* * * (Fără cuvinte mă simt fără cuvinte)
Fără cuvinte mă simt fără cuvinte
Copil să fii și ele-ți vin
Copil am fost
Copil aș fi
Dar n-am cuvinte
Deci nu sunt
Cu cât crin vorba
Ma mangaia și ma-mbata cu fragranța-i
Candva puteam să simt
Nările-mi mi le lăsam inundate în petale
Între iarbă și frunze
Intre pietre și stele mâna mea tremură
Nu pot să dau pietrelor glas
Nici stelelor cântec
Surzenia mea strigă dar nimeni n-o aude
poezie de Mihaela Cătană (noiembrie 2005)
Adăugat de Mihaela Cătană
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre stele, poezii despre mâini, poezii despre muzică, poezii despre frunze, poezii despre cuvinte, poezii despre crini sau poezii despre copilărie
Citate similare
Mama, steaua copilăriei mele
Orice copil are o stea
Frumoasă, caldă, iubitoare.
Însă eu știu că steaua mea
Este cea mai strălucitoare.
Cu zâmbet cald, cu ochi senini,
Ea îmi îndrumă pașii-n viață.
Știu unde merg, de unde vin,
Pentru că steua mea mă-nvață.
Ce fericită mă trezesc
Când mă sărută, dimineața...
Și, când spre steaua mea privesc,
Ei i se luminează fața.
Și mă iubește steaua mea,
Cât nu pot spune în cuvinte.
Căci eu sunt universul ei:
Fetița ei cuminte.
Orice copil are o stea
Și pururea să țineți seama
Că steaua oricărui copil
Are același nume: MAMA.
poezie de Angela Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zâmbet
- poezii despre viață
- poezii despre sărut
- poezii despre superlative
- poezii despre mamă
- poezii despre lumină
- poezii despre iubire
- poezii despre frumusețe
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Eu necuvântătorul
eu și marea mea de cuvinte
mă spăl cu cuvinte, respir cuvinte, mănânc și visez cuvinte
mă-îmbrac în cuvinte și de adio mă ofer ofrandă
cuvânt pe cerul gurii
din aer strâng lumini și praf de stele
respir praf de stele, mănânc praf de stele,
mă spăl cu praf de stele
și moartea mă preface-n praf de stele
în mâna dreaptă am cuvântul ce va naște iar cuvinte
în mâna stângă-am strâns un pumn de praf de stele
lumină scriu cu praf de stele
și nu știu de cuvintele sunt ale mele
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre visare, poezii despre naștere, poezii despre mâncare, poezii despre moarte sau poezii despre gură
Lume de copil
Puerilă și în șagă
Vorba mea timpul aleargă
Ca un puf de papadie
Raspandit pe o campie
Uneori mă las furata
De gândirea înțeleaptă
Dar cobor indat-senin
Într-o lume de copil
Acolo simt că mi-e bine....
Acolo sunt eu cu mine
Niciodată întristata
Doar iubirea, mama, tata.
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înțelepciune, poezii despre timp, poezii despre tată sau poezii despre gânduri
Fără cuvinte
Dincolo de cuvinte este iubirea.
Dincolo de cuvinte poate fi
Durerea și fericirea.
Dincolo de cuvinte este ceva sfânt,
Când sunt spuse de cineva
Cu suflet curat și blând.
Dincolo de cuvinte rămâne un gol imens,
Dacă sunt spuse fără rost și sens!
Dincolo de cuvinte sunt și lacrimi de amor
Când vin dintr-o inimă plină de dor.
Căci omul fără cuvinte nu lasă nimic!
Numai o umbră tristă pe acest pământ.
poezie de Vladimir Potlog (24 februarie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre tristețe
- poezii despre suflet
- poezii despre sfinți
- poezii despre sfințenie
- poezii despre inimă
- poezii despre fericire
- poezii despre durere
- poezii despre dor
A fost în viața mea...
A fost în viața mea, a fost o vreme,
Când te iubeam, oh, știi, cu-adevărat...
Nu te acuz, nu plâng, nu mi-e rușine
De tot ce-n viața mea s-a întâmplat.
M-am înrămat tăcut în ne-uitare...
Mi-e lacrima și scut și cazemată...
Căci poate-am fost nebună de iubire
Și de aceea azi sunt vinovată...
Mă-ntreb de simt și dragoste și ură
În sufletul înnrourat de răni...
Acum îmi plec umilă amintirea
La a iubirii noastre-nmormântări...
Nu vin cu jerbe, nici nu plâng, iubite,
De ce aș face iar un legământ
Cu o iubire ce n-a fost a noastră?
Încerc, cât mai subtil, să mă ascund.
Nu cad pe cruce-n jerbe, promisiuni, nici stele,
Nu sunt a ta, nu sunt a nimănui...
Căci între noi mai sunt cuvinte grele...
Nu pot să-ți spun la mine să rămâi.
De ce nu pot să-mi mai aduc aminte
De tot ce-a fost frumos în viața mea?
Tu ți-ai ales, tu ți-ai ales iubite,
Să ai, să ai atunci pe-altcineva...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție, poezii despre tăcere, poezii despre rușine, poezii despre promisiuni sau poezii despre prezent
Copil să fiu
Să pot să fiu copil de tot
Cât timpul mai există,
Aș apela și la complot
Ca să găsesc o pistă
Să pot să fiu copil acum
Cu inima si cu starea,
Aș inventa avid un drum
M-aș înfrăți cu zarea
Să pot să fiu copil în gând
Și-n veacuri peste ere
Aș scotoci munții la rând
Ca să îmi de-a putere
Să pot să fiu copil curat
Cu gânduri intrinseci,
Aș căuta neîncetat
Copil ca să rămân în veci
Să pot să fiu copil, dar pur
Chiar și-n lumea de apoi,
Ca într-un vis de bun augur
Aș da chiar timpul înapoi.
poezie de David Boia (10 februarie 2014)
Adăugat de Anca Petru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre munți, poezii despre inventatori, poezii despre existență sau poezii despre curățenie
Vânătoresele de păduchi
Copil încoronat cu lauri de foc-
Așteaptă viespile de aur;
Surorile din trecut își fac loc,
Și vin, coridă fără taur!
De saltă copilul din copilărie,
Dar florile cad secerate;
Și totul cade, vai, fir-ar să fie,
Și cine, totuși, nu mai cade?
Or fi deci îngeri cele două?
Dacă aripi au, însă cu ghimpi-
Din cuvinte parcă iese rouă-
Dar buzele pe ce le schimbi?
Numai mâinile abia l-ating
Când genele uite coboară;
Și pielea-ți pare, zău, un ring-
Însă păduchii n-au hotară!
Lenea urcă, totuși, ca un vin:
Armonia pare dusă în delir;
Ce copil de daruri, iată, plin-
Cu ochii mari, o, cât un cimitir!
poezie celebră de Arthur Rimbaud din Poezii (1871), traducere de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre încoronare, poezii despre trecut, poezii despre tauri, poezii despre schimbare, poezii despre ochi sau poezii despre lene
Femeile știu cum să crească un copil. Ele stăpânesc o îndemânare simplă, fericită, delicată de a pune scutecele, a încălța piciorul unui copil și a îngâna cuvinte dulci fără nici un sens. Iar sărutul lor capată un sens deplin într-o lume dezolantă.
citat din Elizabeth Barrett Browning
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre îndemânare, citate despre sărut, citate despre picioare, citate despre fericire, citate despre femei, citate despre delicatețe, citate despre cuvinte, citate despre creștere sau citate despre copilărie
Am învățat să te iubesc fără cuvinte
Să știu doar eu ce simt, și cum mă simt
Cu tine nu mai lupt, voi fi cuminte
Dar te iubesc, și nu pot să te mint...
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Elena Bulancea în Personală (7 august 2014)
Adăugat de Elena Bulancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre învățătură, citate despre minciună, citate despre iubire sau citate despre declarații de dragoste
Să știi că te iubesc
Să știi că te iubesc mai mult decât ți-o spun
Te simt aici fără să am nevoie de cuvinte,
Să nu te prefaci că nu mă ai și tu în minte,
Căci sunt jurământul florilor cu același parfum
În visul tău tresar când tu nici nu-ți dorești,
Să nu crezi că mă pierzi printr-o uitare
Sunt clipa sufletului ascunsă într-o floare
Lăsând iubirea mea sinceră s-o primești
Să știi că te iubesc, chiar de nu ți-o spun
Sărutul ce ți-l dau în somn să-ți aducă aminte
Că te iubesc fără să folosesc mii de cuvinte,
Că sunt și rămân parfumul vieții pe-al tău drum.
poezie de Amelia Florentina Glava din Ochii tăi (2016)
Adăugat de AMelia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre flori, poezii despre uitare, poezii despre somn sau poezii despre sinceritate
În fața ta rămân fără cuvinte ...
E miez de vară și mă pierd prin lanuri.
Văpaia soarelui mi-o fac cunună.
Aș vrea s-ating cu tine noi limanuri,
În seara asta, pe sub clar de lună.
Mă-mbie cântec de privighetoare
Să-ți dovedesc noian de simțăminte,
Dar orb mă simt, am în obraji paloare
Și-n fața ta rămân fără cuvinte.
În lan de maci, când vântul dă năvală,
Sărutul tău hulpav pe loc mă frânge.
Cât luna spelbu-i chip în lac își spală,
Fiori de dor mi se strecoară-n sânge.
Furtună de trăiri mă răscolește.
Pe strunele nestăvilitei lire,
M-or răsfăța, pân' ziua se ivește,
Neîntrecute cânturi de iubire.
poezie de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre sânge, poezii despre seară, poezii despre răsfăț sau poezii despre privighetori
Între ziduri
m-am simțit închis de multe ori, între ziduri
între cuvinte
cuvinte așternute pe ochii minții, tot timpul
unele au fost și încă mai sunt, ascuțite.
țipă
înțeapă inima și sufletul
altele sunt în tonuri joase, urlă
urletului fiarelor din junglă
urletul nopții
oamenii au transformat lumea
în fără
vreau liniștea de dincolo
mă vreau acolo unde nu există
fără
fără țipete și urlete de cuvinte
fără junglă
vreau acolo unde sunt
cu tine, de iubire ziduri
poezie de Viorel Muha (februarie 2015)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre noapte
De vorbă cu timpul
Nu știu ce vreau în ast moment
Dar simt cum timpul trece lent,
Simt eu cum merge înainte
Lăsându-mă fără cuvinte.
Aș vrea să pot să-l pot opri,
Să stea în loc cât aș clipi
Dar eu clipesc... el merge lent
Lăsându-mă să-l simt... atent
- Tu, timpule, unde te duci?
- De ce nu stai? De ce mereu fugi?
Rămâi te rog puțin pe loc
Să simt și eu că am noroc...
Zadarnic... el nu m'a ascultat
Și calea lui el și-a urmat
Lăsându-mă să-mbătrânesc
Alături de tot ce iubesc.
poezie de Andrei Lupu
Adăugat de wolfpress
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre noroc sau citate de Andrei Lupu despre iubire
Orice copil are un nume
Orice copil are un nume,
Orice copil are o zi,
Lumina lui aprinsă-n lume
De noapte ne-ar putea păzi.
Orice copil are o țară,
Orice copil are părinți,
Descoperind din vară-n vară
Alt joc al păsilor cuminți.
Orice copil are o cale,
Orice copil are un gând,
Călătorind pe cer la vale
Și printre spini din când în când.
Orice copil are un leagăn,
Orice copil crede-n povești,
Adăpostind o lume-ntreagă-n
Curații ochi copilărești.
Orice copil are o mare
Pe care-și poartă barca lui,
Dar nu se-așteaptă să coboare
La țărmul mării nimănui.
Orice copil culege fluturi,
De dorul unei mângâieri,
Și-ntoarce vremea la-nceputuri
Cu teama de-al rosti pe "ieri".
Orice copil se poate face
Și floare și păun și cerb,
Silabisind cuvântul pace
Pe limba fiecărui herb.
Orice copil are sub gene
Și stropi de rouă și ghețari,
Hrăniți din legile viclene
Din jocul unor oameni mari.
Orice copil reface-n minte
Destinul primului cuvânt,
Putând să strângă în cuvinte
Lumina-ntregului pământ.
Orice copil e o minune
Irepetabilă precum
Ivirea zilei din genune
Și focul soarelui din scrum.
poezie celebră de George Țărnea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre văi, poezii despre rouă, poezii despre păuni sau poezii despre prăpăstii
Întoarce-te mamă! ...
Întoarce-te mamă, sunt doar un copil,
Sărută-mi obrajii și fruntea febril!
Mai spune-mi o dată povești cu-mpărați,
Cu pruncii lor veseli, ce-adorm răsfățați.
Mai dă-mi înc-un zâmbet și-o vorbă de-alint,
Chiar dacă și-acestea adesea te mint.
Îți jur că dorința mea are un rost,
Să simt pentru-o clipă ce-aș fi și n-am fost.
Când plâng din nimica, tu lacrimi să-mi ștergi
Și plină de grijă spre mine s-alergi.
Cu boala când lupt și mă scald în sudori,
Fii zâna mea bună și-alungă grei nori!
La orice femeie ce trece pe-alei
Privesc cu speranță și-n gând strig:- Mă vrei?!
Dar nu milă caut în ochii lor goi,
Ci-aduceri-aminte și dorul de noi.
De mână mă poartă destinu-n străini,
Pe căi neumblate și pline de spini.
Întoarce-te mamă, sunt doar un copil,
Sărută-mi obrajii și fruntea febril!...
poezie de Mihaela Banu din Din volumul Pași peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plâns, poezii despre nori, poezii despre minciună sau poezii despre medicină
La ce bun cuvântul?
La ce bun cuvântul?
O gâză cu ochi negri, cum au gâzele,
În lumea uriașilor, ele au dimensiuni apreciabile,
m-a întrebat, dând din aripi la bun cuvintele?
Am tăcut, grea întrebare. În galaxie nu există cuvinte,
Or fi undeva, mai departe. Desigur, copiii nu se fac din cuvinte.
Mângâierile, înhumările, execuțiile merg și fără cuvinte.
Dar vine notarul, avocatul, scriitorul, președintele, alții și alții,
Cum adică? Cântarea Cântărilor, Biblia, Moise, Iisus, Mahomed,
Shakespeare, postmoderniștii, păi vezi?
Trece un violonist și râde din vioară. Pe acoperiș.
Vine Picasso și râde cu penelul. Gâza mea râde și ea,
Nu-i prea-nțeleaptă, dar se descurcă și fără cuvinte,
Are un sac de poeme, le ascunde, poate trăi fără ele.
Atunci cum de s-au sinucis Paul Celan, Sylvia Plath, Maiakovski?
De ce? Din cuvinte? Iubirea a devenit un cuvânt de cinci bani.
Ia-l de jos, se adună. Spune-mi un alt cuvânt.
Caii de foc nechează, caii apocaliptici nu au cuvinte.
Haosul este și el un cuvânt. Gâza mea, ai dreptate,
Se poate și fără cuvinte, dar eu am să-mi tai degetele,
Limba, voi trăi fără cuvinte, dar cum? Mă sinucid, nu se mai poate.
Tot cuvinte sunt, chiar inutile.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vioară, poezii despre râs, poezii despre creștinism, poezii despre cai sau poezii despre scriitori
Litere dansând
Cuvinte blestem, cuvinte degeaba,
Au liniștea lor, sunt vârful și pleava,
Se spun fără rost, ating, înconjoară,
Dansează când plâng, îți cântă vioară
Sunt note rostite, dulce poveste,
Au fost un trecut, vor fi ce nu este,
Cuvinte... cuvinte, emoții în scris,
Un foșnet de carte, un mic paradis
Sunt iad fără focuri ce ard chinuind,
Sau poate jăratec pe limbă mocnind,
Cuvinte, doar șiruri de semne legate,
O limbă sau alta... aceleași citate
Visează poeții, cuvinte... cuvinte,
Îți tac mult prea mult în aduceri aminte
Și strigătul lor lasă urme-n hârtie,
Să fie cuvinte, cuvinte să fie
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre religie, poezii despre rai, poezii despre poezie sau poezii despre iad
Cuvântul
Fără el, lumea mi-ar părea mai goală,
poate nici eu nu aș fi existat,
e comunicarea de zi cu zi,
miracolul pe care și tu îl grăiești.
Cuvinte fulgi,
cuvinte metal,
cuvinte aer,
cuvinte ce apun,
cuvinte ce răsar,
ca o zână din poveste.
E simbolul ce-l rostim
și crează lumea.
poezie de Daniel Lăcătuș
Adăugat de Daniel Lăcătuș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre simbolistică, poezii despre informații sau poezii despre aer
Cuvintele
Timpul înseamnă cuvinte...
cuvinte încrucișate,
cuvinte reale,
cuvinte vii,
cuvinte poetice
și cuvinte de prietenie...
Iar noi ne exprimăm
prin cuvinte
în fiecare zi.
Citim mereu cuvinte
în cărți...
pe drumul vieții.
De-a lungul timpului,
Creștem și cred
Că devenim
Cuvinte de asemenea.
poezie de Roxana Bulmez
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre rebus, poezii despre prietenie, poezii despre lectură, poezii despre devenire sau poezii despre cărți
Nervi de toamnă
(Toamna... iar sunt copil)
Toamna... iar sunt copil,
Prezența mea am pierdut-o...
Si iar defilează, umil,
Mizeria uitată de cei ce-au cunoscut-o.
Inima, grea, se izbește-n bizare cadențe....
Oftică, toamna și zdrențe...
Despre asta nu, despre aceea nu,
Frunze la vânt...
Hohu,
Si eu am fost pe pământ,
Dar unde-ai fost tu?
Sunt iar in orașul enorm.
De cei ce se sting, nimeni nu regretă.
Dorm...
Toamna... si amurguri de jale
Pătează cu o spaima violeta
Oglinzile publice, murale.
Adio, visul se ascunde...
Inainte? Inapoi? Oriunde...
poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre toamnă, poezii despre spaimă sau poezii despre oraș