Rutherford McDowell

Mi-aduceau, pentru a le mări,
Vechi fotografii sepia ale pionerilor de demult.
Câteodată chiar unul dintre ei stătea lângă mine –
Unul care trăia pe vremea
Când braţe gigantice smulgeau
Republica din pântecul lumii.
Ce au văzut ei atunci?
iciodată n-am putut înţelege pe de-a-ntregul
Patosul acela ascuns sub pleoape obosite
Sau tristeţea senină din ochii lor.
Tu rămâi doar cu imaginea unui iezer
Între stejari la marginea pădurii
În care cad frunze,
Pe când se aude cântat de cocoş
Departe – la o fermă, zărită la poalele dealurilor,
Unde locuieşte a treia generaţie coborâtă din bărbaţii aceia puternici
Şi femeile lor puternice care aparţin deja unui alt anotimp, trecut şi uitat.
Iar aceşti nepoţi şi strănepoţi
Ai pionerilor...
Aparatul meu a fotografiat, de asemenea, feţele lor,
Dar lipseşte atât de mult din vechea vigoare
Şi din vechea credinţă,
Nu se văd semnele unei vieţi trăite deplin,
Si lipseşte vechiul curaj,
Al celui care munceşte şi iubeşte, suferă şi cântă
Sub soare.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rutherford McDowell

Mi-aduceau, pentru a le mări,
Vechi fotografii sepia ale pionerilor de demult.
Câteodată chiar unul dintre ei stătea lângă mine –
Unul care trăia pe vremea
Când braţe gigantice smulgeau
Republica din pântecul lumii.
Ce au văzut ei atunci?
Niciodată n-am putut înţelege pe de-a-ntregul
Patosul acela ascuns sub pleoape obosite
Sau tristeţea senină din ochii lor.
Tu rămâi doar cu imaginea unui iezer
Între stejari la marginea pădurii
În care cad frunze,
Pe când se aude cântat de cocoş
Departe – la o fermă, zărită la poalele dealurilor,
Unde locuieşte a treia generaţie coborâtă din bărbaţii aceia puternici
Şi femeile lor puternice care aparţin deja unui alt anotimp, trecut şi uitat.
Iar aceşti nepoţi şi strănepoţi
Ai pionerilor...
Aparatul meu a fotografiat, de asemenea, feţele lor,
Dar lipseşte atât de mult din vechea vigoare
Şi din vechea credinţă,
Nu se văd semnele unei vieţi trăite deplin,
Şi lipseşte vechiul curaj,
Al celui care munceşte şi iubeşte, suferă şi cântă
Sub soare.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

James Garber

Îţi aminteşti, trecătorule, de cărarea bătătorită de mine
Peste terenul unde se află acum clădirea operetei,
Pe când grăbeam cu paşi repezi spre serviciu, de-a lungul atâtor ani?
Înţelege-i semnificaţia cu înţelepciunea inimii:
Şi tu vei trece la fel, iar dealurile de la Miller's Ford
Nu-ţi vor mai părea aşa de îndepărtate;
Asta se va fi întâmplat mult după ce le-ai văzut lângă tine,
Dincolo de cele patru mile de păşune –
Şi după ce dragostea femeii va fi amuţit,
Încetând să-ţi spună: "Te voi salva";
Şi după ce chipurile prietenilor şi ale rudelor
Vor fi trecut deja în fotografii decolorate, îndurerat tăcute,
Având aerul acela care înseamnă:
"Nu putem să te ajutăm";
Şi după ce vei fi încetat să reproşezi oamenilor
Că s-a unit împotriva sufletului tău nevinovat –
Ei înşişi strânşi la miezul nopţii şi la amiază
Pentru a vedea cu ochii aţintiţi propriul lor destin.
După ce vei fi înţeles toate acestea, gândeşte-te la mine
Şi la poteca mea, a celui care a trecut dincolo şi care a ştiut
Că nici bărbat şi nici femeie, nici chin
Şi nici datorie, nici aur şi nici putere
Pot uşura aleanul inimii,
Singurătatea sufletului!

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există

Există un timp care se separă.
Unul care ne uneşte
Şi unul care devine alb.
O călătorie de la unul la altul
Pentru o piesă dintr-un cuvânt.
... Sensul silabelor în alb
Devine iarnă între noi,
Legată prin ninsori viscolite.
Am avut un timp pentru a înţelege
Şi un timp pentru a înţelege vremea...

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elsa Wertman

Eram o fată de ţăran din Germania,
Cu ochi albaştri, roză, puternică şi fericită.
Primul loc de muncă a fost la Thomas Greene.
Într-o zi de vară - pe când ea era plecată,
El s-a strecurat în bucătărie, m-a luat
De-a dreptul în braţe şi m-a sărutat pe gât,
Am întors capul. Apoi niciunul dintre noi
Nu pare să fi ştiut ce s-a petrecut.
Am plâns gândindu-mă la ce se va întâmpla cu mine.
Am plâns şi am tot plâns pe când secretul meu se dezvăluia.
Într-o zi doamna Greene a spus că înţelege
Şi că nu-mi va face nici un rău,
Şi, neavând copii, îl va adopta.
(El m-a trimis să stau departe la o fermă).
Aşa că ea s-a ascuns în casă Şi a trimis zvon că este însărcinată.
Şi totul a mers bine şi copilul s-a născut-
Au fost atât de buni cu mine.
Mai târziu, m-am măritat cu Gus Wertman, şi anii au trecut.

Dar la un meeting politic, când cei din apropiere credeau că plâng
La elocvenţa lui Hamilton Greene,
Nu asta era. Nu! Voiam să strig:
Acela este fiul meu!
Acela este fiul meu!

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lângă mine

Hai cu mine, dar nu-mi arăta drumul,
Hai lângă mine, din doi să devenim unul.
Stai cu mine, dar nu mă întreba nimic,
Stai lângă mine, ascultă şi ceea ce nu zic.
Rămâi, chiar şi atunci când timpul trece prin noi,
Ne lasă goi şi dezgoliţi de nevoi.
Aşteaptă cu mine, tot ce nu poate fi aşteptat
Aşteaptă lângă mine, clipa unui sărut furat.
Cheamă-mă lângă tine, când eşti doar jumătate,
Piesa perfectă, pentru a fi o unitate în toate.
Lângă mine, se deşiră şi timpul,
Nu pleca, îţi voi spune mai târziu motivul...

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Barry Holden

În ziua când sora mea, Nancy Knapp,
Şi-a dat foc la casă,
Îl judecau pe doctorul Duval
Pentru moartea Zorei Clemens;
Stătusem în tribunal două săptămâni
Urmărind procesul, ascultând fiecare martor.
Era clar că el o lăsase însărcinată după ce o adusese în familie
Şi că nu avea cum să lase
Copilul să se nască.
Well, atunci ce să spunem despre mine, cu opt copii,
Plus unul pe drum şi cu ferma
Ipotecată lui Thomas Rhodes?
Când am ajuns acasă în noaptea aceea
(După ce ascultasem povestea călătoriei cu maşina
Şi descoperirea Zorei în şanţ),
Primul lucru pe care l-am văzut, chiar lângă trepte,
Unde băieţii săpaseră căutând viermi pentru momeală,
A fost securea!
Şi, cum intram, am dat peste nevastă-mea,
Stând înaintea mea, mare, gravidă.
A început discuţia despre fermă şi ipoteci –
Şi am omorât-o.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Henry Tripp

Banca dăduse faliment şi eu îmi pierduse toate economiile.
Eram deja sătul de toate jocurile murdare din Spoon River
Şi m-am gândit să fug departe,
Să părăsesc locul unde m-am născut şi familia;
Dar chiar când trenul de la miezul nopţii a tras în gară,
De pe trepte au sărit repede Cully Green
Şi cu Martin Vise şi-au început să se bată
Pentru a rezolva vechea lor rivalitate,
Cărându-şi unul altuia pumni care sunau
Ca nişte lovituri de măciucă.
Se părea că va învinge Cully,
Dar deodată pe faţa lui a apărut un rictus
De laşitate greţoasă şi, sprijinindu-se de Martin,
A miorlăit " Dar noi suntem prieteni buni, Mart,
Doar ştii că-s prietenul tău."
Martin i-a trimis, scurt, o directă
Şi apoi alta, şi alta, făcându-l una cu pământul.
M-au arestat, ca martor,
Şi-am pierdut trenul, rămânând în Spoon River
Pentru a-mi continua lupta cu viaţa până la capăt.
O, Cully Green, tu ai fost salvatorul meu –
Tu, cel făcut de ruşine şi umilit pentru ani şi ani,
Tândălind fără rost pe străzi,
Încercând să oblojeşti zdrenţele unui suflet
Care refuzase odată o luptă.

poezie de Edgar Lee Masters din epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER – editura CORESI, ediţie 2020, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doream să scriu

un poem doream să-ţi scriu
chiar am vrut
jur! da' n-am putut în
cepe îmi erau ochii
mă ţineam de stilou
cu foile m-am învelit
albe au rămas
am luat un pahar în plus
unul şi-ncă unul pentru curaj
unul plus unul pentru ins
piraţie care e transpiraţie acum
trebuia să fie un poem
să te impresioneze teribil
mă ţin de masă şi de geniu meu
creator aburit de alcool

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cat de ciob...

Cat de ciob sunt,
cand globul-noi s-a spart acum
si a ramas din el,
doar aerul ca o sfera.
Cat de ciob sunt
si cat de nihilist
e liantul ce m-ar putea lipi
la loc, in spatiul acela gol,
prin care intra si ies acum in voie,
demonii unui viitor
ce ar fi putut fi
dar deja nu mai e.
Cat de ciob sunt,
si cat de netede imi sunt marginile
si cat de mate,
ca ale unei prisme
care tine in ea,
toata lumina unui soare negru
ce va lumina de acum,
doar umbrele unui trecut
ce va fi doar in...
ciobul din mine,
globul din tine,
si sfera de aer
ce obisnuiam sa o respiram
candva...
... impreuna.
Cat de ciob sunt...

poezie de Mihai Antonescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Penniwit, artistul

Încercând să-mi pun mintea înlăuntrul camerei de fotografiat
Pentru a prinde resortul adânc, sufletul unei persoane,
Mi-am pierdut patronul din Spoon River.
Cea mai bună fotografie pe care am făcut-o vreodată
A fost a judecătorului Somers.
Stătea drept, în picioare, cerându-mi să aştept
Până când îşi va face ochii încrucişaţi să privească drept în faţă.
Apoi, când a fost gata, a spus "All right".
Dar eu am urlat "Se respinge" şi ochii i s-au răsucit la loc.
L-am prins exact aşa cum arăta de obicei
Când spunea "Se exclude."

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patrulaterul conjugal (Poezia proză)

Ion o iubeşte pe Maria
Maria îl iubeşte pe Gheorghe
Gheorghe o iubeşte pe Florica
Florica îl iubeşte pe Ion
Patrulater conjugal banal
Aparent fără final, dar
Matematic s-ar putea iubii între ei
(atunci nuvela ar fi mai interesantă)
Fiecare se culcă cu fiecare
Asta este promiscuitate, nu nuvelă
Lipseşte elementul tragic.
Deci reluăm povestirea
Ion o iubeşte pe Maria
Maria îl iubeşte pe Gheorghe
Vai ce mare nenorocire!
Dar Gheorghe o iubeşte pe Florica
Deja este tragic de tot!
Pentru că Florica îl iubeşte pe Ion
Mi-e îmi vine deja să plâng.
Dar... lipseşte intriga
Reluăm nuvela invers:
Ion o iubeşte pe Florica
Care îl iubeşte pe Gheorghe
Dar Gheorghe o iubeşte pe Maria
Care în mod paradoxal
Îl iubeşte pe Ion
E deja este mai bine
S-a schimbat mersul poveştii
Dar tot lipseşte acţiunea şi intriga
Deci o facem mai interesantă
Ion o iubeşte pe Maria
(întrebarea este de ce?)
Maria îl iubeşte pe Gheorghe
(mă întreb oare ce interes are?)
Gheorghe o iubeşte pe Florica
(întrebarea este în ce scop?)
Florica îl iubeşte pe Ion
(Unde? Când? Cum?)
Deci toţi se iubesc
(întrebarea este de ce?)
Putem continua şi scrie un roman
Problema este că nu există
Intrigă, acţiune, tragism!?
Deci reluăm mai simplu
Ion o iubeşte pe Maria
Maria îl iubeşte pe Ion
(deja încep să mă plictisesc)
Gheorghe o iubeşte pe Florica
Florica îl iubeşte pe Gheorghe
(ce plictisitor)
Nu există omor
Nu există acţiune
Numai iubire
(Foarte prost scriitor)
În final cei patru se căsătoresc
Două nunţi, aceiaşi zi
Un singur local
Din lipsă de meseni
(A începe conflictul!!!....)
Îmi pare rău,... dar asta este sfârşitul.

poezie de Iustinian Gr. Zegreanu
Adăugat de Iustinian Gr. Zegreanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

D-na Kessler

Cum ştii, Dl. Kessler a fost în armată,
De unde primeşte şase dolari pe lună pensie;
Stă pe la colţuri discutând politică
Sau acasă şi citeşte Memoriile lui Grant;
Eu am susţinut toată familia ca spălătoreasă,
Aflând secretele tuturor concetăţenilor
De la perdelele, cearceafurile, cămaşile şi fustele lor.
Lucrurile care sunt noi ajung vechi,
Ele sunt sau nu înlocuite cu altele mai bune:
Oamenii prosperă sau dau înapoi.
Chiriile şi peticile se măresc cu timpul;
Aţa şi acul nu pot ţine pasul cu rărirea pânzei de la purtatul îndelung
Şi sunt pete care nu dau doi bani pe săpun,
Şi sunt nuanţe care se decolorează orice-ai face,
Deşi tu vei fi cea blamată pentru distrugerea unei haine.
Batistele, şerveţelele, feţele de masă au secrete –
Spălătoreasa, Viaţa, le ştie pe toate.
Iar eu care merg la toate funeraliile
Din Spoon River, jur că niciodată
N-am văzut faţa unui mort fără să mă gândesc că arată
Aidoma unui lucru de curând spălat şi călcat.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Magrady Graham

Spuneţi-mi, a fost Altgeld ales guvernator?
Când se simţea deja prosperitatea adusă de profituri
Şi când Cleveland-ul a început să se dezvolte, întinzându-se spre est,
Era de acum prea mult pentru tine, biată inima bătrână
Care ai făcut atâtea eforturi pentru democraţie
În lungi, prea lungi ani de înfrângeri.
Şi, asemeni unui ceas peste care s-a aşezat uzura,
Ţi-am simţit bătăile mai plăpânde, până când te-ai oprit.
Spuneţi-mi, a fost Altgeld ales?
Şi ce a înfăptuit?
I-au dăruit capul pe tipsie unei dansatoare
Sau a triumfat pentru binele poporului?
Întreb, pentru că atunci când l-am văzut
Şi i-am strâns mâna
Ochii lui albaştri, senini şi copilăroşi,
M-au mişcat până la lacrimi –
Plutea în jurul lui un aer de eternitate,
Precum lumina aceea rece, proaspătă şi clară care se străvede în zori
Deasupra culmilor!

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

William H. Herndon

Aici la fereastră, în vechea casă
Ridicată pe coama dealului, cu vedere până departe în vale,
Zilele mele de trudă au ajuns la final; aşezat pe ruinele propriei vieţi,
Am scormonit zi de zi prin memorie,
Aşa cum cineva priveşte într-un glob fermecat de cristal,
Şi am revăzut într-o lumină de vis figurile din trecut
Defilând dincolo de geam
Prin incredibilele sfere ale timpului.
Am văzut un om ridicându-se din brazdă ca un uriaş din basme,
Un om care s-a încredinţat pe sine însuşi unui destin fără de moarte,
Conducător de mari armate, capul republicii,
Adunând lalolaltă într-un ditirambic şi creativ cântec
Grandioasele speranţe ale unui popor.
Dar, în acelaşi timp, Vulcan stăpânul focurilor
Şi spiritele malefice din ceruri
Făureau scuturi şi săbii indestructibile.
Priveşte în cristalul fermecat!
Se vede cum el se grăbeşte
Către locul unde drumul lui se intersectează cu drumul
Copilului lui Plutarh şi Shakespeare:
Lincoln, actor într-adevăr, ţi-a jucat bine rolul
Pe când Booth doar mima cu stângăcie jocul din jocul real;
De atâtea ori v-am văzut în orele grave ale apusului
Pe când ciori croncănitoare treceau pe deasupra casei mele
În zbor spre pădure –
De aici de la fereastra mea unde stătem
Singur.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am să uit (poezie dedicată soţiei)

N-am să uit toamna în care,
În satul meu a venit.
Avea un geamantan mare
Cu de toate burduşit

Mă plimbam pe strada mare,
Cu soare în asfinţit,
Când un trandafir în floare
De departe am zărit.

Am alergat înainte
Şi în cale i-am ieşit.
Am rămas fără cuvinte,
Ce fată am întâlnit!

Era aşa de frumoasă,
Inima mi-a cucerit.
Era şi puţin sfioasă
Când pe mine m-a privit.

Era tânără copilă,
Care de pe bănci venea.
Întorcea o nouă filă
În viaţa-n care intra.

Chipul ce-mi stătea în faţă
Mă vrăjise-atât de mult!
Simţeam că la cer mă-înalţă,
Că nu mai sunt pe pământ.

A rămas şi ea uimită.
Obrajii i s-au roşit.
Am văzut că-i mulţumită
Că pe mine m-a-întâlnit.

Am prins-o uşor în braţe
Şi un sărut i-am furat.
Am vrut şi ea să se-înalţe
Precum eu m-am înălţat.

Era dulce, mlădioasă,
Când de mână ne-am luat.
Am dus-o la mine-acasă
Şi pe viaţă ne-am legat.

Ne-am jurat atunci credinţă
Viaţa să ne-o bucurăm,
La copii să dăm fiinţă,
Lângă ei mereu să stăm.

Vrem să ţină legământul
Atât cât ne ţine viaţa.
Până ne cheamă pământul,
Până când se rupe aţa.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emoţii

O durere surdă,
Zgomot de aripi frânte...
Asta ne-am fost pentru o vreme

Tu si eu,
Noi doi,
Două petale de care floarea s-a descotorosit,
Doua frunze pe care vântul le-a răpit,
Două lacrimi pe obrazul unui om care a suferit.

Suntem noi doi,
Atât de apropiaţi si totuşi atât de departe,
Suntem noi,
Răsăritul şi Apusul
Soarele şi Luna,
Iunie şi Decembrie,
Suntem două elemente străine una de cealaltă
Care prin inegalitatea lor nu se vor putea uni niciodată.
Poate ca din aceasta cauza am trecut unul pe lângă altul atât de indiferenţi

poezie de Alessandra Spătariu
Adăugat de Alessandra Spătariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrâna cruce de piatră

Un om de stat e-un om de lume,
Minte cum respiră, cum bea apă.
Un ziarist imaginează minciuni
Şi ţi le toarnă pe gât pân' ce te-ndoapă.
Mai bine stai acasă şi bea-ţi berea,
Lasă-i pe vecini la vot, să se-afle-n treabă,
A spus omul în platoşă aurie
De sub Vechea Cruce de Piatră.

Pentru că acest veac şi veacul care vine
Vor sfârşi într-o fundătură mare,
Nimeni nu va-întâlni vreun om fericit
Printre călătorii acestei vieţi amare;
Când Nebunia merge la braţ cu Eleganţa
Nimeni nu discerne care-i cine şi cine-i care.
A spus omul în platoşă aurie
De sub Vechea Cruce de Piatră.

Doar actorii cărora le lipseşte simţul muzical
Mă dezmeticesc cel mai lesne din plictis;
Ei pretind că-i mult mai uman
Să fornăi, să mormăi sau să gemi cu schepsis,
Fără-a discerne ce forţe-astrale
Învârt toată scena – pământ şi cer şi iad şi paradis.
A spus omul în platoşă aurie
De sub Vechea Cruce de Piatră.

poezie clasică de William Butler Yeats, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Wallace Ferguson

Acolo la Geneva unde Mont Blanc plutea ca un nor
Deasupra lacului strălucitor când briza se-abătea
De pe cerul albastru, curat, iar hohotul Ronului
Dădea năvală sub pod prin abisuri stâncoase,
Şi cântecele din cafenele se constituiau în parte a splendorii
Apei dansând sub torente de lumină;
Şi geniul pur al lui Jean Rousseau era muzica liniştită
A toate pe care le-am văzut sau despre care am auzit –
Acolo, la Geneva, oare, extazul a fost mai puţin
Pentru că nu m-am putut conecta la mine cel de altădată,
Cel care acum douăzeci de ani hoinărea prin Spoon River?
Am uitat cine am fost sau tot ce am simţit?
Ne trăim ora uitând cine am fost în orele demult trecute?
De aceea, o, suflete, dacă te pierzi în nefiinţă
Şi te trezeşti departe în Geneva, undeva lângă Mont Blanc,
Ce-ţi pasă dacă nu te cunoşti pe tine însuţi aşa cum îl cunoşti
Pe-al cel care-a trăit şi-a iubit într-un colţişor de lume
Cu numele Spoon River, în vremuri demult, demult trecute?

poezie de Edgar Lee Masters din epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER – editura CORESI, ediţie 2020, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

William Fluke

Soţia şi-a pierdut sănătatea,
A început să slăbească până a ajuns la patruzeci de kilograme.
Apoi, a apărut acea femeie, cu chipul după care bărbaţii
Şi-o imaginează pe Cleopatra.
Şi noi – noi cei căsătoriţi
Ne-am încălcat cu toţii jurămintele, iar eu printre ei.
Anii au trecut şi toţi, unul câte unul,
Au fost revendicaţi de moarte în varii forme hidoase.
Iar eu, închipuindu-mi că sunt protejat
De o grijă specială a lui Dumnezeu,
Am început să scriu, să scriu, să scriu, tomuri peste tomuri,
Despre a doua venire a lui Christos.
Apoi, Christos a venit la mine şi mi-a spus
"Mergi în biserică şi în faţa congregaţiei
Mărturiseşte-ţi păcatul".
Dar, cum mă ridicasem şi începusem să vorbesc,
Mi-am văzut fetiţa care stătea în faţa scaunelor –
Fetiţa mea care se născuse oarbă!
După aceea s-a lăsat întunericul.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Picnic

erau zile când pleca
pe drumuri nevăzute
el şi o umbrelă neagră
care îl ferea de gândurile altora
ar fi putut să scrie
despre toate călătoriile acelea
despre gânduri străine insistente
ca o ploaie nepoftită
sau despre un loc unde se oprea câteodată
doar pentru a medita netulburat
la picnicul fraţilor strugaţki
da
picnicul acela
de la marginea unui drum stelar
unde fiecare pas putea fi şi ultimul
iar viaţa nu însemna decât nişte litere
şi atât

poezie de Cristian Lisandru din volumul de versuri Fulguiri (11 ianuarie 2018)
Adăugat de crislis
Comentează! | Votează! | Copiază!