Zestrea de reprezentări religioase cuprinde nu numai transfigurări de dorinţe, ci şi importante reminiscenţe istorice. Ce incomparabil prisos de forţă trebuie să-i fi conferit religiei această conlucrare dintre trecut şi viitor! Dar poate că, printr-o analogie, ne vom lumina calea spre o altă înţelegere a fenomenului. Nu este bine să transplantezi noţiuni departe de solul în care ele au crescut, dar se cere să dăm expresie concordanţei pe care am descoperit-o.

Sigmund Freud în Viitorul unei iluzii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea devin active şi dorinţe de care ne ruşinăm şi pe care trebuie să le ascundem de noi înşine. De aceea, ele sunt refulate şi împinse în inconştient. Astfel de dorinţe refulate şi ramnificările lor nu pot ajunge decât la forme de expresie deformate.

Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cunoaşterea valorii istorice a anumitor precepte religioase sporeşte consideraţia noastră pentru ele, dar nu invalidează propunerea ca acestea să fie excluse din motivarea prescripţiilor sociale. Dimpotrivă! Cu ajutorul acestor vestigii istorice am pus la punct concepţia cu privire la dogmele religioase ca aşa-zise reziduuri nevrotice, iar acum fie-ne permis să procedăm, ca în tratamentul psihanalitic, la înlocuirea efectelor refulării prin producerea travaliului mintal raţional.

Sigmund Freud în Viitorul unei iluzii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul reprezintă îndeplinirea unei dorinţe a unei persoane care doarme şi nimeni nu ar putea nega că cele mai multe dorinţe sunt orientate spre viitor.

Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul nu este ceva lipsit de sens, nu este o absurditate şi, spre a ni-l explica, nu este necesar să presupunem că o parte din tezaurul nostru de reprezentări doarme, în timp ce o parte începe a se trezi. Este un fenomen psihic în întreaga accepţiune a termenului şi de fapt este împlinirea unei dorinţe. Visul, prin urmare, se cere integrat în suita actelor psihice inteligibile din starea de veghe; activitatea spirituală care îl structurează este o activitatea extrem de complexă.

Sigmund Freud în Despre vis
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

O altă formaţiune colectivă tinde să ia locul comunităţii religioase (acesta este, se pare, cazul a ceea ce se cheamă "partidul socialist") şi vom vedea curând cum manifestă, faţă de cei care vor rămâne în afara acestei formaţiuni, aceeaşi intoleranţă precum cea care caracteriza luptele religioase; şi dacă diferenţele care există între concepţiile ştiinţifice vor putea dobândi, în ochii mulţimii, o importanţă egală cu cea a diferenţelor religioase, se va vedea fără îndoială (şi din aceleaşi motive) producându-se acelaşi rezultat.

Sigmund Freud în Psihologia colectivă şi analiza eului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când psihanalistul tratează un nevropat, interesul său nu se îndreaptă în primul rând spre caracterul acestuia. Mai curând el doreşte să afle care este semnificaţia simptomelor pacientului, ce tendinţe instinctuale se ascund în spatele lor şi se satisfac prin ele şi care este calea misterioasă ce duce de la aceste dorinţe instinctuale la simptome.

Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a arătat în repetate rânduri (de către mine şi în special de către Th. Reik) până unde poate merge analogia dintre religie şi nevroza obsesională, care dintre particularităţile şi dintre vicisitudinile constituirii religiei pot fi înţelese pe calea aceasta. Cele afirmate sunt în deplină concordanţă cu faptul că smeritul credincios este în cel mai înalt grad protejat împotriva pericolului anumitor îmbolnăviri nevrotice; acceptarea nevrozei universale îl scuteşte de povara contractării unei nevroze personale.

Sigmund Freud în Viitorul unei iluzii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai un vis poate fi absurd şi tocmai această absurditate constituie principalul argument al celor care refuză visului calitatea de act psihic pe deplin valabil şi-l explică printr-o mişcare haotică a forţelor psihice.

Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă perseverăm în încercarea de a găsi esenţa comicului în raportarea preconştientă la ceea ce este infantil, atunci va trebui să facem un pas mai departe decât Bergson şi să admitem că acea comparaţie din care provine comicul nu trebuie neapărat să reamintească plăcerea infantilă sau jocurile copilăriei; este suficient dacă ea reactualizează imaginea copilului în genere, poate chiar şi durerile infantile. Explicând plăcerea comică nu printr-o plăcere rememorată, ci printr-o comparaţie, ne-am depărtat de Bergson, dar am rămas consecvenţi cu noi înşine.

Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omiterea impresiilor şi a evenimentelor trăite reliefează cu mai multă precizie şi într-un mod mai exclusiv decât în cazul uitării de nume acţiunea tendinţei care încearcă să îndepărteze din amintire tot ceea ce este neplăcut. Această amnezie nu poate fi considerată act ratat decât în măsura în care, examinat în lumina experienţei de toate zilele, ea ne apare ca surprinzătoare şi nejustificată, adică în cazul în care uitarea cuprinde, de exemplu, impresiile mai recente sau mai importante sau impresii a căror absenţă reprezintă o lacună într-un ansamblu despre care se păstrează o amintire perfectă.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se va obiecta, susţinându-se că există cazuri, spre exemplu cel al visului de angoasă, în care visul este incapabil să păstreze somnul. Dar trebuie să se conchidă pur şi simplu că visul este investit cu două funcţii, dintre care cea de-a doua este aceea de a întrerupe somnul atunci când trebuie.

Sigmund Freud în Interpretarea viselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Analogia dintre procesul civilizării şi calea urmată de dezvoltarea industrială poate fi împinsă mult mai departe, deoarece suntem îndreptăţiţi să susţinem că şi comunitatea dezvoltă un supraeu care prezidează evoluţia civilizaţiei.

Sigmund Freud în Angoasă în civilizaţie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiinţa (cercetată critic şi îndrumată metodic) este poarta îngustă care duce la doctrina înţelepciunii, dacă prin aceasta nu înţelegem numai ce facem, ci ceea ce trebuie să servească de îndreptar dascălilor, spre a netezi bine şi a face cunoscută calea spre înţelepciune, pe care fiecare trebuie să meargă şi spre a feri pe alţii să apuce pe căi greşite: o ştiinţă a cărei depozitară trebuie să rămână totdeauna filosofia, la a cărei cercetare subtilă publicul nu poate participa, dar desigur la doctrinele care, după o asemenea pregătire, pot să-i apară în primul rând destul de clar evidente.

Immanuel Kant în Critica raţiunii practice (1788)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă, în intervalul de timp care separă conceperea proiectului de executarea sa, se produce o schimbare importantă în contextul psihic, schimbare incompatibilă cu înfăptuirea proiectului, uitarea acestuia nu mai poate fi considerată un act ratat. Această uitare nu mai miră, căci ne dăm seama bine că executarea proiectului ar fi de prisos în noul context psihic. Uitarea unui proiect nu poate fi considerată act ratat decât în cazul în care nu avem de-a face cu o schimbare a acestui context.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Care sunt intenţiile care se manifestă de o manieră atât de ieşită din comun şi vin să le tulbure pe celelalte? Evident, este vorba despre intenţii foarte diferite, dar cărora vrem să le desprindem caracteristicile comune. Dacă examinăm sub acest raport o serie de exemple, acestea se lasă lesne orânduite în trei grupe. Din prima grupă fac parte cazurile în care tendinţa perturbatoare este cunoscută de cel care vorbeşte şi în plus, i s-a dezvăluit acestuia înainte de lapsus. A doua grupă cuprinde cazurile în care persoana care vorbeşte, cu toate că recunoaşte în tendinţa perturbatoare o tendinţă care îi aparţine, nu ştie că această tendinţă era activă în propria sa fiinţă înainte de lapsus. Ea admite deci interpretarea dată lapsusului, dar nu poate să nu se arate într-o anumită măsură mirată. Exemple referitoare la această atitudine ne sunt poate mai uşor furnizate de alte acte ratate decât de lapsusuri. A treia grupă cuprinde cazuri în care persoana interesată respinge energic interpretarea care i se sugerează: nu se mulţumeşte numai cu negarea existenţei intenţiei perturbatoare înainte de lapsus, dar ea afirmă că această intenţie îi este absolut străină.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un cuvânt: ştiinţa (cercetată critic şi îndrumată metodic) este poarta îngustă care duce la doctrina înţelepciunii, dacă prin aceasta nu înţelegem numai ce facem, ci ceea ce trebuie să servească de îndreptar dascălilor, spre a netezi bine şi a face cunoscută calea spre înţelepciune, pe care fiecare trebuie să meargă şi spre a feri pe alţii să apuce pe căi greşite: o ştiinţă a cărei depozitară trebuie să rămână totdeauna filosofia, la a cărei cercetare subtilă publicul nu poate participa, dar desigur la doctrinele care, după o asemenea pregătire, pot să-i apară în primul rând destul de clar evidente.

Immanuel Kant în Critica raţiunii practice, Legea fundamentală a raţiunii pure practice (1788)
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Factori psihofiziologici cum sunt emoţia, distragerea, tulburările de atenţie, este evident că nu sunt de prea mare ajutor în explicarea actelor ratate. Sunt moduri de a vorbi, paravane îndărătul cărora nu ne putem interzice să privim. Mai bine am întreba: Care este, în cutare caz particular, cauza emoţiei, a devierii excepţionale a atenţiei? Pe de altă parte, influenţele tonale, similitudinile verbale, asociaţiile obişnuite pe care le prezintă cuvintele au şi ele, trebuie recunoscut, o anumită importanţă. Toţi aceşti factori facilitează lapsusul, îndrumându-l pe o cale posibil de urmat. Mai trebuie un mobil interior pentru a decide, o forţă care să împingă în acea direcţie.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupta pentru a câştiga sau a pierde este sacră în sine. Dacă este însufleţită de noţiuni de dreptate şi de nedreptate formulate, atunci ea se înalţă în sfera dreptului, este văzută în lumina unor reprezentări pozitive ale puterii divine, deci se înalţă în sfera religiei. Primară însă în toate acestea este forma ludică.

Johan Huizinga în Homo ludens
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar dacă paralela dintre scriitor şi cel care visează cu ochii deschişi, dintre creaţia literară şi reverie este justificată, atunci ea trebuie să-şi dovedească rodnicia într-un mod oarecare.

Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar se poate merge şi mai departe cu încercarea de a scăpa de realitate, îndrăznind să transformi lumea, să făureşti în locul ei o alta, ale cărei aspecte supărătoare să fie şterse şi înlocuite cu altele, potrivit propriilor noastre dorinţe. Acela care, pradă unei revolte disperate, se angajează pe această cale pentru a dobândi fericirea, de regulă nu va ajunge la nimic; realitatea va fi mai puternică decât el. El va fi considerat un nebun extravagant pe care nimeni, multă vreme, nu-l va ajuta să-şi realizeze obsesia.

Sigmund Freud în Angoasă în civilizaţie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!