Am cunoscut ce înseamnă dragostea, credinţa, dăruirea şi prietenia. Acestea au fost lucrurile fundamentale pentru familia mea, încercată din multe puncte de vedere. Dar noi nu am simţit vreodată, în copilărie, nici greul, nici urâtul. Ai mei dădeau petreceri chiar dacă pe masă exista doar pâine şi slănină primită de la prietenii lor din Maramureş; se discuta liber, iar eu şi fratele meu am fost părtaşii acestor conversaţii. Poate că ne-am maturizat prea repede, dar am conştientizat ce înseamnă să fii prieten şi să ai prieteni.

citat din Marina Constantinescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din punctul meu de vedere, şcoala a ajuns un loc periculos, unde copilul merge aproape doar pentru a i se pune note. De educaţie, de carte, de disciplină, de dorinţa de a învăţa, dacă are noroc, se ocupă părinţii şi prietenii lor.

citat din Marina Constantinescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Păi, formulează mai repede toastul ăla, până nu mă răzgândesc!
Lucian: Pentru Spotty, să fie mai cuminţel; pentru colegii noştri; pentru misiunea noastră şi succesul ei; pentru tine, pentru mine şi... Pentru prietenie! Prietenia noastră, Lia... Noroc!
Lia: Ah... Deci, asta urmăreai să obţii tot timpul. Prietenie?! Prietenia noastră?! Bine... Fie. Ai câştigat, de data asta. Deci... Pentru prietenie; prietenia noastră, Luci... Şi pentru toate celelalte enumerate de tine... Noroc!
Lucian: Stai puţin! Un moment! Tu tocmai ai acceptat toastul meu, ai ciocnit paharul cu mine şi chiar ai golit conţinutul... Iar asta... Înseamnă cumva ceea ce cred eu?!
Lia: Depinde... Nu ştiu ce crezi tu, dar, din punctul meu de vedere, da, Luci, înseamnă că tocmai ţi-am acceptat prietenia. Deci, începând din acest moment, suntem oficial, prieteni. Nu asta-ţi doreai?
Lucian: Ăăă... Ba da, normal.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin voia Sa

Pe noi ne-a cununat chiar Cerul
Pe o alee undeva
Şi ne-a fost cler însuşi Eterul,
Vibrând în jur muzica Sa.

Nuntaşi ne-au fost bătrâni copacii,
Care din frunze ne cântau,
Eram doar tu şi eu... şi macii
Şi toate-n jur aplaudau.

Nici noi n-am înţeles prea bine
Acel moment când Dumnezeu,
Mi te-a adus în dar, pe tine,
Să fii la pieptul meu mereu.

Dar ne-am simţit în 'cele clipe
Altundeva, parcă în Rai,
Purtaţi de îngeri pe aripe,
Acum te am şi tu mă ai.

Pe noi ne-a cununat chiar Cerul,
Prin voia Lui să fim mereu,
N-am înţeles atunci misterul
Dar iată... suntem tu şi eu.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joey: Pacey, am vrut să-l văd pe Dawson în seara asta nu pentru că pentru patru luni a fost iubitul meu, ci pentru că mi-a fost prieten aproape toată viaţa. Şi ca prieten, l-am rănit foarte mult şi nu m-am simţit mai puţin vinovată în aceste trei luni. Aşa că da, am fost preocupată, m-a făcut să-mi pierd şirul gândurilor, dar inima mea? E de nestrămutat. Trei luni în care am cutreierat mări şi oceane nu au reuşit să o zdruncine şi nici nu o să las nesiguranţa ta să facă asta. Inima mea nu a plecat niciodată de pe barcă. Nu te-a părăsit niciodată. Şi din câte observ nici nu o să se întâmple asta prea curând.

replică din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu cred că am iubit vreodată! Deşi am avut multe legături amoroase, iar nemţoaicele au fost febleţea mea. Am fost un adevărat lup singuratic. Nici prieteni intimi n-am avut prea mulţi.

citat din Sergiu Nicolaescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea nici nu dă cu împrumut, nici nu împrumută. Iubirea nici nu cumpără, nici nu vinde; ci atunci când dă, se dă cu totul; iar când ia, ia totul. Chiar luarea de către ea înseamnă dăruire. Chiar dăruirea ei, înseamnă a lua. De aceea ea este aceeaşi astăzi, mâine şi în veci.

Mikhail Naimy în Cartea lui Mirdad
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte

am devenit statui, nici măcar din piatră
nu mai avem timp nici în închisorile noastre din suflet
grilajele lor ne-au fost sparte
orbecăie întunericul prin multe dintre ele
ne-a fost violat până şi spaţiul inimii
iar iubirea ne-a fost alungată
mâini lungi au intrat în noi şi ne-au luat
cuvintele
am rămas muţi, vorbesc doar ecranele

ferestrele ochilor ne-au fost acoperite, cu un alt soare
nu al nostru, ci a lor
noaptea luna nu ne mai cântă versuri, ci sângerează
zăpada este roşie de sângele celor care mor
legile nu mai funcţionează

telefonul sună a întuneric, când plăteşti
creditul cu zilelor muncite pentru un cub, în care
ai doar ceasul şi-o masă la care somnul te răpune
căci vine un alt mâine, la fel

copii stau pe net şi afară ninge, degeaba
căci săniile pentru ei au devenit inutile
au devenit albinoşi
soarele a dispărut din obrajii lor

bună dragă, soţul sau ea îţi spune
tu nici nu tresari, eşti tot acolo
parcă şi după serviciu, şeful te întreabă
când e gata?

noaptea spaţiul dintre noi s-a mărit
salteua şi patul au fost prea scumpe
şi trebuie să ne odihnim
dimineaţa plecăm fără cuvinte
de parcă nici nu ne-am fi cunoscut!

poezie de Viorel Muha (ianuarie 2019)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşitul fanteziei

Trupul nu va mai începe nimic. Atingându-i globurile ochilor,
poţi simţi că până şi o movilă de pământ este mai vie,
că nici pământul, chiar în zori, nu-i atât de tăcut.
Iar un cadavru nu este decât rămăşiţa unor prea multe treziri.

Noi avem doar acestă putere: de-a începe
fiecare zi a vieţii – înaintea pământului,
sub cerul tăcut – în aşteptarea unei treziri.
Rămâi uimit văzând în zori atâta trudă;
prin trezirea în trezire se face o muncă.
Dar noi trăim doar pentru a ne înfiora
de ceea ce trebuie să facem şi pentru a trezi încă o dată ţărâna.
Asta se întâmplă din când în când.
Apoi totul se linişteşte, împreună cu noi.

Dacă la atingerea acelui chip mâna n-ar tremura –
dacă mâna vie s-ar simţi plină de viaţă atingând acea mână –
dacă-i adevărat că răceala aceea e doar răceala
pământului, îngheţat în zori,
poate ar exista o trezire, iar lucrurile amorţite-n tăcerea
zorilor de zi vor vorbi din nou. Dar mâna mea
tremură, iar din toate lucrurile care există se aseamănă c-o mână
care nu se mişcă.

Alte dăţi, trezirea în zorii zilei
era o durere seacă, o lacrimă de lumină,
o eliberare. Cuvântul, meschin,
al pământului a fost vesel doar pentru un scurt moment; apoi
a muri însemna reîntoarcere acolo. Acum, trupul în aşteptare
e ceea ce-a rămas după prea multe treziri; nu va reveni pe pământ.
Ele nici măcar nu pomenesc despre asta, buzele încremenite.

poezie de Cesare Pavese, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

răsucire

celor cu adevărat puternici
nu le dă laptele în foc, nu li se întâmplă
niciodată să plângă pentru
sfârşitul frunzelor, nezborul păsărilor din prea… vânt

dacă nu tragi cu arma
nu înseamnă că acestea nu există
dacă nu intri într-o grădină zoologică – unde
şi animalele sunt în puşcărie, nu înseamnă
că acestea nu există – chestia cu grădina m-a pus
pe gânduri…

celor cu adevărat puternici le dedic
strofa a doua… şi a treia
nici laptele, nici focul nu sunt ale lor
frunze le vor sfârşi cândva din carne, iar vântul
îi va muta în pasăre până la urmă

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu duc o viaţă foarte grea din punct de vedere prieteni căci n-am timp să mă ocup de nici o relaţie. Tot timpul liber (închipuie-ţi şi tu ce timp rămâne liber după ce dai 18 concerte lunar) îl sacrific Filarmonicii ca intendant. Dar lucrurile merg excelent. Opoziţia presei şi a publicului a fost complet învinsă. E greu pentru ei să vadă în fruntea Filarmonicii un tânăr şi mai ales român.

Sergiu Celibidache în Scrisori către Eugen Trancu-Iaşi (2009)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prieteni noi tu ai găsit...

Chiar mă gândesc şi am sperat,
Că-mi vei scrie ceva pe chat,
Prieteni, eu aşa credeam
Şi altădată noi te urmam.

Într-o zi ne-am întâlnit,
Inevitabil, chiar am vorbit,
Fără reproşuri şi la final,
Împăcarea veni ca un dar.

Tu mă-mbătai cu apă chioară
Şi vorbeai mult în acea seară,
Că iată iar a doua oară,
Eu am în suflet o povară.

Prieteni noi tu ţi-ai găsit,
Pe alţii vechi i-ai părăsit,
Inima şi ochii mei ar vrea,
Să laşi în pace viaţa mea.

Să rămâi un vechi prieten drag,
Să fii tot cu zâmbetul larg,
Că mintea mea vrea să-nţeleagă,
Că nu tu eşti viaţa-ntreagă.

poezie de Eugenia Calancea (20 mai 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt, în mod fundamental, un optimist. Nu pot spune dacă acest lucru mi se trage natural sau prin educaţie. O parte a stării de a fi optimist înseamnă ca cineva să-şi îndrepte capul către soare, să facă paşi înainte. Au existat multe momente dureroase, când credinţa mea în umanitate a fost greu încercată, dar nu m-am predat disperării.

Nelson Mandela în Lungul drum către libertate
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea înseamnă multe lucruri

Dragostea înseamnă multe lucruri
şi uneori noi nu suntem cu adevărat
siguri că ea chiar există;
dar tot ce ştiu eu
este că dacă mi-ai arăta
sufletul ei
într-o fotografie,
nu ţi-aş mai cere
să le văd şi pe celelalte.

poezie de Christopher Poindexter, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Credinţa mea

Eu drumul spre biserici nu l-am bătut prea des,
Iar cruci în văzul lumii nu-mi fac, din interes.
N-am fost un idolatru, nu sunt nici prea cucernic,
Nu sunt un sfânt în viaţă, dar nici ateu nemernic.

poezie de George Budoi din Catrenele imaginare ale lui Omar Khayyam (6 iunie 2015)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi aşterne aici Sinele meu Divin

Am fost cu tine... dar nu am fost!
Am fost în ochii tăi... dar nu am fost!
Am fost în sufletul tău... dar nu am fost!
Am fost doar în Sinele meu Divin zdrobită
De tot ce-am lăsat slobod şi nemeritat
În trupuri pline doar de maţe şi sânge
În care lupii urlau de foame şi sete.

Am fost cu tine... dar am plâns singură!
Am fost în gura ta... dar nu ai ştiut ce gust am!
Am fost în inima ta.... dar nu ai simţit!
Am fost doar un material spumos de plăceri
În timp ce Sinele meu Divin mă biciuia pe creier
Să-mi lovească mintea preocupată de viitor
Şi nu de momentul prezent atât de dureros.

Am fost cu tine... dar Sinele meu Divin te-a urât!
Am fost cu tine... dar împotriva Celui ce m-a făcut!
Am fost cu tine... dar Sinele meu Divin era departe!
Mi-a spus că dragostea lui primeşte doar puritate
Şi nu se poate îmbrăca decât cu haina simplităţii
În care necazurile şi anii bătrâneţii nu se numără,
Doar se pun în jugul Lui Hristos îndelung răbdător
Cu cei statornici în iubire şi pentru iubirea faţă de El.

poezie de Adelina Cojocaru (2 octombrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai frumos lucru de azi

Nu a fost ploaia mică şi lungă
dintr-un nor imprudent
foarte bine ascuns
în inima golului,
nu au fost nici cozile de ceapă verde
din grădina de fum,

nu a fost reflecţia ta
în ochii mei,
nici reflecţia mea în ochii contemplării
şi nici contemplarea
în ochii mişcării,

nu a fost limba de ceas stricată
care m-a salvat
de mai multe ori de la moarte,
cum nu a fost nici strigătul
propriului meu
eu
din inima pădurii
ca din interiorul durerii,

cum nici plapuma mamei,
aşezată grijuliu
peste trupul meu obosit de arte,
nu a fost şi nu au fost
nici ochelarii prin care am văzut
o dimineaţă Electră*,

ci un poliţist care m-a oprit la semafor
cu un semn de carte.

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fi trezit, draga mea, înseamnă să afli cu adevărat cine şi ce eşti tu visătorul. Cine e "eu"-l care visează? A fi trezit, draga mea, înseamnă să vezi că nu ai fost născută vreodată, şi atunci cine să mai viseze? Aşadar fireşte că îţi lipseşte ceva, trebuie să fii onestă. Toţi cei care "visează", visează la ceva care nu au chiar acum, chiar aici. Chiar şi de ar fi să visezi la Rai, la Dumnezeu sau la făt-frumos din poveste. Noi nu vedem, căci gândul visează pentru că niciodată nu se poate dizolva în realitatea acestei clipe, de aceea visează la o alta care va fi perfectă. În concluzie; nu tu te bucuri de iluzie, ci ea râde de tine şi-ţi oferă drept desert suferinţa unui vis. Dacă eşti cu adevărat treaz eşti deja totul din întreg şi atunci la cine şi ce ai mai visa? Are cerul vise, dar oceanul?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vom învinge şi furtuna

Din câte flori sunt pe pământ
Eşti floarea din inima mea,
Şi nici o ploaie nici un vânt
Nu poate lua mireasma ta.

Aş vrea să am un cer senin
Şi un apus ca-n curcubeu,
Să fie din nou sufletul plin,
Dar nu pierdut şi nici prea greu.

O ură adâncă şi prea deasă
Ce tot pământul a cuprins,
Chiar şi speranţa a fost ştearsă,
Demult şi ea, încet s-a stins.

Noi ne luptăm cu viaţa-ntruna
Dar noi ne iubim, şi cred,
Că vom învinge şi furtuna
Şi iubirea n-o s-o pierd.

poezie de Eugenia Calancea (29 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Dacă tu ai să găteşti, eu ce-ar trebui să fac între timp?
Lucian: Nimic. Doar să priveşti. În plus, mai putem discuta.
Lia: Nu cred că-mi convine varianta asta; pare plictisitor.
Lucian: Nu-i adevărat. Ai făcut destule pentru mine zilele astea; acum e timpul să stai liniştită. Şi ar trebui să fii obişnuită cu aşa ceva, doar asta face de obicei un terapeut: Stă de vorbă cu pacienţii, pune întrebări, îi ascultă cu atenţie şi le dă sfaturi utile.
Lia: Ai dreptate, însă acum nu sunt aici în calitate de terapeut, iar tu nu eşti pacientul meu; ai fost al doctoriţei noastre, nu şi al meu. Şi ţi-aş dori să nici nu ajungi vreodată.
Lucian: Aşa sper şi eu. Deşi nu cred că m-ar deranja prea mult acest lucru.
Lia: Să nu-ţi închipui că ar fi o plăcere să fii pacinetul unui psihiatru.
Lucian: Dar al unui psiholog?
Lia: Nu încerca să întorci lucrurile în favoarea ta, pentru că e cam aceeaşi chestie.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vom învinge şi furtuna

Din câte flori sunt pe pamânt
Eşti floarea din inima mea,
Şi nici o ploaie nici un vânt
Nu poate lua mireasma ta.

Aş vrea să am un cer senin
Şi un apus ca-n curcubeu,
Să fie din nou sufletul plin,
Dar nu pierdut şi nici prea greu.

O ură adâncă şi prea deasă
Ce tot pământul a cuprins,
Chiar şi speranţa a fost ştearsă,
Demult şi ea, încet s-a stins.

Noi ne luptăm cu viaţa întruna
Dar noi ne iubim, şi cred,
Că vom învinge şi furtuna
Şi iubirea n-o s-o pierd.

poezie de Eugenia Calancea (29 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!