Bert Kessler

Nimerisem pasărea,
Cu toate că zbura în lumina soarelui spre apus.
Abia se risipise zgomotul împuşcăturii şi ea a început să se înalţe
Mai sus, tot mai sus printre razele de lumină aurie,
Pentru ca mai apoi să se răsucească pe o parte, un ghem rotund de pene,
Câteva desprinse de ea plutind alături,
Şi să cadă în picaj abrupt în iarbă.
M-am îndreptat spre ea, înlăturând hăţişul uscat,
Până am văzut dâra de sânge pe buştean
Şi pitpalacul zăcând lângă rădăcinile putrede.
Nezărind spini pe-acolo, am întins braţul printre firele de iarbă,
Dar ceva s-a înălţat şi mi-a înţepat mâna, amorţind-o.
Într-o secundă, am zărit cobra –
Cu pieliţa trasă de tot de pe ochii galbeni,
Cu capul arcuit, retrăgându-se în inelele ei,
Un colac murdar, de culoarea cenuşii
Sau a frunzelor de stejar căzute, într-o toamna târzie, în straturi, unele peste altele.
Am rămas încremenit în timp ce ea devenea mai mică, descolăcindu-se
Şi începând să se târască sub buştean;
Apoi, am căzut moale în iarbă.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elijah Browning

Eram în mulţimea copiilor
Care dansau la poalele muntelui.
A suflat o briză dinspre est şi i-a măturat ca pe nişte frunze
Dincolo de versanţi...
Totul s-a schimbat.
Aici erau lumini zburătoare şi luni magice, şi se auzeau muzici nepământeane.
A căzut peste noi un nor.
Când s-a ridicat, totul era schimbat.
Acum eram printre mulţimi aflate în conflict.
Apoi o figură din aur strălucitor, şi cineva cu o trompetă,
Şi încă cineva purtând sceptru au stat în faţa mea,
M-au luat în râs, au dansat rigadoon şi pe urmă au dispărut...
Iarăşi s-a schimbat totul.
Ieşind dintr-un lan de maci,
O femeie şi-a dezgolit sânii şi şi-a ridicat gura întredeschisă spre mine.
Am sărutat-o.
Gustul buzelor ei era sărat.
M-am prăbuşit extenuat.
M-am ridicat şi m-am înălţat mai sus, dar o ceaţă ca aceea însoţind un iceberg
Mi-a acoperit paşii.
Îmi era frig şi simţeam dureri.
Deodată, a apărut din nou soarele
Şi am văzut cum ceţurile de sub mine acopereau vederii tot ce era dedesupt.
Iar eu, aplecat peste tot ce era al meu,
Mi-am văzut umbra siluetei reflectată pe zăpadă.
Desupra mea aerul nemişcat era străpuns de un ţurţure subţire de gheaţă
De care atârna o stea solitară!
Un tremur de extaz, un fior de teamă
Au trecut prin mine;
Dar nu mă mai putem întoarce pe partea cealaltă a versanţilor —
Şi nici nu mai doream să mă întorc.
Subtile unde desprinse din simfonia libertăţii
Îmbrăţişau imateriale stânci deasupra mea,
De aceea trebuia să urc spre pisc.
Am aruncat departe tot ce -mi mai aparţinea.
Cu braţul întins
Am atins steaua.
Am dispărut complet.
Muntele restituie
Adevărului Infinit
Pe oricine atinge acea stea.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tom Merrit

Chiar de la început am suspectat ceva –
Ea era atât de calmă, şi mai mereu cu mintea în altă parte.
Într-o zi, am auzit uşa din spate închizându-se,
În timp ce intram prin faţă; l-am văzut strecurându-se
Prin spatele afumătorii în gradină
Şi alergând peste câmp.
În acea clipă aş fi fost în stare să-l ucid.
Apoi, în ziua când, plimbându-mă lângă Al Patrulea Pod,
Fără un băţ sau o piatră în mână,
Deodată l-am văzut stând acolo,
Speriat de moarte, încercând să-şi stăpânească iepurii,
Şi tot ce am putut să spun a fost: "Nu, nu, nu,"
În timp ce el a ţintit şi a tras drept în inimă.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Thomas Ross, Jr

Am văzut asta chiar cu ochii mei:
O rândunică de stâncă
Şi-a făcut cuib într-o gaură pe malul înalt şi argilos
De lângă Vadul lui Miller.
Dar abia ieşiseră din ouă,
Că un şarpe s-a târât până sus la cuib
Să-înghită puişorii.
Rândunica mamă cu fluturări de aripi rapide
Şi cu ţipete ascuţite
A luptat cu reptila,
Orbindu-o cu bătăile ei de aripi,
Până când şarpele, zvârcolindu-se şi ferindu-şi capul,
A căzut de pe mal
În Spoon River şi s-a înecat.
Nu a trecut nicio oră
Până când un sfrâncioc
A străpuns-o pe mamă cu pliscul.
Cât despre mine, am reuşit să-mi depăşesc condiţia inferioară
Doar pentru a fi distrus de ambiţiile fratelui meu.

poezie clasică de Edgar Lee Masters din epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER – editura CORESI, ediţie 2020, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crai nou

Crai nou se tot iveşte pe codri şi genuni:
E coasă aninată de tată în goruni,

Când s-a culcat, şi timpul cu piatra l-a-nvelit,
Pân'o să crească iarbă mai bună de cosit.

El s-a culcat, şi, iată de când nu s-a răspuns,
La subţioară iarbă şi mie mi-a ajuns!

Să iau din arbori coasa degeaba m-am tot dus:
Cu cât îmi creşte iarba, ea suie şi mai sus!

Am să mă zbat, din arbori s-o iau numaidecât:
Ce mă voi face mâine cu iarbă pân'la gât?

poezie celebră de Eusebiu Camilar din vol. "Călăretul orb", 1975
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crai nou

Crai nou se tot iveşte pe codri şi genuni:
E coasă aninată de tată în goruni,

Când s-a culcat, şi timpul cu piatra l-a-nvelit,
Pân'o să crească iarbă mai bună de cosit.

El s-a culcat, şi, iată de când nu s-a răspuns,
La subţioară iarbă şi mie mi-a ajuns!

Să iau din arbori coasa degeaba m-am tot dus:
Cu cât îmi creşte iarba, ea suie şi mai sus!

Am să mă zbat, din arbori s-o iau numaidecât:
Ce mă voi face mâine cu iarbă pân'la gât?

poezie celebră de Eusebiu Camilar
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constelaţiile circumpolare le veţi găsi la orice epocă a anului, căci ele sunt mereu deasupra orizontului, învârtindu-se în jurul stelei Polare. În august, pe la 9-10 seara, de pildă, privind spre steaua Polară, vedem că Ursa Mare se află spre apus, Casiopeia spre răsărit. Deasupra Casiopeei găsiţi pe Cefeu, iar mai sus, la zenit, e capul Dragonului al cărui trup se îndreptează spre Cefeu, apoi trece printre cele două Urse. Roatele Carului Mic (Ursa Mică) sunt ridicate în sus, spre apus însă, dar spre miezul nopţii se lasă spre orizont. Sub Ursa Mică şi între Casiopeia şi Ursa Mare se află Girafa şi jos de tot, la Orizont, Linxul. La începutul primăverii, constelaţiile acestea, au o poziţiune cu totul opusă.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jacob Goodpasture

Când a căzut Fort Sumter şi a început războiul,
Am strigat din amarul sufletului:
"O, glorioasă republică, până aici ţi-a fost!"
Când mi-au îngropat fiul soldat
În sunet de trompete şi tobe,
Mi s-a frânt inima sub greutatea
Celor optzeci de ani şi am strigat:
"Oh, fecior care ai murit pentru o cauză nedreaptă,
Luptând pentru lichidarea Libertăţii!"
Am ajuns aici sub iarbă.
Şi acum, de la temelia timpului, văd:
De trei ori treizeci de milioane de suflete unite
Întru iubire pentru adevăr,
Crezând şi aşteptând naşterea
Unei Frumuseţi noi,
Izvorând din Fraternitate şi Înţelepciune.
Eu, fiind acum spirit, pot să văd Sosirea Lui Isus
Înainte ca voi să o puteţi vedea.
Oricum, voi, specie de vulturi aurii întemeindu-vă cuibul mereu mai sus,
Rotindu-vă mereu mai sus, urmărind lumina soarelui
În salaşurile înalte ale Gândirii,
Iertaţi orbirea bufniţei moarte.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu aş vrea...

Eu aş vrea, într-o zi, să pot merge prin munţi,
Paşii nu s-ar opri, căci e greu să renunţi!
Aş urca sus de tot, cu un dor de trăiri,
Şi-aş cuprinde, de pot, zarea toată-n priviri!

M-aş opri pe un drum, să culeg nişte flori
Şi-ntr-o pânză de fum, m-aş scălda, uneori,
Cu picioru-nsetat, aş atinge un râu
Şi în el, fermecat, aş intra pân' la brâu!

M-aş spăla pe obraz cu stropi mici de cleştar
Şi-aş vedea cu extaz, cum rubine apar...
Aş urca tot mai sus, printre brazi fremătând,
Unor aripi, supus, şi-unei pale de vânt!

Şi-aş urca şi mai sus, mai presus de cuvânt,
Şi cu capul în nori, voi privi spre pământ,
Voi pluti peste el, şi cu dor, şi regret,
Dar fiindu-i fidel, voi zbura mai încet...

Voi zbura printre nori, căutând vise noi,
Căci nu poţi să-i ignori, fiindcă-n ei se nasc ploi,
Şi cu ploaia căzând, într-o noapte ce geme,
Voi zvârli spre pământ, curcubeu de poeme!

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Firişoare de iarbă

În ceruri,
Câteva tulpiniţe de iarbă
Stăteau în faţa lui Dumnezeu.

" Ce aţi făcut?"

Atunci, toate, mai puţin una,
Au început nerăbdătoare să înşire

Meritele vieţii lor.

Acea una stătea mai în spate
Ruşinată.
Imediat, Dumnezeu a întrebat-o,

" Dar tu, tu ce-ai făcut?"

Firul de iarbă a răspuns, "O, Doamne,
Memoria nu mă prea ajută,
Pentru că, dacă am făcut fapte bune,
Nu mi le mai amintesc."

Atunci Dumnezeu, în toată splendoarea Lui,

S-a ridicat de pe tron.

"O, cel mai bun firişor de iarbă!" a exclamat El.

poezie de Stephen Crane, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Te scriu cu litere subţiri
ca firele de iarbă
ce chicotesc de dimineaţă...
Apoi te sorb, simţind cum înfloresc
din tălpi, până la frunte,
crescându-mi tot mai mult în sânge
ţurţurii de viaţă.

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o bună zi s-a gândit el să se urce şi în cer cu oglinda, ca să râdă de îngeri şi de Dumnezeu. Dar cu cât se urca mai sus în văzduh, cu atât oglinda tremura şi se strâmba şi de-abia mai putea s-o ţie; s-a urcat tot mai sus şi mai sus şi oglinda s-a strâmbat aşa de tare şi a tremurat aşa de cumplit, încât i-a alunecat din mâini, a căzut pe pământ şi s-a spart în mii şi milioane de bucăţi. Dar acum oglinda a pricinuit nenorociri şi mai mari, fiindcă unele bucăţi erau cât un fir de nisip şi au zburat duse de vânt peste tot pământul şi au intrat în ochii multor oameni şi cei cărora le intrau în ochi cioburile acestea vedeau toate lucrurile schimonosite, sau nu mai gândeau acum decât sucit şi întortocheat, pentru că aceste cioburi păstraseră toate puterile rele pe care le avusese oglinda întreagă.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haiducul

Intră în codru, în patria verde.
Mai stă o clipă cu mâna în barbă.
Gândeşte aiurea, la aur, la sânge,
şi-şi face inele de iarbă.

Va trebui să taie de-acum
potecile toate de-a curmezişul.
S-a pierde în munte, s-a pierde,
uitându-şi de mumă şi moarte.

S-a duce tot mai adânc până unde
se-nchid toamna şerpii subt stâncă.
Va să desferece duhul pădurii
şi şipote negre cari cântă.

N-o să-l mai vadă nimeni cu anii.
Numai de sus pretutindeni
L-a dovedi cu ţipăt uliul
şi buha cu scurte jelanii.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haiducul

Intră în codru, în patria verde.
Mai stă o clipă cu mâna în barbă.
Gândeşte aiurea, la aur, la sânge,
şi-şi face inele de iarbă.

Va trebui să taie de-acum
potecile toate de-a curmezişul.
S-a pierde în munte, s-a pierde,
uitându-şi de mumă şi moarte.

S-a duce tot mai adânc până unde
se-nchid toamna şerpii subt stâncă.
Va să desferece duhul pădurii
şi şipote negre cari cântă.

N-o să-1 mai vadă nimeni cu anii.
Numai de sus pretutindeni
1-a dovedi cu ţipăt uliul
şi buha cu scurte jelanii.

poezie celebră de Lucian Blaga din La cumpăna apelor (1931)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori se întâmplă

Uneori se întâmplă că sunteţi prieteni şi-apoi
Nu mai sunteţi prieteni,
Iar prietenia a dispărut.
Şi toate zilele sunt pierdute, şi printre ele
O fântână se goleşte pe ea însăşi.

Uneori se întâmplă că eşti iubit şi-apoi
Nu mai eşti iubit,
Iar iubirea devine trecut.
Şi toate zilele sunt pierdute, şi printre ele
O fântână se goleşte pe ea însăşi în iarbă.

Uneori vrei să-i vorbeşti şi-apoi
Nu mai vrei să-i vorbeşti,
Apoi şansa s-a evaporat.
Visele tale explodează şi, instantaneu, dispar.

De asemenea, uneori se întâmplă că nu ai unde să te duci şi-apoi
Apare un loc unde poţi să te duci.
Apoi ai trecut pe lângă el sau pe-aproape;
Iar anii explodează şi sunt pierduţi,
Într-o clipire de pleoape.

Aşa că nu mai ai nimic.
Te întrebi dacă aceste lucruri contează şi-apoi
Chiar când ai început să te întrebi dacă aceste lucruri contează
Ele încetează să conteze,
Iar gândurile devin trecut.
Şi o fântână se goleşte pe ea însăşi în iarbă.

poezie de Brian Patten, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina soarelui

Lumina soarelui creşte pe pământ
ia înfăţişarea zilei
şi împinge prin pământ în sus
tulpinile
şi acele oase care de asemenea şi-au
scuturat ţărâna de pe sinele lor
privind mai întâi
cu orbitele ochilor goale încă
cerul de deasupra capului
apoi în jurul lor
la imensitatea florei
şi-apoi grăbit
fiecare se îndreptă unde-l cheamă
dorinţa...

lumina soarelui creşte pe pământ
lumina soarelui –
şi printre razele ei gloate
de oameni abia evadaţi din beznă

poezie de Mang Ke, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abel Melveny

Am cumpărat toate uneltele cunoscute –
Malaxoare, betoniere, semănători, maşini de cosit,
Mori şi discuitori şi pluguri şi combine –
Toate au stat în ploaie şi sub soare,
Lovite, ruginind şi deformându-se
Pentru că nu aveam unde le adăposti
Şi nici nu le foloseam.
Către sfârşit, când am înţeles că totul s-a terminat,
Lângă fereastra mea, m-am văzut limpede,
Pe când pulsul îmi devenea mai slab,
Privind una din morile cumpărate –
De care nu avusesem nici cea mai mică trebuinţă,
Cum s-a dovedit ulterior.
O maşinărie faină, cândva proaspăt vopsită
Şi gata să-şi facă treaba,
Stătea acum cu vopseaua căzută.
M-am văzut ca pe o maşină bună
Pe care Viaţa nu a folosit-o niciodată

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

O voce din trecut

Ce leneş pasul mă ducea
pe străzile curgând în pantă,
tălâmb, cuţitul de rindea
striga aiurea dintr-o geantă.

Năluca mă privea de sus,
ţinându-şi briciul într-o mână,
ca să-l ascută la apus
pe un arcer adus din lună.

Ea mi-a făcut un singur semn,
rotindu-şi capul într-o parte...
Ah, Doamne, ce cumplit îndemn
spre briciul dătător de moarte!

Dar cum stăteam nehotărât,
cu braţul rezemat de poartă,
striga o voce din trecut –
mai poţi fugi încă de soartă!

A auzit de sus şi ea,
şi briciul i-a scăpat din mână,
râdea cuţitul de rindea
dansând sub razele de lună.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate, Ed. ePublshers, Bucureşti, 2919 (2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bulbul de ceapă

Te-am visat
erai într-un alt vis
în Catedrala Vasili Blajenîi
Te vedeam prin ziduri
fiecare clopot
Te înălţa mai sus
mai sus
mai sus
iar eu
încercam cumva să ajung la Tine
nicio uşă de intrare
iar ferestrele atât de înalte...
mi-am zis:
unele lucruri nu sunt pentru oameni
mici ca mine
şi am plâns
lacrimi uriaşe
ocnă de sare
îmi descuamau
pielea
creierii
inima
rinichii
ochii
apoi
i-ai întins mâna
necredincioasei
şi ai zis:
pentru cei ca tine
am venit
când m-am trezit
ţineam în mână
un bulb
de ceapă
ce-ncolţise
printre lacrimi

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jonathan Houghton

Se-aude croncănitul ciorii
Şi trilul ezitant al sturzului.
Se-aude bătaia unei tălăngi în depărtare
Şi vocea plugarului de pe dealul lui Shipley.
Pădurea de dincolo de livadă stă nemişcată
În aerul încremenit al verii;
Şi de-a lungul drumului chicoteşte o căruţă
Încărcată cu porumb, îndreptându-se spre Atterburry.
Şi un bătrân a adormit la umbra unui copac,
Şi o bătrână trece de partea cealaltă a drumului,
Venind dinspre livadă cu o căldare de mure.
Şi un băiat stă tolănit pe iarbă
Lângă picioarele bătrânului,
Şi urmăreşte plutirea norilor pe cer,
Şi-i este dor, şi-i este dor, şi-i este dor
De ceva, dar nu ştie de ce anume:
De bărbăţie, de viaţă, de lumea largă!
Au trecut apoi treizeci de ani,
Iar băiatul s-a întors, uzat de viaţă, înapoi
Şi livada nu mai era acolo,
Şi pădurea dispăruse,
Şi casa era alta,
Şi drumul era plin de praful ridicat de automobile –
Şi lui îi este dor de un locşor pe Deal!

Edgar Lee Masters, epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER – editura CORESI, ediţie 2020

*** E vorba de dealul unde se afla cimitirul din Spoon River.

poezie clasică de Edgar Lee Masters din epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER – editura CORESI, ediţie 2020, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aseară, în parcarea de la Selgros, am omorât un înger

aseară, în parcarea de la selgros,
am omorât un înger.

pe când mergeam liniştit să-mi iau ceva de băut
un înger mi-a sărit în cale în parcarea imensă a supermarketului
de la capătul liniei de autobuz 22.

s-a aşezat brusc în faţa mea şi a început să-mi vorbească repede,
într-o limbă stranie şi guturală.
iritat, am încercat să-l dau la o parte -
dar îngerul nu vroia, cu niciun preţ, să mă lase să trec.

pe nesimţite, mintea mi-a fost cuprinsă de o furie animalică
şi am început să-l lovesc cu sălbăticie
plin de ură
de entuziasm
nebunie...

loviturile mele curgeau năvalnic
peste faţa... pieptul... peste mâinile... şi picioarele îngerului
care s-a umplut curând de sânge.

în mod ciudat -
el nu se ferea deloc de izbiturile mele repetate -
continua să-mi spună, în aceeaşi limbă necunoscută, lucruri pe care nu le pricepeam,
în timp ce furia mea creştea tot mai mult.
până când îngerul s-a prăbuşit sub loviturile mele
şi a murit.

gâfâind, mi-am ridicat privirile şi am privit în jur -
o linişte adâncă se aşezase peste tot.
am inspirat adânc în piept aerul călduţ al serii
cu miros de benzină şi iarbă proaspătă din parcarea pustie de la selgros.

cerul senin era străbătut pe alocuri de fâşii roşiatice -
precum rănile deschise
ale îngerului mort
care zăcea nemişcat la picioarele mele

mi-am tras respiraţia pentru câteva momente
apoi m-am căutat în buzunarele blugilor după o monedă de 5 mii pentru căruciorul de cumpărături
şi am intrat să-mi iau ceva de băut.

poezie de Adrian Creţu din Orice om este un cântec fără rimă (2012)
Adăugat de Adrian Creţu
Comentează! | Votează! | Copiază!