Maestrului Nicomah, la vol. "Genoveva de trabant", lansat la Craiova

Să vii, maestre, iar la noi
Când alt volum va fi să scoţi,
De vrei ca să ne faci eroi,
Aici ne vei găsi pe toţi.

Te aşteptăm, se înţelege,
Dacă picioarele te ţin,
Primindu-te ca pe un rege,
Că doar la noi eşti membru plin.

În inspiraţii de ai parte
De dame emanând parfumuri
Să scrii iar carte după carte
Şi să ne ţii mereu pe drumuri.

Cum suntem pricepuţi la glume,
Câte-un volum dacă ne laşi,
Vom face-aprecieri postume
Ca şi la marii-naintaşi.

Apreciind, câte-olecuţă,
Din operă, pe cât putem,
Nu îţi vom da vreo butelcuţă,
Însă din palme tot bătem.

La Botar, ca-ntre vechi confraţi
Felicitarea de rigoare,
De-a fi venit din Romanaţi
Cu-n spirit de-o aşa valoare.

poezie de Laurian Ionică din Un ficior de plai
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prinţ sau cerşetor?

Undeva, în astă lume,
Într-un loc, nu-I spun pe nume,
Un bufon a întâlnit
Un bărbat cam cătrănit.

Bărbatul, pentru-a-nţelege,
Se credea un fel de rege,
Un rege cam supărat,
Rege fără de regat!

Bufonul, un trecător,
Nicidecum nepăsător,
Când văzu regele jos
Îi vorbi, poate, tăios:

"-Dacă cazi, să te ridici,
De eşti rege, nu abdici,
Ridici ochii spre lumină,
Nu-i ţii în pământ, în tină!

Fă-ţi din viaţă un regat,
Iar din casă, un palat,
Din iubire, fă averi,
De eşti rege, tu oferi!

Dragostea n-o ţii sub cheie,
De-o împarţi cu o femeie,
Vor ţâşni din crisalidă
Fluturaşi dintr-o omidă.

Însă dacă nu-ţi dai seama
O să îţi cadă coroana
Când din prinţ eşti cerşetor
Sub lumina stelelor.

De eşti rece, egoist,
Vei fi doar un rege trist,
Un pom fără rădăcină,
Un rege fără regină.

Astăzi încă eşti voinic
Însă timpul, câte-un pic
O să-ţi fure din putinţă
Rege, dacă n-ai ştiinţă!

Când vei vrea să te ridici
Obligat vei fi s-abdici,
O să zaci într-un fotoliu,
Rege fără portofoliu! "

31.05.2020

poezie de Florentina Mitrică (31 mai 2020)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Credinţa în noi, rămâne

La noi, în România
credinţa a învins.
În lupta cu stihia,
victorie am scris.

Ne este scris pe frunte
să fim învingători.
Am mai urcat un munte
spre cerul fără nori.

Avem imunitate,
nimic nu ne dărâmă.
De viaţă avem parte,
suntem tot împreună.

Oricât de grea e lupta
noi nu dăm înapoi.
Vom câştiga reduta,
vom deveni eroi.

Aşa e scris în carte.
Credinţa în noi rămâne.
Vom duce mai departe
tradiţii vechi, străbune.

poezie de Dumitru Delcă (16 mai 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lu' Dorel, crezut isteţ

Tu, Dorele, Toader zis,
Cine dracu' ţi-a permis
Din popor, ca ne ales
Să-ţi baţi joc atât de des
De ce-am câştigat prin noi;
Infractori, hoţii, gunoi
Să înfunde puşcării...
Şi, din Iaşi, pe cap ne vii,
Tâlhari faci nevinovaţi,
Corupţi îi faci democraţi,
Îi scoţi pe-ai tăi din bulău,
Ţării, mie ne faci rău?!?...

Te previn -de Tu Dorele
Legi ne faci ca pe manele
Şi ţii parte la borfaşi-
Te aranjăm noi să ne laşi,
Noi, capitalişti, IT-işti
Îţi dăm noi vânt să te mişti,
Că de nu, îţi stârpim tot neamu'
Cu ai tăi toţi, Dragnea golanu',
Cu Călin, cu ai tăi bandiţi...
O să fiţi cu toţi stârpiţi!!!

De ne vreţi nenorociţi
La blestem fiţi hărăziţi
Să vă piară orice urmă,
Bieţi şacali, ce sunteţi... turmă!!!

... Iar Dorel, crezut isteţ,
Să vă facă el... coteţ!...

pamflet de Daniel Aurelian Rădulescu (5 martie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă este aşa după cum ne asigură oamenii de ştiinţă, noi toţi avem în noi câteva molecule de-a lui Einstein, iar dacă particulele atomice ale corpului nostru fizic ajung în cele mai îndepărtate limite ale universului, atunci noi toţi suntem practic componentele tuturor lucrurilor. Nu mai avem unde să mergem dacă noi suntem deja peste tot, şi acest lucru este într-adevăr, tot ce vom avea sau vom avea nevoie vreodată. Dacă ne iubim pe noi înşine măcar un pic, ar trebui să respectăm toate lucrurile în egală măsură, şi să nu ne pretindem superiori asupra ceea ce sunt, de fapt, alte părţi. Este mâna superioară ochiului? Episcopul faţă de gâscă? Fiul faţă de mamă?

citat din Bill Mollison
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privind coperta cărţii "Un ficior de plai" de Laurian Ionică

Câte drugi ai în lădiţă,
Dragul meu ficior de plai!
Ce femeie sau fetiţă
N-a vrea un porumb să-i dai?

Sus, văd un obraz subţire
Şi-un păr alb de amintire,
Jos de tot, mi se arată
Două rădăcini de-odată.

La mijloc, ţii să se vadă
Că balaurul din ladă,
La nevoie, dacă-i, are,
Capete... nevoie mare.

Tot cenaclul vede bine,
După o numărătoare,
Că ţi-ai pus drugile bine:
Una pentru fiecare.

Când îţi vom vedea lădiţa,
Eu şi Gigea şi Dobreanu,
Vom fugi la Periniţa,
Să rămâi cu Drăgoianu...

Ce, la trup fiind frumoasă,
Iar la scris prodigioasă,
Pentru orice drugă-n parte,
Va mai publica o carte!

poezie satirică de Marius Robu din revista "Cugetul"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost eroi şi vom fi încă

Dacă peste ţara sfântă,
Norii-întunecă pământul,
Ne ridicăm ca o stâncă.
Ăsta ne e jurământul.

Am fost eroi şi vom fi încă.
Iar viţa noastră e română.
Suntem mai tari decât o stâncă.
Vântoasele nu ne dărâmă.

Ne mândrim cu naţia română.
Cu-acest popor de neclintit.
Vom apăra ţara străbună
Şi toate câte-am moştenit.

Vrem pace cu popoarele.
Le acordăm prietenie.
Dar apărăm hotarele
Când ne vorbesc cu duşmănie.

Chiar dacă murim în luptă
Pentru ţara noastră sfântă,
Suntem clădiţi din tare stâncă,
Am fost eroi şi suntem încă.

Am fost eroi, şi suntem încă
Ostaşi în armata română.
Noi de la viaţă-avem poruncă
Să apărăm glia străbună.

Să apărăm limba şi neamul,
Să ţinem mai sus tricolorul,
Să apărăm pâinea şi ramul,
Stăpân să fie doar poporul.

Ţarina-n care străbunii
Au semănat oase şi grâu,
E ţara-n care românii
Se-adapă din acelaşi râu.

Coaptă-n vatră românescă,
Aici pâinea e mai bună.
Setea să ne-o potolească
Dunărea noastră bătrână.

Dumnezeu ne-a dat grădina,
Noi trebuie s-o apărăm.
România e lumina
Ce cu credinţă o urmăm.

Am fost eroi şi vom fi încă.
Ne vom lupta să dăinuim.
Noi suntem rupţi din tare stâncă.
Noi niciodată nu pierim.

poezie de Dumitru Delcă (30 iulie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un scop al lui Dumnezeu este acela ca noi să putem avea scopuri. Haideţi, să încercăm, împreună, să rezolvăm acest puzzle minunat, numit "viaţă", pentru că nu avem cum să nu reuşim, dacă acţionăm prin Iubire pentru Tot Ceea Ce Este. Până la urmă, chiar dacă mergem din eşec în eşec, vom simţi şi gustul satisfacţiei, poate chiar mai puternic, iar atunci vom înţelege că sensul existenţei noastre este să ne bucurăm de Ceea Ce Suntem Noi Cu Adevărat. Venim din Iubire, trăim în Iubire, ne întoarcem în Iubire. Suntem Iubire.

Cătălin Manea în Totul din Întreg, Iubirea de sine, Energizantul spiritual
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maestre Bulătan

De sus din cer, cu stelele-mprejur,
De vrei să ne mai faci câte-un contur,
Aruncă-ţi ochii tăi iscoditori
Sub vraja insuliţelor de nori
Şi vezi-ne la şase săptămâni
Cum fără tine suntem mai bătrâni,
Mai trişti, mai slabi, cu lacrima căzândă
Peste hârtia ce se vrea flămândă
De relatări, cu care greu te-mpaci
Plecând, maestre, ne-ai lăsat săraci!
Te-ai căţărat, mergând printre luceferi,
De nici-unul nu mai suntem teferi
La gândul că pierdurăm un artist
Modest, cuminte, vesel, dar şi trist,
Ce creiona în umbre şi lumini
Ghivece cu muşcate şi cu crini
Şi chipuri minunat împodobite
De cel mai mare pictor zugravite
Şi ni le ofereai ca talisman
Sub semnătura clară: Bulătan!
Le-am pus, mai toţi, în rame, pe pereţi
Şi-n deşteptarea multor dimineţi
Ne mângâiau privirea la trezire,
Astfel că tu trăieşti în nemurire
Şi ne-om ruga în proză şi în vers
Să stai doar printre aştrii-n univers
De unde cu priviri dumnezeieşti
Şi alte frumuseţi să zugrăveşti,
Iar noi, în cimitir, adeseori
Îţi vom aduce lumânări şi flori,
Prinzând pe criptă în amurg de seară
Prinos de plâns şi lacrime de ceară!

poezie de Laurian Ionică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scoală frate să ciocnim un pahar

suntem cu toţii aici
nu te mai preface dus
azi voi bea cu tine orice vrei
până pleacă moartea în altă treabă
iar îngerii vor îndrăzni să se arate
vom bea ca dintr-o viaţă în alta
spărgând fiecare pahar
doar doar vom umple cu cioburi
groapa asta care te aşteaptă
ca o mamă

iar dacă tot eşti aşa hotărât
du-te
dorule
nu te mai uita la noi
amărâţii aştia care ne agăţăm de viaţă
ca de o limbă de şarpe veninos
du-te frate şi bea cu mica şi cu ticu
până ne vom împăca şi noi cu nesfârşirea

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sloganul românilor

(Românii au un slogan
Pe care din când în când,
Îl strigă către Traian
În piaţă, manifestând.)

Chiar dacă tu ne trimiţi,
Ne trimiţi afară,
Noi rămânem neclintiţi.
Rămânem în ţară.

Noi de-aicea nu plecăm.
Nu plecăm din ţară.
Aici pâinea frământăm,
Ca odinioară.

Noi aicea ne-am născut.
Aici-am primit viaţă.
Aici soarele-am văzut
Într-o dimineaţă.

Noi aici vrem să muncim.
Aici ne e locul.
Nu vrem să mai rătăcim,
Să ne pierdem portul.

Noi aici vrem să trăim,
Să ne ţinem neamul.
Aici vrem ca să murim,
Să ne-ngroape ramul.

Noi aici vom dăinui
Cât va fi pământul.
Doar atuncea vom pieri,
Când va pieri vântul.

Nici atunci nu vom pleca
Cu toţi deodată.
Aşa scrie Biblia
Despre-a noastră soartă.

Va rămâne un păstor
Să conducă turma.
Românu-i nepieritor.
Nu îşi pierde urma.

poezie de Dumitru Delcă (9 ianuarie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar e luni

dragul meu
şi iar mă vei întreba
cum mă întrebi de obicei
despre toate câte le trăim pe jumătate
pentru că de-o vreme
eu
chiar şi pe Dumnezeu
am început să-l simt pe jumătate
ca şi când în lumea ta
de carne şi de sânge
pot exista doar jumătăţi
între care nu vom pune niciodată egal
tu
mereu pe drumuri
ocolind părţi din viaţă
eu
mai tot timpul cu mâinile
agăţate de iluzii
pentru un vers
şi tot numărăm
numărăm
câteva jumătăţi
ce ne rămân
din când în când
pentru noi

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Da, eşti numai un lucrător al gospodăriei lui Dumnezeu şi ştii negreşit doar că ai fost trimis aici ca să faci munca pe care El ţi-a hărăzit-o. N-are rost să ne gândim dacă e bună sau rea condiţia asta, aşa este şi nu se va schimba. La un singur lucru putem şi trebuie să ne gândim: cum să trăim mai bine. Putem trăi mai bine, evident, numai dacă vom face acea munca ce ni s-a încredinţat. Vei afla că faci munca ce ţi s-a încredinţat dacă o faci cu cea mai mare uşurinţă, dar şi cu bucurie. De când cercetăm viaţa oamenilor, cei mai înţelepţi au căutat să definească această muncă şi au indicat-o. Toate adevăratele religii şi învăţături morale au indicat-o, iar ea este mereu aceeiaşi: unirea cu toţi şi toate şi participarea la unirea cu toţi şi toate, dragostea. Însă, dacă stăpânul ne va răsplăti după moarte pentru buna îndeplinire a muncii, putem doar ghici şi crede. Dar e cu atât mai puţin necesar să ghicim cu cât ne îndeplinim munca mai bine şi mai mult. Îndeplinirea dăruieşte binele, bine în prezent, care exclude orice interes faţă de viitor.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de Gabrine94
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două nuci, sau două jumătăţi...?

Noi suntem două nuci.
Distincte, diferite,
Înecate în pahare de şampanie
de iod.
Din acelaşi copac înalt
Cu rădăcini şi mai înalte.
Cu crengile aplecate de vremea şi de dorul meu
Şi cu toamna ce ne coboară pe spate,
în soarele de apus.

Suntem două nuci
În coji verzi care ne opresc propria trăire
În crăpături amare izbite pe aripi
de pământ chior.

Suntem deja tomnatici
Ne vor pune oameni, neştiindu-ne că suntem noi,
În vase în care ne vom îndurera unul pe altul,
îţi promit că unul pe altul.
Ne vor pune într-o debara
în care vor cotrobăi să ne întindă pe mese
Şi atunci vom fi doar o mâna de nuci –
– amândoi.
Şi poate pe atunci ne va merge
Să descoperim iarna.

Şi dacă nu vom fi nuci, şi vom fi struguri violeţi
din violetul fostului cer?
Dacă ne vor strivi într-un teasc din lemn vechi
Şi ne vor face vin,
Iar mai apoi oamenii ne vor simţi gustul de artişti?
Sau da, desigur, putem să fim oameni...
Dar doar dacă altceva nu merge.

"Nu te teme", îmi spuneai,
"aşa se mai întâmplă cu nucile.
Se mai întâmplă, din anii vechi,
să se spargă-n jumătăţi şi să se piardă
pentru totdeauna."

poezie de Marieva A. Demetrescu
Adăugat de Marieva A. Demetrescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când iarba-mi va fi cer

Când iarba-mi va fi cer,
Iar eu un praf de-albastru,
Când voi pieri stingher
Plecând pe un alt astru,

Când lumea va huli
Numele meu de-a pururi,
Când toţi îmi vor găsi
Mulţime de cusururi,

Când chiar şi Dumnezeu
Se va ascunde-n ceaţă,
Când vei dori mereu
Să mă mai vezi la faţă,

Tu nu te necăji,
Ci îţi urmează calea
Chiar dacă vei tânji
Ca eu să îţi curm jalea.

Trăieşte cu-al meu dor
Şi fii la fel de bună,
Că totu-i trecător,
Vom fi iar împreună.

poezie de Octavian Cocoş (18 aprilie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

În volum are catrene pentru opera lui Brâncuşi

În scris, când rob te laşi simţirii
Şi epigrama era alta
Dacă în scopul nemuririi
Brâncuşi ţi-ar fi lăsat şi dalta.

epigramă de Laurian Ionică din revista "Cugetul"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt parte din tine

Aveam o teamă despre noi
Şi te-am luat de mână...
Să-ţi simt iubirea ca şuvoi,
Cu mine să rămână.

Dar ţi-ai retras-o imediat
De parcă n-ai fi vrut
În inimă să îţi fi stat
Aşa cum am crezut.

Şi te-ai retras în tine mut,
Aşa cum faci mereu;
Spui doar că bine tu mi-ai vrut,
Dar binele-a fost greu...

Fost-am respinsă-n clipă grea,
N-ai vrut să mă iubeşti!
M-ai fi iubit şi-n vreme rea,
De-ai fi primit ce eşti.

Ce şarpe mi te-a-ngenuncheat,
Hrănind doar cu minciuni
Mintea ce ţi-a învolburat,
Ca răul să aduni?!...

Vorbeam, dar nu mă auzeai,
Erai aşa departe...!
Şi dacă tu mă ascultai,
Învinsă era o moarte!

Aştept să cauţi, să găseşti
Şi să mă iei de mână...
Cărarea să ţi-o potriveşti,
Iar dragostea să vină.

Ţi-am fost şi sunt un sfetnic bun,
Tu nu le ştii pe toate...!
Parte cu parte îţi adun,
Definind o carte.

Tu aminteşte-ţi cine eşti,
Găseşte drum spre mine...
Sunt partea care-o tot goneşti,
Iar partea e din tine!

Stai şi priveşte înspre cer,
Predă-te în iubire...
Te vei simţi-ncălzit în ger
Şi beat de fericire...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Bine; dacă ai ales deja, hai să vedem cum stai cu matematica. Mergem sus, în camera mea.
Mihai: Mai eşti dispus să mă ajuţi la mate?
Lucian: Sigur, doar de asta ai venit...
Mihai: Da, dar în situaţia de faţă, te-aş înţelege dacă n-ai vrea să-mi arăţi...
Lucian: Fii serios; matematica nu depinde deloc de situaţii; e mereu aceeaşi, dar înainte de a trece la lecţii, te-aş ruga şi eu ceva.
Mihai: Spune!
Lucian: Nu ştiu dacă ar mai avea vreun rost acum, însă pentru că tot eşti aici, te-aş ruga să modifici puţin programa roboţilor noştri casnici, în eventualitatea în care totuşi vom pleca.
Mihai: Deci, aveţi roboţi.
Lucian: Evident.
Mihai: Scuză-mă, nu remarcasem, pentru că tu te ocupi de treburi care le revin lor.
Lucian: Asta aşa-i; când sunt eu pe acasă, roboţii sunt cam inutili. De altfel, dacă vom pleca, vei avea timp să te familiarizezi cu micile mele ciudăţenii.
Mihai: Cum aşa?! Tu vei fi comandantul.
Lucian: Nu mai e un amănunt chiar atât de sigur. Poate nu voi mai fi eu... N-avem decât să aşteptăm decizia Comisiei Disciplinare; de abia după aceea vom mai putea fi siguri de ceva anume.
Mihai: Eu sper să se rezolve totul cu bine.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

TRECUT, PREZENT... DAR VIITOR?

De-o viaţă suntem amici,
Încă de la grădiniţă;
Citeam,, ARICI-POGONICI'',
Mai ciupeam câte-o fetiţă,
În pauze când ieşeam
Mai spărgeam cu mingea geamuri,
Iar tâmplarul ne-njura
De mamă şi alte neamuri.

La şcoală când am intrat,
Nu ştiu de-a fost întâmplare,
În aceeaşi bancă-am stat,
Chiar lângă învăţătoare.
Să nu credeţi că eram
Cuminţi, ca sfinţii-ntr-o frescă,
Mai degrabă eram clowni
De comedie burlescă.

Că aşa-i când suntem mici,
Viaţa noastră-i tot o glumă,
Dar la carte, eram,, brici''
Nu eram noi cei din urmă;
Fără falsă modestie,
N-aveam pe nimeni în faţă,
Prindeam lecţia din clasă,
Că acasă... cine-nvaţă?!

Şi nu vreau ca să mă laud,
(Să-l citez pe Eminescu,
şi pe care îl aplaud),
Numai eu, şi X-ulescu
Rezolvam orice problemă,
Şi aproape toţi colegii
Copiau,, cu sârg'' în clasă,
Iar noi, îi lăsam, ca blegii.

Dar când te scotea la tablă,
Nu aveai ce să mai faci;
Doar că tabla era rablă,
Iar noi, nişte pui de draci,
O săltam puţin de-o parte
Şi cădea grămadă jos,
Iar pâna chema tâmplarul,
Noi jucam un,, lapte-gros''.

Însă timpu-a trecut iute,
Şi ne-am trezit pionieri;
Nu c-ar fi fost vreo virtute,
Dar aşa credeam noi,, ieri''.
Căci viaţa nu-i programată,
S-o trăieşti când doreşti tu,
Toţi trăim prezentul nostru.
Asta este,, deja vu''!

Astăzi, când democraţia
Ne-a luat pe nepusă masă
Şi când s-a-nteţit hoţia,
Ba chiar şi lupta de clasă,
Vrem să judecăm trecutul.
El a fost prezentul nostru,
L-am trăit cum ne-a fost dat.
Acum, e prezentul vostru,
Liberal şi democrat!

poezie de Ion Ene Meteleu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu

Eşti prezent mereu: în minţi, în suflete, în noi.
Nu eşti nici bun, nici rău. Ne ajuţi dacă vrem binele
Dar dacă facem răul îţi îndrepţi mâna înspăimântătoare către noi...
Şi ne dai răul înapoi. Şi iar ne ierţi, şi ne aştepţi să fim mai iubitori.
Ne ierţi, dacă greşim, şi vrei să ne ridici din nou.
Fără să ştim.
Nu uiţi nimic neiertător şi uiţi greşeala când vezi credinţă într-un om.
Eşti peste tot: tu vii dacă te chem. Dar nu îmi zici nimic.
Şi nu te arăţi pentru că nu sunt pregătit.

Oamenii cred că tu stai undeva în ceruri, dar tu eşti zilnic printre noi
Eşti înger bun, dar înspăimântător... Ne vrei perfecţi, lucizi
Tu dai viaţă, tu ucizi
Dacă suntem buni ne dai de toate
Dacă suntem răi ne dai durere, boală şi chiar moarte.
Îţi place să te joci, te înduioşezi dacă iubim.
Eşti lângă noi, când plângem.
Eşti femeie sau copil?
Tu ştii planul bun: ne treci prin rău să fim mai buni,
Tu eşti nemuritor, şi vrem şi noi să fim, căci pentru tine
Moartea nu-i nimic, pe noi ne sperie... un pic.

poezie de Iustinian Cruceanu
Adăugat de Iustinian Cruceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Home sweet home

Hai să ne adăpostim la umbra celor cincizeci de ani şi-aici să ne logodim surâsurile,
aşa cum fac copiii schimb de bile noi să facem schimb de tristeţi!
În mâna stângă s-ascund o iubire şi tu s-o ghiceşti,
de e mirul celui ce-a primit-o ori bătaia din aripi a celui ce-a dat-o.
Putem, de vrei, să facem inventarul a ceea ce am trăit,
să-l confruntăm cu ceea ce nu vom trăi niciodată.
Să ne jucăm de-a verbul a fi,
eu să-mi aleg să fiu o casă,
tu să-ţi alegi să fii o poartă,
să ne certăm iar precum copiii,
poarta apără casa şi chiar ştie să spună o poveste,
dar dacă nu era casă nu era nici poartă!
Mă gândeam c-am putea să ne jucăm de-a v-aţi ascunselea,
eu să mă ascund de eternitatea surdo-mută
în beciul fără ferestre al unei speranţe.
Dacă mă vei găsi înseamnă că sunt,
dacă nu te voi mai găsi,
ce bine c-ai fost!
Chiar am putea să mergem la cumpărături,
să ne luăm câteva minute de voal, ca să ne putem întrezări pieire
să ocolim, însă, prăvălia din colţul urii, acolo n-au decât câteva inimi îmbătrânite înnotând în mister.
Până la urmă e bine că suntem, e de ajuns că ne-avem
la umbra celor cincizeci de ani,
iubirea să ne mintă că suntem apăraţi de uliul hulpav,
ca-ntr-un vechi şi cald home sweet home!

poezie de Camelia Buzatu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!