Una dintre caracteristicile esenţiale ale codului genetic o constituie universalitatea sa, prin care se înţelege faptul că el este identic la toate organismele vii. Aceasta demonstrează evident că el s-a constituit foarte devreme, odată cu apariţia vieţii pe Pământ, acum circa 3,6 miliarde de ani şi că după aceea n-a mai evoluat, deoarece cu ajutorul său se poate înregistra o cantitate practic infinită de informaţii. Deci, se poate spune că întreaga viaţă pe Pământ are un strămoş comun, iar codul genetic are nu numai un caracter universal, ci şi o origine foarte veche.
Petre Raicu în Genetica şi evoluţia vieţuitoarelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Citate similare
Fiecare specie şi chiar fiecare individ conţine propriul său program genetic, înscris cu ajutorul codului genetic în acizii nucleici şi prin care sunt determinate şi transmise ereditar diferitele sale caracteristici morfologice, fiziologice, biochimice etc.
Petre Raicu în Genetica şi evoluţia vieţuitoarelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legătura dintre acizii nucleici şi proteine se realizează cu ajutorul codului genetic, prin care o secvenţă de trei nucleotide din ADN codifică un anumit aminoacid în molecula proteică.
Petre Raicu în Genetica şi evoluţia vieţuitoarelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate organismele vii au materialul genetic alcătuit din gene similare.
Petre Raicu în Genetica şi evoluţia vieţuitoarelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deoarece macromoleculele de acizi nucleici au de obicei dimensiuni foarte mari, fiind formate dintr-un număr mare de nucleotide, s-a ajuns la concluzia că prin modificarea secvenţei celor patru tipuri de nucleotide se poate înregistra o cantitate enormă de informaţie genetică.
Petre Raicu în Genetica şi evoluţia vieţuitoarelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bacteriile şi algele albastre-verzi sunt nişte celule primitive cu o structură simplă, asemănătoare cu a primelor celule apărute pe Pământ acum circa 3 miliarde şi jumătate de ani. Organismele de acest tip nu au un nucleu individualizat, ci difuz, fapt pentru care ele au fost numite procariote.
Petre Raicu în Genetica şi evoluţia vieţuitoarelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce viaţa a apărut pe Pământ, evoluţia sa a început foarte rapid. Prin modificări la nivelul acizilor nucleici, informaţia genetică s-a complicat şi sofisticat tot mai mult, iar mediul a jucat rolul de a selecta din multitudinea de indivizi numai organismele care întâmplător erau mai bine adaptate condiţiilor de viaţă.
Petre Raicu în Genetica şi evoluţia vieţuitoarelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Codul genetic a suferit o anumită evoluţie în însuşi procesul de apariţie a vieţii.
Petre Raicu în Genetica şi evoluţia vieţuitoarelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate organismele vii au materialul genetic alcătuit din gene similare. Numai că în timp ce unele virusuri au numai 4-5 gene, mamiferele, de pildă, posedă în nucleul celular câteva zeci de mii de gene.
Petre Raicu în Genetica şi evoluţia vieţuitoarelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la început celulele procariote ancestrale, de tip anaerob, au avut câteva trăsături esenţiale ale vieţii: ca şi astăzi, secvenţe de 3 baze în ADN au determinat ordinea de succesiune a aminoacizilor în proteine, deci sinteza proteică se baza pe acelaşi cod genetic.
Petre Raicu în Genetica şi evoluţia vieţuitoarelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apariţia vieţii pe Pământ n-a fost posibilă decât odată cu sinteza primelor gene şi constituirea unor prime programe genetice. Genele sunt, deci, tot atât de vechi ca şi viaţa, apariţia lor fiind simultană.
Petre Raicu în Genetica şi evoluţia vieţuitoarelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caracteristic pentru toate celulele este faptul că ele au un anumit program genetic, în care se găseşte codificată biochimic (în moleculele de ADN) informaţia necesară realizării structurilor şi funcţiilor lor.
Petre Raicu în Genetica şi evoluţia vieţuitoarelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desigur că problema apariţiei vieţii pe Pământ este foarte complexă şi comportă încă unele necunoscute. Cercetările mai noi de biologie moleculară au reuşit însă să ne dea o imagine aprofundată, mai reală a structurii şi materiei vii, fapt care a determinat progrese în înţelegerea mecanismelor intime care au condus la apariţia vieţii.
Petre Raicu în Genetica şi evoluţia vieţuitoarelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După descoperirea fenomenului de transformare la microorganisme cu ajutorul ADN, s-a descoperit un alt fenomen de importanţă majoră şi anume faptul că la unele virusuri lipsite de ADN şi care conţin numai acid ribonucleic (ARN), rolul de a înregistra, conserva şi transmite informaţia genetică îl are acest ARN.
Petre Raicu în Genetica şi evoluţia vieţuitoarelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a descifrat astfel alfabetul vieţii, cu ajutorul căruia la toate organismele vii, de la cele mai simple virusuri la cele mai evoluate mamifere, inclusiv omul, se realizează legătura dintre acizii nucleici şi proteine.
Petre Raicu în Genetica şi evoluţia vieţuitoarelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Structura, funcţiile şi întreaga activitate celulară sunt determinate de programul genetic înscris biochimic în acidul dezoxiribonucleic (ADN) din cromozomi.
Petre Raicu în Genetica şi evoluţia vieţuitoarelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


- cod genetic
- Codul genetic - Dumnezeu fosilizat.
definiţie aforistică de Gabriel Petru Băeţan
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!




40 de aforişti reuniţi într-o colecţie memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referinţă!
Credinţa reprezintă o forţă foarte puternică în istoria omenirii. Deci, eu respect foarte mult diferitele tipuri de credinţă care au apărut şi dispărut de-a lungul secolelor. Aşa cum cred că diversitatea este un lucru foarte bun din punct de vedere genetic şi social.
citat din George M. Church
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Studiul condiţiilor de mediu existente pe Pământ în urmă cu circa 4 miliarde de ani a permis reconstituirea cu o anumită fidelitate a acestor condiţii şi a făcut posibile experienţe de simulare a sintezei unor molecule ce intră în alcătuirea materiei vii.
Petre Raicu în Genetica şi evoluţia vieţuitoarelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Ceea ce s-a petrecut pe Pământ ar putea fi mai mult sau mai puţin desfăşurarea tipică a evoluţiei vieţii pe multe alte lumi; dar în privinţa detaliilor ce ţin de chimia proteinelor sau neurologia creierului, povestea vieţii de pe Pământ ar putea fi unică în întreaga galaxie Calea Lactee. Pământul s-a condensat având ca punct de plecare gaz şi praf interstelar în urmă cu aproximativ 4,6 miliarde de ani. Ştim de la fosile că originea vieţii s-a produs la puţin timp după aceea, poate în urmă cu aproape 4 miliarde de ani, în bălţile şi oceanele Pământului primitiv. Primele fiinţe vii nici nu se comparau în complexitate cu un organism unicelular, care este deja o formă de viaţă foarte sofisticată. Primele amestecuri au fost mult mai umile. În acele zile primordiale, fulgerele şi lumina ultravioletă a Soarelui descompuneau moleculele simple bogate în hidrogen. Ale atmosferei primitive. Iar fragmentele se recombinau în mod spontan dând molecule tot mai complexe. Produsele acestei chimii incipiente s-au dizolvat în oceane, formând un fel de supă organică a cărei complexitate creştea treptat, până când într-o zi, din pură întâmplare, şi-a făcut apariţia o moleculă care era capabilă să producă cópii rudimentare ale ei înseşi, folosind ca elemente de bază alte molecule din supă.
citat celebru din Carl Sagan
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


Toate organismele vii iau naştere din părinţi, cu care sunt asemănători; îşi caută hrană, pe seama căreia cresc şi trăiesc, cu ajutorul unei sensibilităţi speciale faţă de excitanţii din mediu (fizici, chimici, biologici); desfac hrana ingerată în nutrienţi mai simpli: glucoză, aminoacizi, acizi graşi, glicerină, pe care îi absorb în protoplasma celulelor lor, unde îşi construiesc, cu ajutorul unui cod genetic specific, proteinele, glucidele şi grăsimile lor; cu acestea îşi alcătuiesc structurile protoplasmatice, în interiorul cărora se petrec toate reacţiile de degradare şi de sinteză, realizate cu ajutorul unor enzime; elimină la exterior produşii toxici sau neutili ce rămân în urma acestor reacţii metabolice; se mişcă, cu ajutorul unor formaţiuni contractile; se reproduc la o anumită vârstă prin schimb de material ereditar; mor după un anumit timp de viaţă, caracteristic fiecăruia.
Eugen Popa în Unitatea lumii vii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
