Cer albastru deasupra noastră, cer negru dincolo de el. Primul, o pojghiţă protectoare ca o aură de seninătate, al doilea abis întunecat şi rece, punctat de faruri incandescente multicolore, ale căror raze străpung de miliarde de ani nemărginirea pentru a ajunge până la privirile noastre întrebătoare. Niciunul însă adevărat, doar amăgiri şi scorneli ale minţii omeneşti, iscoditoare dar tributară unor viziuni distorsionate asupra cerurilor imaginare de deasupra. Când de fapt totul nu e decât hău şi văgăună fără margini, fără scop şi fără finalitate.

Mihail Mataringa (31 martie 2013)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu e clar din perspectivă filozofică! Teorii, teorii şi iar teorii,
una mai dubioasă decât alta! Toată filozofia lumii nu e decât o fragilă teorie suspendată, fără nicio bază de sprijin, fără nicio noimă, fără niciun scop, care trebuie revizuită din când în când, totul pentru a se ajunge, din nou, la o altă teorie şi mai dubioasă decât cele dinaintea sa!

Mihail Mataringa (1 martie 2020)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi transmit

Fără să vreau, fără să vrei, fără să vrea
trăim, eari, era.
Va fi doamne, va fi
alb, roşu, gri.

Convenţie, convenţiune!
Pe cele cinci degete te pup minune,
pe cele două lungi picioare
pe cele două mâini cu subţioare

Oh şi deasupra capul verde
şi mai deasupra norul negru...
Vine un duh care mă pierde
tot demn şi tot integru...

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deasupra capului străluceşte ceva albastru punctat de nori. Părinţii mi-au spus că se numeşte cer: e plin cu îngeri, dar mai ales e plin cu Dumnezeu. Uneori, cerul este doar ochiul lui Dumnezeu. Alteori nu e nimic: pur şi simplu stă deasupra.

Costel Zăgan în Deşertul de catifea, 1. Sau cum am devenit bărbat la 4 ani (28 mai 2015)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi dau seama că, încercând să ajung la capătul lumii, nu voi ajunge de fapt nicăieri. Aşa că o voi lua încetişor pe cărări dinainte cunoscute, de-a lungul cărora voi descoperi fără îndoială o mulţime de lucruri noi, demne de luat în seamă şi la care nu m-aş fi gândit niciodată dacă aş fi alergat bezmetic prim lume, căutând cine ştie ce aventuri reale sau imaginare.

aforism de Mihail Mataringa (17 aprilie 2013)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

E prea mare nava cu care călătorim cu toţii prin spaţiu. De aceea nu avem senzaţia plutirii printre stele, ci doar pe aceea că avem pământul sub picioare. În realitate, hoinărim pe o traiectorie în spirală care se închide într-un cerc odată la două sute de milioane de ani. Generaţie după generaţie, participăm fără voia noastră şi fără a conştientiza măcar acest fapt, la marele dans cosmic, împreună cu multe alte miliarde de stele, tributare şi ele marelui stăpân din centrul Galaxiei.

Mihail Mataringa (27 martie 2013)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar un pescăruş fără aripi

niciun dangăt de clopot nu m-a asurzit până acum
cum ţipătul pescăruşilor atinşi de furtună-
sfâşietoare baladă a destrămării zborului.
pe crestele albe, doar note schilodite
naufragiază resemnate, ingerând furia adâncurilor.
simt durerea în umărul stâng
dreptul s-a frânt cu aripă cu tot
când m-ai invitat la maraton
şi ştiai că eu nu pot ţine pasul cu tine.
acum pluteşti singur deasupra stârvurilor cenuşii
şi aduni câte-o pană rătăcită
pentru poemele tale si-la-bi-si-te.
nu-ţi mai ajunge cerneala sângelui meu
şi nici sângele meu nu-i albastru.
sunt doar un pescăruş fără aripi
în aşteptarea fluxului apelor tale vii...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gazetarul nostru trebuie să fie bun la orice. Viaţa i se fărâmiţează zi cu zi, scriind articole de ziar ordonate de director sau de patronul politic. Cu timpul, ajunge o maşină fără voinţă, fără personalitate... N-am scris decât când am simţit imboldul unei idei izvorâte din fiinţa mea. N-am avut deasupra capului nicio sabie care să mă ameninţe până la abrutizare.

Cezar Petrescu în Romanul românesc în interviuri (1986)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

O picătură de rouă ce cade din înălţimi reflectă în pereţii ei tot văzduhul; ceea ce e fără margini în afară se adânceşte înăuntrul ei, afundându-se fără margini. Aşa e şi sufletul omenesc, o oglindă sferică, având în adâncimea ei o conştiinţă; de aceea minunea fără margini, de afară, ne interesează mai puţin decât minunea dinăuntru, tot aşa de fără margini.

citat celebru din Ion Luca Caragiale
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutăm fericirea peste tot, dar suntem precum cerşetorul din povestea lui Tolstoi, care şi-a petrecut viaţa cerând trecătorilor câţiva bănuţi, fără să ştie că stătuse tot timpul deasupra unei comori. Comoara noastră – perfecţiunea noastră – există deja în noi. Dar pentru a o atinge, trebuie să lăsăm deoparte agitaţia continuă a minţii, să renunţăm la dorinţele egoului. Şi să intrăm în tăcerea inimilor noastre.

Elizabeth Gilbert în Mănâncă, roagă-te, iubeşte (2006)
Adăugat de Cezara
Comentează! | Votează! | Copiază!

Propun ridicarea unei statui fără cap în mijlocul urbei. Să decidă mulţimea a cui extremitate cefalică merită cinstea de a completa statuia. Fără doar şi poate, rezultatul va fi cu totul surprinzător.

Mihail Mataringa (8 ianuarie 2013)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din iarnă

Blânda toamnă dunăreană desmierdindu-ne s-a dus.
Totu-i alb şi rece totul: jos—omătul, bruma — sus.
Moartă-i lumea cea albită, peste care fără faţă,
Fără nori şi fără soare greu atârnă alba ceaţă.

Şerpueşte-n aer fumul şi se întinde alburiu
Din colibe troenite ca sicriu lângă sicriu.
În zădar privirea-ţi cată negre benghiuri în albeaţă:
Pan'şi umbrele sunt albe pe cea marmură de ghiaţă.

Însă iată, că şiraguri de calugărei în sbor,
Văd ceva negrind în zare: doar ele pe şes cobor
Şi de spânul chip ai ernei vesel croncănind s'agaţă...
Mult mai drag mi-e viul negru, decât albul fără viaţă.

poezie celebră de Bogdan Petriceicu Hasdeu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea şi frumuseţea sunt doar nişte chemări către o zonă mai presus de cuprinderea minţii noastre şi de determinările noastre pur omeneşti, către un absolut în principiu incompatibil cu definiţia noastră, dar mai bogat în intensitatea lui decât tot ce am putea visa în insatisfacţia noastră de a fi doar ce suntem.

Platon în Banchetul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea lactee

Din albe lacuri de demult pornit,
Un zbor străvechi de lebede astrale
Pe luciul cerurilor boreale
Odinioară s-a odihnit.

Fiorul zborului străbate încă
Înmărmurita linişte adâncă
Din care ochiul noastru soarbe
Surâsul alb al nopţii oarbe,
Deasupra sufletelor noastre-aprins,
O, nimb răcoritor pe suflet nins!

Fior al zborului de-odinioară,
Sărut curat pe fruntea noastră cerne!
Pe frunte albe sărutări coboară,
Fior senin al penelor eterne!

Scară cu trepte albe, prinse-n cuie
De-argint, pe care visul nostru suie!

Punte de puf surâzător şi moale
Pentru visurile noastre goale.

Pânză rămasă fără de catarg,
Desfăşură-ţi aripile mai larg,
Desfă din lanţurile-i ruginite
Bătrânul şi hodorogitul vânt,
Îndeamnă-l către mări nemărginite
Cât mai departe de pământ,
Şi du-ne sufletele ostenite
De căutarea unui cer mai sfânt!

Şi veşnic ca o binecuvântare
A unor albe mâini odihnitoare,
Deasupra noastră fluturând să stee
Calea lactee.

poezie clasică de Alexandru Philippide din Aur sterp (1922)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de limitele formelor, există nemărginirea Lipsei De Formă, care locuieşte în adâncul Infinitului. Întoarcerea la Linişte are loc prin intermediul Liniştii, fără grăbirea paşilor, fără accelerarea procesului. Totul vine de la Sine atunci când te eliberezi de sine. Totul vine de la Linişte, atunci când devii liber de sunet - liber de sunet, continuând să exişti şi să dansezi în lumea sunetului, prin intermediul Liniştii. Dansul atinge forma sa cea mai pură, când dansatorul ascultă Liniştea din spatele sunetului, iar dacă un dansator dansează fiind conştient de Liniştea transcendentă a dansului, toate privirile vor fi atinse de strălucirea dansului său, căci Liniştea vorbeşte prin cel ce o ascultă şi ajunge în inimile celor care îl privesc pe cel ce grăieşte despre Fiirea Nevăzutului.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Conştiinţa Pură
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În primul rând, fereşte-te să acţionezi la întâmplare şi fără un scop precis; în al doilea rând, nu raporta acţiunile tale la altceva decât la scopul util binelui comun.

Marc Aureliu în Gânduri către sine însuşi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minciuna

Este greu să ieşi din minciună
În care trăieşti de atâta timp,
Dacă nu vezi gratiile.
Însă este şi mai greu să le vezi
Dacă eşti legat la ochi.
Sa încerci să ieşi din închisoare
Fără să-ţi fi eliberat ochii
Şi a înţelege locul în care te afli
Va avea întotdeauna acelaşi rezultat:
Te întorci de unde ai plecat.
Pentru a ieşi din cuşcă
Este necesar ca înainte de toate
Să devii onest cu tine însuţi.
Onestitatea este primul pas
Prin care te poţi elibera.
Al doilea,
Este să vezi lucrurile aşa cum sunt,
Fără să judeci ceea ce apare.
Iar al treilea,
Să treci dincolo de alegeri,
Acceptând totul aşa cum este,
Fără proiecţii şi aşteptări.

poezie de Paul Avram
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când va fi să trec Stixul, nu voi avea niciun bănuţ prin buzunare, pentru a-l plăti pe Charon... Zadarnic însă, căci odată ajuns pe mâna celebrului luntraş, nu va mai fi cale de întoarcere... Cu sau fără plată, Charon mă va trece "dincolo", vâslind încet, egal, neînduplecat...

Mihail Mataringa (23 august 2016)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Statuia

Vor să ne distrugă fragila statuie a iubirii.
Vor să-i dea jos piatra cu arcane din cabluri şi buldozere.
Simbolul acesta fără de care iubirea noastră nu mai înseamnă nimic;
reprezentarea aceasta trainică şi durabilă pe care o credeam veşnică,
fără de care iubirea noastră se dizolvă în eter.

Această statuie a început să încurce un oraş întreg.
Stă în calea deschiderii marilor bulevarde, a marilor avalanşe
de oameni şi vehicule, stă în calea construirii de blocuri noi,
încurcă totul, cum stă ea la trei metri înălţime în micuţul ei scuar.
Nu se mai poate trage un pîrţ în oraşul ăsta fără să se încurce
de statuia iubirii noastre, fără să rezoneze în piatra ei albă, bine şlefuită.

Mă gândesc să facem un lanţ uman în jurul ei,
să ne-aşezăm în faţa ei cum putem şi s-o apărăm cu vieţile noastre.
Mă gândesc să o înconjurăm cu o brazdă lată de flori, de panseluţe multicolore,
poate că florile sunt mai durabile decât statuile, dar cu siguranţă că
în momentul sinistrului va fi distrus şi acest ultim baraj de apărare.
Pământul va fi dislocat cu totul pentru a face loc marilor construcţii
ale civilizaţiei, care îmbogăţesc nepreţuit vieţile.

Aşa că vino, iubito, cât mai e timp, să muşcăm cu dalta din miezul ei,
săpându-ne coridor şi incintă în care să stăm îmbrăţişaţi până la sfârşit.
Să-i privim, iubito, prin găuri scobite pe călăii iubirii noastre!
Noi trebuie să pierim împreună cu această statuie pe care am ridicat-o
în vremea de aur a existenţei noastre, atunci când plutirea pe deasupra
pământului am vrut s-o imortalizăm într-o structură terestră, solidă,
bine ancorată în pământul din care ne ridicaserăm
şi în care negreşit aveam să ajungem!

Acum o vor prăbuşi-o, vor da cu ea de asfalt zeii păgâni
şi isterici ai civilizaţiei bolnave.
Noi doi ne vom trezi ameţiţi într-un oraş plin de lumini şi claxoane
şi ne vom despărţi, căci mult nu va trece până când
unirea noastră va da de bănuit şi va deranja cântecul cocoşilor
din aceste parohii mergătoare ale pierzaniei.
Să ne mai sărutăm o dată, aici, înăuntru, să ne mai strângem o dată
la piept, căci, iată, bestia mecanică e aproape, răsuflă pe nări duhoarea
ei de motorină acră şi sânge!

poezie de Dragoş Niculescu din Purgatoriu pentru sfinţi (2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că oamenii se întorc din drum doar în filme. Noi nu suntem personaje cu un parcurs prestabilit. Îl construim treptat din ceea ce trăim şi, ghinion, mâine vom fi aproape tot cei de azi. Sentimentele nu se rescriu dramatic în situaţii-limită, nici iubirea nu erupe în miez de noapte, ca şi când ar fi cea din urmă (noapte şi iubire). Viaţa reală e mult mai calmă de atât. Timpul ar trebui petrecut cu oamenii care se gândesc la noi. Care ne caută, în ciuda autismului nostru ocazional. Care vor să ştie de noi, cărora le pasă. Care ar fi în stare să facă un ocol de câteva ore doar pentru a-şi întâlni privirile cu ale noastre, deasupra unei ceşti de cafea cu lapte. Fără ca noi să ne străduim din cale-afară să-i convingem, fără a-i aştepta mult şi în zadar.

Anda Docea în Camere de hotel (aprilie 2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecând dincolo fresce

Trăim doar să amăgim
Muncim doar să trăim..
Când o să mai şi iubim
Curcubeu... noi să simţim.

Culori de iubire
Cu gust de nemurire!
Ce e fără menire
În lumea fără miere...

Culeasă din albastru
De roiul gândurilor,
Ce este al viespilor
Ce ne sfarmă colastru...

Din fagurii inimii
Să ne naştem fluturii!
În roiuri ce adună
Polen din stele, lună..

Căci ce tot aici avem
În sărutarea rece..
Într-o clipă o să pierdem
Trecând dincolo fresce!

În iaduri ce le dorim
Şi acum unde trăim

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!