De unde mai sunt?...

Sunt mic, pueril, mi-au avânt şi m-arunc să alunec,
Mângâi iarăşi cu mâna miros de parchet lustruit,
Sau pititea mă joc la podeţ până totu-i întunec
Şi colind dimineţi până-n seară de vară, sunt ud ca topit.

Îmi fac din conserva cu apă şi-un pic de carbid
O bombă ce-o aprind c-o prăjină de foc să fac zgomot,
Sau plec cu prieteni prin praful cel gros ca de-un tren ropotit
Până-n josul la gârlă; n-am banii de ştrand zi de zi ca să-not!

Am sabie-n lemn, mi-e făcută de tata, mă vreau cavaler
Şi fac strategii prin ceairuri pe coaste, prin luncă.
Stau cu ochii deschişi pe o iarbă de mal şi privesc către cer
Alergând în mister cu car mare sau mic de pe bolta adâncă.

Mă bucur de zgomot de pietre ce-arunc sus pe tabla bunicii
Şi-i intru pe geam ca să-i fur din cutii cu cacaua-n zahar
De-i plecată să cureţe pir de pe stratul fiorilor fricii
Ce ştiu că-i mormânt... dar e tot numai flori pe răzor, în pahar.

Am fost iepuraş, fluturaş, mai târziu un vulpoi
În scene la şcoala primară sau când încă făceam grădiniţă;
Mă văd le cântând celorlalţi "Nea Alecu" la muzică, apoi
Stric sania fiicei directorului, alunec şi-i cad... pe pojghiţă.

Mi-am plantat singur pom, stau şi-ascult cânt de fluier
Ce-l cântă un pitic, Vasilică, ce-l are bunica la oi.
Mă urc până-n vârf în dudul din faţă să văd de unde-i şuier
Ce-aud zi de zi din oraş când e trei şi părinţii se-ntorc amândoi...

Ah, cât timpu-i ce aveam, nicio grijă să-mi tulbure minte;
Jucam porcii la zid sau la ţurcă băteam până seara...
Nici timp să mănânc nu mai am, fericitul, copilul cuminte
Şi-am lacrimi uscate pe-obrazul cel umed, făclie ca ceara...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierdut...

Sunt pe alee! Ieşi din casă!
Mă vede-o lume, cum mă plimb!
Ori tu nu ştii, ori nu îţi pasă;
Că nu mănânc şi... nu mă schimb.

De două zile am vedenii...
În minte, nu mai este loc.
Îmi zboară gândul la... tâmpenii;
Să nu mai fiu, sau să-mi dau foc.

De când ai spus că nu mai vii,
Alerg pe străzi... nu oarecare;
Ci doar pe cele ce le ştii...
Căci des ieşeai, făcând plimbare.

Vecinii se uitau la mine...
Că nu îi văd, eu mă... făceam.
Mă pălmuiam peste picioare,
Să-i derutez; că le vorbeam!

Treceam în sus şi iar în jos,
Cu mintea-n nori şi ochii ficşi...
Şi era cald şi timp frumos.
Tot mă întrebam, de mai exişti?

Şi câinii toţi, în curţi fac zgomot...
Şi iuţesc pasul... cum n-aş fi;
Aud în treacăt ca un hohot.
Aruncă pietre, mici copii!!!

Şi-n loc s-apari, cum prevăzusem
Când poarta, iată, se deschide...
Bunica ta, ce-o mai văzusem,
Îmi dă în cap... cu o tingire...

Şi de ruşine, nu mă doare,
Zâmbesc prosteşte, către ea...
Îţi mulţumesc mult, mamă mare;
De unde-o ai... că nu e grea?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 mai 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Loterie...

... de când mă ştiu, sau poate dinainte,
viaţa mi-o joc, se pare din părinte,
ca pe un zar ce îl arunc, cred eu,
dar mai e unul, ce nu-l am şi-i cel mai greu,
că nu-l deţin, să pot să dau vreo dublă,
să pot s-am sănătate cu o liră, o rublă
şi fericire, deci amestec să fiu tot,
un aruncat, aşa de altcineva şi să nu pot
să-mi aleg număr preferat, rolul ce-l joc,
cu cine exact şi în ce fel, sau în ce loc...
şi aşa, la câtă minte am şi am avut,
mi-am jucat viaţa, până acum şi am pierdut!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descurajare

Sunt cu mine de mână într-un deşert de suflet. Nu-i oază
Şi aşa-s de însetat de orice şi am frică să n-am... mi-e groază
Că văd numai dune pustii. Nu mai văd pe alţii, ca oameni,
Căci nu e Pământul ce-a fost; adăpat de un "bine", ce-l sameni?!

Se pare că globu-i mai mult, mişunat zi de zi, an de an,
Dar nu mai se simte bun-simţ, dăruire, prieten... E ban!
Se discută de el, e cota înălţimii, e-un dar să-l deţii fără scrupul, să fie...
Şi-i bob de nisip; tot, cât el de ar fi nu-i îndeajuns tot, cât de-a fi bogăţie!?!

Mă bântuie aspru tăiosul de vânt şi întind mâna ca orbul
S-ajung nu ştiu unde şi alunec în gol peste os dezvelit de amintiri, sau de corbul
-Ce una şi alta-s- la fel de înţelepte, să creadă c-a fi nu-i răsuflet...
Doar singur, de gând, sau culoare eternă... este veşnic, el, suflet!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Concluzie

Nici n-am ştiut când am crescut;
Nu văd nimic când mă modific
Şi zilnic stau cu mine, neîntrerupt
Mă judecând sau contemplând mirific.

Doar gândul mi-e ascuns; ciudat
Că nici pe acesta nu-l ţineam captiv,
Să nu se piardă interiorizat,
Crezând că-l stăpâneam... În fond fără motiv.

N-am nicio libertate; sunt legat
De-un lanţ ce-i spunem ADN-eu
Şi-l am, mă amăgind că-s unicat...
Dar el mă stăpâneşte, nu sunt eu!

Înseamnă, în fond; cu toţi ne naştem sclavi
Cu coduri pe catene paralele,
Minţiţi c-am fi ce vrem... Plebeici bravi,
Doar sadic ţintuiţi, ca nişte jagardele!

Mă uit cu detaşare; mă privesc
Şi-am dor nebun să fiu din nou cum vreau...
Câtă prostie am putut s-agonisesc
Crezând că numai eu decid ce iau, ce dau!?

Aş vrea, cel puţin la sfârşit, să ştiu
Ce rost aveam; că totu-i cu folos,
Altfel aş fi eroare şi nu-s singur, de-s să fiu...
Vă-ntreb; "Vă întrebaţi la fel? Sau pot să vă... descos?"

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Separare de întreg

Îmi iau încetinel bagajele din mine
Şi-ncep cu gânduri, minte cât mai e;
Transfer în vise întrebările "de ce?"
La care n-am răspuns... Şi-i tot mai rău, nu-i bine!

Încerc să-mi caut gazdă primitoare
Că n-am ajuns să-mi iau proprietate;
Nu ştiu nici plata cum se face-n... vietate?
Nici cost nu ştiu de-i nou, sau bună... stare!?

În timpul scurt ce l-am doar preaviz
Nu ştiu nici data, nici condiţii de contract
Şi tot joc piesa-n recuzită act cu act,
Fără rol scris să-nvăţ... Un joc de quiz!

Împlânt din simţuri ce-ncă ţin trezite
În "josul" tot mai slab ce mă purta zburând,
Ce-ncearcă să mă-nşele se-ngropând
Perfid, tot mai bolând... Materii putrezite!

Întunecat fără de gând nici minte, duse,
Mai las un pic de simţuri, ce-s mai multe,
Să ştiu încă de mine, să-ntind punte
Să nu mă pierd de tot de oasele... răpuse.

În ultimă instanţă suflet o să-mi mut,
Ce-s EU până la urmă, singurul cert viu
Ce-aş putea fi ca şi-alţii nul, pustiu
Dar încă m-am; sunt propriul meu avut!

În cursa care sunt şi-alerg şi-s îngrădit
Şi m-am iubit şi-am fost rănit, mi s-a frânt rază;
Îmi las dorinţe, locuri, o cernită emfază
Şi mă restrâng idilic... din prozaic devin mit!

Îmi rescriu lanţul de-ntâmplări iar neştiute
Dar cu un dram din altele ratate;
Sunt iar fuior, o boare-n fum de libertate
Fugit din corp... ce-l văd se căţărând pe stâncile abrupte.

Îngheţ, irig din apa-mi şi mi-aştept golit
De timp; ascult un semn de-a fi din nou
O pensulă-n culoare pe-un pânzit tablou...
Crezând c-o zi voi fi un fir de savaot!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Natal

Exult; câştig din timpu-mi zbor, m-ajung când am plecat
Uitând de griji, de lucrul zilnic; sunt peste nori, am aţipit
La "end" de western şi tresar la vocea trează din cockpit...
E iar pe "screen" pasărea-mi cuib pe-o linie 'n salt sacadat...
Mă duc acasă şi-i aştept pe toţi, cei ce nu m-au uitat!

Privesc prin praful în rafalele ce-mi fâşâie parbrizul cald
În câmp pe-o arie de drum, pierdut c-o linişte eternă
Şi-mi zboară gând la eu ce-am fost şi mulţi ce-aveam pe lângă fermă
La Fotin; dar sunt singur numai, totu-i pustiu şi-un cer smarald
Ce-l priveam; vară-n zgomot surd, culcat pe-o şiră... Mintea-mi scald!

Şi acum este-un maron de fier în ape-n val la Costineşti
Acolo unde-i mal în pietre, mai sus de locul de nudişti
Unde timizi într-o vacanţă de practică stăteam întinşi
Pe burtă şi-nţepam nisip înruşinaţi... Hm, ce poveşti
Ce se derulă, că-i pustiu de ce ştiam... Cum timpu' opreşti?

Doar am ieşit de la examen, păşesc pe aleile spre cursuri
Şi cât de mici îmi par acum şi-un pic străine clase, săli,
Iar la cantina de la drept, cum nici la "Tosca", n-aud boli
De care tot ne zgândăream; ne puneam "frâne" de parcursuri
Aşa-n sfârşit de sesiune şi-s iară singur... Triste apusuri!

Cum simt căldura mâinii tatei ce numai el sta doar s-asculte!
Nici glasul mamei, tot fantomă, ce râde, cipul rândunicii
În curtea casei unde-i gol, nu mai sunt cămăruţele bunicii
Şi prispa galbenă ca ceara de-atât spălat, nici vorba-i iute...
Nu mai e cuib la streaşina de mâl şi pai... Că-s case multe!

Hm, arar trece o căruţă în valea de pe prund, la gârlă,
Dar nu-şi mai slobozeşte calul să intre-n apă la scăldat;
S-a pus să-ncarce nisip, piatră, că-i mult acum de reparat
Şi-n luncă-s mari grămezi, bascule, nu vreun cioban adăpând târlă...
Doar apa curge tot la fel... Tresar, nu-i joacă! E-o şopârlă!

Astăzi sunt trist că las tristeţe şi aşa mă-ntorc în timp pierdut
Că nici orele câştigate nu mai îmi rămân, le predau toate!
Sunt plumb de greu; plutesc oceanul, doar amintirile-s salvate
Şi le tot port chiar tot mai roase şi n-am nici cui să le-mprumut,
Că nu vrea nimeni vechituri... Rămân cu ele, le fac lut!

Cred mult, din tot ce am văzut, că numai apa-i la fel; val
Ce tot se întoarce, fir se-adună, norii îi sunt lacrimi... E natal!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 aprilie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar roză

M-am îmbătat d-extazul dintr-o roză
şi nu ştiu cum miresmele le-adună
din mâlul sevuind... Prin ce metamorfoză
parfumu-şi dă? Culori de vis, face cu... care mână?

Din ce chimie-ocultă se-ntremează,
de unde are geniul de licoare
ce-o varsă prin nectar, pictează vază
se-ngemănând în dar, c-un dar, la altă floare?...

Mă uit şi-adulmec iar, sunt mut de farmec
şi iar miros şi creieru-mi dezmiardă;
cu inima din alveolele-n respir sunt cerc...
Mă prăbuşesc drogat, cu capul dus, pe iarbă...

Şi-i şi altă culoare şi-i multe alte izuri
şi mă întrec cu albine, păsări şi bondari
şi-un fluture penat... şi-am pielea toată rizuri;
mă sângerez în spini, sunt zbor de mii Icari!...

Mă dezic tot de ştiinţă, îs un novice;
n-am şcoala rozei, nici miros, culoare,
nici spini nu ştiu să fac, candoarea să-mi explice...
Păcat că am să mor şi n-o să fiu o floare!?!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prenăscut

Am fost ouat în mai devreme
Şi ce târziu realizez
Din obiceiul fără miez;
De-i adevărul puf, sau pene?!

Sărbătorim toţi aberant
Venirea-n lume, delivrarea
Şi nu-nceputul, procrearea...
Cum n-am fi noi cel important!?

Cât fals, e atâta nedreptate
Când m-am schimbat; întâi celulă
Şi strugure, o libelulă
În cocon, un cerc c-un şir de spate...

Am fost o beluga, doar creier,
Cu membre ca de salamandre,
Un pic căţel, un şir de meandre
Până să-mi strig că sunt!... Cum greier!

Apoi, îs-o pierdere antumă
Că-n mare sunt cum am fost mic;
Doar lung şi mai deştept un pic!...
Un fel de fel, sol de cutumă.

Revendic minim nouă luni
Ce-au fost cât o eternitate;
Un patern, nu paternitate,
Pe-un flux matern... clonând străbuni!

E drept am fost favorizat
De-o mamă, un tată cerţi, reali
Cu gând să-i fac eu imortali!...
Căci ciclul nu mi-au avortat!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copil din fila-mi de basm

M-am hotărât să-mi scriu de mine, viaţă
pe capitole, din amintiri răzleţe,
că ştiu că de mă leg cu mintea de trecut
îmi regăsesc din seva sânului de mamă, început
şi-aşa resimt în suflet, diafan, bineţe
de-o dimineaţă continuată-n primăvară, aţă...

Îmi văd trei-patru roşcove pe-un şifonier
şi mă văd mic de tot; mă spală tata-ntr-o chiuvetă
mică şi-i cu apă rece... în camera ce-i dormitor,
singura de la etaj şi nu mă plâng deloc, miros îngrozitor
de mine, ce-am uitat sau n-am ştiut de toaletă...
Poate aşa s-explică c-am rămas "bogatul" gunoier?!?

Cobor în beciul plin de apă, după o furtună,
stând în copaie ca s-aduc din varza la murat;
tot eu, un sprijin la nevoie încă de atunci...
mă văd sub masă când priveam sub fustă, la picioare lungi
de la frumoasa Irca, poloneza ex "call girl", lângă palat
din Cazinoul din Sinaia, luată la câştig, pentru arvună.

Mă văd la marginea de-oraş cu sfori şi zmeul,
îmi pun la loc stomacul, din sărit, la o bătrână
şi-mi văd cu cearcăne la ochi prieten doar de patru ani, ce-i mort
de leucemie... Stau culcat în piaţă sub foaia de cort
printre ţărani, tarabe... Gust din turta dulce, bună
de un leu... Mama mă-ncântă ca să vin la masă, cu jeleul!

Am cărucior cu figurine ce se-nvârt, dansând pe roţi
şi-am vizitat balena uriaşă ce-a sosit cu bâlciul
unde mă ia în lanţuri un amic de-al tatei, "mare mahăr"...
mănânc "un ceai gol şi-un' cu pâine" cu mult zahăr
la mamaie, ce-i văd şi-acum c-ochii sclipind d-eternul, luciul...
plâng puii de arici înecaţi că-s bănuiţi de mâncat ouă, hoţi!

Îngheţ la derdeluş lângă biserică, pe coastă
şi stau arzând la soare în ceaier, privind furnici...
Mă pierd de-ai mei în liftul la Victoria din Bucureşti
şi-s mândru să mimez condusul de-o Pobeda de poveşti,
de la serviciul de la Schelă... Îmi lipăie-n picioare zgomot de târlici
şi alb m-arunc în baltă; că şireturi nu-s în găurile toate... Ce năpastă!

Câştig de unul singur cursa de copii pe bulevard;
Neînscris, cu tricicleta strâmbă, ajuns din întâmplare
şi-i sperii pe vecini cu cheia cu catran şi cui ce explodează
sau fac conserve cu carbid... bombe ce detonează...
Aştept cu stoicism să vină tata, să mă critice mamare
de multele năzbâtii; praştia cu pietre, ţambra ruptă-n gard...

Sunt mic şi blond, am ochi de cer şi-s ars de soare,
am multe scrijeliri peste picioare, mâini... Neobosit
alerg fără sfârşit şi-adorm ascultând Sadoveanu
şi-aud repetitiv, de sub pilotă, poezii cu Iancu lu' Jianu...
Îmi pierd zulufii aurii; la zero-s pedepsit...
Visez mereu, nu am alt gând; doar vreau ca să fiu mare!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căminul

Căminul unde stau aş cere ca să-mi fie
Acolo sus pe deal cu cer să mă-nvelesc.
S-aud în zori de zi cântând o ciocârlie
Şi şuierat de vânt prin brazii ce-mi trosnesc.

Acolo eu aş sta să văd în depărtare
Cum soarele-mi răsare şi-agale se ridică.
Apoi îmi asfinţeşte şi-o luna ce-mi apare
Sau să privesc pe boltă văzând o stea cum pică.

Acolo unde-i urmă de simplu trecător
S-ajungă într-o lume ce-mi aparţine mie.
Acolo să trăiesc cu păsările-n zbor
Să n-am acum eu teamă de ploi sau vijelie.

Eu drumul îl măsor cu pasul pe-o cărare
În tălpi simţind doar iarba şi cât de ud pământul.
Când se îngână-o zi cu noapte şi-i răcoare
Eu simt miros de brad trezit ce-l duce vântul.

Căminul meu să aibă şi-o glastră la fereastră
Să îmi culeg magie din roşul meu amurg.
Sau să miroas-a pâine dospită doar de casă
Şi apa de izvor ce-i rece vreau s-o strâng.

Şi de e vreme rece şi timpul e ploios
Nu-mi pasă doară focul să îmi trosnească-n vatră
Căminul de pe deal ce-i mic şi călduros
Eu îl asemuiesc cu un castel de piatră.

Să şuierare şi vântul prin brazii ce-mi trosnesc
S-aud în zori de zi cântând o ciocârlie.
Acolo sus pe deal cu cer să mă-nvelesc
Acesta e căminul care aş vrea să îmi fie.

poezie de Florin Cezar Călin (octombrie 2015, Brăila)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu când o să mă fac mare o să fiu om

eu când mă fac mare vreau să fiu aom
sau aşa se spune

oricum în golurile alea au fost ochi
da
au fost ochi şi au fost frumoşi
care mă trezeau dimineaţa doar ca să văd printre gene
chipul tău
o umbră netedă
îmi răsuceam în somn golurile
le întorceam către mine
ca pe un ornament de brad prea folosit

şi când mă fac mare vreau să fiu aom
să agăţ două trenuri şi să le înnod
aşa
ca să nu mai plece aiurea din gară cu tine
sau să desprind şinele şi să le mănânc

dimineaţa golurile se umplu de ceva vâscos şi greu
dar frumos
şi încep să nu mai văd
oricum
când vine seara vor fi din nou la locul lor
şi eu o să mă fac mare şi om

poezie de Dana Muşat
Adăugat de Dana Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Început de auto... grafie

Dacă nu-mi scriu eu însumi
trăiri, peripeţii,
nu voi avea-n veci plânsuri
la dispătut din vii...

... că-s singurul ce-mi văd
frânturi de existenţă
când martorii-s prăpăd;
s-au dus, sunt toţi... absenţă.

Am poza-n mintea-mi mugur
în braţele de tată
spălându-mă... Tot tremur
, n chiuveta emailată,

îmi văd doru-n priviri
la roşcove-n buchet,
pe mama-n primeniri...
cacaua la pachet.

Am gustul şi acum
de-un leu de turtă dulce,
beau laptele în drum
ce mama mi-l aduce...

... şi-azvârl caimacu-n "bube"
din cana cu păcat.
M-azvârl în bălţi oriunde;
şiretu-i deznodat!

Stau noapte-ascuns în piaţă
dormind printre ţărani
pe sacii plini, de plasă,
cu ardei... şi doi ţigani.

Înalţ zmeul pe-un câmp
în plin oraş sau sar;
m-arunc de pe-un coteţ
visând că-s armăsar...

... şi-s tras, chircit pe burtă
de "tanti-vraci" c-ulciorul,
da' a doua zi am scurtă...
iar mi-am scrântit piciorul.

Îs în gaşcă c-un ţigan
şi-ntârzii mult în noapte;
când văd că tata trece
m-ascund, vorbesc în şoapte.

Sunt dus la capitală
'n Pobeda cu sofer;
mă pierd, nu urc pe scară,
iau ascensor... "moncher"!

Mă văd la Tuşnad, mic,
urcând la Sfânta Ana...
Prieten leucemic
mort e, cu ochi cât cana.

Mă ţin c-o verişoară;
ea fură din vecini
trei ouă şi dă sfoară
c-am furat eu... găini.

Şi-s încă un ghindoc
-5 ani n-am împlinit-
când casa schimb de loc
ce-ai mei au construit...

... Este mai jos c-o haltă
în curte la mamare
unde în Zil d-armată
mă joc... car materiale.

Mi-a murit bunicuţa
ce-avea pridvor c-un câine
şi-mi pregătea cănuţa;
"un ceai gol ş-unu cu pâine"...

Sunt încă cu zulufi
de părul fin, bălai
şi fac cozi la cartofi,
la rând, să iau mălai...

... Închei încet o eră
de puşti în devenire
şi-am suflet-atmosferă
de-o fină primenire!...

PS
Până şi vers, cuvânt păstrez tot pueril,
s-am neîntinatul gând de-un suflet de copil...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de iarnă

E negru, peste alb, e frig afară,
Mi-am făcut suflet şemineu...
Stau pe-o sofa, lângă antreu;
Visez, de cum a fost, în vară.

Am inima în calde flăcări,
În minte, amintiri trezesc,
M-ai frânt de dor, mă rupi, trosnesc...
Te văd în foc, dansezi, am lăcrămi.

Mi-atingi obrazul cu vâltoare,
Mi-e mintea caldă-n suvenir,
Cu ochi deschişi, sunt în delir...
Mai pun pe foc, menţin ardoare.

E ger, ies să-mi revin din vis,
În mână iau un alb de spumă.
În urlet, câini, se chem, se-ngână...
Îs singur, e 12, An Nou, precis.

M-afund, în timp trecut, gândesc...
Pe pârtii alunec să te-ajung,
Schiez, prin părul tău prelung...
Foc-vis, sunt scrum... mă prăpădesc!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reuniune de... pierderi

Mi-am plătit pentru toţi, ce-am avut cunoscut, colegii
De şcoală, de joacă, de lucru, de vechile solfegii
Dansate de pe sunetul ebonitei rotunde, la chefuri sau baluri,
Să pot să fiu apa, ce mă scaldă de când sunt, s-o strâng iar în braţele-maluri.

Sunt roşu-n obraji iară şi ochii-mi lucesc... cât mă bucur
Că înot iar apa-timp, ce-i probabil din lacrimi, sudoare... fes cu ciucur,
Înmuiat în şampania de an nou, sau beţii de uitare de tot...
Când puţin e-a uita, sau mai mult, mai târziu adunat... cât să pot.

Stau pe mal, vânzoleala s-a dus, n-ajung banii să cumpăr atâta trecut,
Nici să ţin nemişcat ochiul minţii şi suflet, ce-i plin de atâta avut
Şi întind mâna, cât încă mai pot s-o întind, să simt apa curgând
Bucurându-mă iar, puţin palid, cu ochii mai goi... de la golul din gând...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râvnită genealogie

Îmi caut rădăcini, tulpină nu-mi pot creşte,
sau mugurele-mi caut, de este pe vreo creangă
de-un arbore, de-un Planck de punct îmi caut veste
şi partitură de-am şi mi-a fost scrisă-ntreagă.

Mă resetez cumul dintre transmiţători
din gene ce-mi cunosc, ce le-am avut aproape
-din ce-am din tată, mamă, bunici, predecesori-
pe caractere, nume... să-mi fac integritate.

Sar de pe-un ram pe altul, ca într-un labirint;
căci sunt şi Sârbu, Cucu, nu doar un Rădulescu,
sunt Caretaş, Mândaru, sunt eu ce-i reprezint...
Şi-un Relicovschi a fost, antecedent pedestru.

La rându-mi, amalgam de fruct mi-l fac cu Vlas
şi mă îmbin fluid din Baciu, Lemian
prn ea o Constantin, ce-mi fură suflet, glas...
Nu ştiu cine mai sunt, ce vânt m-aduce... Dan!

Stau singur fără cuib, că n-am acces pe ramuri,
mă uit în jur stingher, căci nimeni nu mă cheamă...
Nici vârstele nu-mi ştiu, inelele din neamuri,
cât încă pot să sui şi trunchi nu se destramă.

Nu ştiu unde să urc, pe ce încrengătură
mi-aş vrea să mă sădesc, să fiu eu singur, pom;
neştiuţi să am fraţi, să reîncep aventură...
Sunt strigăt şi răspuns aştept... ca orice om!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zburător trimis

Am înotat astăzi pe-un cer,
Era albastru cu aisberguri...
Nu era nimeni, eu stingher;
Era şi alb, erau şi neguri.

Urcam în rece de azot,
Dădeam din mâini, sau lin planam,
Simţeam miros de creozot
Când pasăre, în metal, treceam.

Şi era frig, de-un aer rece,
Văzduh sub braţe îl simţeam,
Cu păr în vânt zburam, pluteam;
Sunt vis, un vis, ce nu mai trece.

Şi mă înălţam în sus, ce-i jos,
Abis de negru se zărea...
Dar unde vreau, e sus, în jos
Şi-acolo e "Planeta mea".

Şi înot şi tot mă-afund mereu
Şi-i oxigen, respir mai bine...
E mai mult aer, sunt mai greu
Şi-încă plutesc, azur mă ţine.

Privesc din umăr, capu-ntors,
Văd verde, cafeniu şi plumb
Şi parcă-s obosit, sunt stors...
Îmi caut loc să stau... pe fund.

Şi văd cutii mobile, fixe,
Zăresc şi amoebe... mii
Se-ntrepătrund ca să existe
Ieşind, intrând printre cutii.

Planez încet şi simt străfund
Văd totul la orizontală
Am terminat, revin în gând...
Găsesc sfârşit... în plictiseală!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Proverbial

Mă scol cu noaptea-n cap
Şi rămân ziua negru,
La fel; nu pot să scap
De vise pe de-a-ntregu'.

Mă culc pe o ureche
De gafe plictisit
Şi ştiu că nu-s pereche
De fiu în risipit.

La mort îmi răcesc gura
Că nu-i mai am pomană
Prieteni, aventura,
Să-mi oblojească rană...

Mă strig să se audă
-Cât încă nu-i târziu
Şi chiar de fac în ciudă-
Că-s bun în tot ce ştiu!

Mă înec ades la mal,
Nu de ţigan sau apă;
De prea mult ideal
Cu ghinion ce sapă.

Rău altuia nu fac
Chiar rău de întâlnesc...
Prost, ştiu să mă prefac
Că sunt, mă povestesc!

Sub pomul lăudat
Vreau pară mălăiaţă
De la bătrâni cu sfat
Ce-ador, miros dulceaţă!

Din codru îs eu, de lemn,
Dorita uscătură
Ce las în cruce semn
De-o minimă cultură.

Şi fund de sac oi fi
Fără de legătură,
Că mă vărs zi de zi
Pe-un drum în scurtătură.

În cap am calendar
Făcut de alţii; popi
Ce-njură în altar
Şi-adună bani din gropi...

... Căci ei de luat au mână
Şi nu de dat au rol
C-un cânt la săptămână
Pe bani, nu benevol!?!

Nici mâneca n-am clin
S-o-ntorc ca la magie
Să pot să fac din chin
La alţii... bucurie.

M-am certat la cuţite
Cu sufletu-mi de faur
Să-mi spun cele simţite;
Tăcerea e de aur!

Şi ochi mi s-au umplut
De multele gunoaie
Ce alţii le-au avut,
Da-n cârcă mi le-ndoaie.

Oi fi vreun gură cască
Ce uit de nu văd ochi;
Închin "chapeau" sau bască
La leac sau de deochi?!

Mă torn ca o găleată
Şi-am pus lupul la stână
Crezând că mâna dată
Nu-i tragere de mână?!...

Şi-aşa găsesc răspuns
La tot ce am meritat
Şi din avut ajuns
Mă chinui scăpătat...

Chiar de-am făcut brăţara
Din cult de meserie,
Nu au nevoie-n ţara
Ce-o vând la fierărie...

... Aşa c-aş da o sfoară
La ce-i bun de legat;
Un nod aşa-ntr-o doară
La prins cu mâţa-n sac...

... Sau poate e mai bine
Nu ninge, nu mă plouă?!?...
Mătuşi m-ar întreţine
Din căutat de ouă...

... Să stau cu bot pe labe
Cu balele-mi curgând
Şi nasul lung ce-mi cade
Pe ochi... nimic văzând!

Nu pot să dau cu sila
Nici vorbe, nici iubiri,
Şi singur îmi plâng mila
De-un crez în amăgiri.

Cu foc mă joc ardent
Şi car ades ulciorul
Să sting cu amor recent
Trădările şi dorul!

Moştenitor de suşă
De-o scoarţă-n cenuşiu
În cap mi-am pus cenuşă...
Dar plânsu-i prea târziu!

PS
Sunt înc-aşa de multe
Din vorbe vechi ce-aş da
În versuri să se-asculte...
Ce-aş mai continua!!!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lume priponită

în mine arde-o lume priponită
de crucea vieţii fără de-ntuneric
aprind un lemn de gând
dau foc iubirii
întorc spre cer privirea-nceţoşată
şi-ascult cuvântul
cel dintâi din punct

de foc de-argint din lemn
sau fier
sau aer
prin apă calc
şi simt că mă scufund

o mână cât o frunză de măslin
mă scapă
ridică umbra-n mine
ca pe-un zid

şi ştiu că într-un unghi al lui
al zidului
m-aşteaptă
înţelepciunea firii să-mi înalţe
inima-n ceruri peste ceruri albe
şi sufletul
în pasăre de foc
mi-l lasă
cenuşa lui să-mi fie far prin lume

din spirit aspru mă ridic
şi-n creste
înzăpezite îmi trimit şi visul
şi frica
frământarea şi căderea
când lumina
la ceas de taină reaprinde
viaţa

e chipul chip al chipurilor aspre
blândeţea nu se vede
se trăieşte
se pictează

din fir de iarbă
scânteia prinde forţă
din lemn din apă şi metal
spre gheaţă

în gheaţă înnoptez
apoi răsare
el, forţa vieţii, blândul, asprul
soare

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Har de părinte

N-am să ştiu, de vreodată ai dat lacrimă... în gând-
la amintire din vremi, de altădată- nici când.
De-ai luat timp, să-ţi revezi, început de copil
cu zulufii în vânt, stând desculţ, c-un mobil
cu roţi de lemn, luat cadou, de părinţi... of, săraci;
ce-au lăsat de la ei, să-şi ia grâne-n desagi...
Ce-ţi privesc, cu mult drag, turuitu-ţi din gură-
cum motorul- prin colbul, numit bătătură.
Îşi iau timp pentru tine- devenitul lor cult-
ca să-i bucuri de bine; cel pierdut, de demult.
Fericiţi, ne avuţii, de pe uliţa în sat...
ce-au căsuţă-n paiantă şi servici pe la stat.

Film, apoi se derulă. Oh... la şcoală te duci,
îmbrăcat cu tot nou, şi-n pantofi, nu papuci...
să fii în rând, cu ceilalţi, tu, speranţa de mâine;
să-i întreci, ce n-au fost, niciodată. Să ai pâine
uşoară, doar ţie-ţi, căci de ei, nu-s nevoi;
vor trăi doar din vis, până-n lumea de-apoi.
De al lor gând, să n-ai griji. Vor, să fii fericit,
sănătos, cu bani mulţi şi cu faimă... vestit.
Doar să uiţi de- amintiri- că n-ai bani, ca să pierzi-
vorbe lor, să trimiţi, sau să vii, ca să-i vezi!
Stau, în seară, întinşi, pe sofa, făcut pat;
mobilă ce-ai trimis, din restantul schimbat...
Şi cu lacrimi în ochi şi sclipiri de visare,
se tot uită, la poze- de eşti mic, sau eşti mare-
în odaia, cu cruce şi cu candelă, arzând...
şi cu poza-ţi icoană, în locul, de sfânt.

În cel timp, ce tu stai, şi-n oraş de lumini,
La nou fiu, cu prieteni... paharul închini.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 aprilie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mut, de... ieri

Pe câţi am cunoscut, pe câte,
Stau toţi în mintea-mi, nume slute;
Doar poze pe-un mixaj-mister,
Pe-un raft de film de-un emisfer...

Le scot "on play" cu gândul dus
Dintr-un trecut de mult apus;
Mă minunez, parcă-s de ieri...
Mi-e dor de toţi, de ierni, de veri...

... De cele chipuri reştiute;
Le am, le simt, sunt zeci, sunt sute
Şi sunt sărac, că le-am pierdut...
Şi cât le-am vrut, cât m-am zbătut.

... Le-am adunat cu drag o viaţă
De-am vrut doar eu, c-aşa a fost aţă
Sau singure sau strecurat
La bar c-o bere... sau în pat.

N-am nicio cameră obscură,
Stau cu ochi deschişi, timpul mă fură;
Nu-i am din nou alăturea,
Nu pot să-i chem, le-am uitat stea...

... Sunt numai aştri fără nume,
Adesea-s numai a mea lume
De-mprejurări, vise tactile
Se promenând cadre-n pupile.

Cum să-i mai chem, căci de-ar veni
Aş fi atunci, poate-aş refi,
Dar nici eter nu mă ajută;
Trecut e-o undă, o redută.

Or fi aceeaşi cum simt eu
Sau sunt efemer curcubeu
Ce-l văd sublim, nu pot atinge...
Lumină ce din bec se stinge?!

Sunt prizonier, handicapat
De-un simţ ce-i unul câştigat
Şi l-am pierdut anticipat;
E simţul vorbei... Mi s-a luat!

Ce stranii simţuri înăscute
-Auz, văz, pipăit... multe-
Toate depind de-o exprimare
Ce ni s-a dat din întâmplare...

... În partaj infim de animale!

PS.
E-o pierdere universală
Ce-o plâng, ea-i a mea boală
La scara mea de-un simplu om...
Aş vrea să-i am toţi crengi, un pom!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!