Harry Wilmans

Abia ce împlinisem douăzeci şi unu de ani,
Când Henry Phipps, inspectorul şcolar,
A ţinut un discurs la Bindle's Opera House.
"Onoarea drapelului trebuie onorată", spunea el,
Indiferent dacă este asaltată de unul din triburile de barbari Tagalos
Sau de cea mai mare putere a Europei."
Iar noi înălţam urale peste urale – şi drapelul flutura
În vreme ce el vorbea.
Şi am plecat la război în pofida tatălui meu,
Şi am urmat drapelul până l-am văzut ridicat
În tabăra noastră din câmpul de orez de lângă Manila,
Şi iarăşi am înălţat urale peste urale.
Dar acolo erau muşte şi chestii otrăvitoare,
Şi acolo era apă care care ucidea,
Şi căldură nemiloasă,
Şi hrană fetidă, dezgustătoare;
Şi mai era mirosul haznalelor din spatele corturilor
Unde soldaţii mergeau să se uşureze;
Şi mai erau prostituatele care se târau în urma noastră, pline de sifilis;
Teroarea, ura, degradarea erau printre noi,
Şi zile de repulsie, şi nopţi pline de teamă
În aşteptarea orei de atac atac prin mlaştinile bolborositoare;
Am urmat drapelul,
Până când, cu ţipăt, am simţit glonţul trecând prin intestine.
Acum deasupra mea în Spoon River
Se află un steag. Un steag!
Un steag.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la o sută ni se trage...

O sută în minus, una în plus
Guvernul ne cântă prohodul;
Poporul se simte dispus
Urale, se-închină norodul...

La pensii ne dă guvernul de sus
Tot neamul cunoaşte zăvodul;
Sunt banii pe care-i vedem da nu-s
Urale, se-închină norodul...

Încep să pricep, nimica de spus
E plasa întinsă, năvodul;
Cu care la mal poporu-i adus
Urale, se-închină norodul...

În drumul spre ţărm, numitul apus
Încet cu încetul exodul
Începe să prindă aripi de dus
Urale, se-închină norodul...

Ce bine-i acolo, nu-i a la rus
Muncim, munceşti însă şi rodul
Se simte în tot ce ţi-ai propus
Urale, se-închină norodul...

Mai dă-le o sută, Leana a spus
Făcut-a întocmai nărodul;
Şi, vai ce frumos l-au răpus
Urale, o-întinde norodul!...

poezie de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Wallace Ferguson

Acolo la Geneva unde Mont Blanc plutea ca un nor
Deasupra lacului strălucitor când briza se-abătea
De pe cerul albastru, curat, iar hohotul Ronului
Dădea năvală sub pod prin abisuri stâncoase,
Şi cântecele din cafenele se constituiau în parte a splendorii
Apei dansând sub torente de lumină;
Şi geniul pur al lui Jean Rousseau era muzica liniştită
A toate pe care le-am văzut sau despre care am auzit –
Acolo, la Geneva, oare, extazul a fost mai puţin
Pentru că nu m-am putut conecta la mine cel de altădată,
Cel care acum douăzeci de ani hoinărea prin Spoon River?
Am uitat cine am fost sau tot ce am simţit?
Ne trăim ora uitând cine am fost în orele demult trecute?
De aceea, o, suflete, dacă te pierzi în nefiinţă
Şi te trezeşti departe în Geneva, undeva lângă Mont Blanc,
Ce-ţi pasă dacă nu te cunoşti pe tine însuţi aşa cum îl cunoşti
Pe-al cel care-a trăit şi-a iubit într-un colţişor de lume
Cu numele Spoon River, în vremuri demult, demult trecute?

poezie de Edgar Lee Masters din epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER – editura CORESI, ediţie 2020, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carl Hamblin

Tipografia Charion din Spoon River Clarion a fost lichidată,
Iar eu suspendat şi pus la stâlpul infamiei
Pentru că în ziua când anarhiştii au fost spânzuraţi în Chicago
Am publicat următoarele:

"Am văzut o femeie frumoasă, legată la ochi,
Stând pe treptele de marmură ale templului;
Mulţimi de oameni treceau prin faţa ei
Înălţând spre ea ochi rugători.
În mâna stângă ţinea o sabie.

Câteodată flutura sabia,
Lovind un copil sau un muncitor,
Uneori o femeie-n trecere, alteori pe unul dus cu mintea.
De mâna dreaptă îi atârna un cântar
Pe talgerele căruia aruncau aur
Acei care se voiau feriţi de loviturile sabiei.

Un om în robă neagră citea dintr-un manuscris:
« E oarbă, ea nu părtineşte pe nimeni. »
Apoi, un ştrengar cu şapcă roşie
S-a strecurat în spatele ei şi i-a smuls bandajul,
Şi, iată, genele îi erau căzute
De pe pleoapele pline de puroi,
Găvanele goale ale ochilor erau pline cu o zoaie lăptoasă,
Iar pe figură i se putea citi
Nebunia unui suflet muribund –
Mulţimea a văzut şi a înţeles de ce era legată la ochi."

poezie de Edgar Lee Masters din epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER – editura CORESI, ediţie 2020, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flutură un steag

Flutură un steag, a libertate,
Undeva pe plaiul oltenesc,
Ca o inimă ce veşnic bate
Pentru graiul dulce românesc.

Flutură un steag, a împlinire
Şi la el se uită toţi vecinii
Pentru-a centenarului vestire,
L-au adus cu bucurie finii.

Flutură un steag, a Românie
Lângă poarta magicului dor
Şi îi face drum prin poezie,
Trubadurului nepieritor.

Flutură un steag, a demnitate,
Cât a fost şi cât a mai rămas,
Pentru adevăr, pentru dreptate,
Nu mai este vreme de popas.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ce trebuie să faceţi este să citiţi vechile saga germane. Când alungau o familie şi declarau că membrii ei erau proscrişi, sau când se răzbunau, mergeau până la capăt. Nu aveau milă. Dacă o familie era considerată nelegiuită, se spunea: "Acest om este un trădător, sângele este rău, au sânge rău, vor fi şterşi de pe faţa pământului". Iar în cazul unei duşmănii strămoşeşti, erau omorâţi până la unul.

Heinrich Himmler în conferinţă (3 august 1944)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stând acolo şi bând, m-am gândit la sinucidere, dar am simţit un ataşament bizar faţă de corpul meu, faţă de viaţa mea. Aşa pline de cicatrici cum erau, erau ale mele. Mă uitam în oglinda dulapului şi rânjeam: dacă tot te duci, ai putea foarte bine să iei cu tine opt, zece sau douăzeci dintre ei...

Charles Bukowski în Şuncă pe pâine
Adăugat de IvanovCecilia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Godwin James

Harry Wilmans! Tu, care ai căzut în mlaştină
Lângă Manila urmând drapelul,
Nu ai fost schilodit de măreţia unui vis
Sau distrus de o munca lipsită de roade,
Sau adus în pragul nebuniei de ispitile lui Satan;
Nu ai fost tormentat de aprinse iritări nervoase
Şi nici nu a trebuit să-ţi înduri rănile până la bătrâneţe.
Nu ai răbdat de foame, pentru că guvernul a avut grijă să te hrănească.
Tu nu ai suferit şi în acelaşi timp continuat să îndemni "înainte"
Armata pe care o conduceai
Împotriva unui adversar ale cărui zâmbete batjocoritoare
Erau mai ascuţite decât baionetele.
Tu nu ai fost sfârtecat
De bombe invizibile.
Tu nu ai fost respins
Tocmai de către cei pe care îi apărai.
Nu ai mâncat pâinea fără gust
Plămădită din proasta alchimie a idealurilor măcinate.
Tu te-ai dus la Manila, Harry Wilmans,
În timp ce eu m-am înrolat în oastea zdrenţuită
A celor cu ochi luminoşi, a celor însetaţi de divinitate,
A celor care s-au înrolat cu entuziasm sub steagul Impărăţiei Cerurilor
Şi care au fost fost siliţi să se retragă
Bolnavi şi înfrânţi, înlăcrimaţi şi cu credinţa sfâşiată.
Tu şi cu mine, Harry Wilamans, am căzut
Fiecare în felul lui, fără a deosebi
Ceea ce este bine de ceea ce este rău, înfrângerea de victorie,
Fără a cunoaşte faţa care zâmbeşte
În spatele măştii demoniace.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seth Compton

Când am murit, librăria ambulantă
Pe care am înfiinţat-o pentru Spoon River
Şi pe care am administrat-o în folosul minţilor cercetătoare
A fost vândută la licitaţie în piaţa publică,
De parcă s-ar fi dorit distrugerea ultimului vestigiu
Al memoriei şi influenţei mele;
Pentru că acei care nu puteau pricepe virtutea
De a cunoaşte "Ruinele" lui Volney, ca şi "Analogia" lui Butler,
Şi "Faust", ca şi "Evangeline"
Erau adevărata putere în oraş.
Adesea m-ai întrebat:
"În ce constă folosul de a cunoaşte natura răului în lume?"
De-acum nu mai sunt în calea ta, Spoon River,
Alege propriul tău bine şi numeşte-l bine;
Niciodată n-am putut să te fac să vezi
Că nimeni nu cunoaşte ce este binele,
Dacă nu cunoaşte ce este răul;
Şi nimeni nu ştie ce este adevărat,
Dacă nu ştie ce este fals.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Silas Dement

Era lună plină şi pământul scânteia
Acoperit de bruma proaspăt căzută.
Era miezul nopţii şi nici un suflet în jur.
Pe hornul de la curtea de justiţie
Se strecura un fum cenuşiu repede
Izgonit de vântul de nord-est.
Am dus scara la baza treptelor
Şi am sprijinit-o de uşorul uşii
La intrarea în pod;
M-am târât pe sub acoperiş printre căpriori
Şi am aruncat peste bătrânele lemne
Un braţ de cârpe îmbibate cu petrol.
Pe urmă am coborât şi am plecat de acolo.
Nu peste mult timp s-a auzit clopotul pompieriei –
Bang! Bang! Bang!
Şi brigada de pompieri din Spoon River
A sosit cu găleţi şi a început să arunce apă
Peste flăcările magnifice care deveneau din ce mai fierbinţi,
Mai înalte şi mai strălucitoare, până când pereţii din bârne au căzut,
Iar coloanele de calcar unde era aşezat Lincoln
S-au prăbuşit ca nişte copaci doborâţi de securi.
Când am revenit de la Joliet,
Construiseră deja acolo o curte nouă de justiţie, cu amfiteatru.
Am fost pedepsit asemeni tuturor celor
Care demolează trecutul de dragul viitorului.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isaiah Beethoven

Mi-au spus că mai am trei luni de trăit,
Aşa că m-am târât până la Bernadotte,
Unde am rămas lângă moară lungi ore,
Acolo, lângă locul unde apele se adună freamătând în adânc,
Deşi par să stea nemişcate:
O, lume, aceasta eşti tu!
Doar un ochi larg de apă pe cursul fluviului,
Unde Viaţa priveşte în jos şi noi ne bucurăm
Că ea se oglindeşte în noi, şi astfel visăm
Şi curgem apoi mai departe; dar când vrem iarăşi
Să-i vedem faţa, iată, câmpul de bumbac
Şi luncile unde ne revărsam
Într-o deltă mai încăpătoare!
Dar aici, lângă moară, castelele norilor
Îşi transferă formele în apele adormite,
Iar noaptea peste podeaua de agate
Se revarsă văpaia lunii, sub ochii mei
În mijlocul pădurii încremenite, a cărei tăcere este spartă
De sunetul unui flaut venind dinspre cabana de pe deal.
Pe urmă, când am ajuns să zac la pat
Slăbit şi cu dureri, învăluit în vise,
Sufletul fluviului a pătruns în inima mea
Şi puterea adunată acolo îmi transporta sufletul,
Atât de repede încât parcă stătea pe loc,
Peste oraşe de nori şi pe sub sfere de argint
La ora transfigurării lumilor –
Până când am văzut licărind trompete
Deasupra temeliilor, dincolo de Timp.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voievod nemuritor

Peste coline, la Rovine,
în dangăt de urale,
cu mantia albă,
vântul voievodal se ridică, în istorie,
pentru liniştea patriei române.
în vechea Dacie
cânta o victorie dreaptă.

cu ochii tăi, viteazule
văzuşi istoria Europei
de-a 'naltul şi de-a latul!
să-i trâmbiţi steaguri
balade, apărări eroice
şi balada Victoriei.

focul înţelepciunii tale,
Mircea cel Mare
a ajuns flacără nestinsă
până la ziua mea de azi.

poezie de Corneliu Culman din Nişte poezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flotila de baleniere

În urale, balenierele-au părăsit portul
Când vântul dinspre ţărm bătea spre mare –
Şi lumea se-ngrămădea pe cheu şi saluta
Flotila care se avânta într-o aventură uimitoare.

Pentru că erau acolo PORUMBIŢA şi GÂND BUN
(O, vântul dinspre ţărm bătea spre mare!)
Şi POLLY DIN SLEIGHTS cu velele ei noi;
Eu doar spre MARY JANE priveam în acea zi de sărbătoare!
O, căpitanul Thwaites de pe MARY JANE,
Când vântul dinspre ţărm bătea spre mare,
A ieşit de-atâtea ori cu nava lui în larg,
Era omul care onora orice provocare.

Erau acolo Jack din Grosmont şi Tom din Staith,
(O, vântul dinspre ţărm cum mai bătea spre mare!)
Jim din Hayburn, Wyke cel Arătos – şi mai era
Robin Hood Will, flăcăul meu făr-asemănare.

Willy-al meu m-a sărutat în faţa tuturor
Când vântul dinspre ţărm bătea spre mare;
Willy-al meu a urcat ultimul la bord
Şi şi-a fluturat bereta spre mine la plecare.

Şi astfel au plecat din port, lăsând uscatu-n urmă,
Când vântul dinspre ţărm bătea spre mare;
Deja vedeam parcă gheaţa sub etrava navei lor
Şi sloiurile-n derivă prin frigul nopţilor polare.

Treceau luni de zile şi soseau alte şi-alte luni de zile,
Şi vântul dinspre ţărm bătea spre mare;
Şi de multe ori mama-n nopţile furtunoase
Plângea cu mine – curgeau lacrimi, multe şi amare.

Dar când, în septembrie,-a urcat pe cer luna plină,
Iar vântul dinspre mare bătea către uscat,
Flotila balenierelor noastre – fericită sărbătoare –
S-a întors acasă din mările nordului îngheţat.

Oamenii s-au strâns pe cheu şi le-au întâmpinat,
Iar vântul dinspre mare bătea către uscat;
De la orologiul primăriei şi până la farul de pe dig
O mulţime de popor aplauda neîncetat.

Le-am văzut din vârful scărilor vechii catedrale
Când vântul dinspre mare bătea către uscat
Şi valurile dansau vesel sub bompresurile lor,
Şi-n bordul de sub vânt fulguia talazul înspumat.

Le-am văzut de lângă scările vechii catedrale
Când vântul dinspre mare bătea către uscat;
Şi nava din fruntea flotilei noastre de baleniere
Tocmai dubla farul*, cu pavoazul cel mare ridicat.

O, erau acolo PORUMBIŢA şi GÂND BUN!
(Vântul dinspre mare bătea încă spre uscat ),
Se vedeau, roşii, velele lui POLLY DIN SLEIGHTS –
Şi întregul echipaj era pe punte adunat.

Încet-încet toate-au depăşit farul de intrare,
Iar vântul dinspre mare bătea către uscat –
Şi, la dane acostate, şi-au găsit odihna-n port,
Lungul lor voiaj odată terminat.

Dar unde, vai, unde-i oare MARY JANE,
Vântul bătea dinspre mare spre uscat!
Mulţi, îşi strângeau acum iubita-n braţe...
Pe mine iubitul de când nu m-a-mbrăţişat?

Of, spuneţi-mi unde-i MARY JANE,
Acum, iată, vântul bate dinspre mare spre uscat!
"Mary Jane cu întregul echipaj
În largul oceanului s-a scufundat!"

Duceţi-mă acasă la scumpa mea mamă,
Deşi vântul bate dinspre mare spre uscat;
Niciun talaz nu-mi va lovi iubitul,
Făr-a se izbi întâi de sufletu-mi înfrigurat!

Duceţi-mă acasă, căci de astăzi nu-mi mai pasă
Dacă vântul bate dinspre mare spre uscat;
Willy-al meu zace în abisurile morţii,
Dar inima lui bate în pieptul meu ca altădat'.

* A dubla farul – nava, în marşul ei, ajungând la travers de far (farul aflându-se într-o direcţie perpendiculară pe axa longitudinală a navei).

poezie de Arthur J. Munby, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Archibald Higbie

Te-am dispreţuit, Spoon River.
Am încercat să mă înalţ deasupra ta,
Mi-a fost ruşine de tine.
Pentru că ai fost locul naşterii mele,
Te-am urât.
Acolo, la Roma, printre artişti,
Vorbind italiana, vorbind franceza,
Aveam de multe ori impresia că m-am eliberat
De orice amprentă a originii mele.
Mi se părea că atinsesem zenitul artelor
Şi că vedeam lumea cu ochii maeştrilor,
Că respiram acelaşi aer pe care îl respirau şi ei.
Însă ei treceau pe lângă lucrările mele spunând:
"Către ce anume ţinteşti, prietene?
Câteodată acest chip pare a fi al lui Apollo,
Altădată al lui Lincoln."
Ştiţi că nu exista cultură în Spoon River,
Iar eu mă înroşeam de ruşine şi nu-mi găseam pacea.
Şi ce aş fi putut face, alcătuit şi crescut
Din solul acestui ţinut din vest,
Decât să aspir şi să mă rog pentru o altă
Naştere în lume, cu toate rădăcinile tale, Spoon River,
Smulse din sufletul meu?

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tom Merrit

Chiar de la început am suspectat ceva –
Ea era atât de calmă, şi mai mereu cu mintea în altă parte.
Într-o zi, am auzit uşa din spate închizându-se,
În timp ce intram prin faţă; l-am văzut strecurându-se
Prin spatele afumătorii în gradină
Şi alergând peste câmp.
În acea clipă aş fi fost în stare să-l ucid.
Apoi, în ziua când, plimbându-mă lângă Al Patrulea Pod,
Fără un băţ sau o piatră în mână,
Deodată l-am văzut stând acolo,
Speriat de moarte, încercând să-şi stăpânească iepurii,
Şi tot ce am putut să spun a fost: "Nu, nu, nu,"
În timp ce el a ţintit şi a tras drept în inimă.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Richard Bone

Când am ajuns prima dată la Spoon River
Nu ştiam dacă ceea ce mi se spunea
Era adevărat sau fals.
Îmi aduceau epitaful
Şi stăteau în atelier în timp ce eu lucram
Şi ziceau "Era aşa de blând", "Era aşa de minunat",
"Era cea mai plăcută femeie", "A fost un adevărat creştin".
Eu dăltuiam tot ce doreau,
Fără să ştiu adevărul.
Mai târziu, trăind printre oamenii de aici,
Am aflat cât de departe de realitate
Erau epitafele pe care le comandau pentru a fi engravate.
Dar am continuat să scriu ceea ce eram plătit să scriu
Şi să devin parte mincinoasă a falselor cronici
De pe pietrele funerare,
Cum ar face orice istoric care scrie
Fără să cunoască adevărul
Sau care a fost influenţat să-l mistifice.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elijah Browning

Eram în mulţimea copiilor
Care dansau la poalele muntelui.
A suflat o briză dinspre est şi i-a măturat ca pe nişte frunze
Dincolo de versanţi...
Totul s-a schimbat.
Aici erau lumini zburătoare şi luni magice, şi se auzeau muzici nepământeane.
A căzut peste noi un nor.
Când s-a ridicat, totul era schimbat.
Acum eram printre mulţimi aflate în conflict.
Apoi o figură din aur strălucitor, şi cineva cu o trompetă,
Şi încă cineva purtând sceptru au stat în faţa mea,
M-au luat în râs, au dansat rigadoon şi pe urmă au dispărut...
Iarăşi s-a schimbat totul.
Ieşind dintr-un lan de maci,
O femeie şi-a dezgolit sânii şi şi-a ridicat gura întredeschisă spre mine.
Am sărutat-o.
Gustul buzelor ei era sărat.
M-am prăbuşit extenuat.
M-am ridicat şi m-am înălţat mai sus, dar o ceaţă ca aceea însoţind un iceberg
Mi-a acoperit paşii.
Îmi era frig şi simţeam dureri.
Deodată, a apărut din nou soarele
Şi am văzut cum ceţurile de sub mine acopereau vederii tot ce era dedesupt.
Iar eu, aplecat peste tot ce era al meu,
Mi-am văzut umbra siluetei reflectată pe zăpadă.
Desupra mea aerul nemişcat era străpuns de un ţurţure subţire de gheaţă
De care atârna o stea solitară!
Un tremur de extaz, un fior de teamă
Au trecut prin mine;
Dar nu mă mai putem întoarce pe partea cealaltă a versanţilor —
Şi nici nu mai doream să mă întorc.
Subtile unde desprinse din simfonia libertăţii
Îmbrăţişau imateriale stânci deasupra mea,
De aceea trebuia să urc spre pisc.
Am aruncat departe tot ce -mi mai aparţinea.
Cu braţul întins
Am atins steaua.
Am dispărut complet.
Muntele restituie
Adevărului Infinit
Pe oricine atinge acea stea.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elmer Karr

Ce altceva decât dragostea pentru Domnul ar fi putut îmblânzi
Şi convinge oamenii din Spoon River să mă ierte,
Pe mine care nu numai că am pângărit patul lui Thomas Merritt,
Dar l-am şi ucis si pe el pe deasupra.
Oh, inimile iubitoare care m-au acceptat iarăşi
Când m-am întors după patrusprezece ani de închisoare!
Oh, sufletele protectoare care m-au primit în biserică
Şi mi-au ascultat cu lacrimi confesiunea de penitenţă,
Când m-am împărtăşit cu pâine şi cu vin!
Închinaţi-vă, voi care trăiţi, şi încredinţaţi-vă lui Iisus.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veniţi la Alba s-o Sfinţim

Cine-am fost, cine-am ajuns?
Ieri am râs, astăzi am plâns,
Ieri, acum un veac, purtam
Steag visat din neam în neam

Peste munţi, ape, câmpie,
Peste Marea Românie
Unde bucurii, urale
Se-nălţau din piept spre soare.

Cine-am fost? Am fost, atunci,
Bunici vajnici dar şi prunci
Liberi, fericiţi, vioi,
Fără griji, fără nevoi,

Uniţi cu aripi în zbor,
Cu credinţa-n viitor,
Însă, Doamne, roata merge,
Lacrimi vin, lacrima trece.

Ne-au sfârtecat trupu-n două
Fulgerul căzut în rouă
Şi-a pus Prutul între fraţi,
Doliu-n vârfuri de Carpaţi.

Cum suntem şi câţi suntem
Avem iubirea ca-ndemn:
Să fim azi ce am fost ieri
Iubitori, măreţi străjeri.

Veniţi la Alba s-o Sfinţim,
Iar şi iar să ne Unim,
Să ne bucurăm de-ajuns
Cu credinţa în Iisus!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În amintirea tatălui meu

Noi navigam atunci pe nave astăzi uitate-aproape,
Pe lângă ţărmuri necunoscute,-n zilele copilăriei mele...
Lumini prietenoase, faruri fulgurant reflectate-n ape;
Insule, golfuri mărginite de palmieri cu fluturânde vele.

Gânduri... care,-ntârziind, pe-orizonturi cu dulci vise cad,
Deşi-am lăsat demult acele ţări departe-n urma noastră;
Acele flăcări, acolo unde fulgerele tropicale ard,
Alizeele cu parfum de flori sub bolta clar-albastră –

Revin amintiri – din vremea-n care navele şi oamenii erau tineri;
Şi parcă mai străbate-o adiere dinspre-acele ţinuturi parfumate,
Şi mă gândesc ce viaţă frumoasă-am trăit, iubind fără reţineri,
Acolo printre cele-o mie de insule-ale fericirii, de departe.

Deasupra mării eterne râd şi-acum falezele în soare;
Navele se leagănă la fel pe valuri, iar zilele-s senine;
Dar totul s-a schimbat: îmi dau seama cu mirare,
Tu nu mai navighezi acolo – eu nu mai sunt cu tine.

*Din Scrisori de pe mare (Letters from sea)
*În această poezie scrisă la puţine zile după moartea tatălui, căpitan de cursă lungă, în anul 1913, Lincoln Colcord îşi aminteşte cu nostalgie anii tinereţii, când a navigat împreună cu acesta pe mările şi oceanele lumii.

poezie de Lincoln Colcord, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rebecca Wasson

Primăvară şi Vară, Toamnă şi Iarnă şi iarăşi Primăvară,
Urmându-şi una alteia, trecând pe lângă fereastra mea!
Şi-au fost atâţia ani în care le-am vegheat şi numărat curgerea,
Ani în care de multe ori groaza mi-a umplut inima
Împreună cu sentimentul că devenisem eternă; am trăit
Parcă cel puţin o sută de ani! Şi încă mai stau
Ascultând ti-tac-ul ceasornicului şi răsuflarea vitelor, molcomă –
Şi ţipetele gaiţei în zbor printre frunzele care cad!
Singură zile şi zile la rând, nesfârşite,
În casa unei femei afectate de vârstă, căruntă.

Iar în timpul nopţii sau la lumina zilei privind afară pe fereastră,
Gândurile mele înotau înapoi, parcă prin apele unui timp infinit,
Spre Carolina de Nord din zilele tinereţilor mele,
Spre John, John al meu de departe, în războiul cu englezii,
Spre toţi copii, şi toţi morţii, şi toate amărăciunile,
Scrutând pânza anilor întinsă ca o prerie din Illinois
Prin care s-au perindat marii eroi pe cai în spume,
Washington, Jefferson, Jackson, Webster, Clay.
O, tânără şi frumoasă republică, ţie, John al meu şi cu mine,
Ţi-am dăruit toată puterea şi iubirea noastră!
Iar tu, o, John al meu!

De ce, în vreme ce zăceam neajutorată la pat, ani şi ani,
Rugându-mă să te întorci, sosirea ta întâzia mereu?
Am tot revăzut, cu ţipăt şi lacrimi de extaz,
Cum m-ai găsit după război în bătrâna Virginie
Şi-am plâns ca atunci când te-am îmbrăţişat acolo lângă pat,
În vreme ce soarele, la chindie, devenea din ce în ce mic şi pal
În lumina feţei tale!

poezie clasică de Edgar Lee Masters din epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER – editura CORESI, ediţie 2020, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!