* * *

Faţa ei este-o grădină
De roze, de parfum plină,
Un paradis e trupul ei
Cu fructe coapte pe alei.
Cireşe cresc la care n-ai acces
Până se coc şi plâng după cules.

madrigal de Thomas Campion
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cireşe

Faţa ei este o grădină
De trandafiri, de parfum plină,
Un paradis e trupul ei
Cu fructe atârnând pe-alei.

Cireşe cresc la care n-ai acces
Până se coc şi plâng după cules.

Şi, oh, cireşelor le vine atât de bine
Cu perle albe alăturea să şadă!
Când râde, cireşele ei pline
Roşii boboci par, în zăpadă.
La ele n-au nici ochi, nici prinţ acces,
Până se coc şi plâng după cules.

Ochii de înger pândesc sub pleoape,
Sprâncenele stau arc, cu-ntinsă struna,
Ameninţând pe-oricine-i prea aproape,
Orice-atentat, cu ochiul sau cu mâna.

La sacrele cireşe n-ai acces,
Până se coc şi plâng după cules.

poezie de Thomas Campion, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

După fructe se cunoaşte pomul (Iisus): fiecare specie face fructe şi seminţe după felul ei

În stejari nu cresc măsline,
Nici în roşcovi mandarine;
Nu fac brazii portocale
Şi nici carpenii curmale.

În salcâmi nu cresc cireşe,
Nici în plopi nu cresc măceşe;
Nu fac paltinii banane,
Nici mestecenii castane.

Nu fac gârniţele prune,
Iar din tei n-aduni alune;
În goruni nu cresc căpşuni
Şi nici piersici în aluni.

Nu fac viţele smochine
Şi nici duzii clementine;
Nu cresc rodii în anini,
Nici lămâile-n măslini.

Nu fac vişine scoruşii
Şi nici mure corcoduşii;
Nu cresc nucile-n platani,
Nici caisele-n castani.

Nu fac zmeură mălinii,
Nici fistic nu fac smochinii;
Nu cresc áfine-n cătínă,
Nici migdale în glicină.

Nu fac struguri porumbarii,
Iar gutui nu fac arţarii;
Nu cresc în magnolii pere,
Nici în sălcii nu cresc mere.

poezie de George Budoi din Mâncarea în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (15 septembrie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpul iubirii

Alergam prin valea umbrelor
După zmeuri şi cireşe coapte;
Vara ne cheama cu metafore picolore
Şi ne strângea de buzele arse
Cu sărutările strugurilor metamorfozaţi;
O,
Câte anotimpuri înmulţite
Şi câte roade coapte de veri şi toamne-mpodobite;

Ne plimbam desculţi sub arşiţa castanilor
Şi cerşeam cerului lumina pentru nopţile de dor,
Iar, când adia uşoară umbră de vânt verde,
Ne prindeam în hora dansului cu fluturi;
Cerşeam zi după zi lumina cu iz de crini galbeni
Şi ne împodobeam irişii cu alveola stelară;
Până când...

Până când într-o zi
Din mănunchiul de torţe aprinse
S-au desprins rând pe rând,
Florile şoaptelor de iubire,
De struguri, de cireşe şi de zmeuri coapte!

poezie de Amalia Simona Pantea
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cireşe coapte

Frumosul meu, să dormi si să mă uiţi în noapte,
Dar când vin zorii să te-ntorci, te-aştept.
La mine în grădină, sunt cireşe coapte.
O să măncăm şi-o să te strâng la piept.

Să te respir şi să-mi încarc plămânii
Şi ochii să mi-i spăl privindu-ţi gura.
Ce o să spunem când ne-or întreba străinii?
Că stăm de vorbă sub cireş şi admirăm natura.

Iar când nu trece nimeni, pe drum, ca să ne vadă,
Ne strângem mâinile şi ne sorbim din ochi,
Că vine iarăşi noaptea şi dorul ca o pradă,
Ne tulbură, ne doare, zici că e deochi.

Şi pot să ne tot stingă cărbuni, târziu în noapte,
Că leacul nu-i la ei şi nici în alte cele,
E-n noi, şi nu mâncând cireşe coapte,
Ci doar îmbrăţişaţi scăpăm de chin şi rele.

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătatea este o grădină în care sufletul se usucă, florile care cresc în ea n-au parfum.

Marc Levy în Şi dacă e adevărat...
Adăugat de mihaela
Comentează! | Votează! | Copiază!

singurătate

Singurătatea este o grădină în care sufletul se usucă, florile care cresc în ea n-au parfum.

definiţie de Marc Levy în Şi dacă e adevărat...
Adăugat de oanna
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parfum de roză şi de tei

Parfum de roză şi de tei,
Flori de cais sunt ochii tăi...
Te poartă albii porumbei
În ochii mei, în ochii mei...

Ţi-aş dărui, dar tu nu vrei,
Dulci clinchete de clopoţei,
Parfum de roze şi de tei
Flori de cais sunt ochii tăi.

E vis şi ambră-n ochii mei
Şi liliac pentru acei
Ce în apusuri s-au născut
De la-nceput...

Parfum de roze şi de tei,
Eu te-am avut.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parfum de roză şi de tei

Parfum de roză şi de tei,
Flori de cais sunt ochii tăi...
Te poartă albii porumbei
În ochii mei, în ochii mei...

Ţi-aş dărui, dar tu nu vrei,
Dulci clinchete de clopoţei,
Parfum de roze şi de tei
Flori de cais sunt ochii tăi.

E vis şi ambră-n ochii mei
Şi liliac pentru acei
Ce în apusuri s-au născut
De la-nceput...

Parfum de roze şi de tei,
Eu te-am avut.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parfum de toamnă

Picături din toamne roze
Las din geana pleoapei mele,
Adunate-n nopţi cu stele
Din parfum de tuberoze.

Să ne-adoarmă în hipnoze,
Rănile să ni le spele,
Picături din toamne roze
Las din geana pleoapei mele.

Licurici ne-aprind veioze
Dacă-mi săruţi dulcea piele,
Construi-vom lotci cu vele
Sub cearşafuri de vâscoze...

Picături din toamne roze...

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până n-ai ajuns

Până n-ai ajuns la ţintă,
Teme-te, şi mergi mereu!
- Orice lene poate face
Să te pierzi de Dumnezeu.
Până n-ai sfârşit lucrarea
Câtă ţi s-a rânduit
Teme-te de odihnire
Ea-ţi dărâmă ced-ai zidit

Până n-ai învins în toate
Luptele pe-ai tăi vrăşmaşi,
Teme-te ce-ţi poate face
Chiar şi cel mai slab ce-l laşi.

Până nu ţi-ai strâns tot rodul
Care-ţi trebuia cules,
Teme-te căci lenevirea
Pierde chiar pe cel ales.

Până n-ai suit tot drumul
Crucii tale cu Hristos
Teme-te şi mergi cu grijă:
- Orice pas e-alunecos!

Până n-ai trecut prin moarte
Fericit la sfinţii drepţi,
Teme-te mereu şi luptă
- Poţi cădea când nici te-aştepţi.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sâmburi de mărturisire

Cireşe stropite de păcate
Cu sâmburi de mărturisire,
Atârnă la gâtul nostru
Cu fir de smerenie.
Cireşe decojite de piele
Rămân vulnerabile în faţa Judecătorului...
Cireşe dezbrăcate de prejudecăţi,
Se spală în apa recunoştinţei...

poezie de Silvia Filip (8 martie 2020)
Adăugat de Silvia Filip
Comentează! | Votează! | Copiază!

Devenire

Din pătrate de gând şi din zel,
Am ridicat piramide până la cer.

Din căderi şi abis,
Am clădit paradis.

Din cenuşă şi fum,
Am plămădit un parfum.

Din atomi de speranţă sădiţi,
Am cules orizonturi şi biţi.

Din margini de timp şi din dor,
Mi-am creat viitor.

Pe umerii fervorii m-am înălţat,
Şi din galbenul tern şi imund,
Am schiţat
Un azur de trăiri pe pământ.

poezie de Gheorghe Alionte (4 ianuarie 2021)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărut de cireşe amare

mai credeam că zorii cresc din pământ
nu ştiam pe atunci ce-aduce furtuna
un apus roşiatic tresare în vânt
un stigmat de argint este luna

era vara târziu fără să ştim
că nisipul ne arde ochii în zare
îţi luai rămas bun c-un adio sublim
şi-un sărut de cireşe amare

frunzele îmi par azi mai înalte
iarba îmi creşte mai aproape de cer
buzele ţi-erau ca cireşele coapte
ce au rodit prin copaci efemer

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La cireşe

Vrei cireşe şi n-ai bani -
Poţi să-ţi iei doar o felie,
Vânzătorii nu-s ţărani...
Şi-au cântar de farmacie.

epigramă de Valentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţa

I

Din soare,
Ca pe gura unei amfore prea plină,
Răsturnată
De pe-un umăr gingaş de virgină,
Dimineaţa
Toarnă din belşug lumină
Peste valea toată.

Şi natura-n pripă deşteptată,
Parcă poartă pleoape ameţite
De lumina ce-a venit deodată,
Peste dealurile adormite.

Jos în vale,
Văl subţire se adună
Dintr-un praf ce-a cărunţit în noapte,
Din tot praful străveziu de lună
Ce-a căzut pe grâurile coapte.

Nouraşi de ceaţă străvezie
Peste care, alb, seninul cerne:
Parcă-nsamnă nişte albe perne
Pe un pat nestrâns care-ntârzie.

Peste satul încă adormit
Şi pe valea iazului cu stuf,
Fumul dimineţii liniştit
Se aşază moale ca un puf.

Şi prin vălul scânteierii roze
Nu te poţi uita la răsărit;
E-acolo ceva nedefinit,
E cascada unei nebuloze.

II

Şi Dimineaţa,
Stând încă în genunchi
Cu fruntea-i albă ridicată-n zare,
Ca pe gura unei amfore,
Din soare,
Toarnă din belşug lumină,
Mănunchi după mănunchi.

Şi Dimineaţa,
Înseninăndu-şi, de răcoare, faţa,
Cu părul ei de aur, despletit,
Ridică amfora ei plină
Tot mai sus, -
Şi-acum în picioare
Pe zarea de la răsărit
Toarnă mereu din soare
Până ce moare,
Cu faţa la apus.

poezie celebră de Demostene Botez din Floarea pământului (1920)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A înflorit magnolia-n grădină

A înflorit magnolia-n grădină
şi mă îmbată iar al ei miros,
trăiesc necontenit clipa divină
când amândoi, sub ea, priveam de jos.

Era mister în jurul ei şi-n şoaptă
ne murmuram tandreţi şi sărutări,
era răsplata pentru dulcea faptă
de-aţi oferi târzii îngândurări.

Privind în ochi îţi urmăream tăcerea
care strivea tot ce era ca-n vis,
parc-a fost ieri când am trăit plăcerea
de a afla cum este-n Paradis.

Se scurge viaţa precum apa lină
şi trist privesc la oamenii din drum,
a înflorit magnolia-n grădină,
dar singur mă îmbăt de-al ei parfum.

Nici nu mai vii să-ţi dăruiesc o floare,
să-ţi prind în păr gingaşe armonii,
uitat-ai de parfum şi de culoare,
hai, vino, eu te-aştept mereu să vii!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taina poeziei mele

Din gâtul poeziei mele
Un sfânt reptilian s-adapă
Mânjind cu fluturi şi cu stele
Cerul căzut pe-oglinzi de apă.

S-au copt în inimă noi jocuri,
Felia vieţii le îmbină
În trupul tău purtat de tocuri
Pe calea scursă în lumină.

Eu râd, pe buze îmi pun pleoape
Deschise în plăceri de noapte,
La sânul tău aduc aproape
Dulceaţa de cireşe coapte.

E-o taină-a poeziei mele
Frumoasa clipă ce m-aprinse
Încât îmi cresc negii de stele
În trup, în inimă, în vise!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt pădure şi câmpie şi grădină...

Cresc în mine, azi, păduri, ca-ntr-o oază din deşert
Şi nu-mi pasă dacă-mi furi, un poem cu ploi. Te iert.
Lasă-mi versul de-nceput, când gemea de-atâta verde-
Un lăstar necunoscut, nebunia să-mi dezmierde!

Cresc în mine, azi, câmpii, flori de maci, pe buze dulci
Şi devreme, de-ai să vii, să nu uiţi să te aduci,
Să-ţi arăt cum râd scaieţi, la o margine de vară,
Când i-atinge luna-ncet, şi-i sărută-n strai de seară.

Cresc în mine, azi, grădini cu zorele şi trifoi,
Tu, să mă adăpi cum ştii şi duios să mă desfoi,
Să-mi laşi trupul să respire şi-n miros de busuioc
Să gustăm din mere coapte. Şi la cină te provoc,

Să mă guşti din cupa vie-a unui roşu trandafir,
Unde te aştept, iubite, ca pe-un tainic musafir.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie

Femeie,
Cu trupul alb şi fin,
Cu delicat parfum de crin,
În fiecare clipă mă stârneşti,
Şi carnea-mi răscoleşti adânc
Cu voluptate, foc şi gheaţă.

Femeie,
Trupul tău e fructul interzis,
Şi-n faţa lui
Cad în genunchi şi murmur:
"Pot lumi să piară,
Şi munţi să se scufunde,
Tu Dumnezeu îmi eşti: Început/Sfârşitul!"

Femeie,

În faţa ta... mă plec.

poezie de Floarea Cărbune
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie

Femeie,
Cu trupul alb şi fin,
Cu delicat parfum de crin,
În fiecare clipă mă stârneşti,
Şi carnea-mi răscoleşti adânc
Cu voluptate, foc şi gheaţă.
Femeie,
Trupul tău e fructul interzis,
Şi-n faţa lui
Cad în genunchi şi murmur:
"Pot lumi să piară,
Şi munţi să se scufunde,
Tu Dumnezeu îmi eşti:"Început/Sfârşitul!"
Femeie,
În faţa ta... mă plec.

poezie de Floarea Carbune
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!