Apariţia vieţii pe Pământ n-a fost posibilă decât odată cu sinteza primelor gene şi constituirea unor prime programe genetice. Genele sunt, deci, tot atât de vechi ca şi viaţa, apariţia lor fiind simultană.
Petre Raicu în Genetica şi evoluţia vieţuitoarelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Citate similare
Ca să se ajungă la formele actuale de viaţă i-a trebuit Pământului o lungă şi zbuciumată evoluţie, în care construirea primelor gene a însemnat eminescianul: "punctu-acela de mişcare, mult mai slab ca boaba spumii", care ulterior a devenit "stăpânul fără margini, peste marginile lumii". Aceasta deoarece apariţia primelor gene a însemnat, de fapt, apariţia primelor programe genetice şi implicit a primelor sisteme biologice. Extrem de simple la început, complicându-şi structurile şi funcţiile şi ajungând la perfecţiunea fiinţei umane, pare-se singura abstract gânditoare.
Lucian Gavrilă în Miracolul vieţii, miracolul eredităţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În sprijinul concepţiei privind apariţa vieţii stau o multitudine de date experimentale. Astfel, s-a demonstrat în laborator că este posibilă sinteza abiotică (în absenţa vieţii) a unor substanţe organice, cum sunt aminoacizii, bazele azotate, unele nucleotide şi chiar tipuri mai simple de polinucleotide şi polipeptide. Deci, cercetătorii au putut să reproducă în laboratoare unele momente din procesul de apariţie a vieţii.
Petre Raicu în Genetica şi evoluţia vieţuitoarelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Una dintre caracteristicile esenţiale ale codului genetic o constituie universalitatea sa, prin care se înţelege faptul că el este identic la toate organismele vii. Aceasta demonstrează evident că el s-a constituit foarte devreme, odată cu apariţia vieţii pe Pământ, acum circa 3,6 miliarde de ani şi că după aceea n-a mai evoluat, deoarece cu ajutorul său se poate înregistra o cantitate practic infinită de informaţii. Deci, se poate spune că întreaga viaţă pe Pământ are un strămoş comun, iar codul genetic are nu numai un caracter universal, ci şi o origine foarte veche.
Petre Raicu în Genetica şi evoluţia vieţuitoarelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desigur că problema apariţiei vieţii pe Pământ este foarte complexă şi comportă încă unele necunoscute. Cercetările mai noi de biologie moleculară au reuşit însă să ne dea o imagine aprofundată, mai reală a structurii şi materiei vii, fapt care a determinat progrese în înţelegerea mecanismelor intime care au condus la apariţia vieţii.
Petre Raicu în Genetica şi evoluţia vieţuitoarelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată cu apariţia ingineriei genetice timpul necesar pentru evoluţia noilor specii se poate prăbuşi literalmente.
citat din Dee Hock
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la început celulele procariote ancestrale, de tip anaerob, au avut câteva trăsături esenţiale ale vieţii: ca şi astăzi, secvenţe de 3 baze în ADN au determinat ordinea de succesiune a aminoacizilor în proteine, deci sinteza proteică se baza pe acelaşi cod genetic.
Petre Raicu în Genetica şi evoluţia vieţuitoarelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu acumularea primitivă de astăzi a capitalului în manopera unor bestii, sper că v-aţi dat seama cum a fost posibilă apariţia de ieri a societăţii primitive de stânga. Şi săracii voiau să se dedulcească la mierea puterii...
aforism de Constantin Ardeleanu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!



40 de aforişti reuniţi într-o colecţie memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referinţă!
Bacteriile şi algele albastre-verzi sunt nişte celule primitive cu o structură simplă, asemănătoare cu a primelor celule apărute pe Pământ acum circa 3 miliarde şi jumătate de ani. Organismele de acest tip nu au un nucleu individualizat, ci difuz, fapt pentru care ele au fost numite procariote.
Petre Raicu în Genetica şi evoluţia vieţuitoarelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când imprevizibilul îşi face apariţia printr-o situatie negativă, nu dispera, nimic nu este la întâmplare, cu siguranţă vor fi şi urmări pozitive. Balanţa vieţii va cântări la un moment dat faptele, iar legea compensaţiei îşi va face apariţia prin imprevizibil, sau previzibil.
aforism de Ovidiu Kerekes (3 septembrie 2017)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Implicaţia consecinţei teoriei avansate a evoluţiei
Apariţia răului în Univers coincide cu apariţia omului.
murphologie
Adăugat de Leonard Ancuţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate organismele vii au materialul genetic alcătuit din gene similare. Numai că în timp ce unele virusuri au numai 4-5 gene, mamiferele, de pildă, posedă în nucleul celular câteva zeci de mii de gene.
Petre Raicu în Genetica şi evoluţia vieţuitoarelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Lui Marin Sorescu, la apariţia volumului de versuri "Norii"
Se agitară trecătorii
Dar prea mult timp n-o să-i ţină
În vitrină se văd "Norii",
Însă ploaie... n-o să vină.
epigramă de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Lui Marin Sorescu, la apariţia volumului de versuri "Norii"
Se întreabă cititorii
Şi-ntrebările-s fireşti
Nu cumva veniră "Norii"
Dinspre deal... de la Bulzeşti?
epigramă de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima lege a universului (rezultată din implicaţia consecinţei teoriei avansate a evoluţiei)
Apariţia universului a depins întotdeauna de apariţia omului.
murphologie
Adăugat de Leonard Ancuţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căci moartea îşi face apariţia la prima respiraţie de după naştere. Iar viaţa începe odată cu atingerea morţii.
citat din John Oxenham
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


La apariţia legii
S-au adunat la sfat moşnegii
Să înţeleagă sensul legii
Şi spun, aflându-i înţelesul:
"Tot interesul poartă fesul!"
epigramă de Vasile Larco din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!


La apariţia volumului de versuri "Să ne iubim pe tunuri" de Adrian Păunescu
Zise ea citind volumul:
- Când iubeşti cu-adevărat
O fi bine şi pe tunuri,
Dar mai bine... este-n pat.
epigramă de Petre Gigea-Gorun din Printre epigramiştii olteni (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zborurile cosmice au determinat o mai bună cunoaştere a spaţiului extraterestru, unde s-au indentificat substanţe organice, unele destul de complexe. Ca urmare, a fost elaborată în ultima vreme o teorie ştiinţifică a originii vieţii pe Pământ.
Petre Raicu în Genetica şi evoluţia vieţuitoarelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate organismele vii au materialul genetic alcătuit din gene similare.
Petre Raicu în Genetica şi evoluţia vieţuitoarelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Ideea de a crea un rai pe pământ a dus întotdeauna la apariţia unui iad pe pământ.
citat clasic din Karl Popper
Adăugat de adrina
Comentează! | Votează! | Copiază!
