Flori de mac

În frunza de cucută amară
îmi fluier bucuriile-şi-o neînţeleasă teamă
de moarte mă pătrunde,
cum vă privesc pe malul mării de secară,
flori de mac.

Aş vrea să vă cuprind,
că, nu ştiu cum, petalele ce le purtaţi
îmi par urzite
din spuma roşie
a unui cald şi-nflăcărat amurg de vară.

Aş vrea să vă culeg în braţe
feciorelnicul avânt,
dar vi-e atât de fragedă podoabă,
că nu-ndrăznesc,
o, nici la pieptul gândurilor mele să vă strâng.

Şi-aş vrea să vă strivesc,
că sunteţi roşii, roşii
cum nu au putut să fie pe pământ
decât aprinşii, mari stropi de sânge ce-au căzut
pe stânci
şi pe nisip în Ghetsemani de pe fruntea lui Isus,
când s-a-ngrozit de
moarte.

poezie celebră de Lucian Blaga din Paşii profetului (1921)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

De cînd îl iubesc pe Isus

De cînd îl iubesc pe Isus,
mai 'nalt mi se pare înaltul,
cărările urcă mai sus
şi soarele-i altul!
De cînd îl iubesc pe Isus,
bujorii mai roşii se-arată,
iar stele cum ies în apus,
n-au fost niciodată.

De cînd îl iubesc pe Isus,
as vrea să-L ador ca Debora,
un cîntec, pe aripi adus,
ducînd tuturora.

Ca Iacov o scară aş vrea,
spre nouri de albe răsfrîngeri,
să urc tot pămîntul pe ea,
în murmur de îngeri.

De cînd îl iubesc pe Isus,
mi-e drag să văd oameni cum cîntă,
cu lacrimi de freamăt nespus,
pe cartea cea sfîntă.

Şi-aş vrea, cît cu dorul cuprind,
cînd n-or mai fi arcuri şi suliţi,
s-aud lumea-ntreagă vorbind
de Domnul pe uliţi...

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea...

Aş vrea să fiu o pasăre-n zbor,
Sau frunza purtată de vântul uşor...
Aş vrea să fiu o dulce adiere,
Sau poate din stupi a albinelor miere.
Aş vrea să fiu mireasma din flori,
Un fir de iarbă, ori roua din zori.
Aş vrea să fiu o gingaşă floare,
Nisip, curcubeu, sau apa din mare.
Aş vrea să fiu o gâză, ori furnică,
Un fluture, peşte, sau chiar rândunică.
Aş vrea să fiu apă de ploaie,
Un lup, sau chiar doar o blândă oaie.
Aş vrea să fiu lumină, sau nor,
O rază de soare, un gând călător...
Aş vrea să fiu pom, piatră sau stâncă,
Un munte semeţ, sau marea adâncă.
Aş vrea să fiu o stea de pe cer,
Soarele, luna, sau un vis efemer.
Aş vrea să fiu spicul de grâu,
Izvorul limpede, fluviu, sau râu.
Aş vrea să fiu zâmbet, culoare,
Cântec, iubire, sau strigăt, chemare.
Aş vrea să fiu toamnă sau vară,
Iarna cea albă, sau chiar primăvară.
Aş vrea să fiu ori cer, ori pământ,
Sau toate deodată, însă nu sunt...

poezie de Cornelia Georgescu din În căutarea omului (2005)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împlinire

Aş vrea să dorm în patul tău
să nu ne vadă luna,
aş vrea să fiu al tău flăcău
până mai totdeuna.

Aş vrea să stau la pieptul tău
să mă sufoc în perne,
aş vrea de-atâta bine zău
să mă săruţi pe gene.

Aş vrea mireasă să îmi fii
să mă cuprinzi în braţe,
aş vrea aşa în orice zi
să nu mai ştiu de-i noapte.

Mă lasă să te simt acum
cât eşti de călduroasă,
să-ţi simt minunea de parfum
de flori de chiparoasă..

Mă simt plutind pe albii nori
de-acolo îţi iau stele,
şi mă cuprind mai mulţi fiori
până cobor cu ele.

Şi sunt al tău dacă mă vrei
să îmi păstrezi inelul
şi ţi-am mai luat nişte cercei
şi flori din rămurele.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să vii, să vii

aş vrea să vii
pe ţărmul mării într-o zi
dar tu nu vii...
aş vrea să vreau
dar nu mai vreau
azi vreau doar să te iubesc
aşa cum vreau, aşa cum pot
să te cuprind cu palme durererii
în lacrima tăcerii
să te dezbrac de întrebări
să te aşez pe câmp cu flori
pe trupul de jad să aştern săruturi mii
să strâng cuvintele ce curg
să ating încet-încet
un sân micuţ, un tainic dor
în dans suav, uşor, încetişor
să te sărut ca un nebun
de jos în sus
pe unde o să apuc
apoi să o iau de la început
un magic carusel a două sufletele împletite
într-un joc nebun, de dor
aş vrea,
offf, cât aş vrea şi câte aş vrea...
şi ani trec în aşteptarea unui dor
aşa că scriu pe ţărm, poveşti de amor...
de ce nu vii femeie într-o zi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Aş vrea să-ţi spun ce nu se poate spune
Şi-aş vrea să-ţi dau ce nu se poate da.
Este o stare-a inimii anume
Ce-aş vrea s-o-mpărtăşesc cu dumneata.
Aş vrea să-ţi scriu cu mâna mea aceasta
Pe care a zidit-o Ziditorul
Cuvinte pentru veşnicia noastră
Pe care le-nţelege numai dorul.
Aş vrea să te ating cum te-ar atinge
Pe patul cel de moarte cineva
Când nu mai poţi nici spune şi nici plânge
Să simţi inima mea ca pe a ta...

poezie de Savatie Bastovoi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să te caut, să mă caut...

Pe malul mării încă te mai caut
Iubita mea cu trup marmorean,
În timp ce-mi împletesc, nepământean
Durerile cu sunetul din flaut.

Pe malul mării ţipă pescăruşii
De parcă ar cânta funest prohod;
Dormind cu capul pe un vechi năvod
Visez că eşti pe prag, în faţa uşii

Şi te visez cântând în cor cu stele,
Şi pe-armăsari de valuri te visez...
Aş vrea la al tău piept să înnoptez,
Să mă fereşti de duhuri şi de iele.

Aş vrea pe plajă s-alergăm cuminţi,
Să îţi înalţ castele de nisip,
Icoană să îmi fie al tău chip,
Să te pictez cu şoaptele-mi fierbinţi,

Apoi în tânguirile de flaut
Pe ape să dansăm, ba chiar sub ele,
Cioplindu-ţi, roşii, de corali inele,
În ochii tăi ca marea să mă caut.

poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daţi-mi un trup, voi munţilor

Numai pe tine te am, trecătorul meu trup,
şi totuşi
flori albe şi roşii eu nu-ţi pun pe fruntem şi-n plete,
căci lutul tău slab
mi-a prea strâmt pentru straşnicul suflet
ce-1 port.

Daţi-mi un trup,
voi munţilor,
mărilor,
daţi-mi alt trup să-mi descarc nebunia
în plin!
Pământule larg, fii trunchiul meu,
fii pieptul acestei năprasnice inimi,
prefă-te-n lăcaşul furtunilor cari mă strivesc,
fii amfora eului meu îndărătnic!
Prin cosmos
auzi-s-ar atuncea măreţii mei paşi
şi-aş apare năvalnic şi liber
cum sunt,
pământule sfânt.

Când aş iubi,
mi-aş întinde spre cer toate mările
ca nişte vânjoase, sălbatice braţe fierbinţi, î
spre cer,
să-1 cuprind,
mijlocul să-i frâng,
să-i sărut sclipitoarele stele.

Când aş urî,
aş zdrobi sub picioarele mele de stâncă
bieţi sori
călători
şi poate-aş zâmbi.

Dar numai pe tine te am, trecătorul meu trup.

poezie celebră de Lucian Blaga din Paşii profetului (1921)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul spre steaua mea

Rădăcinile mă ţin legată
N-am puterea să mă smulg şi-aş vrea,
Să mă rătăcesc prin lumea toată.
Nu vrea să m-ajute cineva?

Aduceţi un val să-mi surpe malul,
În derivă tot plutesc şi-aş vrea
Să-mi găsesc un port să-mi las amarul.
Nu vrea să mă înece cineva?

Aduceţi-mi o secure lată
Să ciopliţi din mine toţi aş vrea,
Să fiu crucea unui vis o dată.
Nu vrea să mă poarte cineva?

Aduceţi-mi o făclie aprinsă
Rug în noapte să devin aş vrea,
Că de-un veac tot ard deşi sunt stinsă.
Nu vrea să m-aprindă cineva?

Aduceţi-mi un potop de stele
Veşnicia s-o împart aş vrea,
Tot întind tăcut mâna spre ele.
Oare o s-ajung la steaua mea?

poezie de Luiza-Adriana Grama din Drumul spre steaua mea
Adăugat de Cristian Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mac roşu

maci roşii care au răsărit
în lanul de secară.
se unduiesc uşor în vânt
în zilele de vară...
eu îi privesc din mocăniţa
ce urcă încet un deal
trăgând cu ea două vagoane
şi fluierând prelung
că peste şine au trecut
vreo câteva mioare...
privesc prin geamul coborât...
cu părul meu zburlit de vânt
spre luncă...
văd lanul de secară
cu macii roşii unduind
în prag de seară...
şi n-am să-i uit nicicând.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de mult aş vrea

Atât de mult aş vrea să pot visa
Că mi-am găsit un loc în viaţa ta.
Atât de mult eu mi-aş dori
Cu tine-n braţe, de-aş putea muri!

Atât de mult îmi cere inima
Ochii tăi frumoşi să-i pot vedea.
Strălucirea lor dacă se poate
Să-mi lumineze chipul pân'la moarte.

Atât de mult aş vrea să te cuprind...
Să văd iubirea-n taină înflorind,
Iar dragostea din trup, văpăi să nască
Ca un vulcan ce stă să mă topească.

Atât de multă dragoste respiri...
Sub paşii tăi cresc mii de trandafiri,
Iar pletele ce-ţi flutură în vânt,
Sunt raze de lumină pe acest pământ.

Atât de mult aş vrea să îmi zâmbeşti,
În şoaptă să îmi spui că mă iubeşti,
Când eu sărut căuşul mâinii tale
Ce-mi ţine ferecată inima în zale.

Atata doar aş cere iubirii efemere
Să rupă legământul draconicei himere,
Căci nu vreau să-mi fie pavăza pustie
Şi inima să-mi plece iar în pribegie!

poezie de Gheorghe Deniştean (22 septembrie 2017)
Adăugat de Denygigi
Comentează! | Votează! | Copiază!

În marea trecere

Soarele-n zenit ţine cântarul zilei.
Cerul se dăruieşte apelor de jos.
Cu ochi cuminţi dobitoace în trecere
îşi privesc fără de spaimă umbra în albii.
Frunzare se boltesc adânci
peste o-ntreagă poveste.

Nimic nu vrea să fie altfel decât este.
Numai sângele meu strigă prin păduri
după îndepărtata-i copilărie,
ca un cerb bătrân
după ciuta lui pierdută în moarte.

Poate a pierit subt stânci.
Poate s-a cufundat în pământ.
În zadar i-aştept veştile,
numai peşteri răsună,
pâraie se cer în adânc.

Sânge fără răspuns,
o, de-ar fi linişte, cât de bine s-ar auzi
ciuta călcând prin moarte.

Tot mai departe sovăi pe drum -
şi, ca un ucigaş ce-astupă cu năframă
o gură învinsă,
închid cu pumnul toate izvoarele,
pentru totdeauna să tacă,
să tacă.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ar fi nedrept...

Ar fi nedrept să te privesc plecând,
E totuşi iarnă, amurgurile-s reci,
N-aş vrea să simt parfumul tău când pleci
Şi să primesc acest blestem curgând,
În pieptul meu, ca o nestinsă lavă,
Ca un ecou ce vine din adânc,
Cu stropi de ceară, zbucium şi pământ
Şi-această iarnă mută, revanşardă.
Ar fi nedrept să te privesc plecând,
E totuşi iarnă, ninsoarea se aşterne,
Aş vrea să simt privirea ta în gene
Şi glasul tău, în pieptul meu, curgând.

poezie de Adrian Abrudan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec domol

mă îndepărtez de vară,
ca de ţărmul Mării Negre,
unde albatroşi nu zboară,
unde luntriile-au frunze,
unde melcu'-n spate cară
două-trei idei obtuze.

mă îndepărtez de vară,
ca de ţărmul Mării Moarte,
unde dalta-n piatră ară,
unde peştii-au solzi de foc,
unde-i zi şi nu e seară
în al păsărilor cioc.

mă îndepărtez de vară,
ca de ţărmul Mării Roşii,
unde singura povară
fie punctul cardinal,
unde să culeg o pară
din scheletul de coral.

mă îndepărtez de vară,
ca de ţărmul unei Mări,
unde pică din cer ceară,
unde vreascuri înverzesc,
unde sub o lună clară,
fiară, să te îmblânzesc!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drujba se aude-n sat

O drujbă se aude
Ca sunetul unei goarne plângând.
Plângând durerea din sufletele muribunzilor,
Înfrăţiţi cu pământul.
E jalnic!
Nici lacrima cerului nu mai pică
Din ochiul de sticlă.
S-a înţepenit între viaţă şi moarte.
Zadarnic cu îndârjire o chem.
Ce blestem!
Asist cu gândul bolnav,
La înmormântarea trecutului.
Aş vrea să nu mai cadă nici un copac –
Racle plângându-şi propria moarte!
Aş vrea să nu mai moară nici un om
(Semenii mei dragi!)!
Iarna trebuie să fie albă
Şi zurgălăii cuvintelor să sune vesel în suflete.
În primăvară să înmugurim
Pâlpâire de zâmbete...
Să fim jumătate vară, jumătate iarnă...
Dar,
Sunt atât de departe!
Nu am dreptul să strig, nici să zbor.
Sunt copac în amurg...
Nu am dreptul să plâng!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O fată tânără pe patul morţii

Ca robul ce cântă amar în robie,
Cu lanţul de braţe, un aer duios,
Ca râul ce geme de rea vijelie,
Pe patu-mi de moarte eu cânt dureros.

Un crin se usucă şi-n laturi s-abate
Când ziua e rece şi cerul în nori,
Când soarele-l arde, când vântul îl bate,
Când grindina cade torente pe flori;

Aşa făr' de veste pe zilele mele
O soartă amară amar a bătut,
Şi astfel ca crinul de viscole rele,
Pe patu-mi de moarte deodat-am căzut.

Abia-n primăvară cu zilele mele
Plăpândă ca roua abia am ajuns,
Atuncea când cântă prin flori filomele,
O crudă durere adânc m-a pătruns.

Amară e moartea când omul e june,
Şi ziua-i frumoasă, şi traiul e lin,
Când paserea cântă, când florile spune
Că viaţa e dulce şi n-are suspin!

Să moară bătrânul ce fruntea înclină,
Ce plânge trecutul de ani obosit;
Să moară şi robul ce-n lanţuri suspină,
Să moară tot omul cu suflet zdrobit!

Iar eu ca o floare ce naşte când plouă
Creşteam, pe cunună să am dezmierdări,
Şi mie amorul cu buze de rouă
Cu inimă dulce îmi da sărutări.

Ca frunza ce cade pe toamnă când ninge,
Suflată de vânturi aici pe pământ,
Ah! Juna mea viaţă acuma se stinge
Şi anii mei tineri apun în mormânt!

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De m-aş uita

Vreau să te uit şi să mă uit
Aş vrea să dorm fără să ştiu
Aş vrea ca cerul plumburiu
Să-l spargă soarele topit

Aş vrea ca luna strălucind
Să se ascundă după nori
Să fie negrul până-n zori
Cu întunericul tăcând

Să dorm aş vrea şi să nu dorm
Să-mi fii în gând, să-mi fii în vis
Să nu-mi mai fii de nepermis
Să pot să-ţi spun ceva în somn

Să pot să-ţi spun ceva verbal
Să pot să-ţi dau un câmp de flori
Albastre, roşii, mii culori
Dar să nu-ţi par a fi banal

Vreau să te uit şi să mă uit
În noaptea mea să mă cufund
Să nu mai ştiu cât de profund
Îmi eşti în gândul chinuit

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce mult aş vrea...

Aş vrea să-mi amintesc
De căldura din pântec,
Aş vrea iar să cresc
Sub dulcele tău cântec,
Inimă, te-ai rupt în două,
Şi ai creat o viaţă nouă.

Aş vrea iar o mângâiere
Şi să îmi vorbeşti întruna.
Aş vrea s-aud în tăcere
Cum inimile bat ca una.
Aş vrea să te ţin de mână,
Un pupic de noapte bună.

Aş vrea să te joci cu mine
Şi să mă alini când doare,
Să îmi spui c-o să fie bine,
Să mă strângi în braţe tare.
Aş vrea tot ce e mai simplu
Şi să nu mai treacă timpul.

Aş vrea la pieptul tău să stau,
Să mă simt în siguranţă,
Aş vrea o floare să îţi dau,
Iar tu să o păstrezi o viaţă.
Aş vrea să aud râsul dulce
La fel de sfânt precum o cruce.

Aş vrea sa mă duci la şcoală
Şi să mă ajuţi la teme
Aş vrea pe o foaie albă
Să te desenez o vreme.
Aş vrea iar să îmi găteşti,
Arome dulci, copilăreşti.

Aş vrea să mai văd cerul
În ochii tai, să vad şi marea.
Aş vrea să văd în ei reperul,
Calea mea şi îndrumarea.
Aş vrea să nu mai plec de acasă,
Căci doru-i greu şi mă apasă.

Cât aş vrea, cât mi-aş dori
Timpul... să îl pot opri
Sau, măcar, aş vrea să pot
Până în pântec să mă întorc.

poezie de Iulia Ionela Năstăsache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea

Aş vrea să prind un tren
Care nu se vede
Pe tine te strâng la pieptul meu
Iar soarele să ne zâmbească.
E totul sterp în lumea asta
Pământul este plin cu flori
Iar noi mai stăm uitându-ne la soare.
Dincolo de nori
Din când în când
Mai adie vântul
Dar eu nu mai stau cu tine la o şuetă
Brăzdându-ţi faţa cu săruturi.
În suflet ţi-am strâns iubirea,
Dar tu...
Ai coborât din cer, precum o mică stea
Iar eu... Am plâns... privindu-te.

poezie de Lucian Drând Luce din O petală de iubire
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea...

Aş vrea, să fiu o zână bună,
Să merg prin iarbă deasă,
Desculţă, printre flori,
Şi roua dimineţii uşor să mă-nfioare,
Cu soarele în plete să alerg,
Printre copaci bătrâni şi pe cărări,
Iar gâzele cu zumzet de concert
Să-mi dea târcoale.

Aş vrea, în palma mică,
Fluturi să mi se-aşeze,
Şi din căuşul palmei mele,
Un pui de căprioară, cu apă să-l adap,
Să-i mângâi lin blăniţa şi botişorul umed,
Şi-apoi să-l las să plece, spre ceea ce-i chemat.

Aş vrea s-adorm, pe murmur de izvoare,
Şi clipocitul apei din somn să mă trezească,
Şi să pornesc la drum cu-alai de păsări multe,
Flori de câmp în trena rochiei să mi se ţeasă.

Apoi, aş vrea,
Să întâlnesc pe lungi cărări de munte
Pe-acei oameni mândri,
Ce natura ştiu s-o preţuiască,
Iar dragostea de viaţă
La ei, să se cunoască, prin faptele lor mari,
Şi câte nu aş vrea,
De-aş fi cu-adevărat o zână, şi-aş putea.

poezie de Valeria Mahok (26 decembrie 1989)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu aş vrea...

Eu aş vrea, într-o zi, să pot merge prin munţi,
Paşii nu s-ar opri, căci e greu să renunţi!
Aş urca sus de tot, cu un dor de trăiri,
Şi-aş cuprinde, de pot, zarea toată-n priviri!

M-aş opri pe un drum, să culeg nişte flori
Şi-ntr-o pânză de fum, m-aş scălda, uneori,
Cu picioru-nsetat, aş atinge un râu
Şi în el, fermecat, aş intra pân' la brâu!

M-aş spăla pe obraz cu stropi mici de cleştar
Şi-aş vedea cu extaz, cum rubine apar...
Aş urca tot mai sus, printre brazi fremătând,
Unor aripi, supus, şi-unei pale de vânt!

Şi-aş urca şi mai sus, mai presus de cuvânt,
Şi cu capul în nori, voi privi spre pământ,
Voi pluti peste el, şi cu dor, şi regret,
Dar fiindu-i fidel, voi zbura mai încet...

Voi zbura printre nori, căutând vise noi,
Căci nu poţi să-i ignori, fiindcă-n ei se nasc ploi,
Şi cu ploaia căzând, într-o noapte ce geme,
Voi zvârli spre pământ, curcubeu de poeme!

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!