Cântecul ploii
Iubita sa cea nouă,
Cânta cu glas divin;
Deși afară plouă,
Tot cerul e senin.
epigramă de Valentin David
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi epigrame despre ploaie, epigrame despre muzică, epigrame despre iubire sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Cîntecul ploaiei
Plouă, plouă,
Plouă cît poate să plouă.
Cu ploaia ce cade, m-apasă
Durerea cea veche, cea nouă...
Afară e trist ca și-n casă, -
Plouă, plouă.
Plouă, plouă... -
Plouă cît poate să plouă...
Zadarnic vor cîntece clare
Ca florile umezi de rouă
Cei vecinic scutiți de-ntristare... -
Plouă, plouă.
Plouă, plouă,
Plouă cît poate să plouă...
Ființa mea și simțirea
Sufăr și plîng amîndouă...
Viața-și urmează-ndîrjirea...
Plouă, plouă.
Plouă, plouă,
Plouă cît poate să plouă...
Rapănă-n geamuri ca-n tobe...
Spintecă inima-n două
Cîntecul ploaiei de cobe... -
Plouă, plouă... -
poezie celebră de Alexandru Macedonski
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre ploaie
- citate de Alexandru Macedonski despre ploaie
- poezii despre tristețe
- poezii despre rouă
- citate de Alexandru Macedonski despre rouă
- poezii despre flori
- citate de Alexandru Macedonski despre flori
- poezii despre durere
- citate de Alexandru Macedonski despre durere
Când plouă în suflet nu-i niciodată senin afară, iar când e senin în suflet, nu plouă afară niciodată.
citat din Mihail Codreanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre suflet sau citate despre ploaie
Rondelul toamnei care o să plece
Chiar dacă plouă și-i destul de rece
Tot am să visez la cerul meu senin
Ascuns acum de nori de ebenin
Ce încearcă soarele iar să mi-l înece
Și toamna asta știu că o să plece
Lăsând în mine urma-i de canin.
Chiar dacă plouă și-i destul de rece
Tot am să visez la cerul meu senin
În visuri nimeni nu mă poate-ntrece...
Am și acum același suflet adolescentin
Să cred că dincolo de gându-mi fulgarin
E veșnica mea vară ce nicicând nu trece
Chiar dacă plouă și-i destul de rece.
rondel de Bogdan Nicolae Groza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre toamnă, poezii despre suflet, poezii despre nori, poezii despre dinți, poezii despre adolescență sau poezii despre Soare
Bancherul definiție epigramatică
Personajul cel meschin
Care-ți dă umbrelă nouă
Când afară e senin
Și ți-o ia-napoi când plouă.
epigramă de Ștefan Ciocianu din Antologie literar-artistică Napoca Nova
Adăugat de Ștefan Ciocianu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre epigrame sau epigrame despre bănci
Rondel sărac
Și plouă, plouă, plouă,
Pentru câmpia nouă,
Ce-mi crește în odaie,
De rouă și de ploaie.
Cu mâinile-amândouă,
Vă dau din rouă vouă;
O stea din două-n două
Se-aprinde în văpaie
Și plouă, plouă, plouă,
Pentru câmpia nouă.
Cu mâinile-amândouă,
Aprind stele-n odaie,
Pe ceasul meu de paie,
Ce-arată ora nouă;
Și plouă, plouă, plouă...
rondel de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre timp, poezii despre sărăcie, poezii despre ore, poezii despre creștere sau poezii despre ceas
Iubita mea
Iubita mea! azi fulgeră și plouă,
Cerul e prins în falduri sidefii
Și-n dimineața clipelor de rouă,
Penița-mi împletește... poezii.
Pot scrie ne-mplinirile-n poeme,
O nouă carte-i gata... de tipar,
Eliberând păcatele din scheme
Cu pasiune, dragoste și har.
Prin întuneric, dezgolesc lumina
Cuvintelor... nespuse de tăceri
Și-o dăruiesc privirilor... pe INA,
Necunoscuta marilor plăceri.
Iubita mea! seducător de dulce,
Închin sonete buzelor de foc,
Ce vor a ispiti... și a seduce
Trupul ferit de patimi și noroc.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre poezie
- poezii despre seducție
- poezii despre lumină
- poezii despre iubire
- poezii despre întuneric
- poezii despre tăcere
- poezii despre prezent
- poezii despre plăcere
Ploaia
De-ai ști, iubita mea, ce tare plouă,
și cum se ceartă norii-acolo, sus,
ai face, ca și mine, tot ce nouă
ne place: s-o privim. Nimic în plus!
Am sta, la adăpostul, casei noastre
și-am urmări cum stropii se iubesc,
în ropote și-mbrățișări măiastre,
cu florile ce par că le zâmbesc.
Mi-aș răsfăța privirile cu tine,
și te-aș apropia de pieptul meu
să-ți simt sărutul buzelor divine
și să ne pierdem într-un curcubeu.
Să știi, iubita mea, când plouă tare,
Eu am, în suflet, raza mea de soare.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre sărut, poezii despre răsfăț, poezii despre curcubeu sau poezii despre ceartă
În flagrant
Iubita m-aștepta, dar nefiresc,
Nervos, era și soțu-n dormitor:
Deși a tras cu pușca, mai trăiesc,
Norocul meu se pare... era chior.
epigramă de Valentin David
Adăugat de Valentin David
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre viață sau epigrame despre noroc
Plouă afară
..
plouă afară
o ploaie amară
chiar dacă e vară...
tu stai într-o gară
și-aștepți trenul de seară
să treacă iară...
în care să urci
dacă apuci
să te tot duci...
prin ploaie bulbuci
pân' la răscruci
să nu te întorci
vreodată aici
nici măcar să zici
ce viață amară
când ești singur într-o gară
chiar dacă afară
plouă a vară...
poezie de George Ioniță
Adăugat de George Ioniță
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viață, poezii despre trenuri, poezii despre seară sau poezii despre gări
Afară plouă
Am văzut pe net aseară un nume necunoscut
Mă intreb ce o fi oare? Chipul nu i l-am văzut
La profil era o floare si intreb puțin naiv.....
-Ești băiat sau ești o fată, să-ți trimit videoclip
Nu-mi doresc viață nouă doar așa să treacă timp
Că oricum afară plouă si se-aude-n geam... pic... pic.
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre naivitate, poezii despre dorințe sau poezii despre altă viață
Plouă uman
Plouă.
Incolor, fad, pustiu.
Plouă plin, în frunze,
Cantabil, repetat, divin.
Plouă uman, firav și stins,
Ca sunetul tâmplelor tale
Când mă vezi...
Plouă.
Cantitativ, șiroi, nerod.
Plouă gri, a toamnă,
Rece, în ropot, libertin.
Plouă greoi, neputincios,
Ca golul meu din suflet
Când nu știu...
Plouă.
Înclinat, sporadic, pictural.
Plouă color, în iarbă,
Lovit, foșnind, curbat.
Plouă repede, strivind,
Ca vocea ta, răstită
Când iubești.
Plouă.
Uitat, firesc, lacrimogen.
Plouă albastru, nud,
Credul, asfixiat, iubind,
Plouă sporadic, personal,
Ca privirea mea, stângace,
Când te caut...
poezie de Gabriela Chișcari (19 mai 2012)
Adăugat de Gabriela Chișcari
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre voce, poezii despre uitare, poezii despre sunet, poezii despre stângaci sau poezii despre nuditate
Vasile Seicaru - "Iubita mea să ne-aruncăm în mare"
Iubita mea, ne împăcăm ca dracu',
Să ne-aruncăm în marea de mărgean,
Fiind mai greu, o să îmi pun colacu'...
Iar ție-n sutien un bolovan!
epigramă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre draci sau epigrame despre Vasile
Când iubita tună și fulgeră iubitul se face că plouă.
aforism de David Boia (4 martie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi mai multe aforisme despre iubire, citate de David Boia despre iubire sau aforisme despre ploaie
Cineva?! Desigur, reclamanta cea brunetă, cu ochii albaștri precum cerul senin. Dar ce naiba tot spunea?! Lucian trebuia să fie mai atent, pentru că, involuntar, dădea glas gândurilor sale, ceea ce era destul de periculos. Maria însă nu era nici curioasă, nici indiscretă, deci, nu insistă asupra lui cu întrebări incomode, care să-l deranjeze.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre pericole, citate despre ochi albaștri, citate despre ochi, citate despre gânduri, citate despre albastru sau citate despre Maria
Adi Beznă - "Plouă în viața mea"
E noapte, plouă, apa-i pân' la gleznă,
Bordura geme, plânge și cimentul,
Sunt ud, e frig și cântă iarăși Beznă...
Atât mai sper, să nu se ia curentul!
epigramă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre plâns, epigrame despre noapte sau epigrame despre glezne
Coșmarul meu-Internetul de la Digi
Cu rețeaua sa cea nouă,
Digi astăzi ne uimește:
Galopează-un ceas sau două...
Și trei zile se-odihnește!
epigramă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre zile, epigrame despre timp, epigrame despre prezent, epigrame despre coșmaruri sau epigrame despre ceas
Uneia fără bani de paște
Când afară plouă, plouă,
Tot repetă-o rugăciune;
Să se-ntâmple o minune
Și să facă rost de ouă.
epigramă de Aura Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre religie sau epigrame despre bani
Exodul medicilor
De-i senin sau plouă afară,
Medicii pleacă din țară,
Speriați de-o epidemie
De doctori în inginerie.
epigramă de Alexandru Truță
Adăugat de Alexandru Truță
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre medicină, epigrame despre medici sau epigrame despre sperieturi
Amanta
va veni în curând
bărberit după duș spălat bine pe dinți
primenit
o aștept
e sărbătoare și mă întreb dacă
voi fi potent cât așteptările sale
cum e afară e și în mine și-n ea
toamnă și-aș vrea...
îmi fac un plan de bătaie
e cerul senin și-i răcoare
rochia ei bănuiesc va fi alburie
și sigur pe chipul ei nemachiat voi citi
nu oboseală nici resemnare ci un calm așezat
cu un mugur de șagă aproape deschis
ca o promisiune
vom merge la slujba Sfintei Mării apoi
că-i duminică prânzul îl vom lua la restaurant
stropit cu paharul de vin plăcut aromat
o dupăamiază de desfătări va urma
mă voi bucura de râsul ei luminos
și ca un păcătos care sunt mă voi
lăsa răpit de patimă înfruptându-mă copios
din trupul ei arămiu
târziu în noapte voi adormi și
nu voi ști când ea va pleca
mă voi trezi ca de obicei tot în plin întuneric
pregătit să întâmpin o nouă amantă
o nouă zi zicându-mi
să te bucuri de ea Ioane
că dar e și e unul divin...
poezie de Ioan Postolache-Doljești
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre bucurie, poezii despre amantă, poezii despre vin, poezii despre sărbători, poezii despre somn, poezii despre sfinți sau poezii despre râs
Șefului
Din senin când îi cășună
Vine c-o măsură nouă:
Atunci fulgeră și tună
Însă eu mă fac că plouă.
epigramă de Gheorghe Dragu din Printre epigramiștii olteni (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre șefi