La Luvru

Ce de popor în templul artei sfinte!...
Sub aste bolţi de veacuri consacrate
Mii de străini din ţări îndepărtate
Trec rătăciţi... Dar să luăm aminte...

Abia-ndrăznim să trecem înainte:
Eterne forme-n marmură-ngheţate,
Vechi pânze rupte din eternitate
Vădesc ce-nalţă omeneasca minte...

E-o lume-n veci de veci nepieritoare,
Comori pe care Cronos nu le-nghite:
Un Rafael, un Rubens, un Murillo...

În fund, senina Venus de la Milo...
— Dar ce te-ntorci şi nu m-asculţi, iubite?...
— Ce ochi albaştri! Cum o cheamă oare?

poezie celebră de Şt.O. Iosif din Credinţe (1903)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stăpân...

Stăpân eram pe trei hectare
De timp liber cuvenit...
Ce-a zburat de sub picioare
În clipita aceia în care
Vestea rea a survenit
Şi mă întreb iar de ce oare
Doamne n-Ai intervenit...

Mă linişteşte o cântare
Şi-un Chip se dăltuie în minte,
Un Chip zdrobit de apăsare,
Ce-mi spune tot, fără cuvinte...
E-o dragoste nespus de mare
Cu forma voii Sale sfinte
Încoronând orice încercare...

Privirea Ta e veşnic trează,
Slăvit să fii în veci Părinte!
Şi mâna Ta în veci lucrează
În scopuri nepătruns de sfinte,
Ce-adesea, greu ne întristează
Dar pentru veci pun înainte
O slavă ce ne încununează...

poezie de Ioan Hapca din Versuri din vicisitudinile vieţii, diverse
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perenitate

Neamuri vechi de migratori
Ne-au lăsat în Deal comori,
Dar vestit e-n veci de veci
Aurul lichid din beci!

epigramă de Eugen Pop din Festivalul "Cât e Buzăul de mare", Ediţia X-a, Tema: Tezaurele de la Pietroasele (9 mai 2009)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Venus din Milo

După bust şi-anatomie,
Venus a-nceput să-mi placă.
Dar, cum n-are lenjerie,
Ca nevastă-i cam săracă.

epigramă de Mihai Danielescu din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne plouă, iubite

Plouă, iubite, ne plouă amar pe file pătate, pe filele rupte, mai avem doar coperţi din întregul jurnal...
Plouă aici şi plouă oriunde... am fugi, am zbura, mă tem că nu ne vom putea ascunde de ploi, de ură, blestem... ne plouă, iubite, în inimi şi-n carte... scrisă ieri dar citită de veacuri, plouată şi ea înainte de moarte, umpluse cu lacrimi o mie de lacuri. Ne plouă, iubite, cu nebuni şi cu regi, inundat mi-e castelul
şi mă rog în zadar, căci tot ce ei leagă, tu cum să dezlegi?...
Ne plouă, iubite... ecou dintr-un nor ne spune-o poveste de seară; îmi plouă pe umeri, pe stele, pe dor,
în ochi îmi suspină o Lună amară...
Ne plouă în suflet şi în calendar, ne plouă cu clipe şi viaţa ne trece, îmi plouă, iubite,

pe vers şi pe NOI...
mi-e toamnă, mi-e negru şi rece...
Ne plouă, iubite, pe ploi...

poezie de Adriana Szabo
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prefer să creez aceste sculpturi şi să greşesc; decât să nu greşesc şi să recreez pe Venus din Milo - căci Venus din Milo a mai fost creată odată şi este, vai, insuportabil de bătrână.

citat celebru din Constantin Brâncuşi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mintea ta

Mintea ta-i transcendentală
De-o valoare necuprinsă,
Dar partea fundamentală
Nu-i deloc, deloc cuprinsă
În socoteala ta mintală,
Ce-n Eden a fost învinsă...

Mintea ta depinde în sine
De Esenţa existenţei
Care te-a creat pe tine.
Şi tot spectrul frumuseţei
Este aici şi de-aici vine
Să-ţi dea mugurii Esenţei.

Îţi predai întreaga minte
Minţii din veci Creatoare
Şi de aicea înainte
Devine conlucrătoare
Celor mai măreţe ţinte
De viaţă dătătoare,

De splendoare şi lumină
Din Lumina veşniciei
Ce din veci în veci culmină
Pe-un enorm al bucuriei
Ce deplin ţi se destină
Să fii rodul Măreţiei!

poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Reflexii
Adăugat de Dani Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din veci de veci el e poetul nostru

Istoria, strivind în dinţi decenii
Şi veacuri, strânse-n tainiţa cetăţii,
Îl trece pe Ovidiu prin milenii,
Cu stihurile-i, dar posterităţii.

Ţinut în braţe de-a iubirii muză,
Poetul, surghiunit pe plaiul getic,
Pieirea în necunoscut refuză,
Întruchipând cântările-i frenetic.

La Pontul Euxin trăi-nceputul,
Ce soarta îl împarte cu-ndrăzneţii.
Puzderii de poeme i-au fost scutul,
Ce-i alinau durerea injusteţii.

Şi nu mă mir de-i ţărmul Mării Negre
Însingurat şi trist precum poetul,
Îndepărtat pentru păreri integre,
Când dragostei i-a desluşit secretul.

Pentru-adevărul ce-a grăit din rostru
L-au alungat, şi după legi nescrise,
Din veci de veci el e poetul nostru,
Ce pe acest meleag nou drum croise.

Istoria strivind în dinţi decenii
Şi veacuri, strânse-n tainiţa cetăţii,
Îl trece pe Ovidiu prin milenii,
Cu stihurile-i, dar posterităţii.

poezie de Mihaela Banu din In volumul Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unei iubite cu ochi albaştri

Văd în ochii tăi de-azur
O imensă mare.
Deci, de mâine îmi procur
Colac de salvare!

epigramă de Ion Butulescu
Adăugat de Virgil Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubite ne cheamă marea

Iubite ne cheamă marea,
Să ne plimbăm pe malul ei
Şi ţinându-ne de mână tu să-mi spui,
Că sunt cea mai frumoasă dintre femei.

Iubite ne cheamă marea,
Să ne aruncăm în valurile ei
Şi să zburăm pe aripele dragostei!
Iubite ne cheamă marea,
Cu un glas frumos şi blând.
Care pare că vine din misteriosul ei adânc!

Iubite marea ne cheamă,
Când soarele e sus pe cer.
Şi parcă ne îndeamnă,
Să descoperim al dragostei mister.

poezie de Vladimir Potlog (24 ianuarie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubite ne cheamă marea

Iubite, ne cheamă marea,
Să ne plimbăm pe malul ei
Şi ţinându-ne de mână tu să-mi spui,
Că sunt cea mai frumoasă dintre femei.

Iubite, ne cheamă marea,
Să ne aruncăm în valurile ei
Şi să zburăm pe aripile dragostei!
Iubite, ne cheamă marea,
Cu un glas frumos şi blând.
Care pare că vine din misteriosul ei adânc!

Iubite, marea ne cheamă,
Când soarele e sus pe cer.
Şi parcă ne îndeamnă,
Să descoperim al dragostei mister.

poezie de Vladimir Potlog (24 ianuarie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântă-n coruri mii şi mii

Cântă-n coruri mii şi mii
Îngeri drăgălaşi,
Cântă marea bucurie
Către păstoraşi.
Dorul vi s-a împlinit,
Cel de veacuri prorocit
Pe-ale noastre plaiuri,
Astăzi s-a ivit.

Într-o iesle, într-un grajd
Voi îl veţi afla,
Prunc plăpând, nespus de dulce
Voi veţi adora.
Pe Maria-o veţi vedea
Cum îi râde inima,
Cu Iosif ea îl adoră
Lângă ieslea sa.

Păstoraşii n-au comori
Pruncului să-I dea,
Însă-i fac un dar mai mare,
Îi dau inima.
Pruncul râde fericit
Bucuros de ce-a primit,
Ei se-ntorc voioşi la turme
Şi la păstorit.

S-o rugăm pe Maica Sa
Voie să ne dea,
Să-L luăm şi noi în braţe
Şi-L vom dezmierda.
Nani, nani, prunc bălai,
Tu de-acum la noi să stai;
Inimile noastre-ţi fie
Colţişor de rai.

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parastas pentru iubirea care a murit

Sa-i facem parastas cum se cuvine
Iubirii noastre care a murit,
In apogeul ei nelamurit,
Mai lacrimand, de tine si de mine.

S-o asezam la locul de verdeata,
In care se ducea, pe cand traia,
Din cand in cand, sa trecem pe la ea,
Considerand ca inca e in viata.

Aici, acum, s-a stins iubirea noastra,
Si moarta va ramane-n veci de veci,
Te vad si-acum, parca stiind ca pleci,
Cu mana fluturand la o fereastra.

Dar hai sa dam groparilor oferte
Si sa-l rugam pe D-zeu s-o ierte.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parastas pentru iubirea care a murit

Sa-i facem parastas cum se cuvine
Iubirii noastre care a murit,
In apogeul ei nelamurit,
Mai lacrimand,de tine si de mine.

S-o asezam la locul de verdeata,
In care se ducea,pe cand traia,
Din cand in cand,sa trecem pe la ea,
Considerand ca inca e in viata.

Aici,acum,s-a stins iubirea noastra,
Si moarta va ramane-n veci de veci,
Te vad si-acum,parca stiind ca pleci,
Cu mana fluturand la o fereastra.

Dar hai sa dam groparilor oferte
Si sa-l rugam pe D-zeu s-o ierte.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de IngridM
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câţi pictori de azi vor ajunge de talia lui Apelles, Bellini, Botticelli, Caravaggio, Correggio, Dali, David, El Greco, Gauguin, Ghirlandaio, Giorgione, Goya, Ingres, Le Brun, Leonardo da Vinci, Michelangelo, Monet, Murillo, Pellegrini, Perugino, Picasso, Poussin, Rafael, Rembrandt, Renoir, Rubens, Signorelli, Tiepolo, Tintoretto, Van Gogh, Vasari, Velazquez, Veronese? Şi totuşi, merită să-ncerce.

aforism de George Budoi din Arta şi artiştii în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (12 mai 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eterna pace

Viaţa noastră e viaţa spumei
Şi totuşi, de-ar seca din fundu-i marea,
O altă mare-ar face lacrimi lumei.

Precum uitarea-i a durerii moarte
Astfel şi moartea e uitarea vieţii
Spre-a răsăsri din nou la altă soarte.

Da, e-o dorinţă mare, fără nume,
Pe care-n tot adâncul o cuprinde
Bătrânul haos, născător de lume.

Atâtea lumi care rotesc în haos
Cu zborul lor măsurător de vreme,
În veci pe cale, neaflând repaos.

Astfel tot trec, ca şi un roi ce trece,
Şi-n a lor fugă fierb şi se-nfierbântă,
Plutind în veci prin universul rece.

Astfel e timpul, care lung străbate
Prin mii de veacuri, stăpânind în silă,
Născând şi ucizând în lume toate.

Astfel e spaţiul fără fund şi fine,
Iar din încrucişarea - amundurora,
Născând mişcare, s-au născut lumine.

Căci timpu-i tatăl, iar genunea-i muma,
Iar fiul e mişcarea, e amorul,
E foc aprins ce arde pân-acuma.

Astfel rotind se-nvârt în jur de soare,
Pe când el însuşi cu ele împreună
O altă clină-n veci o să coboare.

Din trei mişcări mişcarea lor se-adună,
Cu toţi în jos, toţi împrejur de sine,
Toţi împrejurul altor fac cunună.

Şi-astfel din noapte s-a-nchegat lumine,
Căci prin mişcare s-au aprins cu toate,
Prin neodihnă ceru-ntreg se ţine.

Şi cine ştii când ceasul lor va bate
Şi cele trei inele s-or desface
Din a mişcării sfântă trinitate.

Şi peste toţi s-o-ntinde – eterna pace.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1882)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Capella fuge de noi cu o iuţeală de 32 de kilometri pe secundă, dar vor trece mii de ani şi tot nu se va observa o mare schimbare în strălucirea ei. Peste sute de veacuri însă, poate că omenirea pământească va constata că această frumoasă stea şi-a micşorat lumina şi va putea astfel să controleze cele spuse cu zeci de mii de ani mai înainte. Dar peste zeci de mii de ani aspectul cerului va fi mult schimbat şi multe presupuneri de azi vor fi atunci adevăruri eterne.

Marta Evans Martin în revista "Orion"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Biserica copilăriei

Zidirea din vârful de coastă,
Acolo-i biserica noastră,
Loc-ritul de joacă a credinţă
De copilul ce- am fost, pocăinţă...

Îi revăd ziduri groase, cu bolţi,
Sfinţi de fum, cruci de piatră cu morţi...
Am imagini din ei încrustate
Pe vecia-mi... înspre maturitate.

Duminici am trecut, tot pe rând
Cu respect de prezenţă... crezând.
Îs al bunicii pioase-lăstar...
Eu eram, băieţandrul de-altar.

Văd pe preot, bătrân, de când este,
Din tărâm de la Prut... ce e peste...
Din Soroca cu vorbă moldavă;
Îl port în suflet, în minte... mi-e slavă.

Mirosea de anafură, a mir...
Vin din rugi- îi licăreau în potir-
Ochii calzi şi bărbiţă de sur;
Drag mi-era, nu-i plecam din-mprejur.

Din pănuşi de porumb împleteam;
Ştergător de picioare făceam...
Tata-mi bun, meşterea fund de lemn
La anafură... şi ulcea la undelemn.

Nu e-n veci, altă noapte frumoasă
Cum de Paşti, când fugeam de acasă
Cu fior mă încântam în corale
Lui Iisus îi stăteam, blând în poale.

N-am să uit de "Hristos a înviat"
Când râdeam, sau plângeam cu păcat,
Necrezând adevărul din cânt;
Doar acum, când am gând de mormânt.

Oare zidul biserici-mi, sfânt
Poate fi un loc de veci la Pământ...
Unde sfinţi să ia în schimb păcătoşi;
Întrupându-i eterni... credincioşi?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seducţie

Să nu mă laşi, iubito, să trec spre alt hotar
Să nu-mi pierd judecata şi să ajung hoinar
Eşti mai presus de mine, eşti odă şi mister
Ispita mea din lume, la care încă sper.

Lucirea din privire ce ţi-o zăresc mereu
Mă face să-mi pierd capul, dar şi sufletul meu.
Cum să fac oare să mi te scot din minte
Şi gândul păcătos să nu te mai alinte?

Cum să adorm în noapte şi visele lumeşti
Să le preschimb în şoapte şi adieri cereşti?
Să văd mereu în tine crăiasă îngerească,
Nicicum să te transformi in patimă drăcească.

Să te iubesc curat, cum trebuie să fie,
Să fii în trupul meu doar ca filosofie
Şi să zburăm spre cer, ţinându-ne de mână
În Rai, dacă se poate, să-mi fii pe veci stăpână.

poezie de Aurora Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 31

Sufletul tău, iubit e cu tăria
Mai multor inimi ce poate-au murit
Şi-n el Iubirea-aduce bucuria
Unor prietenii ce s-au sfârşit.
Căci câte lacrimi sfinte şi supuse
Nu mi-a furat din ochi iubirea dragă,
Ca un profit pe sufletele duse,
Dar ce-am salvat, în tine-acum se bagă!
Tu eşti mormântul moartelor iubiri
Plin de trofee de iubite reci
Care-au lăsat ce-i bun, ca tu s-admiri
Şi să profiţi de ce-au avut pe veci.

Căci chipul lor iubit îl văd în tine,
Iar tu mă ai acum întreg pe mine.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum

Drag prieten care cânţi
vesel în credinţă,
fii prieten cu Isus
şi la suferinţă!
Dacă-n ceasul de temut,
vrei să fii la dreapta,
când Isus dă iar tribut,
mângâie-L cu fapta.

Dă-i acum din pâinea ta
foamea să-Şi destrame;
căci în cer în veci de veci
nu-I va mai fi foame!

Dă-I acum să bea din vas,
când e ars ce vrejul;
căci în veci de veci în cer
nu mai ai prilejul!

Dă-I acum haina ta
cât îi rupt veşmântul;
căci în cer nu-I va mai fi frig,
nu-L va bate vântul.

Dă-I acum când e bolnav
grija-nduioşată;
căci bolnav nu va mai fi
Domnul niciodată.

Ia-L în casa ta acum,
să-L aline somnul.
Azi e un sărac în drum,
dar în el e Domnul!

Azi Isus e-n mii de fraţi.
Azi îţi vrea El fapta.
Mâine toţi vom fi chemaţi.
Tu vei fi la dreapta!

Şi un glas, peste genuni,
va striga spre stele:
"Îl cunosc şi din ani buni;
şi din zile grele!"

Iată, anii trec, s-au dus.
Zilele-s ca spuma.
Fii prieten cu Isus,
nu uita, ACUMA!

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!