Revederea

Frumoase locuri, verde câmpie,
Unde juneţea mi-am petrecut,
Iacă vin astăzi cu bucurie,
Să vă văd iarăşi, să vă salut.

Câte plăcute, dulci suvenire,
Simţ că 'n suflet mi se deştept?
Aci mii inimi cu fericire
Bat pentru mine şi mă-aştept.

Vechii tovarăşi de tinereţe
Alerg spre mine, se 'nveselesc;
A lor vedere, a lor blândeţe
Bătrânu-mi suflet întineresc.

Iacă gârliţa cu tainici şoapte,
Iacă părâul, lin, călător,
Pre-a cărui maluri eu, zi şi noapte,
Făceam dulci visuri de viitor.

Iacă pădurea misterioasă,
În sânul cărei m'afundam,
Şi a filomelei voce duioasă,
Plin de uimire, tot ascultam.

Iacă şi dealul şi vălceluşa,
Unde eu liber, rangul uitând,
Goneam oiţa şi viţeluşa,
Cu ciobănaşii doina cântând.

O, ce ferice e omul, care,
Fugind de al lumii sgomot, dureri,
Vine de cată a sa scăpare
Într'a naturei simple plăceri!

Acolo viaţa pacinică, lină,
Curge ca unda de la izvor;
Ziua e dulce, noaptea senină,
Omul e vesel şi zâmbitor...

poezie de Alexandru Sihleanu din Armonii intime (1854)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui vecin a cărui soţie merge, an de an, la muncă în Spania

Cu amicul nostru, iacă,
Se întâmplă şi minuni
De când soaţa sa tot pleacă,
E alergic la... căpşuni.

epigramă de Constantin Manea-Negreşti din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre restaurantul "Alexandra Cafe" din Mizil (după festivitatea de premiere la Festival)

Cu un gol în suflet, iacă,
La local, printre alei,
"Corbii" plinul merg să-şi facă,
Şi de-aceea-s... plini de ei.

epigramă de Anton Muraru din Romeo şi Julieta la Mizil - antologie de poezie şi epigramă, ediţia a VIII-a, 2014-2015 (2015)
Adăugat de Anton Muraru
Comentează! | Votează! | Copiază!

De zilele Craiovei

Zilele-astea, în Craiova,
Tot olteanu' ştie vorba...
Sunt, doar, iacă, trei cuvinte:
"La plăcinte... înainte!"

epigramă de Corneliu Culman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştire proaspătă

Văd ştirile şi iacă,
Îngheaţă pensiile, strig;
Păi, cum să nu o facă?
Îngheaţă... fi'ndc-afară-i frig!

epigramă de Carmen Cristina Ştefănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui suprimat

O duce prost. D-un an de zile
Nici slujbă, nici parale n-are,
Şi toată ziua stă degeaba.
Hm, iacă şi un om cu stare.

epigramă de Ioachim Botez din Epigramişti cu sau fără voia lor (1983)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fabulă

Cic-a fost, odată, iacă
Undeva, pe-aici, o vacă
Costelivă şi tarată,
Cu un corn, da-ncornorată,
Ce-a văzut pe sus, pe-o cracă
Stând o cioară crăcănată,
Ce rostea o fredonată
De silabă
Tâmpă, slabă:
- "Cra"
Şi "cra"
Şi iar "cra-cra..."
Iar văcuţa se mira:
- "O silabă-o să mugesc
Dacă mi se prelungesc
Nu un corn, nici o copită,
Ştiu, chiar dacă-s numai vită!
Prelungi-mi-s-ar urcuşul
Unde-şi are ea culcuşul,
Chiar şi duşul,
Unde pare un mister,
Tocmai ca-ntre plop şi cer...
Doamne sfinte, asta-Ţi cer,
Ţie şi-unui minister!

Tehnica-i înaintată,
Iat-o deci pe-această vacă
Crăcănată, cocoţată
Pe cea mai înaltă cracă,
Unde lumea i se pare
O bagatelă oarecare.
Însă, pentru ea,
ONOARE
mare!
Oare?!

Pe vacă, v-imaginaţi,
O scăpă un găinaţ!
Găinaţul de pe cracă
Era însă chiar... de vacă!

Câtă lume a-mproşcat?
Tot ce-n juru-i a mişcat!

Şi morala-i simplă, iacă:
Dacă ştii că eşti doar vacă,
s-aburci nu te-ncumeta,
Stai pe lângă ieslea ta!

fabulă de Sever Purcia
Adăugat de Sever Purcia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Explicaţia soţiei

Iacă, am greşit friptura;
Pungă ţi s-a făcut gura!
RozMarin n-am cumpărat,
... RozŞtefan am presărat!

epigramă de Carmen Cristina Ştefănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apropo de judecătorii corupţi

Unii judecători iacă
Sunt atâta de nedrepţi,
De teamă ca să nu treacă
Băieţii-n lumea celor drepţi.

epigramă de Georgeta Paula Dimitriu din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2004)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Probitate

Amicul meu e colosal,
Un moralist feroce, iacă:
Mi-apreciază "Cinstea" dacă
I-o fac la… cel mai bun local!

epigramă de Valerian Lică din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii profesori

Printre profesori iacă,
Mai sunt unii nedrepţi,
De frică să nu treacă,
În lumea celor drepţi!

epigramă de Gergeta Paula Dimitriu din Epigrame (2006)
Adăugat de Mihai Haivas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii profesori

Pruntre profesori, iacă,
Mai sunt unii nedrepţi,
De teamă să nu treacă
În lumea celor... drepţi.

epigramă de Georgeta Paula Dimitriu din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2004)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio la Târgovişte

Culcat pe-aste ruine, sub care adâncită
E gloria străbună şi umbra de eroi,
În linişte, tăcere, văd lumea adormită
Ce uită-n timpul nopţii necazuri şi nevoi.
Dar cine se aude şi ce este ăst sunet?
Ce oameni sau ce armii şi ce repede pas?
Pământul îl clăteşte războinicescul tunet,
Zgomot de taberi, şoapte, trece, vâjâie-un glas...
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Dar unde sunt acestea? S-au dus! Au fost părere.
Căci armele, vitejii şi toate au tăcut.
Aşa orice mărire nemicnicită piere!
A noastră, a Palmirei 1 şi-a Romei a trecut.
Şi pe ţărâna-aceea, de care-odinioară
Se spăimântau tiranii, de frică tremurând,
Al nopţii tâlhar vine şi păsări cobe zboară,
Pe monumente trece păstorul şuierând.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Mă scol, mă mut de-aicea; duc pasurile mele,
Ce pipăiesc cărarea, în fundul unui crâng.
Şi las aste morminte cu suvenire grele,
Pe care nu am lacrimi destule ca să plâng.
Aicea am speranţă să aflu mulţumire;
Eu voi să aud unda şi cerul să-l privesc,
Să văd a aurorii mult veselă zâmbire,
Razele dimineţii ce norii auresc;
Aci stejari cu fală se-nalţ, se îndreptează,
Urcând ale lor ramuri spre-azurele câmpii;
Aci plopii cu frunza o vale-ncoronează;
Acolo se văd dealuri, ş-aici sălbatici vii.
Din coasta-acestor stânce, din vârful ăstui munte,
De unde îşi apucă vult?rul al său zbor,
A nopţii stea revarsă lumină pe-a mea frunte
Şi raza-i se reflectă pe limpede izvor.
Aci zefirul vesel prin frunze-ncet suspină;
Aicea orizontul e dulce, luminos;
Aici aceste râuri... Dar unda lor e lină,
Iar sufletu-mi e-n valuri, n-am soare seninos.
Din sânul maicii mele, născut în griji, necazuri,
Restriştea mi-a fost leagăn, cu lacrimi m-am hrănit,
Ca ale mării repezi şi groaznice talazuri,
De vântul relei soarte spre stânci am fost gonit.
Acuma pretutindeni întorc a mea vedere,
Dar ochii-mi mulţumire deloc nu întâlnesc,
Căci nimenea nu simte cumplita mea durere,
Şi oamenii pe mine trecând mă ocolesc.
Aşa! aşa! iubite, s-a dus scumpul meu bine;
Văzând că nu-mi rămâne plăcere pe pământ,
Văzând că pentru mine s-au dus zilele line,
Pui mâna pe-a mea frunte şi caut un mormânt.
Din zilele trecute, din vechea fericire,
Din vârsta mea de aur, din sfântul lor amor,
Idei au rămas numai, precum o nălucire
Rămâne dimineaţa din visuri care zbor;
Aşa, fără-ndoială, amara mea viaţă
De-acum e pentru mine nisip neroditor,
Ce vara îl usucă şi iarna îl îngheaţă
Şi nici o floare n-află sărmanul călător.
Dar însă suvenirul fiinţelor iubite
Va fi la al meu suflet etern înfăţişat
Ca frunzele aduse de vijelii pornite
La vechea lor tulpină ce-odată le-a purtat.
De visurile voastre, speranţe-amăgitoare,
Acum peste măsură mă văd îndestulat;
Fugiţi, zadarnici zile, ce griji omorâtoare
Pe tânăra mea vârstă curând aţi adunat.
Când toamna se arată al iernii rece soare,
Copacii plini de jale pierd frunza, se usuc:
Aşa nenorocirea uscând a vârstei-mi floare,
Zic lumii un adio: iau lira şi mă duc.

poezie clasică de Grigore Alexandrescu
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo

Undeva departe, unde-i veşnic soare,
Unde vânt nu bate, doar o sfântă boare,
Unde în izvoare curge numai miere,
Unde frunza-i verde şi nicicând nu piere,
Unde blând răsună cântece o mie,
Unde-i voie bună, joc şi poezie,
Unde ochiul vede numai frumuseţe,
Unde dezmierdarea-i plină de tandreţe,
Unde noi miresme nasul ţi-l îmbată,
Unde marea este cu azur pictată,
Unde orice suflet se înnobilează,
Unde simţi cum vesel inima vibrează,
Unde-i fericire şi-un puhoi de bine,
Acolo, iubito, vreau să vii cu mine.

poezie de Octavian Cocoş (8 iunie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steluţa

Tu, care eşti pierdută în neagra vecinicie,
Stea dulce şi iubită a sufletului meu!
Şi care-odinioară luceai atât de vie
Pe când eram în lume tu singură şi eu!

O! blândă, mult duioasă şi tainică lumină!
În veci printre steluţe te cată al meu dor,
Ş-adeseori la tine, când noaptea e senină,
Pe plaiul nemuririi se nalţă c-un lung zbor.

Trecut-au ani de lacrimi, şi mulţi vor trece încă
Din ora de urgie în care te-am pierdut!
Şi doru-mi nu s-alină, şi jalea mea adâncă
Ca trista vecinicie e fără de trecut!

Plăceri ale iubirii, plăceri încântătoare!
Simţiri! măreţe visuri de falnic viitor!
V-aţi stins într-o clipală ca stele trecătoare
Ce las-un întuneric adânc în urma lor.

V-aţi stins! şi de atunce în cruda-mi rătăcire
N-am altă mângâiere mai vie pe pământ
Decât să-nalţ la tine duioasa mea gândire,
Steluţă zâmbitoare dincolo de mormânt!

Căci mult, ah! mult în viaţă eu te-am iubit pe tine,
O, dulce dezmierdare a sufletului meu!
Şi multă fericire ai revărsat în mine
Pe când eram în lume tu singură şi eu!

Frumoasă îngerelă cu albe aripioare!
Precum un vis de aur în viaţă-mi ai lucit,
Şi-n ceruri cu grăbire, ca un parfum de floare,
Te-ai dus, lăsându-mi numai un suvenir iubit.

Un suvenir, comoară de visuri fericite,
De scumpe, şi fierbinte, şi dulce sărutări,
De zile luminoase şi îndumnezeite,
De nopţi veneţiane şi pline de-ncântări.

Un suvenir poetic, coroana vieţii mele,
Ce mângâie şi-nvie duioasă-inima mea,
Şi care se uneşte cu harpele din stele
Când mă închin la tine, o! dragă, lină stea!

Tu dar ce prin iubire, la a iubirii soare,
Ai deşteptat în mine poetice simţiri,
Primeşte-n altă lume aceste lăcrimioare
Ca un răsunet dulce de-a noastre dulci iubiri!

poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de anul nou...

Mii de stele căzătoare
Văd pe cer, se văd în zare,
Pentru inimi noi vrăjite
Cu case împodobite
Ca lumea să le privească
Şi apoi să ne zâmbească,
Noaptea-n negură se pierd,
Pentru anul nou ce vine, eu cred.
Atunci milioane de cuvinte
Se vor rătăci în minte,
Cu urări dulci de iubire
Că mergem spre fericire.
Printre lacrimi se aşterne,
Sper, iubiri din nou eterne,
Un an nou fară despărţiri,
Spre bune gânduri fără rătăciri.
Mii de vise nesfârşite,
Calde, frumoase sau triste.
Şi aş vrea anul să fie
Dulce ca o poezie.

poezie de Eugenia Calancea (28 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tinereţe

Tinereţe, leagăn dulce,
care legeni omenirea,
Pîn' la tine nu-mi ajunge
nici condeiul, nici gândirea.
Cine te-a trăit odată,
nimic n-are mai de preţ
decât dulcea amintire
a trecutei tale vieţi.
Nu e grai să poată spune,
nici condei să poată scrie,
tinereţe, tinereţe,
viaţa ta de poezie...
Viaţa ta – grădină sfântă –
cu flori mii, în mii de feţe,
e fermecător de dulce,
tinereţe, tinereţe...

Tinereţe! O, ce dulce
e viaţa ta de vis,
când tu faci întotdeauna
ceea ce Isus a zis...
Când în ritmul cald al slovei
şi-n al notei picur dulce
tu slăveşti cu heruvimii
Jertfa sfântă de pe cruce,
şi mireasma ta din suflet
– zări de sfinte dimineţe –
Răspândeşte lumii pacea,
sfântă eşti tu, tinereţe...

Şi nepreţuit de scumpă
eşti atuncea când îţi pui
focul dragostei la crucea
lui Isus şi-n slujba Lui.
Când Îl cânţi în mii de chipuri
şi-L slăveşti în mii de feţe,
ce-i mai dulce decât tine,
tinereţe, tinereţe?...

Când Îl cânţi cu glas de înger
şi-L înalţi mai sus de soare,
tinereţe, tinereţe,
cine te-ar întrece oare?...
Chip sublim cu raze sfinte,
ce străluce-n mii de feţe,
mult mai mult decât frumoasă...
tinereţe, tinereţe...

Tinereţe, viaţă sfântă,
zi de vară, cer senin,
când însemn aceste rânduri,
câte-n minte nu-mi mai vin?...
Când cântam cu glas de înger
pe sub bolta de jugaştri,
cu mânuţe-mpreunate
şi cu ochii mici, albaştri,
străbăteam frunzişul verde,
floarea albă ca şi crinii,
şi cântam pe când, din ramuri,
flori ningeau din crengi mălinii,
aninându-se ca roua,
în a mele bucle creţe...
... O! Viaţa ta cea dulce,
tinereţe, tinereţe...

Tinereţe, floarea vieţii,
roi de dulci şi mândre clipe,
tu dai visului putere
şi dai gândului aripe...
Tu m-ai înălţat încetul, sus,
cu mult mai sus de stele...
... Tinereţe, tinereţe,
cuibul versurilor mele...

O, ce dulce şi senină e viaţa tinereţii
Atunci când Stăpân îi este
Domnul morţii şi al vieţii...
Înger sfânt, cu harfă dulce,
care cântă-n mii de feţe,
E viaţa ta senină,
Tinereţe, tinereţe...

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muncitorul însă zise că mai bine ar fi să se ducă cu el în târg să-l dea pe bani, că tot şi-a pierdut el ziua de muncă, şi cu ce va prinde pe dânsul să ia niţel mălai. Toţi găsiră cu cale că aşa este mai bine să facă. Se duse deci cu oul în târg. Se aşeză şi bietul muncitor în rând cu femeile ce vindeau ouă. Umblau oamenii de colo până colo şi cumpărau mereu la ouă; dară la el nici unul nu venea. Se mira cum de nu-l întreabă şi pe dânsul nimenea de oul lui. În cele mai de pe urmă, iacă un neguţător chiabur că vine şi la dânsul.

Petre Ispirescu în Cei trei fraţi împăraţi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rea de plată

Ea vine de la moară;
Şi jos în ulicioară
Punându-şi sacul, iacă
Nu-l poate ridica.
- "Ţi-l duc eu!" - "Cum?" - "Pe plată!"
Iar ea, cuminte fată,
Se şi-nvoieşte-ndată.
De ce-ar şi zice ba?

Eu plec cu sacu-n spate.
La calea jumătate
Cer plata, trei săruturi.
Dar uite, felul ei:
Stă-n drum şi să socoate,
Şi-mi spune câte toate,
Că-s scump, că ea nu poate,
Că prea sunt multe trei!

Cu două se-nvoieşte,
Iar unul mi-l plăteşte,
Cu altul să-mi rămâie
Datoare pe-nserat.
Dar n-am să-l văd cât veacul!
Şi iată-mă, săracul,
Să-i duc o poştie sacul
P-un singur sărutat!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Necunoscuţi

Cad fără şir, necunoscute,
Atâtea lacrimi omeneşti...
O! Câte adâncimi de inimi
Într-însele poţi să citeşti!

Dar lacrimile nu sunt slove
Meşteşugite de tipar,
Şi cartea lor e scrisă-n suflet,.
Şi titlul lor e: În zadar!

Acei ce plâng nu pot, adesea,
Să-şi tălmăcească plânsul lor
Pe note dulci, armonioase,
Pe rime care curg uşor...

Ei nu fac opere de artă
Din plâns, dintr-un suspin profund;
Dar câte operi de durere
În a lor lacrimi nu se-ascund...

Şi când citesc a voastre lacrimi
Poeţi, de visuri abătuţi,
Eu mă gândesc întotdeauna
La cei ce plâng necunoscuţi

poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până la urmă, asta e tot ce îţi rămâne. Un geamantan plin de amintiri. Amintiri frumoase, urâte, triste, vesele, îndrăgostite, trădate, neînţelese, transparente, mii şi mii de amintiri. Întreaga ta avere constă în zâmbete luminoase, nostalgice, resemnate, lacrimi amare de deznădejde sau dulci de fericire, cuvinte, şoapte, căldura altei mâini, adâncurile altei priviri. O viaţă plină de oameni care vin şi pleacă...

Ligia Seman în Portrete din cioburi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!