Cu timpul, parcă ins­tinc­tul de conservare devine mai puternic, nu vrei să mai mergi până la capăt. Marii poeţi unguri au murit până-n 30, 40 de ani, chinuiţi, la fel cum au murit şi poeţii ruşi. Poeţii români au avut mereu instinctul supravieţuirii. Au fost mai gospodari. Arghezi avea o moşioară, o mi­că tipografie, să le rămână ceva şi lui Baruţu şi lui Mitzura, Blaga era profesor universitar, Ion Barbu era la casa lui, până şi Bacovia avea nevastă, copil şi o sluj­bă de funcţionar.

citat din Mircea Dinescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa este un poem neterminat

Casa părintească este rădăcina rădăcinilor mele;
Acolo, copilăria mi-a întins mâinile pentru despărţire.
Timpul insista să trec în vremurile următoare,
Am trecut până m-am îndepărtat de părinţi.
Nu ştiu cum e Paradisul, dar inima lui
A rămas în sufletele părinţilor mei.
Ridurile lor sunt nevăzute,
Ca multe altele,
De parcă ar avea tâmplele de piatră.
Cât despre tata,
Nu l-a surprins nici moartea:
Avea braţele însângerate de maci şi spice.
În palmele lui creştea grâul ca o pâine dospită
Pentru iertarea morţilor noştri.
Era la fel ca mai ‘nainte;
Zâmbea în ruga lui tăcută,
Călca peste morminte.

Camelia Opriţa în Cuvântul deschide gândul omului
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa este un poem neterminat

Timpul insista să trec în vremurile următoare...
Casa părintească este rădăcina rădăcinilor mele;
Acolo, copilăria mi-a întins mâinile pentru despărţire.
Timpul insista să trec în vremurile următoare,
Am trecut până m-am îndepărtat de părinţi.
Nu ştiu cum e Paradisul, dar inima lui
A rămas în sufletele părinţilor mei.
Ridurile lor sunt nevăzute,
Ca multe altele,
De parcă ar avea tâmplele de piatră.
Cât despre tata,
Nu l-a surprins nici moartea:
Avea braţele însângerate de maci şi spice.
În palmele lui creştea grâul ca o pâine dospită
Pentru iertarea morţilor noştri.
Era la fel ca mai ‘nainte;
Zâmbea în ruga lui tăcută,
Călca peste morminte.

poezie de Camelia Opriţa din Cuvântul deschide gândul omului (11 mai 2019)
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia se lăsă purtată pe ritmul muzicii alături de Lucian, căci să danseze cu el era cu adevărat o plăcere. Îl privi pe furiş, discret, dar cu mare atenţie. Era acelaşi Don Juan irezistibil... Ea însă-i rezistase! Cinci ani şi jumătate trecuseră în mod plăcut peste chipul lui; nu mai era doar un băiat chipeş, simpatic; acum trăsăturile îi erau, într-adevăr, mult mai bine conturate; arăta perfect, afurisitul! Trecerea anilor nu-l schimbaseră prea mult, poate doar îl maturizaseră puţin... Avea până şi aceeaşi privire expresivă, pătrunzătoare, ca de vultur, mai ageră chiar decât cu cinci ani şi jumătate în urmă, mai intimidantă. Iar el era atât de aproape de ea; dansa cu el... Acum să-l fi văzut toate admiratoarele lui; ar fi murit de invidie să-l ştie alături de ea.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câteva clipe, din prag, directorul urmări scena înduioşătoare. Un zâmbet scurt îi înflori, abia vizibil, la colţul gurii. Era mulţumit că se rezolvase problema, dar mai lipsea ceva pentru ca bucuria lui să fie deplină: Acel băiat era, de fapt, fiul lui. Ar fi vrut ca Lucian să cunoască acest amănunt, dar nu avea tăria de a i-l spune. Şi dacă nu-i spusese până în acel moment, de ce ar face-o tocmai acum?! Se retrase uşor, lăsându-l pe Lucian cu mama lui, deşi încă mai avea mult de lucru în acea încăpere.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia era şi ea mult mai liniştită în urma deciziei pronunţată de Comisie; ce bine că se terminase cu reclamaţia ei, fără ca misiunea să fi fost afectată, sau componenţa echipajului modificată. Avea de evaluat activitatea comandantului în timpul misiunii; foarte bine! Cu asta se descurca ea de minune; ba îi şi convenea că era nevoită să urmărească şi să-i evaluaze lui activitatea, să întocmească un raport detaliat, doar nu era deloc dificil. Mai dificil, dar tare plăcut, era faptul că se va afla în prezenţa lui, zi de zi, în următorii ani, mulţi la număr...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred în cartea de versuri, în rima şi ritmul plin de farmec, în muzica lor, singura pe care o pricep. Cred deci în simfoniile, sonatele şi capriciile lui Minulescu, în culorile lui Bacovia, în jocul lui Arghezi, în teoremele lui Ion Barbu, în peisajul şi cântecele lui Nichifor Crainic.

Miron Suru în Crez pentru cartea românească
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privind-o pe doamna Ristea, Lucian îşi aminti groaznicele cuvinte pe care i le spusese Dianei Enka şi se întristă. Culmea! Cum să plece liniştit pentru următorii cel puţin 13 ani, după ce-i adresase asemenea vorbe? Şi încă nici nu lămurise situaţia cu ea până acum. Dar el era comandantul misiunii; aşa aflase de la director. În plus, "Pacifis", nava lui... Să rămână acasă nu se putea, era exclus, mai ales de când era sigur că şi domnişoara psihiatru Lia îi va fi colegă; oricum şi înainte de toate acestea era hotărât să meargă până la capăt. Şi atunci? Varianta plecării, solidă, rămânea valabilă pentru el.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În depărtare strălucea Soarele, mult mai mic decât cum se vedea de pe Terra, dar încă avea putere, chiar şi până la acea distanţă. Acum însă, parcă pălea în faţa măreţiei lui Jupiter, care, fiind apropiat, părea imens; într-un fel, chiar era... Încă puţin să fi fost mai mare, sistemul solar ar fi avut parte de două stele, nu doar de una; aşa însă, Jupiter rămăsese în rândul celor nouă planete, regele planetelor...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

90% din televiziune se interesează de viaţa vedetelor de carton. După anii '50, când comuniştii au luat puterea, nu s-a văzut aşa ceva. Ce să mai vorbesc de vremea monarhiei! Atunci, un savant era un savant, un profesor universitar era un profesor universitar. Acum, scuipi şi îi pui piedică profesorului pe culoare. În vremea noastră, la o personalitate cum era Paul Constantinescu sau Gheorghe Dumitrescu, care mi-a fost profesor de armonie, Ştefan Niculescu, ne uitam ca la dumnezei. Ne lipeam de zid ca timbrul de plic. Îmi sugeam burta ca să nu-i deranjez lui trecerea. Când trecea compozitorul prin faţa mea, eu eram ştampilă. Acum, studenţii se sărută pe scări în faţa profesorilor sau se mângâie pe la glezne. Am luat modelul american. Respirăm prin ei, mâncăm prin ei.

Gheorghe Zamfir în ziarul Adevărul (2 noiembrie 2013)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce o văzu boierul curăţită şi ferchezuită ca o mireasă, şi cum avea şi ea pe vino-încoace, i se păru mai frumoasă de cum era atunci; ce-i abătu lui, că pofti să o aibă el de nevastă, mai cu seamă că era burlac, şi se cunună cu dânsa. După ce trecu cât trecu de la cununia lor, boierul se duse o dată în treaba lui pe moşie. În lipsa lui veniră doi ţărani cu o prigonire la curte. Aflând că boierul nu este acasă, şi văzând pe cuconiţa într-un cerdac, ei începură să se jeluiască la dânsa.

citat celebru din povestea Fata săracului cea isteaţă de Petre Ispirescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De proiecte nu duce lipsă scriitorul român de astăzi; mai greu e cu materializarea lor în tipografie! Bunăoară eu am gata de tipar o mare Antologie a poeziei române de la origini (de la Văcăreşti şi Constantin Conachi pînă în preajma celui de-al doilea război mondial) în transpunere aromână (peste 550 de pagini), inclusiv Mihai Eminescu şi pleiada marilor poeţi interbelici: Tudor Arghezi, Ion Barbu, G. Bacovia, Lucian Blaga, Ion Pillat, Vasile Voiculescu, Ion Minulescu, Adrian Maniu, Octavian Goga, Ion Vinea, B. Fundoianu, Constant Tonegaru, Dimitrie Stelaru, M. R. Paraschivescu, Virgil Teodorescu ş. a.

Hristu Cândroveanu în Convorbiri literare, interviu
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

La 5 ani, într-o zi de mai, am părăsit casa noastră pentru totdeauna. Din cauza datoriilor, bunica mea a pierdut-o. I-a fost luată şi dărâmată. Azi locul unde a fost casa e o bucată din ograda unei biserici. Ne-am dus la ţară, unde tatăl meu, în tovărăşie cu un frate al mamei şi cu altă rudă, au luat în arendă o moşioară. Ţin minte această primă călătorie a mea (căci călătoria ce am făcut-o când eram de jumătate de an, într-o iarnă, de la TârguFrumos, unde m-am născut, la Roman, nu o pot pune la socoteală). Stăteam pe scăunaşul trăsurii, iar mama mea cu bunica mea în fund. Tatăl meu nu ştiu: era pe capră, ori nu era cu noi. Era frumos, era soare. Întâiaşi dată am trecut prin păduri. Călătoream în altă planetă. Am ajuns la Poiana lui Iuraşcu, moşia noastră, pe la 5-6 seara. Acolo ploua. Într-o grădină mare, după ploaie, cântau zeci de cuci. Era casa proprietăresei, o cucoană bătrână, care fusese de multe ori cu trăsura la Paris. Am stat în casa aceea mai multă vreme. O puternică impresie mi-au făcut nişte pui de cucuveică care avea cuibul sub streaşina casei boiereşti. Cucoana aceasta avea o fiică, Eleonora, o femeie foarte frumoasă, care, la rândul ei, avea două fete de vreo 16-18 ani.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram Anastasia şi atât. De parcă era o ruşine să spui despre cineva că scrie poezie la 35 de ani. Dar cum rămâne cu poeţii celebri? A, asta e altceva. Până nu sunt celebră, poate e mai bine să nu spun nimănui că scriu.

Doina Postolachi în Maeştri din cotidian (2015)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradisul

Poeţii când există e-o minune
poeţii nu se nasc ei sunt născuţi
poeţii nici nu dorm numai visează
poeţii niciodată nu-s prea mulţi

poeţii n-au religii şi nici zei
poeţii nu aşteaptă pe la uşi
poeţii libertatea nu o sapă
şi-s cei mai îngeri dintre nesupuşi

poeţii n-au familii au iubite
poeţii bunăoară sunt cu toţii
cei care lasă lumea pentru alţii
poeţii curg mereu de-a lungul nopţii

poeţii au un fel de n-ar mai fi
poeţii niciodată nimic nu înconjoară
e o ruşine să învingi poeţii
şi sacrilegiu e să-i naşti a doua oară

poeţii nici nu ştiu ce-nseamnă
a fi nemuritor sau muritor
-cât o cămaşă viaţa lor durează-
poeţii au un paradis al lor

poezie celebră de Ioanid Romanescu din Demonul (1982)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

L-am cunoscut puţin pe omul Sergiu Nicolaescu. Era un fel de agent 007, gen James Bond; şi acum a rămas la fel pentru mine. Discuţiile pe care le-am avut cu el au fost discuţii de tehnica filmului, de cadru, de relaţiile cu partenerii. Nu dădea alte relaţii şi indicaţii, ca pe vremea lui Ceauşescu şi ştia să-şi aleagă foarte bine distribuţia, ceea ce este important pentru un regizor. Pentru mine el rămâne o enigmă. A vrut să facă filme horror şi mi-a mărturisit asta, dar nu a reuşit niciodată. Nu avea un program – şi o spun sigur – un program scris ca un meniu de bucătărie, ci făcea cum îi venea, ce gândea şi ce îi plăcea. Era un copil mare, care visa mereu să facă filme. Filmul pentru el a fost nevastă, iubită şi amantă.

citat clasic din Sebastian Papaiani
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fântâna pisicii negre

Pisica neagră trecea prin iarbă. Era noapte şi parcă
Avea o vargă. Pe sub streaşină bătea vântul.
Pâş, pâş se strecura. Îl ascultam cum calcă.
Iarba se înfiora când trecea pisica neagră.

Era o fântână plină până în gură cu apă. Plouase mult.
Apa nu era bună. Se stricase, iar fântâna-şi pierduse
Rostul de a adăpa. Nimeni nu mai vine setea din buza ei
Să şi-o stingă. I-a apus soarele. Nu mai are lumini.

În mintea mea târziul se opintea cu pisica neagră.
Îmi era frică să mă mai duc la fântâna plină cu apă.
Pâş, pâş se strecura apusul peste noi dinspre răsărit.
Fântâna umplută cu apă s-a înecat şi apoi a murit.

poezie de Mircea Lucian Nincu
Adăugat de Mircea Lucian Nincu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îl luasem pe Kant, cu "Critica raţiunii pure", aveam 13 ani şi am reuşit să descifrez doar bio­grafia autorului din prefaţă. Dar atunci am descoperit întâmplător poezia lui Ion Barbu şi restul poeziei moderne şi a fost ca o revelaţie. Ceva s-a schim­bat în mine.

citat din Mircea Dinescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miya şi Hammy. O altă poveste de dragoste

aveam o pisică o botezasem Miya era o distinsă doamnă
mă şi ignora mă simţeam înşelat cu o nobilă indiferenţă
pe atunci mă intriga la culme dar acum e clar
că o meritam din plin pentru că Miya dragii mei
avea un prieten un câine pe nume Hammy

povestea e reală şi vreau să ştiţi că nu dă bine
ca alea fabricate la Visătoria de Unică Folosinţă
vreau să ştiţi că aşa în general am rămas repetenţi
la lecţiile de viaţă oferite de animale
şi dacă un câine cu o pisică sunt văzuţi duşmani pe viaţă
vreau să vă spun că e jale dar vă înşelaţi

ei bine în fiecare zi la aceeaşi oră şi timp de cinci ani
Hammy lătra la poarta mea şi Miya sărea gardul
pe urmă plecau amândoi la plimbare de parcă
asta era tot ce-i mai natural şi nu aveau altceva
mai supra sau mai senzaţional de făcut

mă rog au fost şi săptămâni întregi când Hammy lipsea
mai mult ca sigur era bolnav sau rănit ce să spun
maidanezii ăştia şi-o caută singuri dar totuşi
el revenea la Miya senin îi petreceam pe drum cu privirea
şi mă-ntrebam cum poate o fiinţă să fie ea însăşi tot timpul
acasă sau în lume indiferent ce simte şi orice ar fi

am încercat în câteva rânduri să-i dau de mâncare
amicului Hammy dar nu s-a atins de ea nici din greşeală
singura lui bucurie era să o plimbe pe ea
că plouă că fulgeră avea damblaua asta a lui

şi într-o zi cu soare Miya a murit

nici azi nu ştiu de ce pur şi simplu era ţeapănă în curte
nicio rană nicio maladie doar o mare ciudă
un fel de venin înfipt odios
în toată bucuria care mai subzista pe lume

am îngropat-o sub cireş în grădină seara următoare
Hammy era acolo se tânguia plângea şi lătra la lună
o săptămână şi ceva nici nu s-a atins de apă sau mâncare
dormea pe mormântul ei plângea tot mai stins
pe urmă a murit era acoperit de petale de flori parcă zâmbea

l-am îngropat lângă Miya lui ştiu că era în săptămâna Paştilor
şi oamenii erau nerăbdători
să taie să spargă
miei şi ouă în pace
şi în lumină lină

poezie de George Asztaloş (9 mai 2014)
Adăugat de George Asztaloş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ateul Bruno Mensi, ascuns sub pseudonimul Carl William Brown, un italian care se laudă că este doctor în Prostie şi un luptător împotriva Prostiei, a spus următoarea prostie: "Pentru Nietzsche, Dumnezeu a murit, acum aşteptăm să moară adepţii săi." Până una alta, a murit Nietzsche. Apoi, când ateul Nietzsche a spus prostia că "Dumnezeu a murit", era deja nebun sau era pe cale să înnebunească? Pentru că un ateu sănătos la cap, care neagă existenţa lui Dumnezeu, nu poate să spună că "Dumnezeu a murit". Cum să moară cineva care spui că nu există?

George Budoi în Dicţionarul prostiei (8 mai 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa cum s-a dovedit, pierderile de vieţi omeneşti, în încercarea de a cuceri Everestul au fost semnificative. După descoperirea lui Sikhdar din 1852, au murit douăzeci şi patru de oameni, au avut loc cincisprezece expediţii şi au trecut 101 ani până când vârful a fost cucerit.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!