Un bob de rouă

"Întreaga noapte, un bob de rouă
A oglindit într-însul cerul."
Flamarion

Întreaga noapte-un bob de rouă, pe sânul rozei adormite,
A oglindit în apa-i cerul. În limpedele diamant
A răsărit şi-apus de-a rândul, cu noaptea fără de limite,
Enormii sori cu-al lor cortegiu şi-al nebuloaselor neant.

Spre zori, s-a şters în cristalinu-i, Lacteea-n cer întârziată,
Şi roşul cerului şi-al florii, în infinitu-i, a creat
O-ncântătoare dimineaţă cu care roua-mparfumată
Pe aurul întâiei raze în soare a alunecat.

O noapte-ntreagă-un bob de rouă, picat pe-această dragă floare,
A fost imens ca şi un suflet, senin şi trecător în care
Vizibil numai sie însuşi e Universu-ntreg gândit.

Şi astfel când fatalul oare, al celor dincolo de viaţă,
Răsare-n lumi interioare, din a misterelor grea ceaţă,
Ca roua sufletul s-absoarbe, cu-ntreg stelatu-i infinit.

poezie de Gabriel Donna
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-ai atins cu umbra ta

Te -am văzut te -am auzit
Treceai prin umbra mea
Drumul dintre două lumi grăbit
Tu mai atins cu umbra ta

Nu mai văzut dar mai simţit
În mână inima mi -ai aşezat
Un bob de rouă în zori sfinţit
Cerul tot atunci s-a cutremurat

Plouă flori albastre de liliac
Culoarea cerului de vară
Pică parfum din flori de mac
Un cer curat ca prima oară

Suflet trecut prin două lumi
Te-am zărit în umbra cerului
Aud acum cum tu îmi spui
Mă vei găsi în roua pomului

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roua din ochi

Din roua ce din ochi ţi-a răsărit,
Eu am sculptat în minus infinit,
O amintire, spre a te avea,
Acelaşi vis cu plâns de catifea.
În dans de păsări mi-am pornit paşii
Spre a-mi rămâne în zborul înspre înalt.
Un bob de rouă îmi spală plus infinitul
De rana murdară a sufletului.
Sunt un vulcan ce erupe din sine
Pentru a lumina cetatea cerului
Când îngerii nu mai sunt făclii.
Silindu-mi respiraţia să te iubească
Sincer şi dezinvolt,
Mă caţăr pe umerii timpului
Să respir primăvară.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele din urma ploii

Eşti frumoasă ca un strop de rouă
Pe corola florii unui crin,
Într-o dimineaţă-n care plouă,
După care cerul e senin.

Eşti frumoasă ca o blândă rază
Care s-a ivit şi a picat
Dintr-un soare dulce, de amiază,
Într-o zi în care a plouat.

poezie de Marius Robu (25 mai 2021)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

bob de rouă

Bobul de rouă este un emisar special al oceanului pe pământ.

definiţie aforistică de Octav Bibere
Adăugat de Octav Bibere
Comentează! | Votează! | Copiază!

Slove desferecate

pe strune de cobză transcend în delir
mă ondulez pe romanţa dorurilor mele
am băut în zori rouă de trandafir
în noaptea nebună am dănţuit cu iele.

tristeţea bătrâneţii pe câmp o răsfir
să ardă sub raze de pogorâte stele
cerul mă acoperă-i albastru patrafir
ascunzâd sub lună gândurile rele.

vorbesc cu cerul prin telefonic fir
cât încă nu-s lut de oale şi ulcele
Eros mă linişteşte parcă-s un zefir
mângâi harul zilei îl absorb sub piele.

am băut în zori rouă de trandafir
în noaptea nebună am dănţuit cu iele.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O altfel de iarnă

Lacrimi de gheaţă ale cerului cad...
Cad ameţitor, fără încetare,
Cerul se uneşte cu pământul
Printr-o cascadă strălucitoare.

Ea...
Senină ca un bob de rouă,
Îmbujorată de gerul năprasnic
Ridică faţa spre cer,
Florile de nea o acoperă cu aripioarele lor nevăzute.
Unii mai îndrăzneţi îi ating buzele...
Ce ghinion!
Buzele ei mereu o văpaie
Şi ei mor topiţi de vâlvătaie.

Noaptea...
Cerul greu de plumb, s-a lăsat în jos...
Încât ea ar putea să-l atingă cu mâna.
Lacrimi i se rostogoleau pe obraz,
Plângea în momente fericite
Şi râdea când sufletul îi plângea.

Pe pârtie schiorii îi par nişte litere...
Nişte litere în mişcare
Ce scriu un poem dedicat iernii.
Cine ar zice că pe aici
Au fost vreodată bujori, crini şi alte felurite flori?

Iarna s-a topit...
S-a topit odată cu haina ei albă.
Soarele sclipeşte vioi pe boltă
Iar ea..
Fata cu buze de foc
Depăşeşte graniţa lumii reale
Cu ţurţuri lungi
Cristalizaţi la ochi.

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă-aş fi...

Dacă lumină aş fi
Cu inima-n miez de stele,
De-aş fi contopit cu ele,
Cu tot cerul te-aş iubi.

Ai ochii de floare-n rouă,
Limpezi şi strălucitori,
De îmi vine deseori
Să ţi-i sorb, c-o rimă nouă.

Ai buzele încarnate
În cuvinte-nmugurite,
În săruturi potrivite
Zi de zi, noapte de noapte.

Dacă-aş fi un curcubeu
Peste lume trecător,
M-aş opri uşor din zbor
Să te iau la pieptul meu

Să te duc pe-o lungă rază
Către stelele fierbinţi
Unde să fim doi iubiţi
Sub a Domnului păvază.

Numai că, nu mi-s lumină,
Nici steluţă cu miez nu-s,
În inimă te-am ascuns
Prin huceagul din retină.

Tu decizi rima ei nouă
În cuvinte-nmugurite,
Cu săruturi potrivite
Prefăcute-n bob de rouă!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

pierdut prin iarbă –
în zori regăsindu-se
într-un bob de rouă

haiku de Vasilica Grigoraş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebuloasa din Andromeda

Deasupra marei constelaţii ce-n litere de foc fixează
O delicată povestire în fundul cerului obscur,
Departe-n adâncimi imense, iluminatul nor planează,
Al unor lumi în plămădire, fermecător, alb augur.

Iuţeli vertiginoase-acolo în largile spirale-aşează,
Cu sorii noi, făşii de haos stârnite din eternul pur,
Şi totu-atâta-i de departe, că pare celor ce-l veghează
Înminunaţi că giuvaerul încremenit e în azur.

Ah, totul pare visul unui imens capriciu ce creează,
Căci repedele-ndepărtatul vârtej ce-azvârle împrejur
Sori noi, sori albi şi albul haos din care-alţi sori se-nfiripează

E ca opalul fin prin care o rază palidă filtrează,
Ori ca nălucile uşoare tăcute şi c-un şters contur,
Ce din neant scot visătorii şi sufletul şi-l populează.

poezie de Gabriel Donna
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roua dimineţii

Când am să fiu un bob de rouă
Căzând pe negrele-ţi sprîncene
Împrăştie-mă usor în două
Opreste-mă să curg din gene

Cu mâna ta să mă ridici
Să-ti curg pe buzele setoase
Si nici un strop tu sa nu pici
Pe nările umflate groase

Tu să mă sorbi drept apă vie
Si unge sufletul ce l-am iubit
Si dor mi-a fost de tine mie
Am plecat eu nu te-am părăsit

Tu să te scalzi în roua dimineţii
Când soarele nu este încă sus
Te îmbraci cu haina tinereţi
Atunci când roua nu s-a dus

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un bob de rouă
Pe-o frunză de trandafir
Lucind în soare

haiku de Mihail Mataringa (10 februarie 2013)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu dalta zorilor iubito

Ţi-am sculptat în bob de rouă
sufletul şi trupul pe din două

poezie de Costel Zăgan din Distihuri rebele (17 august 2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privii spre un mic bob de rouă care licărea pe un fir de iarbă... Soarele îşi scălda o rază în el, reflectând un joc de lumini care se fugăreau una pe alta, ca într-un joc de-a mijatca iscat de copii în mahala...

Diana Gangan (1 august 2008)
Adăugat de Diana Gangan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost...

Am fost bob firav de rouă strâns în palma unei flori,
Lacrimă întârziată pe sub geană uneori,
Între vis şi împlinire am fost semn de întrebare
Şi mi-am aninat dorinţa printre stele căzătoare.

Am fost fulger de lumină într-un fald de curcubeu,
Puful alb de păpădie spulberat instantaneu,
Am fost nufăr singuratic pe sub sălcii plângătoare,
Sprijinind pe umeri cerul cu albastru-i de cicoare.

Am fost aripă întinsă-n zbor înalt spre infinit,
Valul frământat de mare murmurând neobosit,
Pe nisipul din clepsidră mi-am clădit palat din visuri
Şi-am cules deşertăciune pân' la margini de abisuri.

Am fost vers de poezie, un ecou purtat de vânt,
Un acord de simfonie, o silabă-ntr-un cuvânt,
Vas fragil născut din tină, flacără de lumânare,
Cânt de lebădă în noapte, un suspin, doar o suflare...

Printre doruri şi speranţe, pân' la capăt de cărare,
Am fost EU... dar pe pământ, n-am trăit la întâmplare...

poezie de Violeta Andrei Stoicescu (14 noiembrie 2021)
Adăugat de Violeta Andrei Stoicescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cupe de rouă

În fiecare zi
cupe de rouă ridică pământul
închin către cer...
Gingăşia din flori
îmbrăcată-n culori,
mulţumeşte soarelui
binecuvântarea de a nu lăsa în jur
un Pământ tern!
În fiecare dimineaţă ne,, naştem "
cu ochii privind către zări,
rămânem puri,
deschişi către viaţă
dacă vedem minunea din rouă
ca darul divin ce limpezeşte adâncuri
de suflet,
acolo unde ziua si noaptea lasa în urmă...
suspin!

poezie de Georgeta Şuta
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O simplă schimbare a stării emoţionale poate să îţi schimbe întreaga zi şi întreaga viaţă.

citat din Bob Doyle
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-nceapă înflorirea nouă

Din roua florilor celeste,
Căzut din Cer, într-o poveste,
Cu Eva într-o-mbrăţişare
Am adunat lumini solare,

Şi-n roua florii, pe Pământul
Ce-mi cere să îi fiu eu Sfântul,
Chem azi albinele şi fluturi
Să-mi fie în iubire scuturi

Să pot, să lupt, pentru-nviere
Cum Cerul din iubire-mi cere,
Să pot, să lupt pentru-amintire,
Cât este Cerul doar iubire,

Să pot, să lupt pentru o floare
Ce-aşteaptă razele de soare,
Să pot, să lupt, ca-n stropi de rouă
Să-nceapă înflorirea nouă!

poezie de Pavel Lică din Rătăcitor prin cer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflecţie

Nu mai văd a scrie
Cum vedeam odată
Însă bucurie
Am ca niciodată;

Pe-orizontul bolţii
Zorii-s de lumină,
În lumina minţii
Ziua e divină,

Noaptea-i o orchestră
De armonie plină,
Aura terestră
Somnul îmi sprijină,

Universu' înclină
Arfa peste mână,
Cântecu-n surdină
În duh mi-l îngână,

Zorii-s o splendoare
Plină de lumină,
Ziua-i uimitoare,
Viaţa e divină,

Vânt de bucurie
Suflă pe cărare,
Ploaia timpurie
Toarnă înviorare,

Vântul bucuriei
Spulberă întristarea
Dând călătoriei
Toată încântarea,

Razele de soare
Inspiră chemarea,
Prin Cuvântul Care
Linişteşte marea,

Se adapă-n rouă
Rostul înflorit,
Cerul se coboară
Spre-un nou răsărit,

Sufletul zâmbeşte
Într-un bob de rouă,
Duhul străluceşte
De viaţă nouă,

Piscul mult dorit
Fruntea mi-o mângâie,
Ceru-i însorit
De nădejdea vie
A Celui Preaiubit.

poezie de Ioan Hapca din Reflecţii (2 iulie 2023)
Adăugat de Carol
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost o floare

Eu fost-am poate-n alte lumi o floare
Că toamna când mor florile mă doare
Şi plânge trist în pieptul meu ceva:
E sufletul ce-n primăveri cânta.
Eu port şi-acum în ochi adeseori
Doi picuri mari de rouă sclipitori,
De rouă sfântă, caldă-alintătoare
Ce mi-au rămas de când eram o floare.
Şi mi-a rămas un dor nostalgic, sfânt.
După grădini ce nu sunt pe pământ
Şi-o dragoste adâncă pentru soare.

poezie celebră de Ecaterina Pitiş din revista "Ţara Nostră", anul VII, nr. 42-43 (24 octombrie 1926)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

September

spartă în cioburi de rouă, o lacrimă
plouă prin toamnă-n chipul tău
sting jar de roşu în obraji fierbinţi
ce ard în bob de strugure, o lumină
apusul strigă prin pana ce cade încet din cer
nu plecaţi voi zilele mele senine
recele pătrunde prin căldura temătoare
raza de soare dezgolită şi străluciutoare
dansează în apus de roşu pe fereastra mea
un fuior dintr-un nor, clipeşte speriat
o aripă zboară albind cerul
liniştea picură ca ceara fără sunet
podeaua amintirilor mele suspină
noaptea luna trimite câte-o rază şi mă înţeapă
cu gheţă-n inimă
firul gândului din deştertul sufletului meu
s-a răcit cu brumă
soarele încă stropeşte cu raze cerul
pământul plâge cu munţii prin înalte ceţuri
prin văi şi-n cetăţi musteşte trecutul
vinul negru răscoleşte oseminte de revoltă-n amintiri
eu rămân o creangă de timp care zgârâie cerul
dezgolit de zilele frunze încet mă întristez
picură lacrimi de rouă prin firul iebii uscate
cotul tău pe pervazul ferestrei învechite tresare
tăria lemnului te doare înfipt în piele de toamnă
privesc ceaţa în depărtării cum se zbate
găndul meu tresare şi suspină prin umbre întunecate
de colţuri spre iarnă
simt cum ziua dispare prin vara trecută
simt dor şi durere-n september

poezie de Viorel Muha (august 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!