Acolo cu tine

mă pot scrie oare pe buzele tale
ca un fluture când mângâie cerul sărutând o floare
şi
...
crede că, a găsit fericirea
ca apoi spre seară să nu mai fie?

o clipă rătăcită a spart o fereastră din mine
şi-au năvălit norii
cerul, soarele
tu!
...
oare totul este în noi fără să ştim?

nu mă cunosc decât în izvor de viaţă
escaladând dimineţile spre amiază
cu tine-n
gânduri de flori şi-n fiori

parfumul tău mă duce spre seară

aşteaptă, nu fugării dimineţile
ascultă, sărută amiezile
înţelege-mă, când vin apusurile
iubeşte-mă, când vin nopţile

nu suntem bucăţi separate
nu suntem amintire
nu cerem
nu vrem
e timpul vieţii
sperăm doar în iubire!

nu pot opri mintea să nu răsucească
absurdul din mine
mă minte de-o viaţă
când plâng ploile

drumuri rătăcite fugăresc viitorul
nu pot să mai fiu la fel şi-ntr-un mâine
aruncă cu pietre şi sparge-mă-n bucăţi
şi ia o bucată în timpul tău
acolo cu tine!

Să nu lăsăm nopţile să doarmă
Să nu uităm de dimineţile moi şi calde
Să nu uităm că ne scriem prin noi!

poezie de Viorel Muha (mai 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de anii ce-au trecut

Mi-e dor de timpul petrecut
Cu tine-n zi, cu tine-n noapte,
O! Doamne, repede a trecut..!
Mi-e dor de tot, mi-e dor de toate....!

Mi-e dor de nopţile cu ploi,
Mi-e dor de nopţile de vară,
Mi-e dor de tine şi de noi
Când ne plimbam prin ploaie afară...!

Mi-e dor de paşii ce-i făceam
Prin parc, ţinîndu-ne de mână.
Şi cu ce foc ne sărutam
Pe bancă-n parc, sub clar de lună....!

De mijlocel eu te strîngeam,
Cu foc şi patimă fierbinte,
Când gura ta o sărutam
Uităm de trup, uităm de minte...!

Mi-e dor de anii tinereţii noastre,
Când prea departe ne era sfârşitul.
Te luam în braţe, te purtam spre astre
Eram noi doi şi-n zare, infinitul...!

Dar anii au trecut, ca ploaia şi ca vîntul
S-au dus frumoşii ani ai tinereţii.
Nu vom putea împăraţi pământul
Dar ne-om iubi, pân' la sfîrşitul vieţii...!!!

poezie de Florea Janţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cânt pentru iubire!

prin timp de veacuri şi de mii de timpuri
răsar în zeci de mii de gânduri, flori
iar parfumul dimineţilor prin crânguri
vin prin aburi de primăvară şi vă spun

suntem trupuri de unduire-n suflete
porţi deschise spre universuri, iubire
copile din soare aţintind mereu privire
spre viaţă, spre voi, şi pentru tine

cântăm pământului mii de culori minune
noi răsărim şi suntem izvor de nemurire
vrem cu bucurie ca-n inima fiecărei case
de-i fecioară, femeie sau pentru plete albe
să vă cântăm cu drag ce-a mai frumosă melodie
a florilor culoare!

poezie de Viorel Muha (aprilie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seară prin suflete

E seara în sufletul meu,
Bucăţi de suflet stau să plece spre viaţă.
Privesc dar, nu văd nimic!
Gândul meu e înaintea sufletului şi-l opreşte să trăiască.

În pustiul din noi, mă amestec şi eu şi las inima să viseze!
Un fior cunoscut îmi străpunge simţirea,
Petale de gânduri se amestecă cu bucăţi de suflet şi...
Alungă îndoiala acoperind pereţii goi ai inimii cu întelepciune.

Nu mai există obstacole,
Nu mai există lacrimă,
Viaţa absoarbe plânsul din mine şi prin ceaţă,
Ajung la ţărm fără să mai fie nevoie să naufragiez!

Răsare luna, se aprind stelele,
E seară pe cerul sufletului meu,
Se aprinde torţa din mine şi simt cum,
Flacăra arde iar eu... aştern iubire în calea ta!

poezie de Liliana Andrei
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa ploilor de vară

Ce voluptoase-s ploile de vară!...
Sunt veşnic calde şi catifelate
Ca bratele femeilor ce ne-nfioară
Cu-aceleaşi biblice senzaţii repetate
La infinit -
Ca ploile fără sfârşit -
Din clipa primului păcat
De Eva şi Adam sanctificat!...

Ce voluptoase-s ploile de vară
Când se-mpreună sexele spre seară!...
Ce voluptoase-s picăturile de ploaie
Când le lăsăm să intre în odaie,
Să ne topească buzele timide
In buzele lor calde şi umide!...

Ce voluptoase-s picăturile de ploaie
Când ne repetă-n fiecare seară
Romanţa ploilor de vară -
Pe care noi,
Doi câte doi -
N-o mai cântam nici pe ghitară,
De câte ori
Nerăbdători
Ne-nchidem tainic în odaie...

Ce voluptoase-s ploile de vară
Când ne-ntregesc cu stropii calzi de ploaie
Şi ne sărută, seară după seară,
Cu-aceleaşi buze pline de văpaie,
Eternizând acel "Da capo-al fine",
Pe care noi îl repetam fără ruşine
Pe-aceeasi sofa din odaie
Armonizindu-l cu-ale ploii şoapte
Până se schimba seara-n miez de noapte...
Ce voluptoase-s ploile de vară
Când ne saruta pina ne omoară...

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calătorule uită!

o carte de viaţă, o masă
o inimă spartă, o uşă
ziduri crăpate, dărâmate, pierdute
dincolo?
zile-n întoarse şi mâini care-mi fac semne şi strigă!
nu poţi să aduni paşi, numărând inimi
zdrobite
nu poţi să aduni gânduri şi buze ucise
nu poţi să fi rană care strigă
nu meriţi, îmi spune timpul, ascultă!
da, călătorule:
îţi spun povestea mea, şi-apoi uită

strângeam lumea în mine
chiar şi-n drumuri de colb, fără sens
eram amândoi, nebunia toată
încarceram nopţi, ne iubeam fericiţi
aveam acoperiş, genele lumii
pat raze din stele şi greieri, care cântau nenţeleşi
eram amândoi, un trup şi-o singură lume
eram un univers!

şi-acum,

nici colţii fiarei sălbatice, când urlă frigul
în nopţi întunecate
nu pot tăcerea din mine să-ngheţe
nici când carnea-i sfâşiată şi tunetul arde
firul vieţii zdrobind, cărări nu mai sunt
nici dacă cad zile de astăzi spre ieri
chiar dacă a mai rămas un pic de viaţă
nimic nu mai este
doar chipul ce-mi vede-n oglinda vieţii
ochii-mi fără lacrimi, uscaţi-n deşert

Călătorule, tu timp fără sens!
ascultă finalul, nu pleca
dacă nu voi mai ajunge
şi dacă timpul meu se va termina
să mă scrii cu tăcere în veşnicia ta
iar dacă iernile-ngheţate vor curge prin lacrimi
iar nopţile se vor frânge-n dimineţi cu cerul gol
atunci să spui oamenilor c-am fost
în pustiul vieţii, un om fără sens

poezie de Viorel Muha (martie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul meu eşti tu, iubita mea...

Un suflet vine în astă lume
O părăseşte fără a spune când şi unde
Provine dintr-un infinit imaterial
Şi merge-ntr-altul ce pare ireal

Am crede că ne aparţine
De când ne naştem, până dispărem
E doar o simplă închipuire
Dar continuăm să tot sperăm

Sufletul ce îl primim în dar
Este al nostru, cu titlu temporar
În ziua când închidem a vieţii meditaţie
El va pleca, într-o cu totul altă destinaţie

Să nu uităm de el în astă viaţă
Va fi în lumea care vine doar o prefaţă
Să nu îi dăm motive de îndoială
Să nu-l lăsăm nicicând să moară

În zborul lui spre alte zări
Noi suntem simpli pasageri
Nu căutaţi să-l deturnaţi
Încrederea în sine să i-o luaţi. 
Vine o zi când vom pleca cum am venit
Fără nimic din tot ce am primit
Ce ai putea să iei din astă viaţă
De mergi prin câmpuri verzi cu soarele în faţă

Atunci eşti fericit cu adevărat
Şi chiar de mai avem de aşteptat
Un singur lucru eu te rog, nu mă uita
Sufletul meu eşti tu, iubita mea

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare pot fi eu...

oare pot fi eu în apusuri
care cresc în ochii tăi, sau
în cerneluri de roşu
acolo, unde se deschid
zăvoare de lumină?

Oare pot fi eu, acolo sus...
unde pana vulturului fulgeră-n zări
sau în mine răscolind
tainice şoapte?

oare pot fi trecerea timpului
atunci când...
picur încet tăceri de copil
din timpul trecut prin mine?
sau oare...
când am adormit la sânul tău
dăruindu-mi vis de nebunii?

oare pot fi eu în...
ploi de curcubee, în furtuni
sau când scriu în seri tărzii
cuvinte cu picuri pe ferestre
gândidu-mă la tine?

oare pot fi...
clipa din căuşul palmei tale
strâns întinse sau...
aburii treceri de după furtună?

oare sunt eu în clipe ce trec,
tăcute, ce nu ştiu răspunsul?
sau oare sunt eu sufletul tău
prin apusuri ce plecă
printr-un nou început?

poezie de Viorel Muha (aprilie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Transformare

Susură prin munte, un izvor,
Se aruncă-n lume, călător,
A plecat de sus, din înalt,
S-a lăsat în vale, în neant.

Vesel şi zglobiu, nu se teme,
Se va-ntoarce-aici, dup-o vreme,
Limpede, senin, ca o joacă
Pleacă înspre vale, să se-ntoarcă.

Se-mpleteşte-n cale cu un pârâiaş,
Fratele mai mare, mai poznaş,
Iar la confluenţă se învolburează
Când se-adună-n braţe şi dansează.

Merg îmbrăţişaţi spre un râu
Şi se-ncing tustrei într-un brâu,
Duc cu jocul lor, în aluviu,
Bucuria vieţii, într-un fluviu.

Hora s-a lărgit, pe sub soare,
Drumul se sfârşeşte, într-o mare!
Arşiţa-i ridică, într-un nor,
Noru-i poartă iarăşi, la izvor.

Ăsta-i ciclul vieţii, de nu ştim,
Am crezut că viaţa e ca să murim
Şi că am venit doar să procreăm,
Însă nu ne ducem, noi ne transformăm!

Din sămânţă-n floare, din crenguţă-n pom,
Apoi, din iubire, în copil, în om,
Din puştanii veseli devenim adulţi,
Mai albim puţin şi suntem cărunţi.

Singuri am venit! Ne iubim... în doi,
Învăţăm cu timpul, cum să spunem, noi!
Ne-nvârtim în cercuri şi uităm, desigur,
Că plecăm spre moarte, câte unul, singur.

Suntem ca izvorul care se transformă,
Doar că nu-nţelegem, încă, sub ce formă,
Fără să simţim, tragem doar concluzii:
În material, suntem doar iluzii.

Asta este lumea! Luptă şi se zbate!
Sufletul şi-l uită, undeva, departe,
Timpul nu ne iartă, ne ia din putere,
Pentru ce ne-a dat, el tribut îşi cere!

Ne-ntrebăm, retoric, când îmbătrănim,
Pentru ce ne naştem, pentru ce trăim?
Oare ce e viaţa? De ce chinuim
Dacă într-o zi tot o să murim?

Când n-avem putere să ne mai mişcăm
Şi privim în urmă, oare ce aflăm?
Ce ne mişcă oare? Oare ce să fie?
Ce motor ascuns ne dă energie?

Pentru ce-am venit, care-a fost menirea?
Banii şi averea??? Nu, era iubirea!
Patimă, iubire, lacrimă şi zâmbet,
Toate-aceste stări, au un nume: suflet!

Oameni lângă oameni, oare cât petrecem?
Din pământ suntem, în pământ ne ducem!
Când ne transformăm? Nici n-avem de ştire!
Ce luăm cu noi?
Suflet şi iubire

poezie de Florentina Mitrică (4 decembrie 2015)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic fără DUMNEZEU!

De ce, Doamne, nu ne tuni prin minte?
Uituci, a rugăciune sărutăm prea rar
Trudite, palmele, prin care ştii, Slăvite,
Fărâma pâinii să ne-o dai, al vieţii dar.

De ce uităm, să ne-nclinăm spre mâna
Prin care ne storci apa, cu-al tău har?
În inima izvorului el scotoceşte vâna,
Zâmbind modest, de-i zici:"Ce fântânar!"

Şi-atât de păcătoşi, uităm chiar şi de Tine,
Când bucuriile n-au margini de şuvoi
Şi doar când sufletul adună-ntunecime,
Ne înălţăm spre Tine, să te-ngrijeşti de noi...

De ce prea des ne laşi de capul nostru,
Căci blasfemând ne credem bravi eroi,
Uităm ce este bun, care ne este rostu',
Uităm esenţialul:
Fără de tine, Doamne, n-am fi fost nici noi!

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare iubirea?

Când uiţi dimineţile deschise,
Păşesc uşor să nu-ţi tulbur somnul.
Sunt nopţi când
Cerul se adânceşte în suflet
Şi stelele luminează visele.
Porţi povara inimii
Şi timpul care
S-a jucat cu viaţa ta.
E multă lumină acum...
Oare iubirea ţi-a umplut noaptea?

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viitorul, mereu trecut...

Să nu uităm, că ieri am fost,
Suntem şi azi, dar mâine nu se ştie de vom mai fi,
Noi înşine.
Pentru că timpul ne transformă
Hai să lăsăm să moarădoar trecutul!
Iar noi, păşind spre viitor în timp,
Cu Timpul prieten,
Într-o clepsidră a vieţii,
Să plutim particule de iubire.
Căci noi datorăm lumii însăşi respect
Şi nu ne vom justifica în faţa nimanui,
Pentru cum am parcurs o bună bucată din viaţă,
Din verbul "a face" şi "a fii" conjugate la trecut.
Oh, viaţa se scurge ca o ploaie chiar şi pentru tine,
"Judecătorul meu"! Pic... pic... pic...
Fără să -ţi dai seama de inundaţia ce s-a creat...
Dar barca regăsirii pe tine însuţi te salvează.
Aş înfrunta chiar şi furtuni
Aşa cum am mai înfruntat!
Ploaia, mi-ar fi doar o cafea în dimineaţă.
Iar visul, val!
Răsăritul, coşmar al dimineţilor mele, mereu şi mereu.
Pentru un timp mi-ai fost chiar Galaxie, mai mult, Univers
Iar azi eşti doar un vuiet aspru
Ce-mi sună în minte
Şi mă cutremură
Precum pământul, zguduit de un vulcan de sentimente,
La gandul că ţi-am "donat " chiar şi iubirea mea
Spre a te face să exişti.
Totul, pentru tine!
Iar eu, acum, mă găsesc gol şi fără acoperiş,
Sub ploaia gândurilor regăsirii iubirii ce-am trăit, doar eu.
Căci tu te-ai pierdut
În ceţurile durerii
Şi ale păcatelor ce-am săvârşit în vis,
Cândva, la început...
Dansez în gând!
Visez cu ochii deschişi!
Iubesc dormind!
Trăiesc şi înşel cu Speranţa...
Realitatea sumbră a omenirii...
Un trandafir alb m-a învăţtat să lupt pentru ce îmi doresc...
Dar până când? Până când?!
Nu ştiu... pentru că de azi, ziua de azi, mâine va fi trecut!
Spinii tăcerii descarnează lumina,
Iar eu, din Luceafăr, mă transform în quasar.

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copii care uităm

Atât de sus mă urci, visând,
Că totul pare foarte mic,
Privesc în jos, înţelegând,
Cum fără Tine... nu-i nimic!

Şi mă întreb de ce contăm,
Când ai putea şi fără noi?
De ce accepţi să existăm,
Acum şi-n ziua de apoi?

De ce ne ierţi şi ne ajuţi,
Chiar şi atunci când nu putem?
Ştiu bine Doamne, suntem mulţi,
Ce te-am pierdut... sau nu te vrem

Dar totuşi încă ne mai ţii
În braţe, când nu merităm,
Ne dai suflarea, să fim vii,
Cu toate că-n păcate stăm

Atât de mare-i voia Ta
Ca noi să devenim mai buni,
Să fim copiii ce vor vrea
Doar binele acestei lumi

Am să te rog... ne iartă iar!
Răbdare ai... mai încercăm,
Nu suntem Doamne în zadar,
O ştim prea bine... dar uităm

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să fim...

Aş vrea să fiu o floare, în ochii tăi frumoşi
Aş vrea să fiu parfumul pe care îl miroşi
Aş vrea să fiu arcuşul ce mângâie vioara
Aş vrea să fiu Luceafăr, atunci când vine seara.

Aş vrea să fii tu valul ce mătură nisipul,
Aş vrea să fii acela ce controlează Timpul
Să fii spre seară umbra, care mă urmăreşte,
Şi-apoi să fii o stea, ce-n noapte străluceşte.

Aş vrea să fim tu Soarele, eu Luna
Aş vrea să fim noi doi, întotdeauna
Aş vrea să fim tu gura, eu cuvântul
Şi-aş vrea să fim tu mintea şi eu gândul.

Dar suntem tu şi eu, pierduţi prin lume.
Suflet al meu, pereche,... nu ne ştim
Sau poate să te caut n-am ştiut eu unde
Ori poate n-a fost dat să ne întâlnim.

poezie de Elena Bulancea (19 aprilie 2019)
Adăugat de Elena Bulancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă viaţă iubirii

Căuş din palmele eu fac
Pentru sufletul tău însetat...
Şi numele meu să îţi fie mereu
Un izvor nesecat de iubire!
Spre miezul vieţii păşim amândoi
Tu poem de iubire şi eu întregit de tine!
Doar împreună putem depăşi
Un prag ce se-nalţă către gândul trecut,
Când noi doi visam doar la iubire...
Hai să ne bucurăm de clipă oferită
Unindu -ne destinul,
Să coloram iubirea ce n-am trăit-o ieri!
Să nu uităm că părul va încărunţi
Şi ziua se va transforma în ani!
Te rog "Iubire"... dă-mi sărutul tău
Să dezmorţim încheietura vieţii
Iar dragostea să o împărţim la nesfârşit
Şi să o scriem pe coala sufletului nostru,
Cu litere rupte din răsărit!
"Picături de dulceaţă"
Nume să îi dăm iubirii.
Să dăinuiască o viaţă prin noi,
Şi o vecie pe -o coală de hârtie!

poezie de Diodor Firulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nefiinţe, existăm

de când am pus oare mai ştiu când, gând alb în semne negre
am răspuns cu-un doliu pe marginea inimii
şi-am strigat:
- tu, gând întunecat cu faţă mască, priveşte-mă
când am încercat să mă înţeleg
mi-am dat seama cât de departe şi de străin sunt
da, păcălindu-mă prin iluzii şi amăgire
alergând în imensitatea golului şi câutând pe treapte de întuneric, am căzut
adâncul luminii şi întunericului m-a surpat în mine
- tu, străine, înţelege-mă!
ochiul ciclopic priveşte toată omenirea, de acolo, o gramadă imensă
cerul negru, fracturat prin crăpături, plânge nefericire
am văzut gheare de păsări de întuneric, trupuri prinse în alb de nuduri
agăţate de două lumi şi mi-am zis:
- trezeşte-te, suflete, abandoneză-te şi lasă carcasa ta
căci goală-i, nu-i suflet s-o umple, ochii lor te văd
fii nevăzutul luminii
cerul coboră în picături roşii, iubirea şi mila sunt blestem
suntem raiul şi iadul cu fiecare clipă, târând lumea în două picioare
ura este monedă de schimb
când am înţeles că suntem o gramadă, dar singuri şi agăţaţi de nimic
am încercat să ascult înţelepciunea pământului, din groapa vieţii
viul omului deasupra pluteşte, drept cer
el uită neputinţa şi încercă zadarnic să zboare spre zări
apele au devenit diguri de gânduri şi păsări negre veghează tristeţea
gunoiul ne îndrumă, turma aleasă să-o proslăvim
gâturi lungi şi schiloade la minte cu miere-venin, ies din ecrane
ne spun vorbe cuie bătute în cap, de partea cui vor ei ca să fim
împărţiţi în ciudate feţe umane, îndrăznesc ce nu vrem noi
ne cred carcase fără gânduri, nefiinţe care nu existăm
apele cerului se despart, lumina-n gânduri vine

poezie de Viorel Muha (iulie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara din tine

în prima zi când m-am văzut în strâmtoarea privirilor tale
am crezut că am îmbrăcat trupul tău
nu eram pregătit, sincer, să fiu eu cel care a-şi putea fi tu

dar durerea o duc în mine şi nici
nu cred că voi putea vreodată să ştiu a număra în doi
învaţă-mă să fim, căci demult la umbra vieţii
m-am uitat într-o zi a unei iubiri stinse

dar nu am ajuns încă cenuşă
ard mai mult decât soarele din privirea ta

acum
dacă vrei
ascultă-mă şi nu mă sinucide
am pantofii vieţii tociţi de paşi pierduţi
pe drumuri rătăcite
nu mai ştiu a mă mai juca, cu sărutul alb al căderilor curbate
de la încheietura mâinilor tale, a curburii lebedei din tine
şi a privii lacul, acolo unde se opreşte sărutul cerului
cu pământul

de mult, pe când nu exista uitarea
am început să strâng nopţile şi să le port cu mine-n buzunare
sunt pentru tine, dăruite, dar caută-mă să te găsesc
căci le voi face pentru tine lumină

mă strâng încăperile care au călătorit cu mine
prin viaţă
au devenit toamne friguroase
şi crede-mă
am nevoie de primăvara din tine!

poezie de Viorel Muha (iunie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreu totul

simt fiori în venele-n-albăstrite de iubire-n geană
coapsele-mi tremură silabic în mersul de sibilă
nu stau o clipă fără să doresc lumină
în întunericul doritor din mine ce se combină
ce-mi pasă de timpul care trece peste mine
vreu să fiu izvor, cascadă şi grotă subterană
ce absoarbe cu plăcere nestăvilită izvoare doritoare
să simt pulsul lumii în mine, trăire intensă dureroasă
nu vreau de nimeni să mai aud şi nici că-mi pasă
vreau totul de la viaţă, clipe, ore, zile de trăire şi iubire
să fiu regină crisalidă în fluture de o zi şi-o viaţă

poezie de Viorel Muha (august 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veac de tăcere

Am să fug cu tine-n munte să uităm cuvântul "dacă",
Am să fug cu tine-n munte să uităm cuvântul "nu",
Hai să conjugăm ninsoarea şi uitarea eu şi tu,
Timpul pe deasupra noastră ca o sanie să treacă.

Am să fug cu tine-n munte să uităm cuvântul "însă",
Am să fug cu tine-n munte să uităm cuvântul "hai",
Vai, vom face repetiţii pentru iad şi pentru rai,
De ecouri mari de piatră vei fi râsă, vei fi plânsă.

Am să fug cu tine-n munte să uităm cuvântul "pleacă",
Am să fug cu tine-n munte să uităm cuvântul "taci",
Prin albastrele troiene să fim liberi şi săraci,
Să uităm ce-nseamnă "totuşi", să uităm ce-nseamnă "dacă".

Să uităm academia, tribunalul, primăria,
Veveriţe fără nume ne predea curate legi,
Când se va răsti furtuna vorba mea s-o înţelegi,
Când vor susura izvoare află c-a murit mânia.

Şi de unde până unde să uităm ce mai înseamnă,
Să rămânem ai naturii, botezaţi în necuprins,
La sfârşitul toamnei lumii să ne apucăm de nins,
De Crăciun ne fie iarăşi dor de vară şi de toamnă.

Vai, sunt râuri pe aicea care merg spre noi cuminte,
Vino, să spălăm în ele pata lumii de noroi,
Ca într-un târziu şi munţii să înveţe de la noi
Darul de-a trăi mai liber fără a rosti cuvinte.

Sunt sătul de vorbe, vorbe, a nimic aducătoare,
Vino să uităm cuvinte şi să învăţăm a fi,
De cuvinte fără noimă, de sonorităţi pustii,
Să spălăm întreaga fire, să trăim cu-ndurerare.

Să uităm ce-nseamnă "lume", şi "avere", şi "putere",
Să uităm cuvântul "dacă", să uităm cuvântul "da",
Şi-ntr-un veac fără cuvinte, ca doi cai fără de şa
Să trăim tăcând iubirea, fiindcă totul e tăcere.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Manifest pentru mileniul trei (1984)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluture de noapte

Sunt un fluture de noapte
care îşi arde mereu aripile de cântec…
Sunt femeia
care aduce întrebări eterne în suflete…
Sunt eu...
cea care ucide apusul
cu umbre de vis...
Sunt mâna care mângâie
si gândul care sărută...
Sunt adierea vântului prin părul tău...
Sunt liniştea care se cerne deasupra luminii...
Atinge-mi faţa să afli
cum se aprind în mine felinarele sângelui!
Atinge-mi căldura
să poţi topi vorbele la flacăra
trupului meu!
Se cutremură amurgul în braţele mele
când te mângâi...
Calea Lactee îşi pierde urma în mine...
Eu sunt cea care te cheamă la festinul iubirii...
Eu sunt cea care întinde mâna spre tine
ca spre o oază de fericire...
Dă-mi cupa gurii tale să mă îmbăt cu abisul tău!
Dă-mi palmele să le adun
intr-o lacrimă de ploaie
care să spele toate nopţile plânse odată!

Modelează lutul meu
să poţi face din el
chipul adevărat al omului din mine!

Scrijeleşte cu buzele tale urme de dor
atât de dureros încât
să nu-mi mai treacă nicicând!
Şi nu te mai întreba ce se intamplă!
Suntem doar noi doi,
atât de puri
că albul e prea puţin alb
şi cerul prea puţin înalt
ca să poată ajunge până la el
ceea ce simţim:

infinitul fiecăruia dintre noi...

poezie de Lelia Mossora (6 martie 2004)
Adăugat de Lelia Mossora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri agăţate în pleoape de noapte

Sunt eu în înălţimi sau prăpăstii
în gânduri prăbuşit?
Şi totuşi îmi aduc aminte
că lumea în două sunete, ascultă!
s-a împărţit
Chiar dacă şi-n stânga sau dreapta
există lumină sau întuneric
şi chiar de nu-i cerul şi pământul
într-o singură inimă împărţit,
între aortă cu stânga şi cu dreapta-n cameră despărţit,
eu ramân atârnat între cer şi pământ, cu mare obidă
şi aştept să cobori să te văd, fără vină
Şi chiar de-i durere cu tresărire şi tremurândă sclipire
ploaia nu poate spăla sau separa
ce-i nord de sud, prin oprelişti de aducere, în amintire

Gândurile nopţii nu pot opri venirea zilei de mâine
care se sprijină pe cea de ieri şi cea de alaltăieri
şi pe amintirea existenţei mele
Iar geamul privirii tale poate distorsiona chiar clovnii
pe ce-i urâţi făcându-i frumoşi, şi-n a ta privire
punându-le zâmbet fals pe buze de gânduri
chiar dacă au fost sau sunt astăzi
frumoşi, în a ta amintire

Apoi natura-n mine se răzvrăteşte-n culori
şi protestează când grădina-n urma ploii
rămâne plină de flori şi de bruieni care par senine
Ea-i neplivită de a ta privire
şi fără lenea timpului şi incoştienţa existenţei văzduhului
mă îndemnă, atenţie!
prin vânt de nori să văd pasăre
care se ridică-n inimă mică sau mare
spre albastre şi frumose zări
acolo unde cerul şi pământul formează un destin
de veacuri privit, cu rămânere-n amintire

poezie de Viorel Muha (aprilie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!