Vrajă de dragoste
Sfinte soare,
Sfinte domn mare,
Eu nu ridic vânt
De la pământ,
Ci cerul tău
În capul meu,
Și razele tale
În genele mele.
Sfinte soare,
Sfinte domn mare,
Și patruzeci și patru de răzișoare,
Patru ține-le ție,
Patru dă-mi-le mie,
Două să mi le pun la sprâncene
Și două la umerii obrajilor,
La toți feciorii să par,
Cireș de munte înflorit,
Cu mărgăritare îngrădit.
folclor românesc
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vânt
- poezii despre sprâncene
- poezii despre sfinți
- poezii despre sfințenie
- poezii despre munți
- poezii despre iubire
- poezii despre flori
- poezii despre cireșe
- poezii despre Soare
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Tu, Sfinte Laurențiu
Tu, Sfinte Laurențiu, nu ai aceleași vine
Ca ale mele brațe ce-au îndurat mânia,
N-ai cunoscut Carpații, câmpiile Rovine
Sau Marea mea cea Neagră ce scaldă România.
Tu, Sfinte Laurențiu, nu ești un cheag de sânge
La margini de imperii și năvăliri barbare,
N-ai cunoscut durerea românului ce plânge,
Lovit de patru vânturi cuprinse de turbare.
Tu, Sfinte Laurențiu, nu vei afla vreodată
De sora ta bătrână ce curge-n răsărituri,
Dar vei cunoaște dacul, cu fața sa brăzdată
Și ochii săi albaștri, lipsiți de licărituri.
poezie de Ionuț Caragea din Negru sacerdot (2008)
Adăugat de Ionuț Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre România, poezii despre sânge, poezii despre plâns, poezii despre ochi, poezii despre negru sau poezii despre durere
Cinzeaca la raport...
Deodată s-a făcut că plouă
Și că norii sunt veniți cu pluta
Eu plângeam cu mâinile-amândouă
Doamne sfinte unde duce suta...
Deodată s-a făcut că ninge
Și desigur că-mi pierdusem ruta
Sufletul din mine mi se stinge
Doamne sfinte unde duce suta...
Deodată sa făcut că-i soare
Ce frumoasă mi se pare sluta...
Inima aflată la strâmtoare
Doamne sfinte ce înseamnă suta...
Deodată s-a făcut că-i noapte
La terasă a venit și tuta
Eu cu capul doldora de șoapte
Doamne sfinte unde duce suta...
Deodată s-a făcut că-i ziuă
Cu cinzeaca cucerim reduta
Noi ne-am pus să batem apa-n piuă
Doamne sfinte ce înseamnă suta...
Deodată s-a făcut că-i seară
Sticla de pe masă... ne-nceputa
Ni se confesează,-a câta oară?
Doamne sfinte unde duce suta...
Deodată... n-a fost niciodată
A-început cu mesele bătuta
Ne-am trezit în strada desfundată
Doamne sfinte ce înseamnă suta...
Deodată... în local paltonul
L-am uitat, căciula dispărut-a
Vorbele de-ocară îmi dau tonul
Doamne sfinte unde duce suta!...
poezie de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre suflet, poezii despre seară, poezii despre ploaie, poezii despre nori, poezii despre noapte, poezii despre ninsoare sau poezii despre inimă
1-8 Martie
Primăvara cu mult soare
Patruzeci și patru de pahare
Pentru mame, iubite, surori,
Patruzeci și patru de flori!
epigramă de Constantin Iordache din Buchet de ghiocei pentru femei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre primăvară, epigrame despre mamă, epigrame despre iubire, epigrame despre flori sau epigrame despre Soare
Colind
Patru crai pe dalbe mese
Patru crai
Alicant de sori se țese
Drum spre rai
Patru crai colindă-n salbă
Patru crai
Ceara gîndurilor albă
Evantai
Patru crai sabie vie
Patru crai
Rotitoare herghelie
De cobai
Patru crai leagăn de rouă
Patru crai
Sarafan de lună nouă
Sorții strai
Patru crai reflex morminte
Patru crai
Harul din potire minte
Fără grai
Patru crai dormind pe ape
Patru crai
Steaua lacrimii să-ngroape
Haide-hai...
poezie de Valeriu Stancu din Armurier de curcubeie
Adăugat de Diaconita Mariana
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre alb
- poezii despre timp
- poezii despre stele
- poezii despre rouă
- poezii despre religie
- poezii despre rai
- poezii despre colinde
- poezii despre ceară
- poezii despre cai
Nu există scrieri ale sfintelor femei. Asta nu se întâmplă pentru că ele ar fi sfinte mai mici decât bărbații, și sunt chiar mai multe, însă femeile sfinte au o viață ascunsă, își pot păstra viața lor tainică. Maica Domnului a primit un mare har de la Dumnezeu. Nu avem nicio descoperire care să provină de la Maica Domnului, dar știm că are un mare har, și Biserica îl simte, ea și toți cei ce i se roagă.
citat clasic din Părintele Sofronie
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viață, citate despre sfinți, citate despre religie, citate despre femei, citate despre femei și bărbați, citate despre sfințenie, citate despre existență, citate despre descoperiri sau citate despre creștinism
Vino!
Vino, să alergăm împreună,
Peste verdele câmpiilor însorite,
Ca fluturii peste mările de flori înflorite,
Lângă cascade mugind în torente la vale,
Sau printre sprintene ciripitoare,
Ce își cântă fericirea libertatății în soare.
Vino, să alergăm împreună,
În maratonul oamenilor frumoși,
De la munte până la Mare cea mare,
În Rai pământean, cu bucurii în floare,
De rău ocolite.
Vino, să alergăm împreună,
În nopți înstelete cu cărări galactice
Fără margini de mare...
Binecuvântând împreună
De la pământ până dincolo de soare,
Slăva libertății și-a păcii,
Sfinte icoane în orice altare.
poezie de Valeria Mahok (17 septembrie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre văi, poezii despre verde sau poezii despre pace
Trăiască Regele
Trăiască Regele
În pace și onor
De țară iubitor
Și-apărător de țară.
Fie Domn glorios
Fie peste noi,
Fie-n veci norocos
În război, război.
O! Doamne Sfinte,
Ceresc părinte,
Susține cu a Ta mână
Coroana Română!
Trăiască Patria
Cât soarele ceresc,
Rai vesel pământesc
Cu mare, falnic nume.
Fie-n veci el ferit
De nevoi,
Fie-n veci locuit
De eroi, eroi.
O! Doamne Sfinte,
Ceresc Părinte,
Întinde a Ta mână
Pe Țara Română!
cântec, versuri de Vasile Alecsandri (1881)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre viață, poezii despre război, poezii despre patrie sau poezii despre noroc
Scaun cu spătar
Ieri erau patru picioare,
Stăteam fără frică în scaunul cu spătar,
Azi au rămas doar două picioare
Slăbite de toți cei care au abuzat,
Greoi fără salvare.
Cum să mă descurc acum pe două picioare?
Când spătarul e aruncat
În mare?
Dar mai am două picioare,
Obișnuite cu cei greoi.
Le voi căuta un spătar cu inima mai mare,
Și cine-o vrea,
O să aibă un scaun cu patru picioare.
poezie de Mili Dumitru din Poezie în rampă (2018)
Adăugat de Mili Dumitru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trecut, poezii despre salvare, poezii despre prezent, poezii despre picioare sau poezii despre frică
Toate-s sfinte în icoană
Te întreb câtă noapte ne cuprinde
Și de ce primăvara pleznește în ferestre?
Obrajii tăi în loc de unde ce se privesc în razele cerești
Zăpadă, toate-s sfinte în icoană
Tu râzi și strigi în basmul meu, cu șoimi
Rămasă în urmă, ruginita toamnă
A desfrunzit pădurea în culori
Nu scrie și nu plânge
Mi-e sete de un secol de povești
Întoarce mâinile
E raza albei luni din care te privesc.
poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zăpadă, poezii despre toamnă, poezii despre râs, poezii despre păduri sau poezii despre primăvară
Cercului...
patru și încă patru.
se desface fiecare cifră
în părțile ei intime.
oricum încerc,
obțin patru vii în patru morți,
patru gratii în patru pereți,
patru frici în patru nervi,
patru în patru în patru.
totul are patru laturi,
chiar și minciuna
are patru dimensiuni -
lungime, lățime, grosime și sens.
matematica plecării
se îngrămădește în cifra asta,
ca și când patru e un cerc
fără diametru,
un fel de desagă geometrică.
azi se sărută cifra,
se iartă de înalta trădare,
se face spațiu în cruce
pentru ort.
să bem pentru sufletul moartei
un jack sau o fugă de bach.
doamne,
și ce loc era în doi pentru unu plus unu...
poezie de Corina Dașoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte, poezii despre trădare, poezii despre sărut, poezii despre minciună, poezii despre matematică, poezii despre lungime sau poezii despre iertare
Oricâte cuvinte sfinte ai citi, oricâte cuvinte sfinte ai rosti, la ce sunt bune dacă nu acționezi în acord cu ele?
citat clasic din Buddha
Adăugat de Maya
Comentează! | Votează! | Copiază!
Audioteca Citatepedia
Voce: Michelle Rosenberg
Vezi mai multe citate despre lectură, citate despre cuvinte sau citate de Buddha despre cuvinte
Fii slăvit Isuse!
Fii slăvit Isuse,
Prunc Dumnezeiesc,
Îngeri se coboară
Și te proslăvesc.
Și îți cântă cu iubire
Imnuri sfinte de mărire
Gloria, gloria, gloria,
In excelsis Deo.
Păstorași cucernici
Vin și ei grăbiți
Și în jurul ieslei
Se-nchină smeriți.
Și îți cântă cu iubire
Imnuri sfinte de mărire
Gloria, gloria, gloria,
In excelsis Deo.
Și îți cântă cu iubire
Imnuri sfinte de mărire
Gloria, gloria, gloria,
In excelsis Deo.
Cerul și pământul
Astăzi s-au uimit,
Că un Dumnezeu
Pe lume a venit!
Și îți cântă cu iubire
Imnuri sfinte de mărire
Gloria, gloria, gloria,
In excelsis Deo.
folclor românesc
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre smerenie, poezii despre muzică sau poezii despre imn
Amintiri căutate, pentru imunitate
Îmi zburdă amintirile prin crengile copilăriei,
Pe pajiști îngălbenite de ochii păpădiei,
Printre buchete de toporași sub soare
Și chiote copilărești prin marea cireșilor în floare,
Curtată de zburătoare vesele ciripitoare,
În trena primăverii încântătoare.
Călcând desculță prin roua bucuriei
Plină de sfinte mărgăritare,
Reascult cântecele greierilor fără chitare,
Când soarele mărinimos mă mângâia pe creștet,
Uimită de nunțile fluturașilor, flori zburătoare,
Libertate și răsfăț, cândva tot sărbătoare.
Azi, te rechem copilărie, comoară cu povești,
Spirit minunat pe sfinte altare nefirești,
Sunt însetată de lumina ta nemuritoare,
Dă imunitate, zilelelor mele trecătoare,
Bătrânețea îmi dă târcoale
Și vreau s-o sfidez.
poezie de Valeria Mahok (12 aprilie 2021)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre copilărie, poezii despre lumină, poezii despre amintiri, poezii despre zbor sau poezii despre sărbători
Pristanda: Nu, coane Fănică, să trăiți! (continuă repede, pe nerăsuflate) Două la primărie, optspce, patru la școli, douăzeci și patru, două la catrindală la Sf. Niculae, treizeci...
replică celebră din piesa de teatru O scrisoare pierdută, Actul I, Scena 1, scenariu de Ion Luca Caragiale (1884)
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai mult umor despre școală, citate de Ion Luca Caragiale despre școală, umor despre viață sau citate de Ion Luca Caragiale despre viață
Poem fără cuvinte
Păsările...
Ce ființe minunate,
mai sfinte decât orice cuvinte
sfinte!
Ridică o privire...
Fără cuvinte
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păsări, poezii despre poezie sau poezii despre cuvinte
Legendă
Arzi, flacără sfântă, arzi,
arzi în noaptea aceasta adânc chinuită.
Prea fericită ești, prea fericită,
piatră scumpă a valurilor,
cristal în colierul pâraielor!
Rugă nălțată pentru o roză-cunună a țărmului,
în aburul miresmelor, primăvara-n poiana
în care cresc aștri în iarbă
și cuvintele-n zbor se rotesc ca dansul de fluturi
peste focul buzelor tale!
Sfinte, prea sfinte, arzi și strigă,
strigă enormul cuvânt al inimii noastre
în această noapte de chin.
Martir în grădinile împărătești să te mistui
cu o flacără mare!
Flacăra, flacăra este a ta,
flacăra, hulubul arzând care trece în zbor
peste capul tău, noaptea,
flacăra, focul de aur purtând
sfâșiatul tău suflet, prin întunecime!
poezie clasică de Gunnar Ekelof, traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre foc, poezii despre porumbei sau poezii despre fluturi
Darurile Sânzienelor...
Câmpii galbene în soare,
Sfinte tămăduitoare,
Aur în plete florale,
Parfum viu spre încântare,
Vrăji cu veșnică chemare,
Măreții cu suflet mare,
Bucurie în cărare,
Slujiți lui Ioan cel Mare,
Ziuă sfântă în calendare,
Legende nemuritoare.
Valeria Mahok
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre suflet, citate despre păr, citate despre galben, citate despre flori, citate despre calendar, citate despre cadouri sau citate despre bucurie
Cântecul soarelui
- Soare, soare, domn bălai,
Spune, câte raze ai?
- Zău că nu știu, măi nepoți,
Câte am ajung la toți!
- Soare, soare, domn frumos,
La câți dai lumină jos?
- Nu știu, eu nu socotesc
Pe câți mângâi și-ncălzesc!
poezie celebră de Grigore Vieru
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Grigore Vieru despre Soare, poezii despre păr blond, citate de Grigore Vieru despre muzică, citate de Grigore Vieru despre lumină, poezii despre frumusețe sau citate de Grigore Vieru despre frumusețe
Safta (își pune mâinile în cap): Vai de mine, bărbate! Ridici brațul împotriva celor sfinte?... (Aleargă la icoană și se închină.)
Baciul (de sus): Cele sfinte sunt la mansardă! Nu urc atât de sus. Eu cu eșalonul doi am treabă...
replici din piesa de teatru Oile Domnului (Satul electronic), scenariu de Valeriu Butulescu (2001)
Adăugat de A. Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre mâini sau citate despre icoane
Astfel, un litru de pulbere cântărește aproximativ două livre (900 de grame); produce, aprinzându-se, patru sute de litri de gaze; aceste gaze, lăsate libere și sub acțiunea unei temperaturi de două mii patru sute de grade, ocupă spațiul a patru mii de litri. Așadar, raportul dintre volumul pulberii și volumul de gaze produse prin arderea sa este de unu la patru mii. În cazul acesta, imaginați-vă nemaipomenita putere de propulsie, atunci când aceste gaze sunt comprimate într-un spațiu de patru mii de ori mai mic.
Jules Verne în De la Pământ la Lună
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre temperatură, citate despre metrologie, citate de Jules Verne despre metrologie, citate despre libertate, citate despre greutate sau citate de Jules Verne despre greutate