Pastă corectoare

Stau căzut pe gânduri.
Îmi spun că sunt greu.
Staţi voi pe mine, le răspund,
Ţineţi-mă bine!

Când eram copil,
Înainte de Crăciun,
Într-o dimineaţă,
Tata pregătea un laţ de sârmă,
Iar mama punea la foc, în vase mari,
Apa.

Veneau cei mai voinici vecini,
Scoteau porcul din coteţ
Şi-l puneau jos.
Eu, de obicei, ţineam de coadă;
Ceilalţi îngenuncheau...
Începea ritualul.

V-am dat o idee, gânduri voinice.
La bătrâneţe, se întoarce roata:
Ucidem la Naştere,
Murim la Înviere,
Iar între cele două sărbători,
Un anotimp alb
Ne-acoperă păcatele,
Peste care putem scrie
Corect.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (29 martie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Gânduri senine
În clipa ce vine.
Gânduri de stele
În visele mele.
Gânduri sirene
Peste un car de vreme.
Gânduri curate
În lacrimi săpate.
Gânduri şuvoi
Între mine şi voi.
Gânduri vărsate
În viaţa-ne toată!
Gânduri năluci
În arşiţi de lunci.
Gânduri bizare
Între o lună şi-o mare.
Gânduri străine
În vremea ce vine.
Gânduri fierbinţi
Între rude, părinţi.
Gânduri rebele
Între o lume şi stele...
Gânduri frumoase
Acasă, la masă!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între o cană cu ceai şi două gânduri

mama citeşte jurnalul de dimineaţă
îşi masează tâmplele
şi tace

întoarce pagina
o dezosează
complet
dar
cuvintele rămân
aceleaşi

ştiu că nu
crede în ştiri
dar îşi clatină capul
în loc de alte cuvinte

şi tace

se aşează confortabil
pe marginea patului de lemn
întoarce ziarul
ca pe o scrisoare
de la tata

din umbletul buzelor
suspectez durerea
ce o prinde
dar tace
soarbe o gură din cana
cu ceai din vâsc-de-stejar

între două gânduri

mă priveşte
trage timpul înapoi
şi-mi spune
vezi
s-a mai uşurat pământul
suntem tot mai ofiliţi
şi fiecare zi e la fel
numai oamenii nu sunt
şi totuşi

nu ştiu să mint
şi nici nu port ochelari

ca aceştia...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştergarul în care mi-am uitat copilăria

locul din care nu fug niciodată -
copilăria

m-am născut în ziua în care albul din cireşi plesnea de culoare
cerul lăcrima pe la margini
mama se pregătea să învelească sarmale în foi de varză acră
(ultima fiertură dinainte de paşte)
câteva gânduri mocneau printre cuvinte...

calul vecinului era dus la plug între hatul lui Mitru din deal
oricum nu avea cine să-l înhame la căruţă
tata plecase la muncă
îl năcăjea plecarea la patru fix dimineaţa pe jos cinci kilometri
uita de mama şi de burta ei ţuguiată ca o pâine
scoasă din cuptorul de după casă făcut de străbunicul
înainte de război...

aşa m-a născut mama neajutorată
fără doctor într-un ştergar alb
din cânepa primită de la bunica

m-am simţit bine până am rămas singur...
mama s-a dus să adune câteva ierburi
să le aşeze în mănunchi
sub grindă să poarte de
belşug şi de noroc...
nu mai are cum să ajungă la cină
de va veni târziu
pe întuneric
îmi va pune mâna în poală
şi-mi va îngriji somnul
până dimineaţă
când liniştea spartă
de întâiul cântat al cocoşului
îi va reconstitui chipul
o lumină va ţâşni din răsăritul târziu
separându-i trupul de umbră

şi va pleca cu Dumnezeu

tata s-a dus şi el...
într-o dimineaţă pe la patru
cu merindea sub braţ
şi o fotografie învelită într-un ziar
şi nu s-a mai întors...

o fi vrând
să se întâlnească cu mama
la capătul de drum
unde se opresc sufletele...

aş fi vrut să ştie şi mama
că am mai crescut
şi că-i seamăn mult
că o duc bine
şi că mi-am cumpărat un cal
ar fi bine să vadă cum îl mângâi şi mă joc
lângă lăstarul ieşit din scorbura nucului
sub care bunicul trăgea cu sete
dintr-o pipă cumpărată de la târgul din Dobreşti
şi cum o aştept
seara
la capătul uliţei
şi privesc spre sat
până când văd cerul aplecându-se
să sărute pământul de noapte bună...

sunt singur acum

ştergarul alb
în care
mi-am uitat copilăria -
singurul suvenir de la mama
îl port la piept
uneori mă prefac
că o văd
ţinându-mi capul pe genunchi...
cu firul tors din lacrimi
coase cerul de marginile pământului
ca să nu-mi fie frig...

ca un fluture agăţat de noapte
o să colorez cu privirea cele
două imagini între care mă caut...
tată – mamă

noapte bună!

poezie de Teodor Dume din carte:exil în durerile altora
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind

O, brad frumos
Al tinereţii mele,
Nu te-am avut nicicând
Împodobit cu stele.

Nici globuri n-am avut prin casă,
Puneam câte ceva pe masă...
Ne bucuram de sărbători,
Când pe uliţe, auzeam colindători.

La răscruci de drum fugeam,
Aveam toţi gutui la geam.
În odaia de la drum
Ţineam porcul de Crăciun.

Iar la streşini atârnaţi
Erau metri de cârnaţi.
De Crăciun şi Anul Nou
Mama ne dădea cadou,

Felii dulci de cozonac
Şi mâncam cu toţi de drag.
Acum totul e schimbat,
Nu mai mâncăm cozonac.

Bradu-n casă împodobit
Ne urează bun venit.
Nu mai e ca altădată
Să mergem din poartă-n poartă.

Iar în prag de sărbători
Să primim colindători...

poezie de Constantin Chelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O îmbrăcăminte foarte specială

Mama deja nu mai este,
mama a plecat într-un nor alb, cu un porumbel alb.

Ultima zi înainte de a se duce
s-a trezit fără durerea pe care o avea în fiecare dimineaţă,
în ziua aceea nu a mai plâns,
ne-am jucat şi am râs împreună toată dimineaţa.

Mama a plecat acum treisprezece ani,
dar eu mereu o aştept,
pentru că ea vine în fiecare noapte,
se apucă să tricoteze şi vorbeşte cu mine despre tata şi depre cer,
ca atunci când nu plângea de durere.

Mama mi-a spus că deja nu mai plânge,
dar este o minciună, eu îmi fac totdeauna somnul
şi ea plânge înainte de a pleca din nou,
să nu-i spuneţi ce v-am povestit.

Iar eu plâng când ea pleacă,
pentru că nu o mai văd în salon,
deja nu mai citeşte biblia
pentru că vorbeşte cu Dumnezeu, mereu îmi vorbeşte de Dumnezeu.

Eu încă nu pot să merg la Dumnezeu,
Mă rog în fiecare seară,
dar mama spune că trebuie să aştept ca el să mă cheme,
că atunci când va termina de tricotat o îmbrăcăminte specială, trebuie să o facă
Dumnezeu o va trimite după mine
şi vom merge împreună pentru a ne juca din nou,
şi asta va fi pentru totdeauna.

poezie de Josue Trejos Campos din Din poezia Americii Latine, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Izvorul din tugă

Când cântă guguştiucul printre blocuri
îmi aduc aminte cum la mine-n sat
juca, în aer, fagure, căldura,
iar eu mergeam, cu tata, la arat.

Tata-ntorcea cu plugul brazde lungi.
iar eu eram cu gândul doar la masă,
când boii se vor odihni şi vor bea apă
şi noi vom sta sub salcia pletoasă...

De pe ştergarul alb, pe iarba verde,
nu înainte de-a-nălţa o rugă,
mâncam, cu poftă, ceapă cu mălai,
bând apa rece de izvor din tugă.

Dar tata nu mai e, nu e nici plugul,
nici boii ce trăgeau din greu la jug,
curtea-i pustie, casa stă să cadă
iar buruiana creşte din belşug.

Şi dacă aş putea întoarce timpul
să merg sub salcia pletoasă de la drum
să mai mănânc aşa mâncare simplă,
dau toate bunătăţile de acum!

poezie de Titina Nica Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Izvorul din tugă

Când cântă guguştiucul printre blocuri
îmi aduc aminte cum la mine-n sat
juca, în aer, fagure, căldura,
iar eu mergeam, cu tata, la arat.

Tata-ntorcea cu plugul brazde lungi
iar eu eram cu gândul doar la masă
când boii se vor odihni şi vor bea apă
şi noi vom sta sub salcia pletoasă...

De pe ştergarul alb, pe iarba verde,
nu înainte de-a-nălţa o rugă,
mâncam, cu poftă, ceapă cu mălai,
bând apa rece de izvor din tugă.

Dar tata nu mai e, nu e nici plugul,
nici boii ce trăgeau din greu la jug,
curtea-i pustie, casa stă să cadă
iar buruiana creşte din belşug.

Şi dacă aş putea întoarce timpul
să merg sub salcia pletoasă de la drum
să mai mănânc aşa mâncare simplă,
dau toate bunătăţile de acum!

poezie de Titina Nica Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Izvorul din tugă

Când cântă guguştiucul printre blocuri
îmi aduc aminte cum la mine-n sat
juca, în aer, fagure, căldura,
iar eu mergeam, cu tata, la arat.

Tata-ntorcea cu plugul brazde lungi.
iar eu eram cu gândul doar la masă,
când boii se vor odihni şi vor bea apă
şi noi vom sta sub salcia pletoasă...

De pe ştergarul alb, pe iarba verde,
nu înainte de-a-nălţa o rugă,
mâncam, cu poftă, ceapă cu mălai,
bând apa rece de izvor din tugă.

Dar tata nu mai e, nu e nici plugul,
nici boii ce trăgeau din greu la jug,
curtea-i pustie, casa stă să cadă
iar buruiana creşte din belşug.

Şi dacă aş putea întoarce timpul
să merg sub salcia pletoasă de la drum
să mai mănânc aşa mâncare simplă,
dau toate bunătăţile de acum!

poezie de Titina Nică Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Morişca

undeva la dreapta se învârtea roata din hârtie
pusă de muma să alunge satanele
în direcţia vântului oamenii intrau cu sfială pe uliţă
scuturau praful de pe pantofi şi închinau pentru miri,
cineva de obicei o copilă punea căldarea s-o umple cu bani,
din cei ai ţiganilor, naşul oprea lumea în drum rupea turta peste pragul
imaginat de vârful bastonului cu măciulie de fier şi apoi puteau să se-mbete,
moartea în alb îmi mângâia părul, îmi dădea să beau ciocolată caldă
ciocârlia ducea către cer părerea de rău a mulţimii,
iar ea
şoptea duios privindu-mă cum numai mama o făcea
înainte să mă lase în curtea spitalului:
nu mâine, azi...

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caietul de desen al mamei

Când eram mică, mama purta legate de mână pensule –
câte una la fiecare deget, subţiri şi mai întotdeauna murdare de culori,
şi nici nu vă închipuiţi ce frumoase culori...
Mama picta. Deschidea palma
şi din palma ei izbucneau zboruri de fluturi. Mama
îşi apropia mâna făcută căuş de chipul meu, când îmi venea să strănut.
„Strănută în palmă”, mă îndemna zâmbind.
Strănutam albastrul pe cer, galbenul în lanurile de floarea-soarelui,
câteodată strănutam ploaia şi mă ascundeam râzând şi cu pletele ude,
şi mama îmi cânta despre fericirea care trăieşte într-o căsuţă cu trei pitici,
mama picta
pe căsuţă un horn,
pe masa piticilor – o bucată mare de ciocolată,
pe sufletul meu, linişte, linişte...

Mama picta. Tata ridica ziduri.
Cărămidă peste cărămidă, grindă peste grindă, altă grindă, alte cărămizi...

Eu mă ţineam de zid să învăţ mersul în două picioare,
mama, la câţiva paşi înainte, îmi desena drumul pe lespede,
mama picta...

poezie de Alina Dora Toma
Adăugat de Rodica Muntea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce greu îmi e fără voi...

Cândva... demult, am trăit drama,
Când i-am pierdut pe-ai mei, pe rând.
Au decedat tata şi mama...
E greu fără ei, pe pământ.

Când a murit, n-a ştiut tata
Să spună că el va pleca.
Într-un minut el a fost gata
Şi am rămas numai cu mama.

De rude, timpul ne desparte.
Eu, astăzi, sunt la casa mea.
De necazuri avem parte
Ne înnoptează liniştea.

Era-ntr-o vineri, dimineaţa,
Când soţul meu a deceat.
Eu am rămas doar cu speranţa,
Iar el va fi de neuitat!

Am mai trăit încă o dramă,
Când am pierdut pe biata mamă.
Vreau să vorbesc cu ei, pe rând,
Dar, le şoptesc numele-n gând...

Mi-e dor de cei răpiţi de moarte,
Şi-n rugăciuni, eu îi cuvânt.
Deşi ştiu că-s plecaţi departe,
Oricând eu am să-i port în gând.

Aş vrea să ştiu de le e bine...
Ce n-aş da, de-ar fi cu mine!
În vis, eu, lor mă adresez?
Sunt cu ei, măcar, când îi visez!

Spun rugăciuni la întâmplare,
Şi-ntreb pe Dumnezeu de ei,
Dar îmi răspunde:,, Cel ce moare,
Nu se întoarce înapoi!"

Îmi este tare dor de tata!
Cât mi-aş dori să-şi vadă fata,
Că-n viaţă, ea s-a descurcat,
Să ştie că nu l-a uitat!

Vă plâng de când m-aţi părăsit,
Şi v-am iubit atât de mult!
Mereu aduc flori la mormânt
Şi nicicând nu am să vă uit!

Ştiu că ne-om întâlni o dată
Şi-atuncea fericiţi vom fi!
Astăzi rostesc cu-ai mei copii:
"Doamne, te rog, pe ei îi iartă!"

poezie de Georgeta Nedelcu din Cenuşa unui suflet! (2 noiembrie 2003)
Adăugat de Georgeta Nedelcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă de copil

Sunt o fetiţă veselă, frumoasă
Ai mei părinţi sunt medici renumiţi
Într-un spital, însă, când vin acasă,
Mă iau în braţe foarte fericiţi.
Deşi sunt obosiţi, că nu-i o joacă
Să vezi ce boală are fiecare,
Îs fermă-n ce vă spun şi o să-mi placă
Să fiu tot doctor, când voi fi mai mare.

De ce-am decis să fiu tot doctoriţă?
‒ dorinţa asta-n timp se înfiripă! ‒
Am printre jucării o veveriţă,
Pe care-am vindecat-o de o gripă.
Părinţii mei îmi povestesc mai multe,
- eu sunt din ce în ce mai curioasă! -
Că trebuie să scrie, să consulte...
Iar boala-i, uneori, contagioasă.

La început nu am ştiut ce-nseamnă,
Însă de-o vreme vin mai rar acasă,
Vorbim la telefon, iar ei mă-ndeamnă,
Să-ascult de buni şi să stau la masă!
Am înţeles şi-am fost mereu cuminte,
Iar mami s-a întors şi stă cu mine,
Dar o-ntrebare mă frământă-n minte:
Pe tati la serviciu ce-l reţine?

Eu cred că tati are mult de furcă,
La ştiri vorbesc mereu de-o pandemie...
E complicat şi joaca mi-o încurcă,
Dar înţeleg şi asta... Să se ştie!
Mi-e foarte dor şi-l port cu mine-n gânduri,
Mă rog la Domnul şi-o să fie bine,
Iar dacă voi citiţi aceste rânduri,
Rugaţi-vă cu toţii lângă mine!

poezie de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zise fata

Să ne jucăm de-a mama şi de-a tata
E mai frumos decât să fim părinţi,
Şi ce păcat că vine, zise fata,
O noapte-n care nu vom fi cuminţi!

Şi te voi vrea şi mă vei vrea pe mine,
Şi vom începe naşterea de prunci;
Să ne jucăm n-o să ne şadă bine,
Să ne iubim va fi târziu atunci!

Noi suntem azi prea mici şi mâine părăsite,
Iar noaptea face mame din fete-ndrăgostite;
Aşa că mi-aş dori să ne jucăm nespus
De-a mama şi de-a tata, cât încă mamă nu-s!

poezie de Marius Robu din Drumul robilor (11 noiembrie 2001)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hmm...

Am vis, tot filar, din nopţi dinainte
când încă n-am fost, înainte de zero;
că vise la rece nu sunt, doar fierbinte
şi n-au cum a fi, că nefiind n-are rost,
speranţele, "bine", îs în ziua de post...
totu-i alb, prea curat, precum ştersul cu Dero.

Însă mă am, înfiripat
mă trag seve din fire,
din ce nu ştiu mă cos
peste-un "ce"deşirat,
ce-acopăr din "ce", de-unde-mi vin şi-ele gânduri
şi, de timp mi le-a dat, cât de vechi îs... şi-au vreun rost?!

Iar de vis, de se întâmplă
-sau rămâne de mine-
ce s-ar face cu el, că era, îl aveam?
Unde pleacă, ele, gânduri, că mişcau dinspre tâmplă
când mai sus, bine, bine?...
Hmm, deci se pare 's găsite, le-am avut... deci eram...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între gânduri

nu ştiu încă să privesc zborul pescăruşilor
sunt ţărm închis într-o colivie
cum să împart zilele, cum să le chem
înainte să destram infinitul cu zbuciumul gândurilor mele
îmi iau în suflet însingutarea
văd iarăşi şi iar pasul înconvoiat de gânduri
astăzi şi mâine
într-o nouă-veche zi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o dimineaţă albă

Într-o dimineaţă
nu am putut să mă scol,
zăpada îmi acoperise gândurile
iar schiurile cu care încercam s-alunec
se înfundau tot mai adânc
într-un somn alb
şi simţeam o dorinţă totală
să ajung la poalele dealului
de sub picioarele mele,
iar mama încerca zadarnic
să mă convingă că soarele e sus
şi visul căzuse din pat...

poezie de Sorin George Vidoe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri caudine

În faţa mea, doar pantele abrupte
şi stânci, bucăţi de clipe ce-au căzut
din timpul meu, din tot ce n-am putut
să mai salvez din paginile rupte.

Cum au ajuns deasupra mea esenţe
din tot ce-a fost, încerc să desluşesc
urcând, păşind pe gânduri ce rănesc
şi îmi transformă sufletul în zdrenţe.

Privesc în jos, dar norii-mi sunt cortine,
iar ce-i în jur îmi e nedefinit
pe calea ce mai aspră îmi devine.

Continui mersul către un sfârşit
al drumului pe care merg silit,
trecând prin gânduri aspre, caudine.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între mine şi cer e o umbră

nici nu ştiu dacă numele meu e teodor dume
şi dacă stăpânul celui însemnat de Dumnezeu e
moartea într-un capăt şi viaţa în celălalt

uneori prins între cele două linişti
îmi lipesc urechea de marginea pământului
şi vorbesc cu tata în prezenţa căruia
am învăţat să iubesc să sufăr
şi să aprind prima lumânare
ţin minte cum am sărutat-o pe mama
şi m-am rugat lui Dumnezeu
să se joace cu mine
eram devorat de frică şi de
întunericul decupat
din veşmintele lui tata

prins în acest sentiment ciudat
am ucis o lacrimă
am strigat şi
moartea s-a zgâit la mine
ca la o pradă

nici nu ştiu dacă sunt fericit sau trist
ştiu doar că nu-mi aparţin
am privirile amputate şi oscilez
între cer şi o umbră leneşă

aş putea să mă prefac într-un băiat care iubea
sau într-o altă prezenţă în care numele
nici că ar conta
numai că
între mine şi cer există o legătură
care defineşte viaţa şi moartea

şi totul sfârşeşte cu un alt anotimp

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

îmi vine câteodată să răspund
uşor acid
zbenguitor
sau cu ironia cu care-ţi tai unghiile luni dimineaţa
şi-mi aduc aminte
ce mi-am promis
când puneam cele două lumânări
la biserica de peste piaţă

iau mâna de pe tastatură
şi tac
ca şi când n-aş fi trecut pe aici
nicicând
nicicum

mă uit la dimineaţă şi-mi spun
că ai să suni
iar cerul o să devină portocaliu
voi deschide ferestrele
şi peştii albaştri
îi mai ţii minte
din apartament
vor pluti în voie prin cartier

căutându-mă

poezie de Dan Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Silogism anticartezian sau indiferenţa prostului ce sunt

Mă intrig:
Mi-e foarte frig,
Mă revolt:
Am doar un volt.

Şi nu pot
Din cap să scot
Un amor
Înşelător.

Cum să fiu,
Să pot să ştiu
Ce să fac,
Să mă împac?

Ce să spun,
Să mă adun?
Ce să port,
Să mai suport?

Hai, că ştiţi,
Nu staţi pitiţi,
Că doar eu
V-am spus mereu,

Repetat
V-am învăţat,
Infinit
V-am sfătuit...

Şi-astăzi mor
Neştiutor
Şi zâmbesc:
Sunt, deci gândesc!

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!