Evadatul

Adeseori noaptea, cand linistea-i grea,
Eu tai cerceveaua cu secera lunii,
Cobor pe o sfoara subtire de stea
Si sar peste ziduri si fug ca nebunii.

Pe campuri pustii, prin parloage amare,
Pe unde tipenie de-om nu apare,
Prin trestia ploii, prin smarcul cel greu
Strabat departarile dorului meu.

Tresar speriat d'un hatis ce m'apuca,
De-un damb ce ranjeste, cu sange pe bot.
De stranii coclauri ma sterg - o naluca,
Si rauri umflate ma'nghit si ma scot.

Ma'mpiedic, ma prind ragalii de picioare
Si ramuri cu gheare m'apuca si ele.
Padurile astea sfarsi-se-vor oare?
Amarnic ma smulg din prinsorile grele

Si-ajung pe meleaguri ce-mi par cunoscute.
Cleioasa e glia ce glezna mi-o tine
Dar iau in spinare padurile slute
Si tarina toata o trag dupa mine.

Pe strazile noptii, in targul sarman
Naluca-mi pribeaga acum se strecoara,
Cu fuga marunta de ciuta usoara,
Sa-si stinga oftatul si dorul avan.

Stai, umbra! Aceasta e casa batrana.
O, cum de cazura'n paragina toate?
Ciulinii, ca anii, urcara pe coate
Si poarta se tanguie, stramb, in tatana.

Maicuta, maicuta! cu maini de zapezi,
Jaraticul dorului stinge-mi-l

poezie de A.C. Dragodan
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evadatul / Poezii legionare

Adeseori noaptea, cand linistea-i grea,
Eu tai cerceveaua cu secera lunii,
Cobor pe o sfoara subtire de stea
Si sar peste ziduri si fug ca nebunii.

Pe campuri pustii, prin parloage amare,
Pe unde tipenie de-om nu apare,
Prin trestia ploii, prin smarcul cel greu
Strabat departarile dorului meu.

Tresar speriat d'un hatis ce m'apuca,
De-un damb ce ranjeste, cu sange pe bot.
De stranii coclauri ma sterg - o naluca,
Si rauri umflate ma'nghit si ma scot.

Ma'mpiedic, ma prind ragalii de picioare
Si ramuri cu gheare m'apuca si ele.
Padurile astea sfarsi-se-vor oare?
Amarnic ma smulg din prinsorile grele

Si-ajung pe meleaguri ce-mi par cunoscute.
Cleioasa e glia ce glezna mi-o tine
Dar iau in spinare padurile slute
Si tarina toata o trag dupa mine.

Pe strazile noptii, in targul sarman
Naluca-mi pribeaga acum se strecoara,
Cu fuga marunta de ciuta usoara,
Sa-si stinga oftatul si dorul avan.

Stai, umbra! Aceasta e casa batrana.
O, cum de cazura'n paragina toate?
Ciulinii, ca anii, urcara pe coate
Si poarta se tanguie, stramb, in tatana.

Maicuta, maicuta! cu maini de zapezi,
Jaraticul dorului stinge-mi-l bine!
Taticule, tata! nu iesi sa ma vezi?
De ce va jucati de-a ascunsea cu mine?

Sunt eu, evadatul din temnite crude,
Venit sa va strang langa pieptu-mi o clipa.
Dar nimeni nu vede si nimeni n'aude.
O bufnita numai, ce sare si tipa.

Prin camere goale cu usile sparte,
Zadarnic tot caut, zadarnic tot strig.
Doar bufnita tipa-a pustiu si a moarte,
Strangandu-ma, vajnic, cu gheare de frig.

O! cum a pierit veselia de-alt' data
Cu zburdalniciile copilaresti.
Si sora serafica, grija de tata,
Si mama ce coase si spune povesti.

Dar unde sunt anii - feericii-mi, sacrii-mi?
Gasesc intr'un colt de odaie pustie,
In praf, jucarii dintr'o copilarie
Si lemnul icoanelor sterse de lacrimi.

Ruina a zidului amaraciunii!...
Iar Eclesiastul mi-apare in gand
Rostindu-si versetele desertaciunii.
Si trist, ma trezesc din cosmare, oftand!

poezie clasică de A.C. Dragodan
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cantec in ceata

Copacii, prea negri, ne ies in drum.
Umbrele lor clatinate sunt fum.

O spaima tacuta ne-nvaluie rea.
Poate vantul ne poarta prin lume ori poate o stea.
Ne tinem de maini, ne spunem cuvinte.
Poate noi o mintim, poate dragostea minte.
Candva ne-am plimbat prin soarele diminetii,
Acum bajbaim prin padurile cetii …

Ori poate pe marginea vietii …

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai Noaptea

Numai noaptea vino, cand tacerea
Se loveste tainic de feresti,
Cand ma-nchid ursuz in incaperea
Unde stau si-astept sa te ivesti.

Ca un fur ce vrea sa-mi intre-n casa,
Dar s-a prins in curte, printre vreji,
Numai noaptea vino, cand se lasa
O perdea de plumb pe ochii treji.

Fluturand in urma ta esarfe
Negurile toate de pe lac,
Fa sa inceteze-aceste harfe
Care ziua-ntreaga nu mai tac!

Si la umbra lunii blestemata
Te apropie-ncet, prin pragu-nchis,
Ca sa fii si mai neasteptata
Decat ai fi fost, venind prin vis.

Nu-s frumoase zilele, nici calme,
Cat aceste nopti ce ma-mpietresc.
Daca vii, batand usor din palme,
Numai noaptea vino, cand primesc!

Numai noaptea, cand e luna plina
Si pe stanca neagra, langa-un trunchi,
Presimtindu-si pantecul, virgina,
Caprioare cad in genunchi,

Cand se umple cerul cu soapte
Pline de mister si prevestiri,
Numai noaptea vino, cand e noapte,
Si Sibiul tot, un cimitir.

Vino-ncet, ca ora ce-mi aduce
Sarutarea noptii pe obraz.
Locuiesc la ultima rascruce!
Cheia-i langa poarta pe zaplaz!

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de jusţanca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul este ea

Totul este ea! vazut, nevazut, doar simtit,
Poate doar ghicit, chiar si cararea catre infinit
Inverzita de iarba uda, grea
Da! este chiar si ea
Sarutata de ploaia marunta si incalzita
De rasuflarea ei placuta... aurita.
Ziua de ieri, ziua de azi, zilele care vin
Toate poarta a ei umbra, totate ii apartin
Desertul, marile, padurile
Muntii, soarele, aripile
Ce o poarta in zbor prin a mea gandire
Zi de zi fara oprire,
Pasii ei neobositi de cat au alergat
Prin rimele mele, prin visele mele in care ne-am plimbat
De mana amandoi privind rasaritul cum se aprindea
Iar eu ii sopteam ca totul... este ea.
Glasul marii, sarutul ploii, atingerea
Curcubeului pe chipurile ude, chiar si durerea
Unei stele cazatoare se transforma in bucurie
Caci ea a vazut-o... si a salvat-o doar cu o privire.
Totul, chiar si inima mea, care poate s-ar fi oprit candva
Dar a fost salvata si obligata de cineva
Sa bata macar pentru ea, pentru acei ochi caprui
Care m-a schimbat in bine, m-a facut sa cred in minuni.
Este clipa iubirii, o copila ce apare si in clipa grea
Este totul... totul este ea.

poezie de Manuel Gabriel Danca (17 iunie 2011)
Adăugat de Manuel Gabriel Danca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra dorului

Umbra dorului străbate
Faptul zilei, miezul nopţii,
Scoate din singurătate
Sensul vieţii, rostul morţii.

Umbra dorului apasă
Peste cugetul fierbinte
Şi ne scaldă-n ceaţa deasă
A şoptitelor cuvinte.

Umbra dorului se-nalţă
Către cerul necuprins.
Din senin, aprinde-n viaţă
Flacăra, de vis nestins.

Umbra dorului, etrnă,
Mă-nsoţeşte zi şi noapte.
Mă învăluie în şoapte
Cu iubirea ei maternă.

poezie de Ştefan Ciuculescu din Umbra dorului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea dinaintea primaverii

Cu floarea ploii intre dinti
Si cu-un cutit de apa-n maini,
Voi spinteca taceri fierbinti
Sub tainicul latrat de caini.

E noaptea fara de hotar
Si ploua fara de cuvant
Si lacrimi vechi in ochi tresar
Si-un foisor in cer s-a rupt.

Las floarea ploii pe-un fagas,
Cutit de apa nu mai am,
In intunericul de pasi
Sar caii speriati in ham.

Sclipesc noroaiele-mprejur
La fulgerul intermitent,
Stau norii ca-ntr-un abajur
Insurubati in continent.

Si-mi creste floarea ploii iar,
Si-mi cade catre dinti pe chip
Cutit de apa jugular
Si mi se face dor sa tip.

Dati ploaia lumii mai incet
Ca sa se poata auzi
Cum inima unui poet
Mai face - n miezul noptii zi.

Cutit de apa-n dreapta mea
Si floarea ploii intre dinti
Ce neguri voi mai spinteca
De dorul zorilor fierbinti?

Si iarasi toate cate-au fost
Devin ce-au fost in mod firesc
Si nu mai are nici un rost
Ca lacrima sa mi-o pazesc.

Si-adorm ca un iesit din minti
La umbra unei negre paini,
Cu floarea ploii intre dinti,
Cu un cutit de apa-n maini.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Sunt un om liber (martie 1988)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ochii inchisi

Nu mi-am tradat niciodata umbra;
Intotdeauna am stiut
In cate silabe s-ar descompune
Mana mea,
Daca mi-as vinde sufletul
Acestor taceri ce–mi ard in trup
Atunci cand iubesc;
N-am incercat sa fur nici o celula
Pentru mine,
Mi-am pastrat aceleasi radacini
Crescute spre nicicand,
Ca sa ma pot vindeca
De somnul rece
In care m-am nascut;

Dar acum, acum
Cineva imi strecoara in sange
Zapezi in delir,
Si nu mai stiu
Cat timp a trecut de cand
Pasesc cu ochii inchisi
In mine.

poezie de Alina Emandi
Adăugat de Eliana Serban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fug

fug prin sensuri albe
ştiind că nu dau peste tine
că nu mă pot împiedica în aşteptări
şi nici să ating confesiunea lunii în zări

fug între viziuni şi ispite
cu-n cântec furat din chitară
şi cu câteva cuvinte
de ultima iubire mototolite

fug prin ecuaţiile mele
mă ridic la pătrat
şi răstorn Carul Mare
cu gânduri cu tot şi ce mai are

fug prin astenii de timp
eu peregrin de intimidări
şi prin desene de aventuri instantanee fug
încât cu degete de celule exfoliate
mă prind de câteva axiome exacerbate

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge!

Ssst!… Maicuta gerului,
Cu manuta inghetata,
Bate-n poarta cerului
Si intreaba suparata:

- Unde-s stelele de sus?
- Iaca, nu-s!
Vantul rau le-a scuturat
Si le-mprastie prin sat.

Uite una: s-a desprins
Dintr-o margine de nor
Si coboara-ncetisor…
- Oare-a nins?

E un fulg si-i cel dintai
Si aduce-n vant ninsoare,
Drumuri albe peste vai,
Ras curat in ochii tai,
Sanioare,
Zurgalai…

poezie celebră de Otilia Cazimir
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa mea

Tu ma iarta, o, ma iarta,
Casa mea de huma, tu,
Despre toate-am scris pe lume,
Numai despre tine nu.
Sa-ti trag radio si lumina
Ti-am fagaduit candva
Si ca fi-vom impreuna
Pieptul meu cat va sufla.
Dar prin alte case, iata,
Eu lumina o presor,
Alte case ma asculta
Cand vorbesc la difuzor.

Ti-am luat-o si pe mama
Si-ati ramas acuma, ia,
Vai, nici tu in rand cu lumea
Si nici oraseanca ea.
Las’ ca vin eu cu batrana
Si nepotul o sa-l iau,
Care pe neprins de veste
Speria-va-ti bezna: "Hau!"
Si vei rade cu baiatul
Ca doi prunci prea mititei
Si vei plange cu batrana
De dor, ca doua femei.
Si vei tace lung cu mine
Cu vaz tulbur si durut,
Casa vaduva si trista
De pe margine de Prut.

poezie celebră de Grigore Vieru
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumuri grele, drumuri albe

Drumuri grele, drumuri albe
cu paşi demult uitaţi
se-aud copite îngheţate
de cai înaripaţi.

Şi dacă te-aş întreba
de ce mă laşi pe drum,
vei spune că-i noaptea mea
cernită-n amintiri prin fum.

Anii ce cresc peste noi
se scurg în râuri de şoapte,
aş vrea să fii cu mine
în amurgul ce se prinde în noapte.

Drumuri grele, drumuri albe
ce cobor şi urcă lin,
zăresc casa părintească
unde vreau să dorm puţin.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caut un rest

caut un rest rămas din stele
în noaptea neverde
pictată cu un zâmbet nedumerit de Giocondă
printr-un labirint cu sensuri confuze

trec prin fuga luminii
prin ziduri de strâmtoare
înmugurind rugul
într-o amintire deschisă cu prezenţa ta
undeva unde noaptea cade în silabe

te simt imaginar cu suflet ars de vânt
cu ochii rotiţi peste mine
într-un poem modern
unde doar tu îmi cunoşti literele
dizolvate în ochiul meu verde.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec anii

Trec anii prin toate cele
Şi cu bune şi cu rele
Câte unul sau în şir
Se duc anii în delir,
În zile calde sau reci
Pe cărări sau pe poteci,
Ani rebeli şi ani integrii
Ani albi şi anii negrii
Se duc anii cu antren
După acelaşi refren,
Trec prin ziduri de cetate
Indiferent de etate
Prin noianul infinit
Trec anii la nesfârşit
Şi la soare şi la umbră
Trec cu o alură sumbră,
Hotărâţi fără tăgadă
Se duc anii în cascadă,
Trec anii într-o clipită
Nu iau şpagă iau mită,
Trec ani din zare-n zare
Peste munte, peste mare
Lasă semne de întrebare.

poezie de David Boia (31 ianuarie 2014)
Adăugat de anca petru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Firimituri

la umbra dorului nătâng
mă plâng durerile, mă plâng,
şi-n carnea faptului ucis,
îmi scormoneşte vechiul vis.

din toate fostele iubiri
rămân doar nişte amintiri,
acestea sunt firimituri
hrănind atâtea mii de guri.

din gura dorului infant,
scot versul meu de diamant,
şi vă hrănesc pe voi, cu-n nor,
din sufletul nemuritor.

şi vă hrănesc şi cu un zbor,
frumoşilor, preabunilor,
că orişicât ar fi de grea,
zadarnică nu-i truda mea...

poezie de Ionuţ Caragea din Ceasornicarul fără mâini (6 septembrie 2021)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arta de-a invinge

Sa stii sa taci cand ai dreptate
Si-apoi sa razi cand inima te doare,
Sa-ti fie mersul plin de demnitate,
Si sufletul sa poti sa-l lasi sa zboare.

Sa poti zambi cand toata lumea plange
Chiar cand speranta, cea din urma... moare,
Cand tot ce ai si esti, incet, incet se frange
Sa poti sa te ridici si sa privesti spre Soare.

Cand prietenii, cu toti, pe rand, te-au parasit
Si intristarea te apasa zilnic, greu
Cand esti uitat si singur... necajit
Sa poti pastra Credinta vie-n Dumnezeu.

E-o alta sfanta, "arta de-a invinge"
Puterea fara margini ce-ai primit in dar,
Prin Cruce, Dragoste... prin Sange,
Prin Inviere, Viata si prin... Har!

poezie de Marius Alexandru din Doruri Sfinte
Adăugat de Marius Alexandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra ta

Sa-not din umbra ta, in apa care
— preacredincioasa — scalda trupul tau si curge-n pulberi in amiaza mare cum, la picioarele lui
Dumnezeu,
a curs, in rai, cand pentru prima data
mai grea ca aerul, dupa sarut,
te-ai ridicat din iarba, arsa toata,
si hieruvlmilor li s-a parut
ca se mai naste-o stea, in timp ce mie,
orbit de-un soare ce-mi spune ca-s gol,
strigandu-te, umbland pe-o iarba vie,

mi se parea ca las sub talpi parjol ;
si tremuram si hohoteam si duhuri
arzandu-se de noi cadeau din zbor,
si se nasteau, mereu mai jos, vazduhuri ;
si tot mai grei, prin limpezimea lor,
noi coboram imbratisati, si apa
divina iti curgea necontenit
pe sold, si ti se umezise pleoapa ;
si apa-ntr-un tarziu ne-a izbavit
pe amandoi de stralucirea noastra,
si s-a oprit alaturi, si-adasta
fidela, racoroasa si albastra
Si am stiut atunci ca-i umbra ta.

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joc

Pe pamânt
Urmele pasilor tai
Le sarut.
Si coame de vânt
Se strecoara prin plete
Cântând.
Pe cerceaf
Urma trupului tau
O cuprind.
Si gândul pagân
Se strecoara în suflet cerând.
Peste inima mea
Umbra ta se aseaza
Plângând.
Si-o vapaie albastra
Pe-amândoi ne-nconjoara
Dansând.

poezie de Viorel Mitea (16 februarie 2008)
Adăugat de Viorel Mitea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul meu

Nu ştiu ce gândeşte un copac luat în braţe,
dar am semne că se bucură,
păsările se opresc din zbor şi cântă.

Umbra lui nu are picioare, dar fuge,
înima mea simte frunzele cum se clatină
şi se urcă pe ramuri alături de ele.

Fac ocolul pământului cu rădăcinile sub tălpi,
îmi simte urmele urcând prin cercurile trunchiului
şi nu mă scapă din ochii lui verzi.

Întotdeauna când vine furtuna
trag clopotele bisericii din dealul cu vii,
le aude şi simt cum se gândeşte la mine.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E tarziu si se numara anii...

Si norii se cern azi de vise,
E toamna, se numara castanii,
Felinare sant inca aprinse
E tarziu si se numara anii.

Si frunzele cer alinare,
E vantul ce le poarta departe,
E toamna ce le mistuie si care
De verde si trunchi le desparte.

Foi cad si e cerul in flacari,
Si o boare te cutremura-n suflet,
De departe se intorc azi corabii
Si incet se aude un zumzet.

Ne strange azi vantul de-afara,
E toamna si se numara bobocii,
Sant pasii un ropot pe seara,
Si vantul ne-mpresoara, patrunde in suflet,
se tine de sotii.

Si frunze formeaza buchet de mireasa,
Castanii si plopii, si tei si stejar,
Si-n spate se-ntinde o ceata prea deasa,
E vantul ce-anunta: E toamna iar!

O ploaie ce cade marunta din ceruri
Ne spala picurii ce curg pe obraji,
Pe cer nu mai sant pasari in stoluri,
Stejari si castani sant ai toamnei paji.

Soare, octombrie, plimbari tarzii
Pe plaje pierdute de spumoase valuri
Sarutari aprinse-n parcuri ruginii,
Declaratii romantice semnate pe maluri.

Nori desi, picuri mici peste gene plapande,
Noiembrie rece-n petale rozalii,
Si ochii inchisi si maini tremurande
Si candele-arzande prin parcuri pustii.

Soapte razbat, prin vant razbat soapte,
Si noaptea scruteaza, se-afunda in cer,
Si-i miez de noapte si-s corzi acordate,
Si mireasma iubirii strabat toamna cu zel.

E toamna-devreme sau vara-tarzie,
In par am struguri copti si mere diademe,
E boare in aer si puf de papadie,
Mi-e asternutul petale moi de crizanteme.

E perna o barca cu vise
Printre ploi iar numeri castanii,
E tarziu, felinare sant stinse,
Printre gene iar se numara anii.

Si nori ce se cern
Peste `naltii castani,
Frunze se-astern
Covor peste ani!

poezie de Adriana Buzoianu
Adăugat de Monalisa Secu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prizonierii dorului

Fiecare fulg
ţese o poveste
sub privirile lunii
cerul suspină când stelele cad
peste vorbe-ngheţate
pierdute speranţe,
ucise de ger
ascunse sub paşi
răsună ţipătul
şoimului din munte
ca un ecou
de clopot unic
zâmbesc, dar dorul
de tine
îmi tremură-n glas
o rază blândă-n
palma mea
îmi dă aripi să zbor
peste noapte.
Suntem prizonieri
ai dorului
uitând de ierni...
trăim în primăveri
albastre
pe aripa unui vis
renăscut
din torente şi furtuni.

poezie de Maria Ciobotariu (15 ianuarie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!