* * *
Târziu târziu târziu, târzie este ora, târziu prea târziu, și putred anul;
Dușmănos vântul, amară marea, cenușiu cerul, cenușiu cenușiu cenușiu.
O Thomas, întoarce-te, Arhiepiscope, întoarce-te în Franța.
Întoarce-te. Îndată. Neauzit. Lasă-ne să pierim în liniște.
poezie de T.S. Eliot din Moarte în catedrală. Femeile din Canterbury dezvăluie temerile oamenilor de rând
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Plânsul este ploaia care mângâie pustiul tristeții...
RĂTĂCIND...
Sunt trist și la fel de cenușiu,
Ca un nor pe cerul pustiu,
Și vântul îmi suflă din fața,
Ce greu se-naintează în viață!
Ce drumuri cu gropi și hârtoape!
Sfârșitul e tot mai aproape.
Când vroiam să-mi iau lumea în cap,
Când în piele nu puteam să-mi încap,
Ca să-mi facă în ciudă acum,
Mi se-arată și netedul drum.
Dar mi-e teamă că-i mult prea târziu,
Doar cărarea cea strâmbă o știu...
Și-s la fel ca un nor cenușiu,
Rătăcind pe cerul pustiu.
de Ion Ene Meteleu
poezie de Ion Ene Meteleu
Adăugat de Ion Ene Meteleu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Târziu
Târziu de zi,
Târziu de an,
În care toate cad în van,
Târziu de dragoste,
Târziu,
Doar în culori cărămiziu,
Târziu de fericiri trecute
Puse-n romanțe pe tăcute,
Târziu de ochi frumoși
Târziu,
Când nu mai pot,
Când nu mai viu,
Târziu de un sărut furat,
Târziu,
Că nu te-am ascultat,
Târziu
Când ai plecat pe veci
Și eu credeam că nu mai pleci,
Târziu am naufragiat,
Într-un banal de plagiat,
La indigo te-am copiat,
Dar nu era mirosul tău,
Era miros clocit de ou,
Târzie vreme e acum
Și singur rătăcesc pe drum
Târziu, târziu,
Dar n-am ce face,
Vremea n-o mai putem întoarce,
Târziu, regrete, despărtiri,
Într-o poveste cu iubiri,
Așa începe dragostea,
Și se termina tot așa,
Târziu noi regretăm mereu
Și luăm din viată ce-i mai greu...
poezie de Ion Ionescu-Bucovu (29 aprilie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mărturisirea unui soț (anapestic)
Fericire eu nu am aflat
Atât timp cât eram ne-nsurat,
Iar pe urmă, a fost prea târziu
Cu-al meu trai, permanent, cenușiu!
epigramă de Mihai Haivas din Joc de picioare în cinci ritmuri (2017)
Adăugat de Mihai Haivas
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mărturisirea unui soț (anapestic)
Fericire eu nu am aflat
Atât timp cât eram ne-nsurat,
Iar pe urmă a fost prea târziu
Cu-al meu trai, permanent, cenușiu.
epigramă de Mihai Haivas din Cvinta ritmurilor clasice (2024)
Adăugat de Mihai Haivas
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mai târziu în seara asta
Aștepți până mai târziu
până mai târziu în seara asta
Aștepți până mai târziu
până mai târziu în seara asta
Băiatul acela nu ți-a aruncat niciodată măcar o privire
Nu a încercat să te cucerească
Se îmbracă după cum îți imaginezi tu,
e înalt și mândru
E mereu prezent
în gândurile tale
Zi și noapte
Iar tu aștepți până mai târziu
până mai târziu în seara asta
Aștepți până mai târziu
până mai târziu în seara asta
Iar tu aștepți până mai târziu
până mai târziu în seara asta
Aștepți până mai târziu
până mai târziu în seara asta
pentru că seara vine mereu.
cântec interpretat de Pet Shop Boys
Adăugat de Oana- Manuela Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dragă democrație, întoarce-te acasă, că nu este târziu!
citat din Ivano Fossati
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!
E târziu
poate prea târziu să cred
că îți pui mâna sub cap
și te rogi
să mă visezi
dansând
prin cameră
în timp
ce luna se așază cuminte
pe podea
e târziu
poate prea târziu
să răsfoiesc prin cărțile tale
cu gândul că voi găsi
măcar un cuvânt
ce mă va învăța
să te aștept
ca după orice vis
e târziu
poate prea târziu să cred
că dorm
lângă obrazul tău cald
și din când în când
mă rostești
în șoaptă
odată cu Psalmii
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rondelul unei femei în vârstă
Prea târziu ai venit libertate
Prea târziu am putut călători
Prea târziu a plecat iubitul departe
o nouă iubire nemaiputând înflori
Pasul e mic, privirea în ceață
Sângele curge prin vene-ngroșate
Prea târziu ai venit libertate
Prea târziu am putut călători
Auzul slăbit, fața ridată
Părul albit și rărit
Sufletul gol, obosit
În zadar luna în fereastră mai bate
Prea târziu ai venit libertate
rondel de Letiția Iubu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dorul
Plecai, dar nu știai
că privirea mea te urmărea pe alei
și gândul îți striga:
Întoarce-te! Întoarce-te!
Tocmai mi-ai dat foc
și până vii mă voi face scrum.
Voi arde singură în visele mele.
Întoarce-te! Întoarce-te!
poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde și albastru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sărutarea a venit prea târziu... prea târziu... Uneori în viață toate vin prea târziu. Numai moartea vine întotdeauna prea devreme.
Zaharia Stancu în Ce mult te-am iubit
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prea târziu
Prea târziu pentru cântec și dragoste,
Prea târziu, prea târziu chiar pentru vise,
Căci tu ai zăbovit prea mult pe drumuri,
Căutând chei la porțile deschise;
Pe creangă-n așteptarea-ți porumbița
A murit visând o întâlnire;
Prințesa fermecată-n palatul ei
A dormit și a murit fără iubire;
Iar inima-i tot flămânzea în timp ce
Aștepta să-i crească umbra mire.
poezie de Christina Rossetti din Ȋn așteptarea prințului, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ea
prea târziu, dragostea mea
prea târziu, iubire
prea târziu
prea
ea e cea care plânge. ea
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Târziu
Atunci, demult,
în toamna aceea târzie
pe banca goală
înconjurată de
frunze arămii,
ce parcă astepta
să ne asezăm,
n-am știut ce să-ți spun...
Acum, in această
splendidă primavară,
când verdele pomilor
ascunde
trilul ciocârliilor,
parcă dețin toate
discursurile lumii.
Dar e târziu,
mult prea târziu.
poezie de Alex Dospian (aprilie 2015)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu-i târziu
Nu-i târziu și nici devreme
pentru dorurile noastre,
așternute în poeme,
pe hârtii de cer, albastre!
Nu-i târziu pentru iubire,
răsfoind cartea de suflet,
înfiorați de uimire,
în lumina unui zâmbet!
Nu-i târziu pentru săruturi
sub soarele primăverii,
întrecându-ne cu fluturi...
amețiți de vraja serii!
Nu-i târziu, la porți de vis,
să ne scriem jurăminte
pe florile de cais,
cu mătase de cuvinte!
Nu-i târziu și nici devreme
pentr-o astfel de trăire,
în grădini de crizanteme,
sub a toamnei ocrotire!...
Nu-i târziu, chiar de-i târziu,
să aflăm ce-i fericirea!
Azi mă știi, și eu te știu,
și trăim din plin IUBIREA!
poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Niciodată nu e prea târziu, prea târziu să începi din nou, prea târziu să fii fericit.
citat din Jane Fonda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Între târziu și prea devreme
De-i prea târziu, sau prea devreme
Și totuși ai găsit iubirea,
Chiar dacă nu-i simți împlinirea,
Primește-o-n suflet, nu te teme!
Gustată ea se vrea pesemne
Și mpărtășită cu simțirea,
De-i prea târziu sau prea devreme
Și totuși ai găsit iubirea.
Ea poate totul să însemne,
Poate fi însăși fericirea,
Dar va rămâne în poeme
Doar chipul ei și amintirea,
De-i prea târziu, sau prea devreme.
poezie de Mioara Anastasiu din Vise clandestine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La mulți ani, copilărie!
Poate că-n Cer sunt îngeri care scriu
Și cărți pentru copii, într-un târziu,
Că prea sunt toți adulții rătăciți
Sub cerul lor de grijă cenușiu.
E lumea-n ochi de îngeri, plai cu flori
Și joc, cum vrea copilu-n veci zglobiu,
E lumea dor de viață fără nori
Și fără un sfârșit într-un pustiu.
Știindu-mă copil, îngerii-au vrut
Poet, ca ei, pentru copii să fiu...
poezie de Pavel Lică din Ecouri din lumină
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Târziu, mult prea târziu
Hai,
numără încet, încet.
Nu te grăbi.
Încet, doar e un joc...
Uite,
am să m-ascund în mine,
ca-ntr-un cavou de sticlă.
Și-acum,
hai,
caută-mă,
încet, doar e un joc...
Doar să nu vii prea târziu...
poezie de Eugen Matzota din volumul de versuri Durerea de tine (26 iunie 2012)
Adăugat de Anda Schatzi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Era târziu
Era târziu și erau departe
cu perdea deasă de noapte,
luna prin nori se ascundea
și ei prin somn se așteptau.
Era târziu și erau departe,
cu mâini sfioase se atingeau
și ochi duioși ei se visau,
cu luna ce se aprinde
în noaptea de catifea.
Era târziu... și erau departe.
poezie de Cornelia Minda
Adăugat de Cornelia Minda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mai târziu a fost prea târziu pentru noi.
aforism de Alina-Georgiana Drosu (8 mai 2017)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!