Fumul care ieşea mereu prin crater se făcu din ce în ce mai gros şi mai negru, formând o imensă coloană neagră care părea că nu mai are sfârşit.

Victor Anestin în În anul 4000 sau o călătorie la Venus
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veţi găsi Carul Mare spre nord-vest, lăsându-se din ce în ce spre orizont. E format din şapte stele mai luminoase, patru din ele formând Carul, iar trei formând osia.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Triunghiul e o constelaţie mică, pe care o găsiţi sub β şi γ din Andromeda, trei dintre stelele ei mai luminoase formând în adevăr un mic triunghi. Şi ea, ca şi Andromeda, are o nebuloasă, mult mai palidă, dar tot în spirală.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioara – două legende

I

Negru era cel fără ochi;
Negru era conţinutul limbii;
Neagră era inima;
Negru, ficatul, negri – plămânii
Incapabili să absoarbă lumina;
Negru, sângele în tunelele lui întunecoase,
Negre, maţele împachetate în cuptorul lor;
Negri erau de asemenea muşchii
Care zvâcneau să iasă la lumină;
Negri, nervii – negru, creierul
În temniţa viziunilor ;
Negru mai era sufletul, bulboană imensă
A plânsului care, sondând, nu-şi poate
Defini propriul soare.

II

Negru este capul vidrei, ridicat.
Neagră este stânca, plonjând în spuma apelor;
Neagră este mânia adăpostită în patul sângelui.

Negru este pământul, dacă scurmi doi centimetri,
Un ou al întunecimii,
Unde soarele şi luna îşi alternează anotimpurile

Pentru a cloci o cioară, un curcubeu întunecat,
Arcuit în vacuum,
Marcând o imensitate goală,
Dar, totodată, în zbor.

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mocăniţa

sânul era presat
de calea ferată

o dungă neagră urca
pe coapsă
până la ceea ce a mai rămas
din ceea ce am smuls

diblurile au prins rugină
sub ochi

mă gândeam
la ultima ei
dorinţă

fumul gri ieşea din păduri

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era înainte o părere greşită, că toate stelele cele mai strălucitoare sunt cele mai apropiate. Arcturus se află la o depărtare ce trebuie să fie mai mare de 100 de ani lumină şi prin urmare, e un soare de mii de ori mai strălucitor decât Soarele nostru. De prin împrejurimile acestui soare enorm, Soarele nostru nici nu s'ar vedea cu ochii liberi. Deşi, de mii şi mii de ani, steaua aceasta se apropie de noi cu zeci de km pe fiecare secundă, cu toate acestea depărtarea la care ne aflăm de el e imensă.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ne-am închipui Pământul nimicit de-odată, atunci am vedea că cerul pare o imensă sferă găunoasă, în mijlocul căreia ne-am afla noi. Şi atunci am vedea toate stelele; bolta cerească nu s'ar mai învârti, nu ar mai fi stele care să răsară şi să apună.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Golul negru"

Cunoscut ca un "black hole",
Astrul totuşi nu e gol,
Căci e o pată plină, plină
Cu particule de lumină.

Nelăsând nimic să iasă,
Prinde totul ca-ntr-o plasă;
Planetele, praful cosmic
Le aruncă-n întuneric.

Ca un nor ce şade-n aur,
Negru şade prin gălbui,
În al cerului tezaur
Impunând prezenţa lui.

"Goluri negre" sunt formate
Din a materiei colapsare,
Producând o prăbuşire
Prin propria lor greutate.

Şi prin marea prăbuşire
Mereu spre interior
Se formează cu uimire
Un "gol negru", negru nor.

Iar din astă nebunie
Nici lumina nu mai scapă;
Ea păleşte străvezie,
În întuneric se îngroapă.

Astfel lumina se stinge
Formând un "black hole" închis;
Iar când lumina se frânge,
"Golul negru" a învins!

poezie de Cornelia Georgescu din În căutarea omului (2005)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătatea mi se părea o vietate posacă şi vicleană care te pândeşte şi te-nhaţă cu mii de tentacule, înglobându-te, sugându-te într-o imensă masă vâscoasă şi-aceea, din care, apoi, nici viu nici mort, te proiectează pe-o pânză, vâscoasă şi-aceea, din care nu mai ai putere să te smulgi, rămânând acolo, muscă imensă şi goală, etalată pe pânza unui păianjen necruţător.

Ileana Vulpescu în Arta conversaţiei
Adăugat de IvanovCecilia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iată un alt peisaj lunar: un imens crater, un circ cu ramparturi, în mijlocul căruia se ridică un pilon. Pe Lună, deşi e ziuă, deşi Soarele luminează solul cu toată puterea lui, stelele strălucesc pe cer mai frumos decât strălucesc văzute de pe Pământ în timpul nopţii. Cauza? Luna nu are atmosferă, care iluminată de soare să împiedice lucirea stelelor.

Victor Anestin în revista "Orion" (1907)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre un punct din Vega ne îndreptăm noi, Soarele nostru având o iuţeală de vreo 20 km pe secundă. Şi cu toate acestea sunt sute de mii de ani de când zburăm spre acele regiuni cereşti. E drumul Soarelui o linie dreaptă? E o imensă curbă? Nu se poate răspunde. E mai probabil însă că Soarele descrie o imensă elipsă, sau poate o spirală, în jurul unui centru pe care încă nu-l ştim. În acest caz, s'ar observa, în viitor, că mereu Soarele se îndreaptă spre un alt punct al cerului, în realitate Soarele descriind o curbă. Dar lucrurile astea le-am aflat prea de curând şi trebuie să treacă poate mii de ani pentru a fi verificate.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duceţi o linie prin α, γ şi η din constelaţia Perseu şi cam la jumătatea drumului spre Casiopeia veţi da de un nor luminos, ce se vede bine cu ochii liberi. Cu binoclul se vede cum norul acela se desface în multe stele mici, cari strălucesc pe un fond alb. Cu luneta tot fondul acela alb se desface şi el în nenumărate stele mici. Şi cu cât te uiţi mai mult, cu atât vezi cum apar noi steluţe, mici, mici de tot, acolo unde până adineauri părea că nu mai e decât fondul negru al cerului. Nu voi uita niciodată priveliştea aceasta cerească văzută prin marea lunetă a observatorului Amiral Urseanu din Bucureşti. Stelele acestui cluster, sau mai bine zis ale acestor clustere, căci sunt două apropiate, sclipeau ca nişte diamante, pe când una dintre ele, mai strălucitoare, părea un mare rubin. În aceeaşi seară am văzut nebuloasa din Andromeda, gama din Andromeda şi cometa Brooks.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oricât de frumoasă ar părea Luna celor cari o contemplă cu ochii liberi, visătorilor, poeţilor şi îndrăgostiţilor, ea e şi mai frumoasă privită cu cea mai mică lunetă.

Victor Anestin în revista "Orion" (1907)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priviţi cu binoclul stelele ρ şi ω din constelaţia Lebăda, mai sus de Deneb, sunt duble interesante. În apropiere de Deneb se află apoi o nebuloasă curioasă, foarte întinsă, care însă nici cu cele mai mari lunete din lume nu se vede. Nebuloasa aceasta nu poate fi contemplată decât pe placa fotografică. E însă una dintre cele mai măreţe. Deoarece forma ei seamănă foarte bine cu aceea a Americei de Nord, a fost numită "Nebuloasa America". E o imensă îngrămădire de helium şi hidrogen.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gaura neagră

gaură neagră, gaură neagră mereu mă atragi în orbită
eu mistuit de pelagră, tu-cred de foame cumplită
eu mistuit de iubire, tu de o beznă adâncă
eu scufundat în peire, tu ca o mare în stâncă...

gaură neagră, gaură albă, gaură fără culoare
gaură dalbă, gaură-n salbă din care totul dispare
ţi-am evitat orizontul dornic de evenimente
ş-am achitat mereu contul cu aur pur-sentimente

gaură neagră, gaură frântă fix la mijloc de enigmă
când întru-n tine inima cântă, o melodie de sigmă
mai slobozesc o scantee în voluptoasele hăuri
tu să mai naşti o lactee, eu să mai gust alte găuri...

poezie de Iurie Osoianu (25 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astronomii au găsit de mult că Procyon trebuie să aibă un soare mai mic ce se învârteşte în jurul lui, dar până acum nu l'au văzut încă cu lunetele. Acel soare e prea puţin strălucitor; poate că în viitor se va răci cu totul, transformându-se într-o imensă planetă, pe care se va naşte viaţa, pe care ar putea să înflorească o omenire inteligentă, luminată de puternicele raze ale soarelui Procyon.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Însă noi aveam o viteză dobândită de mai înainte; contam însă pe rezistenţa ce va trebui să întâmpinăm din partea atmosferei lui Venus, care ar opune cu atât mai multă rezistenţă cu cât ultimele pături care învăluie solul sunt cele mai dense.

Victor Anestin în În anul 4000 sau o călătorie la Venus
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre est de Cupa se vede Corbul, ale cărui stele sunt ceva mai strălucitoare decât ale Cupei, şi a cărui formă e şi mai regulată, stelele δ, γ, β şi ε formând un trapez. Se poate observa că α e mai mică decât stelele citate mai sus. Sub Corbul şi Cupa, veţi găsi pe β din Hidra, pe când γ din Hidra e mai spre est, tocmai sub constelaţia Fecioarei. Văzut de pe steaua β din Hidra, Soarele nostru abia străluceşte ca o stea de mărimea 4.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Far în bezna nopţii

O sferă neagră cerul
şi-un disc negru marea.

Farul desfăşoară de pe ţărm
evantaiul lui de lumină.

Pe cine cauţi în noaptea
care revine încontinuu?

Când cauţi în pieptul meu
inima muritoare,

uită-te la stânca neagră
de care-i înlănţuită.

Un corb o ciupeşte mereu,
dar ea nu mai sângerează.

poezie de Alfonsina Storni, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casiopeia e una dintre cele mai frumoase constelaţii şi mai uşor de găsit, atât prin forma ei, cât şi prin stelele luminoase ce le posedă.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărimea orbitei descrescând mereu, cometa lui Encke descrie împrejurul Soarelui o spirală eliptică care o aduce din ce în ce mai aproape de Soare. O asemenea mişcare nu e produsă de acţiunea planetelor. Astronomii au presupus că mişcarea aceasta ar fi produsă de rezistenţa pe care cometa o întâlneşte într'un mediu, ca eterul luminos, de exemplu.

Victor Anestin în revista "Orion" (1907)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!