Nicolae Paul Mihail – Opera Omnia

Analizându-ţi mersul solitar
Prin mori de vânt şi străzi incendiate,
Astăzi serbăm pe marele zidar
Ce-a ridicat din litere CETATE.

Din opera-ţi de iau eşantion
Spre-a arunca-n trecut doar o scânteie,
Văd că-ncepuşi să urci în Panteon
De mult, cu "Cibernetica femeie".

Şi dac-ai scris la "Posturi clandestine"
Doar într-un an, însă cu mult nesaţiu,
Ai scos "Războiul undelor senine"
Ca şi "Potirul Sfântului Pancraţiu".

Lansaşi apoi un "Damen vals" satiric
Ca ofiţerul cu trăiri galante
Ca astăzi noi să navigăm oniric
Zburând "Pe-aripa vântului de noapte".

Şi cinic "Demascaşi pe Turnesol"
Doar prin consemne abracadabrante
Punând de-atunci răsadurile-n sol
Spre-a răsări noi "Întâmplări de noapte".

Aşa cum stâmpăr n-ai avut deloc,
Te-ai apucat să strigi în cafenea
Pe când jucai la "Roata cu noroc",
Ce mi-ai pus, fă, nebuno, în cafea?

Ai dat, intrând în intrigi nesătule,
Chiar "Lui Socrate, Cupa", ca să bea
Te-ai apucat "La trântă cu Hercule"
Fără să-ţi pui "Mănuşi de catifea".

Am zis, citindu-ţi multele eresuri:
Ce minte cu sclipiri de diamant
De-a creionat în splendide-arabescuri
Chiar şi pe "Genoveva de trabant".

Şi cum nu ştiu cam ce mai scrii curent
Sau de mai ai lucrări needitate,
Eventual să laşi un testament
Să-l folosim ca o conformitate.

P. S.

O, iartă-mi, Doamne, scrisul meu eretic
De a păcătui cu epilogul,
Sau poate vrei să-l ţii matusalemic
Ca să ne scrie dânsul necrologul,

Căci după mintea lui în apogeu
Întreţinând a scrisului cutumă,
Nu cred că ne va ţine Dumnezeu
Să îi citim vreo operă postumă.

poezie de Laurian Ionică din Un ficior de plai
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maestrului Nicomah, la vol. "Genoveva de trabant", lansat la Craiova

Să vii, maestre, iar la noi
Când alt volum va fi să scoţi,
De vrei ca să ne faci eroi,
Aici ne vei găsi pe toţi.

Te aşteptăm, se înţelege,
Dacă picioarele te ţin,
Primindu-te ca pe un rege,
Că doar la noi eşti membru plin.

În inspiraţii de ai parte
De dame emanând parfumuri
Să scrii iar carte după carte
Şi să ne ţii mereu pe drumuri.

Cum suntem pricepuţi la glume,
Câte-un volum dacă ne laşi,
Vom face-aprecieri postume
Ca şi la marii-naintaşi.

Apreciind, câte-olecuţă,
Din operă, pe cât putem,
Nu îţi vom da vreo butelcuţă,
Însă din palme tot bătem.

La Botar, ca-ntre vechi confraţi
Felicitarea de rigoare,
De-a fi venit din Romanaţi
Cu-n spirit de-o aşa valoare.

poezie de Laurian Ionică din Un ficior de plai
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De 100 de mii de ori în această viaţă te-ai ridicat şi apoi ai căzut de la înălţime. Imaginează-ţi fiecare aşteptare avută care nu s-a îndeplinit. Te-ai ridicat la înălţimea entuziasmului şi ai căzut la loc în prăpastia depresiei şi a dezamăgirii. În relaţii de iubire, cu părinţi sau prieteni, în job sau afaceri, legat de sănătate, obiective, visuri şi suferinţe, de câte ori te-ai ridicat şi apoi ai căzut. Apoi te-ai ridicat din nou, apoi ai căzut din nou. Am putea spune că aproape e ca un ritm al vieţii. Ştii de ce face viaţa cu noi treaba asta? De ce ne ridică şi dă cu noi de pământ? Ca să ne trezim. Încearcă să-ţi imaginezi cum va fi viaţa ta atunci când te vei trezi şi imaginează-ţi cum e să ştii că acum doar dormi.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţe

Aş vrea să fiu cum sunt şi cum am fost!
Cumva, din fiecare, partea bună,
Sau, poate, amândouă împreună,
De s-ar putea şi nu s-ar cere cost,

Căci tot ce-a fost... a fost din plin plătit
Cu anii ce-au trecut sau cu schimbarea
La trup, la suflet, chiar cu renunţarea
La tot ce niciodat' n-aş fi gândit.

Dar, ce-aş putea să iau de-atunci, demult?
Dorinţa de-a avea mereu mai mult,
Sau de-a spera în ce va fi să vină?

Şi ce-aş păstra din viaţa de adult,
Când nu mai ştiu ce-i bob şi ce-i neghină?
Nu ştiu ce vreau. Pe cine să consult?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie 9

Am să te iau ca pe-o femeie nouă,
Ca şi când nu te-am avut nicicum
Şi-am să-ţi sărut a ostenelii rouă,
Ca plată-n urma tandrului consum.

Am să te iau ca pe-o femeie 8,
Al necuprinsului întortocheat simbol,
Ca patimă atâta cât mai pot,
Alături de cafea şi de alcool.

Am să te iau ca pe-o femeie 7,
Ca pe-o desăvârşită fantezie
Şi-a nopţilor catifelate şoapte,
În zori se vor preface-n poezie.

Am să te iau ca pe-o femeie 6
Şi am să te iubesc fundamental,
Nebun şi incurabil fără şanse,
Nepământean, fatitic şi total.

Am să te iau ca pe-o femeie 5,
Am să te iau cu foame şi cu sete,
Fără temei, reflecţii sau lozinci,
Călcând peste orgolii şi regrete.

Am să te iau ca pe-o femeie 4,
Am să te iau flămând şi natural,
Direct, fără scenariu sau teatru,
Desăvârşit, sublim şi imoral.

Am să te iau ca pe-o femeie 3,
De nouă, zeci de ori şi mii de zeci
Şi-am să te iau de câte ori mă vrei,
Până-n finalul vecilor de veci.

Am să te iau ca pe-o femeie, 2
Rugându-mă la îngeri cu nesaţiu,
Să-ntoarcă timpul în genunchi la noi,
Acolo unde rupt a fost din spaţiu.

Am să te iau ca pe-o femeie, una
Şi prin vecie-mi voi purta mereu,
Jobenul sau tichia sau cununa,
Ca un prolog la epilogul meu.
......................................................... epilog
Acestea zic de jos, de la la podea,
Liber-arbitru-mi numără secunde,
În minte-mi sună,, Mă ucide ea"
Şi-aştept să-nceapă drumul spre neunde.

poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana: Iuli, de ce te porţi aşa cu Luci? De ce-i provoci suferinţă?
Iulian: Suferinţă?! Lui?! El suferă?! Şi eu cum crezi că m-am simţit, când, din cauza lui, am fost luat la întrebări de către cei din Comisie? Sau acum, când am văzut prin ziare scris despre el, sau am auzit vorbindu-se la ştiri, ca despre un element rău?!
Diana: Ah, acum nu-ţi convine, imediat îl consideri vinovat...
Iulian: Păi, că doar n-oi fi eu vinovat.
Diana: Dar până acum era bine, te simţeai mândru când se vorbea despre "domnul comandant".
Iulian: Bineînţeles că eram mândru de performanţa lui, dar acum cu ce mă pot mândri? Cu un act de indisciplină?!
Diana: Te-ai gândit măcar o clipă că totuşi ar putea fi nevinovat? Nu... Tu te-ai grăbit să-l acuzi, să-l judeci, te-ai grăbit să crezi că ar putea fi rău. N-ai vrut să fii de partea lui.
Iulian: Să fiu de partea lui?! Cum să fiu de partea lui, când are probleme de acest gen, cu disciplina...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: N-o lua chiar aşa...
Lia: Atunci cum? Cum altfel? Spune-mi tu, expertule! De fapt şi tu ai condus-o pe Sonya, te-ai plimbat cu ea prin oraş, sigur nu doar o singură dată şi nu numai cu ea. Şi nici măcar nu te-ai limitat doar la atât, la o simplă plimbare, ca mine. Vrei să adaug ce altceva ai făcut?
Lucian: Ce vrei să spui cu asta? Sună a acuzaţie!
Lia: Iar ţie nu ţi-a cerut nimeni niciodată explicaţii!
Lucian: Off... Ce greu e! Nu ne înţelegem.
Lia: Într-adevăr, nu ne înţelegem deloc. Însă doar din cauza ta! Te întreb din nou, ce vrei de fapt?
Lucian: Nimic! Tu ce crezi?
Lia: Luci, sincer, nici nu ştiu ce să cred când e vorba despre tine. Vreau doar să înţelegi că dacă m-ai salvat, asta nu-ţi dă drept de proprietate asupra mea, deci, nu presupune că ar trebui să vorbesc numai cu tine, să mă plimb numai cu tine, să mă conduci doar tu, mereu... Şi din nou repet: Fac orice vreau în timpul meu liber!
Lucian: Desigur. Ai perfectă dreptate.
Lia: Şi atunci... Care-i problema?
Lucian: Nici una! Dar de ce tocmai cu Sid?
Lia: De ce te deranjează acest lucru? Ai ceva împotriva lui?
Lucian: Nu mă deranjează deloc. Şi n-am nimic împotriva lui. E prietenul meu. Doar că... Eu...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflecţii

Se gudură de câte ori mă vede
şi nu ştiu, să-l privesc, aşa prin sticlă,
fără vreun gând -ce-i pus ca să mă-ntrebe-
sau să-l ador, să îmi fac inima mai mică,
să-i dedic clipa c-un minut de întrerupt,
că oricum nu pierd, chiar şi de-ntoarcerea-i unică
şi totu-i scurt şi nici nu ştiu de e întâmplare...
Dar bine-i să mai las din mine, din emoţia de-un furt.
... Sau să stau singur, un stingher, mereu mai des
profund introvertit, cu crez că-n propriul gând aşa mă ţes
cu mine însumi, mă pitind de drag ce mă-nconjoară... Mă edific
retras, ştiind că sunt dorit
să mă scald trup şi suflet, ca o boare
în înmuieri de ochi, mirific...
să rămân probă, cum tapetul,
un colant pe sute-mii retine,
să fiu cum linguriţa cu şerbetul
dintr-un pahar cu apă de cleştar, se savurând de bine...
Nu ştiu, după atâta timp trecut,
cum să-l mai trec; aşa să-l pierd, risipitor
oricum? Dar parc-ar trebui să rămân un "avut"
măcar, nu-n neştiut, un subiect-decor;
nu doar un gând, un scris... riscat nevăzător!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul

Toată viaţa scrii, gândeşti,
Apoi în cărţi tipăreşti,
Trece viaţa, îţi trec anii,
Nu ai timp să-ţi mai iei banii,
Ori să-ţi câştgi ce ţi-au luat tiranii,
Ce folos! Cât trăieşti,
Zi şi noapte tot munceşti,
Nu te bucuri de nimic,
Să ai parte doar un pic...
După moarte toţi se uită,
Apoi scrisul ţi-l aruncă.
Mulţi nu ştiu aprecia,
Zic că nu e munca ta.
N-ai simţit cât ai trăit,
Că eşti apreciat un pic.
Cine nu simte, nu ştie,
Poate avea cărţi o mie...
De-ar citi, s-ar îmbogăţi
Şi alţii l-ar pomeni.
Cine-i bogat de cultură,
Creşte verde în natură
Şi nu-l uită lumea bună.
Pe mormânt cresc floricele,
Îngerii cu luminele;
Te conduc în Rai cu ele...
Să te odihneşti puţin,
Că viaţa ţi-a fost un chin.
Nu te-ai bucurat în viaţă,
Dumnezeu îţi dă speranţă,
Te are în grija Lui,
În grădina Raiului.
Acolo e loc pentru tine,
De n-ai avut noroc în lume.
Mulţumesc lu Dumnezeu,
Că trăiesc şi n-o duc rău,
Am fost om fără noroc,
A mea ştiinţă n-a avut loc.
La cei răi le-a stat pe spate,
Să le-ajungă mai departe.
Îmi doresc doar sănătate,
Dumnezeu mi-o face parte,
Să trăiesc, să am de toate.
La nime nu cer nimic,
Doar dreptul meu – lucru mic.

poezie de Valeria Calma Pleşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stela: Luci, te rog, reia-ţi locul!
Lucian: Bine. Ce-ai de gând să-mi faci?
Stela: Nimic rău. Sper că nu ţi-e teamă, doar tu singur te-ai oferit voluntar, curajosule!
Lucian: Mda, evident. Nu e pentru prima oară când fac nişte analize... Ne-ai făcut chiar şi tu, de vreo câteva ori. Ca să nu mai amintesc de cele dinaintea plecării în misiune, când ni s-au făcut o grămadă de analize, de tot felul, de parcă erau interminabile; numai creierul nu ni l-au scos, să vadă dacă-i întreg sau nu.
Stela: Mie-mi spui? Ştiu foarte bine, doar am trecut şi eu prin asta. Deşi sunt medic, am fost supusă la toate analizele acelea, am trecut şi eu prin acele încercări.
Lucian: Aşa-i, fiecare dintre noi a fost supus acelor analize riguroase; cei de pe Terra doreau să fie foarte siguri că nici unul dintre noi nu ar avea probleme cu sănătatea, de nici un fel.
Stela: Exact de acelaşi lucru vreau să mă asigur şi eu acum, aşa cum chiar tu însuţi mi-ai cerut, comandante. Şi nu te teme, nici eu nu intenţionez să-ţi scot creierul, să văd dacă-i întreg sau nu...
Lucian: Mă bucur.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suferinţa

E de neimaginat...
cum programarea-i falsă,
nu merge tot rotund, cum pasă;
de jucător abil şi bine antrenat.

Traseul este scurt...
şi-i totuşi, mult, mult, chin...
din nu ştiu ce putere ce-a creat destin;
căci nu-i alunecare, totu-i întrerupt.

Nu este recompensă...
oricât te-ai dărui să-ţi fie lin,
norocul nu-ţi surâde, de eşti fin;
obstacole sunt, lumea e adversă.

Mai mult, e nedreptate...
nu e răspunsul la măsura ce o dai,
chiar de-ai dona din totul ce nu ai;
nu poţi să te ajungi, la mult, la cantitate.

Balanţă nu-i...
nu ştiu de este vreun criteriu;
când alţii pot să vândă apa... deuteriu;
iar tu, nici pâine n-ai, pe masă ca să pui.

Nu-i totul roată...
căci unii au cumpărat bilet de înalt
pe banii tăi; nu se zdrobesc- chiar de fac salt-
iar ţie abisul... doar atât ţi se arată.

Nu ştiu morala...
căci chiar de binele mereu promulg
şi cred inexorabil că-s produs de demiurg;
n-am nici-o linişte, nici fericire... viaţa-i goală.

Rămâne resemnarea...
adică nu mai cer nimic să am,
mai bine nu veneam şi doar plecam;
sunt predispus să am nimic... doar vis şi încercarea.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu ştiu cum...

Eu nu ştiu cum Te-ai îndurat
De m-ai ales şi m-ai chemat,
Căci eu nimic n-am făptuit
Să fiu iertat şi miluit!
Ce oare să-Ţi fi arătat,
Că n-am avut decît păcat?
Cum oare Tu la un tîlhar
I-ai dăruit atîta har?

Cum oare-atît Te-ai aplecat
Şi din adînc m-ai ridicat?
O, Doamne, ştiu: Tu m-ai primit
Şi m-ai ales, căci m-ai iubit!

Pe tot întinsul viitor
Doresc să-Ţi fiu ascultător,
Recunoştinţă arătînd
Iubirii Tale orişicînd.
Căci, Doamne, tot ce Tu mi-ai dat
E numai har nemeritat!

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legea şi Viaţa veşnică

Domnul Isus ne-nvăţat cum viaţa s-o trăim
Fii ai Tatălui din ceruri noi astăzi cu toţi să fim
Şi ne-a dat ca Îndreptar Evanghelia cea Sfântă
Să putem intra o dată chiar în ceruri sus la nuntă
Prin Cuvântul Lui cel viu Domnul Isus ne-a-nvăţat
Să trăim neprihănirea să avem un duh curat
El ne-a spus că prin credinţă viaţa nouă o primim
Fii ai Tatălui din ceruri prin El doar aici să fim

Cine-n Mine se încrede Viaţa veşnică o are
Eu îi sunt dar pe vecie şi viaţă şi salvare
Prin credinţa în Hristos noi primim făgăduinţa
Nu prin Legea din Sinai avem aici biruinţa
Nu prin Legea ce s-a dat lui Israel în pustie
Ci prin harul vieţii noi vom intra în veşnicie
Căci Pavel aşa ne spune eu sunt mort faţă de Lege
Şi trăiesc pentru Hristos viaţa sfântă se-nţelege
Căci porunca din Sinai până la Ioan a fost

De atunci credinţa sfântă pentru noi dar are rost
Nici Avraam n-a avut Lege ci-a trăit doar prin credinţă
Şi-a fost gata să ucidă a fiului lui fiinţă
Dar Dumnezeu l-a oprit şi i-a spus că a văzut
Cât de tare dar în Sine Avraam s-a încrezut
Credinţa neprihănire Dumnezeu i-a scocotit
Şi Avraam în sfinţenie a fost iată mântuit
Nu prin Legea din Sinai ce-a fost dată mai târziu
Ci doar prin credinţa sfântă în Dumnezeu Sfânt şi viu
Tot aşa şi noi acum prin credinţă avem viaţă
Prin credinţa în Hristos Duhul Sfânt azi ne înalţă
Legea şi porunca a fost până a venit credinţa
Iar de atunci încoace pentru noi doar Hristos e biruinţa

Prin credinţa în Hristos primim dar neprihănirea
Nu prin Lege nu prin fapte ni se dă dar mântuirea
Însă după ce-am primit viaţa de Hristos toţi ascultăm
Şi fiinţa noastră-ntreagă pe vecie Lui i-o dăm
Trăind dar viaţa sfântă fără umbră de păcat
Evanghelia cea Sfântă cum pe noi ne-a învăţat
Iar când totuşi se întâmplă în greşeli să mai cădem
Domnului Isus chiar totul în rugă noi îi spunem
Şi îi cerem dar iertare fiinţa noastră să o spele
Căci avem viaţa sfântă cu toţi astăzi în vedere
În lumina mântuirii pentru veci noi vrem să fim
Dându-i cinste şi oanoare Mirelui ce îl iubim
11-02-2020 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Picuri de lumină

De-a păcatului arsură
Doar Isus azi ne dezleagă
Dacă noi după Scriptură
Trăim viaţa noastră-ntreagă

Doar Isus e Cel ce poate
De păcat să te dezlege
Căci El a trecut prin moarte
Şi-a trăit a vieţii lege

Numai Mesia-i izvorul
De milă şi îndurare
El este Mântuitorul
Ce ne oferă-n veci salvare

Doar prin El suntem spălaţi
Prin sângele care-a curs
Chiar din El — să fim iertaţi
Şi curaţi azi prin Isus

El e jertfa ce s-a dat
Ca noi în neprihănire
S-avem sufletul furat
Numai doar de-a Lui iubire

Domnul este Dumnezeu
Şi este iubirea noastră
El ne-mbracă aici mereu
În lumina cea albastră

Doar acum suntem aleşi
Puşi deoparte şi sfinţiţi
De iubirea Lui culeşi
Sus în cer să fim primiţi

Hristos ne e biruinţa
Noi prin El aici trăim
Şi îi dăruim fiinţa
Ca ai Săi pe veci să fim

Prin El doar aici umblăm
Privind spre desăvârşire
Cununa ca s-o luăm
De har plini şi de iubire

Ne vrem picuri de lumină
Dar pe palma Lui Hristos
S-avem viaţa fără vină
Înspre cerul glorios

Din lumina Lui lumină
Pentru veci cu toţi să fim
În cântarea Lui Divină
Pe Isus să-l proslăvim

poezie de Ioan Daniel Bălan (12 aprilie 2018, Cluj)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem carnal

Îmi povestea cineva viaţa ta.
Târfă eşti ca şi maică-ta.
Îţi vinzi trupul la orice golan.
Mai acum un an
te-am urmărit să văd unde stai.
Habar n-aveai.
A doua seară la fel,
dar te-ai întors puţintel
şi mi-ai spus că te doare capul.
Te-am dat la dracul
şi te-am apucat de mână.
Aveai un pulovăr de lână.
Atunci te-am văzut plângând.
Dar nu-mi trecea prin gând
să mă opresc din mers.
Trupul tău era un vers,
o bucată de humă
cu care în glumă
am încercat ca să mă joc,
femeie fără noroc.
Ţi-am strivit gura cu gura mea,
femeie rea.
Sânii i-am simţit cum se zbat,
femeie plină de păcat.
Şi te-am avut, acolo, pe pământ,
fără să zici nici un cuvânt.
Mi-ai simţit trupul încordat,
ai simţit durerea când te-am muşcat
şi totuşi, mi te-ai dat resemnată...
Ptiu. Bată-te Dumnezeu să te bată...

poezie de Corneliu Culman din Nişte poezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adoraţia poeţilor

Adoră ce scriu ceilalţi
nu din simpatie şi nici din povară
nu din fulgi de ploaie
pe la mijloc de vară.
Adoră ce scriu ceilalţi
ce scriu după ochii tăi
nu trebuie să îi înalţi şi nici să-i cobori
să adori
ce...
când...
şi cum scriu...
fiindcă scriu despre ei
bărbaţi sau femei
altruişti, aroganţi
de staturi mijlocii
mult prea scunzi sau giganţi
sunt cu toţi în pustiu
Adoră-le scrisul
nu din bine-n mai rău sau din
rău în mai bine
după zilele goale
sau nopţile pline
Adoră-le scrisul
fiindcă prin scris
tu te scrii şi te ştergi de ideea de tine
şi te-adoră coşmarul
după ce te-ai trezit
că trăieşti într-un vis...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

Cuvântul... e un har nepreţuit.
Omul... de cuvânt s-a folosit.
Aşa a învăţat... încet, încet
Să-l pună-n rimă de poet.

Cuvintul poate fi şi înţelept,
Şi poate aduce un strop de fericire.
Cuvântul... poate fi nedrept
Sau poate înfrunta orce urgie.

CUVÂNTUL... poate fi dulce sau poate fi amar...
Depinde cum îl întâlneşti în viaţă?
CUVÂNTUL... poate ţine duşmanul la hotar
Şi prin cuvânt îl poate frige-n faţă.

Tot prin cuvânt răzbim în astă viaţă
Omul îşi varsă oful chiar tot necazul său.
Tot prin cuvânt... o glumă-i schimbă faţa,
Şi tot cuvântul îi face să simtă părerile de rău.

Cuvântul... cel de tată, fără de interes,
Ne învaţă în viaţă cum a ne purta.
Putem tot prin cuvânt scăpa de stress
Şi putem... oricare rău uita.

Ştiţi noi... avem un har şi stăpânim pământul,
E pentru că doar omul a fost cel ales,
El poate prin cuvânt să stăpânească vântul
Şi-apoi... întregul univers.

Voi... nu lăsaţi cuvântul să se piardă,
Din când în când, vă rog să vă rugaţi.
Când prin cuvânt se spun doar vorbe de ocară
Vă rog frumos să nu le ascultaţi.

E minunat cuvântul spus în poezie,
Şi mulţumesc lui Dumnezeu că ni la dat.
Tot prin cuvânt, noi câştigăm iubire
Şi vreau că să-l păstraţi cât mai curat.

Tot prin cuvânt, sau înfrăţit popoare,
Ce stăpânesc pământu-n lung şi-n lat.
Să dăruim cuvântul de onoare
Şi celor ce cuvântul l-au uitat.

Să preţuim cu adevărat cuvântul...
Să-l scriem pe o stea, îl vrem nemuritor.
Şi cei ce vor veni pe urmă
Să afle prin cuvânt, tot despre al lor popor.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

am fost în visul ce de-un timp încoace
ni se plimba prin gând de colo, colo,
dar mi-ai văzut privirile sărace
şi ai plecat... şi m-ai lăsat acolo,

şi-acuma am rămas doar eu şi corbii
ce ciugulesc din resturi de iubire,
am bâjbâit cu mâinile... ca orbii,
dar n-am mai dat de buza ta subţire,

credeam ca-i rătăcit, se mai întâmplă,
orbecăind spre-a te putea atinge,
un gând încins mi s-a înfipt în tâmplă
şi brusc... am înţeles de ce nu ninge,

ştiai că-mi strâng speranţele în turme
să te-nconjor cu tot ce-i bun în mine
şi-atunci te-ai hotărât să nu laşi urme,
să nu mai pot răzbi cumva spre tine,

să nu mă poţi orbi cu frumuseţea
te-ai depărtat spre-a mă putea salva,
mi-ai aşezat sub perină tristeţea,
cred că mi-ai pus şi-n lacrimă ceva,

dar sufletul..? femeie... ideală...
cel care mi-ai jurat că-mi este frate,
la care-am plâns atâtea nopţi în poală,
de ce şi el...? m-a-njunghiat în spate???

poezie de Sorin Dumitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Kung fu

Părea o zi de "dolce far niente"
Cum, de o vreme, mult prea multe îs,
Dar am avut, la ţanc, un fel de "Pâs!"
Şi... cum să vin la Ea cu argumente?

"Ia pune mâna, cât mai e zăpadă,
Şi ia din debara un bătător,
Că nu-i nimic mai bun la un covor,
Iar tu... mai faci un pic, de muşchi, paradă".

"Ok!" - în gândul meu: "Ce mare brânză!?" -
M-am scuturat, cumva, de lenea mea
Şi, chinuind centura înc-o za,
Mi-am zis că scap şi de ceva osânză,

Ba chiar de nişte catecolamine,
Că s-or fi adunat de când tot stau
Şi, de prin sânge-afară să le dau,
O fi, cum zice ea, chiar foarte bine.

Am dat covorul, uşurel, de-a dura
Şi l-am luat pe-un umăr, strâns în sul,
De mă simţeam un Hercules fudul,
Cu gândul: "Să înceapă aventura!",

Căci mintea mea deja făcuse planul:
Pe bietul meu covor am să aplic
Tot ce-am văzut prin filme şi nimic
N-ar fi putut să-mi zdruncine elanul.

L-am aruncat afară, în zăpadă,
De s-a întins ca dintr-un pumn James Bond,
Sau al lu' ăla, galben, rubicond,
Ce face,-n tot ce dă, pe loc să cadă.

L-am apucat de-un colţ cu mâna stângă,
Ca într-un film din vremea lui Van Damme
Iar dreapta mea –Doamneee, rău mai eram! –
Îl căsăpea – tot praful să înfrângă.

Am fost... nici nu mai ştiu ce personaje,
Dar sigur, la kung fu, eram Bruce Lee,
Când m-a strigat nevasta: "Nu mai vii?"
... Şi am trecut la... a urca etaje.

De-atunci, să nu mai văd televizorul,
Că-n seara aia am simţit că mor,
De oase, muşchi, de toate câte dor.
Şi nu mai vreau kung fu nici cu... covorul!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roata

S-a întâmplat demult, nimeni nu ştie,
Când prima dat’ a fost uimită gloata,
Din ginta nu ştiu cui, o scăfârlie
Descoperi marea minune, roata,

De s-au mirat un secol, două poate,
Privind cum se rotea cu întrebare
Deştepţii ce-şi dădeau şi-atuncea coate:
“La ce-ar putea fi ea folositoare?!” ;

Târziu de tot, când plugul inventară,
Le-a dat prin cap de-au pus-o la cotigă,
La roabă,-apoi la car, apoi la moară,
Având mai lesne pâine, mămăligă,

Şi-au învârtit-o-n cântec la fântână
Şi-n lut olarii străchini toate pline,
Făcând în viaţa lor doar cu o mână
Mai multe şi mai iute şi mai bine,

Pân-au găsit că-n abur e putere
Şi rând pe rând, cetate cu cetate,
Pe drum de fier, urcând prin bariere,
Au cucerit în goană ca pe roate,

Croind apoi cu osiile-i unse
În aur negru supt şi de sub mare
Cărări de mintea noastră nepătrunse,
Pe Lună chiar făcând-o călătoare,

De am ajuns, ca noi, astăzi, în toate,
Pe munţi, pe mări, prin aer sub aripă,
De roţi să fim mânati, că-s mici, dinţate,
Şi-a’ lor supuşi în orişicare clipă,

Fără să ştim de mai avem vreo ţintă,
De coborâm, urcăm, cum unii spun,
Care de-o vreme-ncearcă să ne mintă
Că ne-am afla, de fapt, pe drumul bun.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altă scrisoare către Adrian Păunescu

Noi ne cunoaştem din copilărie,
De la-nălţimea troscotului bont,
Ne-a luminat aceeaşi apă vie
Şi am râvnit acelaşi orizont.

Acum, m-am hotărât să-ţi scriu aceste
Cuvinte, ca unui duşman de rând,
Să te condamn şi să-ţi mai dau de veste
Că te voi părăsi foarte curând.

Mi-ar fi plăcut să fii poet şi-atâta,
Să nu te văd prin ţară fără rost
Cum faci dreptăţi, cu lacrima şi bâta,
Şi-n geniu vrei să-l schimbi pe omul prost.

Cu haina ta de lucru, la recepţii,
Cu fracul, în grădină, când o sapi,
Te ponegresc şi bunii, şi inepţii,
Te judecă şi medici, şi satrapi.

Nişte tembeli ţi-au zis poet de curte,
Doar pentru că intrai în dialog,
Aici, acasă, nu pe unde scurte,
Cu fostul lider şi-i spuneai "Vă rog!".

De ce, prin asta, ai făcut dreptate
Şi-ai scos nevinovaţi din puşcării,
De ce te-ai tot băgat, hulit, în toate,
Când doar pe tine te puteai iubi?

Rezervă-ţi altă soartă, măi băiete,
Măcar la bătrâneţe fă ce-ţi spun,
Mai lasă-ncăierările concrete
Şi trage-n cer cu marele tău tun.

Nu vezi că te-au uitat aceia care
Te convingeau să rişti şi chiar să mori,
Ca să-i ajuţi cumva pe fiecare,
Şi nu-ţi mai sunt nici c-un cuvânt datori?

Nu-mi face teorii inteligente,
Cum că substanţa operei întregi
De speculaţii şi de sentimente
E chiar aceea că îi înţelegi.

(...)

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!