Floarea albastră
A murit floarea în glastră
Și petalele au căzut la pământ,
Plânge ploaia la fereastă
Și eu n-am niciun gând.
Dor o să-mi fie de floarea cea albastră
Și de parfumlul ei amețitor,
Căci a înflorit odată în glastră
O floare învăluită de taină și amor.
poezie de Vladimir Potlog (12 martie 2013)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Floare carnivoră
Chiar și floarea cea albastră
Umblă azi cu fofârlica:
Miaună mimoza-n glastră...
Și nu îmi găsesc pisica!
epigramă de Valentin David din revista "Cugetul"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Crinul
Ce parfum îmbătător are floarea cea frumoasă,
Care crește în pridvor și vrea să fie de cineva culeasă.
De un om cu inimă bună și suflet blând,
Ca să împletească din ea cunună, ca s-o poarte când e ploaie și când e vânt.
E floarea crinului albă ca luna de pe cer,
E floarea destinului plină de splendoare și mister.
Ce miros îmbătător ai tu, floare de Dumnezeu aleasă,
Ca să răspândești în jurul tău dragoste, amor și să faci viața mai frumoasă.
poezie de Vladimir Potlog (15 iunie 2017)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-a răsărit în suflet dorul...
Mi-a răsărit în suflet dorul
Ca o plăpândă floare-albastră,
Și-ntr-un amurg de seară dulce
A înflorit iubirea noastră, -
Dar tu te-ai îngrijit, iubito,
Mai mult de floare, ca de glastră...
În taina nopților tăcute,
Când clipele se pierd mai greu,
Eu am hrănit cu lacrimi floarea
Ce-ntinerind creștea mereu,
Dar azi chemând uitarea sfântă
Smulg floarea sufletului meu.
poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Andra Iosifan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "Balade vesele si triste. Parodii originale. Migdale amare" de George Topîrceanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar Mi-i dor de Eminescu
Mi-i dor de Eminescu
Și de al lui vers sublim,
Care este ca un soare
De dragoste și lumină plin.
Mi-i dor de floarea albastră,
De luceafarul sfânt.
Dor o să-mi fie de Eminescu
Până la mormânt!
Și după moarte poate ne vom întâlni
Și unul altuia
Versuri frumoase ne vom citi,
Așa cum fac eu în fiecare zi!
Căci, da, poetul a murit,
Dar versul lui v-a trăi până la infinit,
Căci a fost scris
De un suflet care toată viața a iubit!
poezie de Vladimir Potlog (18 mai 2010)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ți-am dăruit un trandafir
Ți-am dăruit un trandafir,
Floarea iubirii și a fericirii,
Tu mi-ai dat buzele tale
Dulci ca de zefir,
Dar asta a rămas doar o amintire.
Ne-am iubit ca doi îngeri coborâți din cer
Cu multă patimă și amor,
Dar dragoastea noastră a rămas un mister
Fără prezent sau viitor.
Dar nu voi uita niciodată clipa când
Ți-am dăruit floarea ta preferată,
Un trandafir de abia înflorit.
poezie de Vladimir Potlog (12 martie 2011)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Liliacul a înflorit
A înflorit liliacul, floarea florilor,
Ea este leacul pentru cei
Care iubesc cu multă
Patimă, dragoste și dor.
Liliacul, frumoasă floare
Care înflorește pe meleagul meu,
El este ca un soare,
Care luminează chipul tău.
Mirosul lui îmbătător
E ca un vânt cald de primăvară.
El e ca un dulce fior
Care îți face viața mai ușoară.
Liliacul din nou a înflorit
Și s-a îmbrăcat în alb,
Parfumul lui s-a răspândit
Peste frumosul meu meleag.
poezie de Vladimir Potlog (2 mai 2019)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Florile
tu când te vei trezi
pe perna ta un cer
senin va albăstri
ca floarea la rever
și va șopti blajin
cu rime- nepereche
că cel mai dulce chin
e floarea la ureche
mereu în așteptare
când alta la fereastră
scăldată-n fast de soare
se va îți din glastră...
poezie de Iurie Osoianu (25 decembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
La icoană (jertfă de mamă pentru copilul bolnav)
Se stinge-n glastră floarea ofilită,
Ușor și-apleacă frunzele-a lor frunte;
Lovește-n geamuri ploaia rătăcită
Și se zdrobește-n fărâmiți mărunte,
Se pierde foșnet surd în bezna deasă...
Un ram uscat privește prin fereastră
Și ce-a văzut? O candelă tânjește...
Ce galbenă-i mușcata cea din glastră!
Ce liniște-n odaie stăpânește!
Ca-ntr-un cavou închis, pe veci uitat...
Și Maica Preacurată blând veghează...
Pe cine, oare-n liniștea de gheață?
O mamă lângă pat îngenunchează
Și lacrimi se preling pe supta-i față.
Ea plânge, plânge-ntruna și se roagă...
Se-nchină-ncet, se roagă; iar se-nchină
Și nu poți ști de-i trează, de durere.
Abia își mișcă buzele-n surdină,
Pentru copilu-i îndurare cere,
Dar mintea-i rătăcită nu mai știe...
.....................................
A vâjâit sălbatic vântu-n noapte
Iar ramul rupt de el izbi-n fereastră;
Afară-n beznă se frământă șoapte,
Tânjește-nmărmurită floarea-n glastră:
Bătrâna strânge-n brațe un jeratic...
poezie clasică de Nicolae Martinescu din revista "Marea noastră" (1929)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
8 Martie
O zi simbol în viața voastră,
Un început de primăvară.
În loc de flori vă pun în glastră,
Un sărut, o floare rară.
Din cer lumina se coboară
Și așterne pe pământ,
Covor de flori de primăvară,
Fără adieri de vânt.
Cer senin vă fie fața,
Zâmbetul măr înflorit.
Mamă, "Bună dimineața!"
Voi sunteți soare răsărit.
Odată cu primăvara
Vise multe să-împliniți!
Copiii vă sunt comoara
Pentru ei, voi să trăiți.
poezie de Dumitru Delcă (martie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
O clipă obosită a căzut
Din geana cerului, o clipă obosită a căzut
Pe floarea de cireș s-a oprit și-o lacrimă a născut.
Timpu-i strivit acum de durere și nu mai are rost
Caută disperat, pe cărări neștiute, adăpost.
E clipa ce moare-n suspine pe altarul de spine
Cu jale plânge spirala timpului ce-i aparține.
Oftând dureros că a trăit doar un moment cu folos,
Privește tăcută un ceremonial fastitios.
Nu plânge clipa ce a murit căci și ea are un sens
În tunelul timpului toate clipele sunt în consens.
O atingere, o geană de cer și-o floare de cireș
Sunt timplul din noi și noi suntem timp în continuu iureș.
poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
A murit poetul (În memoria lui Grigore Vieru)
În miez de noapte,
Venind de departe,
A murit poetul
Pe un drum care ducea spre moarte.
A murit poetul,
Un geniu nepereche.
El s-a dus ceruri,
Să stea de veghe,
Peste neamul lui care atât de mult l-a iubit,
A cărui soartă dură
Cu dânsul a împărțit,
A murit poetul cel mai iubit!
Și toată lumea plânge
Cu lacrimi amare,
Cu lacrimi de sânge,
Căci nu a murit poetul!
A murit un înger...
poezie de Vladimir Potlog (18 ianuarie 2009)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Au fost scrise 7 comentarii până acum.La fereastra ta
La fereastra ta-mi zâmbiră
Toate florile din glastră,
Numai floarea cea mai dulce
A fugit de la fereastră.
epigramă de George Topîrceanu din Antologia epigramei românești (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Au înflorit salcâmii
Au înflorit salcâmii în luna lui mai,
Mirosul lor mă bată.
Și mi-e aduce aminte
Că am fost și eu copil odată.
Au înflorit salcâmii în luna lui mai,
Și viața este mai frumoasă,
Și lumea îmi pare un colț de rai
Când amurgul încet să lasă.
poezie de Vladimir Potlog (20 mai 2015)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Femeia rămâne femeie
Femeia e un simbol a iubirii.
Toți știu, dar mulți nu așa gândesc.
Ea este Eva cea pierdută în amintiri,
Care a fost la începutul neamului omenesc.
Femeia de mică e femeie.
Femeia e femeie când devine mamă,
Femeia rămâne tot femeie
Când e bătrână și plânge în năframă.
Ne este dor de ea când suntem mici,
Ne este dor de ea când creștem mari.
Dar când suntem bătrâni și bolnavi,
Plângem din nou după ea ca niște sugari.
Căci ea este steaua care a răsărit
Pe cerul vieții noastre.
E ca floarea care a înflorit
Sub bolțile albastre.
poezie de Vladimir Potlog (7 martie 2019)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu și tu
Eu sunt cer, tu ești pământul
Tu ești pomul, eu sunt vântul
Ce te leagănă ușor
Șoptind vorbe de amor.
Tu ești muza, eu - poetul,
Eu sunt condeiul, tu - caietul,
Noi doi suntem și speranța,
Și regretul!
Tu ești înger, eu sunt demon,
Tu cu o floare te asemeni
Cu miros amețitor,
Eu sunt suflet, tu ești dor.
poezie de Vladimir Potlog (29 ianuarie 2006)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Inocență pierdută
mi-e dor de mine copilă ingenuă
de jocul cu fluturi printre răzoare
păcat că inocența nu-i perpetuă
dar am rămas vrăjită de soare.
de primăvara încărcată cu miraj
de magnolii fremătând la fereastră
mi-au alungat gerul cu mult curaj
întrupări suave sub zarea albastră.
mi-e dor de mine în sublim voiaj
prin Paradisul magic structura măiastră
când strângeam impresii în bagaj
și nu știam de vreo genă sihastră.
pasărea de vis cu cromatic penaj
mi-a lăsat o pană pe floarea din glastră.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Două mere
Două mere mi-a adus mama în casă,
Erau mari, roșii și frumoase.
Le-a pus pe fereastră
Lângă o floare care înflorește într-o glastră.
Mă uit la ele cu mare bucurie
Și vreau să scriu o mică poezie...
Două mere mi-a adus mama în casă
Și cu ele toamna cea frumoasă.
poezie de Vladimir Potlog (2 octombrie 2017)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dulcea mea copilărie
Dulcea mea copilărie,
Nu te voi uita nicicând,
Tu ești ca o floare pe câmpii,
Eu te voi purta mereu în gând.
Dulcea mea copilărie,
Ce frumoasă tu ai fost,
Eu te chem din nou la mine,
Dar nu are niciun rost.
Căci vremea trece, vremea vine.
Viața e scurtă cum e ea
Și tu te duci de la mine,
Ramâi cu bine, copilăria mea.
poezie de Vladimir Potlog (25 aprilie 2006)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vis efemer
Erai îmbrăcată în negru
Îngerul meu cu chip de gheață,
Erai ca o taină...
Învăluită toată în ceață.
Era într-o zi de toamnă
Și eu eram cam stingher
Când te-am văzut pe tine, frumoasă doamnă,
Visul meu efemer.
poezie de Vladimir Potlog (27 octombrie 2012)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Floare și poezie
Mă iartă, domnișoară, că-ți dăruiesc o floare,
E floarea minunată, cântec și poezie.
Doresc întreaga viață să zburde-n căprioare,
Iar inima să-ți bată valsând o melodie.
Hangiul fericirii să te invite-n taină
La masa cea de piatră sculptată de Brâncuși,
Și să-ți îmbrace visul, mirajul, într-o haină
Când fredonezi minunea în ritmuri de arcuș.
Mă iartă, domnișoară, că-ți dăruiesc o floare!
E poate o dorință venind din veac străbun.
În tine porți mereu grădinile solare,
Iar gândul este paznic pădurilor de-alun.
Și dragostea, vâltoare pe margini de cascadă,
Vibrează în arpegii, note-mplinind iubirea,
Căci pașii tăi și dorul dansează pe-o estradă
Să apere, de stânci, mireselor menirea.
Mă iartă, domnișoară, că-ți dăruiesc o floare,
E floarea cea virgină de dar și poezie.
Acum în versul meu și lacrima dogoare,
Iar clipa cea de taină te naște-n elegie.
poezie de Nicu Petria
Adăugat de Nicu Petria
Comentează! | Votează! | Copiază!