Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Mihai Leonte

MEDITATIE...

Trupul meu e rupt din pământ
De care nu m-am dezlipit niciodată,
Din plante am cules ce e sfânt
Și dragostea mereu curată.

Pământul m-a făcut mai puternic,
Atunci când munceam din greu,
În credință am fost cucernic,
Fiindu-mi alături DUMNEZEU.

Prin pământ am căutat comori,
Pe care le-am adus la lumină,
Având satisfacții, cuprins de fiori,
Când intram sau ieșeam din mină.

Nu m-am lăsat niciodată învins,
Chiar dacă nu mi-a fost ușor,
În jocul vieții eu m-am prins,
Căci oricând viața o ador.

31 decembrie 2003

poezie de
Adăugat de Mihai LeonteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Rodica Nicoleta Ion

Ce suntem

Am promis că voi vorbi
Cu Dumnezeu.
Multe întrebări musteau
În pieptul meu.

Și-n cuvânt și în lumină
M-am născut,
Străin eram, eram stingher,
În Cerul Sfânt.

M-am risipit ca un ecou
În flori de mirt,
M-am înălțat mereu mai sus,
Mai fericit.

Dar n-am aflat în drumul meu,
Oh, n-am aflat,
Adevăratul Dumnezeu
Ce-am căutat.

Lumini ardeau în Cerul Sfânt,
Mângâietor,
Iar eu, un înger pământean,
Plângeam de dor.

Și m-am întors, un pământean
Cu suflet gol...
Suntem pământ, suntem pământ
Neroditor!

În lumea noaastră lacrimi cad
În tina grea,
Chiar dacă-n suflet încă ard
Frânturi de stea.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adina-Cristinela Ghinescu

Ușă deschisă...

Și am lăsat ușor ușa deschisă,
Să poți oricând să te strecori când vrei...
Dorința ta, ți-a fost mereu admisă,
Și când mă ai, să n-ai la tine chei...

Și am lăsat ușor ușa deschisă,
Atunci când te retragi, să te întorci...
Dorința mea, nu mi-a fost permisă,
Din cauze greșite ce invoci.

Și am lăsat ușor ușa deschisă,
Să fii cu mine, la bine și la greu...
Dragostea mea, nu a fost cuprinsă,
De inima-ți rigidă ca și-un leu!...

poezie de din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de Adina-Cristinela GhinescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

M-am născut în Bărăgan

De pe câmpul cu verdeață,
de pe-întinsul Bărăgan,
de mult am plecat în viață.
Viața mi-a fost un roman.

Când am căzut m-am ridicat.
Nu m-am lăsat doborât.
Cât am putut m-am tot luptat.
Privirea n-am coborât.

Ce-am dorit, am împlinit.
Am familie, am casă.
Acuma sunt fericit.
Viața mea este frumoasă.

M-am născut în Bărăgan
și-n Bărăgan am rămas.
Am adunat grâul din lan
și poeziei am dat glas.

Cu ea am pășit în lume
și mi-a fost prieten bun.
Prin ea am avut ce spune
și am devenit tribun.

poezie de (octombrie 2015)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Spovedanie

Bineplăcut să-ți fiu, Sfinte Părinte,
M-am tot luptat,
Căci mă muncea cu silă și fierbinte
Vechiul păcat.

An după an, trăindu-mi suferința,
Nu m-am oprit
Și grea de lacrimi mi-a fost biruința
Necontenit.

Să mă clintesc acuma din lucrare
E-așa ușor.
Dacă nu-l am pe El și nu mă are,-
N-am cer și mor.

De-aceea strig: "Fără de tine, Tată,
În van mai cânt!
N-am fost, nu sunt și n-oi fi niciodată
Decât pământ!

Numai avându-te ca pe o rană
În orice zi,
Cu heruvimii cântători în strană
Pot veșnici!"

poezie de (2018)
Adăugat de Traian VasilcăuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Am făcut o greșeală

Am făcut o greșeală
De neiertat;
Mi-am dat prea multă osteneală...
Răul altor-am răscumpărat.

Am făcut o greșeală
Neînchipuită;
M-am îndrăgostit până la boală...
Din mine-am rupt, m-am rupt, pentr-o iubită.

Am făcut o greșeală
Necalculată;
Am învățat, am făcut, prea multă școală...
Nu știam c-așa-i cariera ratată.

Am făcut o greșeală...
Ce naivitate;
Am crezut că prietenia-i reală...
N-am știut că-i doar o oportunitate.

Am făcut o greșeală
Capitală;
M-am înșelat că dreptatea-i universală
Și m-au furat toți... m-au lăsat cu mâna goală.

Am făcut o greșeală;
Multă sinceritate...
Mi-am făcut din ea credință falsă, ideală
Și-am fost pedepsit la sânge, cu tenacitate.

Am făcut o greșeală...
Și poate multe mii;
M-am dedicat, le-am învelit lumea-n poleială,
Am crezut că ce nasc, este ca mine... Am făcut copii.

Am făcut o greșeală
Ce-mifiori de gheață;
N-am știut să mă reped, s-aleg, s-adun din îmbulzeală...
Am stat la urmă și mi-am irosit, un impotent, (o) viață!

poezie de (26 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Leonte

Mi-a lipsit

Mi-a lipsit al mamei drag alint,
Încă de când am venit pe lume,
Mi-a lipsit și dulcele cuvânt,
Care doar mama ți-l va spune.

Mama mi-a fost stea călăuzitoare,
Chiar de acolo din locul SFÂNT,
Le-a sfătuit pe ursitoare,
Să mă apere pe acest pământ.

După mama n-am plâns niciodată,
Căci sufletul ei a fost cu mine,
În noaptea cea întunecată,
Dar și în zilele foarte senine.

Despre ea voi scrie, nu voi fi tăcut,
Gândindu-mă la chipul ei blând,
Peste orice greutăți am trecut,
Cu ICOANA mamei în gând.

poezie de (21 mai 2003)
Adăugat de Mihai LeonteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Este tot ce nu las pe pământ!

Am trecut printr-o lume de dor
Unde taina iubirii s-a stins.
Este totul doar grabă si zor
Spre un țel... niciodată atins!

Nu mă dor amintiri că le știu,
Nici iubiri nu mă dor, că le-am strâns.
N-am sădit, printre zile, pustiu,
Când necazuri au fost, nu m-am plâns.

N-am avut nici prea mult, nici puțin.
Tot ce Domnul mi-a dat, mi-a ajuns.
Călăuză... doar harul divin,
Pe cărări mult prea greu de pătruns.

Doar iubire-am furat cât am vrut.
Pentru mine e tot ce-i mai sfânt,
E esența plimbării prin lut,
Este tot ce nu las pe pământ.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Leonte

Slavă Ție!

Cred în unul Dumnezeu,
Ca orice om de pe Pământ,
Căci a crede nu e greu
Viața e un lucru sfânt.

Tot ce-i pământesc, frumos,
Te atrage spre păcat,
Care om nu-i păcătos
Și greșit n-a mai călcat?

Pe nimeni n-am umilit
Am făcut și câte-un bine,
Nu știu când am și greșit?
Spuneți voi, Puteri Divine.

Muezini, strigând credință
Prea înaltului Allah,
Călugării cu pocăință
Care doar mătănii fac.

poezie de
Adăugat de Mihai LeonteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ovidiu Vasile

Am spus

Am spus mi-e dor când mi-a fost dor
Și-am spus te rog când am dorit,
Am spus nu vreau și-am vrut să mor,
Atunci când nu m-ai mai iubit.

Am spus că știu când n-am știut
Și-atunci când n-am avut am dat,
Am plâns atunci când m-a durut
Și-am spus nu pot, dar am răbdat.

Am spus că am când n-am avut
Și nu ți-am spus cât te doream,
M-am întristat când te-am pierdut
Și-am spus sunt prost, fiindcă eram.

Am spus că pot când n-am putut
Și că-i ușor când mi-a fost greu,
M-am supărat, dar mi-a trecut
Și-am fost întotdeauna eu.

Am spus mereu ce-aveam de spus
Și-am scris să știi că te iubesc
Și-atuncea când voi fi apus
Și n-o să pot să mai vorbesc.

Doar un cuvânt ammai spun
La modul cel mai serios,
Mi-e drag de tine cea de-acum
Și tot ce-am spus e de prisos.

poezie de din Damen-Tango
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iubirea Ta o cânt -- Isus

Îți cânt Doamne o Isus
Și viața și Ființa
Căci lumină ne-ai adus
Chiar din cerul Tău de sus
Să trăim astăzi credința

Eu te laud te slăvesc
Și ți-aduc Isus onoare
Căci pe Tine te iubesc
Doamne cât o să trăiesc
Și-o să umblu pe picioare

Și iubirea Ta o cânt
Slava Ta de Dumnezeu
Pașii Tăi de pe pământ
Pentru veci al Tău Cuvânt
Căci ești Domn — eu sunt al Tău

Cânt Isus a Ta privire
Ca o flacără de foc
Viața de neprihănire
Ce ne-ai dat-o prin iubire
În Tine să-mi aflu loc

Mersul Tău Isus îl cânt
Și lucrarea Ta Divină
Trecerea pe acest pământ
Căci al Vieții Sfânt Cuvânt
Ne e soare și lumină

Îți cânt Doamne a Ta-ndurare
Și smerenia ți-o cânt
Chiar Isus a Ta plimbare
Când ai fost Doamne pe mare
Însă plin de Duhul Sfânt

Și-ți mai cânt a Ta lucrare
Ce-ai făcut-o pentru noi
Să ne acoperi cu-ndurare
Noi de azi dar fiecare
Să fim toți — de lume goi

Azi blândețea Ta o cânt
Mila Ta de Dumnezeu
Și al Tău Isus Cuvânt
Nouă dat pe acest pământ
Să-ți dăm slavă toți mereu

Îți cânt Doamne stăruința
Cu care Tu ai lucrat
Să ne mântui dar ființa
Cei de azi s-avem credința
Prin Tine — un duh curat

Vrem Isus a Ta lumină
Mâna Ta de Dumnezeu
Pentru veci ca să ne țină
Toți să fim fără de vină
Unde totul — e al Tău

Glorie Isuse Ție
Vreau de-a pururi să îți cânt
A Ta slava-ntreagă fie
În imensa veșnicie
Și în cer și pe pământ
02-11-2021 m.

poezie de (2 noiembrie 2021)
Adăugat de Ioan Daniel BălanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Any Drăgoianu

El nu mi-a spus niciodată

intră
dragostea mea
am lăsat ușa deschisă
acum te poți plimba în voie prin casă
poți să ștergi praful
să uzi florile
să-mi arunci amintirile pe fereastră
el nu mi-a spus niciodată
hai
intră
dragostea mea
plimbă-te în voie printre umbrele vechi
fii cea care ai fost mereu
îmbracă-mă în iluzii
să îmi pot duce
mai departe viața asta
nu
el nu mi-a spus niciodată
intră
intră dragostea mea
am lăsat ușa deschisă
de acum poți să îți prinzi umbra subțire
pe oricare zid
hai
intră
intră dragostea mea
fii tu femeia fără de care sângele meu
nu mai poate să tacă
el nu mi-a spus niciodată nimic
și eu l-am iubit
da
l-am iubit
chiar și așa

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Edgar Lee Masters

Herman Altman

Am mers oare pe urmele Adevărului
Oricare ar fi fost drumurile acestuia,
M-am luat de piept cu întrega lume pentru o cauză
Și-am sprijinit pe cel slab împotriva celui puternic?
Dacă le-am am făcut voi rămâne în amintirea oamenilor,
Așa cum am fost cunoscut în oraș în timpul vieții mele
Și așa cum am fost iubit și urât pe acest pământ;

De aceea nu-mi ridicați monument
Și nici nu-mi sculptați bust,
Astfel, chiar dacă nu voi deveni semizeu,
Realitatea sufletului meu va fi pierdută,
Iar hoții și mincinoșii
Care au fost adversarii mei și care m-au distrus,
Și copii hoților și mincinoșilor,
Nu vor putea afirma în fața statuii mele
Că au fost alături de mine în ziua înfrângerii.

Nu-mi ridicați monument,
Astfel amintirea mea nu va fi pervertită de fii
Minciunii și ai opresiunii.
Voi fi alături de cei care m-au iubit și de copii acestora;
Voi rămâne întotdeauna proprietatea onestă
A acelor pentru care am trăit.

poezie de din epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER – editura CORESI, ediție 2020, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Spoon River Anthology Paperback" de Edgar Lee Masters este disponibilă pentru comandă online la numai 16.99 lei.

Când s-a rupt cea de a șaptea pecete, a fost liniște. Liniște în cer și pe pământ. Odată cu acea liniște a venit și Lumina Sfântă, care a adus mesajul de la Dumnezeu: SUNTEȚI LIBERI!
Ascultând acest mesaj, am cunoscut adevărul despre credință. Și astfel, credința în Dumnezeu a învins.

(23 noiembrie 2022)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Ana Blandiana

Balanța cu un singur talger

Sunt vinovată numai pentru ceea ce n-am făcut.
Păduri tropicale crescute printre coloanele
Unor temple în care nu m-am închinat,
Oceane de frunze
În care nu m-am lăsat îngropată,
Dușmani pe care nu i-am urât,
Săbii pe care am refuzat să le mânui,
Cuvinte pe care n-am învățat să le țip,
Trupuri pe care nu le-am iubit,
Fiare pe care nu le-am ucis,
Fluvii în care nu m-am înecat,
Răsărituri pe care n-am apucat să le văd,
Piscuri pe care n-am apucat să le urc,
Muzee amenajate în corola unor crini
Pe care nu i-am mirosit niciodată!
Toate vor avea dreptul să mă acuze.
Și faptele mele, oricât de bune,
Nu vor reuși să mențină un echilibru
Oricât de instabil,
Pentru că nu între bine și rău
Va fi balanța din urmă,
Ci între a fi fost și a nu fi fost.

poezie de
Adăugat de Doina BumbuțSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Povestiri fantastice" de Ana Blandiana este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -55.00- 41.99 lei.
Mariana Eftimie Kabbout

Nu exist!

Azi m-am pierdut în clipa de apoi
Și m-am temut ca să mai ies din ea
Am vrut doar să m-ascund de pasul tău
Ce-l așteptam mereu
deși nu mă dorea...

Am înțeles ce-am refuzat să cred
C-ai fost făcut doar să împarți durere
Nici de cuvânt nevoie nu aveai
Erau destule ce urlau
în a ta tăcere..

Și m-am ascuns de lumea ce nu știe
De ce curg lacrimi azi din versul meu...
Mi-e sufletul bucata de hârtie
Din care tu ai rupt
fâșii, mereu...

Nici chiar cerneala nu mai e aceeași
Iar mâna-mi nu mai scrie azi, nimic.
Otrava ta mi-a luat de tot puterea,
Când încercam de jos
să mă ridic...

Dar să nu crezi că eu voi fi pierdută
Doar am să plâng puțin și... am să plec.
Nu știu nici când... nici unde, dar voi face
O punte peste lacrimi,
și-am să trec...

Ce milă-mi este când mă uit la tine
Căci ochii tăi nimic chiar nu îmi spun...
Și n-ai să ai nicicând curaj destul
Să mă păstrezi așa
cum eu m-adun...

Ce liniște mă soarbe fără voie
Și tot aleargă prin albastru-mi trist
A fost ce-a fost, sau ce-o fi vrut să fie...
Oricum, ce mai contează?
Nu exist!

poezie de
Adăugat de Mariana Eftimie KabboutSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 3 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Nu știu dacă voi reuși, căci de nenumărate ori m-am apucat de această treabă și de tot atâtea ori m-am lăsat păgubaș. La fel am făcut cam cu tot ce am întreprins în viață: fundamente și ziduri părăsite. Niciodată n-am ajuns la acoperiș, nici măcar până sub viitoarea streașină. Culmea e că tot nu-mi pare rău.

citat celebru din
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dă-mi, Doamne, timp

Sunt supărată, Doamne,
Sunt supărată că ți-ai trimis timpul
Care mi-a intrat în grații
Și eu l-am crezut
Că-i cinstit, că nu fură
Că lui nu-i trebuie nimic
Și i-am încredințat, Doamne,
Clipe, zile, nopți, dimineți
Coarda cu capetele colorate în roz
Fundițele din panglică albă înnodate de mama
Și chiar șotronul zgârâiat cu cărămida
Prin clasa a treia
Pe pământul reavăn din curtea școlii.
Eu de bună credință m-am învoit
Am plecat să îmi văd de ale mele
Dar nu înainte de a-l asigura
Că îl voi răsplăti.

Și da, m-am întors,
Dar a dispărut șotronul
Vântul mi-a șoptit că l-a șters timpul
Dar pe cine să mai trag la răspundere
Când din cel pe care l-am lăsat
Nu am mai găsit decât o epavă
Un sfrijit gârbovit și surd
Către cine și cui să strig
"Că timpul meu nu mai are timp"
Șieu simt că mai am puterea
Să râd, să plâng,
Ba chiar să zgârâi un alt șotron
Pe obrazul aceluiași pământ.

Mă fac una și aceeași cu cărămida
Pe care-o strâng, și-o strâng
Până se transformă în lutul
Din care m-am născut
Coarda se închide într-un cerc
Acel zero infinit din care m-am întrupat și m-am născut.

poezie de (iulie 2023)
Adăugat de Daniela VîlceanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Isus și Tatăl Sfânt

Nimeni n-a fost pe pământ
Despre Tatăl să suțină
Că vrea omu-n cerul sfânt
Și-l vrea pururi o lumină

Nimeni altu n-a descris
Viața sfântă și iubirea
Ca Mesia cel promis
Să ofere mântuirea

Și nimeni nu a mai fost
Pe Dumnezeu să-l arate
Viață dându-i — scop și rost
Inimii — încătușate

Nimenea de pe pământ
Pe Tatăl nu l-a descris
Ca al Vieții viu Cuvânt
Ce ne duce-n Paradis

Nici chiar Moise n-a putut
Pe Dumnezeu să-l arate
Cum Hristosl a făcut
Cu privirile curate

Moise a fost rob credincios
Dar Hristos e Fiul Sfânt
Al Tatălui Glorios
Ce dă viață pe pământ

De aceea El menirea
A avut-o să-l arate
Pe Tatăl ce e Iubirea
Sensul vieții adevărate


El pe Tatăl l-a descris
Ca având toată puterea
Să ne ofere-n Paradis
Dragostea și înfierea

Numai Mesia Hristos
L-a descris pe Tatăl Sfânt
Dumnezeu Sfânt Glorios
Ce iubește omul frânt

Că iubește și dă viață
Omului cel păcătos
Și spre Sine îl înalță
Și-l îmbracă așa frumos

Însă-i cere ascultare
Și supunere mereu
Să-i ofere-n veci iertare
Tatăl Sfânt și Dumnezeu

Mesia cel Scump Isus
Ne-a spus că Tatăl e milă
Și ne vrea în ceruri sus
Ființa noastră cea fragilă

Domnul Isus ne-a-nvățat
Tatăl Sfânt că ne iubește
Și vrea omul sfânt — curat
Viața ce nu-și risipește

Ci se-ncrede-n Dumnezeu
Căcutând doar sfințenia
Ca să fie-un — fiu al Său
Moștenind împărăția

Tatăl este milă sfântă
Dar și-un foc mistuitor
Ce vrea omu care-i cântă
Curat și biruitor

Ce vrea omul prin credință
Să trăiască aici frumos
Prin Cuvânt și-n biruiță
Ascultând doar de Hristos

Căci Hristos e îndurarea
Jertfa Sfântă din Calvar
Ce ne oferă-n veci iertarea
Și viața sfântă-n dar
08 martie 2019 mănștur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel BălanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Locul meu

Mai demult
Mi-am căutat locul într-o casă, pe pământ,
Dar nu l-am găsit.
După,
L-am căutat în aer
Și tot nu l-am găsit.
Când am văzut că nici în aer nu e
L-am căutat în apă
Și, nici acolo nu era.
În vis, m-am uitat până și în adâncul pământului,
Dar, deja, mă obișnuisem
nu fie acolo unde îl caut
Și, așteptarea mi s-a împlinit
Căci, nici în pământ nu era.
Și, când, într-un târziu, obosit,
M-am oprit din căutat,
L-am găsit!
Era unde eram și eu.

poezie de din Doar trăiri. Versuri (2019)
Adăugat de Adrian MoroșanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Aurora Luchian

Un Rai mereu în renovare...

Ciuntit mi-e visul fără tine, când tonul tău de mandolină
M-a descântat pe o corolă în nopțile cu lună plină,
Mi-a dăruit din constelații, luciri și taine neștiute,
Și m-a sculptat în basm naiv prin valsul frunzelor pierdute.

Ce nor mi-ai fost de urlă viața când epilogul poartă vina
a lăsat înspre finaluri ca viclenia să ia cina?
Din ce bujor mi-ai dat parfumul ce-a răspândit în jur frivol
De nu m-am bucurat căci roua l-a sărutat lăsându-l gol?

Când rațiunea, - ah! lucida - mă prevenea: "Amoru-i iadul,
Ce te aruncă-n vâlvătaie iar dracu-ți este camaradul..."
M-am tulburat ca toamna iernii și am răspuns cu ignorare,
Și m-am întors spre Raiul meu, un Rai mereu în renovare...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook