Carul Mare

Perdeaua de mătase
albastru metalic
stropită cu aur,
ornată cu flori albe
de nori rătăciţi,
se luminează discret.
Purtată pe roţi imaginare,
Ursa Mare
porneşte spre o altă noapte
visată de poet.

Întunericul
se risipeşte greu...
Acolo, sus,
strălucind în noapte,
Carul Mare
s-a lăsat privit,
plimbându-se
printre aştri cu chip adormit,
deranjaţi din somn
de-al roţilor lui scârţâit.

Aşezate simetric
într-un trapez,
cele şapte stele din Car
domină constelaţia
circumpolară.
Alcor, a doua stea din coada uşor curbă,
e mândră
că poate fi văzută cu ochiul liber
de pământenii visători,
cu gândul printre stele călători.

Vanitoasă,
nu poate alunga tristeţea.
O copleşeşte frumuseţea
Carului Mic,
care-şi plimbă cu fală
Steaua Polară
îmbrăcată
în aurul cel mai pur.
Clipeşte încântată
de strălucirea-i milenară.

poezie de Ana Vida din Trăiri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aţi găsit Carul Mare sau Ursa Major, cum i se spune în astronomie. După ce aţi identificat Carul Mare priviţi ultimele două stele din patrulater (din car). Acestea indică drumul spre steaua Polară. Trasaţi o linie imaginară de la steaua mai slabă la cea strălucitoare şi mergeţi cu privirea până când întâlniţi o stea cu strălucire asemănătoare cu a stelelor de la care aţi pornit. Aceasta este steaua Polară. Dacă nu sunteţi siguri că aţi identificat-o bine, mergeţi în casă (sau aşteptaţi) o jumătate de oră, apoi ieşiţi şi vedeţi dacă steaua Polară s-a mişcat în raport faţă de clădirile de pe teren (fata de copaci sau orizont). Dacă nu s-a mişcat este steaua Polară.

citat din Adrian Şonka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desigur că este greu sa vă imaginaţi un văcar din stelele ce formeaza constelaţia Văcarul, dar asta este. Înspre est (stânga) observaţi alt arc format din câteva stele mai puţin strălucitoare decât cele din carul Mare. Este constelaţia Corona Borealis (Coroana Boreală). De la Arcturus spre sud, trageţi o linie ca în figura noastră şi daţi de steaua Spica din constelatia Virgo (Fecioara). Între Spica şi Ursa Mare se observă o siluetă compusă din cinci stele, una mai strălucitoare. Este constelaţia Leo (Leul), cea mai strălucitoare stea numindu-se Regulus.

citat din Adrian Şonka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În luna martie observaţi cum constelaţiile de iarnă apun din ce in ce mai devreme, în timp ce dinspre est răsar altele noi. Alte stele, alte zone de cucerit. La mijlocul ţi sfârşitul primăverii observaţi cum Ursa Mare (Carul Mare) se vede din ce în ce mai bine, adică din ce în ce mai sus pe cer. Tot cu ajutorul acestuia puteţi identifica alte constelaţii. Porniti de la oiştea Carului Mare, adică cele trei stele care formează un arc. Mergeţi după curbura arcului şi daţi de steaua Arcturus, mult mai strălucitoare decât ele. Arcturus face parte din constelaţia Bootes sau Văcarul pe româneşte.

citat din Adrian Şonka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinii de Vânătoare nu e o constelaţie circumpolară, căci stelele ei, pentru noi, răsar şi apun, dar o amintim aci, deoarece se află prea aproape de Ursa Mare. Constelaţia aceasta e formată din stele prea puţin strălucitoare, afară de α şi β. Prima stea, α, e dublă, ba încă o dublă foarte frumoasă, ce se poate observa cu cea mai mică lunetă. Se poate găsi repede, căci formează un triunghi isoscel cu η şi ε din Ursa Mare. Tot în Câinii de vânătoare, aproape de η din Ursa Mare se găseşte o nebuloasă în spirală, care pentru lunetele mici apare doar ca un norişor luminos.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constelaţiile circumpolare le veţi găsi la orice epocă a anului, căci ele sunt mereu deasupra orizontului, învârtindu-se în jurul stelei Polare. În august, pe la 9-10 seara, de pildă, privind spre steaua Polară, vedem că Ursa Mare se află spre apus, Casiopeia spre răsărit. Deasupra Casiopeei găsiţi pe Cefeu, iar mai sus, la zenit, e capul Dragonului al cărui trup se îndreptează spre Cefeu, apoi trece printre cele două Urse. Roatele Carului Mic (Ursa Mică) sunt ridicate în sus, spre apus însă, dar spre miezul nopţii se lasă spre orizont. Sub Ursa Mică şi între Casiopeia şi Ursa Mare se află Girafa şi jos de tot, la Orizont, Linxul. La începutul primăverii, constelaţiile acestea, au o poziţiune cu totul opusă.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă, prin cele două stele luminoase ce formează roatele din urmă ale Carului, duci o linie dreaptă în sus, linie ce e de vreo cinci ori şi ceva mai lungă decât distanţa dintre aceste două stele, veţi da de o stea luminoasă şi singuratică. Steaua aceea are o însemnătate deosebită şi se numeşte "Steaua polară".

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă vedem Ursa Mare la stânga Polarei, peste şase ceasuri o vom vedea sub Steaua polară, tocmai la orizont, iar dacă noaptea ar fi destul de lungă, peste alte şase ceasuri am vedea Ursa sau Carul Mare la dreapta ei. În 24 de ore Carul Mare se reîntoarce la locul de unde a plecat; de aceea, dacă observăm într'o seară Carul cel Mare la stânga Polarei, a doua zi, la aceeaşi oră, îl vom vedea tot acolo.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaua venise la mine

În vis, din zări îndepărtate,
Ca o stea din Carul Mare,
Ai apărut în miez de noapte
Tu, magică alinare.

Erai în alb îmbrăcată,
Păru-îţi flutura în vânt.
Frumuseţea-întruchipată
Coborâse pe pământ.

Lumina era cu tine,
Erai soare-n plină noapte.
Din pulberi de aur fine
Purtai văl de nestemate.

Din vis frumos când m-am trezit,
Tu străluceai lângă mine.
Ce-am visat s-a împlinit.
Steaua venise la mine.

poezie de Dumitru Delcă (27 ianuarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Praf de stele

De sus, de pe un mănunchi de stele,
Ce strălucesc în miez de noapte,
Zăresc o lucitoare stea,
Cu raza ei, ce îmi zâmbea...
Să fie oare mama mea?!

Mă întrebam în gândul meu,
Cu inima zdrobită de durere,
Să fie oare ochii mamei mele,
Ce mă privesc duios şi cu căldură,
Ferindu-mă de lumea rea, duşmani şi ură?

Şi stând îngândurată pe prispa casei,
Priveam îndurerată către cer...
Sunt multe stele care pier
Şi oameni dragi, ce ne privesc de sus,
Ca vremea bună ce-a apus...
De ne privesc cu drag, din cer, de sus.

Atunci steaua lumina mai tare
Şi umbra ei mă urmărea tăcut;
Îngenunchind în faţa ei, să-mi cer iertare,
Dar dispăru în depărtare,
S-a dus pe boltă, lângă Carul Mare.

În fiecare noapte luminează neîncetat
Şi parcă ar vrea ceva să-mi spună...
Că viaţa-i praf de stele, sufletul furtună;
Pe acest Pământ suntem precum o lună,
Iar zilele noastre, toate un mister,
Ce-n zori, la fel ca steaua... pier!

poezie de Livia Mătuşa din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaua din ochii ei, iubirea din inima lui

Într-o zi din toamna lui aurie
băiatul întâlni o femeie,
avea oglindirea stelei lui în privire
pe rochia-i albă de mătase erau înaripaţi
toţi fluturii lumii
pe umeri avea Carul mare
iar pe cap o tiară din Ursa Mare
băiatul o privea pierdut în lumea apelor ei
steaua lui visată se oglindea în ochii ei,
căprui cu iradieri de chihlimbar
pulsul inimii lui depăşi orizontul vieţii
sângele-i părăsea trupul
urmându-i fluturii de pe rochia ei
el nu mai era el
era doar jumătatea lipsă din puzzle-ul ei
steaua din ochii ei, iubirea din inima
lui...

poezie de Nicole Sere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evadare din pat

Umbre şi luminiţe din bucătărie şi din salon se strecoară
Prin draperii, jaluzele şi vergelele de la fereşti,
Iar deasupra capului, traversând noaptea de vară,
Luminează milioane de aştri cereşti.

Nu sunt în niciun pom vreodată atâtea frunze, mii,
Nici oameni în biserică sau la vreun festival
Câte stele sclipesc pe-acoperişul lumii,
Făcându-mi cu ochiul în întuneric, amical.

Câinele Mare, Vânătorul cu centură* şi priviri şirete,
Carul Mare, Steaua marinarului* şi, roşie, planeta Marte
Sclipesc pe crugul cerului, iar vadra de lângă perete-i
Plină jumătate cu apă şi cu stele cealaltă jumătate,

Stele care mă urmăresc atent cu curios şi teafăr temei,
Ele văd cum mă strecor şi cum adorm în pat,
Nici în somn gloria lor sclipitoare nu părăseşte ochii mei –
Ceru-şi roteşte până-n zori aştrii în capu-mi fermecat.

* Vânătorul cu centură – constelaţia Orion.
*Steaua marinarului – este vorba de Steaua Polară, un astru care nu apune şi nu răsare niciodată, ea indică nordul geografic şi are o poziţie fixă, toată bolta cerească rotindu-se în jurul ei. Este un simbol al speranţei, al direcţiei şi al curajului, al credinţei că întotdeauna marinarul va găsi drumul către casă. Mulţi navigatori au această stea cu cinci colţuri, fiecare colţ fiind jumătate umbrit şi jumătate luminat, tatuată pe corp.

poezie clasică de Robert Louis Stevenson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stea palidă a serii

Stea palidă a serii, tu sol trimis din zare,
Ce din amurguri fruntea sclipindă îţi desprinzi,
Cu ochii-ţi, din palatul de-azur au ce cuprinzi?
Ce vrei să vezi în depărtare?

S-a potolit furtuna şi vântul a-ncetat;
Cu freamăt blând pădurea îşi lăcrimează dorul;
Un fluture de aur, lin, prin livadă, zborul
Printre miresme şi-a luat.

Ce cauţi peste lumea ce doarme în stihie?
Parcă spre munţi acuma cobori în pas uşor;
Pleci surâzând, prieten plin de melancolie,
Iar ochiul tău clipeşte în zări tremurător.

Stea ce cobori în noapte spre verzile coline,
Tu, ce din mantia nopţii ca lacrimă-ai descins,
Şi vezi în depărtare păstorul care vine
Cu turma lui, pe drumul de-ntunecimi cuprins,

Spre ce tărâm mergi, astru, în nesfârşita noapte?
Vrei un culcuş, prin trestii, pe tărmul solitar?
Sau, chip frumos în ceasul tăcerii, fără şoapte,
Cobori adânc în mare, ca scump mărgăritar?

De e să mori, luceafăr, şi dacă-n marea-adâncă
Vrei pletele bălaie să le scufunzi, îţi cer:
Întârzie-ţi plecarea! Mai stai o clipă încă!
Stea dulce a iubirii, nu coborî din cer!

poezie clasică de Alfred de Musset (1835)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astronomii au descoperit în 2004 o stea care este de 40 de milioane de ori mai strălucitoare decât Soarele! Steaua are numele de LBV 1806-20 şi se află de cealaltă parte a galaxiei noastre, la o distanţă de 49.000 de ani lumină. Pentru că steaua se află în spatele unor nori de gaz şi praf interstelar, stălucirea ei aparentă este mică, neputând fi observată cu ochiul liber. Ea este vizibilă prin binocluri şi se află în constelaţia Sagittarius. Această stea era cunoscută de mai mult timp şi se credea că era de fapt o aglomerare de stele. Observată cu cele mai mari telescoape, steaua s-a dovedit a fi una singură, cu o masă de 150 de ori mai mare decât cea a Soarelui.

citat din Adrian Şonka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre est de Cupa se vede Corbul, ale cărui stele sunt ceva mai strălucitoare decât ale Cupei, şi a cărui formă e şi mai regulată, stelele δ, γ, β şi ε formând un trapez. Se poate observa că α e mai mică decât stelele citate mai sus. Sub Corbul şi Cupa, veţi găsi pe β din Hidra, pe când γ din Hidra e mai spre est, tocmai sub constelaţia Fecioarei. Văzut de pe steaua β din Hidra, Soarele nostru abia străluceşte ca o stea de mărimea 4.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curge cu şampanie

Întâlnesc eu gândul tău mereu
Noaptea printre multele soapte
Voal de mătase este corpul meu
Desfăşoară te iubire din noapte

Luceferii aprind lumină între noi
Chipuri ţesute pe moale cearceaf
Descantece si jocuri iubire în doi
Se aude muzica cântată de taraf

Dezlănţuire in noaptea cea polară
Stele de gheaţă fierb rosul din jar
Geamuri cu sticla azurie si clară
Sunet scos din inima unui cobzar

Curge cu sampanie in pahar mare
Îmbrătisarea dintre un om cu om
Linistea ne stinge in ochi felinare
Cerul se învârte ne trimite la somn

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de mătase

e noapte diafană cu ea mă învelesc
şi-aştept din steaua mea să vină visul
în lumina dragostei să mă adăpostesc
de coşmarul care adânceşte abisul.

e noapte de mătase cu ea mă răcoresc
gânduri călătoare cuceresc Paradisul
oriunde-s fericită şi viaţa o iubesc
la masa visării mă recheamă scrisul.

sun ploaia de stele astăzi mă mâhnesc
mor lumini astrale, suferă universul
dar ştiu că îngeri steaua mea o păzesc
din strălucirea ei se naşte versul.

dragostea mă inspiră poeme să sădesc
sub cerul albastru le grăbesc progresul.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaua mea e mare, ori ceru-i prea mic?!

Între mii de stele ce lucesc pe cer,
Să fie şi steaua-mi, încă eu mai sper!
Plină de uimire... nu-i posibil, zic!
Steaua mea e mare, ori ceru-i prea mic?!
Fac o socoteală, adun stea cu stea
Şi îmi iese lipsă tocmai steaua mea?!
Noaptea următoare, cât stele sclipesc,
Vin nerăbdătoare să le socotesc.
Nor răzlet şi-ntinde peste cer urzeala
Şi hain, îmi strică mie socoteala.
Vântul se zborşeşte ca un om candriu.
Stele-s sub pulpana-i de la anteriu.
Parte din vedere cum mi-a obturat,
Stau şi adun stele pe metru pătrat.
Restul se-nţelege, la cub le ridic...
Steaua mea-i acolo; sigur ceru-i mic!

poezie de Mihaela Banu (29 iulie 2019)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la α din Centaurul, stea ce nu se vede din ţara noastră, lumina ne vine în 4 ani; de la o stea mică, de mărimea 8, din constelaţia Ursa Mare, ne vine lumina în 7 ani. Acestea sunt stelele cele mai apropiate pe cari le cunoaştem noi; s'ar putea însă întâmpla să fie vreo stea mai apropiată de noi, dar fiind prea mică, nu am luat-o încă în seamă. Celelalte stele sunt depărtate până la 40 ani lumină, vreo 30 de stele cu toate; iar restul se află la sute şi mii de ani lumină. Acum vă puteţi face o ideie de depărtările la cari se găsesc cele mai multe dintre stele. Polara e aceea care se găseşte la 44 ani lumină.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-una din primele seri ale lunei mai, pe la orele 9, veţi găsi Carul Mare aproape deasupra capului. Cu ajutorul stelelor ei, vom găsi una dintre cele mai frumoase constelaţii ale cerului primăverii: Leul. Duceţi o linie închipuită prin roatele din urmă ale Carului Mare (Ursa Mare) drept spre sud şi veţi da de o stea strălucitoare foarte albă, un adevărat diamant al cerului, Regulus, sau α din Leul. Dacă priviţi spre Regulus cu un binoclu, veţi găsi în apropierea lui o steluţă. Regulus e un soare enorm, de la care lumina ne ajunge în 35 de ani.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până acum o jumătate de secol, se credea că stelele ar fi împrăştiate ici şi colo în spaţiu (...). Găsim în spaţiu, chiar dacă ar fi mărginit, cum vrea Einstein, dar nu mai puţin nelimitat în practică, naţiuni sau popoare de stele. (...) Aceste societăţi, ca şi cele omeneşti, sunt compuse din familii: sistemele solare. (...)
O altă analogie admirabilă între aştri şi oameni este existenţa perechilor. Cea mai mare parte din fiinţele omeneşti trăiesc în perechi - soţ şi soţie, prieteni nedespărţiţi, amanţi - şi cea mai mare parte din stele sunt, cum zic astronomii, "duble"; adică ele apar ca doi aştri de mărime aproape egală, care se învârtesc împreună în jurul aceluiaşi centru de gravitate. (...)
Mai sunt şi alte asemănări ciudate între lumea omenească şi lumea astrală. Atât printre noi, cât şi printre stele, numărul morţilor întrece pe cel al celor vii;

citat clasic din romanul Gog, Stele = Oameni de Giovanni Papini (1990)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!