Mincinosul

Întorcându-se din călătorie
Un boiernaş odată, sau poate şi boier mare,
Au ieşit cu un amic sara la câmp spre primblare
Şi au început a spune cu fală şi cu mândrie
Multe minciuni mari şi mici, de cele ce-ar fi văzut.
Dar, în sfârşit, au strigat:
"Lucru ce am văzut eu nu poate fi de crezut
Că voi mai vedea în viaţă,
Mai ales în ţara voastră, unde este când prea cald,
Iar alteori lângă sobă de frig nasul îţi îngheaţă;
Alteori soarele piere, alteori arde şi frige.
Iar acolo unde am fost eu,
Îi mai frumos decât în rai.
Oh, fraţilor, ce trai!
Oh, cât sufletul meu plânge
Şi cât îmi pare de rău
Că am venit pe aice!
În sfârşit, n-am ce mai zice,
Decât îţi spun că nici ştii acolo când este noapte,
Şi anul întreg petreci frumos ca luna lui mai,
Iar să sameni sau să ari nici trebuinţă nu ai,
Căci toate cresc de la sine, gata de mâncat şi coapte,
Precum, de pildă, la Roma am văzut un castravete
Într-o grădină sub un perete,
Care, să nu spun minciuni, era mare cât un munte"...
"Apoi curios îţi pare, atunci celălalt i-au zis,
Când pământul este plin de aceste minuni multe;
Precum şi eu înadins
Îţi voi arăta acum o minune mai ciudată,
Şi cred că un aşa lucru tu n-ai văzut altădată.
Vezi tu peste acea gârlă podeţul acel înalt,
Pe care avem să trecem? Deci măcar că este prost,
Însă este minunat,
Căci la noi, în ţara noastră, orice mincinos au fost,
Vrând ca să treacă pe dânsul, n-au ajuns la jumătate,
Şi podul s-au prăbuşit de la sine;
Iar acel ce minciuni nu spune,
Şi în caretă să treacă poate"...
"Dar gârla adâncă este?"
"Oamenii zic că fund n-are.
Deci, iubite călător, în lume sunt minuni multe,
Ca aceste,
Măcar că tu ai văzut castravete cât un munte"...
"Ca muntele să nu fie, însă cât o casă mare."
"Şi cât casa nu se poate,
Însă orişicum să fie,
Dar tot, mi se pare mie,
Podul mai curios este decât minunile toate,
Căci el nu poate să ţie nicidecum pe mincinoşi,
Precum în vara aceasta de pe dânsul au căzut
Doi călători lăudoşi:
Apoi aceasta îi mai de crezut
Decât că pepenii Romei sunt mai mari decât la noi."
"Oh, să mă ierţi, frăţioare, dar, zău, tu nu ştii ce zici,
Căci tu nu ştii că la Roma casele sunt aşa mici,
Că abia pot să încapă în ele un om, sau doi?"
"Fie, însă iată podul, dar eu cu tine nu trec,
Căci pentru un castravete eu nu vreau ca să m-înec."
Atunci călătorul zise: "Şi eu mă unesc cu tine,
Să trecem prin vad mai bine..."

Judecaţi câtă ruşine
Pate omul mincinos;
Deci, oare, nu-i mai frumos
Să vorbim puţin şi bine?

fabulă de I.A. Krîlov, traducere de Constantin Stamati
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacey: Chiar cred că seara asta a fost destul de reuşită.
Joey: Da. Destul de reuşită. Perfectă. A fost... a fost o seară perfectă. Pace? Nu pot face asta.
Pacey: Ce anume?
Joey: Chiar şi atunci când totul este perfect, am impresia că nu e bine să am o relaţie cu tine şi îmi pare rău. Seara asta a fost drăguţă şi distractivă, iar tu ai devenit acest bărbat extraordinar, dar nu... Îmi pare rău. Dar nu simt nimic. Şi nu-ţi pot face asta ţie.
Pacey: Bine. Joey. Stai puţin.
Joey: Nu, Pace. E adevărat şi îmi pare rău.
Pacey: Şi ce?! Te temi. Nu-i aşa? Te temi. Şi eu la fel, crede-mă. Şi eu mă tem pentru că nu ştiu încotro ne îndreptăm. Adică eu cred că ar putea duce oriunde. Ar putea fi şansa noastră.
Joey: Nu o să fie.
Pacey: De unde ştii tu asta? Serios acum. Săptămâna trecută erai cu totul de acord şi acum îmi spui că relaţia dintre noi nu ar putea fi niciodată una reuşită. Nu ai de unde să ştii asta, Joey.
Joey: Şi îmi pare rău. Ştiu că e îngrozitor ce îţi spun eu acum.
Pacey: Dar cum? Cum poţi tu să ştii? Şi când ai luat decizia asta? În seara asta? Am crezut că seara asta a fost reuşită.
Joey: A fost. A fost perfectă.
Pacey: Şi atunci? Şi nu-mi spune că nu eşti speriată pentru că ştiu că eşti. Te ştiu de prea mult timp şi te-am văzut dând la o parte foarte multe lucruri bune ca să te las să faci asta şi cu mine acum. Ai fost mereu cel mai frumos lucru din universul meu. Şi sentimentele mele pentru tine mi-au demonstrat că pot fi o pesoană mai bună. Şi acele sentimente erau mai puternice şi mai înţelepte şi mai stăruitoare şi mai curajoase decât orice altceva legat de mine.
Joey: Pacey, opreşte-te.
Pacey: Jo...
Joey: Pacey!
Pacey: Când mă temeam de orice, nu mi-a fost teamă să te iubesc şi te-aş putea iubi din nou. Îţi spun since, asta ar putea...
Joey: Pacey, nu. Opreşte-te! S-a întors Eddie. Îmi pare rău. S-a întors aseară. A venit la bar şi...
Pacey: Ah. Bine.
Joey: Îmi pare rău...(Pacey pleacă.)

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu poate ştii calea pe care tu să o urmezi. Şi e normal să fie aşa. Pentru că tu porţi responsabilitatea bunelor şi relelor, a roadelor bogate sau a pierderilor şi suferinţelor de pe calea ta, deci decizia îţi aparţine. Încearcă să experimentezi tot ce poţi şi vezi cum te simţi. Busola ta interioară îţi va spune când e ceva ce îţi place şi vrei mai mult sau când îţi displace şi nu mai vrei să ai parte de acel lucru. Astfel, aduni indicii ca şi un detectiv şi le tot pui cap la cap până când întregul puzzle este gata. Deci trăieşte-ţi viaţa – intens! Cu cât mai intens, cu atât mai repede dobândeşti putere de discernământ. Şi cu cât ai mai repede putere de discernământ vei ştii ce e bine şi rău pentru tine, care e adevărul tău, realitatea ta şi calea ta.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povaţă

Dac-al tău suflet e inexpugnabil,
Înconjurat c-un meterez solid,
Nimeni din lume nu va fi capabil
Să năruiască acest trainic zid.

Însă atunci când te ascunzi de viaţă
Îţi pare totul searbăd şi anost
Mai bine ascultă acum a mea povaţă
Şi fii din nou aşa precum ai fost.

Şi spun aceste lucruri cu emfază
Şi fără niciun fel de gând perfid
Poate rostirea mea te epatează,
Sau poate crezi că vreau să te desfid.

Deşi, în sinea ta, tu îţi dai seama
Că-mi este greu să fiu exhaustiv,
Şi că de-aceea, doar îmi exprim teama,
Că te-ai însingurat fără motiv.

Eu ştiu ce zic, nu sunt elucubraţii,
Căci viaţa are ritmul trepidant,
Şi ea ne scoate-n cale noi tentaţii,
Iar cursul ei este mirobolant.

Ascultă-mă, nu mai fi abătută
Căci nu eşti nicidecum năpăstuită
Şi nu uita zicala cunoscută,
Că viaţa trebuie din plin trăită.

poezie de Octavian Cocoş (6 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

La noi...

La noi se poate întâmpla orice
Şi din spital încept belelele.
Cât ai clipi, sistemul sanitar
Adaugă o lege an de an.
Aici nu-s legi, e-ontreagă tavetură
Se minte şi... decât se dă din gură...
Poveştile de adormit sugari,
Făcute însă pentru oameni mari.
De pildă, dacă ai asigurare
E fix acelaşi lucru mi se pare
Ca şi atunci când faci pe bani ceva...
Deci, tu, asigurat, nu te stresa!
La telefon se spune: programare
Faci după-ntâi! Dar asta-i legea, Doamne?!
Căci de m-am dus după cuvântul dat
Că m-au prostit frumos, am constatat.
Alergi ca prostul dup-o programare
Şi mortu-şi trage ultima suflare.
Mai mult, spre-a contata decesul îl consulţi,
‘L-întrebi de taxe şi de bani mărunţi,
Apoi îţi dă verdictul. E normal!
......................................................................
Cu popa-ţi dai examenul final...
Examenul de dizertaţie, deci...
Altfel, ca mort, nu vei putea să treci.
Dar să revin la legea din spitale:
La morgă, mortu-i mort precum se pare.
Rămâne confirmarea, căci se vede
Că în pezent, mai nimeni nu mai crede.
E mortul, mort cumva de-o săptămână,
Dar tot ma mişcă un picior, o mână...
Deci na-ţi-o dreasă, să ţi-o frâng apoi,
Căci lumea asta e un car cu boi.
POFTIŢI VĂ ROG LA MORGĂ! Constataţi
Cu ce-aţi putea să vă mai confruntaţi.
Mortul îşi cere dreptul la-ngropare,
Noi ne luptăm aici, în continuare...
La crematoriu-i cald şi zăpuşeală...
Să mergi acolo, nu-i mare scofală!
Trataţi-vă ad-hoc cu un pamflet!
Eu zic că-i lucrul cel mai înţelept...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu a acordat o atenţie prea mare individului, şi aceasta este cauza fundamentală a tuturor problemelor. Însă datorită faptului că individul pare atât de mic şi societatea atât de mare, oamenii au impresia că societatea poate fi schimbată, după care individul se va schimba la rândul lui. Dar lucrurile nu stau deloc aşa, căci "societatea" nu este altceva decât un cuvânt; există numai indivizi, nu există societate. Societatea nu are suflet, în cadrul ei nu se poate produce nicio transformare. Schimbarea este posibilă numai în cazul individului, indiferent cât de mică ar fi aceasta. Şi odată ce învăţaţi cum să schimbaţi individul, acest lucru poate fi apoi aplicat asupra tuturor indivizilor, de pretutindeni. Eu cred că într-o bună zi vom avea o societate care să fie în deplină armonie, care să fie mult mai bună decât toate ideile pe care creatorii de utopii le-au produs de mii de ani. Realitatea va fi cu mult mai frumoasă.

Osho în Viaţa este aici şi acum
Adăugat de Andreea Trifu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este mai uşor să înlături pasiunile tulburătoare decât să le stăpâneşti. E mult mai la îndemână să le respingi de la început decât să le domoleşti, odată ce s-au abătut asupra ta. Căci, în clipa când ajung să pună stăpânire pe cineva, pasiunile sunt mai puternice decât cel care-şi închipuie că le conduce şi nu vor putea fi cu nici un chip îndepărtate sau diminuate. Şi-apoi, chiar raţiunea, care ar trebui să le înfrâneze, este puternică numai atâta timp cât se ţine departe de pasiuni;dacă s-a amestecat însă cu ele, raţiunea nu le mai poate înfrânge, căci odată aţâţată şi stârnită, mintea se va supune celui care îi porunceşte. Dacă la început putem să înfrânăm unele pasiuni, mai târziu ele ne supun cu forţa şi ne împing înainte. Omul care se prăbuşeşte în prăpastie nu mai ştie de sine şi nici n-are cum să se împotrivească sau să întârzie căderea, prăbuşirea îndepărtând orice hotărâre sau părere de rău, iar el nu se mai poate opri să nu ajungă acolo, unde de fapt n-ar fi trebuit să pornească. Tot aşa sufletul, dacă e cuprins de mânie, de dragoste sau de alte pasiuni, nu i se mai îngăduie să-şi înfrâneze pornirea;va trebui să se prăbuşească cu toată greutatea până în fundul prăpastiei, mânat de natura viciilor.

Seneca în Dialoguri
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raspuns final?

Privind aceeaşi stea ce mă inspiră
O vorbă-am vrut ca să îţi spun,
Răspunsul tău mă cam intrigă
Nu pot să înţeleg, nu ştiu.

Să fi grăit tu oare adevărul?
Sau eu am înţeles greşit…
E imposibil, spun buzele tale,
La ce mi-ai spus mult m-am gândit.

Motivul forte de l-ai spune,
Acel motiv din urmă care
Îmi face mie imposibil
Să mai visez in continuare.

Poate că mulţi mi-au spus că e mai bine
S-aştept să treacă timpul rău,
Dar greu se mai scurg ale mele ore
Când nu sunt prin-prejurul tău.

Aşa că îndrăznesc din nou
Să îţi vorbesc ca un ecou,
Prin versuri chiar nereuşite
De mine mult, mult chinuite.

Alege-o variantă de răspuns:
Poţi spune “da”, poate vei spune “nu”,
S-au chiar poţi spune “mai incearcă tu”,
Dar steaua mea se-ndreaptă spre apus.

Iar de răspunsul tău va fi
Acelaşi, dar numai de-aş şti,
În pace eu te voi lăsa
Voi şti că nu vei fi a mea.

Dar sper acum, măcar de-această dată
Răspunsul dat, să fie doar al tău,
Să nu fie influenţat de alţii
Să fie sincer, clar ca un ecou.

Încerc să-nchei, dar mi-este foarte greu
Căci incă nu ţi-am spus tot ce simt eu,
Însă măcar un lucru-aş vrea să îl reţii:
Dăm doar un semn, sau un cuvânt, sau orice-ar fi.

poezie de Cristian Olaru
Adăugat de Miruna Dima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştii tu ce este nefericirea, tinere? Abia ai păşit în viaţă, acum îi simţi primele zbuciume, pasiunile tale abia acum se ridică în picioare, îţi accelerează fluxul sângelui, îţi strică pacea somnului, trezind în tine senzaţii noi, nelinişti convulsive, tulburări ner­voase, iar tu numeşti aceasta a suferi! Crezi că ai primit marele, cumplitul, solemnul botez al nefericirii! Suferi, este adevărat, dar care altă suferinţă este mai nobilă şi mai preţioasă decât aceea a iubirii? Ce nesecat izvor de poezie este aceasta! Cât este de caldă, cât este de fertilă suferinţa care se poate spune şi pentru care poţi fi compătimit!

citat celebru din romanul Lelia de George Sand
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutarea adevărului

-Alo! Ce faci? Eu sunt cam supărată:
N-am Net şi nici mobilul nu-l mai am,
Sunt singură, mă simt abandonată...
Ce-o fi cu mine, chiar habar nu am!

C-am mai făcut-o noi, ţi-aduci aminte?
Era atunci când n-am avut curent,
Tu ai venit şi... n-am prea fost cuminte,
Dar - cum să zic? – a fost un accident,

Iar vina cred c-a fost a lumânării,
Căci pâlpâia de m-am crezut în vis...
Şi-acolo nu-i păcatul înşelării,
Căci toţi visează la... ce nu-i permis.

Acum nu vreau decât să mai verific,
Să ştiu şi eu ce-a fost sau ce n-a fost,
Iar adevărul vreau să-l identific,
Deci... n-ai veni degeaba, vii c-un rost.

Iar, dacă vii, s-aduci şi-o sticlă de-aia
Cum ai adus. Mai ştii, când s-a golit,
Că ne credeam pe plajă la Mamaia,
Iar tu-mi spuneai că eşti îndrăgostit?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Holly Kennedy: Dragă Gerry, ai spus că vrei ca eu să mă îndrăgostesc din nou şi poate că o voi face într-o zi. Dar există mai multe feluri de iubire pe lumea asta. Nu am decât o singură viaţă care este teribil de scurtă şi niciunul dintre noi nu îi supravieţuieşte. Nu am un plan... doar că e timpul ca mama să zâmbească din nou. Ea nu a văzut lumea niciodată... nu a văzut Irlanda niciodată. Aşa că o duc acolo unde a început totul între noi doi... Poate acum va înţelege. Nu ştiu cum ai reuşit, dar m-ai readus la lumină. Îţi voi scrie în curând... P. S... Ghici ce?

replică din filmul artistic P.S. Te iubesc, după Cecelia Ahern
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe de altă parte, niciun grad posibil de sfinţenie sau de eroism care a fost atins vreodată de vreunul dintre cei mai mari sfinţi nu este dincolo de ce a hotărât El să producă în final în fiecare dintre noi. Lucrarea nu va fi încheiată în viaţa aceasta: dar El vrea să ne ducă la un stadiu cât mai avansat înainte de moarte. Acesta este motivul pentru care nu trebuie să fim surprinşi dacă avem greutăţi. Când un om se întoarce la Cristos şi pare că îi merge destul de bine (în sensul că unele obiceiuri rele sunt corectate acum), el are deseori sentimentul că ar fi normal ca lucrurile să meargă acum fără probleme. Când vin necazuri – boli, probleme financiare, noi ispite – el este dezamăgit. El are sentimentul că aceste lucruri poate că ar fi fost necesare să-l trezească şi să-l facă să se pocăiască în zilele lui rele de demult; dar de ce acum? Deoarece Dumnezeu îl îmboldeşte acum spre un nivel mai înalt: îl pune în situaţii în care va trebui să fie mult mai curajos sau mai răbdător sau mai iubitor decât a visat vreodată că poate fi. Nouă ni se pare că nu este necesar: dar lucrurile se petrec aşa pentru că noi încă nu avem nici cea mai vagă idee despre lucrul extraordinar pe care vrea El să-l facă din noi.

C.S. Lewis în Creştinismul redus la esenţe
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintre realităţi, unele se spun despre un subiect oarecare, dar nu sunt în niciun subiect, aşa cum "om" se spune despre un subiect om oarecare, dar nu este în niciun subiect; altele sunt în subiect, dar nu se spun despre niciun subiect (iar a fi în subiect numesc ceea ce, subzistând în ceva, dar nu ca parte, nu poate totuşi să fie în afara celui în care este), aşa cum o anumită cunoaştere gramaticală este în subiectul suflet, însă nu se poate spune despre niciun subiect, iar un alb anumit este în subiectul corp (căci orice culoare este într-un corp), însă nu se spune despre niciun subiect; altele, deopotrivă se spun despre un subiect şi sunt în subiect, aşa cum ştiinţa este în subiectul suflet, dar se şi spune despre un subiect, despre gramatică; altele, în schimb, nu sunt nici în subiect şi nici nu se spun despre un subiect, ca de pildă un om anumit sau un cal anumit, căci nici unul dintre aceştia, nici nu este într-un subiect, nici nu se spune despre un subiect. Iar în general cele individuale şi una la număr nu se spun despre niciun subiect, însă nimic nu se opune ca unele să fie în subiect, căci o cunoaştere gramaticală anumită face parte dintre cele ce sunt într-un subiect.

Aristotel în Categorii, 1a-1b (1994)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stela: Lia, te rog, vino aici!
Lia: Da?!
Stela: Se pare că ai deja un pacient care ţine de competenţa ta, de specialitatea ta. Instabil psihic... Eu n-am ce face pentru el! Ocupă-te tu de el, te rog, în calitate de psihiatru, nu de psiholog, sau consilier al misiunii! E al tău acum!
Lia: Stela, te rog, nu exagera! Nu-i cazul...
Stela: Eu exagerez?! Eu?! Uită-te la el! Uită-te bine! Aşa e, cum îţi spun, fără nici o exagerare! Instabil psihic! Nimic altceva!
Lucian: Îmi pare rău. N-am vrut... Nu ştiu ce m-a apucat. Nu doream altceva decât să dorm liniştit vreo câteva ore şi nu reuşeam acest lucru fără ajutorul acestor pastiluţe. Sincer, nu sunt instabil psihic... Nu încă... Sper...
Stela: Ah, nu reuşeai să dormi fără pastiluţe... Şi ai îndrăznit să le iei de unul singur, cu voia ta, fără permisiunea sau recomandarea mea măcar. Desigur, doar tu eşti marele comandant, n-ai nevoie de permisiune, din partea nimănui! Nici din a mea, normal! Ce nevoie ai avea tu, marele comandant, de părerea medicului?
Lucian: Nu, nu din cauza asta...
Stela: Nu te aştepta la înţelegere din partea mea! Prostule! Ştii ce sunt astea?! Ştii oare?! Parcă ţi-am spus...
Lucian: Păi... Somnifere?!
Stela: Hmm... Somnifere, zici?! Voi ştiţi ce sunt astea?! Ştie vreunul dintre voi? Nu, desigur, nu ştiţi... Dar am să vă spun eu, ca să ştiţi de acum încolo! Aceste pastile, cât sunt de micuţe, sunt într-adevăr somnifere, dar unele foarte puternice, eficiente şi foarte periculoase! Nu pot fi consumate ca nişte bombonele, cum face Nis cu dulciurile sale, pentru că, din nefericire, pot fi fatale!
Lucian: Pentru mine, n-au fost. De fapt, n-au fost deloc, nici măcar eficiente, pentru că n-am putut dormi, n-am avut un somn liniştit. Ce vă uitaţi aşa la mine?! Doream doar să dorm, atâta tot!
Stela: Bietul de tine... Doar să dormi?! Atâta tot?! Şi ai reuşit foarte bine acest lucru! Prostule! Scuză-mă că-ţi spun aşa, dar în aceste momente, asta eşti! Un prost! Un prost mare de tot! N-am văzut altul mai mare ca tine! Prost, cu literă mare, cât Nis de mare şi alta nu!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un fiu de-al Meu [A child of Mine]

Mi-a zis, îţi dau pentru o vreme,
Un fiul de-al Meu, cum am voit.
Ca să-l iubeşti cât e în viaţă
Şi să-l jeleşti când a murit.
Şase sau şapte ani de zile
Sau poate douăzeci şi doi.
Poţi, prin urmare, să-l creşti bine
Pân' o să-l iau iar înapoi?
El te va face să te bucuri,
Iar de va sta numai puţin
Păstrează-l viu în amintire,
Ca să-ţi aline al tău chin.
Şi nu promit că va rămâne,
Căci totul piere, e firesc,
Dar pe pământ sunt lecţii multe,
Iar Eu să-nveţe Îmi doresc.
Am căutat în lumea largă,
Un dascăl bun, adevărat,
Şi din mulţimea fără număr,
Pe tine azi te-am selectat.
Deci poţi să-i dai iubirea toată,
N-o gândeşti că-i în zadar,
Şi n-o să mă urăşti de moarte
Când o să vin să îl iau iar?
Aud că oamenii îmi strigă,
"O, Doamne, fă aşa cum ştii!"
Copilul tău te fericeşte,
Cu riscul că vei suferi.
Să îl tratezi cu gingăşie,
Cât se mai poate, să-l iubeşti,
Pentru plăcerea ce ţi-a dat-o,
Mereu în gând să-i mulţumeşti.
Dar dacă îngerii îl cheamă,
Mai repede decât ai vrea,
Să-nfrunţi cu mult curaj tristeţea
Şi să accepţi că e aşa.

poezie de Albert Guest, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi amintesc şi acum cu emoţie clipa în care am văzut pentru prima oară o hartă a ţării. Ştiu că la început nu înţelegeam cum tot pământul ţării despre care mi se spunea că este mare poate să încapă desenat pe hârtia aceea care acoperea mai puţin decât un perete. Apoi, când ni s-a explicat că şesurile sunt verzi şi dealurile galbene, că munţii sunt bruni şi apele albastre, că oraşul nostru este un punct roşu şi hotarele sunt liniile acelea punctate de jur împrejur, am descoperit geografia ca pe un joc minunat, cel mai frumos dintre toate. Şi pentru ca jocul să fie şi mai frumos, şi mai captivant, învăţătoarea ne-a spus să privim harta cu atenţie şi să observăm că ţara noastră are forma unui buchet de flori. Un buchet de flori aşezat într-o vază: Marea Neagră.

Ana Blandiana în Buchetul de flori
Adăugat de MG (Ματθαιο`
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mijanca

Cât a durat mijanca?
Nu foarte mult se pare,
Întâmplătoare banca,
Şi-o zi întâmplătoare...

Întâmplător treceam
Prin parcul ăla "joi",
La tine mă gândeam,
Dar m-am lovit de voi...

Ştiu că ne-am despărţit,
Dar faptul c-ai negat,
Că tu m-ai fi minţit,
Sau m-ai fi înşelat,

Este o crimă, este...
Ai murdărit iubirea,
Ai zis: "-Să trecem peste!"
Şi ţi-ai întors privirea.

Ai socotit că-i musai
Să trec peste şi eu,
Tu trecuseşi de mult,
Iar teatrul era greu.

Ştiam de ceva vreme,
Dar nu aveam dovezi,
Deci nu-mi aşterne vorbe
Ce nici tu nu le crezi.

În ziua aia rece,
Zi de iarnă târzie,
Simţeam cum timpul trece,
Dar nu îmi treci tu mie.

Mă tot uitam la voi,
Acel copil naiv
Ştia de mult de noi,
Acum îţi e captiv...

Posibil, ai jucat
Acelaşi rol mişel,
Laşi spectator pe mine,
Faci spectator pe el...

Măcar m-am lămurit,
Îmi tot băgam negare,
Gândeam că sunt minţit,
Acum văd şi cu care...

Puteam fi mult mai bine,
Prin parc, ziua de "joi",
De te vedeam pe tine,
Dar v-am văzut pe voi...

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Andrei Vlad Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu poate vedea deasupra sa. Cu aceasta vreau să spun: fiecare vede la celălalt numai atât cât este el însuşi: căci el îl poate cuprinde şi înţelege numai în măsura propriei sale inteligenţe. Dacă aceasta este de calitatea cea mai umilă, atunci toate darurile spirituale, chiar şi cele mai mari, nu-şi vor produce efectul asupra lui şi el nu va observa la posesorul lor nimic, decât numai ceea ce-i mai josnic în individualitatea sa, deci numai slăbiciunile şi defectele sale de temperament şi de caracter.

citat celebru din Arthur Schopenhauer
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neiubită...

Nici sufletu-mi nu l-ai iubit, sau doar un pic...
Pe mine? N-ai avut răbdare să mă fi descoperit...!
Dintr-un scenariu mare, se-arată unul mic,
Şi uite aşa, se scrie destin neîmplinit.

Şi tot ce-am vrut a fost iarăşi IUBIRE...
Şi n-am ştiut să dau decât ce vine tot din ea...
Şi iarăşi m-am ales cu o dezamăgire,
Ce n-aş fi vrut să fie, să fi fost... Ah, mă durea!

Şi m-ai ţinut în jocuri de-aşteptare...
Tot ce-ai dorit a fost mereu la fel...!
Aş fi zâmbit şi de la o plimbare...
De mi-ai fi dăruit cu suflet... un inel...

În a mea viaţă... cuvântul nu există...
Decât atunci când fapta îl urmează şi-au tangenţă!...
Fără dragoste, nimic nu-i trainic şi rezistă,
Ne ofilim fără iubire şi dăm o repetenţă!

N-am cunoscut pe cineva ca tine... vreau să ştii!
M-ai preschimbat din ce uram... acum iubesc!
Doar dragostea transformă... şi-acum îţi sunt... Să-mi fii!
Este o dragoste peste un plai lumesc!

Aş vrea să cred că sunt totuşi iubită; că n-ai minţit şi doar atât!
O oră mi se pare veacul ce să treacă...
Iar faptele-ţi să se transpună din cuvânt!
Plânge o inimă tăcut... pe zi, tot devenind mai seacă.

Neiubită...? Poate! Sau, nu ştiu...
Am vrut eu a le şti pe toate...!
Dar... n-aş mai fi ce sunt să fiu...
Şi nici surprinsă n-aş mai fi fost... poate!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi sărate

Acum, e atât de trist
aici...
nu mai am cui povesti
ce am mai simţit azi
ce trăiri
sau ce vise prosteşti de copil

Când ne vom întâlni iar
nu mi le voi mai aminti
dar nici nu vor mai conta
şi curg lacrimi...
şi-s sărate...

Şi nu mai ştiu ce să cred
sau în cine...
"O să fie bine!" aud
oriunde merg şi de la
oricine întâlnesc...
le zic şi eu la fel, dar
oare chiar va fi?

Şi parcă dacă zic şi îmi repet...
"acum" e tot trist
iar "atunci" încă nu a venit!
şi lacrimi iarăşi se preling...
şi-s sărate...

Nu ştiu cât voi rezista
mi-e dor...
şi te vreau...
acum şi aici

Îţi ascult ticăitul ceasului
şi el plânge după
mâna ta...

Şi totul e trist şi
mi-e frică...
Simt cum îmi pierd speranţa,
iar încrederea în mine
nu o mai am de mult

De ce toate astea? mă întreb...
pentru ce? pentru cine?
şi răspunsul – pentru noi! – vine.

Lacrimile se usucă pe obraz
nu mai ajung să
le simt gustul (poate
acum sunt dulci?)
şi gândul devine rece
iar ochii se măresc în
intensitatea culorii...

Dar eu tot singură rămân
fără un scop în viaţă
şi fără nimeni care să ştie...

Poate totuşi voi ajunge la tine...
poate... mai devreme decât
mai târziu...

Şi în jur e rece de
priviri pline de compasiune
care mă apasă
până la lacrimi...
lacrimi sărate...

poezie de Lidia Mihai
Adăugat de Natasa Radu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Si ploua...

O adiere-ncet îmi bate
În geamul ce cândva sticlea,
În minte-mi vine-un gând aparte
Ce-odată chiar mă bucura.

Privesc în gol, în depărtare
Alerg pe loc şi mă întreb
Cât timp voi mai trăi eu oare
Precum un singuratic cerb.

Din bezna nopţii-ntunecate
În mine s-a aprins o stea
Căci eu credeam că poate-n-noapte
Vei lumina privirea mea.

Mi-ai spus că-i soare, că e cald, e vară
Mi-ai spus că-i soarele pe cer afară;
De înţeles însă îmi dai
Că-i zi ploioasă, zi de mai.

Minţind îmi spun că nu te mai cunosc
Dar ştiu prea bine,-i fără rost;
Când îmi apari în zi sau noapte
Te simt mereu tot mai aproape

Din nou încerc să mă apropii
Te văd, aproape că-mi zâmbeşti
Dar tu mereu te ţii de şotii
Eu ştiu că tu mă păcăleşti.

Dar lângă tine când sosesc
Şi când încerc ca să-ţi vorbesc
De-odată se porneşte-un vânt
Iar de la tine nu scot un cuvânt.

Îţi spun că multe vreau mereu
Ca să-ţi transmit din gândul meu
Dar tu priveşti în depărtare
Numai de mine nu te doare.

Şi astăzi totul e la fel
Căci soarele-i pe cer afară
Îţi spun că tu eşti al meu ţel
La tine însă plouă iară…

poezie de Cristian Olaru
Adăugat de Miruna Dima
Comentează! | Votează! | Copiază!