ea, cuiva! Tu!... O zi, cadavrul de pe masa de disecție!
Viața-i frumoasă cum buchetul ce-i în vază,
Ce te încântă în culori și dulci parfumuri;
Dar tija s-a tăiat cu țipătul de-o primă zi, la prima rază
Și tot mai veștedă-i, de-un car de-atât de multe drumuri!...
Viața-i doar gust endorfic de plăcere
Găsită apoi în reflecții din trecute
Atât de rele, când au fost... sau bune efemere!...
Doar gând și mintea le pictând, pe dispărute...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 aprilie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noapte bună
Stau pitit zilele să apari licurind,
Să te păzesc în alb căuș de lună,
Să-ți iei din poleitu-i de argint
Noapte bună!
Te aștept să calci pe drumul către casă
În amurgu-n ciripituri mii, pe strună,
Să-ți iei din zborul păsării... Crăiasă,
Noapte bună!
Pândesc la colțuri să nu am rival
Când singură ieși, nu cumva să-ți spună
În locul meu cu atâta drag, sideral
Noapte bună!
Stau bec aprins în al tău abajur
Și nu mă sting de-l stingi cu fină mână;
Să-ți fiu pururi lumină... Îți conjur
Noapte bună!
M-aș tot încovoia până-n inel pe deget
Șă-ți intru-n inimă ca o cunună
De diamant; ce m-aș topi, nu preget...
Noapte bună!
În visul cel mai scurt să-ți fiu, aș vrea
Să dorm doar o secundă împreună;
Eu soare cald, tu luminată stea...
Noapte bună!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!