Observaţia, singura în stare să furnizeze un răspuns, ne permite să constatăm că tulburarea provine dintr-o suită de gânduri care preocupase persoana respectivă cu puţin timp înainte şi care se manifestă în acest mod, indiferent dacă îşi găseşte expresia sau nu în discurs. Există o legătură asociativă între elementul tulburat şi elementul perturbator, dar această legătură, în loc să rezide în conţinut, este pur artificială şi formarea sa este rezultatul unei asociaţii forţate.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alt gen de raporturi între cele două intenţii interferente pare bizar. Dacă nu există nici o legătură între conţinuturile lor, de unde provine intenţia perturbartoare şi cum se face că ea îşi manifestă acţiunea sa tulburătoare în cutare punct precis? Observaţia, singura în stare să ne ofere un răspuns la această întrebare, ne permite să constatăm că tulburarea provine dintr-o suită de gânduri care preocupase persoana respectivă cu puţin timp înainte şi care se manifesta în acest mod, indiferent dacă îşi găseşte expresia sau nu în discurs. Este un veritabil ecou, care însă nu este întotdeauna şi în mod necesar produs de cuvintele pronunţate. Există o legătură asociativă între elementul tulburat şi elementul perturbator, dar această legătură, în loc să rezide în conţinut, este pur artificială şi formarea sa este rezultatul unor asociaţii forţate.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ceea ce priveşte tendinţa tulburată, nici o îndoială nu este cu putinţă în legătură cu aceasta: persoana care săvârşeşte un act ratat o cunoaşte şi o revendică. Îndoieli şi ezitări nu pot lua naştere decât în legătură cu cealaltă tendinţă, aceea perturbatoare. Ori, există o întreagă serie de cazuri în care şi această din urmă tendinţă este manifestă. Ea ne este revelată de efectul lapsusului, cu singura condiţie de a avea curajul să examinăm acest efect în sine însuşi.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când o persoană ca a comis un lapsus declară în legătură cu acest fapt ceva care nu vă convine, spuneţi că ea este autoritatea supremă şi decisivă: "O spune persoana însăşi!" Dar dacă ceea ce declară persoana interogată nu vă convine, pretindeţi numaidecât că explicaţia sa nu are nici o valoare, că nu mai este demnă de încredere. Este exact, fireşte.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi admite că singura deosebire care există între cele trei grupe ale actelor ratate constă în gradul de refulare a intenţiei perturbatoare. În prima grupă, această intenţie există şi este sesizată de persoana care vorbeşte, înainte de manifestarea sa; tocmai atunci se produce refularea pentru care intenţia perturbatoare se răzbună prin lapsus. În a doua grupă refularea este mai accentuată şi intenţia nu este sesizată înainte de începerea discursului. Ceea ce este uimitor, este faptul că această refulare, destul de profundă, nu împiedică intenţia perturbatoare să participe la producerea lapsusului. Situaţia aceasta facilitează considerabil explicarea a ceea ce se petrece în a treia grupă. Voi admite că putem sesiza în actul ratat manifestarea unei tendinţe refulate de multă vreme, în aşa fel încât persoana care vorbeşte nu-şi mai dă seama câtuşi de puţin de ea şi este foarte sinceră negându-i existenţa. Dar chiar lăsând de-o parte problema referitoare la a treia grupă, se ajunge la concluzia care decurge din examinarea celolalte cazuri, anume că refularea intenţiei de a exprima ceva constituie condiţia indispensabilă pentru apariţia unui lapsus.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am studiat angoasa nevrotică şi am spus că ea se manifestă în trei maniere diferite: mai întâi ca anxietate generală, angoasa imprecisă, gata să se ataşeze oricăror interpretări noi; capabile să-i furnizeze un pretext; aceasta este ceea ce se numeşte anxietatea de aşteptare, aşa cum este, de exemplu, în nevroza de angoasă tipică. Apoi, ca angoasă puternic legată de unele reprezentări determinate, aşa cum este cazul a ceea ce numim fobii; totuşi, putem găsi chiar şi aici o legătură cu un pericol exterior oarecare, dar teama de acest pericol pare extrem de exagerată. În sfârşit, ca angoasă isterică sau angoasa care însoţeşte nevrozele grave.

Sigmund Freud în Angoasa şi viaţa instinctuală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nevroza apare doar când există un conflict între dorinţele libidinale şi acea latură a psihicului uman pe care o numim "eu", expresia instinctelor de autoconservare a individului, eu care este totodată şi sediul idealurilor pe care acesta şi le-a propus. Un astfel de conflict patogen ia naştere doar când libidoul tinde să se angajeze pe căi şi spre scopuri pe care eul le-a depăşit şi repudiat de multă vreme şi care sunt deci interzise pentru viitor; libidoul manifestă asemenea tendinţe dacă îi este refuzată o satisfacţie conformă cu idealurile eului. În acest mod frustraţia, privaţiunea de o satisfacere reală devine condiţia principală, deşi nu singura, pentru delanşarea nevrozei.

Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deoarece indivizii făcând parte dintr-o mulţime sunt dizolvaţi într-o unitate, trebuie prin urmare să existe ceva care să-i ataşeze unii de alţii şi e posibil ca acest ceva să fie tocmai elementul care caracterizează mulţimea.

Sigmund Freud în Psihologia colectivă şi analiza eului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legătura cu o excitaţie exterioară nu este esenţială pentru formarea visului. Cel care doarme poate neglija această excitaţie, el poate fi trezit de către ea, fără a avea vreun vis, sau o poate include în visul său; există numeroase vise ale căror conţinut nu este determinat de excitarea vreunuia din simţurile celui care doarme.

Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diferenţa care produce plăcere se poate obţine şi dintr-o singură parte: fie prin intermediul sim-patiei, fie din procesele ce se desfăşoară în propriul eu. Aceasta dovedeşte că între sentimentul de superioritate şi plăcerea comică nu există o legătură esenţială. O comparaţie este însă necesară pentru naşterea unei asemenea plăceri, iar ea se realizează între două consumuri de investire ca se succed cu rapiditate şi care privesc aceeaşi performanţă; cele două consumuri sunt produse prin sim-patie sau le găsim, fără o astfel de raportare, în propriile noastre procese psihice.

Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plăcerea umorului obţinută prin sim-patie cu cel care produce umorul este rezultatul unei tehnici deosebite, asemănătoare deplasării. Datorită acestor tehnic, afectul pe cale a se manifesta este "dezamăgit" şi investit în altceva, de ordin secundar. Dar o asemenea explicaţie nu ajută la înţelegerea procesului care realizează la persoana producătoare de umor deplasarea ce blochează dezvoltarea afectivă. Vedem că persoana care receptează umorul imită pe creatorul acestuia în ce priveşte procesele psihice care fac cu putinţă acest proces la creator.

Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există

Nu există nici o legătură între timp şi ceas
Decât în mintea omului grăbit
Nu există nici o legătură între urmă şi pas
Decât în mintea celui urmărit
Nu există nici o legătură între bani şi fericire
Decât în mintea omului zgârcit
Nu există nici o legătură între femei şi iubire
Decât în mintea celui ce e îndrăgostit.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Care sunt intenţiile care se manifestă de o manieră atât de ieşită din comun şi vin să le tulbure pe celelalte? Evident, este vorba despre intenţii foarte diferite, dar cărora vrem să le desprindem caracteristicile comune. Dacă examinăm sub acest raport o serie de exemple, acestea se lasă lesne orânduite în trei grupe. Din prima grupă fac parte cazurile în care tendinţa perturbatoare este cunoscută de cel care vorbeşte şi în plus, i s-a dezvăluit acestuia înainte de lapsus. A doua grupă cuprinde cazurile în care persoana care vorbeşte, cu toate că recunoaşte în tendinţa perturbatoare o tendinţă care îi aparţine, nu ştie că această tendinţă era activă în propria sa fiinţă înainte de lapsus. Ea admite deci interpretarea dată lapsusului, dar nu poate să nu se arate într-o anumită măsură mirată. Exemple referitoare la această atitudine ne sunt poate mai uşor furnizate de alte acte ratate decât de lapsusuri. A treia grupă cuprinde cazuri în care persoana interesată respinge energic interpretarea care i se sugerează: nu se mulţumeşte numai cu negarea existenţei intenţiei perturbatoare înainte de lapsus, dar ea afirmă că această intenţie îi este absolut străină.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În alte cazuri se pierd obiecte care nu şi-au diminuat cu nimic valoarea, cu singura intenţie de a aduce un fel de sacrificiu sorţii şi de a fi astfel cruţaţi de o altă pierdere de care ne temem. Analiza arată că această manieră de a conjura soarta este destul de răspândită la noi şi că din acest motiv pierderile noastre constituie adesea un sacificiu voluntar. Pierderea mai poate fi expresia unei sfidări sau a unei autopedepse. Pe scurt, motivele mai îndepărtate ale tendinţei de a ne debarasa de un obiect prin pierdere sunt nenumărate.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stropi de legătură...

a fost o simplă legătură între noi
o simplă legătură celulară
în plină toamnă cu copacii goi
şi nopţi cu luna scârţâind la scară

a fost o simplă legătură între noi
o simplă legătură prin mesage
în care norii de cuvinte şi de ploi
se năruiau în ample monoloage

a fost o simplă legătură între noi
o simplă legătură întreruptă
de promoroacă-n dimineţi şi de noroi
pe panta vieţii tristă şi abruptă

a fost o simplă conjunctură de moment
dar s-a sfârşit ca orice conjunctură
şi toamna asta plouă permanent
cu stropi lipsiţi de orice legătură...

poezie de Iurie Osoianu (23 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ne oprim un moment asupra a ceea ce uneşte cele trei grupe stabilite în formarea actelor ratate, asupra a ceea ce este comun celor trei mecanisme ale lapsusului. Ne aflăm, în privinţa aceasta, din fericire, în prezenţa unui fapt care este mai presus de orice contenstaţie. În cazul primelor două grupe, tendinţa perturbatoare este recunoscută de însăşi persoana care vorbeşte; ba mai mult, în prima grupă, tendinţa perturbatoare, se revelează chiar înaintea lapsusului. Dar atât în prima grupă, cât şi în cea de-a doua, tendinţa cu pricina este refulată. Cum persoana care vorbeşte s-a hotărât să nu o facă să apară în discurs, ea comite un lapsus, adică tendinţa refulată se manifestă în pofida persoanei respective, fie modificând intenţia mărturisită, fie confundându-se cu ea, fie, în sfârşit, luându-i, pur şi simplu, locul. Aşadar, acesta este mecanismul lapsusului.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autocritica este cea care l-a împiedicat pe bolnav să-şi exteriorizeze imaginile sau chiar să le conştientizeze. Dacă poate fi convis ca, renunţând la criticarea ideilor sale, să continue pur şi simplu să enunţe toate asociaţiile, pe care un efort susţinut al atenţiei le face să-i vină în minte, se obţine un material psihic care se află în legătură directă cu ideea morbidă iniţială şi permite descoperirea asociaţiilor existente între această idee şi viaţa psihică a bolnavului, graţie cărora medicul va sfârşi prin a înlocui ideea morbidă cu o idee nouă, adaptată exact cerinţelor psihologice ale pacientului său.

Sigmund Freud în Interpretarea viselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate visele care se manifestă imediat înainte de trezire printr-un vacarm oarecare nu sunt decât eforturi pentru negarea zgomotului perturbator, pentru a-i conferi o altă interpretare şi a mai câştiga câteva clipe de odihnă.

Sigmund Freud în Interpretarea viselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În legătură cu problema angoasei, teama nevrotică s-a transformat în teamă reală, în frică de unele pericole exterioare. Această situaţie alarmantă, privită obiectiv, poate să nu aibă nici o importanţă pentru psihic. Ceea ce este de temut este mai curând modificarea pe care această rănire este capabilă să o provoace în viaţa psihică.

Sigmund Freud în Angoasa şi viaţa instinctuală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De asemenea, se pot provoca lapsusuri de limbaj, aşa zicând, prin sugestie. Există, în legătură cu aceasta, o anecdotă: un actor novice este într-o zi distribuit în piesa "Fecioara din Orleans", în importantul rol care constă în a-i anunţa regelui că conetabilul îşi predă sabia (Schwert). Ori, în timpul repetiţiei, unul dintre figuranţi s-a amuzat suflându-i actorului timid, în locul textului exact, următoarele: "Confortabilul îşi predă calul." (Pferd). Şi s-a întâmplat ca această glumă proastă să-şi atingă ţinta; nefericitul actor a debutat realmente, în cursul unei reprezentaţii, prin fraza astfel modificată şi aceasta în ciuda avertizărilor pe care le-a primit în legătură cu aceasta sau poate tocmai din cauza acestor avertizări.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Contrastul care ne oferă prin intermediul sim-patiei diferenţa comică se produce între interesul deosebit manifestat pentru respectiva activitate psihică înaintea perturbării şi interesul minim care i se arată după intervenţia perturbării. Persoana la care constatăm această diferenţă ni se pare comică datorită inferiorităţii; însă ea este inferioară în raport cu eul ei anterior şi nu în comparaţie cu noi, căci ştim că în aceeaşi situaţie nu ne-am fi putut nici noi comporta altfel. Totuşi, să notăm că această inferioritate umană devine comică doar prin sim-patie, deci la alţi oameni, în timp ce dacă ne-am afla noi înşine într-o astfel de încurcătură, nu am avea decât sentimente penibile. Probabil că doar certitudinea că nu riscăm să ajungem într-o asemenea situaţie delicată ne permite să vedem o sursă de plăcere în diferenţa dintre cele două investiri succesive, diferenţă obţinută prin compararea lor.

Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!